O.U.G. 43/2002, art. 24, art. 43 C. pr. pen., art. 35, al. 2
1. În situaţia în care este cercetat un inculpat ce are calitatea de militar şi un alt inculpat civil, în acelaşi dosar, pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, urmărirea penală se efectuează de către procurorul civil şi nu de procurorul militar din cadrul D.N.A, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din OUG 43/2002, raportat la art. 35, al. 2 C. pr. pen. Şi care este în acord cu echitatea procedurilor.
2. Competenţa de urmărire penală a procurorului militar din cadrul D.N.A. este justificată doar în cazul în care inculpatul militar ar fi fost cercetat singur sau împreună cu un alt militar pentru infracţiunile ce atrag competenţa acestei instituţii, în conformitate cu art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002.
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. …/30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 197/10 iulie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. ….
În motivarea căii de atac, se contestă legalitatea dispoziţiei Tribunalului Mureş de dezînvestire şi de „trimitere” a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Recurentul consideră că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 332 alin. 2 C. pr pen., de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât, în cauză, competenta de efectuare a urmăririi penale nu aparţinea procurorilor militari ai DNA , din două raţiuni: în primul rând, pe parcursul urmăririi penale, d-l M. F., militar la data faptelor, a pierdut această calitate fiind trecut în rezervă la data de 31 august 2006. în al doilea rând, în cauză este implicat şi d-l T. R. S. ale cărui fapte, în conexitate cu ale inculpatului M. F., atrag competenţa de urmărire a procurorilor civili din cadrul DNA, or este contrar echităţii procedurii ca inculpatul T. să fi fost implicat într-o urmărire penală efectuată de procurori militari.
Analizând recursul declarat, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Mureş, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale intimaţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 197/10 iulie 2009, Tribunalul Mureş a dispus, în baza art. 332 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen. raportat la art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi la art. 35 alin. 5 C. pr. Pen., cu referire la art. 45 alin. 1 C. pr. Pen., „trimiterea” cauzei privind pe inculpaţii M. F. şi T. R. S, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş pentru efectuarea urmăririi penale de către organul competent după calitatea persoanei. A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.
În motivarea dispoziţiei de desesizare, se subliniază mai întâi că, la data presupuselor fapte, inculpatul M. F. a fost angajat al U.M. 01257 Tg.-Mureş, având gradul de sergent major.
În continuare, Tribunalul Mureş a considerat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 potrivit cărora „urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate”. Din economia textului nu rezultă că această calitate de militar în activitate trebuie să existe la momentul sesizării instanţei, ci este suficient să se fi săvârşit o infracţiune de un militar în activitate.
În orice caz, această dispoziţie legală se completează cu prevederile Codului de procedură penală. În speţă, inculpatul T.R.S. nu avea calitatea de militar la data comiterii presupuselor fapte pentru care a fost dedus judecăţii. În acest sens, trebuie avut în vedere art. 35 alin. 5 C. pr. Pen., după care favorizarea infractorului sau alte activităţi conexe celei principale sunt în competenţa organului de urmărire penală competent după calitatea persoanei care a comis activitatea principală. Această concluzie se degajă şi din prevederile art. 45 alin. 1 C. pr. Pen. care în conformitate cu care art. 35 alin. 5 C. pr. Pen. are aplicabilitate şi în faza de urmărire penală.
Prin urmare, efectuarea urmăririi penale de către un organ necompetent atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi, pe cale de consecinţă, şi a actului de sesizare a instanţei de judecată.
Recursul declarat de procuror împotriva acestei hotărâri este fondat, în acest sens aducând două argumente:
În primul rând, constatăm că procurorul a pus în mişcare acţiunea penală şi a sesizat instanţa în privinţa inculpatului T. R. S. sub acuza săvârşirii infracţiunilor de favorizare a infractorului, prev. de art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi uz de fals prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen.
La momentul presupuselor fapte, inculpatul era ofiţer de poliţie, calitatea lui, împreună cu natura faptelor de care este acuzat argumentând competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Faţă de inculpatul M. F., prin rechizitoriul parchetului, acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi s-a dispus trimiterea lui în judecată sub acuza comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prev. De art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
La data pretinselor fapte, inculpatul M.F. era militar cu gradul de sergent major în cadrul U.M. 01257 Tg.-Mureş.
Luate singular, natura faptelor care formează obiectul acţiunii penale în cazul d-lui M. F. şi calitatea avută de acesta la data faptelor nu se circumscriu niciunei ipoteze prevăzute de art. 13 alin. 1, alin. 11 şi alin. 12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi nu atrag, astfel, competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ci atrăgeau competenţa parchetului de pe lângă tribunal. Prin urmare, nici dispoziţiile art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă indicată, care fac referire la alin. 1, alin. 11 şi alin. 12 ale art. 13, nu sunt aplicabile la speţă.
În cauză, calitatea d-lui T. R. S., natura infracţiunilor care i se reproşează acestuia şi mai ales legătura de conexitate existentă între faptele de care este acesta acuzat şi cele pentru care poartă inculparea faţă de d-l M. F. au determinat pentru ambii competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş care, de altfel, a şi instrumentat cauza în faza prealabilă judecăţii.
În al doilea rând, chiar dacă faptele d-lui M. F. s-ar fi înscris între cele prevăzute de art. 13 alin. 1, alin. 11 şi alin. 12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, conexitatea lor cu cele ale d-lui T. R. S. –civil (s.n.) şi nu militar- impunea efectuarea urmăririi penale de către procurorul civil şi nu de către cel militar, idee care se desprinde din interpretarea art. 24 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 cu referire la art. 35 alin. 2 C. pr. Pen. şi care este în acord cu echitatea procedurilor.
O singură situaţie ar fi justificat competenţa de urmărire penală a procurorului militar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie: dacă d-l M. F. ar fi fost cercetat singur sau împreună cu un alt militar pentru infracţiuni dintre cele enumerate în art. 13 alin. 1, alin. 11 şi alin. 12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, ceea ce nu este, însă, cazul în prezenta speţă. În acest sens, contrar susţinerilor procurorului prin motivele de recurs, amintim că art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă are în vedere calitatea de militar în activitate a făptuitorului la momentul faptei, care va atrage competenţa personală a procurorului militar, fără să intereseze, desigur în circumstanţele enunţate de art. 40 C. pr. Pen., calitatea subiectului activ al infracţiunii sau pierderea acestei calităţi pe parcursul procesului.
În lumina acestor considerente, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 197/10 iulie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. …, cu consecinţele casării integrale a hotărârii recurate şi trimiterii cauzei la Tribunalul Mureş pentru continuarea judecăţii în prim grad în fond.
Conform art. 192, alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
