La menţinerea arestului preventiv a inculpaţilor minori judecătorul cauzei trebuie să ţină seama de pericolul social concret, de rezonanţa socială a faptelor comise , iar când apreciază că cercetarea judecătorească poate continua în condiţii optime şi cu lăsarea în libertate a inculpaţilor , să înlocuiască măsura arestării preventive cu o altă măsură menită să garanteze atât drepturile inculpaţilor minori cât şi buna desfăşurare a procesului penal.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Încheierea penală nr. 30/23 februarie 2007.
Prin încheierea penală din 19.02.2007 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală în dosar penal nr.3787/107/2006 s-a dispus în baza art.300/2 Cod procedură penală şi art.160/h Cod procedură penală menţinerea arestării preventive a inculpaţilor minori B. A. şi O. C. , trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 al. 3 C.p. cu aplic art. 99 C.p. , constând în aceea că împreună cu alţi trei făptuitori minori , prin constrângere şi ameninţare au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi subzistă şi impun în continuare privarea de libertate precum şi faptul că pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate ar acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii civile cu preponderenţă în rândul mediilor şcolare.
Împotriva încheierii penale pronunţată de Tribunalul Alba, de menţinere a măsurii arestului preventiv au formulat recurs inculpaţii arătând că faţă de starea lor de minoritate şi faptul că impactul social al faptei săvârşite s-a estompat în timp , apreciază că pericolul social concret nu mai subzistă , astfel că menţinerea arestului preventiv în ce-i priveşte nu se mai justifică.
Prin încheierea penală nr. 30/23.02.2007 , pronunţată în dos. 197/57/2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile inculpaţilor minori , a casat încheierea penală atacată şi rejudecând a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B. A. şi O. C. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, până la soluţionarea în fond a cauzei , iar în baza disp. art.145 alin.1 rap. la art.145 alin.1/1 şi 1/2 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea fiecare inculpat au fost obligaţi să respecte obligaţiile prevăzute de lege.
În fundamentarea acestei soluţii , Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:
În cursul cercetării judecătoreşti desfăşurată de la data ultimei încheieri prin care s-a menţinut măsura arestului preventiv şi până la data soluţionarea recursului din probele administrate a rezultat că în cauză nu se mai regăsesc condiţiile impuse de art.143 rap. la art.148 lit.f Cod procedură penală, cu aplicarea art.160/b alin.3 Cod procedură penală , că în prezent impactul social al faptelor de care sunt bănuiţi inculpaţii că le-au săvârşit s-a diminuat considerabil.
Potrivit legii, rezonanţa socială a faptelor reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret, şi în cazul estompării acesteia odată cu trecerea timpului se poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă.
Curtea a mai apreciat că faţă de starea de minoritate a inculpaţilor şi de buna lor conduită avută în societate anterior săvârşirii faptelor , cercetarea judecătorească poate continua în condiţii optime şi cu lăsarea inculpaţilor în stare de libertate.
De asemenea deţinerea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă şi cât mai scurtă posibil aşa cum rezultă din interpretarea art.37 lit.b din Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală ONU la 29 noiembrie 1989 ratificată de România prin Legea nr.18/1990, reglementări aplicabile cu prioritate în raport cu art.20 alin.2 din României.
În aceiaşi ordine de idei, inculpatul arestat are dreptul de a fi eliberat în cursul procedurii judiciare în lumina dispoziţiilor art.5 paragraf 3 din CEDO.
Curtea , faţă de considerentele expuse a apreciat că durata arestării preventive în cauză apare suficientă pentru atingerea scopului preventiv urmărit, impunându-se astfel revocarea măsurii şi judecarea în stare de libertate în baza art.300/2 şi art.160/b alin.2 Cod procedură penală.
