În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 03/04.03.2011 şi în zilele de 04.03.2011, 06.03.2011 şi 08.03.2011, în urma unei înţelegeri prealabile şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii V S şi V P au pătruns prin escaladare şi efracţie în locuinţele părţilor vătămate S M şi K M, de unde au sustras diferite bunuri electronice, telefoane mobile şi ţevi din cupru, în valoare totală de circa 9000 lei. În acest timp, inculpaţii S A şi M S au rămas în afara imobilelor pentru a asigura paza, iar ulterior bunurile astfel sustrase au fost comercializate, inculpaţii împărţind banii obţinuţi între ei, în concret inculpaţii operând astfel:
– în noaptea de 03/04.03.2011, în urma unei înţelegeri prealabile, în jurul orei 01:00, inculpaţii V S, V P, S A şi M S s-au deplasat , cu intenţia de a sustrage bunuri, cunoscând faptul că proprietarul imobilului nu se afla la domiciliu. Inculpaţii V S şi V P au escaladat poarta imobilului, în timp ce inculpaţii S A şi M S au rămas afară pentru a asigura paza. Cei doi s-au deplasat în spatele casei, de unde am luat un levier din fier, cu ajutorul căruia au forţat uşa de la intrare. După ce tocul uşii a cedat, inculpaţii au pătruns în casă şi au început să răvăşească lucrurile, fără a găsi însă bunuri de valoare. Ulterior, aceştia au urcat în podul casei, unde au găsit mai multe scule electrice, respectiv două drujbe şi mai multe polizoare de diferite dimensiuni, pe care le-au introdus în nişte saci din rafie găsiţi la faţa locului, după care au părăsit incinta. Inculpaţii au dat bunurile pe gard celorlalţi doi învinuiţi, după care cu toţii au plecat la locuinţa învinuitului S. În aceeaşi noapte, inculpaţii V S şi S A au plecat cu un în localitatea S unde au vândut bunurile sustrase unei persoane pe nume „ARONUŢ”, după care s-au întors în cursul aceleiaşi seri în Sibiu;
– a doua zi, în data de 04.03.2011, în jurul orelor 14:00, ştiind că în apropiere locuieşte un cetăţean german, inculpaţii s-au hotărât să sustragă bunuri şi din locuinţa acestuia. Cei 4 s-au deplasat astfel pe str. L, unde s-au hotărât ca în interior să pătrundă doar V S, ceilalţi urmând să asigure paza. În aceste condiţii, inculpatul V S a sărit în curtea imobilului prin escaladarea gardului împrejmuitor, a forţat uşa de acces prin împingere cu umărul şi a pătruns în incintă. Din imobil inculpatul a sustras un televizor LCD, un laptop şi două telefoane mobile, pe care le-a învelit într-un cearceaf. În cursul aceleiaşi zile, inculpaţii au vândut LCD-ul şi laptop-ul martorului B I contra sumei de 900 lei, banii astfel obţinuţi împărţindu-i între ei.
– în data de 06.03.2011, în jurul orei 17:00, întrucât consumaseră toţi banii obţinuţi din primele sustrageri, inculpaţii s-au hotărât să mergă să mai sustragă ceva din casa în care intraseră şi în noaptea de 03/04.03.2011. Şi de aceasta dată, inculpaţii V S şi V P au sărit în curtea imobilului, tot prin acelaşi loc ca şi prima dată, în timp ce inculpaţii S A şi MS au rămas în stradă pentru a asigura paza. Întrucât uşa era asigurată de această dată cu un lacăt de mici dimensiuni, inculpaţii au luat un levier din şură, cu care au forţat lacătul de la uşa de intrare. În acest fel au pătruns în interior şi, întrucât nu au găsit alte bunuri sau valori pentru a le sustrage, au tăiat cu o foarfecă o bucată de ţeavă din cupru de la instalaţia de încălzire. După aceasta, au dat peste gard bunurile sustrase celorlalţi doi învinuiţi, cu toţii deplasându-se la un centru de colectare a fierului vechi, unde au vândut ţeava de cupru martorului AL. Cu aceeaşi ocazie, inculpaţii au înstrăinat şi cele două telefoane mobile sustrase de inculpatul V S cu ocazia faptei din data de 04.03.2011.
– în data de 08.03.2011, în jurul orei 14:00, inculpaţii V S şi V P s-au deplasat din nou la imobilul de pe str. L, de unde mai sustrăseseră bunuri şi în data de 04.03.2011, ştiind că proprietarul era plecat la serviciu la acea oră, întrucât obişnuia să îşi parcheze maşina în faţa casei. Inculpatul V S a escaladat gardul împrejmuitor, iar inculpatul V P a rămas afară pentru a asigura paza. Primul învinuit a încercat să forţeze uşa de la intrare, însă i s-a părut că aude zgomot în interior, moment în care s-a speriat şi a fugit împreună cu celălalt învinuit.
La luarea măsurii arestării preventive s-au avut în vedere dispoziţiile art. 136 alin. 1 Cpp., ce consacră scopul măsurilor preventive şi anume buna desfăşurare a procesului penal şi împiedicarea inculpaţilor de a se sustrage de la urmărirea penală, de la judecată şi de la executarea eventualei pedepse. Instanţa, ţinând seama de acest text de lege, a constatat că cel puţin doi dintre inculpaţi (V S şi M S) nu au domiciliul în municipiul Sibiu, ci la o distanţă destul de mare de locul săvârşirii infracţiunilor (municipiul Sighişoara şi respectiv comuna Şura Mare), apreciind că cercetarea în libertate a inculpaţilor este în măsură a îngreuna buna desfăşurare a procesului penal şi, mai mult, a crea condiţiile propice inculpaţilor şi să se sustragă de la urmărirea penală şi judecată. Pentru a ajunge la această concluzie instanţa a avut în vedere împrejurarea desprinsă din chiar declaraţiile inculpaţilor cum că, deşi aceştia locuiesc cu părinţii la adresele de domiciliu, nu au un loc de muncă stabil, nu urmează cursurile şcolare şi au o mare libertate de mişcare.
S-a mai reţinut că, din chiar depoziţiile inculpaţilor a reieşit că, deşi aceştia au o stare materială precară, în momentul săvârşirii pretinselor infracţiuni se aflau cu toţii la domiciliul inculpatului major S A, deşi şi acesta din urmă avea o situaţie familială şi materială mai mult decât precară (locuind împreună cu mama sa, cu concubina şi cu copilul minor, trăind cu toţii din cerşit sau din lucrul cu ziua).
La alegerea măsurii arestării preventive instanţa a avut în vedere şi criteriile orientative enunţate de art. 136 alin. ultim C.p.p., respectiv gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor săvârşit (grad dat de modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, de împrejurările de timp şi loc ale comiterii ei, de scopul urmărit şi urmările produse, cu un accent deosebit asupra modului de concepere a activităţii infracţionale (urmărirea programului zilnic al părţilor vătămate), de urmările produse (sustragerea nu numai a bunurilor electrocasnice, dar până şi a ţevilor de la instalaţia de încălzire a locuinţei, în momentul în care inculpaţii nu au mai găsit alte bunuri ce puteau fi uşor valorificate) şi pe modul de săvârşirea infracţiunilor (4 persoane împreună, iniţial pe timp de noapte după care cu curaj în timpul zilei), sănătatea bună a inculpaţilor şi vârsta lor tânără ce le-ar fi permis obţinerea de venituri necesare traiului prin muncă şi nu pe căi ilegale, precum şi faptul că nici unul dintre inculpaţi la acest moment nu are un loc de muncă stabil ce să-i asigure venituri constante pentru acoperirea nevoilor unui trai zilnic.
S-a arătat că infracţiunea pentru care sunt inculpaţi cei trei este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. f C.p.p.), arătându-se că acest pericol rezultă din cel puţin câteva împrejurări, şi în primul rând din modul în care inculpaţii au conceput şi executat activitatea infracţională (supravegherea domiciliilor victimelor şi împărţirea ulterioară a rolurilor – 2 sustrăgând bunurile şi ceilalţi 2 asigurând paza locului faptei), iar în al doilea rând din faptul că inculpaţii nu au un loc de muncă şi trăiesc fie din cerşit, fie din munci ocazionale, care însă nu le asigură suficiente mijloace materiale necesare unui trai cotidian decent. În final s-a mai arătat că acest pericol concret pentru ordinea publică este dat şi de faptul că inculpaţii au folosit o parte din bani pentru a participa la jocuri de noroc şi nu numai pentru achiziţionarea unor produse de subzistenţă, iar în aceste condiţii în care inculpaţii, deşi cu o situaţie materială modestă au asemenea pasiuni ce necesită în mod constant sume de bani din ce în ce mai ridicate există temerea rezonabilă că odată lăsaţi în libertate aceştia vor continua să săvârşească astfel de fapte doar pentru a-şi satisface dorinţa de participare la jocurile de noroc.
Prin propunerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 24.03.2011 sub nr. 4340/306/2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, în temeiul art. 155 şi urm. C.p.p. şi art.160h alin.3 C.p.p., a solicitat instanţei prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor:
• S A pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2011 până la data de 06.05.2011 inclusiv, respectiv
• V S şi M S pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 28.03.2011 până la data de 16.04.2011 inclusiv.
În motivarea propunerii s-a arătat că după continuarea cercetărilor s-a procedat la efectuarea unei expertize psihiatrice pentru inculpatul minor V P, pentru a se stabili dacă în raport de faptele din data de 04.03, 06.03 şi 08.03.2011 a avut discernământul păstrat, Serviciul de Medicină Legală urmând a înainta raportul de expertiză întocmit după examinarea inculpatului.
S-a mai arătat că s-a reuşit identificarea în Mun. Sighişoara a persoanei căreia inculpaţii i-au vândut o parte din bunurile sustrase, urmând a se proceda la ridicarea bunurilor şi la restituirea lor către partea vătămată.
S-a mai menţionat că s-a stabilit că prin sentinţa civilă nr. 739/2010 a Judecătoriei Sighişoara s-a dispus înregistrarea ulterioară a naşterii inculpatului V S. Ulterior, prin încheierea din data de 10.03.2011 a fost îndreptată o eroare materială survenită în cuprinsul hotărârii, în perioada ce urmează SPCLEP Sighişoara având de eliberat documentele de identitate pe numele inculpatului, aspect ce interesează totodată prezenta cauză.
Ca atare, având în vedere durata arestării preventive dispusă în cauză şi necesitatea efectuării actelor de urmărire penală mai sus menţionate, s-a arătat că se apreciază că în ceea ce îi priveşte pe cei trei inculpaţi temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de liberate a acestora. În acest sens s-a menţionat că modul de săvârşire a infracţiunilor, premeditarea acestora, locaţia aleasă, care presupune nu numai o încălcare a valorilor sociale referitoare la patrimoniu, ci şi pe cele legate de dreptul la inviolabilitatea domiciliului şi a vieţii private, faptul că inculpaţii acţionau foarte organizat, unii dintre ei asigurând paza locului faptei, iar ceilalţi pătrunzând în imobile prin forţarea uşilor de acces şi a sistemelor de asigurare, reliefează un grad de pericol social al faptei şi de periculozitate a inculpaţilor deosebit de ridicate.
A mai fost menţionată şi datoria autorităţilor de a sancţiona prompt astfel de fapte antisociale, cu un impact ridicat asupra percepţiei publice, ca o respectare concretă a obligaţiei pozitive a statului de a reacţiona în momentele în care siguranţa publică este afectată, obligaţie prevăzută de jurisprudenţa constantă a Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătându-se că o dovadă a impactului social pe care îl reprezintă acest gen de infracţiuni o reprezintă de altfel chiar campaniile mass-media de conştientizare a populaţiei asupra riscurilor de a fi victimele unor astfel de infracţiuni, numărul furturilor săvârşite prin efracţie în locuinţe cunoscând o creştere alarmantă în ultimul timp, cu un impact deosebit asupra percepţiei cetăţenilor şi gradului de siguranţă al acestora.
În final s-a precizat că până în prezent nu s-a acordat nicio prelungire a duratei arestării preventive în cauză.
Prin încheierea penală nr. 35 din 24.03.2011, Judecătoria Sibiu, în baza art. 155 C.p.p., art. 159 alin.6 C.p.p. rap. la art. 160 ind. h alin. 3 C.p.p. a prelungit măsura arestării preventive a inculpaţilor V S şi M S, pe o durată de 20 zile începând cu data de 29.03.2011 ora 00,00 şi până la 17.04.2011 ora 24,00, precum şi a inculpatului S A, pe o durată de 30 zile începând cu data de 8.04.2011 ora 00,00 şi până la 6.05.2011 ora 24,00.
A respins cererile inculpaţilor V S şi M S de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi a respins cererea inculpatului S A de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a reţinut prin hotărâre că potrivit art. 155 alin.1 C.p.p. măsura arestării preventive poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Instanţa a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora (art. 148 lit. f C.p.p.).
Luarea măsurii arestării preventive a fost dispusă avându-se în vedere o infracţiune de furt calificat cu privire la care s-a reţinut în mod întemeiat că există probe că a fost comisă de către cei 4 inculpaţi în formă continuată, în participaţie, pe timp de noapte, prin escaladare şi efracţie, prin pătrunderea fără drept în două locuinţe, în mod repetat (de câte două ori în fiecare locuinţă), inculpaţii sustrăgând tot ceea ce au găsit de valoare, inclusiv ţevile de la instalaţia de încălzire centrală, atunci când nu au mai găsit alte bunuri mobile de sustras.
Ţinând seama de cele expuse mai sus, de numărul actelor materiale de furt calificat reţinute în sarcina inculpaţilor, de prejudiciile importante cauzate şi de modul premeditat şi organizat de comitere a actelor de sustragere, de perseverenţa inculpaţilor, aşa cum a fost descrisă mai sus, instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret deosebit pentru ordinea publică, creând în rândul membrilor comunităţii un sentiment de temere, de insecuritate generat de riscul repetării unor fapte de acelaşi gen.
Faptul că toţi inculpaţii au o stare materială precară nu reprezintă un motiv care să justifice o soluţie de respingere a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, ci una diametral opusă, deoarece aceştia nu au niciun mijloc prin care să îşi asigure existenţa în mod onest, existând presupunerea rezonabilă că vor continua săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni. Mai mult, aşa cum s-a reţinut şi în încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive, sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor sustrase au fost cheltuite de inculpaţi nu pentru achiziţionarea unor bunuri de strictă necesitate, ci la jocuri de noroc.
În cauză nu s-au mai acordat alte prelungiri ale duratei arestării preventive, iar prelungirea ce va fi dispusă de instanţă în prezenta cauză este necesară efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză psihiatrică de către Serviciul Medico – Legal Judeţean Sibiu, privitor la inculpatul minor Varga Pardalian, pentru a se stabili dacă în raport de faptele din data de 04.03, 06.03 şi 08.03.2011 a avut discernământul păstrat, precum şi pentru recuperarea bunurilor sustrase de inculpaţi de la persoana căreia i-au fost vândute în Municipiul Sighişoara.
Faţă de aceste considerente, ţinând seama şi de faptul că luarea măsurii arestării preventive a avut loc în urmă cu numai două săptămâni, instanţa va admite propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi, văzând şi prevederile art. 159 alin. 6 C.p.p., art. 160 ind. h alin. 3 C.p.p. (deoarece doi inculpaţi sunt minori) a prelungit măsura arestării preventive a inculpaţilor V S şi M S pe o durată de 20 zile începând cu data de 29.03.2011 ora 00,00 şi până la 17.04.2011 ora 24,00, precum şi a inculpatului S A pe o durată de 30 zile începând cu data de 8.04.2011 ora 00,00 şi până la 6.05.2011 ora 24,00.
Instanţa a respins cererile inculpaţilor V S şi M S de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, precum şi cererea inculpatului S A de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ţinând seama, în primul rând, de faptul că instanţa a fost sesizată cu o cerere de prelungire a măsurii arestării preventive şi nu cu cereri de înlocuire a acestei măsuri (cereri care au formulate în subsidiar de către apărătorii inculpaţilor şi care presupun o altă procedură de soluţionare), iar, în al doilea rând, de faptul că, aşa cum s-a arătat mai sus, temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor subzistă, neavând loc vreo schimbare a acestora, or, o astfel de condiţie trebuie să fie îndeplinită pentru a se putea dispune în temeiul art. 139 C.p.p. înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs toţi cei trei inculpaţi.
Inculpatul V S, a solicitat admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, pe cale de consecinţă judecarea acestuia în stare de libertate. Consideră că trebuie avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut şi regretă fapta comisă precum şi vârsta acestuia, că este foarte tânăr. Apreciază că având în vedere fapta comisă poate fi judecat în stare de libertate.
Inculpatul M S a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în libertate a inculpatului. În motivare arată că acesta are o vârstă fragedă, familia lui nu are mijloace de întreţinere.
Inculpatul S A a solicitat admiterea recursului formulat şi judecarea inculpatului în stare de libertate. Arată că are o familie destul de grea, tatăl lui este bolnav, soţia acestuia, chiar dacă este într-o relaţie de concubinaj, urmează să nască în 2 – 3 săptămâni şi are nevoie de sprijinul lui imediat şi urgent. Din înscrisurile de la dosar prima instanţă în mod greşit a reţinut că şi el a săvârşit fapta, el este doar complice, a stat afară, consideră că a avut o temă de a intra în locuinţe, pe viitor el nu va mai săvârşi acest gen de fapte. Consideră că timpul petrecut în arest l-a făcut să realizeze consecinţele faptei sale şi apreciază că se impune revocarea măsurii şi judecarea acestuia în libertate, mai ales pentru faptul că acesta are domiciliul în Sibiu şi va fi uşor de adus la instanţă.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs precum şi din oficiu, privind temeinicia şi legalitatea lor, tribunalul a constatat recursurile inculpaţilor ca nefondate şi le-a respins.
Calea de control judiciar a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a prelungit măsura arestării preventive faţă de cei trei recurenţi.
La analizarea propunerii privind prelungirea măsura arestării preventive trebuie avute în vedere în primul rând asigurarea garanţiilor procesuale ale inculpaţilor precum şi garanţiile privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia situaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale.
Astfel, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa europeană a stabilit principiile ce trebuie avute în vedere pentru a examina oportunitatea şi temeinicia unei cereri de arestare preventivă, şi în egală măsură, a circumstanţelor care pot să justifice o asemenea măsură.
Un prim aspect pe care instanţa îl are în vedere, se referă la justificarea luării măsurii arestării preventive din perspectiva unor indicii concrete care impun cu stringenţă luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie şi faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de convenţie (în acest sens, mutatis mutandins hotărârea Curţii din 26 ianuarie 1993 în cauza W c. Suisse, hotărârea Curţii din 13 iulie 1995 în cauza Van der Tang c. Espagne, hotărârea Curţii din 6 noiembrie 2003 în cauza Pantano c. Italie ş.a.).
Aşadar, instanţa trebuie să reţină principiul de la care trebuie plecat în soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive, în conformitate cu care libertatea persoanei este regula iar excepţia de la această regulă este privarea de libertate înainte de judecată, privare care reprezintă o gravă derogare de la principiile libertăţii individuale şi de la prezumţia de nevinovăţie.
Se ţine seama şi de faptul că, existenţa în cauză a unor motive plauzibile de a bănui anumite persoane de a fi săvârşit o infracţiune nu poate să constituie prin ea însăşi, dincolo de orice raţiune, temei pentru luarea unei măsuri de o asemenea gravitate.
Aşadar, instanţa trebuie să analizeze, alături de condiţia motivelor plauzibile şi dacă prin săvârşirea faptei de care sunt învinuiţi inculpaţii, s-a produs o tulburare socială şi un pericol social concret şi astfel, lăsarea acestora în libertate ar constitui, în mod real şi in concreto, un pericol pentru ordinea socială, altfel spus instanţa a fost chemată să aprecieze acest pericol in concreto şi nu in abstracto.
Din jurisprudenţa Curţii se desprinde faptul că judecătorul naţional trebuie să aibă în vedere, la luarea sau prelungirea măsurii arestării şi alte circumstanţe privitoare, în special, la caracterul celui interesat în cauză, modul de comportare precum şi moralitatea acestuia.
De asemenea, instanţa trebuie să aprecieze, din perspectiva principiilor călăuzitoare ale Curţii, dacă faptele de care sunt învinuiţi inculpaţii din cauză sunt de natură să creeze un pericol concret pentru ordine publică şi care prin raportare la situaţia inculpaţilor, fac ca motivele invocate de Ministerul Public să pară a fi suficiente şi pertinente în sensul că interesul public al menţinerii ordinii sociale şi publice trece înaintea dreptului inculpaţilor la libertate şi la prezumţia de nevinovăţie, drepturi fundamentale consfinţite în României şi în Convenţie.
Astfel, potrivit art. 148 alin. 1 C. p. p., măsura prelungirii arestării preventive a inculpaţilor poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C.p.p. şi exista vreunul dintre următoarele cazuri: lit. f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi exista probe ca lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art. 143 C.p.p., măsura reţinerii poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o fapta prevăzută de legea penala.
În mod judicios s-a apreciat de către instanţa de fond că cei trei inculpaţi prezintă pericol social pornind de la situaţii concrete în care au existat în derularea activităţii infracţionale şi anume: infracţiunea a fost săvârşită ca urmare a cooperării a trei inculpaţi pe baza unei analizei în teren şi elaborării unui plan infracţional; inculpaţii au realizat acte pregătitoare în sensul că inculpaţii S şi M asigurau paza iar inculpatul V a escaladat gardul intrând în locuinţă.
Inculpaţii au fost cercetaţi pentru cinci infracţiuni de furt calificat existând indicii temeinice privind dovada certă a săvârşirii acestor infracţiuni de către aceştia.
La luare măsurii prelungirii arestării preventive de către instanţa de fond s-a avut în vedere pericolul social ridicat al infracţiunilor săvârşite de către cei trei inculpaţi, ceea ce rezultă din însăşi norma de incriminare a faptei comise de aceştia – pedeapsa de la 3 la 15 de ani, de împrejurarea agravantă în care a fost săvârşită fapta prin efracţie şi de trei persoane, prin urmare există indicii temeinice care duc la concluzia că aceştia au săvârşit faptele penale de natura celei prevăzute de furt calificat prev. de art. 208 alin 1 – art. 209 alin a,g, i, C. pen.
De asemenea, instanţa de fond a constatat faptul că cei trei inculpaţi nu au loc de muncă, nu au un venituri şi au săvârşit faptele pentru a-şi asigura mijloacele de subzistenţă.
Instanţa de fond a apreciat prin urmare că aceştia constituie o ameninţare reală pentru ordinea socială, creând un sentiment de insecuritate a populaţiei, motiv pentru care, faţă de cele de mai sus, în cauză, s-a justificat luarea măsuri arestării preventive, aflându-ne în situaţia unei excepţii de la principiul libertăţii individuale.
În consecinţă, în baza art. 143, 148 lit. f, 149 ind. 1 C.p.p. şi art. 5 alin. 1 lit. c din convenţie, văzând că, în cauză sunt incidente prevederile art. 148 lit. f C.p.p. deoarece inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică a fost admisă propunerea de prelungirea luării măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Aşa fiind, instanţa, în baza art. 385 ind. 15 C.p.p., a respins recursurile formulate de inculpaţii V S, S A, M S, împotriva încheierii penale nr. 35/2011 din data de 24.03.2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 4340/306/2011, pe care a menţinut-o.
