În baza art.149 ind.1 alin.10 C.pr.pen. cu aplicarea art.148 alin.1 lit.d şi f C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă, a inculpatelor:
– B E M, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, alin.2 lit.b C.p. şi
– furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e C.p.
ambele cu aplic. art.37 lit.b C.p. şi art.33 lit.a C.p., şi
– B I, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la furt calificat, prev. de art.26 C.p. rap. la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, alin.2 lit.b C.p. şi
– complicitate la furt calificat, prev. de art.26 C.p. rap. la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e C.p., ambele cu aplic. art.37 lit.b C.p. şi art.33 lit.a C.p., pe o perioadă de 29 zile începând cu 21.01.2011, ora 15,00 până la data de 18.02.2011 ora 24,00,
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sibiu a reţinut în esenţă că, în data de 10.04.2010, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în Piaţa Cibin din Mun.Sibiu, învinuita B E M a sustras din buzunarul de la pantalonii părţii vătămate K R I, suma de 2800 lei. La săvârşirea infracţiunii, aceasta a fost ajutată de inculpata B I, care a mascat momentul în care inculpata B E M a introdus mâna în buzunarul părţii vătămate şi a sustras suma de bani.
Ulterior, în data de 18.01.2011, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în magazinul Humana din Sibiu, inculpata B E M a sustras din rucsacul persoanei vătămate K M, pe care aceasta îl purta în spate, o pungă ce conţinea documente de identitate şi suma de aproximativ 200-300 lei. La săvârşirea infracţiunii, aceasta a fost ajutată de inculpata B I, care a mascat momentul în care inculpata B E M a introdus mâna în rucsac-ul părţii vătămate şi a sustras bunurile menţionate.
Prin ordonanţa din data de 20.01.2011, s-a luat faţă de inculpatele B E M şi B I măsura reţinerii pe o durată de 24 ore.
Prin ordonanţa din data de 21.01.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat.
S-a reţinut că la analizarea propunerii Ministerului Public, instanţa trebuie să aibă în vedere, cadrul procesual al garanţiilor ce trebuie examinate, de principiu, de către instanţele de judecată, cu privire la impunerea unei măsuri privative de libertate din care fac parte, atât dispoziţiile legii naţionale, art. 148 Cod procedură penală cât şi dispoziţiile art. 5 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale( în continuare „Convenţia” ) care dispune/ la alin. 1. “Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă.” iar în teza a II a a aceluiaşi aliniat dispune că/ “Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: litera c) /”dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;” precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului( în continuare „Curtea”), care dezvoltă şi pune în aplicare acest text de lege.
S-a arătat de asemenea, că într-o jurisprudenţă constantă, instanţa europeană a stabilit principiile ce trebuie avute în vedere pentru a examina oportunitatea şi temeinicia unei cereri de arestare preventivă, şi în egală măsură, a circumstanţelor care pot să justifice o asemenea măsură.
Un prim aspect pe care instanţa l-a avut în vedere, se referă la justificarea luării măsurii arestării preventive din perspectiva unor indicii concrete care impun cu stringenţă luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie şi faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de convenţie.( în acest sens, mutatis mutandins hotărârea Curţii din 26 ianuarie 1993 în cauza W c. Suisse, hotărârea Curţii din 13 iulie 1995 în cauza Van der Tang c. Espagne, hotărârea Curţii din 6 noiembrie 2003 în cauza Pantano c. Italie ş.a.).
Aşadar, instanţa a reţinut principiul de la care trebuie plecat în soluţionarea propunerii de arestare preventivă, în conformitate cu care libertatea persoanei este regula iar excepţia de la această regulă este privarea de libertate înainte de judecată, privare care reprezintă o gravă derogare de la principiile libertăţii individuale şi de la prezumţia de nevinovăţie.
S-a ţinut seama şi de faptul că, existenţa în cauză a unor motive plauzibile de a bănui anumite persoane de a fi săvârşit o infracţiune nu poate să constituie prin ea însăşi, dincolo de orice raţiune, temei pentru luarea unei măsuri de o asemenea gravitate.
Aşadar, s-a reţinut că instanţa va trebui să analizeze, alături de condiţia motivelor plauzibile şi dacă prin săvârşirea faptei de care sunt învinuiţi inculpaţii, s-a produs o tulburare socială şi un pericol social concret şi astfel, lăsarea acestora în libertate ar constitui, în mod real şi in concreto, un pericol pentru ordinea socială, altfel spus instanţa este chemată să aprecieze acest pericol in concreto şi nu in abstracto.
S-a arătat totodată că din jurisprudenţa Curţii se desprinde faptul că judecătorul naţional trebuie să aibă în vedere, la luarea măsurii arestării şi alte circumstanţe privitoare, în special, la caracterul celui interesat în cauză, modul de comportare precum şi moralitatea acestuia.
De asemenea, s-a arătat că instanţa va trebui să aprecieze, din perspectiva principiilor călăuzitoare ale Curţii, dacă faptele de care sunt învinuiţi inculpaţii din cauză sunt de natură să creeze un pericol concret pentru ordine publică şi care prin raportare la situaţia inculpatului, fac ca motivele invocate de Ministerul Public să pară a fi suficiente şi pertinente în sensul că interesul public al menţinerii ordinii sociale şi publice trece înaintea dreptului inculpaţilor la libertate şi la prezumţia de nevinovăţie, drepturi fundamentale consfinţite în României şi în Convenţie.
Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 148 alin.(1) Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt întrunite condiţiile prevăzute in art. 143 si exista vreunul dintre următoarele cazuri: lit. f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, şi litera d) când inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune.
Potrivit art. 143 Cod procedură penală, măsura reţinerii poate fi luata daca sunt probe sau indicii temeinice ca a săvârşit o fapta prevăzută de legea penală.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia statuată în art. 143 redat mai sus şi în art. 5 din Convenţie, instanţa, a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate KRI şi K M şi ale martorilor I A, B I, V V A şi G I M, precum şi din înregistrările camerelor de supraveghere ale magazinului în care a avut loc ultima faptă.
Ori, în speţă, din probatoriul administrat în cauză, s-a apreciat că rezultă că în data de 10.04.2010, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în Piaţa Cibin , inculpata BEM a sustras din buzunarul de la pantalonii părţii vătămate K R I, suma de 2800 lei. La săvârşirea infracţiunii, aceasta a fost ajutată de inculpata B I, care a mascat momentul în care inculpata B E M a introdus mâna în buzunarul părţii vătămate şi a sustras suma de bani.
Ulterior, în data de 18.01.2011, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în magazinul Humana , inculpata B E M a sustras din rucsac-ul persoanei vătămate K M, pe care aceasta îl purta în spate, o pungă ce conţinea documente de identitate şi suma de aproximativ 200-300 lei. La săvârşirea infracţiunii, aceasta a fost ajutată de inculpata Boiangiu Ionela, care a mascat momentul în care inculpata B E M a introdus mâna în rucsac-ul părţii vătămate şi a sustras bunurile menţionate.
La luarea măsurii arestării preventive de către instanţă s-a avut în vedere pericolul social ridicat al infracţiunilor săvârşite de către inculpat, ceea ce rezultă din însăşi norma de incriminare a fapte lor comise de acestea – pedeapsa de la 3 la 15 de ani, de împrejurarea agravantă în care a fost săvârşită fapta de două persoane sau mai multe persoane împreună, într-un loc public, de faptul că anterior inculpata B E M a fost condamnată de două ori pentru fapte de furt calificat şi inculpata Boiangiu Ionela a fost condamnată pentru o faptă de furt calificat şi o faptă de tâlhărie ; prin urmare apreciindu-se că există indicii temeinice care duc la concluzia că acestea au săvârşit faptele penale de natura celei prevăzute de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, alin.2 lit.b C.p. şi furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e C.p. ambele cu aplic. art.37 lit.b C.p. şi art.33 lit.a C.p .
S-a mai reţinut că săvârşirea faptelor de către inculpate nu este un eveniment izolat sau întâmplător, aceasta fiind practic o îndeletnicire constantă a inculpatelor, care au fost de-a lungul timpului cercetate şi condamnate pentru un număr ridicat de asemenea fapte. În al doilea rând, s-a reţinut că prin activităţile infracţionale repetate inculpatele au ajuns practic la o specializare în ceea ce priveşte furtul din buzunare, operând de fiecare dată după un scenariu bine stabilit şi cu o împărţire a rolurilor clar definită, aspecte ce s-a apreciat că reliefează un grad de pericol social foarte ridicat al inculpatelor.
Instanţa a reţinut prin urmare că acestea constituie o ameninţare reală pentru ordinea socială, creând un sentiment de insecuritate a populaţiei, motiv pentru care, faţă de cele de mai sus, în cauză, s-a apreciat că se justifică luarea măsuri arestării preventive, aflându-ne în situaţia unei excepţii de la principiul libertăţii individuale.
Împotriva acestei încheieri, inculpatele B E M şi B I au declarat, în termen legal, recurs.
Inculpatele au fost prezentate de arestul I.P.J. Sibiu, inculpata B E M fiind asistată de apărător ales iar inculpata B I fiind asistată de apărător din oficiu. Au susţinut că nu doresc să dea noi declaraţii în cauză.
Căile de atac promovate nu au fost motivate în scris, însă, cu ocazia susţinerilor orale, inculpata B E M, prin reprezentantul său ales a solicitat admiterea recursului, în sensul respingerii propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, arătând că a reparat prejudiciul, a recunoscut şi regretat fapta, are un copil minor în întreţinere şi a conştientizat gravitatea faptelor sale, cercetarea sa în libertate neprezentând pericol pentru ordinea publică. La rândul său, inculpata B I, prin avocat oficiu, a solicitat admiterea recursului în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, arătând că nu este probată vinovăţia sa doar prin faptul că a însoţit-o pe inculpată în magazinul respectiv iar declaraţiile martorilor fiind aproape identice. De asemenea, inculpata B a solicitat instanţei a avea în vedere faptul că are un copil minor în întreţinere, copil care are nevoie de mama sa.
Examinând încheierea atacată potrivit motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi din oficiu sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 3856 raportat la art. 38514 C.p.p., tribunalul a apreciat că recursurile formulate nu sunt fondate pentru considerentele expuse în continuare:
Astfel, tribunalul a constatat că judecătorul fondului în mod corect a dispus arestarea preventivă a inculpatelor B E M şi B I, reţinând ca fiind întrunite prevederile art. 1491 C.p.p. cu referire la art. 143, 148 lit. d şi f C.p.p.
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. d şi f C.p.p., iar materialul probator existent până la acest moment la dosarul de urmărire penală (declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor , înregistrările camerelor de supraveghere ale magazinului în care a avut loc ultima faptă, coroborate cu declaraţiile inculpatelor) se constituie în indicii temeinice în sensul art. 68 ind. 1 C.p.p., asupra inculpatelor planând suspiciunea că au săvârşit faptele de furt calificat, respectiv complicitate la infracţiunea de furt calificat pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Cu privire la accepţiunea termenului de „ indicii temeinice” se impune a fi evidenţiat faptul că instanţa de la Strasbourg a relevat că potrivit art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că rolul măsurii arestării este şi acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor ( cauzele Brogan şi alţii, Murray contra Regatului Unit), iar din datele şi informaţiile existente la dosar rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatele au săvârşit fapte incriminate de legea penală, sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Se mai impune a mai fi evidenţiată totodată şi accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar conform art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privarea de libertate a învinuitului este permisă atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârşit o infracţiune sau când rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o altă infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie impusă de art. 148 lit. f C.p.p., tribunalul a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică este determinat în speţă de natura şi gravitatea faptelor imputate – prezumata săvârşire a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.p., respectiv complicitate la infracţiunea de furt calificat prev. de art. 26 C.p. raportat la art. 208 alin. 1 art. 209 alin. 1 lit. a şi e C.p, de modalitatea şi împrejurările în care se presupune că au fost comise faptele – în loc public, de două persoane împreună, de scopul urmărit – de a obţine câştiguri băneşti ilicite, precum şi de elementele ce caracterizează persoana inculpatelor (de sănătatea, vârsta tânără, de perseverenţa deosebită în materia infracţiunilor contra patrimoniului de care inculpatele au dat dovadă). Mai mult, referitor la „protejarea ordinii publice” s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( cauza Letellier contra Franţei), care a admis că prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice anumite infracţiuni pot suscita „o tulburare a societăţii” de natură a justifica detenţia preventivă, iar infracţiunile prezumate a fi fost comise de inculpate, reprezintă astfel de fapte.
Totodată, în ceea ce priveşte pericolul concret pe care inculpatele îl prezintă pentru ordinea publică, Tribunalul a constatat că inculpata B E M a fost condamnată anterior de două ori pentru fapte de furt calificat, iar inculpata B I a fost condamnată anterior pentru o faptă de furt calificat şi pentru o faptă de tâlhărie.
Mai mult, tribunalul a constatat că modul de operare în ceea ce priveşte faptele de furt calificat din lunile aprilie 2010 şi ianuarie 2011 este unul identic, lucru ce evidenţiază o dată în plus perseverenţa infracţională a inculpatelor şi faptul că acesta este un modus operandi consacrat al celor două, denotând o anumită specializare în ceea ce priveşte furturile din buzunare.
Ori, în aceste condiţii, este îndreptăţită pe deplin temerea că lăsarea inculpatelor în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică, existând riscul ca acestea, în cazul în care vor fi lăsate în libertate să continue să săvârşească noi fapte de natură penală, respectiv infracţiuni contra patrimoniului, dovadă în acest sens fiind şi faptul că deşi anterior au suferit condamnări pentru fapte de aceeaşi natură sau li s-au aplicat amenzi administrative, inculpatele nu au înţeles să se îndrepte, reiterând comportamentul infracţional, iar faţă de toate aceste aspecte, măsura arestării preventive luată faţă de inculpate este legală, temeinică şi oportună.
De asemenea, Tribunalul a apreciat necesară sublinierea faptului că săvârşirea infracţiunilor contra patrimoniului, în principal infracţiuni de furt şi tâlhărie, s-au înmulţit îngrijorător, astfel că, organele judiciare au obligaţia de a dispune măsuri legale ferme prin care să se descurajeze săvârşire unor astfel de fapte.
Împrejurările invocate de inculpate în recurs ( că au recunoscut fapta sau că au copii minori în întreţinere) nu conduc la o altă concluzie ca aceea a judecării lor în stare de libertate, aceste împrejurări putând fi evaluate la un alt moment procesual.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatele B E M şi B I şi a menţinut ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
