Individualizarea greşită a pedepsei. încadrare juridică greşită a faptei


Prin sentinţa penală nr. 90/2003 a Judecătoriei Câmpina, menţinută prin decizia penală nr. 339/2003 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului O. A. la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal. Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului C.G. la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

în fapt, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 17/18 octombrie 2001, inculpatul O. A. a consumat băuturi alcoolice într-un restaurant, până în jurul orei 3,00, când a început să adreseze cuvinte obscene clienţilor din local şi s-a manifestat agresiv, spărgând mai multe sticle şi pahare, pe care le-a aruncat pe pardoseală. în noaptea de 14/15 ianuarie 2003, inculpatul O.A., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a adresat cuvinte obscene părţii vătămate P.I., a lovit-o cu palma şi i-a solicitat să părăsească barul în care se aflau. Ulterior, a izbucnit o altercaţie între inculpatul O. A. şi inculpatul C.G., în cadrul căreia a fost agresat fizic şi verbal şi administratorul barului, care încercase să aplaneze conflictul şi au fost distruse mai multe bunuri. La sosirea organelor de poliţie, cei doi inculpaţi au continuat să se manifeste violent, au adresat cuvinte obscene şi ameninţări, fiind scoşi cu greu din incinta barului.

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia penală nr. 650/2003, a admis recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva celor două hotărâri pronunţate de instanţele de fond şi le-a casat parţial, în sensul că a redus pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal, de la 1 an, la 6 luni închisoare.

Instanţa de control judiciar a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului C.G. este prea aspră şi a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal. Această reducere se impune cu atât mai mult cu cât celălalt inculpat, O.A., care a comis două fapte, a fost condamnat tot la 1 an închisoare.

Cele două hotărâri sunt greşite şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul O.A, deoarece în sarcina acestuia s-a reţinut o singură infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în formă continuată, deşi prima faptă a fost comisă în noaptea de 17/18 octombrie 2001, iar cea de a doua după un interval mare de timp, de peste un an, astfel încât nu se poate susţine că cele două fapte au fost săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Pentru a nu agrava însă situaţia inculpatului O.A. în propria cale de atac, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul declarat de acesta, nefiind posibilă schimbarea încadrării juridice.

Curtea de Apel Ploieşti, decizia penală nr. 650 din 11 iunie 2003