Individualizarea judiciară a executării pedepsei.


Individualizarea judiciară a executării pedepsei.

Individualizarea pedepsei nu presupune doaranalizarea aspectelor favorabile inculpatului, aşa cum acesta a solicitat, atât în cadrulapelului cât şi în faţa instanţei de recurs, ci a tuturor celorlalte criterii stabilite înart.72 Cod penal, care privesc circumstanţele comiterii faptei, gravitatea acesteia şiurmările produse, ori care s-ar fi putut produce, împrejurările care determinăatenuareasau agravarea răspunderii penale.

(Curtea de Apel Piteşti, decizia penală

nr.512/R din 18 octombrie 2008)

Prin sentinţa penală nr.123 din 10 iunie 2008, pronunţată deJudecătoria Câmpulung, inculpatul a fost condamnat la 9 luni închisoare,pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002, cu aplic.art.74, 76 lit.d Cod penal.

S-a făcut aplicarea prevederilor art.81 Cod penal, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen deîncercare de 2 ani şi 9 luni şi s-a atras atenţia asupra disp.art.83 Codpenal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în seara zilei de 23februarie 2008, inculpatul a fost surprins de lucrătorii de poliţieconducând, cu o alcoolemie de 1,15 gr.o%, un autoturism.

Impotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, care asolicitat reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr.182 din 30 septembrie 2008, TribunalulArgeş a respins ca nefondat apelul inculpatului şi l-a obligat pe acesta laplata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că în cauzăs-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, în raport cu situaţia de fapt.

Impotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs,reiterând acelaşi motiv ca şi în apel, respectiv deducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr.512/R din 18 octombrie 2008,pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a respins recursul ca nefondat.Pentru a decide astfel, curtea, în mod corect a apreciat că individualizareapedepsei nu presupune doar analizarea aspectelor favorabile inculpatului,aşa cum acesta a solicitat, atât în cadrul apelului cât şi în faţa instanţei derecurs, ci a tuturor celorlalte criterii stabilite în art.72 Cod penal, careprivesc circumstanţele comiterii faptei, gravitatea acesteia şi urmărileproduse, ori care s-ar fi putut produce, împrejurările care determinăatenuarea sau agravarea răspunderii penale.