C. pen., art. 72 alin. (1)
Ţinând cont de pericolul social creat prin conducerea pe un drum public a unui autovehicul, sub influenţa băuturilor alcoolice, chiar dacă pericolul pentru siguranţa circulaţiei rutiere nu s-a materializat, se impune majorarea pedepsei inculpatului, precum şi a termenului de încercare.
Decizia penală nr. 536/R din 16 septembrie 2005 – M.B.
Prin sentinţa penală nr. 947 din 4 aprilie 2005, Judecătoria Braşov, făcând aplicaţiunea prevederilor art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a condamnat inculpatul D.S.F. la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, executabilă în maniera prevederilor C. pen., reţinând că a condus pe drumurile publice un vehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, negăsindu-se în această stare datorită unei împrejurări independente de voinţa sa.
Tribunalul Braşov, prin decizia penală nr. 389/2005, a respins apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, axat pe insuficientul cuantum al pedepsei aplicate, considerând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor în materie, pedeapsa corelându-se atât cu pericolul social concret al faptei comise, cât şi cu periculozitatea inculpatului, aflat la primul conflict cu rigorile legii penale.
împotriva deciziei date în apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a promovat recurs, ridicând aceeaşi problemă a majorării pedepsei fixate la fond, susţinând că infracţiunea dedusă judecăţii este una de pericol, încât pentru reţinerea elementelor ei constitutive nu este necesar ca pericolul pentru siguranţa circulaţiei rutiere să se fi materializat.
Curtea, văzând că, datorită alcoolemiei depistate, inculpatului îi erau alterate aptitudinile specifice şofatului, că această stare nu s-a produs fară ştirea şi voinţa sa, ci, dimpotrivă, a fost una voluntară, inculpatul acceptând producerea acestui rezultat, nesocotind din start o obligaţie legală, un act ordonat printr-o normă imperativă, ţinând cont de starea de pericol creată tocmai datorită acestei alcoolemii, de fermitatea măsurilor de constrângere, a admis recursul dedus judecăţii, casând hotărârea atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, a întinderii duratei termenului de încercare.
Rejudecând în aceste limite, a majorat pedeapsa opozabilă inculpatului, de la un an şi 4 luni la 2 ani închisoare, menţinând însă aplicaţiunea prevederilor C. pen., apreciind că înăuntrul unui termen de încercare de 4 ani acesta poate justifica creditul moral acordat.
