Individualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea a unei pedepse care să-şi atingă finalitatea (constrângerea, reeducarea şi prevenţia). Individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei


Art. 52 Cod penal

Art. 57 Cod penal

Art. 72 Cod penal

Cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanţă reflectă atât gravitatea faptei săvârşite de către inculpat, cât şi persoana acestuia, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, motiv pentru care nu se impune reducerea.

Sub aspectul individualizării judiciare a modalităţii de executare, totuşi, aplicarea dispoziţiilor art.57 Cod penal este excesivă şi nu se corelează cu dispoziţiile art.52 Cod penal. Aceasta, întrucât încarcerarea inculpatului ar produce suferinţe mult mai mari decât cele ce rezultă din condamnare şi ar compromite scopul preventiv-educativ al pedepsei.

(Decizia penală nr. 506/R/03 septembrie 2013)

Prin sentinţa penală nr.32 din 27 februarie 2013, pronunţată de Judecătoria Costeşti, în temeiul art. 182 alin. 1 C. pen., a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în temeiul art. 180 alin. 2 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Instanţa a constatat, că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni în stare de concurs real, conform art. 33 lit. a C. pen., iar în baza art. 34 alin. 1 lit. b C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 12.07.2010, în jurul orei 01,00, părţile vătămate CA şi DD, împreună cu numiţii CF şi PC, au mers la un local aflat pe raza Comunei Slobozia, Judeţul Argeş. La intrarea în bar s-au întâlnit cu inculpatul, care era însoţit de alte două persoane.

Partea vătămată CA s-a aşezat la o masă, iar ceilalţi trei au mers la bar să cumpere câte o bere. La un moment dat, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată CA şi a lovit-o cu pumnul în obrazul drept, după care s-a scuzat, spunându-i că a confundat-o. În urma loviturii primite, aceasta a căzut pe banca pe care stătea, iar apoi, pentru a-şi reveni, a mers afară, pe marginea drumului şi s-a aşezat în poziţia şezut, fiind însoţită de cealaltă parte vătămată, DD.

Inculpatul s-a deplasat după părţile vătămate şi, observându-l pe CA că încerca să folosească telefonul mobil, bănuind că vrea să sune la serviciul de ambulanţă sau la poliţie, l-a lovit puternic cu pumnul în zona feţei, în partea stângă, apoi, i-a luat telefonul mobil şi l-a spart de asfalt.

După aceea, inculpatul a lovit-o şi pe partea vătămată DD cu pumnul în faţă, moment în care aceasta a încercat să se salveze prin fugă. A fost prinsă din urmă şi lovită din nou de inculpat cu pumnul, însă în cele din urmă a ajuns la Postul de Poliţie Slobozia şi a luat legătura cu adjunctul şefului de post, relatându-i cele întâmplate.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. *** al S.M.L. Argeş, în urma loviturilor primite partea vătămată CA a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare cca. 70 zile de îngrijire medicală. De asemenea, potrivit certificatului medico-legal nr. *** al S.M.L. Argeş, părţii vătămate DD i-au fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare cca. 8-9 zile de îngrijire medicală.

Instanţa de fond a subliniat, că niciuna dintre versiunile prezentate de inculpat, care a manifestat o atitudine oscilantă, nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză. Martorii audiaţi nu au afirmat că părţile vătămate l-ar fi constrâns pe inculpat să le cumpere băutură şi nici că acestea ar fi încercat să-i sustragă bunurile personale.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama, în primul rând, de importanţa valorii sociale lezate prin săvârşirea faptelor (integritatea corporală a persoanei). Instanţa de fond a apreciat, că împrejurările în care acestea s-au produs, modalitatea în care inculpatul a acţionat, dar şi gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată CA, concretizată în numărul mare de zile de îngrijire medicală, imprimă faptelor un caracter deosebit de grav.

Astfel, lovirea pentru a doua oară a părţii vătămate CA şi distrugerea telefonului său mobil, în scopul de a o împiedica să anunţe poliţia sau serviciul de ambulanţă (anihilându-i, în acest fel, orice posibilitate de a beneficia urgent de asistenţă medicală), urmărirea şi lovirea şi a celeilalte părţi vătămate pentru a o împiedica să ajungă la postul de poliţie, sunt împrejurări care denotă din partea inculpatului o periculozitate deosebită.

La aceeaşi concluzie, în opinia instanţei de fond, conduce şi încercarea de a induce în eroare instanţa de judecată, prin prezentarea unei situaţii de fapt neconformă cu realitatea, dar favorabilă lui, precum şi fişa de judiciar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o sub aspectul individualizării judiciare atât a pedepsei, la care a fost condamnat, cât şi a modalităţii de a acesteia, arătând, totodată, că s-a împăcat cu partea vătămată DD, în ceea ce priveşte infracţiunea reglementată de dispoziţiile art.180 alin.2 Cod penal.

Examinând hotărârea recurată, Curtea a considerat că recursul inculpatului este fondat.

Din perspectiva dispoziţiilor art.72 Cod penal, raportat la art.52 Cod penal, individualizarea judiciară a pedepsei, în opinia Curţii, satisface exigenţele legale în materie, cu consecinţa realizării scopului preventiv-educativ al pedepsei.

In argumentarea punctului de vedere exprimat anterior, se impune a se reaminti că infracţiunea de vătămare corporală gravă are consecinţe deosebite, fie sub aspectul numărului mare de zile de îngrijiri medicale, fie sub aspectul consecinţelor cauzate, respectiv infirmitatea.

Cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanţă reflectă atât gravitatea faptei săvârşite de către inculpat, cât şi persoana acestuia, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, motiv pentru care nu se impune reducerea.

Sub aspectul individualizării judiciare a modalităţii de executare, totuşi, aplicarea dispoziţiilor art.57 Cod penal este excesivă şi nu se corelează cu dispoziţiile art.52 Cod penal. Aceasta, întrucât încarcerarea inculpatului ar produce suferinţe mult mai mari decât cele ce rezultă din condamnare şi ar compromite scopul preventiv-educativ al pedepsei.

De altfel, în sensul neaplicării dispoziţiilor art.57 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.182 Cod penal, opinează şi practica judiciară a acestei instanţe.

Un argument în plus în favoarea executării pedepsei în condiţii neprivative de libertate este şi împăcarea inculpatului cu partea vătămată DD, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

Prin urmare, nemaifiind vorba de un concurs de infracţiuni, iar inculpatul a recunoscut, cu ocazia judecării cauzei în recurs, că a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat, se impune şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.

In acest sens, Curtea consideră că instituirea în sarcina inculpatului a unor obligaţii pe parcursul termenului de încercare sunt suficiente pentru ca inculpatul să conştientizeze însemnătatea valorii sociale pe care a vătămat-o prin infracţiune şi să-şi modeleze conduita, în sensul valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Toate acestea pot fi realizate prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi, mai ales, prin interzicerea în mod suplimentar, pe lângă obligaţiile prevăzute de art.86/3 alin.1 lit.a-d Cod penal şi instituite în sarcina inculpatului, de a frecventa restaurante, baruri şi alte asemenea locuri, unde se consumă băuturi alcoolice, pe durata termenului de încercare.

Interdicţia de mai sus poate contribui, în viitor, la evitarea săvârşirii unor infracţiuni de violenţă de genul celei pentru care inculpatul a fost deja condamnat.

Sintetizând cele de mai sus, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, Curtea a admis recursul declarat de inculpat, a casat în parte sentinţa, a descontopit pedeapsa rezultantă, iar în baza art. 10 lit. h Cod procedură penală, a dispus încetarea procesului penal privind infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, prin împăcarea părţilor şi a fost înlăturată aplicarea art. 57 Cod penal, întrucât sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.10 lit. h Cod pr.penală, rap. la art.132 Cod penal, fiind menţinută în rest sentinţa.