Tehnica de stabilire pedepsei rezultante din condamnări pronunţate prin sentinţe diferite.
Art. 52 Cod penal
Art. 72 Cod penal
În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, se impunea aplicarea unei pedepse mai severe, avându-se în vedere persistenţa infracţională în săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen (infracţiuni de furt), deoarece, altfel, ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă scopul menţionat în articolul anterior citat.
Din pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpata nu executase nimic până la săvârşirea faptei la data de 25 februarie 2010, astfel că prima instanţă, în aplicarea tratamentul penal al recidivei, trebuia să facă aplicaţia dispoziţiilor art.39 alin.2 Cod penal (şi nu art.39 alin.1).
Infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţele penale nr.1281/2011 a Judecătoriei Bistriţa, nr.256/2010 a Judecătoriei Aiud, nr.128/2011 a Judecătoriei Aiud şi nr.2540/2011 a Judecătoriei Piteşti.
(Decizia penală nr. 350/R/28 Mai 2013)
Prin sentinţa penală nr. 862 din 15 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti, inculpata a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208, 209 alin 1 lit. e Cod penal cu aplicaţia art. 37 lit. a Cod penal şi art. 320 ind 1 Cod pr.penală.
S-a constatat, că prin sentinţa penală nr. 904/2012, pronunţată de Judecătoria Bacău, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, potrivit art.57 Cod penal.
Tot astfel, s-a constatat că Judecătoria Bacău a stabilit că infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţelor penale nr.1281/2011 a Judecătoriei Bistriţa, nr.128/2011 a Judecătoriei Aiud, nr.215/2009 a Judecătoriei Galaţi şi nr. 2540/2011 a Judecătoriei Piteşti sunt săvârşite în cadrul concursului de infracţiuni, pedepse ce au început a fi executate la data de 27 februarie 2010.
In baza art.39 alin.2 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani aplicată în prezenta cauză cu restul de 2 ani, 6 luni şi 9 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.904/2012 a Judecătoriei Bacău, dispunându-se, în final, să se execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, 6 luni şi 9 zile, prin privare de libertate, potrivit art.57 Cod penal.
Spre a hotărî astfel, în fapt prima instanţă a reţinut:
La data de 25 februarie 2010, în jurul orelor 15,00, partea vătămată se afla în magazinul „A. M.” din municipiul P., la cumpărături, iar pentru a proba o pereche de pantofi, a lăsat lângă un stand rucsacul în care se afla portofelul precum şi caiete pentru cursurile şcolare. In momentul în care a dorit să achite perechea de pantofi, a constatat că-i lipseşte portofelul, iar după vizionarea casetei de înregistrare a imaginilor luate în magazin, s-a constatat că persoana care îl furase era de sex feminin, portofelul fiind ascuns sub haină, după care aceea părăsise magazinul.
După imaginile înregistrate, a fost identificată, ca al furtului, inculpata care, cu ocazia cercetărilor penale a recunoscut săvârşirea faptei , şi cum această recunoaştere s-a făcut şi în faţa instanţei până la începerea cercetării judecătoreşti, cauza s-a soluţionat în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art.32071 Cod pr.penală, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de furt săvârşită.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile art.72 Cod penal, iar prima instanţă, în dispozitivul hotărârii, a constatat, aşa cum s-a precizat, că inculpata suferise şi alte condamnări, unele dintre infracţiuni fiind săvârşite în cadrul concursului de infracţiuni prevăzut de art.33, 34 Cod penal, altele în stare de recidivă prevăzută de art.39 alin.2 Cod penal.
In raport de aceste elementele, s-a dispus ca executarea pedepsei să se facă prin privare de libertate , în conformitate cu dispoziţiile artz.57 Cod penal, apreciindu-se că numai astfel scopul acesteia poate fi atins.
Impotriva sentinţei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi numitul MIO.
Examinând sentinţa pronunţată, în raport de criticile formulate precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art.386/6 alin.3, art.385/8 şi art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, şi prin prisma motivelor de casare prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală, se constată că recursul parchetului este fondat, în sensul în care se va preciza; recursul numitului MIO este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
Dacă starea de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, de altfel recunoscută în totalitate de către inculpată, în sensul că la data de 25 februarie 2010, aceasta a sustras portofelul părţii vătămate, în care era suma de 80 lei, aflată la cumpărături în magazinul „A. M.” din municipiul P., prima instanţă a făcut o greşită individualizare a pedepsei, iar în al doilea rând, a folosit procedee nejuridice privind contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză, cu pedepsele ce au făcut obiectul unor condamnări anterioare.
Din fişa de judiciar şi conţinutul hotărârii rezultă că raportat la data săvârşirii infracţiunii în prezenta cauză (25 februarie 2010), primul termen la recidivei postcondamnatorie îl reprezintă pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.2151 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă anterior săvârşirii faptei de furt, care face obiectul cercetării din această cauză. Dar, din pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpata nu executase nimic până la săvârşirea faptei la data de 25 februarie 2010, astfel că prima instanţă, în aplicarea tratamentul penal al recidivei, trebuia să facă aplicaţia dispoziţiilor art.39 alin.2 Cod penal (şi nu art.39 alin.1) în sensul contopirii pedepsei din prezenta cauză cu cea de 4 ani (care reprezintă primul termen al recidivei), să dispună executarea celei mai grele, la care să adauge un spor de pedeapsă, având în vedere cuantumul celor două pedepse care se contopesc.
De asemenea, tot din fişa de cazier judiciar, cât şi din conţinutul hotărârilor, rezultă că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţele penale nr.1281/2011 a Judecătoriei Bistriţa, nr.256/2010 a Judecătoriei Aiud, nr.128/2011 a Judecătoriei Aiud şi nr.2540/2011 a Judecătoriei Piteşti, pedepsele aplicată prin acestea fiind contopite prin sentinţa penală nr.904 din 21 mai 2012 a Judecătoriei Bacău, în care s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, cu aplicarea unui spor de 6 luni. Toate aceste pedepse, după descontopire şi repunere în individualitate, prin înlăturarea sporului, trebuiau recontopite, inclusiv cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, potrivit regulilor concursului de infracţiuni prevăzut de art.33, 34 Cod penal, în conformitate cu dispoziţiile art.36 alin.2 Cod penal; sporul de 6 luni, aplicat prin sentinţa penală nr.904/2012, trebuie să se regăsească în aritmetica contopirii, deoarece el a intrat în puterea lucrului judecat.
Inculpata a început executarea pedepselor anterior menţionate la data de 27 februarie 2012 şi nu la data de 25 februarie 2010, cum în mod greşit menţionează prima instanţă, astfel că se va deduce aceasta în temeiul art.36 alin.3 Cod penal.
Prima instanţă a greşit, însă, şi în legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei, aplicând inculpatei o pedeapsă care nu-şi atinge finalitatea (constrângerea, reeducarea şi prevenţia) înscrisă în art.52 Cod penal. Ca atare, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, se impunea aplicarea unei pedepse mai severe, avându-se în vedere persistenţa infracţională în săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen (infracţiuni de furt), deoarece, altfel, ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă scopul menţionat în articolul anterior citat.
De asemenea, prima instanţă a greşit suspendând, în conformitate cu dispoziţiile art.71 alin.5 Cod penal, executarea pedepsei accesorii, deşi nu se dispusese suspendarea pedepsei principale, astfel cum prevede art.71 alin.5 Cod penal, potrivit căruia „pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii” .
In concluzie, a fost admis recursul formulat de parchet, în temeiul dispoziţiilor aret.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, prin înlăturarea aspectelor de nelegalitate şi netemeinicie la care s-a făcut referire.
