S.P. – 49/01.03.2012
Infracţiuni contra proprietăţii
Individualizarea pedepsei aplicate în cazul aplicării procedurii recunoaşterii vinovăţiei
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lîngă judecătoria Mediaş din data de 28.11.2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii :M. V. Ş. :- fiul lui V. şi E. , născut la data de – în M., dom. în M. str. G. nr.- jud.S., fără antecedente penale, fără ocupaţie , CNP.-,pentru săvîrşirea a 5 infracţiuni de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e şi g C.P. cu aplicarea art.75 lit.c C.P. , 1 infracţiune de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi g C.P. cu aplicarea art.75 lit.c C.P., 1 infracţiune de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.41 alin.2 C.P. şi art.75 lit.c C.P. şi 6 infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. şi ped. de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a şi 34 C.P. G. R. C. : fiul lui M. şi R., născut la data de – în M., dom. în M. str. I. M. nr.- ap.- jud. S., fără antecedente penale, elev,pentru săvîrşirea 5 infracţiuni de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e şi g C.P. cu aplicarea art.99 C.P. , 1 infracţiune de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a şi g C.P. cu aplicarea art.99 C.P., 1 infracţiune de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.41 alin.2 C.P., art. 99 C.P şi cu aplic. art. 33 lit. a ,34 C.P.,reţinîndu-se în fapt că:
-în vara anului 2011, inculpaţii, la sugestia inculpatului M. V. Ş., au luat hotărârea de a sustrage baterii-acumulatori şi combustibil din diferite utilaje şi maşini parcate în mai multe localităţi de pe raza judeţelor Sibiu, Mureş şi Alba, cu scopul de a face rost de bani. Astfel, în perioada iulie-august 2011 pe raza localităţilor M. şi D. , aceştia au sustras în şase rânduri baterii-acumulatori şi combustibil de la părţile vătămate S.C. S. T. SRL P.,S.C. B. S.A. M. , S.C. D. şi P. S.A. S., N. G. A., B. I. M.,C. S. M., şi I. N., deplasându-se de fiecare dată la locul săvârşirii faptelor cu un autoturism condus de inculpatul M. V. Ş., deşi acesta nu posedă permis de conducere.
Dintre toate aceste părţi vătămate, doar I. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.300 lei, reprezentând valoarea acumulatorilor sustraşi şi nerecuperaţi.
S-a mai constituit parte civilă în cauză şi martorul M. I., care a cumpărat de la inculpatul M. V. Ş. un acumulator auto marca „Varta” cu suma de 250 de lei, pe care l-a restituit organelor de poliţie în cursul urmăririi penale, după ce a aflat că acesta fusese sustras de pe o maşină aparţinând SC B. SA M. (f.64).
Inculpaţii prezenţi la judecată, şi-au recunoscut vinovăţia , solicitând instanţei să ia act de poziţia exprimată , iar procesul să fie judecat pe baza declaraţiei lor de vinovăţie, însuşindu-şi toate probele efectuate în faza de urmărire penală şi neavînd altele de solicitat , prevalându-se astfel de dispoziţiile art. 320 ind. 1 C.pr. pen ( f. 266, 267 dos. ).
Pe parcul procesului inculpaţii au achitat părţii civile I. N. valoarea prejudiciului, astfel că prin cererea depusă la f. 268 dos. acesta a învederat că nu mai are alte pretenţii în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Inculpaţii sunt prieteni, iar în vara anului 2011, la sugestia inculpatului M. V. Ş., au luat hotărârea de a sustrage baterii-acumulatori şi combustibil din diferite utilaje şi maşini parcate în mai multe localităţi de pe raza judeţelor S., M. şi A., cu scopul de a face astfel rost de bani.
Activitatea infracţională a acestora a fost întreruptă la data de 5.08.2011, când au fost prinşi în flagrant de către organele de poliţie pe raza municipiului Blaj, având în autoturismul cu care se deplasau la locul furturilor, 2 acumulatori auto sustraşi de pe raza comunelor Ş. şi S..
Cu această ocazie, organele de poliţie au constatat că inculpaţii sunt autorii mai multor infracţiuni de furt de combustibil şi de acumulatori comise în perioada iulie – august 2011 pe raza localităţilor M. şi D. .
Astfel:
1). În noaptea de 16/17.07.2011, cei 2 inculpaţi s-au deplasat cu autoturismul marca „Audi 80”, cu nr. de înmatriculare TR-256593 pe strada P. din M. şi au sustras cantitatea de circa 100 de litri de motorină dintr-un buldoexcavator aparţinând SC S. T. SRL P.. Ulterior inculpatul M. V. Ş. a înstrăinat o parte din motorina sustrasă unor persoane necunoscute, iar o altă parte a folosit-o pentru a conduce autoturismul familiei sale, înmatriculat în Italia. Din banii obţinuţi acesta i-a dat suma de 100 lei inculpatului minor G. R. C..
Prejudiciul creat societăţii din Piteşti a fost evaluat la suma de 545 lei, iar partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal, deşi nu s-a recuperat prejudiciul creat.
În drept, fapta inculpaţilor de a sustrage motorină în noaptea de 16/17.07.2011, dintr-un loc public, în valoare de 545 lei, constituie infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.75 lit.c ,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş. şi cu aplicarea art.99 al.3 şi urm. C.P. faţă de inculpatul G. R. C., fiind de menţionat faptul că acesta este minor , fiind născut în data de 21.05.1995.
2). În noaptea de 20/21.07.2011, cei doi inculpaţi s-au deplasat cu autoturismul condus de M. V. Ş. pe aceeaşi stradă din municipiul Mediaş şi au sustras 2 acumulatori „Rombat” de pe o autobasculantă aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale. Ulterior inculpatul M. a vândut acumulatorii – în cursul urmăririi penale fiind recuperat doar unul dintre aceştia, vândut martorului C. P. din comuna R., jud. M., – iar din banii obţinuţi i-a dat şi minorului suma de 200 de lei; ulterior inculpatul a restituit banii pentru despăgubirea martorului C. P..
Prejudiciul cauzat a fost evaluat la suma de 1.000 lei şi, deşi s-a recuperat doar un acumulator în valoare de 500 de lei, societatea comercială din Piteşti nu s-a mai constituit parte civilă în cauză (f.28).
În drept, fapta inculpaţilor de a sustrage în noaptea de 20/21.07.2011, dintr-un loc public, 2 acumulatori în valoare de 1.000 lei, constituie infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.75 lit.c ,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş. şi cu aplicarea art.99 al.3 C.P. faţă de inculpatul minor G. R. C..
3). În noaptea de 24/25.07.2011, cei doi inculpaţi s-au deplasat cu aceeaşi maşină în parcarea de pe strada G., situată în spatele ACR Mediaş şi au sustras un acumulator şi 20 de litri de motorină de la un tractor aparţinând părţii vătămate N. G.. Motorina sustrasă a fost folosită la alimentarea autoturismului condus de inculpatul M. V. Ş. la săvîrşirea furturilor , iar acumulatorul sustras a fost predat de acesta la un centru de colectare a fierului vechi.
Prejudiciul creat a fost evaluat la suma totală de 460 lei, din care suma de 350 lei reprezintă contravaloarea acumulatorului sustras.
Partea vătămată a renunţat la pretenţii, deşi nu şi-a recuperat prejudiciul. În drept, fapta inculpaţilor de a sustrage în noaptea de 24/25.07.2011, într-un loc public, un acumulator şi 20 de litri de motorină dintr-un tractor aparţinând părţii vătămate N. G., în valoare de 460 lei, constituie infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.75 lit.c ,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş., respectiv art.99 al.3 C.P. faţă de inculpatul minor G. R. C..
4). În noaptea de 27/28.07.2011, cei doi inculpaţii s-au deplasat cu acelaşi autoturism Audi 80, condus de M. V. Ş., din localitatea M. spre localitatea D., cu scopul de a depista autovehicule din care să sustragă motorină şi acumulatori auto. Ajunşi în localitatea D., învinuiţii au sustras 2 acumulatori auto marca „Varta” de pe un autocamion aparţinând SC B. SA M. care se afla parcat pe strada S. B.. La întoarcerea spre municipiul M., trecând prin localitatea Ş. pe T., au mai sustras un acumulator marca „Rombat” de pe un autocamion parcat pe strada P., aparţinând SC D. şi P. SA S. – Punct de lucru D..
Valoarea celor 3 acumulatori a fost evaluată la suma de 1.900 lei; părţile vătămate nu s-au mai constituit părţi civile ,în condiţiile în care toţi acumulatorii au fost recuperaţi în cursul urmăririi penale, 2 dintre ei fiind găsiţi la domiciliul inculpatului M. V. Ş., iar unul fiind recuperat de la martorul M. I., căruia îi fusese vândut.
Martorul M. I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250 lei (f.64).
În drept, faptele inculpaţilor de a sustrage în noaptea de 27/28.07.2011, din locuri publice, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 3 baterii de la 2 autocamioane parcate pe stradă, constituie infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.41 alin.2 C.P. , dar şi cu aplicarea art.75 lit.c,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş., respectiv art.99 al.3 C.P. faţă de inculpatul minor G. R.C..
5). În noaptea de 1/2.08.2011, inculpaţii s-au deplasat în localitatea B., de unde au sustras 2 acumulatori de pe o autobasculantă aparţinând părţii vătămate I. N.. Acumulatorii au fost vânduţi ulterior de către M. V. Ş. la un centru de colectare a fierului vechi.
Prejudiciul cauzat a fost evaluat la suma de 1.320 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă şi care pe parcursul procesului i-a fost achitată de cei doi inculpaţi.
În drept, fapta inculpaţilor de a sustrage în noaptea de 1/2.08.2011, într-un loc public, 2 acumulatori de pe autobasculanta aparţinând părţii vătămate I. N. ,în valoare de 1.320 lei, constituie infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.75 lit.c,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş. şi cu aplicarea art.99 al.3 C.P. faţă de inculpatul minor G. R. C.in.
6). În noaptea de 2/3.08.2011, cei doi inculpaţi împreună cu învinuitul G.D. L., s-au deplasat în localitatea V. din judeţul M. şi au sustras 2 acumulatori de la o combină parcată pe un teren agricol din afara satului V., combina aparţinând părţii vătămate B. I..
Acumulatorii au fost duşi la domiciliul inculpatului M. V. Ş.,unde au fost găsiţi de către organele de poliţie şi restituiţi părţii vătămate, astfel că acesta nu s-a mai constituit parte civilă, prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.350 lei.
În drept, fapta inculpaţilor de a sustrage în noaptea de 2/3.08.2011, 2 acumulatori de la o combină aparţinând părţii vătămate B. I., aflată pe un teren agricol, în valoare de 1.350 lei, constituie infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a şi g C.P., cu aplicarea art.75 lit.c,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş. şi cu aplicarea art.99 al.3 C.P. faţă de inculpatul minor G. R. C..
7). În aceeaşi noapte de 2/3.08.2011, după ce s-au întors din comuna V., inculpaţii au observat un autocamion aparţinând părţii vătămate C. S. M. care se afla parcat pe strada S. din municipiul M., fapt pentru care au sustras acumulatorii acestuia, ducându-i la domiciliul inculpatului M., unde au fost găsiţi ulterior şi restituiţi părţii vătămate , astfel că acesta nu a mai formulat pretenţii în cauză.
Valoarea prejudiciului a fost evaluată la suma de 1.220 lei.
În drept, fapta inculpaţilor de a sustrage în noaptea de 2/3.08.2011 doi acumulatori de la un autocamion parcat pe stradă şi aparţinând părţii vătămate C. M., în valoare de 1.220 lei, constituie infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,e şi g C.P., cu aplicarea art.75 lit.c,78 C.P. faţă de inculpatul major M. V. Ş. şi cu aplicarea art.99 al.3 C.P. faţă de inculpatul minor G. R. C..
Întrucât deplasarea inculpaţilor la locul comiterii infracţiunilor a fost efectuată de fiecare dată cu autoturismul marca Audi 80 , înmatriculat în Italia, condus de inculpatul M. V. Ş., care nu posedă permis de conducere, faptele acestuia ( 6) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 86 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În sensul stării de fapt reţinute conclud probele administrate în faza de urmărire penală , anume :
– plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate N. G. (f.38-40 43-44), I. N. (f.81-85), B. I. (f.87-88, 93), C. S. M. (f.94,104-105);
– dovezile de ridicare şi de restituire de bunuri către părţile vătămate (f.31, f.37, f.57-59, f.74, f.91-92, f.106);
-procese verbale de evaluare a bunurilor (f.27, f.34, f.41-42, f.62, f.76, f.86, f.90, f.107, f.112);
-adresa nr.1458680 din 26.09.2011 a SPCRPCIV Sibiu şi din care rezultă că inculpatul M. V. Ş. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (f.113);
-declaraţiile martorilor M. C.in (f.24-26, ptr.fapta nr.1), C.G. (f.30, ptr.fapta nr.2), V. M., M. I. (f.55, 63, 64, ptr.fapta nr.4), C. C. (f.79-80, ptr.fapta nr.4);
-procese verbale de cercetare la locul faptelor şi planşele fotografice aferente (f.45- 54, f.65-73, f.95-103);
-procesul verbal întocmit cu ocazia reconstituirii faptelor şi planşa fotografică aferentă (f.141-161);
-procesul verbal întocmit de organele de poliţie la data de 5.08.2011 cu ocazia găsirii la domiciliul inculpatului M. V. a 5 acumulatori auto ascunşi într-o canapea şi planşa fotografică aferentă (f.120-130);
-declaraţiile inculpaţilor şi a învinuitului G. D. L., care recunosc săvârşirea infracţiunilor (f.162-184, f.190-200, 266, 267); pe care inculpaţii şi le-au însuşit , recunoscându-şi vinovăţia şi neavând alte probe de solicitat.
Prin urmare, având în vedere reducerea cu o treime a limitelor legale ale pedepselor ca efect al beneficiului procedurii recunoaşterii vinovăţiei ( art. 320 ind.1 C.p.p.), efectele circumstanţei agravante aplicabile inculpatului M. V. Ş. referitoare la săvârşirea infracţiunilor împreună cu un minor, multitudinea infracţiunilor comise de inculpaţi ( 13- în cazul inculpatului M., 7- în cazul inculpatului G.) , contribuţia determinantă a inculpatului M. la comiterea faptelor, el fiind cel care a iniţiat activitatea infracţională şi care a înlesnit-o , asigurând mijlocul de transport şi valorificarea bunurilor sustrase, faptul că activitatea infracţională a fost stopată ca urmare a surprinderii în flagrant a inculpaţilor , nu prin desistarea acestora , instanţa având convingerea că aceştia ar fi continuat altfel şirul infracţiunilor, valoarea ridicată a prejudiciului , dar şi atitudinea procesuală sinceră a acestora , achitarea prejudiciului cauzat părţii vătămate I. N. şi lipsa antecedentelor penale –în baza temeiurilor legale mai sus menţionate, instanţa va condamna pe inculpatul Mărginean Viluţ Ştefan la 5 pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat descrise la punctele 1,2,3,5,7, la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată descrisă la punctul 4, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat descrisă la punctul 6 , precum şi la 6 pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere.
De asemenea va condamna pe inculpatul minor Gross Raul Constantin , prin aplicarea art. 109 C.p. ,la 5 pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat descrise la punctele 1,2,3,5,7, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată descrisă la punctul 4, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat descrisă la punctul 6.
Faptele comise de inculpaţi sunt concurente în condiţiile art. 33 lit. a C.p., aşa încât prin aplicarea prevederilor art. 34 lit. b C.p. inculpatul M. V. Ş. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare, cu un spor de 8 luni , în total pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, iar inculpatul G. R. C. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 al.2 C.p. se va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie privind interzicerea exerciţiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a –II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale – în cazul inculpatului minor după împlinirea vârstei de 18 ani – având în vedere că faptele comise sunt incompatibile cu exerciţiul acestor drepturi ce implică şi presupun funcţii de autoritate publică.
În privinţa inculpatului minor G. R. C. , în vârstă de 16 ani, se reţine că sunt întrunite prevederile C.p., motiv pentru care se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale , termenul de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C.p. fiind de 2 ani şi 3 luni ( 1 an şi 3 luni + 1an). Deşi în referatul de evaluare al inculpatului s-a concluzionat asupra faptului că şansele reiterării comportamentului infracţional sunt destul de ridicate , factorii negativi prezenţi în stilul de viaţă actual al inculpatului exercitând o forţă motivaţională mai intensă comparativ cu factorii pozitivi, care sunt desconsideraţi de către acesta, instanţa apreciază că suspendarea pedepsei constituie o şansă acordată inculpatului pentru a-şi revizui atitudinea socială şi a-şi finaliza studiile, având în vedere condiţia de infractor primar, dar şi faptul că în prezent acesta şi-a reluat studiile, fiind înscris la cursuri de fără frecvenţă în municipiul Blaj, unde este elev în clasa a VII-a la Şcoala Agricolă, sub sancţiunea revocării acestui beneficiu în ipoteza în care nu va face dovada acestei revizuiri comportamentale, săvârşind alte fapte.
În baza art. 71 al.ultim C.pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale se va dispune suspendarea pedepsei accesorii.
Întrucât inculpaţii au fost reţinuţi prin ordonanţele Poliţiei Municipiului M. din data de 3.11.2011 (f.208-211), în conformitate cu prevederile art.88 C.P. se va dispune deducerea din durata pedepsei aplicate a perioadei reţinerii pe 24 ore.
În baza art. 357 C.p.p. se va dispune emiterea mandatului de a pedepsei privitor la inculpatul M. V. Ş..
Sub aspectul laturii civile ,este de reţinut că prin repararea prejudiciului cauzat părţii civile I. N. în cursul procesului, singurele pretenţii rămase în discuţie sunt cele formulate de martorul M. I., pentru preţul acumulatorului cumpărat de la inculpaţi şi restituit părţii vătămate, aşa încât faţă de dovezile existente ,reţinându-se buna–credinţă a acestuia ,cererea se constată a fi întemeiată , astfel că în baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C.p.p. rap. la art. 998 şi 1003 C.civ., instanţa va obliga în solidar inculpaţii , iar pe inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente G. M. şi D. R. , la plata despăgubirilor civile în sumă de 250 lei în favoarea martorului/ parte civilă.
Întrucît aşa cum s-a evidenţiat inculpaţii au obţinut diverse sume de bani din valorificarea bunurilor sustrase iar părţile vătămate nu au formulat pretenţii civile pentru acestea, în baza art. 118 lit. e C.pen. sumele respective vor fi confiscate în favoarea statului ; astfel, de la inculpatul M. V. Ş. va fi confiscată suma totală de 1405 lei (reprezentînd 445 lei proveniţi din fapta nr. 1, 500 lei obţinuţi din fapta nr.2 şi 460 lei din fapta nr. 3) , iar de la inculpatul minor suma de 100 lei provenită din fapta nr. 1 .
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 118 lit. b C.p. , se va dispune confiscarea în folosul statului a 2 furtunuri de plastic, 6 canistre din plastic şi 1 canistră de metal, cu capacitatea de 20 l fiecare – corpuri delicte în cauză, fiind folosite la săvârşirea infracţiunilor.
În temeiul art. 191 C.p.p. instanţa va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel:
-inculpatul M. V. Ş. la 700 lei, din care 200 lei reprezintă onorar apărător din oficiu.
-inculpatul minor G. R. C. ,în solidar cu părţile responsabile civilmente G. M. şi D. R., la plata sumei de 1000 lei, din care 700 lei reprezintă onorarii apărători din oficiu.