Individualizarea pedepsei prin retinerea circumstantelor atenuante la care se refera art. 74 alin. 1 si 2 C.p. si prin suspendarea executarii sub supraveghere a acesteia in cazul infractiunii de tentativa de omor calificat Individualizare


Prin sentinta penala nr. 192 pronuntata la data de 12 dec. 2011 de Tribunalul Olt in dosarul nr. 2942/104/2010in baza art. 20 alin.1 C.p. rap. la art. 174 alin. 1 si 2 C.p. rap. la art. 175 alin. 1 lit. i si alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a ,b ,c si alin. 2 C.p. rap. la art. 76 alin. 2 C.p. a fost condamnat inculpatul G I G, la 3 ani si 6 luni inchisoare.

In baza art. 76 alin. 3 Cp s-a inlaturat pedeapsa complementara de interzicere de drepturi.

In baza art. 71 alin. 1 .C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a si lit. b C.p.

In baza art. 861 alin. 1 si art. 862 Cp s-a dispus suspendarea executarii sub supraveghere a pedepsei principale a inchisorii pe durata de 6 ani compusa din durata acestei pedepse si din interval de timp de 2 ani si 6 luni.

In baza art. 863 alin. 1 Cp pe durata acestui termen de incercare s-a dispus ca inculpatul sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere :

-Se va prezenta la serviciul de probatiune din cadrul Tribunalului Olt la datele fixate de acesta

– Va anunta in prealabil orice schimbare de domiciliu,resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea

-Va comunica si va justifica schimbarea locului de munca

-Va comunica informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

S-au pus in vedere inculpatului prevederile art. 864 Cp.

In baza art. 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii aplicata in baza art. 71 alin. 1 C.p. pe durata termenului de incercare.

In baza art. 118 alin. 1 lit. b C.p.p.s-a dispus confiscarea speciala de la inculpat a batei de basse-ball folosita la comiterea infractiunii.

Pentru a se pronunta aceasta sentinta s-au avut in vedere cele de mai jos.

Prin rechizitoriul cu nr. 274/P/2010 emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalului Olt inregistrat pe rolul Tribunalului Olt la nr. 2942/104/2010 a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva inculpatului G I G si a fost trimis in judecata acesta pentru comiterea infractiunii de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 alin. 1 rap. la art. 174 alin. 1 si 2 C.p. rap. la art. 175 alin. 1 lit. i si alin. 2 C.p.

In considerentele rechizitoriului se arata ca in seara de 19 ian. 2010 in jurul orei 20,15 in timp ce a ajuns la poarta locuintei sale , in afara acesteia,partea vatamata a fost lovita cu o bata in zona capului si a fetei de catre inculpat si i-au fost astfel produse leziuni traumatice ce includ pierderea de substanta osoasa pentru a caror vindecare i-au fost necesare 45-50 de zile de ingrijiri medicale, fara a fi insa pusa in primejdie viata victimei.

Instanta a procedat la cercetarea judecatoreasca a faptei sesizata prin ascultarea partilor, a martorilor atat a celor propusi prin rechizitoriu dar si de catre parti ca si prin administrarea probei cu expertizele medico-legale ,una intocmita de Serviciul jud. de medicina legala Olt cu privire la gradul de invaliditate si in ce masura i-a fost afectata partii vatamate capacitatea de de leziunile ce i-au fost produse iar cea de a doua de catre I.M.L. Craiova pentru a se stabili felul leziunilor produse victimei si dinamica acestora,daca exista raport de cauzalitate intre agresiune si acestea si daca leziunile in cauza au pus in primejdie viata victimei prin raportare de probele administrate in cursul urmaririi penale.

Pe baza probelor administrate in cauza s-a retinut situatia de fapt in sensul ca partea vatamata si inculpatul nu doar ca au fost colegi de scoala ci chiar prieteni care obisnuiau sa se viziteze saptamanal. O astfel de vizita se retine ca a avut loc dupa amiaza zilei de 19 ian. 2010, in jurul orei 18,30-19,00,cand inculpatul a la atelierul de reparatii aparatura electronica din curtea locuintei partii vatamate ,a adus un bidon de 5 litri cu vin din care au consumat impreuna cu martorii C. I. si P. I. Pe durata acestei vizite de circa o ora intre parti nu a avut loc nici un incident insa in aceste circumstante totusi partea vatamata ,profitand de atmosfera si de lejeritatea de comunicare creata de consumul de bauturi alcoolice, a transmis inculpatului informatia ca a vazut-o pe fiica sa prin oras in compania unui baiat cu care acesta din urma nu era de acord sa fie prietena. Continuand discutia la insistentele inculpatului ,partea vatamata a mai afirmat ca fiica acestuia a intretinut raporturi intime cu mai multi barbati,intre care chiar si cu cumnatul sau.

Ca urmare ,fiind deranjat de afirmatiile partii vatamate inculpatul atunci cand a ajuns acasa a certat-o pe fiica sa insa aceasta l-a contrazis ,spunand ca afirmatiile partii vatamate sunt nefondate iar spre a-l convinge a cazut in genunchi si a cerut sa fie confruntata cu cel in cauza. Inculpatul a fost de acord cu solicitarea fiicei sale ,astfel ca a sunat la telefon pe partea vatamata si l-a anuntat ca vine cu fiica sa in vizita in acest scop ,lucru care aceasta parte a fost de acord.

In acest conditii ,inculpatul impreuna cu fiica sa ,in jurul orei 20,00, au ajuns la locuinta partii vatamate unde se mai aflau concubina acesteia , martora R. F. D. si fiul sau N. N. A. iar dupa ce a fost servit cu o cafea a adus la cunostinta ca a exercitat acte de violenta fizica asupra sotiei sale pentru motivul ca a permis ca fiica sa sa aiba relatii de prietenie cu baiatul in compania caruia s-a aflat prin oras. Totodata, inculpatul si fiica sa au pretins partii vatamate sa ii dea relatii suplimentare despre sustinerile sale insa raspunsul partii vatamate mai intai a devenit ambiguu in sensul ca nu a transmis decat cele spuse de catre cumnatul sau dupa care catre final a devenit categoric catre afirmatii certe cu privire la raporturile intime ale celei mentionate, cu care ocazie a mentionat ca are cunostinta si de identitatea partenerului acesteia,refuzand insa sa dea numarul de telefon al cumnatului. Discutia dintre parti a degenerat prin aceea ca s-a ajuns la jigniri reciproce ,chiar in conditiile in care partii vatamate i se atragea atentia de catre concubina sa asupra acestui comportament ofensator.

Inculpatul s-a simtit ofensat de afirmatiile acestuia despre fiica iar situatia i-a creat o stare de surescitare careia nu i-a dat curs prin manifestari exterioare de impulsivitate decat atunci cand in jurul orei 20,45 a ajuns la poarta si partea vatamata i-a adresat o noua jignire prin afirmatia ,,ia-ti panarama de aici”. De aceea, inculpatul a luat din masina o bata tip base–ball cu care a lovit din lateral cu putere din spate pe partea vatamata in gura in timp ce aceasta era aplecata si din exteriorul curtii tragea poarta care era blocata din cauza zapezii. Victima a cazut la sol pe zapada in stare de inconstienta iar in aceasta pozitie inculpatul i-a mai aplicat alte cateva lovituri in cap si in zona din spate a corpului. Incidentul de scurta durata s-a terminat prin interventia verbala a concubinei partii vatamate dar si a martorului N. S. I. care se afla in apropiere dupa care partea vatamata a fost ridicata si dusa de subsuori in locuinta de catre concubina si fiul sau.

Victima a fost transportata la Spitalul mun. Caracal de catre martorul N. S. I. cu masina sa iar apoi la Spitalul clinic de urgenta Craiova,unde a refuzat internarea. Intrucat starea sa s-a agravat in data de 23 ian. 2010 victima a fost din nou in ternata la acest ultim Spital unde in data de 1.02.2010 i s-a efectuat o interventie chirurgicala.

Ca probe cu caracter concludent in sensul situatiei de mai sus se retin cele ce urmeaza. Astfel din declaratia partii vatamate se retin elementele de fapt ce se refera la informatiile mentionate ce le-a transmis inculpatului despre fiica acestuia,la celelalte premise ale incidentului mentionate anterior dar si la modul de desfasurare a acestuia pana la momentul pierderii cunostintei dupa ce a fost lovita de catre inculpat .Aceste probe se coroboreaza cu cele din declaratia de inculpat care se refera la conditiile prealabile incidentului ,constand in discutiile contradictorii cu victima relative la moralitatea fiicei sale si starea de surescitare ce i s-a creat de afirmatiile partii vatamate la adresa acesteia ca si la modul de desfasurare a incidentului prin recunoasterea expresa a faptului ca a lovit victima in zona gurii. Totodata, aceste probe se coroboreaza cu cele din declaratiile de martori. Astfel din declaratiile martorilor oculari M. D. , V. O. si N. S. I.,R. F. D. , concubina partii vatamate si N. N. A.,fiul acestei parti, se retin ca proba directa elementele de fapt ca in imprejurarile de timp si loc de mai sus si in conditii de iluminat electric acesta au observat cum inculpatul a coborat din masina,apoi din portbagaj a luat o bata cu care s-a indreptat catre victima care era orientata catre curte si i-a aplicat o lovitura din lateral in zona fetei ,dupa care in timp ce aceasta se afla la sol i-a mai dat un numar de doua sau trei lovituri in spate,dupa care a fost dusa in curte de concubina si fiul sau. In plus,se retin cele din raportul de noua expertiza medico-legala nr. 4147/A5/28 martie 2011al I.M.L. Craiova in care se mentioneaza drept concluzii ca victima prezinta ,, Hemipareza dreapta predominant faciobrahiala ,frusta,sechelara, posttraumatism cranio cerebral vechi,epilepsie cu crize motorii si senzitive focale,cu generalizare secundara,Tulburare de adaptare. Sindrom psihooreganic postcontuzional, urmare a agresiunii din 19 ian. 2010.De asemenea, se precizeaza ca victima a prezentat leziuni traumatice ce se puteau produce in 19 ian. 2010 prin lovire cu corp dur,ca a necesitat 75-80 de zile de ingrijiri medicale de la data producerii leziunilor…si ca leziunile traumatice i-au pus in primejdie viata. Prezinta infirmitate fizica prin lipsa de substanta osoasa craniana posteschilectomie parietala stanga”.De asemenea, se mai retin cele din raportul de expertiza medico-legala emis de S.J.M.L. Olt cu nr.2050/E/25 ian. 2011 in care dupa ce precizeaza diagnosticul se constata ca este redusa capacitatea de munca a victimei corespunzator gradului III de invaliditate pe o perioada de un an de la examinare.

Sustinerea inculpatului ca ar fi aplicat o singura lovitura cu pumnul in fata partii vatamate se constata ca nefondata.Chiar daca este confirmata de catre fiica sa, martora G. A.-M. dar si de martorii M. V. si C. A. A., apararea inculpatului este neconcludenta deoarece nu este confirmata de martorii oculari in numar relativ mare prezentati mai sus dar si de constatarile de leziuni si mecanismul acestora aratate in actele medico-legale si, in plus,este de explicat o astfel de atitudine procesuala a martorei pe baza raporturilor de rudenie de gradul I cu inculpatul iar in privinta ultimilor doi martori pe baza comiterii faptei penale de marturie mincinosa pentru care li s-a stabilit raspunderea administrativa conform celor de mai jos.

Fapta comisa de catre inculpate se constata ca intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 alin. 1 rap. la art. 174 alin. 1 si 2 Cp rap. la art. 175 alin. 1 lit. i si alin. 2 C.p. Sub aspectul laturii obiective a acesteia se retin actele materiale ale inculpatului de lovire cu intensitate mare in fata si apoi in spate cu un corp dur a partii vatamate ce constituie actiunea ce reprezinta elementul material ce se afla in raport de la cauza la efect cu urmarea materiala constand in leziunile traumatice susmentionate care i-au pus in primejdie viata. Se constata ca in conditiile interventiei chirurgicale a cadrelor medicale nu s-a produs decesul victimei, interventie determinata de starea agravata a acesteia . Sub aspectul laturii subiective se constata vinovatia inculpatului sub forma intentiei directe. Din punct de vedere volitiv inculpatul si-a propus cu ocazia rezolutiei sale infractionale sa suprime viata victimei , asa cum rezulta din conduita sa de a lua din masina obiectul contondent de tip bata de base-ball , de a aplica partii vatamate o lovitura de intensitate mare probata prin urmarile produse ce includ punerea in primejdie a vietii acesteia dar si de a viza prin acestea o zona vitala a corpului acesteia (capul) iar din punct de vedere cognitiv se constata nu numai ca acesta a avut conditiile materiale si personale de a-si reprezenta fapta penala de omor dar ca in raport de acestea si-a reprezentat in concret rezultatul actiunii sale,uciderea victimei. Forma agravata a infractiunii de omor , reprezentata de tentativa de omor calificat de fata este data de imprejurarea ca locul comiterii infractiunii este situat pe trotuarul din fata curtii locuintei victimei , adica unul public conform criteriilor prevazute de art. 152 lit. a Cp

Instanta a respins in cursul sedintei din data de 5 dec.2011 cererea inculpatului de schimbare a incadrarii juridice a faptei penale din tentativa de omor calificat in vatamare corporala grava prevazuta de art. 182 alin. 1 si 2 C.p. In acest sens din probele cauzei nu s-a putut constata ca atitudinea psihica a inculpatului sa poata fi caracterizata ca fiind cu intentie depasita sau cel mult cu intentie directa sau indirecta fata de urmarile prevazute de norma de incriminare de la art. 182 alin. 1 si 2 C.p. ci tocmai cu forma de vinovatie ceruta de latura obiectiva a infractiunii de omor calificat in forma tentativei probata pe baza elementelor de fapt mentionate mai sus ce denota punerea in a hotararii de a suprima viata victimei.

De aceea , instanta a rezolvat actiunea penala prin condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei principale a inchisorii ce se pronunta instanta are in vedere criteriile cu caracter general prevazute de art. 72 alin. 1 C.p. dar si pe cele cu caracter particular ale cauzei. Intre acestea din urma se retin cele privind relatiile de prietenie dintre parti anterioare incidentului,conduita partii vatamate de a produce inculpatului prin afirmatiile sale referitoare la imoralitatea fiicei acestuia starea de surescitare mentionata ,modalitatea concreta de comitere a faptei penale mentionata mai inainte,conduita inculpatului de a se preocupa de situatia victimei si de a-i achita cheltuielile de spitalizare,conduita procesuala cooperanta stabilita prin prezentarea in fata autoritatilor judiciare si,nu in ultimul rand, conduita anterioara corespunzatoare a inculpatului stabilita per baza lipsei antecedentelor penale. In vederea individualizarii pedepsei prin nivelul sau instanta va face aplicatia normelor cu caracter dispozitiv de la art.74 alin. 1 lit. a, b si c C.p., in ordine pe baza imprejurarilor mentionate referitoare la conduita buna anterioara a inculpatului, prin staruinta de a repara in parte prejudiciul constand in cheltuielile de spitalizare si conduita procesuala mentionata.

In favoarea inculpatului nu poate fi retinuta circumstanta atenuata legala a provocarii prevazuta de art. 73 lit. b C.p. intrucat desi partea vatamata a proferat la adresa fiicei acestuia afirmatii cu caracter ofensator totusi starea de surescitare produsa nu poate fi caracterizata ca fiind o puternica tulburare sau emotie sub imperiul careia sa fi comis fapta penala. Concluzia se impune atunci cand avem in vedere ca in jurisprudenta in general dar si in cauza de fata se face raportare la criteriul proportionalitatii intre actele de provocare si gravitatea faptei penale. Ori, in raport de aceasta nu se poate accepta ca rezolutia de suprimare a vietii victimei pe care a adoptat-o in mod constient inculpatul sa rezulte in urma unei stari de manie ci, dimpotriva , ca reprezinta o optiune lucida a acestuia, adica neafectata de starea de surescitare mentionata.

Cu toate cele mentionate in alineatul precedent ,in vederea unei temeinice individualizari a pedepsei prin nivelul sau in raport de imprejurarile cu caracter particular ale cauzei instanta va da semnificatia juridica de circumstanta atenuanta in baza normelor cu caracter dispozitiv ale art. 74 alin. 2 C.p. acestei stari subiective creata inculpatului prin afirmatiile jignitoare ale victimei.

De aceea , instanta a coborat nivelul pedepsei principale sub minimul special la un cuantum apt sa realizare scopul preventiv general si particular dar si functiile coercitiva si educativa ale acesteia.

In baza art. 76 alin. 3 C.p. ca urmare a retinerii de circumstante atenuante instanta a inlaturat aplicarea pedepsei complementare.

Continuand operatiunea judiciara de individualizare a pedepsei instanta mai constata ca scopul si functiile pedepsei mentionate se pot realiza numai daca nu se opteaza pentru executarea efectiva ci pentru suspendarea executarii sub supraveghere a acesteia. In acest sens se retine ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 861 alin. 1 C.p. deoarece nivelul pedepsei principale pronuntate se incadreaza in limita legala, inculpatul nu are antecedente penale iar pronuntarea acestei pedepse constituie un avertisment serios pentru acesta in sensul de a-si orienta conduita spre un comportament conform cu cerintele legii penale,alaturi de celelalte criterii de individualizare a pedepsei mentionate mai sus. De aceea , s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere iar ca urmare in baza art. 862 alin. 1 C.p. se va stabili termenul de incercare cu o durata corespunzatoare scopului si functiilor pedepsei prin masurile de supraveghere ce i se impun conform art. 863 alin. 1 C.p. si se vor pune in vedere inculpatului prevederile art. 864 C.p. privind revocarea acestei suspendari in conditiile legii.

In baza art. 71 alin. 1 C.p. s-a aplicat pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a si b C.p. iar in baza art. 71 alin. 5 C.p. in conditiile dispozitiei de suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei se va suspenda si executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de incercare. Se retine aici ca incidenta pedepsei accesorii de interzicere a dreptului de a alege prevazut de art. 64 alin. 1 lit. a teza I-a C.p. este conforma cu jurisprudenta Curtii E.D.O.,decizia nr. 2 din 6 oct. 2005 din cauza Hirst contra Marii Britanii in baza careia s-a statuat ca acela care a atentat la o valoare fundamentala , viata omului , nu se mai poate bucura de dreptul de a hotari asupra componentei corpului legislativ.

In baza art. 118 alin. 1 lit. b C.p. cu privire la instrumentul folosit de inculpat la comiterea infractiunii s-a dispus confiscarea speciala a acestuia de la inculpat intrucat obiectul este prezumat ca ii apartine prin faptul posesiei.

Motivatia invocata de catre participantii la proces pentru solicitarile neadmise sau admise in parte prin concluzii in cuprinsul dezbaterilor se constata ca nefondata pentru considerentele de mai sus dar si pentru cele ce urmeaza. Astfel, in defavoarea inculpatului nu poate fi retinut drept criteriu de individualizare a pedepsei faptul sustinut de catre partea vatamata prin avocat ca acesta ar fi instigat la marturie mincinoasa pe martorii M. V. si C. A. A. prin confirmarea falsa a sustinerii inculpatului ca ar fi lovit partea vatamata o singura data cu pumnul,pentru care cei doi au fost sanctionati cu cate o amenda administrativa de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina prin ordonanta din dosar nr. 1695/P/2011 emisa la data de 10 oct. 12011 prin care au fost scosi de sub urmarire penala intrucat nu au fost dovedite astfel de acte materiale. De asemenea , tot ca nedovedita se constata sustinerea partii vatamate facuta in acelasi scop in sensul ca inculpatul ar fi incercat sa influenteze restul martorilor. Pe de alta parte ,se constata ca nefondata concluzia partii civile cu privire la acordarea unui cuantum la nivelul pretins al despagubirilor pentru daune morale intrucat cel stabilit corespunde criteriile mentionate anterior si asigura integral prin echivalent functia reparatorie a acestora.

Concluzia inculpatului ,prezentata in dezbateri dar si in concluziile scrise,cu privire la diminuarea formelor de raspundere juridica din prezenta cauza aplicate inculpatului – penala si civila – ca efect al circumstantei atenuante a provocarii inculpatului de catre partea vatamata in conditiile prevazute de art. 73 lit. b C.p. se constata ca nefondata deoarece dupa cum s-a aratat un astfel de criteriu de individualizare este nefondat pentru argumentele de mai sus pe baza carora s-a stabilit starea subiectiva a inculpatului cu ocazia comiterii faptei penale. Pe de alta parte , referirea la lipsa de raport de cauzalitate intre o serie de cheltuieli(gunoi, energie electrica,etc.)si despagubirile ori cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauza pentru care partea vatamata a prezentat documente se retine ca aceasta situatie a fost avute in vedere la stabilirea obligatiilor aferente prin inlaturarea acestora.

In baza art. 191 alin. 1 C.p.p. si a art. 193 alin. 1 C.p.p. ca urmare a solutiilor de date actiunii penale si civile inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat si catre partea vatamata.

Data publicarii pe portal: 05.12.2012