Individualizarea pedepsei  sub aspectul pedepsei principale a închisorii şi al suspendării condiţionate ori sub supraveghere a executării acesteia

Tribunalul OLT Sentinţă penală nr. 133 din data de 17.07.2013

Titlu jurisprudență- ,,Individualizarea pedepsei sub aspectul pedepsei principale a închisorii și al suspendării condiționate ori sub supraveghere a executării acesteia.”;

Prin sentința penală nr.133 pronunțată de Tribunalul Olt la data de 17 iulie 2013 în dosarul nr. 4571/104/2010 a fost condamnat inculpatul L. I., astfel :

– 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

– 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.26 rap. la art. 215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 lit. a Cod penal.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

– 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art. 26 Cod penal rap. la art. art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

– 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev de art.291 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b si art. 35 alin 3 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute in final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a a-II-a si lit b C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 86 indice 2 Cod penal.

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman:

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reșe¬dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

In baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 Cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost condamnată inculpata C. (C) G. astfel:

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) Cpp s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

– 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

– 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art. 26 Cod penal rap. la art. art.290 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

In baza art. 33 alin 1 lit. a) si art. 34 alin 1 lit. b) si art. 35 alin 3 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatei i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a a-II-a si lit b C.p. cu referire la art. 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 862 Cod penal.

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman:

In baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul B. A. C. , astfel:

– 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

– 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal ;

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cpp s-a aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 5 ani.

– 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art. 26 Cod penal rap. la art. art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 al 2 Cod penal;

– 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev de art.291 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal;

În baza art. 33 alin 1 lit. a și art. 34 alin 1 lit. b C.p. si art. 35 alin 3 Cod penal s-au contopit pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 10 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 5 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a a-II-a si lit. b C.p. cu referire la art. 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul D. A. , astfel :

– 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, ;i cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. d Cod penal;

– 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. c Cod penal;

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

– 400 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art.290 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. e teza a II a Cod penal

– 400 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev de art.291 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. e teza a II a Cod penal

In temeiul art. 33 alin 1 lit. a) si art. 34 alin 1 lit. e) si art. 35 alin 1 Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a a-II-a si lit b) C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 862 Cod penal.

În baza art. 861 alin. 1 Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt;

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt;

In baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal.

In baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal.

A fost condamnată inculpata D. F., astfel:

– 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c) Cod penal si art. 76 alin 1 lit. d) Cod penal

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. B Cp s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

In temeiul art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e si art. 35 alin 1 Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a a-II-a si lit b) C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt:

A fost condamnată inculpata B. L., astfel :

– 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cp s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. bCp s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art.290 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev de art.291 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b si art. 35 alin 3 Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatei i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a a-II-a si lit b) C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul V. V., astfel:

-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin.1 lit. c Cod penal.

În baza art 65 alin 2 C.pen și art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b C.p. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

– 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal.

În baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b si art. 35 alin 3 Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a a-II-a si lit b C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;

In baza art.359 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal.

In baza art.359 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul V. M. astfel:

-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

– 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplicarea art.41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

In baza art. 71 C. p. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a a II-a si lit. b C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab impotriva Romaniei, pe durata executarii pedepsei principale.

In baza art. 71 alin. 5 Cod s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost condamnată inculpata V.F., astfel :

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b)C p s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

În baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

– 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată prev de art.215 al.1,2 si 3 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin.1 lit. c Cod penal.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art.290 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin.1 lit. e Cod penal.

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b si art. 35 alin 3 Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatei i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau în functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a a-II-a si lit b C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu:

In baza art.359 Cod de procedură penală s-a atrage atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal.

A fost condamnă inculpata V (R) F. H., astfel :

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

In baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

– 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată prev de art.215 al.1,2 si 3 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. B Cp s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

-2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev de art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 al 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b si art. 35 alin 3 Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatei i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare și pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 C. p. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a a-II-a si lit b C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza Sabou si Parcalab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul V. D., astfel:

– la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit c si art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si 76 alin.1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. e si 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit in condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost condamnat inculpatul R. D. astfel :

– la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit c si art. 76 alin.1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev.de art. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si 76 alin.1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si 76 alin.1 lit. e Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare.

In baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul O. M., astfel :

– la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si 76 alin. 1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art. 76 alin.1 lit. e Cod penal;

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare.

A fost condamnat inculpatul V. N. M. astfel:

– la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 Cod de procedură penală și cu aplicarea art 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal;

– la o pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru savarsirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. e teza a II a Cod penal.

– la o pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin. 1 lit. e teza a II a Cod penal.

în baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit in condițiile art. 82 Cod penal.

In baza art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului – M. I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 rap la art 290 c.p, art 291 cp și art 215 al 1,2,3 cp, cu aplic art 33 lit a c.p. și art 41 al 2 C.p .ca urmare a decesului făptuitorului.

A fost condamnat inculpatul R. S., astfel:

– la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 lit c) si 76 lit c) Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e) si 76 alin. 1 lit. e) Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

În baza art.71 Cod penal aufost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnată inculpata R. S. astfel :

– la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si 76 alin. 1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

In baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

In baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art.71 Cod penal au fost interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnată inculpata M. L. astfel:

– la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si art. 76 alin.1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. e si art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de

2 ani închisoare.

A fost condamnat inculpatul G. S. astfel :

– la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 320 / 1 Cod de procedură penală și cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si 76 alin. 1 lit d Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod pena s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit in condițiile art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost condamnată inculpata Z. C., astfel:

– la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune:

prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 Cod de procedură penală și cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si art. 76 alin. 1 lit d Cod penal;

– la o pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru savarsirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 al 2 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. e teza a II a Cod penal.

– la o pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. e teza a II a Cod penal.

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e Cod penal au fost contopitee pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul P. M. astfel :

– la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 3201 Cod de procedură penală și cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si art.76 alin. 1 lit d Cod penal;

În baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni inchisoare.

A fost condamnat inculpatul R. M astfel :

– la o pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 320 / 1 Cod de procedură penală și cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si 76 alin. 1 lit d Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e Cod penal au fost contopite pedepsele în sensulcă s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

A fost condamnată inculpata R. I. M, astfel :

– la o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 320 / 1 Cod de procedură penală și cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si art.76 alin. 1 lit d Cod penal;

– la o pedeapsa de 200 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal, cu referire la dispozițiile art. 320 ind. 1 alin 7 C.p.p, si cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. c Cod penal si art. 76 alin 1 lit. e teza a II a Cod penal.

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. e Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnată inculpata R. M. S. astfel :

– la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c) si art. 76 alin. 1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si 76 alin.1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art.76 alin. 1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art.76 alin. 1 lit. e Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare.

În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnată inculpata L. A. astfel

– la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin. 1 lit. c si art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare.

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare.

În baza art.71 Cod penalau fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

A fost condamnată inculpata R. S astfel :

– la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin.1 lit c si art.76 alin. 1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art.76 alin. 1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

In baza art. 33 alin 1 lit. a si art. 34 alin 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele în sensul că s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

A fost condamnată inculpata V. M. astfel:

– la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art 74 alin. 1 lit c si art.76 alin. 1 lit c Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals, prev. 26 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. e si art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;

– la o pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. art.291 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. e si art.76 alin. 1 lit. e) Cod penal;

În baza art.71 Cod penal au fost interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b) Cod penal, cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

In baza art 348 C.p.p s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate respectiv:

1. Contracte individuale de muncă.

– contractul înregistrat la ITM G sub nr. 88466/5.03.2007 încheiat între SC ANDIRON SRL și inculpata V F.

– contract înregistrat la ITM Giurgiu sub nr. 87948/19.02.2007 încheiat între SC A SRL și inculpata R S.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 93079/10.07.2007 încheiat între SC A I SRL Giurgiu și inculpatul O M.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 88084/20.02.2007 încheiat între SC A SRL G și inculpata R M S.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 88084/20.02.2007 încheiat între SC A SRL G și inculpata R M S.

– contract individul de muncă înregistrat la ITM G sub nr. 88085/20.02.2007 încheiat între SC A SRL G și inculpata N L.

– contract individul de muncă înregistrat la ITM G sub nr. 88085/20.02.2007 încheiat între SC A SRL G și inculpata N L.

– contract înregistrat la ITM Giurgiu sub nr. 91430/28.05.2007 încheiat între SC A I SRL G și inculpata L A.

– contract individual de muncă nr. 7680/23.08.2007 înregistrat la ITM T pe numele R A.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 87236/10.01.2007 încheiat între SC A I SRL G și R S.

– contract înregistrat la ITM O sub nr. 87949/19.02.2007 încheiat între SC N SRL și inculpatul R S.

– contract înregistrat la ITM G sub nr, 88465/5.03.2007 încheiat între SC A SRL G și inculpatul V D;

– contract înregistrt la ITM Giurgiu sub nr. 96186/16.10.2007 încheiat între SC A SRL G și R D ;

– contract înregistrat la ITM Giurgiu sub nr. 94074/14.08.2007 încheiat între SC A. S. I. SRL și inculpatul V. N. M.;

– act adițional la contractul de muncă înregistrat la 25.09.2007 l ITM G încheiat între aceleași părți;

– act adițional la contractul de muncă înregistrat la 25.09.2007 l ITM G încheiat între aceleași părți;

– contract înregistrat la ITM Giurgiu sub nr. 9136/29.05.2007 încheiat între SC A I SRL și inculpata V. M.;

2. Carnete de muncă

– carnet seria MMSSV nr.3510495 privind pe V F;

– carnet de muncă seria MMSSF nr.3510311 privind pe inculpata R S;

– carnet de muncă seria MMSSF nr.3658325 privind pe O M

– carnet de muncă seria MMSSF nr. 3510352 privind pe R M S;

– carnet de muncă seria MMSSF nr.3510253 privind pe N L;

– carnet de muncă seria MMSSF nr. 3511198 privind pe L A;

– carnet de muncă seria MMSSF nr.3510017 privind pe M I;

– carnet de muncă seria MMSSF nr. 3510017 privind pe R S;

– carnet de muncă seria >MMSSF nr.3510496 privind pe V D;

– carnet de muncă seria MMSSF nr. 3511199 privind pe V M;

3. Mentiuni din contractele de :

– mențiunea de la pct. 11 din carnetul de muncă seria MMSSF nr.2833082 privind pe Z C;

– mențiunea de la pct. 55 din carnetul de muncă seria BC nr.0179853 privind pe inculpatul P M;

– mențiunile de la pct. 33 și 34 din carnetul de muncă seria MPS nr. 817265 pe numele R M;

– mențiunile de la pct. 13, 14 și 15 din carnetul de muncă seria MMSS nr. 2191871 pe numele R I M;

– mențiuni de la pct. 23 din carnetul de muncă seria MMSS nr.2324300 pe numele R S:

– mențiuni de la pct. 3 și 4 din carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3508584 pe numele V M.

– mențiuni de la pct. 3 și 4 din carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3508583 pe numele R (V ) F M;

– mențiuni de la pct. 13 din carentul d muncă seria MMSSF nr. 2834480 pe numele G S.;

4. Adeverințe de salariat :

– adeverința nr. 18/20.08.2007 emisă de SC A. SRL pe numele V. F. (fila 6 vol.5 d.u.p.).

– adeverința nr.16/19.02.2007 emisă de SC A SRL pe numele R. S.(fil.4 vol.6 d.u.p.).

– adeverința nr. 180/6.03.2007 emisă de SC B C SRL C pe numele inculpatei Z. C. ( fila 14 vol. VII d.u.p.).

– adeverința nr. 16/10.07.2007 emisă de SC A I SRL G pe numele O M. (fila 32 vol. 8 d.u.p.).

– adeverința nr. 15/14.03.2007 emisă de SC A. SRL G pe numele R. M. S. (fila 9 vol. IX d.u.p.).

– adeverința nr. 16/14.03.2007 emisă de SC A. SRL G pe numele N L .(fila 24 vol. 10 d.u.p.).

– adeverința nr. 6/25.06.2007 emisă de SC A .I. SRL G pe numele L A. (fila 17 vol. 11 d.u.p.)

– adeverința nr. 180/7.03.2007 emisă de SC B. C. L. SRL C pe numele P. M. (fila 12 vol. 12 d.u.p.).

– adeverința nr.11/23.08.2007 emisă de SC B. C. L. SRL T M pe numele R A (fila 16 vol. 17 d.u.p.)

– adeverința nr. 177/5.03.2007 emisă de SC B C SRL Ca pe numele R. M. (fila 10 vol. 18 d.u.p.).

– adeverința nr.284/28.05.2007 emisă de SC B C SRL C pe numele R. I. M. (fila 9 vol. 14 d.u.p.)

– adeverința nr.1/8.01.2007 emisă de SC A I SRL G pe numele M I (fila 34 vol. 20 d.u.p.).;

– adeverința nr. 2/8.01.2007 emisă de SC A I SRL G pe numele R S (fila 81 vol.11 d.u.p.);

– adeverința nr. 15/19.02.2007 emisă de SC A. SRL G pe numele R. S. (fila 12 vol. 12 d.u.p.);

– adeverința nr. 17/20.03.2007 emisă de SC A. SRL G pe numele V. D. (fila 13 vol. 13 d.u.p.);

– adeverința nr. 4/8.01.2007 emisă de SC A. I. SRL pe numele V. M. ( fila 6 vol. 14 d.u.p.);

– adeverința nr.30/5.11.2007 emisă de SC A SRL pe numele R D ( fila 6 vol. 15 d.u.p.);

– adeverința nr. 35/7.11.2007 emisă de SC A. S. SRL G pe numele V. N. M. (fila 12 vol. 16 d.u.p.);

– adeverința nr. 3(9.01.2007 emisă de SC A I SRL G pe numele V F. M. ( fila 14 vol. 17 d.u.p.);

– adeverința nr. 181/7.03.2007 emisă de SC B. C. SRL C pe numele G S (fila 12 vol.18 d.u.p.);

– adeverința nr. 6/25.06.2007 emisă de SC A. I. SRL pe numele V. M. (fila 32 vol.19 d.u.p.).

In baza art. 14 si 346 C.p.p coroborat cu art. 998 si urm. Cod civil,a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de CEC T. M. și au fost obligați în solidar inculpații :

L. I., C. ( fostă C) G, V. V. și R.D. la plata sumei de 82.930,5 lei, (din care 64.015,69 lei credit restant; 17.693,38 lei dobândă restantă și 1221,52 lei cheltuieli și comision) și dobândă legală până la data plății, către CEC T M, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I, C. ( fostă C) G, B. A.C., V. V. și R. S. la plata sumei de 94.820,9 lei (din care 71.729,6 lei credit restant, 21.736,68 lei dobândă restantă, 1354,62 lei cheltuieli și comisioane)și dobândă legală până la data plății, către CEC T. M., aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C. ( fostă C) G., B. A. Cn, V. V. și R. M. S. la plata sumei de 82.799,28 lei ( din care 70.880,81 lei credit restant, 11.618,47 lei dobândă restantă, 300 lei cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC TM, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C ( fostă C) G, B. A. C., V. V. și R. S. la plata sumei de 93.809,08 lei (din care 71.521,17 lei credit restant, 20.933,29 lei dobândă restantă, 1.354,62 lei cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC T M, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C. ( fostă C.) G., B. A. C., V. V. și M. L. la plata sumei de 80.747,06 lei ( din care : 69.480,15 lei credit restant, 10.586,71 lei dobândă restantă, 680,20 lei alte cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC T M, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C ( fostă C) G, B A C, D F, D A și G S la plata sumei de 38.392,28 lei ( din care : 29.093,92 lei credit restant, 8.595,73 lei dobândă restantă, 712,63 lei alte cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC Turnu Măgurele, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C. ( fostă C) G, B.A. ., D F, D A și R I M la plata sumei de 63.304,68 lei ( din care : 40.143,83 lei credit restant, 20.458,45 lei dobândă restantă, 2702,4 lei cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC Turnu Măgurele, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C. ( fostă C) G, V. M. și V. M. la plata sumei de 93.089,89 lei ( din care : 76.521,38 lei credit restant, 15.362,39 lei dobândă restantă, 1476,12 lei cheltuieli și comisioane ) și dobândă legală până la data plății, către CEC T M, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L I, C ( fostă C) G, V M și L A la plata sumei de 93.493,10 lei ( din care : 77,020,51 lei credit restant, 15.011,09 lei dobândă restantă, 1461,5 lei cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC Turnu Măgurele, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C ( fostă C) G V F și V N M la plata sumei de 82.885,83 lei ( din care : 63.964,32 lei credit restant, 17.678,48 lei dobândă restantă, 1213,03 lei cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC Turnu Măgurele, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C.( fostă C.) G., V. (R) F. M. (pentru creditul inculpatului decedat fără moștenitori, Memiș Ion) la plata sumei de 65.425,99 lei ( din care : 61.819,26 lei credit restant, 3307,73 lei dobândă restantă, 300 lei alte cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC T. M., aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I., C. ( fostă C) G, V. (R.) F. M. și R. S. la plata sumei de 63.349,13 lei ( din care : 60.560,39 lei credit restant, 2488,74 lei dobândă restantă, 300 lei alte cheltuieli și comisioane) și dobândă legală până la data plății, către CEC Turnu Măgurele, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;

L. I, C ( fostă C) G, B L (pentru creditul acordat martorei R A) la plata sumei de 85.688,07 lei ( din care : 73.702, 69 lei credit restant, 11.985,38 lei dobândă restantă) și dobândă legală până la data plății, către CEC Turnu Măgurele, aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant, motiv pentru care respinge și acțiunea civilă exercitată de martora R A;

Ia act ca prejudiciul cauzat ca urmare a acordării în mod nelegal de credite inculpaților Z C, V M, V F, V D, V (R) F M, R M, P M, Oe M,este integral acoperit prin restituirea sumelor sau prin executarea silită a debitelor de către partea civilă.

In baza art. 14 si 346 C.p.p coroborat cu art. 998 si urm Cod civil, a fost respinsă cererea de obligare la plata despăgubirilor ce decurg din contractele de credit încheiate în nume propriu de inculpații L. I. și B. A. C., întrucât acestea exced prezentei cauze.

In baza art. 14 si 346 C.p.p coroborat cu art. 998 si urm Cod civil, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către martora parte civilă R. A. împotriva inculpatei Burtan Liliana, ca neîntemeiată.

In baza art. 191 alin 1 si 2 C.p.p au fost obligați fiecare dintre inculpați la cheltuieli judiciare avansate de stat, astfel:

– inculpatul L. I. la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. O L A – delegație nr. 2251/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata C (C)G la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. S. M. C. – delegație nr. 2248/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul B A C la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. C C D – delegație nr. 2256/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul D A la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. S S – delegație nr. 2272/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata D F la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. R M – delegație nr. 2273/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata B L la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. C. M. – delegație nr. 2276/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul V V la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. B D P – delegație nr. 2277/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul V. M. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. R C R – delegație nr. 2279/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata V. F. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. G. G. – delegație nr. 2280/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata V. (R.) F. M. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. R. M. – delegație nr. 2282/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul V. D. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. I. D. D. – delegație nr. 2284/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul R. D. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. I. G. – delegație nr. 2287/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul O. M. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. L. P. – delegație nr. 2289/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul V. N. M. la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. P. C. – delegație nr. 2290/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul R. S. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. L. P. – delegație nr. 498/2013), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata R. S. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. B. E. I. – delegație nr. 2295/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata M. L. la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. Chiriță Marinela – delegație nr. 2276/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul G. S. la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. M. D. C. – delegație nr. 2297/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata Z. C. la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. A. A. C. – delegație nr. 2298/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul P. M. la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. C A. D – delegație nr. 2299/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpatul R M la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. D S L – delegație nr. 2300/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata R I M la suma de 800 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. D A – delegație nr. 2302/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata R M S la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. N D P – delegație nr. 2301/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata L A la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. D M G – delegație nr. 2303/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata R S la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. G C – delegație nr. 2304/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

– inculpata V M la suma de 1.100 lei, din care 44 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală ( din totalul de 1200 lei), iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. B N – delegație nr. 2305/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt;

Cheltuielile judiciare efectuate pentru inculpatul Memiș Ion, decedat fără moștenitori, vor fi suportate de stat, iar suma de 400 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilită în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 lit. c din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică ( av. V G – delegație nr. 2291/2010), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Olt.

S-a luat act că părțile civile nu au solicitat cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța această sentință au fost avute în vedere cele de mai jos:

,,Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Biroul Teritorial Olt, nr.60D/P/2008 din data de 22.11.2010, în baza art.262 pct.1 lit.a C.pr.pen. art.249 c.p.p., art.10 lit d și art.11 pct.2 lit.b c.p.p, art.228 c.p.p. și art.10 lit.d c.p.p., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

– L. I., etc.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.8 din Legea nr.39/2003, art 26 rap la art 290, art 291cp, art 215 al 1,2,3 și 5 c.p. și art.215 al.1,2,3 și 5 c.p., cu aplic art 33 lit a c.p. și art 41 al 2 c.p., întrucât nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

– scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților:

– V.D., etc. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.8 din Legea nr.39/2003, art 26 rap la art 291 cp, art 215 al 1,2,3,5 cp și art 215 al 5 c.p. cu aplic art 33 lit a c.p. și art 41 al 2 c.p., întrucât nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni, determinat de faptul că învinuiții au obținut credite (între 30.000 și 75.000 lei), pe baza unor documente false, fără a avea cunoștință de activitatea grupării infracționale condusă de învinuitul Lotrea Ionel și prejudiciul cauzat de aceștia (1.324.000 lei) și neînceperea urmăririi penale față de numiții: C. P.,etc pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.215 al 1,2,3,5 c.p., art.288 c.p., art.248 c.p., art.290 c.p., art.291 c.p., art.257 c.p., întrucât nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

S-a reținut de asemenea că, prin rechizitoriul nr.14D/P/2008 din 4 noiembrie 2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Biroul Teritorial Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:V. D., etc

Prin rechizitoriul anterior invocat, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe numiții: C. P, etc, în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunile prevăzute de art.215 al 1,2,3,5 c.p., art.288 c.p., art.248 c.p., art.290 c.p., art.291 c.p., art.257 c.p. ,constând în aceea că, începând cu anul 2005, pe raza județelor Olt și Teleorman s-a constituit o grupare infracțională care are ca activitate racolarea de persoane care ar dori să obțină credite bancare, fără însă ca să îndeplinească condițiile prevăzute de bănci, în vederea obținerii acestor credite.

Astfel, s-a format rechizitoriul prin care a fost sesizată instanța în prezenta cauză și prin care se reține în fapt că, începând cu anul 2005, pe raza județelor Olt și Teleorman s-a constituit o grupare infracțională care a avut ca activitate racolarea de persoane care ar dori să obțină credite bancare, fără însă ca să îndeplinească condițiile prevăzute de bănci, în vederea obținerii acestor credite.

În concret, s-a reținut că, în perioada 2005-2008, inculpații B A C ,etc, au pus bazele grupării infracționale, racolând persoane de pe raza județelor T., O. și G., care doreau să obțină credite de la unități bancare din județul Teleorman și cărora le întocmeau acte de angajare false la diferite societăți comerciale la care învinuiții erau asociați unici și administratori și pe baza acestor documente false au reușit să obțină credite de la CEC T. M. (1.324.000 lei).

În urma investigațiilor efectuate în cauză s-a reținut în actul de sesizare că, începând cu anul 2005, prin intermediul societăților la care erau asociați, inculpații D F, etc, au întocmit în fals contracte de muncă, iar ulterior au eliberat adeverințe de salariat mai multor persoane de pe raza județelor O., T. și G., acte pe baza cărora aceste persoane au obținut credite de la CEC Teleorman.

Din amplul material probator existent la dosar s-a stabilit faptul că gruparea infracțională avea ca lideri pe inculpații B. A. C.,etc.

S-a arătat că, activitatea grupului infracțional s-a desfășurat pe raza județelor O, T.și G. și consta în racolarea de persoane de către inculpatul B A C., după care persoanelor racolate li se întocmeau în fals contracte de muncă la societățile comerciale deținute de învinuiți.

Astfel, din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că în perioada 2005-2008, 21 (douăzecișiuna) persoane de pe raza județelor O, T și G, au obținut credite de la CEC T.M., în valoare cuprinsă între 30.000 și 75.000 lei, reținându-se că:

– inculpatul V. V., prin SC A. SRL, cu sediul în mun G., a întocmit în fals și eliberat contracte de muncă și adeverințe de salariu pentru învinuiții: R D,etc

– inculpații D. F. și D. A., prin intermediul SC B C SRL, cu sediul în or Corabia, jud.Olt, a întocmit în fals și eliberat contracte de muncă și adeverințe de salariu pentru învinuiții: G S, etc;

– inculpatul V. M., prin intermediul SC A.I. SRL, cu sediul în sat B., jud.Giurgiu, a întocmit în fals și eliberat contracte de muncă și adeverințe de salariu pentru învinuiții: Văduva Marioara, Ovedenie Marius, Luca Aura;

– inculpata V. F., prin intermediul SC A. S. SRL, cu sediul în mun G., a întocmit în fals și eliberat contracte de muncă și adeverințe de salariu pentru învinuitul V. N. M..

– inculpata V (R) F M, prin intermediul SC A I SRL, cu sediul în mun G., a întocmit în fals și eliberat contracte de muncă și adeverințe de salariu pentru învinuiții: Văduva Marius, Memiș Ion, Rouă Steluța, Văduva Florina Mihaela.

– inculpata B L, prin intermediul societății sale SC B SNC și pe baza documentelor false întocmite, a obținut credit prin intermediul martorei R A, în valoare de 75.000 lei.

Conform actului de sesizare al instanței activitatea desfășurată de membrii grupului infracțional cuprindea mai multe etape, în sensul că, în prima etapă se racolau persoanele doritoare de obținere de credit, se discuta cu acestea, ocazie cu care li se aducea la cunoștință că din creditul obținut în baza actelor întocmite de membrii grupului infracțional, trebuia să dea o parte din bani sau suma integrală, membrilor grupului infracțional.

Activitatea grupării infracționale era foarte bine stabilită, în sensul că inculpatul B A C se ocupa de obicei, atât de racolarea persoanelor, cât mai ales de întocmirea actelor de domiciliu ale acestor persoane, pe raza municipiului T M, sau județului T.

În ceea ce-i privește pe inculpații L. I.l și C (C) G, aceștia în calitate de director CEC T M și respectiv inspector credite la aceeași unitate, se ocupau cu aprobarea dosarelor de credite depuse în principal de ceilalți membrii ai grupării infracționale, respectiv V. V.etc și în aceeași zi creditele erau ridicate de persoanele cărora li se depuseseră dosarele de creditare.

Dosarul de creditare cuprindea: copie de pe certificatul de înmatriculare al societății, declarație privind obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului, decont de TVA, adeverința de salariu, copie carnet de muncă, contract individual de muncă, copie BI/CI, cerere credit, după care se lua legătura cu persoana doritoare de a obține creditul și împreună cu unul din membrii grupului infracțional se mergea la sediul CEC Turnu Măgurele, de unde se ridicau banii și se plăteau comisioanele așa cum se stabiliseră dinainte.

In concret conform materialului probator existent la dosar s-a sustinut prin actul de sesizare al instantei ca :

Inculpații R D, etc angajați la SC A SRL, societate aparținând inculpatului V. V. și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite de la CEC Tr.Măgurele în valoare de 515.000 lei, după cum urmează:

Răducan Dănuț – 65.000 ;etc

Inculpații G S, etc, au fost angajați la SC B C SRL, societate aparținând inculpatei . și pe baza documentelor false întocmite, au obținut de la CEC T.M credite în valoare de 207.000 lei, după cum urmează: G S – 30.000 lei; etc

Inculpații V M, etc, au fost angajați la SC A I SRL, societate aparținând inculpatului V M și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite în valoare de 204.000 lei, după cum urmează: V M – 75.000 lei;etc.

Inculpatul V N M, a fost angajat la SC A S SRL, societate aparținând inculpatei V F și pe baza documentelor false întocmite, a obținut credit în valoare de 65.000 lei de la CEC T.M .

Inculpații V M, etc, au fost angajați la SC A I SRL, societate aparținând inculpatei V (R) F M și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite în valoare de 258.000 lei, după cum urmează: Văduva Marius – 54.000 lei; etc

Inculpata B L, prin intermediul societății sale SC B SNC și pe baza documentelor false întocmite, a obținut credit pe numele martorei R A, în valoare de 75.000 lei- CEC.

Pentru a retine aceasta situatie de fapt in cursul urmaririi penale s-au administrat urmatoarele mijloace de probă : sesizări, vol.I file 31-32, vol.I file 35; procese verbale poliție vol.I file 37-40; rechizitoriul nr.14D/P/2008 DIICOT -BT OLT vol.I file 43-70; declaratii martori vol.II file 1-87; declarații inculpați vol.II file 93-253; adrese CEC – constituire parte civila vol.II file 88-92; adresa si acte SPCEP jud.Teleorman schimbare domiciliu inculpați, vol III file 1-123; proces verbal ridicare înscrisuri ITM Olt, vol.III file 124; înscrisuri originale ridicate de la ITM Olt, vol.III file 125-130; proces verbal ridicare dosare credit-CEC T.Magurele, vol.III file 141-142; proces verbal ridicare 5 registre ITM Teleorman, vol.III file 143; proces verbal ridicare 4 dosare acte societăti comerciale de la ITM Giurgiu, vol.III file 144; raport constatare tehnico științifică nr. 20566/2009, vol.IV file 16-25; procese verbale de căutare și mandate de aducere, vol.IV file 26-293; fișe caziere judiciare, vol.III file 151 – 182; dosare de credit de la vol.V la vol.XXIX; dosare societăți comerciale, de la vol.XXX la vol.XXXXIII.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpaților B A C, L I și C (C) G, care în perioada 2005 – 2008, au pus bazele unei grupări infracționale de criminalitate, grupare la care ulterior au aderat și sprijinit-o nemijlocit inculpații D A, etc, având ca principală activitate racolarea persoanelor care doreau obținerea unui credit bancar, întocmeau în fals documente, respectiv contracte de muncă și adeverințe de salariu, și după aceea le înmânau persoanelor respective care obțineau creditul și din care învinuiții luau o parte sau în totalitate, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, prev. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap la art 323 c.p., art 26 rap la art 290, 291, 215 al 1,2,3 și 5 c.p., art 290 și art 215 al 1,2,3 și 5 cp, cu aplic art 33 lit a C.p. și art 41 al 2 C.p., circumscris unui prejudiciu de 1.324.000 lei, creat la CEC T. M.

Faptele inculpatilor R D, etc, care în perioada 2005-2008, pe baza documentelor false întocmite de inculpații V. V.,etc au obținut credite bancare în sumă totală de 1.324.000 lei de la CEC Turnu Măgurele, cunoscând că aceste documente sunt false, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de fals și uz de fals și înșelăciune, prev. de art. 26 rap la art.290, art. 291 și art. 215 al. 1,2 și 3 Cp, cu aplic art.33 lit a Cp.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Olt la data de 23.11.2010 sub numarul 4571/104/2010, primind în urma repartizării aleatorii prim termen de judecată la data de 13.12.2010.

Inainte de citirea actului de sesizare în condițiile art. 320/1 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin legea 202/2010, inculpații D A, etc. au solicitat să fie judecați exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere pe care le-au depus anterior la dosarul cauzei, învederând că recunosc integral faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a procedat la audierea acestor inculpați în condițiile art. 320 /1 alin. 3, declarațiile date cu respectarea dispozițiilor legale fiind consemnate și atașate la dosar.

În faza judecării în fond a cauzei au fost audiați și inculpații L. I.,etc.

In cazul martorilor Z. E. , data fiind imposibilitatea aducerii acestora in instanta in vederea audierii instanța a făcut aplicarea art 327 alin 3 C.p.p.

S-au solicitat relatii cu privire la condamnarile anterioare ale inculpatilor, fisele de judiciar ale acestora fiind atasate la dosar.

În cauză s-au constituit părți civile CEC Bank T. M., împotriva tuturor inculpaților și martora R A împotriva inculpatei B. L..

A fost amânată pronuntarea la data de 17.07.2013 pentru deliberări și pentru concluzii scrise.

Din analiza coroborata a probelor administrate atat in faza de urmarire penala cat si direct si nemijlocit in cursul cercetarii judecatoresti instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:

Începând cu anul 2005, pe raza județelor Olt și Teleorman s-a constituit o grupare infracțională care are ca activitate racolarea de persoane care ar dori să obțină credite bancare, fără însă ca să îndeplinească condițiile prevăzute de bănci, în vederea obținerii acestor credite.

Astfel, din probatoriul cauzei, a rezultat faptul că începând cu anul 2005, pe raza județului T., mai precis în mun T M, s-a constituit o grupare infracțională care avea ca principală activitate racolarea de persoane care ar dori să obțină credite bancare, fără însă ca aceste persoane să îndeplinească condițiile prevăzute de normele bancare, în vederea obținerii de credite, fie de nevoi personale, fie credite obișnuite.

Conform probelor dosarului, în perioada 2005-2008, inculpații B. A. C,etc, au pus bazele grupării infracționale, prin aceea că racolau persoane de pe raza județelor T., O. și G., care doreau să obțină credite de la unități bancare din județul T. și cărora le întocmeau acte de angajare false la diferite societăți comerciale la care inculpații erau asociați unici și administratori și pe baza acestor documente false au reușit să obțină credite de la CEC T. M.

Conform lucrărilor dosarului, printre care și declarațiile inculpaților care și-au însușit întreg materialul probator al fazei de urmărire penală, se poate observa că inculpații au săvârșit faptele deduse judecății în următoarele împrejurări:

Inculpatul L I avea în perioada reținută în rechizitoriu calitatea de director la CEC T M, jud.T.

Inculpata C.(C) G. avea calitatea de inspector credite la CEC T. M., jud.Teleorman.

Inculpatul V V este asociat unic și administrator la SC A SRL, cu sediul în mun G, jud.G

Inculpatul Văduva Marius este asociat unic și administrator la SC A I SRL , cu sediul în sat B, jud.G. Inculpata V. F. este asociat unic și administrator la SC A S SRL, cu sediul în mun Giurgiu, jud.G.

Inculpata V. (R.) F. M. este asociat împreună cu V. P. la SC A. I.SRL, cu sediul în mun G., jud.G.

Inculpata D F este asociat și administrator împreună cu învinuitul D. A., la SC B. C. SRL, cu sediul în or.C, jud.O.

Începând cu anul 2005, prin intermediul societăților la care erau asociați, inculpații D F, etc, au întocmit în fals contracte de muncă, iar ulterior au eliberat adeverințe de salariat la mai multe persoane de pe raza județelor O, T și G, acte pe baza cărora aceste persoane au obținut credite de la CEC T.

Activitatea grupului infracțional s-a desfășurat pe raza județelor O,T și G și a constat în racolarea de persoane de către inculpatul B A C, după care persoanelor racolate li se întocmeau în fals contracte de muncă la societățile comerciale deținute de învinuiți.

Activitatea desfășurată de membrii grupului infracțional cuprindea mai multe etape, în sensul că, în prima etapă se racolau persoanele doritoare de obținere de credit, se discuta cu acestea, ocazie cu care li se aducea la cunoștință că din creditul obținut în baza actelor întocmite de membrii grupului infracțional, trebuia să dea o parte din bani sau suma integrală, membrilor grupului infracțional.

În ceea ce privește pe inculpații L.I.și C. (C.) G., aceștia în calitate de director CEC T M și respectiv inspector credite la aceeași unitate, se ocupau cu aprobarea dosarelor de credite depuse în principal de ceilalți membrii ai grupării infracționale, respectiv V V,etc. și, de obicei în aceeași zi, creditele erau ridicate de persoanele cărora li se depuseseră dosarele de creditare.

Dosarul de creditare cuprindea: copie de pe certificatul de înmatriculare al societății, declarație privind obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului, decont de TVA, adeverința de salariu, copie carnet de muncă, contract individual de muncă, copie BI/CI, cerere credit, după care se lua legătura cu persoana doritoare de a obține creditul și împreună cu unul din membrii grupului infracțional se mergea la sediul CEC T M, de unde se ridicau banii și se plăteau comisioanele așa cum se stabiliseră dinainte.

Procedându-se în modul acesta, în perioada 2005-2008, 21 (douăzecișiuna) persoane de pe raza județelor O, T și G, au obținut credite de la CEC T. M., în valoare cuprinsă între 30.000 și 75.000 lei:

1.Inculpații R. D.,etc, au fost angajați la SC A . SRL, societate aparținând inculpatului V. V. și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite în valoare de 515.000 lei, după cum urmează:R. D. 65.000 lei – CEC T.M – etc

În baza documentației eliberate în fals de către inculpatul Văduva Victor, în numele SC A. SRL G., inculpații R. D.,etc., au obținut credite de la CEC T M., astfel:

În declarația dată în faza de urmărire penală, inculpatul R. D. a arătat că în anul 2007 a luat legătura cu inculpatul V. M., care i-a întocmit un contract individual de muncă, adeverință de salarizare, după care și-a schimbat domiciliul din mun G., în mun T. M. și în baza actelor false a obținut un credit în valoare de 65.000 lei, bani pe care i-a folosit în scopuri personale, deși el nu a lucrat niciodată la SC A SRL G., în calitate de agent de vânzări și niciodată nu a avut salariul de aprox 3366 lei.

Deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de judecată în vederea audierii.

Aceeași situație de fapt a fost relatată și de inculpatul R S, care este frate cu R. D.și care la fel a obținut un credit de 75.000 lei pe baza unor documentații false eliberate de inculpatul V. V. și după ce în prealabil acesta il prezentase pe inculpatul B A C, care i-a făcut mutație din mun G, în mun T M.

Deși în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut faptele comise, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată în vederea audierii.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în mod nemijlocit, în fața instanței de judecată, inculpatul V D a arătat faptul că la începutul anului 2007, în timp ce se afla în mun T M a auzit că la CEC T M modalitatea de obținere a creditelor este foarte simplă, întrucât directorul sucursalei aprobă foarte repede aceste credite.

Acesta a susținut că a luat legătura cu inculpatul V V, care i-a întocmit documentația de angajare și după ce i s-a întocmit și carte de identitate de către inculpatul B A C, a mers împreună cu V V la CEC T M, comisia de credit condusă de inculpatul L I aprobându-i un credit de 75.000 lei.

Audiată fiind în faza de urmărire penală, inculpata M L a precizat faptul că în primăvara anului 2007, a aflat de la inculpata R S că aceasta obținuse în modalitatea descrisă anterior un credit de la CEC T M. Inculpata a luat legătura cu inculpatul V V, care i-a întocmit documentația, respectiv contract de muncă și adeverință de salariu care atestau faptul că este angajata SC A SRL, deși ea nu a lucrat niciodată la această societate, întrucât desfășura alte activități, obținând astfel un credit în valoare de 75.000 lei.

Deși în faza de urmărire penală inculpata a recunoscut faptele comise, aceasta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată în vederea audierii.

Aceeași a fost și modalitatea de obținere a creditelor de la CEC T M de către inculpații R M S, R S și V F.

În declarațiile date, în faza de urmărire penală, inculpații au arătat că nu au lucrat niciodată la SC A SRL G, nu au primit salariu de la această societate, iar în ceea ce privește cărțile de identitate, acestea au fost întocmite cu ajutorul inculpatului B A C.

Deși în faza de urmărire penală inculpații au recunoscut faptele comise, în fața instanței de judecată, în vederea audierii, s-a prezentat doar inculpata V F.

În cauză a fost audiat, atât în faza de urmărire penală cât și nemijlocit de către instanță și inculpatul V. V., care în declarațiile date susține că el niciodată nu a dat adeverințe și nu a întocmit contracte de muncă pentru inculpați , nefiind niciodată la sediul CEC TM și nici nu-l cunoaște pe directorul acestei instituții.

Inculpatul a arătat că a eliberat contracte de muncă și adeverințe pentru mai multe persoane, trecându-le salariul de 5000 lei, doar pentru o lună de zile, lună în care persoanele respective au luat credite de la CEC T M, în sumă totală de 515.000 lei, fără știrea sa.

Apărările acestui inculpat, formulate atat in cursul urmaririi penale cat si cu ocazia audierii in cursul cercetarii judecatoresti nu pot fi retinute din cauza ca sunt in evidenta contradictie cu toate celelalte probe administrate sub acest aspect.

2.Inculpații G S, etc, au fost angajați la SC B C SRL, societate aparținând inculpatei D F și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite în valoare de 207.000 lei, după cum urmează: G S 30.000 lei – CEC T.M – etc.

Din probatoriul cauzei și declarațiile constante de recunoaștere ale acestor 7 inculpați, rezultă că inculpatul D A împreună cu inculpata D F, sunt asociați și respectiv administratori la SC B C SRL C, societate care avea ca principală activitate confecțiile textile.

În cursul anului 2007, respectiva societate a avut o serie de probleme financiare, motiv pentru care inculpatul D A a mers la directorul CEC T M, respectiv inculpatul L I, pentru a discuta cu el obținerea unui credit pentru finanțarea societății.

Inculpatul L I i-a indicat inculpatului D A, că pentru a putea salva societatea este necesar să facă mai multe credite, pe numele angajaților, spunându-i și ce trebuie să conțină dosarele de creditare, în sensul că adeverințele de salarizare nu trebuie să corespundă realității, sumele consemnate în acestea trebuind să fie mult mai mari.

În declarațiile date în faza de urmărire penală și însușite în faza cercetării judecătorești, inculpatul D A a arătat că inculpatul L I l-a pus în legătură cu inculpatul B A C, care l-a ajutat să întocmească dosarele pentru obținerea domiciliului pe raza mun T M.

În baza indicațiilor date de inculpatul L I, inculpații D A și D F, au întocmit acte care nu corespund realității, pentru inculpații G S, P M, Z C, R M și R I M, în sensul că, deși lucrau ca muncitori sau contabili în cadrul societății și aveau un salariu mic, în adeverințele de salarizare erau trecute sume care nu corespundeau realității.

Astfel, inculpata R I M era trecută ca fiind șef secție producție, având un salariu de 3300 lei, lucru care nu corespundea realității, iar în baza acestor acte susnumita a contractat un credit în valoare de 42.500 lei, bani pe care i-a luat inculpatul D A și i-a folosit în interesul său și al societății pe care o reprezenta.

Inculpata a declarat că niciodată nu a avut salariul de 2300 lei și nici de 3300 lei așa cum este înscris în carnetul de muncă, înscrisuri făcute de către inculpatul DA și mama sa D F.

Aceeași este și situația inculpatului R M, care în aceleași condiții a luat un credit de la CEC T M, în valoare de 54.000 lei, pe baza unor documente care nu corespund realității, întocmite de inculpații D A și D F, în baza indicațiilor inculpatului L I.

Și inculpații G S, P M și Z C angajați la SC B C SRL, au contractat credite în valoare de 30.000 lei, 41.500 lei și respectiv 39.000 lei, pe baza documentației false întocmite de inculpații D A și D F, în baza indicațiilor inculpatului L I și a inculpatei C (C) G.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpații G S, PM, Z C, R M și R I M, care au obținut credite în baza actelor false întocmite de către inculpații D A și D F, în declarațiile date au recunoscut și au arătat regret față de faptele comise, susținând că au încercat astfel să-și ajute patronul, deși cunoșteau că documentațiile din dosarele de credite nu corespundeau realității.

De asemenea, inculpații D A și D F au recunoscut și regretat faptele comise, susținând că cel care i-a ajutat să obțină creditele este inculpatul L I, care era director la CEC T M și care le-a indicat și modalitatea cum să obțină aceste credite prezentându-le pe inculpatul B A C care în cadrul grupării infracționale se ocupa de întocmirea documentației privind reședințele persoanelor care obțineau creditele.

Toți acești șapte inculpați au solicitat în cauză aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cod de procedură penală.

3.Inculpații V M, O M, L A și V F M, au fost angajați la SC A I SRL, societate aparținând inculpatului V M și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite în valoare de 204.000 lei, după cum urmează: V M 75.000 lei – CEC T.M -vol.XXIX (dup); O M 54.000 lei – CEC Tr.Măgurele -vol.VIII (dup); L A 75.000 lei – CEC T.M -vol.XI (dup);

Inculpatul O M, care deși în dosarul de creditare apare ca fiind angajat la SC A I SRL, nu a lucrat niciodată la această societate în calitate de agent de vânzări, nu a avut salariu, iar actele existente la dosarul de credit au fost întocmite de inculpatul V M, în complicitate cu inculpații L I și C (C) G, acte pe baza cărora s-a ridicat un credit în valoare de 54.000 lei, bani care au fost însușiți o parte de către inculpat, iar restul de membri grupării infracționale, respectiv inculpații V M, L I și C (C ) G.

În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut fapta comisă, precizând că acest credit a fost obținut pe baza unor documente care nu corespund realității, neprezentându-se însă în fața instanței de judecată pentru a-și formula și susține apărări, deși a fost legal citat.

Audiată fiind, inculpata L A a declarat că într-adevăr a obținut un credit de la CEC T M, în valoare de 75.000 lei, pe baza unor documentații care nu corespund realității, în sensul că există adeverințe și contracte de muncă de la SC A I SRL Giurgiu, eliberate de inculpatul V M, dar ea în realitate nu a lucrat niciodată la această societate ca agent de vânzări și niciodată nu a avut salariul de 5000 lei /lună, întrucât ea avea o altă societate, ocupându-se cu vânzări-cumpărări de bunuri pe raza diferitelor județe.

În faza de urmărire penală inculpata a recunoscut fapta comisă, precizând că acest credit a fost obținut pe baza unor documente care nu corespund realității, neprezentându-se însă în fața instanței de judecată pentru a-și formula și susține apărări, deși a fost legal citată.

În privința inculpatei V M, aceasta a declarat că a obținut un credit de la CEC T M, în valoare de 75.000 lei, bani pe care i-a folosit în scopuri personale, dar pe care i-a obținut pe baza unor acte care nu corespundeau realității, în sensul că la dosarul de credit există adeverințe și contracte de muncă de la SC A I. SRL G, societate care aparține inculpatului V M și numitului V A și care i-au eliberat adeverință și contract de muncă false, în sensul că ea nu a lucrat niciodată la această societate și nu a avut niciodată salariul de 3526 lei.

În faza de urmărire penală inculpata a recunoscut fapta comisă, neprezentându-se în fața instanței de judecată pentru a-și formula și susține apărări, deși a fost legal citată.

4.Inculpatul V N M, a fost angajat la SC A S SRL, societate aparținând învinuitei V F și pe baza documentelor false întocmite, a obținut credit în valoare de 65.000 lei – CEC T.M. -vol.XXVI (dup);

În declarațiile date, inculpatul V NM a arătat faptul că el nu a lucrat niciodată la SC A S SRL, în calitate de agent de vânzări și nu avut niciodată salariul de 5000 lei, așa cum este înscris în adeverința de salarizare, nu a avut carte de muncă și nu a încasat niciodată vreun salariu de la această societate.

A susținut că în anul 2007, împreună cu inculpații V. M. și V. V., a mers la sediul CEC T M, el rămânând pe hol, în timp ce inculpații Văduva Marius și Văduva Victor împreună cu inculpatul L I și inculpata C (C) G, au intrat într-un birou, iar după un anumit timp a fost chemat înăuntru, a semnat o serie de hârtii, după care au plecat în mun Giurgiu, iar în aceeași seară, acesta a primit suma de 5000 lei de la inculpații V M și V V, sub pretextul că ar fi plata pentru munca desfășurată, dar în realitate erau o parte din banii obținuți ca urmare a unui credit făcut la CEC T. M., în valoare de 65.000 lei.

Inculpatul a avut un comportament sincer încă din faza de urmărire penală, în faza de judecată solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cod de procedură pnală, însușindu-și întregul material probator administrat de procuror.

5.Inculpații V M, M I și R S au fost angajați la SC AI SRL, societate aparținând inculpatei V ® F M și pe baza documentelor false întocmite, au obținut credite în valoare de 258.000 lei, după cum urmează:

V M 54.000 lei – CEC T.M -vol.XXIV (dup); M I 75.000 lei – CEC T.M-vol.XX (dup); R S 75.000 lei – CEC T.M-vol.VI (dup); V F M 54.000 lei – CEC T.M-vol.XXVII (dup).

Inculpata R. S. a declarat faptul că în luna ianuarie 2007 a fost abordată de inculpatul VM, care i-a propus să obțină un credit la CEC T. M., însă banii să-i dea inculpatului. Aceasta a arătat că, având încredere în inculpatul V. M. a fost de acord și împreună cu acesta au mers la T M, unde s-au întâlnit cu un bărbat pe care l-a indicat ca fiind inculpatul B A C, cu care a mers la sediul Poliției T M, unde i s-a întocmit o carte de identitate care atesta că are domiciliul în acest municipiu, după care s-au deplasat la CEC T M.

În incinta sediului CEC T M, inculpata a semnat o serie de acte, a ridicat banii, respectiv 75.000 lei, pe care i-a luat inculpatul V. M..

Inculpata a precizat că ea nu a lucrat niciodată la SC A. I. SRL și nu a avut niciodată salariul de 5000 lei, iar toată documentația din dosarul de credit este falsă și nu corespunde realității, fiind întocmită de inculpatul V M.

Aceeași a fost poziția inculpatei și atunci când a fost audiată în mod nemijlocit de către instanța de judecată.

Inculpatul M I , care a locuit permanent în municipiul G., în luna ianuarie 2007 a auzit că în municipiul TM, la CEC se obțin credite foarte repede, motiv pentru care a luat legătura cu inculpatul V M, care i-a întocmit documentația falsă care atesta că este angajat la SC A I SRL și i-a eliberat o adeverință care atesta că are un salariu de 5000 lei, lucru care nu era adevărat.

Pe baza documentației false a obținut un credit de 75.000 lei, din care el a oprit decât 6000 lei, iar restul de 69.000 lei au fost luați de inculpații V M și V (R) F M.

M. I. a declarat că el nu a locuit niciodată în mun T M, iar actele de domiciliu în mun T M au fost făcute de către inculpatul B A C, care se cunoștea cu inculpatul V M.

Inculpatul M. I. a recunoscut și faptele comise, atât în faua de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320/1 Cod de procedură penală.

Inculpatul a decedat în faza judecării în fond a cauzei, iar din relațiile solicitate de către instanță la primăria locului decesului, rezultă că acesta nu are moștenitori.

În ceea ce o privește pe inculpata V (R) F M, aceasta în baza documentației false obținută de la SC A I SRL G a obținut un credit în valoare de 54.000 lei de la CEC T.M., în dosarul de credit existănd o copie de pe cartea de muncă care atestă că lucra în cadrul firmei ca agent de vânzări, cu un salariu de 7000 lei, lucru nereal.

Inculpata nu a putut fi audiată în faza de urmărire penală, susținându-se în rechizitoriu că aceasta, în momentul în care a aflat că se fac cercetări privind creditele obținute de persoanele din G, pe bază de documente false de la CEC T M, s-a sustras urmăririi penale, deși în repetate rânduri a fost anunțată de membrii familiei și de organele de urmărire penală, să se prezinte pentru audiere, lucru pe care l-a refuzat.

Deși legal citată, inculpata nu s-a prezentat nici în fața instanței de judecată.

Referitor la inculpatul V M acesta în afară de faptul că era persoana care s-a ocupat de întocmirea actelor pentru o parte dintre inculpații care au obținut credite și că avea o legătură directă cu directorul L I de la CEC T M, a obținut și el un credit în nume personal, în sumă de 54.000 lei pe baza documentației false eliberate în numele SC A I SRL, de către inculpata V (R) F M, precum și a actelor de stare civilă false întocmite de către inculpatul B A C.

6.Inculpata B L, prin intermediul societății sale SC B. SNC și pe baza documentelor false întocmite, a obținut credit pe numele martorei R A, în valoare de 75.000 lei- CEC T.M – vol.XVII (dup).

Inculpata Burtan Liliana, aceasta locuiește în mun T M și a deținut o societate comercială care, la nivelul anului 2007, a avut o problemă financiară.

În declarația dată, aceasta susține că în anul 2007 l-a cunoscut pe directorul L I, obținând un credit. De la acea dată, inculpata B L și inculpatul L I au rămas prieteni.

De asemenea, învinuita o cunoștea și pe inculpata C(C) G care lucra la aceeași unitate bancară și împreună cu cei doi, aceasta a realizat o serie de transferuri pentru diferite sume de bani obținute din credite, pe care ulterior le-a folosit în scopuri personale.

Astfel, în anul 2007, inculpata B L a contactat-o pe martora R I, care avea o fiică, respectiv numita R A, care nu avea serviciu, propunându-i acesteia să o angajeze ca vânzătoare la societatea pe care o deține.

Inculpata a făcut această promisiune de angajare, cu intenția clară de a mai obține un credit, lucru care l-a și făcut, întocmind acte de angajare pe numele numitei R A, iar ulterior a întocmit dosar de credit pentru suma de 35.000 lei, bani pe care învinuita în complicitate cu inculpatul L I și inculpata C (C) G și i-a însușit, folosindu-i în scopuri personale.

În declarațiile date, martora R. A. a precizat că în momentul în care s-a făcut creditul, inculpatele B. L. și C. (C.) G., au determinat-o pe numita R. A. să semneze o serie de hârtii, spunându-i că sunt pentru angajare, dar în realitate era contractul de credit. Martora a precizat faptul că din suma pe care B. L .a luat-o, suma de 10.000 lei a luat-o directorul L I, iar suma de 5000 lei a luat-o inculpata C. (C.) G.

A susținut martora în faza de urmărire penală că, ulterior, mergând la CEC T M, împreună cu fiica sa R. A., au constatat că de fapt în numele numitei R A se făcuse un credit în valoare de 75.000 lei, bani care au fost însușiți în totalitate de către inculpata B L împreună cu directorul L I și i C (C) G.

Din extrasul de bancă rezultă faptul că, acest credit obținut în condiții ilegale și prin fals de către inculpata B. L., a fost însușit în mare parte, în nume personal de aceasta, diferite sume fiind transferate, în mod nelegal, direct în conturile personale ale învinuitei sau ale societății pe care o deținea.

În fața instanței de judecată martora R .I. a arătat că de fapt aveau cunoștință, atât ea cât și fiica sa martora R A – care de altfel s-a și constituit parte civilă împotriva inculpatei, că actele pe care R. A. le-a semnat la bancă erau pentru un credit, primind și ea o parte din banii astfel obținuți.

Astfel, deși martora R. A.cunoștea faptul că nu este încă angajată, deci că nu realizează venituri, a fost de acord cu contractarea acestui împrumut care avea la bază un dosar în cadrul căruia era și o adeverință der salariat. Singura diferență dintre situația acestei martore și situația majorității inculpaților din cauză este aceea că ea nu a cunoscut cuantumul real al creditului contractat.

Instanța urmează însă să constate faptul că nu a fost investită și cu judecarea numitei R A ca inculpată, aceasta fiind conceptată de către procuror ca și martoră.

Așa cum a fost descris anterior, majoritatea inculpaților au recunoscut săvârșirea faptelor, unii dintre ei solicitând chiar aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală.

De altfel, este cert că, in cazul fiecaruia dintre inculpatii care au actionat direct in vederea obtinerii creditelor, conventia nu ar fi fost incheiata daca nu se prezentau documentele falsificate (adeverinte de salariat, copii contracte de munca inregistrate la ITM, etc…), fapt pe care acestia l-au si cunoscut, intrucat in caz contrar ar fi incercat obtinerea creditelor fara a dovedi ca sunt angajati, mai mult in cazul unora dintre acești inculpați, initiativa le-a apartinut chiar acestora, intrucat din declaratiilor lor rezulta ca dupa ce au aflat de posibilitatea obtinerii unor astfel de credite, au solicitat inculpaților de la care aflaseră, să fie puși în legătură cu cei care intocmeau documentele false.

Audiat fiind, inculpatul B. C., a recunoscut faptul că pe o anumită perioadă de timp, începând cu anul 2007, pe anumite locații pe care le deținea în mun TM, a făcut mutații pentru diferite persoane de pe raza județelor O. și G., însă a precizat că că nu avea cunoștință că acele persoane doreau să obțină credite la CEC T. M.

De asemenea, inculpatul a declarat că el nu a avut nici un fel de legătură cu inculpatul L. I., recunoscând totuși că se cunoaște cu acesta de mai mult timp.

De altfel, în declarațiile date, o parte dintre inculpați au recunoscut faptul că cel care le-a făcut mutațiile pe mun T. M., este inculpatul B. A. C., care avea legături cu inculpații V.V. și V. M., care la rândul lor se ocupau cu racolarea persoanelor pe raza județului G și care erau aduși la T. M. de către acești inculpați și puși în legătură cu inculpații B. A. C. și L. I.

În ceea ce o privește pe inculpata C. (C.) G., aceasta conform declarațiilor sale și celorlalte probe ale cauzei, rezultă că a fost angajată la CEC T. M. în funcția de casier, iar începând cu anul 2006 a ocupat funcția de analist credite persoane fizice.

În această calitate, conform fișei postului, avea obligația să analizeze dosarele de credit primite de la consilierul de credite și în funcție de legalitatea documentelor dispunea aprobarea sau neaprobarea dosarelor.

Inculpata a precizat că în perioada 2006-2007 la CEC TM au fost acordate foarte multe credite, unui număr mare de persoane de etnie rromă din jud G, precum și unor persoane din mun T M și orașul C, jud.O, credite care au fost date la indicația expresă a inculpatului L. I.

Atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată inculpata a recunoscut că, deși a observat în dosarele de credit foarte multe neregularități, mai ales în privința sumelor de bani ce reprezentau salarii, aceasta și-a dat girul pentru obținerea creditelor, susținând însă că acest lucru s-a întâmplat datorită dispoziției verbale a inculpatului L. I. și a presiunilor pe care acesta le exercita asupra sa..

Inculpata a arătat faptul că, în ciuda celor menționate anterior și-a dat girul pentru aprobarea creditelor, deși documentele erau fie false, fie fictive și mai mult decât atât, în ceea ce privește domiciliile persoanelor care solicitau creditele, erau făcute de inculpatul B A care era prieten cu inculpatul L. I.

Inculpata a arătat și faptul că nu avea nici o calitate să verifice legalitatea actelor din dosar care au fost înregistrate la I T M Teleorman, G sau O, care de asemenea, erau fictive.

A mai susținut că, și fără aportul său, creditele au fost acordate întrucât soluția cu privire la acordarea creditelor se lua prin vot, iar în organul care avea aceste atribuții era alături de director, inculpatul L. I. și de un alt angajat al băncii.

În cauză a fost dovedit și faptul că, atât această inculpată cât și alte persoane au încunoștiințat forurile superioare despre comportamentul abuziv și ilicit al inculpatului Lotrea Ionel.

Deși acest fapt a fost dovedit prin relațiile solicitate la CEC A, situația invocată nu este de natură să o exonereze pe inculpată în vreun fel de repercursiunile legii raportate la faptele săvârșite ci, dimpotrivă arată faptul că aceasta a fost conșientă de caracterul ilicit al faptelor sale, dar a continuat să le săvârșească pentru a nu-și pierde locul de muncă.

În ceea ce-l privește pe inculpatul L I. acesta a arătat că în calitate de director la CEC T. M, a aprobat foarte multe credite luate de persoane care aveau domiciliul pe raza județului T, însă a precizat că nu se face vinovat de săvârșirea nici unei infracțiuni, întrucât în perioada respectivă, datorită presiunilor exercitate de conducerea CEC trebuia să acorde credite, pentru a-și atinge o serie de ținte de plasament.

De asemenea, inculpatul a precizat că nu a făcut niciodată presiuni asupra vreunui angajat al băncii pentru a fi de acord cu acordarea creditelor și nici nu a colaborat cu inculpatul B A.C pentru ca în mod ilicit diferite persoane să obțină reședință pe raza de competență a unității bancare pe care a condus-o.

Mai susține inculpatul că nu a creat nici un prejudiciu părții civile întrucât majoritatea contractelor de credit erau acoperite de garanții imobiliare sau de asigurări.

În baza acestei apărări inculpatul arată că nu se face vinovat de săvârșirea niciunei infracțiuni.

Susținerile sale sunt contrazise atât de inculpata C G cât și de către inculpații care falsificau actele necesare dosarelor de credit.

Astfel, inculpatul D A, care împreună cu inculpata D. F .au aderat la acest grup, în declarațiile date au arătat că, la indicațiile exprese ale inculpatului L. I., au întocmit documentații false pentru mai multe persoane, obținând credite pe care le-au folosit în scopuri personale sau ale societății unde erau administratori.

De asemene, inculpatul D. A. a arătat că directorul CEC T.M. care i-a făcut legătura cu inculpatul B. A.C., ceea ce confirmă o legătură certă între inculpații L. I. și B. A. C.

Nu poate fi primită nici apărarea formulată relativ la faptul că existau garanții imobiliare sau asigurări pentru credite, pe de o parte pentru că acest aspect nu este de natură să infirme modul organizat în care a lucrat grupul infracțional cu privire la infracțiunile de complicitate la fals, uz de fal și înșelăciune, iar pe de altă parte pentru că în cazul contractelor de a creditelor neperformante, paguba nu dispare, este acoperita de societatea de asigurare, care insa se subroga in drepturile asiguratului (unitatea bancara), avand dreptul sa recupereze suma platita.

Întreaga situație de fapt expusă anterior a fost dovedită cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală și indicat mai sus, cu declarațiile inculpaților care s-au prezentat la instanța de judecată în vederea audierii, declarațiile martorilor, relații CEC Alexandria, expertiză judiciară contabilă, supliment la expertiză.

Susținerile inculpaților sunt infirmate de probele administrate în cauză, astfel, cert este faptul că începând cu anul 2006, la nivelul CEC T. M. se constituise o grupare infracțională care se ocupa de racolarea de persoane care doreau să obțină credite, sau racolarea de persoane care erau puse să obțină diferite credite și care erau însușite de membrii grupului infracțional, sau de persoanele care aderaseră la grupul infracțional.

Acest grup infracțional era compus din inculpații L. I. și C. (C.) G. care erau director și inspector de credite la CEC T. M. și care aprobau creditele pe baza unor dosare de credit care nu corespundeau realității, în sensul că actele din dosar erau făcute de câteva persoane care dețineau mai multe societăți și dacă ar fi existat un control efectiv și legal din partea celor doi inculpați, aceste credite nu ar fi fost aprobate niciodată, iar CEC T. M. nu ar fi fost păgubită de sumele de bani ridicate de diferite persoane care lucrau la societăți comerciale, fără nici un angajat, dar care aveau salarii de minim 5000 lei.

La acest grup a aderat inculpatul B A C, care era o cunoștință mai veche a inculpatului L I și care era omul care se ocupa de întocmirea documentației pentru obținerea domiciliului pe raza mun. T. M., la indicația expresă a învinuitului L.a I.

La grupul infracțional au aderat și inculpații V F, V ®F M, B L, care prin activitățile desfășurate, respectiv întocmirea contractelor de muncă, eliberarea de adeverințe de salarizare care nu corespundeau realității, cunoscând că acestea sunt folosite la obținerea de credite de la CEC T. M., prin acțiunile lor acordând ajutor mai multor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de legea penală, respectiv înșelăciune, fals și uz de fals și prin care au creat un prejudiciu în valoare de 1.324.000 lei .

În cauză au fost audiate martorele D. M. și P. F, fostă M, care în calitate de angajți ai Filialei CEC T M au arătat că începând cu anul 2005, la CEC T. M. au început să apară diferite persoane care obțineau credite fie de nevoi personale, fie altfel de credite, pe baza unor adeverințe de salariu care nu corespundeau realității și mai mult atât, aceste adeverințe erau eliberate numai de câteva societăți

Martorele au precizat că în repetate rânduri i-au atras atenția directorului L I. de faptul că acele persoane care obțineau credite erau din județul G sau din județul O, dar apăreau cu domiciliul în mun T M., la două sau trei locații și figurau că lucrează la societăți de pe raza jud. G, având salarii foarte mari, însă de fiecare dată directorul L. I: le spunea că nu este treaba lor și că cei care hotărăsc aprobarea creditului sunt el și analistul de credite, respectiv învinuita C (C) G.

Martorele au mai arătat că acei clienți care obținuseră credite discutau numai cu inculpații L.I. și C (C) G, care avea o poziție dominantă în cadrul CEC T M, ea însăși trasând sarcini în vederea definitivării de urgență a documentației pentru obținerea creditelor.

Martora P F fostă M a declarat că, în repetate rânduri a fost amenințată de directorul L I, fapt ce a determinat-o să stea în concediu medical o perioadă lungă de timp, pentru a nu fi complice la activitatea infracțională desfășurată de inculpații L I și C (C) G, împreună cu alte persoane care racolau potențialii clienți ai băncii în vederea obținerii creditelor și fiind chiar sancționată în acest sens.

De altfel, ancheta internă a corpului de control al CEC, desfășurată în perioada ianuarie-februarie 2008, a stabilit grave nereguli în acordarea creditelor de către directorul L I și inspectorul de credite C (C) G, fapt ce a determinat ca la data de 07.03.2008 să se emită decizii de desfacere a contractelor de muncă pentru aceste două persoane.

Mai mult decât atât, faptul că actele pe baza cărora erau obținute creditele nu corespundeau realității, este confirmat și de controalele efectuate la societățile comerciale, care statuează că, deși aveau personal angajat, nu achitau datoriile către stat, inclusiv la bugetul asigurărilor sociale.

De asemenea, din actele dosarului rezultă faptul că majoritatea dintre cei 21 de inculpați care au obținut credite pe baza de documente false, cu sprijinul nemijlocit al membrilor grupării infracționale, aveau domiciliile în mun. T M, jud.T, pe strada General D. P., nr., pe str.T, bloc , sc., apt., și pe str.B, nr., obținute în baza activității infracționale desfășurate de către inculpaților L I și B A C, cu sprijinul nemijlocit al inculpaților C (C) G, etc.

Faptele inculpaților inculpații B A C, L I, C G, B L, D A, D F, V M, V F, V (R) F M și V V care, în perioada 2005-2008 au pus bazele grupării infracționale, racolând persoane de pe raza județelor T, O și G, care doreau să obțină credite de la unități bancare din județul T și cărora le întocmeau acte de angajare false la diferite societăți comerciale la care învinuiții erau asociați unici și administratori și pe baza acestor documente false au reușit să obțină credite de la CEC T M (1.324.000 lei), așa cum au fost anterior descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de inițiere sau constituire, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave prev. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. cu aplic art.41 al 2 Cod penal, fals material în înscrisuri sub semnătură privată ori complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev de art. 26 Cod penal rap. la art. art.290 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal și complicitate la uz de fals, prev de art.291 Cod penal cu aplic art.41 al 2 Cod penal .

Faptele inculpaților P.F. B. A. C, D. M. si V. D., C.M., M. M. și N. S., care în perioada 2006-2008, au pus bazele unui grup de criminalitate organizată care avea ca principală activitate racolarea persoanelor care doreau obținerea unui credit bancar, întocmeau în fals documente, respectiv contracte de muncă și adeverințe de salariu, și după aceea le înmânau persoanelor respective care obțineau creditul și din care le revenea jumătate din valoarea acestui credit, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de inițiere, constituire și participare la un grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea unei infracțiuni grave, complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată su fals intelectual, prev. de art.7 al.1 și 3 din Legea nr.39/2003, art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 și 5 c.p. și 289 alin 1 cu aplic art 41 alin 2 C.pen.și art.33 lit a c.p., circumscris unui prejudiciu total de 1.352.860 lei, creat unităților bancare BCR A, BCR C, CEC A și CEC T M.

Faptele inculpaților R D, R S, V D, R M S, R S, M L, G S, P M, Z C R M, R I M, V M, O M, L A, V N M, M I V M, V F, V (R) F M, care în perioada 2005-2008, pe baza documentelor false întocmite de inculpații arătați anterior au obținut credite bancare, cunoscând că aceste documente sunt false, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de fals și uz de fals și înșelăciune, prev. de art. 26 rap la art.290, art. 291 și art. 215 al. 1,2 și 3 cp, cu aplic art.33 lit a cp.

Constatand existenta faptelor si savarsirea acestor infractiuni de catre inculpati cu vinovatie in forma prevazuta de lege, in baza art.345 alin.2 C.p.p. instanta urmeaza sa dispuna condamnarea.

La individualizarea sanctiunilor ce se vor aplica pentru fiecare dintre inculpati, instanta urmeaza sa se raporteze la dispoz. art.72 C.p., cu referire, in special, la datele despre persoana inculpatilor (varsta, antecedente penale, conduita procesuala, atitudine fapta de fapte si urmari), dar si la datele despre contributia lor efectiva la comiterea faptelor, urmarile produse, modul in care s-a actionat.

În ceea ce-i privește pe inculpații D A, D F, Z C, G S, P M, R M, R I M și V N M instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime atât minimul cât și maximul prin aplicarea dispoz. art.320/1 alin. 7 C.p.p. precum și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât și persoana fiecăruia dintre infractori.

În cazul inculpaților V D, R D, O M, R S, V N M, R S, M L, G S, Z C, P M, R M, R I M, R M S, L A și R S, după stabilirea, acolo unde este cazul, a limitelor de pedeapsă conform art. 3201 Cod de procedură penală, instanta va face aplicarea dispoz. art.74 alin.1 lit. c C.p. dand eficienta juridica in procesul de individualizare a pedepselor conduitei procesuale sincere adoptate de acestia cu ocazia audierilor, dar si contributiei efective la identificarea celorlalti participanti si a modalitatii concrete de operare, pedepsele urmand a fi coborate sub minimul special prevazut de lege in conditiile art.76 C.p.

In raport de incidenta acestor norme legale si totodata avand in vedere datele despre faptele comise, lipsa antecedentelor penale, situatia familiala a inculpatilor pentru care se face analiza, fiecare dintre inculpatii mentionati urmeaza sa fie condamnat la pedepse a căror rezultantă să fie aptă de a se dispune, în baza art 81 C.pen suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art 82 C.pen, constandu-se ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege cu privire la persoana lor (lipsa unor condamnari anterioare mai mari de 6 luni) si totodata, in raport de conduita procesuala sincera si regretul manifestat fata de faptele comise, dar si de lipsa antecedentelor penale, instanta considera ca scopul pedepsei poate fi atins si fara efectiva.

In baza art 359 C.p.pen se va atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor art 83 C.pen.

În baza art.71 C.p. se vor interzice inculpatilor drepturile prev.de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II a si lit. b C.p., cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 71 alin. 5 C.p. se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In ceea ce-i priveste pe inculpatii L. I., C.(C.) G. ,D. A., D. F., B. L, V. V., V. M., V. F. și V. (R.) F. M., avand în vedere datele despre faptele comise, lipsa antecedentelor penale, situatia familiala a inculpatilor pentru care se face analiza, după stabilirea, acolo unde este cazul, a limitelor de pedeapsă conform art. 320/1 Cod de procedură penală, instanta va face aplicarea dispoz. art.74 alin.1 lit. a, respectiv lit. c C.p. dand eficienta juridica in procesul de individualizare a pedepselor conduitei anterioare a inculpaților, dar si contributiei efective la identificarea celorlalti participanti si a modalitatii concrete de operare, pedepsele urmand a fi coborate sub minimul special prevazut de lege in conditiile art.76 C.p. fiecare dintre inculpatii mentionati urmeaza sa fie condamnat la pedepse a căror rezultantă să fie aptă de a se dispune, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, constandu-se ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege cu privire la persoana lor (lipsa unor condamnari anterioare mai mari de 6 luni) si totodata, instanta considerând ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executare efectiva.

De aceea, in baza art. 861 C.pen se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe durata unui termen de încercare stabilit in condițiile art. 862 C.pen.

În baza art. 863 alin. 1 Cod pena1 condamnatii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T (in cazul inculpatilor : L I, C (C) G, B L, V M, V (R) F M) respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt (in cazul inculpaților D A, D F., ) si Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu (in cazul inculpaților V F, V V):

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune desemnat;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reșe¬dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.p.p se va atrage atenția inculpatilor asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 Cod pen.

În condițiile legii, acolo unde este cazul se va face cu privire la acești inculpați și aplicarea dispozițiile art. 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) stabilindu-se în condițiile legii și pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului.

În baza art.71 C.p. se vor interzice inculpatilor drepturile prev.de art. 64 lit.a) teza a II a si lit. b) C.p., cu referire la art.8 CEDO și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 71 alin. 5 C.p. se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei.

Referitor la inculpatul B A C dată fiind, conduita procesuala nesincera și condamnarea sa de către Tribunalul Olt prin sentința penală nr. 153/06.12.2010 în dosarul penal nr. 4641/104/2008 pentru același gen de infracțiuni și același mod de a contribui la constituirea unui grup infracțional, care demonstreaza ca nu intelege si cu atat mai putin nu regreta consecintele faptelor sale, atingerea adusa valorilor ocrotite de norma penala prin actiunile lor, instanta urmeaza sa aplice pedepse orientate spre minimul prevazut de lege, urmand ca pedeapsa rezultanta in conditiile art.34 C.p. si 35 C.p. sa fie executate in regim de detentie.

Se va aplica inculpatului, în baza art 65 alin 2 C.pen si art 64 alin 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) și pedeapsa complementara a interzicerii dreptului electoral de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice precum si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului..

Avand in vedere ca dupa sesizarea instantei de judecata a intervenit decesul inculpatului M I, in baza art 11 pct 2 lit b C.p.p raportat la art 10 lit g C.p.p se va dispune incetarea procesului penal pornit impotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 rap la art 290 c.p, art 291 cp și art 215 al 1,2,3 cp, cu aplic art 33 lit a c.p. și art 41 al 2 c.p .ca urmare a decesului faptuitorului.

In baza art 348 C.p.p va dispune anularea înscrisurilor falsificate astfel:

Contracte individuale de muncă.

– contractul înregistrat la ITM G sub nr. 88466/5.03.2007 încheiat între SC A SRL și inculpata V F.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 87948/19.02.2007 încheiat între SC ANDIRON SRL și inculpata R S.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 93079/10.07.2007 încheiat între SC ATO IMPEX SRL Giurgiu și inculpatul O M.

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 91430/28.05.2007 încheiat între SC A I SRL G și inculpata L A.

– contract individual de muncă nr. 7680/23.08.2007 înregistrat la ITM Teleorman pe numele R A.

– contract înregistrat la ITM Giurgiu sub nr. 87236/10.01.2007 încheiat între SC A I SRL G și R S.

– contract înregistrat la ITM Olt sub nr. 87949/19.02.2007 încheiat între SC NDIRON SRL Giurgiu și inculpatul R. S.

– contract înregistrat la ITM G sub nr, 88465/5.03.2007 încheiat între SC ANDIRON SRL Giurgiu și inculpatul V D;

– contract înregistrt la ITM G sub nr. 96186/16.10.2007 încheiat între SC A SRL G și R D ;

– contract înregistrat la ITM Giurgiu sub nr. 94074/14.08.2007 încheiat între SC ASCA SULTANA IMPEX SRL și inculpatul V N M;

– contract înregistrat la ITM G sub nr. 9136/29.05.2007 încheiat între SC A I SRL Giurgiu și inculpata V M;

Carnete de muncă

– carnet seria MMSSV nr.3510495 privind pe V F;etc

Mentiuni din contractele de munca :

– mențiunea de la pct. 11 din carnetul de muncă seria MMSSF nr.2833082 privind pe Z C;etc.

Adeverințe de salariat :

– adeverința nr. 18/20.08.2007 emisă de SC ANDIRON SRL pe numele V F (fila 6 vol.5 d.u.p.).etc.

Cu privire la latura civila, analizand in general faptele inculpatilor trimisi in judecata in acest dosar, instanta retine ca acestea intrunesc conditiile prev. de art.998 (text de lege sub imperiul căruia au fost săvârșite faptele) pentru a fi angajata raspunderea lor civila delictuala, intrucat prin actiunile lor ilicite (constand in utilizarea unor inscrisuri falsificate si atestarea in mod nereal a unor imprejurari de fapt sau a existentei unor raporturi de munca) au produs partii civile un prejudiciu concretizat in valoarea creditelor acordate, dar si a dobanzilor aferente acestora ( stabilite conform expertizei), legatura de cauzalitate dintre cele doua elemente fiind evidenta. Nu se pune problema existentei vinovatiei in sensul art.998 Cod civil atat timp cat a fost retinuta in cuprinsul prezentei hotarari vinovatia sub aspectul laturii penale sub forma intentiei directe.

Se vor avea in vedere la stabilirea efectiva a prejudiciului adresele de la filele expertiza contabilă ( filele 118 – 131 vol. VIII dosar instanță) și suplimentul la raportul de expertiză contabilă ( filele 243 – 244 vol. VIII dosar instanță). Drept urmare, va admite în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de CEC Bank T M., în sensul că nu va dispune repararea pagubei reprezentând creditele acordate inculpaților L I și B A C, acestea nefăcând obiectul prezentei cauze.

La stabilirea persoanelor raspunzatoare pentru repararea prejudiciului, instanta va avea totodata in vedere prevederile referitoare la raspunderea solidara a celor care au cauzat, in comun, prin fapta lor ilicita un prejudiciu (art.1003 Cod civil), urmand a dispune obligarea in solidar la acoperirea prejudiciilor a autorilor si coautorilor pentru fiecare fapta in parte dupa cum urmeaza: L. I., C ( fostă C.) G., V. V. și R. D. la plata sumei de 82.930,5 lei, (din care 64.015,69 lei credit restant; 17.693,38 lei dobândă restantă și 1221,52 lei cheltuieli și comision) și dobândă legală până la data plății, către CEC T M., aferentă doar sumei ce reprezintă credit restant;etc

Se va lua act ca prejudiciul cauzat ca urmare a acordării în mod nelegal de credite inculpaților Z. C., V M, V. F., V. D., V. (R.) F. M., R M, P. M., O. M.,este integral acoperit prin restituirea sumelor sau prin executarea silită a debitelor de către partea civilă.

Va fi respinsă și acțiunea civilă formulată de martora R. A .împotriva inculpatei B L, pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a arătat anterior, în anul 2007, inculpata B. L. a contactat-o pe martora R I, care avea o fiică, respectiv numita R A, care nu avea serviciu, propunându-i acesteia să o angajeze ca vânzătoare la societatea pe care o deține.

Deși încă nu se angajase, R. A. a fost de acord cu propunerea inculpatei B L de a contracta un credit pe numele său, urmând să împartă banii astfel obținuți.

Astfel, deși martora R. A .cunoștea faptul că nu este încă angajată, deci că nu realizează venituri, a fost de acord cu contractarea acestui împrumut care avea la bază un dosar în cadrul căruia era și o adeverință de salariat. Singura diferență dintre situația acestei martore și situația majorității inculpaților din cauză este aceea că ea nu a cunoscut cuantumul real al creditului contractat.

Așa cum s-a arătat, instanța constată însă faptul că nu a fost investită și cu judecarea numitei R. A. ca inculpată, aceasta fiind conceptată de către procuror în calitate de martoră.

Cu toate acestea, martora a acționat în mod ilicit și chiar și-a însușit o parte din banii proveniți din creditul contractat în condițiile de mai sus, motiv pentru care instanța apreciază că nu poate beneficia în mod legal de pe urma comportamentului său ilicit.

Ca urmare, în temeiul principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, instanța urmează să respincă acțiunea civilă a acesteia ca neîntemeiată.

Instanța va face și aplicarea dispozițiilor art. 191 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare reprezentând onorariile avocaților desemnați din oficiu, instanța va avea în vedere următoarele:

Conform disp. art. 5 lit. c din Protocolul încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România și Ministerul Justiției privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, se acordă suma de 400 lei pentru fiecare făptuitor, învinuit sau inculpat asistat în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății atunci când cel puțin 5 persoane au calitatea de făptuitor, învinuit sau inculpat în cauză.

Deși dispozițiile precitate sunt interpretabile, instanța apreciază că acestea sunt întemeiate pe o informare atentă referitore la cuantificarea volumului de muncă a unui avocat într-o astfel de cauză în sensul că și dacă ar reprezenta un singur inculpat într-o cauza cum este cea de față cu 27 de inculpați, munca depusă de avocat este incomparabil mai mare cu aceea depusă într-un dosar în care există un singur inculpat. Aceasta presupune numeroase termene de judecată, prezența apărătorului pe durata uneori a unei întregi zile de lucru, cu neglijarea altor cauze pe care le are pe rolul instanțelor, etc.

În cauza de față prezentarea permanentă la termenele scurte date de instanță, audierea unui număr mare de părți și de martori, durata mare a ședințelor de la termenele de judecată, justifică interpretarea textului din protocol în sensul de a acorda un onorariu raportat la numărul de inculpați din cauză.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să acorde onorariile apărătorilor desemnați din oficiu ( ca parte a cheltuielilor judiciare), conform dispozitivului.”;

Data publicarii pe portal 30.09.2013