Individualizarea pedepsei. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Aplicarea art.81 Cod penal, fără temei. Suspendare a executării


pedepsei. Aplicarea art.81 Cod penal, fără temei.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

aplicate inculpatului este nejustificată în condiţiile

în care, anterior, acesta a mai fost condamnat

pentru infracţiuni, inclusiv de natura celor pentru

care a fost trimis în judecată şi a mai beneficiat de

prevederile art.81 Cod penal, iar împrejurările în

care a săvârşit infracţiunea sunt de natură să

agraveze răspunderea sa penală.

(decizia penală nr.741/R/17.02.2005)

Prin sentinţa penală nr.864 din 17 iunie 2004, pronunţată de

Judecătoria Rm.Vâlcea, inculpatul M.C. a fost condamnat la 6 luni închisoare

pentru săvârşirea infr.prev.de art.78 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a

executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni care reprezintă termen de

încercare, stabilit conform art.82 Cod penal.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că, la data de

20 august 2003, inculpatul M.C. a condus pe drumurile publice din municipiul

Rm.Vâlcea un autoturism, deşi avea permisul de conducere anulat din anul

2003. El a refuzat să oprească la semnalul regulamentar făcut de un lucrător al

poliţiei rutiere care s-a sesizat în legătură cu faptul că circula cu viteză

excesivă, trecând prin intersecţia din zonă fără a respecta semnificaţia culorii

roşii a semaforului.

Prin decizia penală nr.210 din 20 octombrie 2004, Tribunalul

Vâlcea a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat în parte sentinţa, în

sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an închisoare,

dispunând ca executarea acesteia să aibă loc în condiţii de penitenciar.

Hotărârea instanţei de apel a fost menţinută prin decizia

nr.581/R/23 noiembrie 2004 prin care Curtea de Apel Piteşti a respins ca

nefundat recursul declarat de inculpat.

Ulterior, inculpatul a introdus contestaţie în anulare împotriva

acestei din urmă decizii, contestaţie care a fost admisă prin decizia penală

nr.660/R/21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti care, stabilind că

procedura de citare cu inculpatul la instanţa de recurs nu a fost legală, a

procedat la desfiinţarea respectivei decizii şi, dispunând rejudecarea recursului

formulat de inculpat împotriva deciziei penale nr.210 din 20 octombrie 2004

a Tribunalului Vâlcea, a respins ca nefondat, prin decizia penală nr.76/R/17

februarie 2005, calea de atac declarată de acesta.

S-a reţinut că tribunalul a făcut o justă individualizare a pedepsei,

în conformitate cu prevederile art.72 din Codul penal, majorând cuantumul

pedepsei stabilită de instanţa de fond, de la 6 luni, la 1 an închisoare şi,

orientându-se la modalitatea de în condiţii privative de libertate şi

nu la suspendarea condiţionată, aşa cum hotărâse instanţa de fond, având în

vedere conduita inculpatului raportată la momentul surprinderii conducerii

autoturismului, în condiţiile în care avea permisul de conducere anulat,

precum şi antecedentele acestuia.

Alături de împrejurările vizând comiterea faptei (nu a oprit la

semnalul regulamentar al lucrătorului de poliţie, a fugit de la locul faptei cu

autoturismul după care l-a abandonat, sustrăgându-se de la cercetarea penală),

împrejurări ce agravează răspunderea penală, se adaugă şi faptul că

inculpatul a mai fost condamnat anterior, în anul 1993 la pedeapsa de 1 an

închisoare, cu muncă corecţională pentru comiterea infr.prev.de art.178 alin.2

din Codul penal, anulându-i-se permisul de conducere; în anul 1997, la 1 an

închisoare, pentru conducerea unui autovehicul având permisul de conducere

anulat – pedeapsă graţiată – , iar în anul 1998, la 1 an închisoare cu

suspendare, pentru infr.prev.de art.239 alin.2 din Codul penal.

Aşa fiind, având în vedere, pe de o parte, împrejurările în care a

comis fapta şi, pe de altă parte, persoana inculpatului care are multiple

antecedente penale, s-a apreciat că soluţia pronunţată de tribunal este legală

şi temeinică, neimpunându-se nici reducerea pedepsei aplicate şi, nici o altă

modalitate de executare, cea prin privare de libertate atingând scopul, atât

preventiv, cât şi coercitiv, aşa cum cer dispoziţiile art.52 din Codul penal.