Instanţa reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal numai dacă din probele dosarului rezultă existenţa unei provocări din partea persoanei vătămate, aptă să-i declanşeze inculpatului o puternică tulburare psihică sau emoţii necontrolate. împrejurarea că între victimă şi inculpat a existat o altercaţie, la finalul căreia victima i-a cerut acestuia să părăsească locuinţa, nu întruneşte condiţiile reţinerii scuzei provocării.
(Decizia nr. 231 din 6 mai 2003 — Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 113 din 4.02.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală, în baza art. 174 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul Z.V. la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – 64 din Codul penal.
Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), b), c) din Codul penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 67 alin. 2 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
în baza art. 350 din Codul de procedură penală, a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 din Codul penal, a dedus prevenţia la zi.
A constatat că partea vătămată A.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
în baza art. 111 din Codul penal raportat la art. 118 lit. b) din Codul penal, a confiscat cuţitul corp delict, depus la camera de corpuri delicte a IPJ Ilfov.
în baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data de 2.04.2002 inculpatul l-a ucis pe A.G., înjunghiindu-l cu un cuţit în zona hemitoracelui stâng.
împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
în apelul parchetului s-a criticat netemeinicia sentinţei pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate şi pentru omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 116 din Codul penal.
Totodată, s-a solicitat îndreptarea mai multor greşeli, în sensul că deşi în minută sunt reţinute corect dispoziţiile legale relative la pedeapsa complementară a degradării militare, la interzicerea unor drepturi şi la confiscare, în dispozitiv s-au produs erori de dactilografiere, ce pot fi remediate pe calea apelului.
Prin apelul său, inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţei prevăzute de art. 73 lit. b) din Codul penal şi reducerea pedepsei.
Examinând sentinţa în raport de motivele invocate, s-a constatat că apelul parchetului este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită în raport de probele administrate şi s-a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei comise de inculpat.
Astfel, din probele administrate a rezultat că relaţiile dintre inculpat şi victimă erau tensionate datorită faptului că soţia victimei, A.N., întreţinea relaţii sexuale cu inculpatul, care locuia împreună cu cei doi soţi, şi că inculpatul o agresa adesea pe victimă. împrejurarea că victima i-a cerut să plece din casă nu putea determina o asemenea tulburare sau emoţie încât inculpatul să nu mai găsească altă cale de a replica victimei decât prin lovirea acesteia cu cuţitul. S-a constatat că riposta inculpatului nu este proporţională cu pretinsa provocare, care în condiţiile date era justă. Acţiunea inculpatului nu este justificată, întrucât nu era prima oară când între cei doi aveau loc altercaţii, aşa încât, psihic, inculpatul nu avea cum să fie tulburat. Pe cale de consecinţă, în mod corect nu s-a reţinut în cauză circumstanţa prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal.
în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a constatat că instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal, limitele de pedeapsă, de la 10 la 20 de ani închisoare, gravitatea faptei, dar şi persoana inculpatului. Relevant sub aspectul aplicării unei pedepse apropiate de minim este, în acest sens, starea psiho-fizică a inculpatului, care, chiar pe fondul consumului de alcool, a realizat gravitatea situaţiei şi a încercat să acorde ajutor victimei. S-a mai reţinut că activitatea sa delictuală se înscrie în contextul deselor certuri cu victima, cu care locuia de circa 6 ani, nivelului redus de instrucţie şi temperamentului său impulsiv.
în cadrul circumstanţial, pedeapsa de 12 ani închisoare asigură finalitatea prevăzută de art. 52 din Codul penal.
Aspectele referitoare la lipsa de ocupaţie a inculpatului şi la antecedentele sale penale au justificat aplicarea unei pedepse peste minimul special şi a impus aplicarea în cauză a prevederilor art. 116 din Codul penal, sens în care s-a admis apelul parchetului şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 116 din Codul penal.
NOTĂ:
în acelaşi sens, a se vedea Decizia penală nr. 237 din 7.05.2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1127 din 26.02.2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursului parchetului şi al inculpatului.
