Prin sentinţa penală nr. 545 din 21.11.2001, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a condamnat pe inculpatul V.D. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi 1-a obligat să plătească părţii civile suma de 12.746.341 lei despăgubiri civile.
Apelurile declarate de inculpat şi partea civilă au fost respinse ca nefondate de Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 136 din 18.02.2002.
In data de 23.04.2002, Tribunalul Suceava a fost învestit de către partea civilă cu o cerere de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 545 din 21.11.2001 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în sensul că s-a trecut în mod greşit suma de 12.746.341 lei despăgubiri civile, în loc de 22.746.341 lei, cât ar rezulta în mod corect din calcule.
Prin încheierea din 29.04.2002, cererea de îndreptare eroare materială este respinsă ca nefondată, cu motivarea că nu s-a trecut nici o eroare, cuantumul despăgubirilor civile a constituit motiv de apel şi poate fi considerat şi motiv de recurs.
Recursul declarat de partea civilă împotriva încheierii de şedinţă din 29.04.2002 a fost respins ca inadmisibil de Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 737 din 16.10.2002.
Art. 385 alin. 2 C. proc. pen. prevede că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Rezultă că încheierile pot fi atacate cu recurs doar o dată cu sentinţa sau decizia recurată, iar excepţia constă în posibilitatea de a ataca separat cu recurs o încheiere, dar numai atunci când legea prevede expres această cale.
îndreptarea erorii materiale este reglementată în Titlul V, Capitolul V, art. 194-196 C. proc. pen., fără a se prevedea în mod expres că încheierea dată de instanţă în soluţionarea cererii de îndreptare poate fi atacată separat cu recurs, ceea ce înseamnă că trebuie aplicată regula comună.
Ca urmare, atacarea separată cu recurs a unei încheieri prin care s-a soluţionat o cerere de îndreptare eroare materială este inadmisibilă.
C.A. Suceava, decizia penală nr. 737 din 16.10.2002