Infracţiune continuă. Lege aplicabilă. Desistare.


în cazul infracţiunii continue, este aplicabilă legea penală în vigoare în momentul încetării activităţii materiale cu caracter infracţional.

Pentru a exista desistare, renunţarea autorului la fapta a cărei se afla în curs trebuie să aibă ca efect curmarea săvârşirii acesteia, evident în măsura în care este voluntară, nesilită şi se produce mai înainte de descoperirea faptei.

Sec fia Penală, decizia nr. 2302 din 16 septembrie 1998

Prin sentinţa penală nr. 194 din 30 octombrie 1997 a Tribunalului Braşov au fost condamnaţi inculpaţii A.P. şi M.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 512 alin. 1, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen.

S-a reţinut că, în vara anului 1996, inculpatul M.l. i-a încredinţat coinculpatului A.P. cantitatea de 1945 grame mercur, pe care o achiziţionase în anul 1994 de la o persoană necunoscută urmând ca acesta din urmă să o vândă, iar banii obţinuţi să-i împartă. întreaga cantitate de mercur, a fost găsită la domiciliul inculpatului A.P., cu ocazia percheziţiei ce i s-a făcut în februarie 1997.

Curtea de Apel Braşov, prin decizia penală nr. 21 din 3 februarie 1998, a respins apelul declarat de inculpatul M.l.

Acelaşi inculpat a declarat recurs, susţinând că trebuia să se facă aplicarea art. 22 din Codul penal, deoarece s-a desistat efectiv în august 1996, când a încredinţat mercurul celuilalt inculpat, precum şi că nu putea fi condamnat în temeiul art. 312 alin. 1 C. pen. modificat prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996 deoarece el nu a mai avut nici o contribuţie la deţinerea acelei substanţe după ce a cedat-o.

Recursul este nefondat.

Din examinarea textului art. 312 alin. 1 C. pen. se constată că traficul de substanţe stupefiante sau toxice, în modalitatea deţinerii, este o infracţiune continuă la care

activitatea infracţională de păstrare a substanţei constă dintr-o acţiune continuă în timp care durează până când o intervenţie a făptuitorului sau a autorităţii curmă activitatea.

Este adevărat că, potrivit art. 22 alin. 1 C. pen., “este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului”.

Or, desistare nu poate exista decât atunci când renunţarea autorului se referă la fapta a cărei executare se află în curs şi are ca efect oprirea săvârşirii acesteia, evident în măsura în care este voluntară, nesilită şi se produce mai înainte de descoperirea faptei.

în sfârşit, aplicarea legii mai favorabile, conform art. 13 din Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale în timp, presupune existenţa unei activităţi infracţionale consumate până la apariţia noii legi. Când, însă, această activitate începe sub legea veche şi se prelungeşte sub legea nouă, având caracterul de infracţiune continuă, se aplică legea nouă, în vigoare la momentul epuizării activităţii materiale infracţionale.

Or, din actele dosarului se constată că, în vara anului 1994 inculpatul M.l. a achiziţionat de la o persoană necunoscută, cu preţul de 150.000 lei, cantitatea de 1945 grame mercur, substanţă toxică pe care a dat-o inculpatului A.P. în vara anului 1996 pentru a o comercializa cu obligaţia acestuia din urmă de a-i remite primului preţul plătit şi un beneficiu, în funcţie de suma obţinută din vânzare.

Substanţa toxică a fost găsită la 17 februarie 1997 asupra inculpatului A.P. de către organele poliţiei, în timp ce acesta încerca să o vândă.

Cum împuternicirea coinculpatului A.P. de a comercializa mercurul presupunea păstrarea acestuia în numele şi pe seama inculpatului M.I., ceea ce constituie o activitate ilicită comună de deţinere făra drept a acelei substanţe împrejurarea că inculpaţii nu s-au mai văzut ori căutat din vara anului 1996 până la 17 februarie 1997 nu are semnificaţia juridică a unei desistări, câtă vreme înţelegerea dintre ei nu a fost stinsă prin revocarea împuternicirii de păstrare şi valorificare a substanţei toxice.

Ca atare, în mod judicios instanţele au reţinut că activitatea infracţională a inculpatului M.l. a durat până la 17 februarie 1997, când a fost curmată prin intervenţia autorităţii, că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 312 alin. 1 din Codul penal, iar legea penală aplicabilă este cea în vigoare la respectiva dată, adică textul menţionat în redactarea ce i s-a dat prin modificarea adusă de Legea nr. 140/1996.

Faţă de considerentele arătate, recursul declarat de inculpatul N.l. a fost respins.