Inculpatul recunoaşte cu sinceritate fapta comisă.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:
La data de 29 septembrie 2008 în jurul orelor 22,00 inculpatul s-a deplasat la locuinţa părinţilor fostei sale concubine, partea vătămată L.Z., situată în comuna M. nr….., cu intenţia de a o ruga să revină la domiciliul său. (f.10,11).
Ajuns în faţa imobilului cu nr.411 inculpatul a găsit poarta de acces încuiată fapt pentru care a escaladat gardul de la poarta de acces, a pătruns în interiorul curţii şi apoi s-a deplasat spre uşa de acces în casă, insistând să i se permită accesul în locuinţă. (f.6,7).
La insistenţele inculpatului, numita B.E., sora părţii vătămate L.Z., i-a deschis uşa inculpatului, moment în care acesta a început să o caute în imobil pe partea vătămată, în încercarea de a o convinge să revină în domiciliul său. (f.6,7)
Partea vătămată care se afla ascunsă într-un dulap din locuinţă, a fost găsită de către inculpat iar între cei doi au apărut discuţii legate de revenirea la vechiul domiciliu şi în cele din urmă inculpatul a părăsit locuinţa fiind forţat în acest sens de către partea vătămată şi de către sora acesteia, martora B.E. (f.8,9).
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa arătând că a procedat astfel deoarece dorea ca partea vătămată să revină în locuinţa sa şi de asemenea a arătat că regretă săvârşirea faptei. (f.15).
Fapta inculpatului care în data de 29 septembrie 2008, prin escaladarea porţii de acces, a pătruns în curtea locuinţei părinţilor fostei sale concubine L.Z., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal.
La individualizarea şi dozarea pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere lipsa antecedentelor penale, motivele care l-au determinat să comită fapta reţinându-le ca circumstanţe atenuante apreciind că o pedeapsă spre minimul special a cărei să fie suspendată condiţionat va realiza scopul pedepsei.
Pe baza considerentelor de mai sus instanţa va condamna inculpatul V.V.-pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prev.de art. 192 al.2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a,b,c ,art. 76 lit.c Cod penal la 5 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 Cod penal va fixa un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni.
Va atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.
Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului 600 lei cheltuieli judiciare în baza art.191 Cod procedură penală.