Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 din Codul penal, dacă administratorul unei societăţi comerciale, care a primit în custodie 3 autovehicule puse sub sechestru, a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru conservarea bunurilor, însă acestea au fost descompletate şi aduse în stare de neîntrebuinţare prin faptele altor salariaţi.
(Decizia nr. 350 din 26 februarie 2003 – Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 173 din 15.04.2002, Judecătoria Videle, în baza art. 249 alin. 1 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul T.l. la 2 milioane lei amendă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 din Codul penal cu privire la faptul că, dacă se sustrage cu rea-credinţă de la executarea pedepsei, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.
A admis cererea de despăgubiri civile formulată de către partea civilă DGFP Teleorman şi l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile către acesta.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în cursul anilor 1998 şi 1999, Circumscripţia Financiară Videle a aplicat sechestrul asigurător asupra mai multor autovehicule de la SC “T.” SA Videle, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996, pentru recuperarea debitelor acestei societăţi.
Toate bunurile sechestrate au fost depozitate în incinta SC “T.” SA şi lăsate în custodia inculpatului T.I., ce avea funcţia de administrator al societăţii. Acesta, în calitate de custode, a semnat procesele-verbale de sechestru, precum şi angajamentele scrise din care a rezultat că va lua măsurile necesare ca bunurile sechestrate să nu fie descompletate sau deteriorate.
La datele de 31.01.2001 şi, respectiv, 6.02.2001, reprezentanţii Circumscripţiei Financiare Videle au constatat că toate autovehiculele sechestrate au fost descompletate şi deteriorate, fiind aduse în stare de nefuncţionare, încheindu-se cu această ocazie procese-verbale de constatare a lipsurilor.
Inculpatul T.l. nu a instruit personalul tehnic al societăţii cu privire la statutul autovehiculelor sechestrate şi obligaţiile ce le reveneau privitor la acestea, astfel că o mare parte din piesele componente ale acestor autovehicule au fost asamblate de angajaţi la alte autovehicule ale unităţii, care au fost folosite la activităţile de transport, iar o altă parte din piese au fost deteriorate.
La data de 6.01.2002, inculpatul T.l. a fost înlocuit din funcţie şi a predat patrimoniul societăţii noului administrator, P.I., însă nu a încheiat cu acesta din urmă un proces-verbal cu privire la starea autovehiculelor sechestrate la momentul respectiv.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi inculpatul.
Parchetul a solicitat să se aplice inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, în condiţiile art. 81 din Codul penal.
Inculpatul a solicitat achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea faptei. Pentru a dovedi nevinovăţia sa, a solicitat audierea martorilor I.C., C.V. şi B.P.
Prin Decizia penală nr. 454/A din 18.12.2002 a Tribunalului Teleorman, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi inculpat, apreciindu-se sentinţa fondului legală şi temeinică sub toate aspectele de fapt şi de drept.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.I., solicitând rejudecarea cauzei în fond şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună achitarea, în baza art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală.
Analizând motivele recursului inculpatului, probele administrate în cauză,-precum şi cele două hotărâri criticate, Curtea a constatat recursul declarat în cauză fondat şi, pe cale de consecinţă, l-a admis şi, rejudecând în fond, a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. 1 din Codul penal.
Considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de Curte la pronunţarea acestei decizii au fost următoarele:
La datele de 13.12.2000 şi 7.02.2001, DGFP – Circumscripţia Videle a formulat plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, pentru descompletarea a trei camioane şi două autobuze, autovehicule care se aflau sub sechestru.
Cele cinci autovehicule, consemnate în procesul-verbal de sechestrare, au fost lăsate în custodia SC “T.” SA, efectuându-se în acest sens trei procese-verbale de predare, semnate de către contabilul-şef I.C.
Cele trei procese-verbale de sechestru au fost preluate de către compartimentul financiar-contabil, care a comunicat mai departe inginerului P.l. faptul că cele cinci autovehicule sunt sechestrate şi că are obligaţia de a asigura conservarea acestora.
Inculpatul T.l. a instruit personalul din cadrul compartimentului întreţinere cu privire la faptul că bunurile au fost sechestrate şi a întocmit procese-verbale de instructaj, pe care le-a înregistrat, iar în decizia de inventariere a menţionat starea în care se află autovehiculele, precum şi alte aspecte legate de conservarea bunurilor.
Preşedintele comisiei de inventariere P.l. a acceptat să primească bunurile sechestrate.
Inculpatul T.l. a fost înlocuit din funcţia de director la data de 30.12.1999 şi a predat patrimoniul SC “T.” SA Videle noului director, pe bază de proces-verbal de predare-primire, în bune condiţii.
Documentele contabile, deci şi procesele-verbale de sechestru şi de inventariere a autovehiculelor, trebuiau predate de contabilul-şef al societăţii, I.C.
Noul director P.l. a confirmat, la 18.04.2001, că la data la care a preluat conducerea unităţii cunoştea că bunurile respective sunt sechestrate şi că acestea au fost descompletate de angajaţi, în perioada în care inculpatul T.l. a fost director, angajaţii societăţii descompletând autovehiculele de anumite piese, pe care le-au pus la alte autovehicule.
La 30.01.2001 şi 6.02.2001, organele fiscale care au aplicat sechestrul au constatat că cele 5 autovehicule menţionate au fost descompletate.
De menţionat este că în fiecare zi de luni, începând cu data aplicării sechestrului pe bunurile respective şi până la 30.12.1999, se organizau licitaţii pentru valorificarea autovehiculelor, astfel că organele fiscale puteau să constate dispariţia anumitor piese şi descompletarea bunurilor respective.
Din verificarea actelor existente la dosar nu rezultă că vreunul din angajaţii societăţii sau alte persoane ar fi adus la cunoştinţă conducerii că autovehiculele au fost descompletate şi s-au sustras părţi componente ale acestora.
La data preluării conducerii societăţii, actualul director al acesteia, P.I., era şeful compartimentului tehnic şi reparaţii şi avea răspunderea directă asupra integrităţii autovehiculelor şi cunoştea că acestea sunt sechestrate.
Bunurile respective se aflau în parcul auto, de care răspundea P.L, împreună cu şeful de coloană şi gestionarul parcului.
Prin atribuţiile de serviciu şi fişa postului, persoana care avea în directă supraveghere şi gestiune parcul auto, fiind instruit în acest sens, era martorul B.P.
Cele trei procese-verbale de sechestru aplicate autovehiculelor au fost preluate de compartimentul financiar-contabil, care a comunicat mai departe inginerului P.l. faptul că cele 5 autovehicule sunt sechestrate şi că are obligaţia de a asigura conservarea acestora.
Curtea a reţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au procedat greşit atunci când nu au verificat în mod temeinic toate apărările inculpatului şi au ajuns la o concluzie greşită, reţinând că acesta se face vinovat de infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. 1 din Codul penal, încălcând din culpă îndatorirea de serviciu pe care o avea şi îndeplinindu-şi defectuos obligaţiile de serviciu cu privire la conservarea şi paza celor 5 autovehicule aflate în custodia societăţii.
Totodată, Curtea a reţinut că, în calitatea sa de administrator şi custode, inculpatul a instruit personalul tehnic al unităţii în ceea ce priveşte conservarea bunurilor sechestrate.
Autovehiculele se aflau în parcul auto, unde au fost predate gestionarului şi şefului compartimentului.
La încetarea funcţiei de administrator, bunurile sechestrate, alături de întreg patrimoniul societăţii, au fost predate prin proces-verbal de predare-primire.
Nu există la dosarul cauzei probe din care să rezulte că inculpatul a fost încunoştinţat personal şi în mod direct şi nemijlocit că bunurile sunt descompletate şi că se încalcă astfel starea lor de bunuri sub sechestru.
Bunurile sechestrate se aflau în paza şi custodia directă şi nemijlocită a altor persoane, iar inculpatul nu avea aceste sarcini în calitatea sa de administrator general.
Procesul-verbal de predare-primire din 6.01.2000, încheiat de inculpat cu noul director, P.I., înregistrat sub nr. 4 din 10.01.2000, are anexe în care se precizează concret date cu privire la autovehiculele sechestrate şi la starea lor tehnică.
în procesul-verbal respectiv, P.I., persoana care a preluat conducerea societăţii, nu a formulat obiecţiuni, cu toate că în calitatea sa de şef al compartimentului tehnic şi reparaţii avea răspunderea directă asupra integrităţii autovehiculelor, cunoscând că acestea sunt sechestrate, întrucât făcea parte şi din comisia de inventariere a patrimoniului.
Martorul P.l. a recunoscut că în perioada în care răspundea de parcul auto au dispărut diferite componente de pe autovehicule, lucru pe care l-a constatat personal, dar niciodată nu l-a adus la cunoştinţă inculpatului T.l.
în noua sa calitate de administrator, martorul P.l. semna procesele-verbale de licitaţie pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
Date fiind cele de mai sus, Curtea a reţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au pronunţat în cauză soluţii nelegale şi netemeinice, care nu stabilesc corect situaţia de fapt, precum şi răspunderile în ceea ce priveşte faptele deduse judecăţii.
Totodată, Curtea a reţinut că inculpatul nu avea în atribuţiunile sale de serviciu obligaţia de a conserva şi proteja în mod direct bunurile sechestrate, aceste obligaţii şi sarcini revenind altor persoane.
Textul de lege care defineşte infracţiunea de neglijenţă în serviciu şi pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat penal arată în mod expres care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca fapta unei persoane, care are calitatea de funcţionar public sau este asimilată acesteia, să constituie această infracţiune.
Curtea a reţinut că situaţia de fapt reţinută în speţă nu poate fi încadrată juridic în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, acesteia lipsindu-i elementul de îndeplinire defectuoasă a unei obligaţii de serviciu.
Inculpatul a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru conservarea bunurilor şi şi-a îndeplinit atribuţiile generale de administrator al societăţii, în fapt activitatea şi conduita sa, referitoare la respectarea regimului juridic al bunurilor sechestrate, neputând fi încadrate într-o faptă penală, cel mult în cauză poate fi vorba de o răspundere materială, iar nu de o răspundere penală.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a admis recursul inculpatului şi a dispus achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
OPINIE SEPARATĂ
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului sub forma culpei, constând în aceea că, în calitate de administrator al societăţii, nu a instruit personalul cu privire la statutul autovehiculelor sechestrate şi obligaţiile ce le reveneau.
De asemenea, la data de 6.01.2001, când a fost înlocuit din funcţia de administrator, inculpatul nu a încheiat cu noul administrator un proces-verbal cu privire la starea autovehiculelor sechestrate şi nu a încunoştinţat Circumscripţia Fiscală Videle despre pierderea calităţii de administrator, pentru a fi numit un nou custode.
Inculpatul a avut calitatea de custode tocmai datorită calităţii de administrator al societăţii, astfel că grija asupra bunurilor sechestrate făcea parte din atribuţiile de serviciu, chiar fără a fi înscrisă expres în fişa postului.
Aşa fiind, vinovăţia inculpatului este dovedită, sub forma culpei, şi recursul trebuia respins, ca nefondat.
