În cazul infracţiunii de abandon de familie, unde valoarea sociala este unică – familia, pluralitatea de persoane îndreptăţite la întreţinere, lipsite de ajutorul material al inculpatului, printr-o singură activitate infracţională, nu determină o pluralitate de infracţiuni ci o infracţiune unică, deoarece se aduce atingere unei valori sociale unice.
Odată incident principiul oficialităţii procesului penal, chiar în ipoteza cauzelor de acuzare mixtă, ca o excepţie de la aplicarea disponibilităţii, acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită în condiţiile oficialităţii procesului penal, neputându-se pretinde că exercitarea acesteia este condiţionată de vreunul dintre elementele specifice cauzelor de acuzare privată, spre pildă punerea sa în mişcare din oficiu într-un anumit termen de decădere.
Prin sentinţa penală nr. 1033/09.04.2012 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 36160/245/2011, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului D.A. prin actul de sesizare a instanţei dintr-o singură infracţiune de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal în trei infracţiuni de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal astfel:
– infracţiunea de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal în dauna părţii vătămate D.Mh.A. ;
– infracţiunea de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal în dauna părţii vătămate D.M.A. ;
– infracţiunea de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal în dauna părţii vătămate D.L.G. .
Condamnă pe inculpatul D.A. la următoarele pedepse:
– pedeapsa de 1 (un) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal în dauna părţii vătămate D.Mh.A. , (comisă în perioada 17.02.2010- aprilie 2010 );
– pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal în dauna părţii vătămate D.M.A.(comisă în perioada 17.02.2010- aprilie 2010 );
– pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal în dauna părţii vătămate D.L.G. comisă în perioada 17.02.2010- aprilie 2010 ).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală şi art. 10 lit. f) Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului în prezenta cauză pentru infracţiunile de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, raportat la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului în perioada mai 2008-16.02.2010.
În baza disp art.33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă penală , inculpatul D.A. urmând să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare .
În temeiul şi în condiţiile dispoziţiilor art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal.
În baza disp. art. 81 Cod penal cu referire la art. 305 alin.4 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, pe o perioadă de 3(trei) ani care, conform disp. art. 82 Cod penal, constituie termen de încercare pentru acesta.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Potrivit art. 359 Cod procedură penală cu referire la art. 305 alin. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de „abandon de familie” în cursul termenului de încercare .
Potrivit art. 359 Cod procedură penală cu referire la art. 305 alin. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de „abandon de familie” în cursul termenului de încercare .
În baza disp. art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală respinge cererea de pretenţii civile formulată în cadrul procesului penal de către părţile vătămate D.Mh.A. , D.M.A. şi D.L.G., prin reprezentantul legal I.N.L.”
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi dat în dosarul nr. 6408/P/2010 la data de 11.10.2011 şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal.
S-a reţinut în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanţei că începând cu luna mai 2008 inculpatul D.A. nu a achitat cu rea credinţă pensia de întreţinere stabilită în favoarea minorilor D.Mh.A., D.M.A. şi D.L.G. , de întreţinere stabilită prin sentinţa civilă nr. 8374/2004 a Judecătoriei Iaşi.
Potrivit actului de sesizare inculpatul s-a sustras cu rea credinţă de la îndeplinirea obligaţiei ce-i revenea în calitate de părinte, în baza sentinţei civile mai sus indicate, întrucât acesta, în perioada de referinţă a fost apt de muncă , nu a fost internat sau încarcerat.
Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu a fost reţinută în baza următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale respectiv plângerea şi declaraţia reprezentantului legal al minorilor, copia sentinţei civile nr. 3374 /27.09.2004 a Judecătoriei Iaşi, copiile actelor de stare civilă ale minorilor, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit, numitul D.A. a recunoscut faptul că nu s-a achitat de obligaţia legală de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea celor trei copii minori, însă a invocat în apărarea sa în principal faptul că mijloacele băneşti obţinute în urma muncii prestate au fost insuficiente. A mai arătat inculpatul că din anul 2008 nu a mai lucrat iar în prezent nu beneficiază de vreun ajutor din partea primăriei, singurul fiind cel obţinut ca urmare a muncii cu ziua la diferite persoane din sat astfel încât nu dispune de mijloace materiale pentru a achita pensia de întreţinere.
În cursul judecăţii, consimţind să dea declaraţia în cauză, inculpatul a recunoscut faptul că deşi avea cunoştinţă de existenţa în sarcina sa a obligaţiei de a plăti celor trei copii minori de întreţinere, nu s-a achitat de această obligaţie din luna mai 2008.
În depoziţia sa inculpatul a arătat că neplata s-a datorat în parte faptului că nu a fost angajat şi nu a obţinut nici un venit. A mai arătat inculpatul că fratele său este cel care îi mai dă bani întrucât el este şi bolnav, fiind diagnosticat cu ulcer duodenal.
În apărarea sa, inculpatul D.A. a solicitat admiterea probei cu înscrisuri — emiterea unei adrese către primărie pentru a face dovada că nu realizează venituri— proba admisă de instanţa de judecată ca utilă şi pertinentă cauzei.
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească conform art. 339 Cod procedură penală, analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea reţinută prin actul de sesizare, probele administrate în cauză nerelevând o altă situaţie de fapt.
Inculpatul D.A. a fost căsătorit cu numita D.N.L. în perioada 03.11.1991 -27.09.2004, din această căsătorie născându-se copiii D.Mh.A. (05.11.1995) , D.M.A. (08.09.1992) şi D.L.G.( 30.07.1999).
Prin sentinţa civilă nr. 3374 /27.09.2004 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre inculpat şi numita D.N.L. şi încredinţarea celor trei minori spre creştere şi educare mamei, iar inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea celor trei minori sus menţionaţi suma de câte 466,66 lei vechi lunar pentru fiecare minor, pensia stabilită urmând a fi prestată începând cu 21.04.2004 şi până la majoratul minorilor.
Inculpatul a avut cunoştinţă de existenţa hotărârii prin care a fost obligat la plata pensiei de întreţinere, achitând iniţial părţilor vătămate pensia de întreţinere stabilită de instanţă .
Începând din luna mai 2008 inculpatul nu a mai achitat pensia de întreţinere stabilită în favoarea minorilor D.Mh.A., D.M.A. şi D.L.G. deşi a fost apt de muncă şi nu a fost încarcerat.
Martorii audiaţi în cauză, inclusiv părţile vătămate –audiate la termenul de judecată din 06.01.2012, au precizat că inculpatul nu a plătit nici o sumă de bani, nu a contribuit în nici un fel la creşterea şi întreţinerea copiilor, inculpatul trăind cu o altă femeie, cu care mai are un copil, fapt confirmat şi de către inculpat.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de către instanţă rezultă din întreg probatoriul administrat, respectiv cu plângerea şi declaraţia reprezentantului legal al părţilor vătămate, sentinţa civilă nr. 3374 /27.09.2004 a Judecătoriei Iaşi, declaraţiile martorilor audiaţi care, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, fac pe deplin dovada vinovăţiei acestuia sub forma intenţiei directe în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Dovada rea credinţei inculpatului rezultă din aceea că, deşi a realizat ori putea să realizeze venituri în perioada în care a fost obligat la plata pensiei de întreţinere, acesta nu şi-a achitat obligaţiile stabilite prin hotărâre judecătorească. Astfel, edificatorii sunt în acest sens declaraţiile inculpatului care a declarat că a mai lucrat sau mai lucrează cu ziua la diferite persoane prin sat, că mai obţine venituri din cultivarea unei suprafeţe de teren de 0,50 ha .
Din toate acestea rezultă cu certitudine că inculpatul a avut posibilitatea de a câştiga venituri şi a lucrat efectiv pentru diferite persoane. Trebuie observat şi faptul că hotărârea judecătorească prin care inculpatul a fost obligat la pensia de întreţinere a stabilit pensia de întreţinere într-un cuantum mic, inculpatul având posibilitatea de a o achita fără mai eforturi.
Reţinând într-adevăr că sumele obţinute de inculpat prin muncă au fost modeste, totuşi instanţa nu găseşte că acesta ar putea constitui un motiv de natură să-l exonereze de la executarea obligaţiei de întreţinere în condiţiile în care suma ce a constituit obiectul acestei obligaţii era la rândul său mică, chiar modică.
Or, în baza obligaţiei sale legale şi morale de părinte inculpatul era ţinut ca această parte a veniturilor realizate să o aloce cu prioritate întreţinerii copiilor al căror tată era, lăsând, la nevoie, în plan secund orice alte debite şi chiar necesităţi personale care nu erau stringente .
Nu în ultimul rând instanţa reţine că susţinerea inculpatului în sensul că a fost diagnosticat cu ulcer duodenal nu poate fi reţinută în condiţiile în care această boală nu este una care să atragă o incapacitate de muncă.
În cursul deliberării, raportat la perioada reţinută în rechizitoriu în care inculpatul nu a achitat pensia de întreţinere în favoarea părţilor vătămate , precum şi la faptul că a fost reţinută în sarcina inculpatului comiterea unei singure infracţiuni de abandon de familie în condiţiile în care obligaţia de întreţinere nu a fost executată faţă de toţi cei trei copii minori, instanţa a considerat necesară punerea în discuţia contradictorie a părţilor a schimbării încadrării juridice dată faptelor inculpatului prin actul de sesizare, dintr-o singură infracţiune de abandon de familie în trei infracţiuni de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal .
De asemenea instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia tardivităţii plângerii prealabile formulate de părţile vătămate cu privire la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului în perioada mai 2008-16.02.2010 .
Fiind repusă cauza pe rol, în condiţii de procedură legal îndeplinită, instanţa a reluat dezbaterile şi a rămas în pronunţare pe propunerea de schimbare a încadrării juridice şi pe fondul cauzei .
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii plângerii prealabile formulate de părţile vătămate cu privire la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului în perioada mai 2008-16.02.2010 instanţa reţine că aceasta este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 Cod procedură penală „ în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă , aceasta trebuie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care partea vătămată sau reprezentantul legal a ştiut cine este făptuitorul.
Ca şi plângerea prealabilă pe care o condiţionează, termenul de 2 luni are o natură procedurală: circumscrie dreptul persoanei vătămate de a solicita tragerea la răspundere penală a făptuitorului într-un anumit interval de timp, corelativ cu dreptul făptuitorului de a nu fi tras la răspundere dincolo de acest interval. Astfel plângerea prealabilă şi termenul de 2 luni condiţionează exercitarea acţiunii penale configurând aşa – numitul sistem al acuzării mixte .
Acest termen, în consecinţă, a fost stabilit, pe de o parte, în favoarea persoanei vătămate, iar pe de altă parte, în favoarea făptuitorului; în cazul în care persoana vătămată nu ar cunoaşte identitatea făptuitorului din chiar momentul săvârşirii faptei, pentru a nu se ajunge la decăderea acesteia din dreptul de a face plângere, legiuitorul a prevăzut un termen care curge din momentul unei asemenea cunoaşteri. În această perioadă de 2 luni, persoana vătămată, cunoscând că drepturile şi interesele sale au fost prejudiciate printr-o faptă penală al cărei îi este cunoscut, se află în posesia tuturor elementelor care îi pot permite să aprecieze asupra importanţei vătămării ce i-a fost adusă, putând decide asupra conduitei de urmat – sesizarea sau nu a organelor judiciare, având în vedere că ne aflăm în acele situaţii juridice guvernate de principiul disponibilităţii.
Pe de altă parte, termenul de 2 luni curge şi în favoarea făptuitorului faţă de care se poate cere tragerea la răspundere penală numai în acest interval.
Problema datei de la care curge termenul de 2 luni a fost soluţionată prin decizia nr. 10 din 18 februarie 2008 în care Secţiile Unite au decis că: „Dispoziţiile art. 284 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.”
Aceasta semnifică faptul că nu este necesară epuizarea infracţiunii, fiind suficient să se fi început comiterea acţiunii sau să fi debutat acţiunea ( în cazul infracţiunii continue) cu condiţia ca persoana vătămată să fi cunoscut autorul acestora pentru ca termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală să înceapă să curgă.
A accepta ca persoana vătămată care cunoaşte identitatea făptuitorului să nu introducă plângere prealabilă în două luni din acest moment, ci să aibă la dispoziţie 2 luni din momentul epuizării infracţiunii este echivalent cu a modifica conţinutul dispoziţiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, creând, pe cale judiciară, un alt termen, mai lung, decât cel prescris de legiuitor.
Constatând că părţile vătămate, prin reprezentantul legal , au cunoscut cine este făptuitorul din momentul în care acesta nu a plătit timp de mai mult de 2 luni pensia de întreţinere, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală şi art. 10 lit. f) Cod procedură penală va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului în prezenta cauză pentru infracţiunile de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal , raportat la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului în perioada mai 2008-16.02.2010, în condiţiile în care părţile vătămate, prin reprezentantul legal, au formulat plângerea penală împotriva inculpatului la data de 16.04.2010 deşi au cunoscut din luna iunie 2008 că inculpatul nu a mai plătit pensia de întreţinere.
Faptele inculpatului D.A. care, în perioada 17.02.2010- aprilie 2010, cu rea credinţă, nu a achitat pensia de întreţinere în favoarea minorilor D.Mh.A., D.M.A. şi D.L.G., stabilită prin sentinţa penală nr. 3374 /27.09.2004 a Judecătoriei Iaşi , întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, pentru care va fi condamnat.
Abandonul de familie, este o faptă ilicită de natură penală prin incriminarea căreia legiuitorul a urmărit generic protejarea relaţiilor sociale de familie şi are drept subiect pasiv persoana îndreptăţită la a primi întreţinere.
Or, în cauză, îndrituiţi la a obţine întreţinere de la inculpat erau şi sunt, potrivit sentinţei civile anterior menţionate, cei trei copii minori ai inculpatului, astfel încât prin nesocotirea obligaţiei sale, stabilită pe cale judecătorească, inculpatul a adus atingere dreptului recunoscut fiecăruia dintre aceştia de a se bucura de protecţie legală.
Urmare a pasivităţii manifestată de inculpat, cei trei copii minori ai acestuia au fost lipsiţi de sprijinul material concretizat în sumele de bani stabilite prin hotărârea judecătorească civilă, astfel încât, sub aspect obiectiv, s-a produs inclusiv rezultatul socialmente periculos al infracţiunii aflat în directă legătură de cauzalitate cu elementul material.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prev de disp. art.19 alin.1, pct.1 lit.b) Cod penal, în sensul că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
În ceea ce priveşte cerinţa relei-credinţe, prevăzută de textul de incriminare, instanţa reţine că aceasta presupune dovedirea posibilităţii inculpatului de a-şi îndeplini obligaţia de plată a pensiei unită cu lipsa voinţei acestuia de a efectua plata.
Or, cele două aspecte conjugate au fost probate fără dubiu în cauză, în condiţiile în care s-a stabilit faptul că inculpatul, fiind apt de muncă, din mai 2008 a mai realizat venituri şi nu le-a remis pensia la care era obligat şi nici nu a oferit, cu scopul de a contribui la întreţinerea acestora, alimente, haine sau orice alte bunuri din cele necesare traiului.
Constatând aşadar că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 345 alin. 2 CPP, respectiv că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracţiuni sub aspect obiectiv şi subiectiv, fiind săvârşite de acesta cu forma de vinovăţie cerută de lege, instanţa va dispune condamnarea sa pentru săvârşirea, în concurs real a trei infracţiuni de abandon de familie .
În demersul de alegere a pedepselor pe care i le va aplica inculpatului pentru fiecare din cele trei infracţiuni comise precum şi în cel de stabilire a cuantumului acestora şi a modalităţii de instanţa va avea în vedere în mod cumulativ criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările de natură să atenueze sau agraveze răspunderea penală a acestuia.
Sub aspectul gradului concret de pericol social al faptelor de abandon de familie reţinute în sarcina inculpatului, instanţa reţine că prin săvârşirea acestora s-a adus atingere relaţiilor sociale de familie, a căror normală dezvoltare este condiţionată de respectarea obligaţiei de solidaritate şi sprijin material pe care părinţii trebuie să o manifeste faţă de copiii lor minori, prezumaţi prin voinţa legiuitorului a fi în stare de nevoie.
Instanţa mai reţine ca împrejurare de natură să imprime infracţiunilor comise un grad de pericol social mai ridicat faptul că inculpatul a persistat timp îndelungat în starea sa de pasivitate, neexecutându-şi practic obligaţia de întreţinere stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească, din mai 2008, făcând aceasta şi după trimiterea sa în judecată şi sesizarea instanţei .
Toate aceste aspecte determină instanţa ca dintre pedepsele alternative prevăzute de textul de incriminare să aleagă pentru inculpat, apreciind că răspunde mai bine scopului educativ, coercitiv şi preventiv al pedepsei prev. de disp. art. 52 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege (1 an), pedeapsă ce se va aplica pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de abandon de familie comise de inculpat în dauna părţilor vătămate.
Având în vedere regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului real în care au fost comise cele două infracţiuni, în baza disp art.33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal va contopi pedepsele ce se vor aplica inculpatului prin prezenta sentinţă penală, inculpatul D.A. urmând să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare .
În temeiul disp. art.71 Cod penal rap. la disp. art. 64 lit.a) teza a II-a si b) CP şi în lumina dispoziţiilor Deciziei nr.74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recursul în interesul legii, instanţa consideră necesar ca în privinţa inculpatului să facă şi aplicarea unei pedepsei accesorii de natură să întregească pedeapsa principală rezultantă şi să servească scopului reeducării condamnatului.
Astfel, natura şi pericolul social concret al faptelor săvârşite conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţii a inculpatului de a exercita drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) CP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Interzicerea celor două drepturi este justificată şi proporţională având în vedere faptul că exercitarea funcţiilor publice şi a autorităţii de stat nu poate fi încredinţată decât acelor persoane care posedă probitatea morală necesară şi au o conduită ireproşabilă în societate, nefiind de acceptat ca persoanele care se fac vinovate de comiterea unor fapte penale să acceadă la funcţii sau demnităţi publice.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei ce se va aplica inculpatului, raportat la antecedentele penale, la conduita inculpatului , instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia; în opinia instanţei, simplul fapt al condamnării va reprezenta pentru inculpat un avertisment clar, în aşa fel încât acesta să nu mai reitereze comportamentul infracţional.
Faţă de acestea, constatând îndeplinite şi celelalte condiţii înscrise în art. 81 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei ce se va aplica inculpatului, pe o perioadă de 3(trei) ani care, conform disp. art. 82 Cod penal, constituie termen de încercare pentru acesta.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală va respinge cererea de pretenţii civile formulată în cadrul procesului penal de către părţile vătămate D.Mh.A. , D.M.A. şi D.L.G. , prin reprezentantul legal I.N.L.
În baza art. 349 şi art. 191alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul D.A. să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi care a criticat soluţia instanţei de fond, pe latură penală, susţinând că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţiei de încetare a procesului penal raportat la activitatea infracţională a inculpatului din perioada mai 2008-16.02.2010.
S-a arătat că în perioada desfăşurării activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, cele trei părţi vătămate nu aveau capacitate de exerciţiu deplină. Or, conform art. 131 alin. 5 Cod penal, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.
Tribunalul, examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, constată fondat recursul declarat în cauză, pentru considerentele care urmează:
I. Prima instanţă, în mod greşit, a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei inculpatului prin actul de sesizare a instanţei, dintr-o singură infracţiune de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal în trei infracţiuni de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal, raportat la numărul persoanelor îndreptăţite la întreţinere (D.Mh.A., D.M.A. şi D.L.G.), fără a avea în vedere că valoarea socială ocrotită prin săvârşirea acestei infracţiuni este ,,familia”, sub aspectul îndatoririi de a acorda ajutor material faţă de persoanele îndreptăţite la întreţinere.
În acord cu orientarea doctrinei penale (G. Antoniu, C. Bulai şi colab.-Practică jud. pen., vol. II, Ed. Acad. Române, Buc. 1990, p. 213-214) şi a jurisprudenţei, Tribunalul apreciază că numai în cazul infracţiunilor contra persoanei, cu excepţia celor contra vieţii, pluralitatea de persoane vătămate printr-o singură activitate infracţională va determina o pluralitate de infracţiuni, şi anume atâtea infracţiuni câte persoane au fost vătămate în drepturile lor.
La fel ca în cazul infracţiunilor contra patrimoniului, cu excepţia tâlhăriei şi pirateriei, unde valoarea socială este unică-patrimoniul, şi în cazul infracţiunii de abandon de familie, unde valoarea sociala este unică-familia, pluralitatea de persoane îndreptăţite la întreţinere, lipsite de ajutorul material al inculpatului, printr-o singură activitate infracţională, nu determină o pluralitate de infracţiuni, ci o infracţiune unică, fiindcă se aduce atingere, astfel cum arătam anterior, unei valori sociale unice.
Tribunalul apreciază că existenţa caracterului personal al dreptului la pensia de întreţinere şi absenţa caracterului ,,in solidum” al obligaţiei de întreţinere, strâns legat de persoana debitorului, cu alte cuvinte existenta atâtor obligaţii de plată câţi creditori vor fi, nu determină, sub aspect penal, calificarea atitudinii de pasivitate a debitorului ca o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie.
Nu se poate susţine nici că fiecare încălcare a obligaţiei de întreţinere în raport cu mai mulţi creditori ar implica un act de voinţă separat, o poziţie subiectivă diferită din partea făptuitorului întrucât prevederea şi urmărirea sau acceptarea rezultatului inacţiunii sale nu se face în mod distinct, în raport de câţi creditori sunt îndreptăţiţi la întreţinere.
Pe de altă parte, şi în practica judiciară s-a stabilit că indiferent de existenţa unor obligaţii civile faţă de fiecare dintre copii, stabilite prin aceeaşi hotărâre judecătorească sau prin hotărâri diferite, îndatorirea inculpatului de a se îngriji de copii, de a contribui la susţinerea cheltuielilor necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestora este unică, astfel încât încălcare ei, în varianta prev. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal, constituie o singură infracţiune şi nu o pluralitate de infracţiuni (Trib. Buc, s.p., dec. nr. 177/A/2003, Culegere 2000-2004 Trib Buc, p. 594; Trib. Buc., s.p., dec. nr. 1472/A/2003).
II. În al doilea rând, soluţia primei instanţe în sensul încetării procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală şi art. 10 lit. f Cod procedură penală, raportat la activitatea infracţională din perioada mai 2008-16.02.2010, este nelegală şi netemeinică, dispoziţiile art. 284 Cod procedură penală în sensul că plângerea penală trebuia formulată în termenul legal de 2 luni de la data când partea vătămată a cunoscut cine este făptuitorul, inclusiv în infracţiunea continuată, nefiind aplicabile în prezenta cauză unde sunt pe deplin incidente prevederile art. 131 alin. 5 Cod penal, raportat la vârsta părţilor vătămate care toate erau minore la data formulării plângerii.
În aceste condiţii, victimele infracţiunii fiind persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.
Tribunalul constată că instanţa de fond nu a examinat în nici un fel dispoziţiile art. 131 alin. 5 Cod penal cu privirea la acţiunea penală care poate fi pornită şi din oficiu de procuror, deşi, în şedinţa de la 30.03.2012, în care au avut loc dezbaterile, reprezentantul Ministerului Public a invocat în mod expres aplicarea acestui text de lege, argumentele încetării procesului penal tinzând a susţine premisa disponibilităţii acţiunii penale, neaplicabile în cauză.
Tribunalul apreciază că odată incident principiul oficialităţii procesului penal, chiar în ipoteza cauzelor de acuzare mixtă, ca o excepţie de la aplicarea disponibilităţii, acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită în condiţiile oficialităţii procesului penal, neputându-se pretinde că exercitarea acesteia este condiţionată de vreun elemente specific cauzelor de acuzare privată, spre pildă punerea sa în mişcare din oficiu într-un anumit termen de decădere.
Or, în cauză, acţiunea penală din oficiu a fost pusă în mişcare prin rechizitoriul cu care a fost sesizată instanţa, independent de vreun termen de decădere virtual incident în cauză, procurorul suplinind prin aceasta, lipsa capacităţii de exerciţiu sau caracterul restrâns al capacităţii de exerciţiu a victimelor minore, tocmai pentru a asigura valorificarea deplină a principiului protejării acestor în drepturile lor, pentru a nu fi lăsate la latitudinea unor împrejurări (formularea plângerii într-un anumit termen) a căror semnificaţie nu erau în măsură să o perceapă.
Pentru aceste considerente, Tribunalul, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iasi împotriva sentintei penale nr.1033/09.04.2012 pronuntate de Judecătoria Iasi în dosarul nr.36160/245/2011, sentintă pe care o va casa în parte, în sensul înlăturării:
– dispozitiei de schimbare a încadrării juridice date faptei inculpatului D.A. prin actul de sesizare a instanţei;
– dispozitiilor de condamnare a inculpatului D.A. pentru săvârsirea în concurs a trei infractiuni de „abandon de familie” prev.si ped.de art.305 al.1 lit.c Cod penal si respectiv a disp.art.33 lit.a si art.34 lit.Cod penal;
– dispozitiei de încetare a procesului penal sub aspectul infractiunilor de „abandon de familie” raportat la activitatea infractională retinută în sarcina inculpatului în perioada mai 2008-16 februarie 2010;
– modificării duratei termenului de încercare dispus în baza disp.art.82 Cod penal.
Rejudecând cauza în limitele arătate:
În baza disp.art.305 al.1 lit.c cod penal va dispune condamnarea inculpatului D.A. la pedeapsa de 1(un)an si 2(două) luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de „abandon de familie” comisă în perioada mai 2008-aprilie 2010, cuantumul stabilit vizând întreaga activitate infracţională a inculpatului, pentru care a fost trimis în judecată.
În baza disp.art.82 Cod penal va stabili termen de încercare pe o durată de 3 (trei) ani si 2 (două)luni .
Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei penale recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
