Infracţiunea de abuz în serviciu Plângeri prealabile


Prin plângerea la soluţia procurorului înregistrată la instanţă în data de …. Petentul B.C. a solicitat trimiterea la Parchetul Moineşti pentru întocmirea rechizitoriului a plângerii sale împotriva numitului F.M, expert pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 Cod penal.

Instanţa constată că prin rezoluţia din……a Parchetului Moineşti s-a

dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul F.M pentru art. 246 Cod penal.

Rezoluţia a fost comunicată petentului în dosarul nr……şi a fost primită

de acesta conform datei poştei, pe data de 07.04.2010.

Petentul nemulţumit de rezoluţie s-a adresat cu plângere primului procuror

al Parchetul Moineşti care în dosarul nr……., prin rezoluţie a respins ca

neîntemeiată plângerea.

Această rezoluţie a fost comunicată petentului pe……..

Instanţa a pus în discuţia părţilor depunerea plângerii în termen legal prevăzută de art. 278 al. 1 C.p.p. care se face într-un termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare.

Art. 278 pct. 2 arată că termenul de 20 zile curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile prevăzut la art. 277 Cod procedură penală in care procurorul este obligat să soluţioneze plângerea.

Cum procurorul nu a soluţionat plângerea în acest termen, petentul urma să depună plângerea la instanţă într-un termen de 40 de zile de la data comunicării primei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr.

Petentul a primit această rezoluţie pe data de……., dată faţa de care

plângerea sa apare ca tardiv introdusă.

Petentul a apreciat plângerea sa ca fiind în termen raportat la data comunicării rezoluţiei de respingere a plângerii a primului procuror comunicată

in……….care este în contradicţie cu prevederile procedural penale şi cu

practica judiciară statuată în materie.

Faţă de aceste consideraţii instanţa apreciază că aspectele de natură procedurală sunt prioritare faţă de cele de fond şi raportat la art. 278 pct. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge plângerea petentului ca tardiv introdusă.

Va menţine rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale nr……şi de

respingere ca neîntemeiată a plângerii…..ale Parchetului Moineşti, respectiv

primului procuror al Parchetului Moineşti. Ideea culpei procesuale cu referire la art. 192 pe. 2 Cod procedură penală va obliga pe petentul căruia i s-a respins plângerea la cheltuieli judiciare către stat, luând deopotrivă act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Faţă de aceste considerente, urmează ca în baza art. 278 pct. 8 lit. a Cod procedură penală va respinge plângerea petentului B.C. ca fiind tardiv introdusă.

Va menţine rezoluţiile de neîncepere a urmării penale nr…..şi …..ale

Parchetului şi respectiv primului procuror al Parchetului Moineşti.

în baza art. 192 pct. 2 Cod procedură penală va obliga pe petent la … lei cheltuieli judiciare către stat.

Se va lua act că intimatul în cauză nu a solicitat cheltuieli de judecată.