Infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita Iegala.( art. 87 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002). Nerespectarea procedurii de prelevare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii al


Prin sentinţa penală nr.302 din 29.02.2008 Judecătoria Vaslui a dispus in baza art. 11 pet. 2 lit. a Cod proc.penală raportat la art. 10 lit. d Cod proc. pen. achitarea inculpatului S.C. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 apreciind – având în vedere că recoltarea probelor bilogice de sânge s-a facut in condiţii improprii într-o unitatea sanitară care nu era autorizată să efectueze prelevări de probe bilogice de sânge şi nu era dotată cu trusă standard de prelevare special destinată acestui scop aşa cum prevăd Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice de sânge in vederea stabilirii intoxicaţiei etilice publicate in Monitorul Oficial nr. 363/2006 – că nu există probe certe care să permită lămurirea cauzei sub aspectul existenţei elementului material al infractiunii.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată a inculpatului S.C sub aspectul comiterii infractiunii de conducere a a unui autovehicul pe drumurile publice având in sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală , fapta constând in aceea că in după- amiaza zilei de 22.02.2007 a condus autoturismul pe D.N. 15 D având in sânge potrivit concluziilor buletinului de analiză toxicologică alcoolemie de 1,50 g % la prima probă de sânge recoltată şi de 1, 35 g % la cea de-a doua probă de sânge recoltată.

La momentul opririi in trafic s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest Printer care a indicat o concentraţie de o,72 mg /l alcool pur in aerul expirat.

Potrivit inscrisurilor depuse la dosarul de urmărire penală prelevarea probelor biologice de sânge in vederea determinării alcoolemiei s-a efectuat la Centrul de Asistenţă Medico- Socială Băceşti.

In cazul depistării in trafic a unor persoane aflate sub infîuenţa băuturilor alcoolice , organul de urmărire penală este obligat să respecte metodologia de stabilire a alcoolemiei atât cea prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 republicată cât şi cea menţionată in Normele procedurale privind efectuarea expertizelor , constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordinul nr. 376/10.04.2006 – anexa 1 in care sunt prevăzute normele metodologice privind prelevarea probelor biologice de sânge , prelevarea sângelui necesar in vederea detenninării alcoolemiei ori a probelor biologice in vederea stabilirii intoxicaţiei etilice se efectuează în unităţi sanitare desemnate in acest scop de Autoritatea de Sănătate Publică.

Procedurile de prelevare sunt prevăzute in art. 6 , 10 , 11 din Ordinul nr. 376/2006.

Că recoltarea probelor biologice de sânge se face in unităţile de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate , autorizate in acest sens sau in instituţiile medico-legale şi in prezenţa unui reprezentant al poliţiei rutiere este reglementată şi de dispoziţiile art. 88 O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Autoritatea de Sănătate Publică Vaslui prin adresa nr. 1405/2008 a comunicat lista unităţilor sanitare desemnate să efectueze prelevări de probe biologice de sânge in vederea stabilirii intoxicaţiei etilice iar Centrul de Asistenţă Socială Băceşti nu figurează printre ele ,

iar această unitate nu este dotată cu trusă standard de prelevare de probe biologice de sânge special destinată acesrui scop.

Obţinerea acestui mijloc de probă – esenţial in stabilirea vinovăţiei inculpatului -cu nerespectarea reglementărilor legale -art. 88 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 dobândeşte un caracter ilegal conform art. 64 alin. 2 Cod proc. penală şi nu poate fi folosit in procesul penal.

îmbibaţia alcoolică la care se referă art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 implică stabilirea unui coeficient precis determinat- peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge – iar dovada ei presupune cu necesitate existenţa recoltârii şi ulterior a stabilirii concentratiei in baza examenului de laborator.