Infractiunea de conducere pe drumuri publice a unui aotuvehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere


JUDECĂTORIA MOINEŞTIDOSAR NR. 1348/260/2010SENTINŢA PENALĂ NR. 211 Şedinţa publică din 08.04,2010Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti nr. 3275/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul P. V. fiul lui D. şi A. nasc. în C.,cu domiciliul în com. P., sat P., jud. B., ,studii medii, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe dramurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin.l din OUG 195/2002, C.penal,a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege prev.de art.87 alin.l din şi a infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.i,4,art.209 alin.l,lit.e,i,C.penal, cu aplicarea art.331it.a C.penal.Se arată în actul de sesizare a instanţei că inculpatul la data de 18.09.2009, a sustras autoturismul marca MAZDA cu nr. de înmatriculare HR-02-KUN aparţinând părţii vătămate D. V. în scopul de a-1 folosi pe nedrept din faţa porţii acestuia şi folosindu-se de cheile autoturismului,l-a pornit şi 1-a condus pe raza comunei P., fără a fi posesor al permisului de conducere care să-i confere acest drept şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.Din probatoriul dosarului administrat în cauză, respectiv materialul de urmărire penală, declaraţiile inculpatului şi a martorului P.V. date în faza de cercetare judecătorească,instanţa a reţinut,ÎN FAPT:In ziua de 18.10.2009,inculpatul se întorcea de la o nuntă şi s-a oprit în vizită la partea vătămată D.V. unde au consumat băuturi alcoolice, D.V. solicitându-i inculpatului la un moment dat să-i aducă un bidon cu apă minerală din maşina proprietatea sa,parcată în faţa locuinţei, dându-i cheile autoturismului.Inculpatul folosind cheile autoturisniulull-a descuiat,l-a pornit şi a rulat cu acesta, deşi nu poseda permis de conducere.pe raza comunei P. până în dreptul locuinţei lui S.I. unde a pierdut controlul volanului, intrând în gardul locuinţei acestuia.

A fost văzut de martorul S. I. coborând de la volan şi cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul proprietatea lui D. V. cu nr. de înmatriculare HR-02-KUN pe raza com.P. şi că a pierdut controlul volanului intrând în gardul lui S.I..Conform adresei nr.228840/4.03.2010 a IPJ B., se reţine că inculpatul nu figurează în baza dedate informatizată ca fiind posesor de permis de conducere.Inculpatul a fost condus la Spitalul loan Lascăr C. în. vederea recoltării probelor biologice.L/CDin buletinul de analiză toxicologică, aflat la fila 10 dosar urm. penală, se reţine că inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25,respectiv 1,00 gr.%o.Prezent în instanţă, inculpatul a recunoscut comiterea faptei,regretând-o.Instanţa urmează a reţine ca dovedită situaţia de fapt.ÎN DREPT:Fapta inculpatului de a sustrage autoturismul părţii vătămate D. V., folosind chei potrivite şi dintr-un loc public întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin. 1,4,art.209 alin.l,lit.e,i,C.penal,pentra care se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii:Fapta inculpatului de a conduce pe dramurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. deart.86 alin.l din OUG 195/2002, C.penal pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii;Fapta aceluiaşi inculpat,care a condus pe dramurile publice un autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25,respectiv 1,00 gr.%o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 alin.l din OUG 195/2002, pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.La individualizarea pedepselor, conf. art.72 C.penal, se va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, dar şi situaţia că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, din fişa de reţinându-se că nu este cunoscut cu antecedente penale.Faptele inculpatului sunt concurente deoarece inculpatul nu a fost condamnat definitiv pentru niciuna din ele, motiv pentru care se va face aplicarea prevederilor art.33 lit.a C.penal şi a art.34 lit.b C.penal, în sensul că se va aplica pedeapsa cea maiInstanţa apreciază că pot fi aplicate şi circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a şi c C.penal, inculpatul neavând antecedente penale şi atât la uraiărirea penală cât şi în faza de cercetare judecătorească a avut o poziţie sinceră, urmând capedeapsa ce se va pronunţa să se stabilească sub limita prev. de lege,conf. art.76 lit.c şi d C.penal.

Faţă de lipsa antecedentelor penale şi de poziţia sinceră a inculpatului, având în vedere că acesta se află la prima încălcare a legii penale,se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea lui de libertate.Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b,C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal.în baza art.81 C.penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.Conf. art.71 alin.5 C.penal, se va suspenda condiţionat şi executarea pedepsei accesorii.în baza art.82 C.penal, se va stabili un termen de încercare 2 ani plus durata pedepsei.Se va atrage atenţia inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conf. art.83 C.penal,SUB ASPECTUL LATURII CIVILE:Partea vătămată D. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.CHELTUIELI:Inculpatului i s-a desemnat în faza de cercetare judecătorească, avocat din oficiu, conf. prevederilor art.171 alin.3 C.pr.penală.Se va dispune în baza art.189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu să se achite din fondurile M.J.în baza art.191 alin.l C.pr.penală, va fi obligat inculpatul să restituie statului cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, în care se va include şi onorariul de avocat din oficiu