Infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, şoferul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală


ROMANIAJUDECATORIA ZARNESTIJUDETUL BRASOVDOSAR NR.2908/338/2008

SENTINTA PENALA NR. 2

Sedinta publica din 05.01.2009

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L.P trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii privind circulatia pe drumurile publice prev.de O.U.G.nr.195/2002.

Dezbaterile in prezenta cauza au fost inregistrate potrivit art.304 cod pr.penala.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta inculpatul asistat din oficiu de avocat A. G. si martorii.

Procedura indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care;

Aparatorul din oficiu al inculpatului depune la dosar delegatie avocatiala.

Inculpatul arata ca este de acord sa fie reprezentant de aparator din oficiu.

Instanta, in baza art.322, 323 cod pr.penala, da citire actului de sesizare a instantei si procedeaza la ascultarea inculpatului iar, in baza art.85, 327 cod pr.penala procedeaza la audierea martorilor, cele declarate fiind consemnate si depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, instanta, in baza art.339 cod pr.penala, constata terminata cercetarea judecatoreasca si, in baza art.340 cod pr.penala, acorda cuvantul la dezbateri.

Reprezentanta Parchetului face referatul cauzei si, avand in vedere varsta inculpatului, fata de faptul ca pana la aceasta varsta acesta nu s-a mai confruntat cu legea penala, solicita aplicarea art.81 cod penal, urmand sa fie avut in vedere si gradul de pericol social al faptei, cu aplicarea art.191 cod pr.penala.

Aparatorul inculpatului solicita a se avea in vedere varsta inculpatului ca si faptul ca pana la aceasta varsta acesta nu a mai avut tangenta cu legea penala si aplicarea unei pedepse sub minimul special cu aplicarea art.81 cod penal.

Inculpatul personal, avand in vedere ca este prima abatere a sa, solicita indulgenta din partea instantei.

JUDECATORIA

Constata ca prin rechizitoriul din data de 19.09.2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului L.P pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Analizand actele si lucrarile dosarului,respectiv, procesul verbal de constatare incheiat de organele de politie cu ocazia depistarii inculpatului la volanul autoturismului sau (f.6,dos.U.P.),protocolul emis de aparatul etilotest la testarea inculpatului (f.7dos.U.P.),declaratiile inculpatului (f.8,9-10,dos.U.P.,f.10 dosar instanta),buletinul de examinare clinica-insotitor al recoltarii (f.18 dos.U.P.), buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie (f.8 dos.U.P.),declaratiile martorei Z.M instanta retine in fapt urmatoarele:

In seara zilei de 12.07.2008 in jurul orelor 21.00,inculpatul L.P de 72 ani din comuna B.,conducea pe strada P. din localitate autoturismul sau marca Dacia nr. BV-02-XXX, indreptandu-se catre centrul comunei. La un moment dat,in dreptul scolii generale din satul P.,inculpatul a pierdut controlul volanului si a intrat cu masina in santul de pe marginea drumului.Persoanele care au vazut ce s-a intamplat s-au apropiat si au scos masina din sant readucand-o pe calea de rulare.Inculpatul se afla in stare de ebrietate fapt constatat de catre martora Z.M,care privea cele ce s-au intamplat din curtea scolii,asa incat respectiva a sunat la Politia B. cu scopul de a alerta organele de politie,pentru a incerca sa previna pe aceasta cale un accident de circulatie deoarece inculpatul s-a urcat iarasi la volan si a incercat sa-si continue drumul.

Inculpatul a mai rulat circa 100 m dupa care masina s-a oprit din nou,moment in care a sosit organul de politie care l-a surprins pe inculpat cand incerca sa porneasca din nou masina.

Verificat cu aparatul Etilotest s-a constatat ca inculpatul avea o concentratie alcoolica de 0,91 mg /l alcool pur in aerul expirat, astfel ca a fost condus de organele de politie la recoltarea de probe biologice.Din analiza acestora a rezultat ca la momentul recoltarii lor,respectiv la orele 22.10 inculpatul avea 1,50 gr/l alcool pur in sange.Cel in cauza a refuzat recoltarea celei de-a doua probe.

Instanta constata ca inculpatul a recunoscut in fata instantei savarsirea faptelor, declaratiile acestuia coroborandu-se cu cele ale martorei audiate si cu inscrisurile dosarului.

In drept,fapta inculpatului de a conduce pe drumul public un autoturism, avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala constituie infractiunea prevazuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Vazand ca inculpatul a recunoscut si a regretat fapta comisa in fata instantei de judecata si nu are antecedente penale, instanta apreciaza ca sunt aplicabile prevederile art. 74 alin. 1 lit. a si c raportat la art. 76 alin 1 lit. d C.pen. privind circumstantele atenuante judiciare.

Fata de gradul de pericol social al faptei, periculozitatea faptuitorului,persoana acestuia-in varsta de 72 de ani,pensionar,prevederile privind circumstantele atenuante si celelalte criterii de individualizare a pedepselor, prevazute de art. 72 C.pen., instanta va aplica inculpatului pentru infractiunea savarsita o pedeapsa de 6 luni inchisoare.

Intrucat sunt intrunite conditiile art. 81 C.pen.,art. 71 alin. 5 Cod penal iar instanta apreciaza ca reeducarea inculpatului se poate realiza si prin lasarea acestuia in libertate, va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei si a celor accesorii pe un termen de incercare de 2 ani si 6 luni, stabilit conform art. 82 C.pen.

In temeiul art. 359 si art. 83 C.pen. se va atrage atentia inculpatului asupra consecintelor savarsirii unei noi infractiuni.

In temeiul art. 191 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat si la plata cheltuielilor de judecata catre stat.PENTRU ACESTE MOTIVE,IN NUMELE LEGII,HOTARASTE:

In temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep.cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a si c C.pen.,art. 76 lit-d Cod penal,condamna pe inculpatul L.P, fiul lui I. si M., nascut la data de 04.10.1XXX,dom. in X cetatean roman, CNP: 1361004XXXXXX, BI. Sr.BC nr. 31XXXX ,fara antecedente penale,la o pedeapsa de 6 luni inchisoare.

In temeiul art. 81 C.pen. si art. 82 C.pen.,art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a celor accesorii pe un termen de incercare de 2 ani si 6 luni.

Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen.

In baza art. 189 Cod penal onorariul aparatorului din oficiu se va suporta din fondurile Ministerului Justitiei.

In temeiul art. 191 C.pr.pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Cu apel in 10 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 05.01.2009.2