Infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin.1 Cod penal. Individualizarea judiciară a pedepsei. Procedura simplificată a judecăţii prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală.Dare de mită


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei, că în data de 15.03.2011 inculpatul a oferit agentului de poliţie, de la Postul de poliţie al comunei Tupilaţi judeţul Neamţ, suma de 4330 lei în scopul de a nu înregistra o cauză penală şi de a nu efectua cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 2961 alin. 1 din Legea nr. 571/2003.

Analizând actele dosarului, tribunalul reţine că, la data de 14 martie 2011 agentul de poliţie din cadrul Postului de poliţie Tupilaţi, jud. Neamţ a denunţat faptul că, i-a oferit o sumă de bani, cu scopul da a nu i se întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003.

În fapt, în seara zilei de 11 martie 2011, în jurul orelor 22,00 se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Tupilaţi, jud. Neamţ, fiind oprit pentru control de către agenţii de poliţie şi. Cu această ocazie, în interiorul autoturismului organele de control au depistat cantitatea de 550 litri alcool, îmbuteliat în 110 recipiente ce nu erau prevăzute cu etichete sau timbre de marcaj. I-a oferit denunţătorului suma de bani pe care o avea asupra sa – respectiv 3.680 lei – precum şi întreaga cantitate de alcool, pentru a nu fi demarate cercetările penale sub aspectul infracţiunii precizată mai sus. Acest aspect a fost confirmat şi de agentul de poliţie , prezent la faţa locului. Agenţii de poliţie au ridicat recipientele cu alcool şi suma de bani, în vederea predării în custodie inspectorilor vamali din cadrul DJAOV Neamţ, până la finalizarea cercetărilor. Cauza a fost înregistrată la Postul de poliţie Tupilaţi, jud. Neamţ.

Activitatea de ridicare a bunurilor – inclusiv a sumei de 3.680 lei – a fost menţionată în procesul verbal încheiat de agentul, semnat şi de persoana cercetată. A doua zi – respectiv 12 martie 2011 – agenţii de poliţie au constatat că au omis să ridice de la susnumitul suma de bani, deşi s-a consemnat acest aspect în dovada de predare – primire, situaţie în care, denunţătorul l-a apelat telefonic pe pentru predarea sumei de bani. Iniţial, inculpatul s-a prevalat de faptul că, deţine un exemplar al dovezii de ridicare, refuzând remiterea sumei menţionată în aceasta. În cursul aceleiaşi zile, s-a deplasat la sediul poliţiei Tupilaţi unde, din nou i-a solicitat agentului de poliţie să distrugă documentele întocmite în cauza penală, promiţându-i că, îi va preda suma de 3.680 lei şi în plus valoarea aceleiaşi sume de bani pe care urma să şi-o reţină denunţătorul. Inculpatul i-a precizat acestuia din urmă că, în zilele de 13 şi 14 martie 2011 se va deplasa la Constanţa, în interes de serviciu, însă, când va reveni în localitate îi va remite sumele de bani. Întrucât în dimineaţa zilei de 15 martie 2011 inculpatul a telefonat şefului de post – pentru a stabili ora la care urma să se întâlnească la sediul poliţiei Tupilaţi, în scopul precizat mai sus, s-a procedat la organizarea constatării în flagrant a comiterii infracţiunii de dare de mită. Convorbirile telefonice purtate de inculpat au fost interceptate – conform autorizaţiei dispusă de instanţa de judecată – aspect ce a fost adus la cunoştinţa acestuia, în momentul audierilor.

Astfel, în ziua de 15 martie 2011, inculpatul s-a deplasat la sediul poliţiei Tupilaţi, unde i-a dat denunţătorului suma de aproximativ 4.200 lei. Având în vedere că suma de 3.680 lei făcea parte din bunurile ridicate cu ocazia întocmirii dosarului penal – având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 2961 alin. l, lit. l din Legea nr.571/2003 -inculpatul a telefonat din sediul poliţiei, numitului pentru a-i solicita suma de 4.000 lei – cu titlu de împrumut – pe care urma să o predea denunţătorului în scopul „rezolvării favorabile a dosarului penal”. Inculpatul a părăsit sediul postului de poliţie pentru a se întâlni cu şi, la scurt timp, a revenit având asupra sa suma de 3.800 lei, pe care, de asemenea, a dat-o agentului.

În momentul intervenţiei organelor de anchetă, pe biroul agentului de poliţie s-au depistat sumele de 4.210 lei şi 3.800 lei – în total 8.010 lei, precum şi un exemplar al dovezii de predare – primire, ce fusese înmânat inculpatului de către agenţii de poliţie în seara zilei de 11 martie 2011, în care se menţiona ridicarea cantităţii de alcool şi a sumei de 3.680 lei. Din această sumă s-au predat denunţătorului 3.680 lei în vederea continuării cercetărilor penale în cauza nr. 1303/P/2011, iar diferenţa de 4.330 lei a fost ridicată – conform procesului verbal de constatare – reprezentând obiectul infracţiunii de dare de mită.

Prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră şi au manifestat regret faţă de fapta comisă.

La termenul de judecată, din data de 20.07.2011, când inculpatul s-a prezentat în instanţă şi înainte de a se începe cercetarea judecătorească, i-au fost puse în vedere dispoziţiile art. 3201 Cod procedură penală, potrivit cărora are dreptul de a beneficia la o procedură simplificată de judecată, cu condiţia de a recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi de a-şi însuşi probele administrate în cursul urmăririi penale.

In prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat în mod expres că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi că înţelege să fie judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care şi le însuşeşte în integralitatea lor. În exercitarea dreptului procesual prevăzut de art. 70 Cod procedură penală, inculpatul nu a făcut declaraţii cu privire la faptă, precizând doar că o regretă.

Faţă de solicitarea inculpatului, în raport de prevederile legale invocate, se apreciază că, acesta, poate fi judecat în procedura simplificată, fără a mai fi administrate probe în faza de cercetare judecătorească, datorită normelor procedurale instituite prin Legea nr. 202/2010 privind mica reformă a justiţiei, care transpun şi respectă normele de drept ale Convenţiei europene referitoare la condiţiile şi durata judecăţii.

Tribunalul, examinând probele administrate la urmărirea penală, respectiv, îşi formează convingerea că, fapta acestuia de a oferi agentului de poliţie suma de 4.330 lei în scopul de a nu îndeplini un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu – respectiv de a nu înregistra o cauză penală şi de a nu efectua cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 2961 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 – întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, acesta recunoscând în instanţă că, îşi însuşeşte faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi cum au fost probate în cursul urmăririi penale.

Vinovăţia inculpatului, este pe deplin dovedită prin recunoaştere sa făcută atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă, recunoaştere care se coroborează cu probele ştiinţifice administrate în cursul urmăririi penale şi însuşite de acesta prin declaraţia dată în condiţiile art. 3201 Cod procedură penală. La individualizarea pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului, tribunalul va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunii, persoana inculpatului, precum şi împrejurările care ar putea atenua sau agrava răspunderea penală. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, aceea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 şi 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani, urmând ca în speţă să opereze efectele aplicării prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, cu consecinţa reducerii cu o treime a acestor limite legale.

Din fişa de a inculpatului, rezultă că nu posedă antecedente penale, a manifestat regret faţă de fapta comisă, îşi câştigă existenţa prin muncă, fiind şofer şi are un comportament bun în familie şi societate, circumstanţe în raport de care, pedeapsa aplicată va fi stabilită către minimul special prevăzut de lege şi de natură a-şi atinge scopul prevăzut de art. 52 Cod penal.

Fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 81 Cod penal şi constatând că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei închisorii, tribunalul va dispune suspendarea condiţionată a executării, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal.