Textul din legea specială – art. 143 alin.1 al Legii nr. 64/1995 (în prezent art. 145 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) încriminează, ca infracţiune de delapidare, însuşirea, folosirea sau traficarea de către administratorul sau lichidatorul averii debitorului, precum şi de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.
Subiectul activ al infracţiunii din legea specială, este deci unul calificat, respectiv administratorul sau lichidatorul averii debitorului ori reprezentant sau prepus al acestora. În acest sens, administratorul averii debitorului este administratorul judiciar, care nu poate fi sub nici o formă administratorul din accepţiunea comună, întrucât acesta este actualul debitor. Administratorul judiciar apare ca mandatar al justiţiei, mandatul său fiind , pe de o parte legal şi, pe de altă parte, judiciar.
Administratorul statutar al societăţii debitoare, are însă calitatea cerută de lege pentru a fi subiectul activ al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 C.pen., respectiv aceea de funcţionar , în sensul legii penale – art.147 alin.2 C.pen.
(salariatul, care are ca atribuţii de serviciu efectuarea de acte de dispoziţie referitoare la starea şi circulaţia bunurilor din patrimoniul unei ).
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 29/A din 14 februarie 2007
Prin sentinţa penală nr.633 din 9 noiembrie 2006, pronunţată în dosar nr. 1319/117/2006 al Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul M.C.N., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 143 alin.1 din Legea nr. 64/1995 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 74 lit.c şi 76 lit.d C.pen.
În baza art. 37 lit. a C.pen., s-a constatat că infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, iar în baza art. 83 C.pen, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală nr.432/2002 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată alături de prezenta, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a-c C.pen.
Au fost respinse pretenţiile civile formulate în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul M.C.N. este acţionar majoritar şi administrator statutar la SC P.G. SA CLUJ-NAPOCA.
Prin încheierea civilă nr. 3130/C/2002 din 21 iunie 2002, definitivă şi executorie, Tribunalul Cluj, în dosar nr. 3799/2002, a dispus deschiderea procedurii reorganizării şi lichidării judiciare faţă de debitoarea SC P.G. SA ca urmare a admiterii cererii formulate de creditoarea Direcţia Generală a Penitenciarelor şi a desemnat în calitate de lichidator pe SC E. SRL CLUJ-NAPOCA.
Judecătorul sindic, prin încheierea civilă nr. 4498/C/2003 din 17 octombrie
2003, a confirmat planul de reorganizare a debitoarei SC P.G. SA Cluj-Napoca, propus de aceasta, şi a dispus convertirea procedurii judiciare a falimentului în cea a reorganizării prevăzută de Legea nr. 64/1995, dispunând ca activitatea societăţii debitoare să se desfăşoare sub stricta supraveghere a administratorului judiciar SC E. SRL, desemnată în această calitate. Inculpatul M.C.N., ca administrator statutar, raportat la dispozitivul hotărârii judecătoreşti amintite şi la prevederile Legii nr. 64/1995, păstra dreptul de a exercita atributele specifice administrării firmei, însă doar sub controlul strict al administratorului judiciar şi al judecătorului sindic, urmând ca întreaga activitate desfăşurată în conducerea societăţii să fie circumscrisă celor menţionate în „planul de reorganizare”. Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială şi de administrativ, prin decizia civilă nr. 846/2004 din 16 martie 2004 a admis recursul declarat de creditorul SC N.C. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii civile nr. 4498/17 octombrie 2003 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o ca fiind nelegală şi a trimis cauza spre rejudecare judecătorului sindic pentru continuarea procedurii de faliment faţă de debitorul SC P.G. SA Cluj-Napoca.
Inculpatul, în perioada în care firma sa se afla în procedură de reorganizare judiciară, prin două facturi fiscale nr. 3193607 şi nr.3193606 datate 29 februarie
2004, a înstrăinat în mod fraudulos, fără acordul administratorului judiciar SC E. SRL Cluj-Napoca şi a judecătorului sindic, care nici măcar nu au fost înştiinţaţi de
acest fapt, cele două autoturisme, proprietatea firmei, pe care inculpatul le avea în gestiune şi administrare, la preţurile de 15.000.000 lei, respectiv 30.000.000 lei, în mod vădit inferioare valorii cu care aceste bunuri mobile erau înscrise în evidenţele contabile, de 230.000.000 lei. Inculpatul a acţionat în interesul său, însuşindu-şi practic cele două autoturisme, şi cu intenţia de a prejudicia astfel interesele patrimoniale ale creditorilor societăţii, în împrejurarea în care unul dintre autoturisme a fost trecut în patrimoniul inculpatului, iar celălalt, a fost vândut către martorul Z.S., prieten cu inculpatul, în contul unei datorii preexistente, bunul reintrând, la scurt timp, în patrimoniul unei alte firme, administrată tot de inculpat. SC C.R.G. SRL, rămânând astfel în posesia şi folosinţa inculpatului.
Mijloacele de transport (cele două autoturisme) au intrat în patrimoniul societăţii ca şi aport la capitalul social şi au rămas în sfera de administrare şi gestiune a inculpatului şi după deschiderea procedurii judiciare de reorganizare a firmei, întrucât inculpatul nu a fost decăzut de către instanţă din dreptul de a conduce şi în continuare activitatea firmei şi de a administra bunurile din averea debitoarei (art. 50 din Legea nr. 64/1995, republicată), însă activitatea în cadrul firmei a inculpatului a fost restricţionată, pe de o parte, prin subordonarea faţă de administratorul judiciar şi dispoziţiile judecătorului sindic, iar, pe de altă parte, prin obligativitatea de a se conforma celor stipulate în planul de reorganizare. Atitudinea necooperantă a inculpatului în relaţiile cu administratorul judiciar SC E. SRL şi cu judecătorul sindic, concretizată în refuzul repetat al inculpatului de a pune la dispoziţia acestora contabilitatea şi gestiunea societăţii, deşi a fost notificat în acest sens de mai multe ori de către administratorul judiciar, avertizat şi sancţionat de către judecătorul sindic, a avut ca şi consecinţă împiedicarea de către inculpat a identificării şi valorificării activelor societăţii şi ascunderea de către inculpat a dispoziţiilor sale cu privire la mijloacele de transport înstrăinate la data de 29 februarie 2004, prin nepredarea documentelor contabile ce atestau vânzările.
Aceste aspecte reies atât din cuprinsul încheierilor emise de judecătorul sindic cât şi din „rapoartele privind activitatea desfăşurată de SC E. SRL ca administrator şi lichidator judiciar al SC P.G. SA notificările trimise inculpatului prin care era somat să predea documentele contabile.
Administratorul judiciar a aflat despre vânzarea activelor-mijloace de transport din patrimoniul debitoarei, de către inculpat, doar cu ocazia declanşărilor cercetărilor penale faţă de inculpat în cadrul prezentului dosar, aşa cum reiese din probele administrate: adresele emise de SC E. SRL, declaraţia martorului L.R.L.- la SC E. Cluj-Napoca, ce a avut atribuţii şi în ceea ce priveşte debitorul SC P.G. SA, care a arătat că inculpatul nu le-a adus la cunoştinţă şi nici nu le-a cerut acordul pentru înstrăinarea celor două autoturisme; totodată, a arătat că în perioada de reorganizare, inculpatul în calitate de administrator statutar al societăţii, nu avea dreptul să facă nici un fel de plăţi fără acordul expres al administratorului judiciar.
Autoturismele în cauză, raportat la situaţia patrimoniului SC P.G. SA constituiau cea mai mare valoare a imobilizărilor corporale. De asemenea, nu trebuie făcută abstracţie şi de natura acestora, ele fiind mult mai uşor vandabile în situaţia ipotezei lichidării unei părţi din activele debitoarei, în raport cu celelalte bunuri ce constituiau activele acesteia (investiţii făcute în amenajarea restaurantului „R.G.”, stocuri reduse considerabil pe parcursul procedurii judiciare constând în materiale de construcţii necesare realizării lucrărilor în care era implicată societatea comercială, creanţe, contestate însă de debitor, cum este cazul celei invocate faţă de SC „N.C. SRL. Preţul de vânzare a fost stabilit arbitrar de către inculpat, fără vreo estimare din
partea unui evaluator autorizat, aşa cum se cere în cazul lichidării legale, permise de bunuri din averea comerciantului aflat în procedură judiciară (art. 114 din Legea nr. 64/1995). Vânzarea neîncadrându-se în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente trebuia supusă autorizării din partea judecătorului sindic, procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 (art.52) impunând înştiinţarea şi a creditorilor despre intenţia de înstrăinare de bunuri din averea debitorului, cu posibilitatea acestora de a contesta operaţiunea. Modul în care a procedat inculpatul, reflectă intenţia acestuia de a frauda drepturile creditorilor prin transferul cu caracter patrimonial doar în interesul său propriu. Preţul total de 45.000.000 lei, aferent vânzătorilor, nu a fost încasat şi vărsat în contul unic bancar al SC P.G. SA, verificările efectuate de către noul lichidator judiciar SC J. SRL Cluj-Napoca relevând faptul că nu există nici o dispoziţie de depunere în contul bancar al sumei arătate, cu toate că martorul Z.S. susţine că a plătit suma de 15.000.000 lei.
Inculpatul, audiat în cauză a recunoscut comiterea faptei, invocând în apărare că nu se simte vinovat de vânzarea autoturismelor, întrucât în perioada octombrie 2003-aprilie 2004 nu i s-a ridicat dreptul de administrare al societăţii, fiind singura persoană care putea desfăşura activităţi de antreprenoriat. Inculpatul a declarat că la data vânzării autoturismelor, acestea erau amortizate iar banii obţinuţi cu titlu de preţ i-a depus în contul societăţii deschis de lichidatorul judiciar la A.B.. Astfel, primul autoturism marca Jeep l-a cumpărat inculpatul personal cu suma de
30.000.000 lei, iar pe cel marca Ford l-a vândut numitului Z.S. cu suma de
50.000.000 lei. Ulterior, martorul Z.S. i-a revândut maşina cu suma de 15.000.000 lei pentru că nu o putea folosi. Cele două autoturisme au fost vândute prin două facturi fiscale. Totodată, inculpatul a declarat că a avut acordul administratorului judiciar SC E. SRL Cluj-Napca de a face plăţi în contul societăţii, afirmaţie nereală, întrucât din declaraţia martorului L.R.L., rezultă contrariul.
În concluzie, instanţa a apreciat că operaţiunea de înstrăinare a celor două autoturisme relevă caracterul fraudulos al acesteia, întrucât vânzarea nu se încadrează în condiţiile specifice de exercitare a activităţii curente a debitoarei, pentru aceasta nu s-a solicitat şi primit autorizarea din partea judecătorului sindic şi a administratorului judiciar, vânzarea nu a fost stipulată în cuprinsul planului de reorganizare judiciară n care, din contră, s-a făcut referire la faptul că cele două autoturisme au cea mai mare valoare în ceea ce priveşte imobilizările corporale, tranzacţia patrimonială a fost efectuată personal de către inculpat, deşi era interesat în aceasta, fiind dobânditorul unuia dintre cele două autoturisme, preţul nu a fost încasat şi virat în conturile societăţii – proprietara bunurilor. Toate acestea evidenţiază, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că transferul patrimonial urma să-i procure un folos material inculpatului, a fost făcut în interesul acestuia şi nu pentru stingerea pasivului societăţii, cu prejudicierea intereselor patrimoniale ale creditorilor societăţii, întrucât bunurile au fost scoase din sfera de urmărire silită colectivă.
S-a constatat că fapta inculpatului M.C.N. care, în calitate de asociat majoritar şi administrator statutar la SC P.G. SA Cluj-Napoca, firmă aflată în şi care forma obiectul procedurilor judiciare prevăzute de Legea nr. 64/1995, în cursul lunii februarie 2004 şi-a însuşit în interesul său două autoturisme din patrimoniul societăţii amintite, bunuri pe care inculpatul le avea în gestiune şi administrare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 (modificată şi republicată).
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei, concretizat în modul de săvârşire , de persoana
inculpatului care este recidivist, de atitudinea relativ sinceră a acestuia în cursul procesului penal, acest ultim argument constituind o circumstanţă atenuantă, conform art. 74 lit c Cod penal.
În consecinţă, instanţa, în baza art. 76 lit d Cod penal a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de legea penală şi a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin 1 din Legea nr. 64/1995 (modificată şi republicată).
În baza art. 37 lit a Cod penal s-a constatat că prezenta infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, iar în baza art. 83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an închisoare ce i-a fost aplicată prin Decizia penală nr. 432/R/18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, ce a fost cumulată aritmetic la pedeapsa nou aplicată, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit a-c Cod penal.
Cu privire la latura civilă, în cauză, s-a constituit ca părţi civile, creditorii, SC P.G. SA; Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti reprezentată legal prin DGFP – Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca cu suma de
306.468 lei, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere în continuare calculate conform reglementărilor legale în vigoare (art. 114 şi următoarele din OG nr. 92/2003 republicată), începând din data de 27 martie 2004 şi până la data achitării tuturor obligaţiilor bugetare; Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului ce a preluat creanţa de la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj cu suma de 7.607,75 USD, SC N.C. SRL care a arătat că îşi menţine constituirea de parte civilă din faza de urmărire penală, respectiv suma de 2.935.466.573 lei.
Instanţa, în baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, combinat cu art. 998999 , a respins ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate în cauză, întrucât, nu există raport de cauzalitate directă între creanţele solicitate de creditorii SC P.G. SA Cluj şi fapta inculpatului, urmând ca părţile civile să-şi recupereze sumele datorate cu titlu de despăgubiri de către debitorul SC P.G. SA Cluj, în cadrul procedurii de faliment judiciar, cu atât mai mult cu cât prin Încheierea comercială nr. 241/ 2 martie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj, definitivă şi executorie, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul SC J. SRL în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea SC P.G. SA împotriva pârâţilor M.C. şi Z.S., constatându-se nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismele mai sus amintite, dispunându-se readucerea bunurilor în patrimoniul debitoarei.
Împotriva sentinţei Tribunalului Cluj, în termen legal, au formulat apel inculpatul M.C.N. şi părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), prin reprezentantul legal Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi, respectiv, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ( A.V.A.S. ).
Partea civilă A.N.A.F. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate, sub aspectul laturii civile şi, judecând, să fie admisă acţiunea civilă formulată de această parte şi să fie obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile solicitate, respectiv plata sumei de
306.468 lei plus accesorii (dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere) începând cu data de 27.03.2004 şi până la achitarea integrală a debitului.
S-a arătat în motivele de apel ale acestei părţi civile că, în mod greşit prima instanţă a respins pretenţiile civile formulate în cauză, întrucât despăgubirile cerute de această parte reprezintă creanţe bugetare ale acesteia faţă de societatea al cărei administrator este inculpatul, creanţe înscrise în tabelul creditorilor. Cele două autoturisme, înstrăinate în mod fraudulos de către inculpat, constituiau cea mai mare
valoare a imobilizărilor corporale, cu un rol important în reuşita planului de reorganizare al societăţii debitoare, iar inculpatul, prin acţiunea sa, a prejudiciat cu intenţie interesele creditorilor societăţii.
Partea civilă A.V.A.S. nu şi-a motivat apelul formulat în cauză.
Inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate în privinţa laturii penale şi, pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în principal, achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracţiunii imputate, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen., iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 C. pr.pen. şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
S-a arătat în motivele de apel că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, pentru mai multe motive:
În primul rând, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare din legea specială – Legea nr. 64/1995, întrucât inculpatul nu are calitatea specială a subiectului activ, cerută de lege, respectiv aceea de administrator sau lichidator al averii debitorului.
Totodată, în cauză nu a fost comisă acţiunea cerută de lege pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii speciale, respectiv acţiunea de însuşire a autoturismelor, acestea fiind vândute cu facturi fiscale, ce au fost înregistrate în contabilitatea societăţii.
Prin acţiunea inculpatului, nu s-a adus nici o pagubă societăţii administrate de inculpat şi nici nu s-a obţinut vreun folos material de către inculpat. Prin înstrăinarea celor două autoturisme s-a urmărit degrevarea societăţii de bunuri, ce produceau pagube şi necesitau cheltuieli inutile.
Diferenţa dintre valoarea cu care cele două autoturisme au intrat în societate şi preţul cu care au fost vândute, ce a fost relevată de instanţă, se datorează trecerii timpului , vechimii autoturismelor, stării juridice şi stării precare de funcţionare a acestora.
Inculpatul a depus în contul societăţii sume de bani cu titlu de creditare, în care se include şi suma de bani obţinută din vânzarea autoturismelor, cu menţiunea că inculpatul nu a făcut specificaţia provenienţei sumei de 45 milioane ( preţul celor două autoturisme ).
De asemenea, nu s-a dovedit în cauză intenţia inculpatului de a comite infracţiunea de delapidare, înstrăinarea celor două autoturisme fiind făcută doar cu scopul de a elimina anumite costuri ce trebuiau suportate de societate. Valoarea actuală a maşinilor este 0 (zero) , potrivit evidenţelor contabile ale societăţii, astfel că bunurile puteau fi vândute chiar şi cu o sumă mai mică, fiind deja amortizate. Inculpatul a creditat în mod constant societatea, reuşind să stingă o parte din datoriile acesteia, aşa cum rezultă din raportul administratorului judiciar depus la dosar, singura intenţie a inculpatului fiind aceea de a redresa societatea şi a salva bunurile acesteia.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispoziţiilor art. 378 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:
În privinţa apelului inculpatului,
Pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, s-a reţinut de către prima instanţă o stare de fapt corespunzătoare realităţii, constând în aceea că, inculpatul M.C.N.-administrator statutar al debitoarei S.C. „P.G.” S.A. Cluj-Napoca, aflată în procedura de reorganizare judiciară – în data de 29 februarie 2004, a înstrăinat, fără acordul administratorului judiciar S.C.” E.” S.R.L. Cluj-Napoca, două autoturisme proprietatea societăţii, respectiv unul marca „Ford”,
înmatriculat şi unul marca”Jeep Sta-Wagoh” neînmatriculat, cu preţurile de
15.000.000 lei ROL şi, respectiv 30.000.000 lei ROL, preţuri vădit inferioare valorii cu care bunurile erau evidenţiate în contabilitatea societăţii, respectiv aceea de
230.000.000 lei ROL.
De menţionat că cele două autoturisme au intrat în patrimoniul societăţii ca şi aport la capitalul social din partea acţionarului M.C.N.(act adiţional la contractul de societate) la valoarea totală de 230.000.000 lei ROL, la nivelul anului 1998.
Deschiderea procedurii lichidării şi reorganizării judiciare a debitoarei S.C. „P.G.” S.A. Cluj-Napoca, s-a dispus prin încheierea civilă nr. 3130/C/2002 a Tribunalului Cluj, iar prin încheierea civilă nr. 4498/C/17.10.2003 a aceleaşi instanţe, s-a dispus convertirea procedurii judiciare a falimentului în cea a reorganizării prevăzută de legea nr. 64/1995, dispunându-se ca întreaga activitate a debitoarei să se desfăşoare sub stricta supraveghere a administratorului judiciar desemnat în cauză – S.C. E. S.R.L.
Chiar dacă ulterior, această încheiere a fost casată de Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 846 din 16 martie 2004, trimiţându-se cauza spre rejudecare judecătorului sindic pentru continuarea procedurii de faliment, până la casarea acestei încheieri, debitoarea aflându-se în reorganizare, inculpatul, în calitate de administrator statutar al acesteia, avea obligaţia să se conformeze acestei încheieri, în sensul că, deşi nu i s-a ridicat dreptul de administrare, acesta a fost restricţionat de judecătorul sindic, care a stabilit ca activitatea debitoarei să se desfăşoare sub stricta supraveghere a administratorului judiciar (în virtutea dispoziţiilor art.50 alin.3 din Legea 64/1995 republicată, aşa cum era în vigoare la respectiva dată). Or, vânzarea celor două autoturisme s-a realizat de către inculpat, în calitate de reprezentant al debitoarei , tocmai în această perioadă, de la confirmarea planului de reorganizare (octombrie 2003) şi până la data când, Curtea de Apel Cluj a dispus continuarea procedurii falimentului (16 martie 2004), respectiv la 29 februarie 2004. Inculpatul a acţionat ca un administrator de fapt, având acest drept, însă fără a respecta restricţia impusă de judecătorul sindic, respectiv fără a avea încuviinţarea administratorului judiciar pentru vânzarea celor două autoturisme.
Apărările inculpatului, în sensul că a avut acordul administratorului judiciar pentru acest act de dispoziţie, sunt contrazise de probele de la dosar, respectiv adresa
S.C. E. S.R.L., declaraţiile martorului L.R.L., consilier juridic la S.C. E. S.R.L şi care a făcut parte şi din echipa care s-a ocupat de reorganizarea debitoarei.
De asemenea, sunt irelevante apărările inculpatului, în sensul că a avut neînţelegeri cu administratorul judiciar, dovadă fiind şi faptul că ulterior a fost desemnat un alt administrator judiciar şi că a făcut plângeri penale împotriva martorului L.R.L. pentru mărturie mincinoasă. Aceasta deoarece, nu s-a făcut dovada că , faţă de martor s-ar fi pronunţat vreo soluţie în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar în privinţa administratorului judiciar, ce a fost sancţionat de către Consiliul Superior de Disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (U.N.P.R.L. ) pentru că a fost reprezentată in procedurile de reorganizare de către persoane, care nu aveau calitatea de practician în reorganizare şi lichidare – se poate observa că deciziile acestui consiliu de disciplină sunt din septembrie – noiembrie 2004, deci ulterioare comiterii faptei de către inculpat, iar pe de altă parte, înlocuirea lichidatorului judiciar S.C. E. S.R.L. s-a dispus la data de 20 ianuarie 2005 prin încheierea comercială nr. 83/2005 a Tribunalului Comercial Cluj, în considerarea şi a dispoziţiilor deciziei civile nr. 4757 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Comercială, care a statuat că, sunt nule actele efectuate după data de 12 mai 2004 (data intrării în vigoare a
Legii nr. 149/2004, care a modificat Legea nr. 64/1995 ), în cadrul procedurii privind pe debitoarea S.C. „P.G.” S.A. Cluj-Napoca, de către reprezentantul S.C. E. S.R.L. -L.R.L. Aşadar, şi de această dată, este vorba de nulitatea unor acte şi proceduri ulterioare comiterii faptei de către inculpat.
Raportat deci, la lipsa de fundament a apărărilor invocate de inculpat, prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă, relativ la actele de dispoziţie efectuate de inculpat cu privire la cele două autoturisme.
Procedând însă la încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, prima instanţă, a constatat în mod greşit că fapta acestuia , aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 143 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 (modificată şi republicată).
Astfel, textul din legea specială incriminează în art. 143 alin.1 (în prezent art. 145 alin. 1 din ), ca infracţiune de delapidare, însuşirea, folosirea sau traficarea de către administratorul sau lichidatorul averii debitorului, precum şi de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.
Rezultă deci, că subiectul activ al infracţiunii din legea specială, este unul calificat, respectiv , acesta trebuie să fie administratorul sau lichidatorul averii debitorului ori reprezentant sau prepus al acestora. În sensul legii speciale, administratorul averii debitorului este administratorul judiciar, care nu poate fi sub nici o formă administratorul din accepţiunea comună, întrucât acesta este actualul debitor. Administratorul judiciar apare ca mandatar al justiţiei, mandatul său fiind , pe de o parte legal şi, pe de altă parte, judiciar ( judecătorul sindic îl desemnează şi îi stabileşte şi el o serie de sarcini).
În cauză, inculpatul nu are calitatea cerută de legea specială, el fiind doar administratorul statutar al debitoarei, al cărui drept de administrare, nu a fost ridicat odată cu încuviinţarea planului de reorganizare, dar a fost restricţionat de judecătorul sindic, care a stabilit ca, activitatea debitoarei să se desfăşoare sub stricta supraveghere a administratorului judiciar.
În schimb, inculpatul, în calitate de administrator statutar al societăţii debitoare, are calitatea cerută de lege pentru a fi subiectul activ al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 C.pen., respectiv aceea de funcţionar , în sensul legii penale – art.147 alin.2 C.pen. (salariatul, care are ca atribuţii de serviciu efectuarea de acte de dispoziţie referitoare la starea şi circulaţia bunurilor din patrimoniul unei societăţi comerciale ).
Inculpatul, a supus cele două autoturisme unor operaţii speculative, în interesul său, respectiv unul dintre ele a fost vândut chiar inculpatului, iar celălalt a fost vândut martorului Z.S., care la scurt timp l-a revândut inculpatului, de data aceasta în calitate de administrator al unei alte societăţi – S.C. R.G. S.R.L. Preţurile de vânzare ale maşinilor au fost vădit inferioare valorii reale ale acestora , stabilit arbitrar de către inculpat, fără o evaluare autorizată în condiţiile Legii nr. 64/1995.
Este nefondată apărarea inculpatului, în sensul că, prin vânzarea celor două autoturisme nu ar fi prejudiciat societatea debitoare, deoarece la data vânzării, acestea ar fi fost amortizate, având valoarea contabilă 0 ( zero).
De observat că, pe lângă faptul că nu a fost dovedită modalitatea în care s-a ajuns la această valoare 0 (zero) , ea variază în funcţie de interesele urmărite de inculpat.
În balanţa de verificare pe luna februarie 2004 (luna în care au fost vândute autoturismele), într-adevăr, apar în contul -2133 – mijloace de transport, cu valoarea (sold final) zero, în timp ce în mai 2003, când inculpatul, în calitate de preşedinte al
C.A. al societăţii debitoare întocmeşte şi depune la Tribunalul Comercial Cluj , Planul de Reorganizare al societăţii debitoare, menţionează în cuprinsul acestuia că, cea mai mare valoare a imobilizărilor corporale o reprezintă două autoturisme aduse ca aport la capitalul social la planul de reorganizare fiind ataşate şi balanţele analitice pe lunile ianuarie – mai 2003, unde mijloacele de transport apar la valoarea de
230.000.000 lei ROL. Nu se dovedeşte cum, în mai puţin de un an, cele două autoturisme s-au uzat în totalitate. Chiar dacă, într-adevăr, mijloacele de transport sau uzat în timp, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, nu s-a procedat la o evaluare autorizată a cestora în vederea stabilirii unui preţ de vânzare corect . Faptul că, nu s-a reuşit până în prezent, vânzarea autoturismelor, deşi s-au organizat 9 licitaţii, iar valoarea contabilă a acestora ar fi zero, nu înseamnă că, societatea debitoare nu mai putea folosi autoturismele (măcar pentru a fi aduse la masa creditorilor în vederea stingerii datoriilor) şi că, lipsind-o o perioadă de mijloacele de transport( până la data anulării vânzărilor de către judecătorul sindic) nu ar fi prejudiciat-o, paguba constând tocmai în diferenţa dintre valoarea de la data vânzării (ce trebuie stabilită autorizat) şi preţul cu care au fost vândute.
Că preţul a fost stabilit arbitrar, în interesul direct sau indirect al inculpatului ( maşinile ajungând în final în patrimoniul inculpatului şi, respectiv, al unei societăţi comerciale, administrate tot de el), este dovedit şi de faptul că, în mod inexplicabil, autoturismele s-au vândut la preţuri derizorii, în condiţiile în care, inculpatul a afirmat că a plătit personal reparaţiile uneia dintre maşini-aproximativ 4000 USD (chiar şi la nivelul anului 1998 fiind o sumă considerabilă), iar reparaţiile pentru cealaltă maşină fiind suportate de o altă societate a inculpatului.
Din această perspectivă, a modului arbitrar în care au fost stabilite preţurile de vânzare, apar ca irelevante apărările inculpatului, în sensul că banii obţinuţi din vânzarea autoturismelor au fost depuşi în contul debitoarei şi, oricum, acest lucru nu s-a dovedit, înscrisurile depuse la dosar dovedind doar depunerea unor sume de bani, fără a rezulta expres şi provenienţa acestora, iar noul administrator judiciar a comunicat că, nu a existat o dispoziţie de depunere a sumei de 45.000.000 lei ROL, aferentă vânzării autoturismelor, în contul unic al debitoarei.
Faţă de considerentele, mai sus expuse, Curtea constată că fapta inculpatului M.C.N., care, în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. P.G. S.A., aflată în reorganizare judiciară, în data de 29 februarie 2004, a traficat două autoturisme, proprietatea debitoarei, prin vânzarea acestora, în interesul său, la preţuri inferioare valorii contabile a acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151alin 1 C.pen.
Deoarece condiţiile de incriminare ale infracţiunii reglementate de Codul Penal, sunt mai favorabile decât cele din legea specială – Legea nr. 64/1995, în sensul că nu se prevede ca sancţiune şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, apelul inculpatului apare fondat, acesta urmând a fi admis în temeiul art. 379 pct.2 lit. a C.pr.pen., iar sentinţa atacată va fi desfiinţată cu privire la latura penală a cauzei.
Pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite, Curtea va condamna pe inculpatul M.C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin.1 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 143 alin 1 din Legea nr. 64/1995.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzută de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) – limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social concret al faptei, dar şi persoana inculpatului – recidivist, dar cu o atitudine relativ sinceră în cursul procesului, recunoscând fapta în materialitatea sa şi prezentându-se în faţa
organelor judiciare, aceste din urmă împrejurări, fiind reţinute ca circumstanţe atenuante, conform art. 74 lit. c C.pen. şi dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 76 lit.d C.pen.
În baza C.pen. se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Decizia Penală nr. 432/R/2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, în final pedeapsa de executat fiind de 1 an şi 6 luni închisoare, întrucât prezenta infracţiune a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea , mai sus arătată, în cauză fiind incidente şi dispoziţiile art. 37 lit. a
C.pen.
Nu poate fi primită solicitarea inculpatului, de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 181 C.pen, respectiv aplicarea unei amenzi administrative, deoarece fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă şi analizată mai sus, nu se poate considera că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Nu poate fi lipsită de importanţă fapta inculpatului, având în vedere: împrejurările în care a fost comisă – în timp ce societatea se afla în procedura reorganizării, fără acordul sau, cel puţin, înştiinţarea administratorului judiciar sau judecătorului sindic; scopul urmărit – interesul inculpatului ; urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce ( având în vedere că autoturismele au fost, în final, readuse în patrimoniul societăţii, dar numai după anularea actelor de înstrăinare de către judecătorul sindic) ; persoana inculpatului -recidivist.
În baza art. 71 C.pen., se vor interzice inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a-c C.pen. (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale ), de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei închisorii.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Cât priveşte apelurile părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
În mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate în cauză, constatând că nu există legătură de cauzalitate între aşa-zisul prejudiciu invocat de acestea şi infracţiunea comisă de inculpat.
Urmarea imediată a infracţiunii de delapidare, constă în atingerea adusă patrimoniului societăţii, ale cărei bunuri au fost vândute de inculpat, urmare având ca efect obiectivat, paguba produsă în patrimoniul societăţii.
Ori, părţile civile au solicitat despăgubiri constând în valoarea creanţelor pe care le au faţă de societatea debitoare şi cu care s-au înscris în tabloul creditorilor, în cadrul procedurii falimentului urmând a fi valorificate şi creanţele acestora, cu privire la cele doua autoturisme dispunându-se readucerea acestora în patrimoniul debitoarei, urmare a anulării celor două contracte de vânzare-cumpărare (încheierea comercială nr. 241/2 martie 2006 a Tribunalului Cluj).
În consecinţă, în baza art. 379 pct.1 lit.b C.pr.pen. vor fi respinse ca nefondate<
