Infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept, pentru consum propriu reglementată de art. 4 din Legea nr. 143/2000. lipsa elementelor constitutive.


Achitare în temeiul art. 10 lit. d) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen.

Textul art.4 din Legea 143/2000 nu incriminează distinct, pe de o parte, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc, fără drept, iar, pe de altă parte, consumul, fără drept, de droguri de risc. Ceea ce constituie infracţiune şi se sancţionează ca atare, este efectuarea unuia sau mai multora dintre actele prevăzute expres de lege pentru propriul consum, fără drept. În aceeaşi ordine de idei, pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii în discuţie, trebuie constatată legătura cauzală între deţinerea drogurilor şi finalitatea acestei operaţiuni — consumul propriu, prin urmare, trebuie să fie îndeplinit scopul special al consumului propriu. Ţinând de latura subiectivă a infracţiunii, scopul special este dificil de dovedit, însă nu imposibil, el putând fi demonstrat prin apelare la împrejurări obiective, însemnând fie că persoana vizată este consumator frecvent sau ocazional de droguri, fie că acea persoană prezintă stările unui consumator de droguri, ori a executat cel puţin un act material, cum ar fi procurarea, confecţionarea ori deţinerea unor instrumente sau obiecte destinate ori adaptate consumului de droguri, care să deconspire scopul enunţat. Ori, procurorul nu a prezentat probe valabile, care să confirme vreuna din cele două împrejurări enunţate.

Textul art.4 din Legea 143/2000 nu incriminează distinct, pe de o parte, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc, fără drept, iar, pe de altă parte, consumul, fără drept, de droguri de risc. Ceea ce constituie infracţiune şi se sancţionează ca atare, este efectuarea unuia sau mai multora dintre actele prevăzute expres de lege pentru propriul consum, fără drept. În aceeaşi ordine de idei, pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii în discuţie, trebuie constatată legătura cauzală între deţinerea drogurilor şi finalitatea acestei operaţiuni — consumul propriu, prin urmare, trebuie să fie îndeplinit scopul special al consumului propriu. Ţinând de latura subiectivă a infracţiunii, scopul special este dificil de dovedit, însă nu imposibil, el putând fi demonstrat prin apelare la împrejurări obiective, însemnând fie că persoana vizată este consumator frecvent sau ocazional de droguri, fie că acea persoană prezintă stările unui consumator de droguri, ori a executat cel puţin un act material, cum ar fi procurarea, confecţionarea ori deţinerea unor instrumente sau obiecte destinate ori adaptate consumului de droguri, care să deconspire scopul enunţat. Ori, procurorul nu a prezentat probe valabile, care să confirme vreuna din cele două împrejurări enunţate.

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 203/A din 17 noiembrie

2011

Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.130 din 23.02.2011, a respins cererea formulată de inculpatul U.I.M. privind constatarea nulităţii urmăririi penale şi a condamnat pe inculpatul U.I.M. la:

– 5 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe stupefiante prev.de art. 87 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic.art. 74 lit.a C.pen. şi a art. 76 lit.d C.pen.

S-a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen.

S-a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen.

În temeiul art. 81 şi 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 5 luni.

În baza art. 71 alin.5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin.5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. C.pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. C.pen.

În temeiul art. 11 pct.2 lit.a C.pr.pen. şi a art. 10 lit.d C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev.de art. 4 alin.1 din L. nr. 143/2000.

A condamnat pe inculpatul P.C.S. la:

– o lună închisoare pentru infracţiunea prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 74 lit.a C.pen. şi a art. 76 lit.e C.pen.

– 3 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri prev.de art. 2 alin.1 din L. nr. 143/ 2000 cu aplic.art. 74 lit.a C.pen. şi a art. 76 lit.c C.pen.

În baza art. 33 lit.a C.pen. şi a art. 34 lit.b C.pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea – de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 81 şi 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 3 luni.

În temeiul art. 17 alin.1 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat în favoarea statului cantitatea de 1, 2 g cannabis şi s-a constatat că aceasta s-a consumat în cursul analizelor de laborator.

În baza art. 191 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 1.150 lei – cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 29 martie 2010 în dosarul nr. 18/D/P/2010 D-I.I.C.O.T. -Biroul teritorial Maramureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.C.S. pentru infracţiunile prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi cea prev. de art.2 alin.1 din acelaşi act normativ cu aplicarea art. 33 lit.a C.pen. Inculpatul U.I.M. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe stupefiante prev.de art. 87 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic.art. 33 lit.a C.pen.

S-a reţinut, în esenţă, faptul că în seara zilei de 19 februarie 2010 inculpatul P.C.S. a cumpărat de la un tânăr numit „R.” din Satu Mare cantitatea de 1,5 g cannabis pe care a deţinut-o, fără drept, pentru consum propriu până în data de 22 februarie 2010 când şi-a confecţionat o ţigară, fumând din ea. Tot în data de 22 februarie 2010 acesta a transportat din Satu Mare până în Baia Mare această cantitate de cannabis, iar pe traseu şi-a confecţionat o ţigară pe care a oferit-o inculpatului U.I.M. pentru a fuma. Inculpatul U.I.M. a primit această ţigară, a fumat din ea şi a condus pe DE 58 pe direcţia Satu Mare – Baia Mare autoturismul marca BMW înmatriculat în Germania sub nr. …, aflându-se sub influenţa acestei substanţe psihotrope.

Din probele de la dosar au rezultat următoarele:

La data de 19 februarie 2010 inculpatul P.C.S. a achiziţionat de la numitul „R.” din Satu Mare cantitatea de 1,2 g cannabis pe care a transportat-o în data de 22 februarie 2010 din Satu

Mare la Baia Mare cu autoturismul marca BMW înmatriculat în Germania sub nr… condus de inculpatul U.I.M..

În timp ce se deplasau cu acest autoturism inculpatul P.C.S. a confecţionat din această substanţă o ţigară pe care cei doi inculpaţi au fumat-o împreună, inculpatul P.C.S. oferindu-i-o în acest sens celuilalt inculpat, fiind depistaţi în trafic în oraşul Tăuţii Măgherăuş.

Buletinele de analiză toxicologică nr. 70/2010 şi 71/2010 întocmite de S.M.L. Baia Mare au evidenţiat consumul de către ambii inculpaţi din această substanţă (THC). În aceste condiţii Tribunalul Maramureş a hotărât că fapta inculpatului U.I.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se află sub influenţa unor substanţe stupefiante prev.de art. 87 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Apărarea formulată de acest inculpat în sensul că din greşeală a fumat din ţigara coinculpatului (a confundat ţigările) nu poate fi primită, fiind o apărare doar de circumstanţă în condiţiile în care a formulat-o doar la instanţă iar pe parcursul procesului penal a avut o poziţie oscilantă (iniţial a negat consumul de astfel de substanţe, apoi la confruntarea cu celălalt inculpat a recunoscut că a „tras două fumuri” din ţigara inculpatului P.C.S., aflând ulterior că ar conţine plante etnobotanice „Spice”). Inculpatul P.C.S. a recunoscut de la început că l-a întrebat dacă fumează din ţigară şi că au fumat-o împreună (apoi într-o declaraţie ulterioară a arătat că inculpatul U.I.M. a tras „vreo două fumuri”).

De asemenea, nu a putut fi primită nici apărarea celor doi inculpaţi conform căreia aveau reprezentarea faptului că substanţa respectivă este o substanţă etnobotanică („iarbă Spice”) în condiţiile în care şi aceste plante au fost interzise prin O.U.G. nr.6/10 februarie 2010 (preluată în M.Of. din 15 februarie 2010) aflată deja în vigoare la data comiterii faptelor (19-22 februarie 2010).

S-a respins şi apărarea potrivit căreia s-au încălcat în cauză prev.art. 6 şi 26 din Ordinul nr. 376/2006 al Ministerului Sănătăţii conform cărora pentru stabilirea consumului de produse stupefiante se prelevează o probă de sânge şi în mod obligatoriu 50-100 ml urină întrucât de la cei doi inculpaţi s-au recoltat probele obligatorii de urină, iar ambele sunt necesare doar pentru calculul retroactiv al consumului de astfel de substanţe.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului U.I.M. tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise dat de modalitatea de săvârşire (conducere sub influenţa unor substanţe stupefiante), de cantitatea consumată – cei doi inculpaţi au fumat împreună o ţigară şi atât martorii audiaţi, cât şi buletinul de examinare clinică al acestora nu au confirmat existenţa unui comportament diferit de cel obişnuit şi neposedând nici antecedente penale. Acest ultim element a fost avut în vedere de tribunal ca şi circumstanţă atenuantă.

S-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. întrucât ocuparea acestor funcţii presupune existenţa unei conduite ireproşabile. In raport de fapta comisă, nu se poate reţine că acesta nu poate face aprecieri cu privire la modul în care se alege organul legiuitor şi celelalte organe de stat care se aleg prin vot, nefiind necesar a i se interzice şi dreptul de a alege. Întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcţie, profesie, activitate pentru a comite această faptă, nu se impune a i se interzice şi drepturile prev.de art. 71, 64 lit.c C.pen.

În raport de fapta săvârşită tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei efectivă şi văzând şi faptul că sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe prev.de art. 81

C.pen., se va da eficienţă acestui text legal.

În temeiul art. 71 alin.5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 71 alin.5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Întrucât fapta inculpatului nu constituie nici una din acţiunile care intră în latura obiectivă a infracţiunii prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 (cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept) se va dispune achitarea sa pentru această infracţiune, în temeiul art. 10 lit.d C.pr.pen.

Faptele inculpatului P.C.S. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi de trafic de droguri prev.de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestuia s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise (dat de natura lor, dar şi de cantitatea redusă de droguri – 1,2 g) şi personale a inculpatului (nu are antecedente penale), acest ultim element atrăgând aplicabilitatea prev.art. 74 lit.a C.pen.

În temeiul art. 33 lit.a şi 34 lit.b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea – de 3 luni închisoare.

Raportat la cantitatea redusă de droguri – obiect al acestor infracţiuni şi la lipsa de antecedente penale a inculpatului, tribunalul a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei efectivă conform C. pen.

În baza art. 17 alin.1 din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat în favoarea statului cantitatea de 1, 2 g cannabis, tribunalul urmând a constata că aceasta s-a consumat în cursul analizelor de laborator.

În temeiul art. 191 alin.1,2 C.pr.pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata către stat a sumei de câte 1.150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş şi inculpatul U.I.M..

Prin motivele scrise şi orale DIICOT a învederat netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei de achitare a inculpatului U.I.M. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, întrucât săvârşirea acesteia a fost pe deplin dovedită prin probele dosarului, inculpatul U.I.M. primind cu titlu gratuit o ţigară conţinând cannabis, de la inculpatul P.C.S. – aspect cunoscut pe deplin de către el şi acceptat ca atare, a deţinut-o pentru consum propriu, chiar dacă pentru o scurtă perioadă, cât să inhaleze fumul, rezultat care s-a produs efectiv prin consumarea substanţei stupefiante respective, sub forma fumării.

Probaţiunea testimonială şi ştiinţifică a demonstrat fără dubiu că inculpatul U.I.M. a obţinut substanţa stupefiantă în momentul în care i-a fost oferită ţigara conţinând cannabis spre consum, de către inculpatul P.C.S., iar el a acceptat această împrejurare, cunoscând că este vorba de droguri. Mai mult, inculpatului U.I.M. i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenţei drogurilor în organism, iar constatarea medico-legală efectuată de specialişti a demonstrat că acesta consumase cannabis, fiind depistat pozitiv la THC. Nu în ultimul rând, deţinerea drogurilor a fost făcută fără drept, din momentul în care inculpatul U.I.M. a primit prin liberul său consimţământ, de la celălalt inculpat, ţigara preparată cu cannabis, a avut-o în posesia sa, chiar dacă pentru un scurt timp şi a utilizat-o pentru consumul efectiv de droguri, realizat prin fumare, împrejurare recunoscută de către ambii inculpaţi, care au învederat că „au tras” 2-3 fumuri.

Parchetul a precizat că atâta vreme cât tribunalul a dispus condamnarea inculpatului U.I.M. pentru infracţiunea vizată de art.87 alin.2 din respectiv pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa unor substanţe stupefiante, care este o infracţiune efect al celei incriminate de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, este un nonsens să se dispună achitarea pentru infracţiunea de bază, infracţiunea cauză. Este logic, că pentru a avea în organism droguri, mai înainte, inculpatul U.I.M. Ioan le-a consumat, iar înainte de consum le-a deţinut, mai precis le-a primit de la inculpatul P.C.S. Carol şi le-a deţinut efectiv, până a realizat consumul de droguri, prin inhalarea fumului de la ţigară.

În final, s-a învederat că prima instanţă printr-o interpretare eronată a probelor dosarului, conform art.63 alin.2 C.proc.pen., a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică, sens în care au solicitat admiterea apelului şi condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea vizată de art.4 alin.1 din Legea 143/2000.

Apărătorul din oficiu al inculpatului U.I.M. Ioan a învederat că excepţia invocată din oficiu de către Curte, aceea a tardivităţii apelului, este perfect justificată câtă vreme din actele dosarului rezultă că la 25.02.2011 apelantului i-a fost comunicată copia minutei, iar apelul a fost promovat doar la 14 martie 2011 de către apărătorul ales al inculpatului.

Cât priveşte fondul apelului, dacă instanţa va trece peste excepţia invocată, solicită a se dispune achitarea inculpatului conform art.10 lit.e şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât acesta s-a aflat în eroare conform art.51 C.pen. cu privire la natura substanţei consumate, iar pe de altă parte, cu privire la dovedirea infracţiunii vizate de art.87 alin.2 din OUG 195/2002 organele de urmărire penală nu s-au conformat dispoziţiilor legale încălcând prevederile art.6 lit.e şi art.26 şi 28 din Ordinul nr.376 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule, care prevăd că în probarea infracţiunii de mai sus, inculpatului trebuia să i se preleveze în mod obligatoriu o probă de sânge şi 50-100 ml urină, norme nerespectate de către anchetatori, ceea ce nu poate conduce decât la o soluţie de achitare a acestuia conform art.10 lit.d şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.

Probele dosarului, de asemenea, nu au evidenţiat că inculpatul U.I.M. este un consumator dependent de droguri, nici la domiciliul său şi nici asupra lui nefiind depistate substanţe psihotrope, solicitând achitarea sa de sub învinuirea art.4 alin.1 din Legea 143/2000 întrucât nu există o dovadă certă a unor elemente esenţiale a laturii obiective a infracţiunii, deţinerea fără drept a drogurilor.

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la apelul DIICOT:

Curtea observă că nici la domiciliul inculpatului U.I.M. şi nici asupra acestuia, nu au fost găsite droguri de risc, respectiv THC.

Este adevărat că inculpatul a recunoscut că a consumat accidental un asemenea drog, prin conţinutul procesului verbal de confruntare, în care precizează textual: „la data de 22.02.2010 am tras două fumuri dintr-o ţigară marca Marllboro sau Dunhil pe care mi-a dat-o G. (inculpatul P.C.S.), iar după ce am fumat, el mi-a spus că ar conţine nişte iarbă de la un magazin de etnobotanice, respecitv „spicey”. În celelalte declaraţii date în faza de urmărire penală, inculpatul U.I.M. arată că „eu nu am consumat niciodată droguri interzise şi nici ierburi care la un moment dat erau legale….eu le-am comunicat poliţiştilor că staniolul descoperit în maşina pe care eu o conduceam, îi aparţinea amicului meu G., persoană care de altfel a şi introdus produsele stupefiante (iarbă) sub preşul din dreapta faţă a autovehiculului, unde stătea el. De asemenea,

învederează că „G. a fumat singur ţigara confecţionată de el, în interiorul autovehiculului pilotat de mine, iar eu am fumat pe traseu una sau două ţigări Marllboro din propriul meu pachet. Precizez că G., cu certitudine, a fumat doar o singură ţigară despre care a zis că ar fi spicey”. În declaraţia olografă inculpatul U.I.M. afirmă că „fiind întrebat despre provenienţa şi conţinutul celor două pacheţele cu staniol descoperite în partea dreaptă a vehiculului condus de mine, precizez că acestea conţin iarbă, ştiind acest lucru de la G. (inculpatul P.C.S., căruia de altfel îi aparţineau)”.

În faţa Tribunalului Maramureş, inculpatul U.I.M. a învederat că „am condus din Satu Mare până în Baia Mare, iar când am intrat în vehicul, celălalt inculpat mi-a spus că are iarbă spice, iar eu i-am comunicat că nu mă interesează, întrucât este iarba lui şi nu are de a face nimic cu mine. Pe drum, eu mi-am fumat propria ţigară cu tutun, iar inculpatul P.C.S. a fumat o ţigară care nu ştiu ce conţinea până în momentul în care am tras şi eu din ea. L-am întrebat ce conţine şi mi-a spus că a introdus substanţă spice, apoi am aruncat ţigara pe geam. Ambele ţigări erau în scrumieră şi probabil din greşeală am luat ţigara lui, iar când i-am simţit gustul, întrebându-l ce conţine, mi-a spus că spice. Eu nu am văzut momentul în care a introdus în ţigară, inculpatul P.C.S., această substanţă, pentru că am intrat în casă în vederea luării actelor….Nu am nicio explicaţie pentru faptul că inculpatul P.C.S. ar fi afirmat în faza de urmărire penală că eu aş fi confecţionat acea ţigară, deoarece eu am relaţii de prietenie cu acesta şi afirm cu certitudine că

aceasta nu a fost concepută de mine Este adevărat că am tras două fumuri, dar am confundat

ţigările şi nu mi-a dat-o celălalt inculpat. Eu nu am afirmat la procuror că aş fi primit vreo ţigară de la celălalt inculpat”.

Curtea reţine că la urmărirea penală s-a depus buletinul de analiză toxicologică nr.70 din

23.02.2010 întocmit de Serviciul medico-legal judeţean Baia Mare, din care rezultă că inculpatul U.I.M. a fost depistat pozitiv în examenul de urină la THC (marijuana).

Însă, consumul de droguri nu presupune, în mod obligatoriu, în absenţa unor probe certe, indubitabile şi acţiunea de deţinere a acestor droguri.

Împrejurarea că inculpatul U.I.M. a consumat ocazional droguri, prin inhalarea a 2-3 fumuri de ţigară, nu este suficientă pentru realizarea infracţiunii, aşa cum este prevăzută în art.4 din Legea 143/2000.

Curtea observă că nici la domiciliul inculpatului U.I.M. nu a fost efectuată o percheziţie de către organele de urmărire penală, prin care să se probeze deţinerea drogurilor şi nici asupra acestuia nu au fost găsite astfel de substanţe, dovedindu-se că ele au fost introduse în autovehiculul inculpatului U.I.M. de către coinculpatul P.C.S., căruia de altfel îi şi aparţineau, persoană care a şi confecţionat în mod artizanal, ţigara din care au inhalat câteva fumuri ambii.

Mai mult, din buletinul de examinare clinică de la f.64 u.p., însoţitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicaţie etilică sau a substanţelor psihotrope, dr.M.M.P., afirmă că” inculpatul U.I.M. prezintă o comportare ordonată, este orientat în timp şi spaţiu, nefiind confuz, atenţie concentrată, iar judecata coerentă, neprezentând semne şi forme de violenţă”.

De asemenea şi martorii asistenţi P.I.N. şi B.O.I., ascultaţi nemijlocit atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa tribunalului au învederat că „nu mi s-a părut că acea persoană cu părul lung (inculpat U.I.M.) în momentul opririi de către organele de poliţie ar fi avut vreun comportament deosebit. (martor P.) sau „acea persoană cu părul lung nu a avut o atitudine sau comportament ciudat şi nici cealaltă persoană aflată în autoturismul poliţiei (inculpat P.C.S.) nu a avut vreun comportament deosebit (martor B.O.)”, neexistând astfel dovada unor elemente esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii şi anume, deţinerea fără drept a drogurilor de către inculpatul U.I.M..

Nu în ultimul rând, este de remarcat că după ce a fost depistat pozitiv în examenul de urină, atestându-se că la 23.02.2010 ar fi fost sub influenţa THC, aşa cum rezultă din constatarea Serviciului medico-legal judeţean Baia Mare, inculpatul U.I.M. la data de 25.02.2010 s-a prezentat la Laboratorul Satu Mare al Clinicii Synevo România SRL Bucureşti, i s-a efectuat un nou test vizând descoperirea de droguri în urină, examinarea toxicologică fiind negativă.

S-a dovedit că pe parcursul procesului penal inculpatul U.I.M. s-a supus recoltării probelor biologice la solicitarea organelor de urmărire penală, ba mai mult, la două zile de la evenimentul în care a fost implicat, la 25.02.2010 s-a prezentat benevol la un laborator acreditat de toxicologie, prin ale cărui rezultate negative, s-a demonstrat inexistenţa substanţelor stupefiante în organism. În aceste condiţii, există cel puţin un dubiu, care profită inculpatului, asupra veridicităţii şi seriozităţii modului de întocmire a buletinului toxicologic din 23.02.2010 al

S.M.L.Baia Mare, deoarece nu a fost precizată concentraţia de THC identificată în probele de urină recoltate inculpatului, iar pe de altă parte este puţin probabil că dacă la 23.02.2010 inculpatul avea în organism substanţe stupefiante, acestea să-i fi dispărut în întregime peste două zile, la 25.02.2010.

Curtea, analizând declaraţiile inculpatului U.I.M. atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei prin care a negat în mod constant deţinerea de către el a unor droguri de risc, precum şi faptul că ar fi consumat, sau că a intenţionat să consume vreodată droguri, ajunge la concluzia că în speţă nu există elemente de fapt care să confirme dincolo de orice dubiu, asemenea susţineri ale parchetului.

În săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 o dispoziţie de condamnare întemeiată exclusiv pe mărturia coinculpatului P.C.S. este incompatibilă cu garanţiile oferite de art.6 paragr.1 şi 3 lit.d din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, prima instanţă nu a încălcat prevederile art.63 C.proc.pen. şi nici cele ale art.4

C.proc.pen., respectiv lipsa rolului activ în desfăşurarea procesului, administrând nemijlocit probaţiunea testimonială indicată în actul de sesizare al instanţei, analizând şi probele în apărare propuse de inculpat.

Curtea reţine că pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

– obţinerea de droguri pentru consum propriu. Această condiţie se poate realiza numai prin una din următoarele modalităţi: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri. În situaţia în care drogurile nu sunt obţinute în vederea consumului propriu sau printr-o altă modalitate decât cele prevăzute de lege, atunci fapta nu va constitui infracţiunea reglementată de art.4 din Legea nr.143/2000 ci, eventual, o altă infracţiune: trafic intern de droguri; trafic internaţional de droguri, etc.;

– subiectul activ al infracţiunii poate fi numai un consumator sau un consumator dependent de droguri care are capacitate penală. Aşadar, în cazul în care se comite infracţiunea prin oricare din modalităţile ce constituie elementul material al laturii obiective, iar suspectul nu este consumator sau consumator dependent de droguri, fapta sa nu va întruni elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, ci, eventual, o altă infracţiune reglementată de Legea nr.143/2000, în funcţie de circumstanţele cauzei.

Dovada faptului că suspectul este consumator sau consumator dependent de droguri se face printr-o constatare medico-legală sau o expertiză de specialitate, care trebuie dispusă de către organele de urmărire penală, în cursul primei faze a procesului penal, nefiind suficientă susţinerea acestuia că este consumator sau consumator dependent de droguri.

– deţinerea drogurilor să se facă fără drept.

Numai în situaţia în care persoana deţine drogurile fără drept, pentru consum propriu, va răspunde potrivit legii penale, deoarece există numeroase situaţii când drogurile sunt deţinute în baza unor activităţi desfăşurate în mod legal.

În speţa dedusă judecăţii, nu sunt îndeplinite cumulativ aceste trei condiţii. Astfel, în cursul urmăririi penale nu s-a efectuat o constatare medico-legală sau o expertiză de specialitate pentru a se stabili dacă inculpaţii sunt sau nu consumatori sau consumatori dependenţi de droguri şi nici nu s-a dovedit că aceştia deţineau drogurile în vederea consumului propriu. Mai

mult, nu s-a efectuat la domiciliul inculpatului U.I.M. o percheziţie care să ateste că deţine substanţe stupefiante şi nici nu au fost găsite droguri asupra acestuia.

Şi în ipoteza în care s-a probat în prezentul dosar, că inculpatul U.I.M. a tras două fumuri accidental, din ţigara confecţionată cu cannabis de către inculpatul P.C.S., această activitate (consumul de droguri) nu presupune, în mod obligatoriu, în absenţa unor probe certe, indubitabile şi acţiunea de deţinere a acestor droguri.

Nefiind îndeplinite condiţiile analizate mai sus şi nedemonstrându-se că inculpatul U.I.M. este consumator sau consumator dependent de droguri şi nici împrejurarea că acesta a deţinut drogurile de risc respectiv THC în vederea consumului propriu, Curtea apreciază că nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, astfel că soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de fond este temeinică şi legală sub acest aspect, urmând a fi menţinută.

Pe cale de consecinţă, se va respinge ca nefondat apelul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Conform art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare în apelul DIICOT vor rămâne în sarcina statului.

Cu privire la apelul inculpatului U.I.M.:

Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul U.I.M. Ioan s-a prezentat în faţa Tribunalului Maramureş la 24 iunie 2010, declarând că domiciliul său este în Satu Mare, împrejurare atestată şi de scriptul depus emanând de la Direcţia Generală de evidenţă a persoanelor Satu Mare – Serviciul de evidenţă.

În prezenta cauză, în faţa Tribunalului Maramureş, inculpatul a fost reprezentat de către avocatul ales, care a şi promovat în numele său apelul, cu care a fost sesizată Curtea la 14 martie 2011.

Cu ocazia declaraţiei dată în faţa instanţei de fond, inculpatul U.I.M. a învederat că este muncitor în construcţii, având reşedinţa temporară în Germania, la domiciliul soacrei sale. După data de 24 iunie 2010, inculpatul U.I.M. a avut termen în cunoştinţă şi nici nu s-a mai prezentat în faţa Tribunalului Maramureş, asistenţa juridică fiindu-i asigurată de către avocatul ales, cu care a ţinut legătura şi care l-a informat asupra modului de derulare a procedurilor judiciare.

În aceste condiţii, la dezbaterea pe fond a cauzei şi la pronunţarea sentinţei 130 din

23.02.2011 a Tribunalului Maramureş, inculpatul U.I.M. a lipsit, termenul de apel fiind de „10 zile de la comunicare”.

Din dovada ataşată dosarului de la Tribunalul Maramureş, rezultă că inculpatului U.I.M. ia fost comunicată copia de pe minuta sentinţei penale 130/2011 la 25.02.2011, având dreptul să declare apel până la data de 10 martie 2011.

Prin promovarea căii de atac abia la data de 14 martie 2011 de către apărătorul ales, în condiţiile în care acesta fusese prezent la întreaga fază a cercetării judecătoreşti, apelul apare ca tardiv formulat, urmând a fi respins ca atare, în baza art.379 pct.1 lit.a C.proc.pen.

Curtea de Apel ţinând cont de împrejurarea că inculpatul a fost achitat de către prima instanţă, pentru una dintre infracţiunile deduse judecăţii, a efectuat demersuri repetate pentru respectarea disp.art.385/16 C.proc.pen., dispunând citarea inculpatului atât de la domiciliul din Satu Mare cât şi de la reşedinţa din străinătate, inculpatul neprezentându-se însă în faţa instanţei.

Durata procedurilor judiciare a fost direct influenţată de comportamentul inculpatului care şi-a schimbat reşedinţa cunoscută din Germania, fără a comunica autorităţilor noua adresă; de abia la data de 14 septembrie 2011 a comunicat că de fapt domiciliul său este în România la adresa menţionată în faza de urmărire penală.

Deşi cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei de apel la 12 aprilie 2011, inculpatul U.I.M. la 14 septembrie 2011 şi-a indicat domiciliul ca fiind în Satu Mare, adresă de la care Curtea l-a citat în mod repetat. La 14 septembrie 2011, magistraţii au încuviinţat amânarea dosarului pentru un alt termen, în vederea prezentării inculpatului şi angajării unui apărător ales, dar la 6 octombrie 2011, apelantul nu s-a mai prezentat şi nici nu şi-a angajat propriul avocat, condiţii în

care i-a fost respectat dreptul la apărare, cauza fiind dezbătută în prezenţa apărătorului din oficiu, care a fost desemnat în speţă de la 12 mai 2011 şi care se prezentase şi la termenele anterioare, cunoscând actele şi lucrările dosarului.

Întrucât în speţă s-a dat eficienţă excepţiei tardivităţii, este superfluă analizarea pe fond a motivelor de apel formulate de inculpatul U.I.M.. (Judecător Delia Purice)