Infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin.1, 4 C.p. Infracţiuni


Dosar nr.

Sentinta penala nr. 232

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de fata constata urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr. …. al Parchetului de pe lânga Judecatoria Craiova, înregistrat pe rolul instantei sub nr. ………a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv inculpatul P.D. pentru savârsirea infractiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1, 4 C.p.

În expozitivul rechizitoriului a fost retinuta ca situatie de fapt ca în noaptea de 29/30.11.2010, în jurul orei 01.00, a distrus prin incendiere cu ajutorul benzinei, autoturismul marca Kia Sorento cu nr. de înmatriculare … situat în parcarea amenajata de pe str……., în dreptul imobilului nr. …. apartinând partii vatamate B.Z., parcare în care se mai aflau si alte autovehicule.

Pentru dovedirea acestei situatii de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu urmatoarele mijloace de proba: procese-verbale de cercetare la fata locului întocmite de organele de cercetare penala, planse fotografice, procesul verbal de reconstituire, procesul verbal de interventie nr. 129/30.11.2010 întocmit de Inspectoratul pentru situatii de urgenta Oltenia, proces verba de recunoastere dupa fotografii, declaratiile partii vatamate, declaratiile inculpatului, declaratiile martorilor, alte înscrisuri.

În fata instantei de judecata, în conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpatul a declarat ca recunoaste savârsirea faptei retinute în actul de sesizare a instantei si a solicitat ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala. În conformitate cu disp. art. 3201 alin. 3 C.p.p. a fost audiat inculpatul P.D., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în faza de urmarire penala, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

În noaptea de 29/30.11.2010 partea vatamata B.Z. a sesizat prin apelul de urgenta 112 ca persoane necunoscute i-au incendiat autoturismul proprietate personala marca Kia Sorento cu numarul de înmatriculare …, autoturism situat în parcarea amenajata, în fata locuintei sale, din strada…….În urma apelului telefonic, la fata locului s-au deplasat organele de cercetare penala si un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta care a localizat si stins incendiul. Din cercetarea efectuata la fata locului s-a constatat ca întreaga parte din fata a autoturismului marca Kia Sorento cu numarul … capota, roata stânga fata, farurile, bara de protectie, inclusiv compartimentul motor, sunt distruse. De asemenea s-a constatat ca flacarile au afectat si poarta de acces, poarta culisanta prin care se face accesul în locuinta partii vatamate, acestea prezentând urme de degradare.

La data de 29.11.2010, în jurul orelor 18.00- 19,00, inculpatul P.D. a avut un conflict cu partea vatamata si sotul acesteia, ocazie cu care s-au agresat verbal reciproc. Incidentul dintre parti este confirmat atât de declaratiile inculpatului, partii vatamate si sotului acesteia B.S.C., cât si de martorii I.I., I.I.D., B.M.C. care în declaratiile lor precizeaza ca la finalizarea conflictului, ca urmare a interventiei unui echipaj al politiei comunitare, inculpatul l-a amenintat verbal pe sotul partii vatamate.

În urma acestui incident inculpatul s-a deplasat la domiciliul sau, unde a

consumat o cantitate mare de alcool, iar în jurul orelor 00.00 s-a

hotarât sa incendieze autoturismul partii vatamate. Pentru a pune în practica

rezolutia infractionala, inculpatul a luat de la domiciliul sau, o sticla din material plastic de 2,5 litri, a mers la statia peco Petrom situata în…….., unde camerele sistemului de supraveghere situate atât în interiorul statiei, cât si la pompa de alimentare cu carburant l-au surprins pe acesta punând carburant – aproximativ doi litri, în sticla ce o avea asupra sa, achitând ulterior contravaloarea la casierie, respectiv suma de 8,1 lei, conform copiei de pe bonul fiscal emis de statia peco. Situatia de fapt expusa mai sus se probeaza atât cu imaginile video cât si prin declaratiile martorei A.I., vânzatoare la statia peco. Martora A.I., casiera de serviciu la statia peco în noaptea de 29/30.11.2010, a participat la o recunoastere dupa fotografii efectuata la sediul politiei indicându-l pe inculpat ca fiind persoana ce a luat carburant într-o sticla de doi litri, conform procesului verbal de recunoastere întocmit si plansei fotografice.

Imediat dupa achizitionarea carburantului, inculpatul a mers la domiciliul partii vatamate, unde cunostea ca se afla parcat autoturismul în fata locuintei sale, a stropit capota motorului si parbrizul autoturismului cu benzina pe care o cumparase anterior din statia peco, dupa care a aprins o bucata de hârtie si a aruncat-o în directia autoturismului, declansând astfel incendiul.

Actiunea de incendiere savârsita de inculpat a fost surprinsa de sistemul de supraveghere video detinut de partea vatamata si orientat spre locul unde se afla parcat autoturismul, cd-ul si fotografiile fiind atasate la dosar.

Ulterior, inculpatul a fugit de la locul faptei, deplasându-se la domiciliul sau, iar în jurul orei 03,30 a decis sa plece din Craiova, împreuna cu D.I., D.J. si M.M.M., moment în care a fost surprins de organele de cercetare penala.

În drept, fapta inculpatului P.D., care în noaptea de 29/30.11.2010, în jurul orei 01.00, a distrus prin incendiere cu ajutorul benzinei, autoturismul marca Kia Sorento cu nr. de înmatriculare … situat în parcarea amenajata de pe str….., în dreptul imobilului nr. …apartinând partii vatamate B.Z., parcare în care se mai aflau si alte autovehicule, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere, în forma agravata, prevazuta si sanctionata de art. 217 alin. 1, 4 C.p.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului, instanta va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele de pedeapsa prevazute de textul incriminator, gradul de pericol social concret ridicat, modul si mijloacele de savârsire a faptei, prin incendiere, urmarile care s-ar fi putut produce prin propagarea incendiului la celelalte autoturisme din apropiere si la locuinta partii vatamate, persoana inculpatului, care a avut o atitudine sincera în timpul procesului, a recunoscut si regretat savârsirea faptei pentru care a fost trimis în judecata.

Inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior, prin s.p. nr. 3216/01.07.2005 a Judecatoriei Craiova la pedeapsa de 1 an închisoare pentru savârsirea infractiunii de furt calificat, a fost arestat la data de 17.02.2005 si liberat conditionat prin s.p. nr. 4542/21.10.2005 a Judecatoriei Craiova. Fata de aceasta condamnare s-a împlinit termenul de reabilitare de drept, motiv pentru care în sarcina inculpatului nu va fi retinuta starea de recidiva în cauza de fata.

Fata de cele mentionate anterior, instanta va face aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p. si va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1, 4 C.p.

Apreciind ca scopurile pedepsei nu pot fi atinse decât prin executarea acesteia în regim de detentie, având în vedere gravitatea deosebita a faptei, antecedentele penale ale inculpatului, instanta va interzice inculpatului pe durata executarii pedepsei în temeiul art. 71 C.p. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.p.

În temeiul C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) va deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive de la data de 30.11.2010 la zi, iar in baza art. 350 C.pr.pen. va mentine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 347 C.p.p. rap. la art. 3201 alin. 5 C.p.p., în vederea administrarii de probe, instanta va disjunge actiunea civila formulata de partea civila B.Z., si va acorda termen la data de 01.03.2010.

În temeiul art. 191 C.p.p. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art. 217 alin. 1, 4 C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p. condamna pe inculpatul P.D., fiul lui…., ns. la data de….., domiciliat în ……. , cetatean român, fara studii, fara ocupatie, fara antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.p. pe durata executarii pedepsei.

În temeiul C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive de la data de 30.11.2010 la zi, iar in baza art. 350 C.pr.pen. mentine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 347 C.p.p. rap. la art. 3201 alin. 5 C.p.p. disjunge actiunea civila formulata de partea civila B.Z., domiciliata în …, str. … nr. …, jud. … si acorda termen la data de 01.03.2010.

În temeiul art. 191 C.p.p. obliga inculpatul la plata sumei de 1.100 de lei, cheltuieli judiciare catre stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele care au lipsit.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 25.01.2011.

PRESEDINTE GREFIER