Cod penal art. 276 alin.1 şi 4
Infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 al.1 cod penal constă în „ distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată,…dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate”.
Faptul, relevat de concluziile expertizei pe care s-a bazat şi soluţia de achitare a primei instanţe că, întâmplător, în perioada de 4 ore cât a durat remedierea defecţiunilor, nu au circulat mijloace de transport pe calea ferată şi că există protocoale de siguranţă care impun o anumită conduită pentru personalul căilor ferate într-o situaţie de avarie, nu face să dispară starea de pericol pe care a creat-o inculpatul prin acţiunea sa de distrugere a cablurilor instalaţiei de dirijare a traficului.
Decizia penală nr. 1284, din 15 decembrie 2010
Prin sentinţa penală nr. 332 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte la 26.10.2009 în dosarul nr.4582/315/2008, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul M.N.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 276 alin. 4 Cod penal raportat la art. 276 alin. 1 Cod penal.
S-a luat act că prejudiciul în sumă de 2563,05 lei produs în patrimoniul parţii civile Compania Naţionala de Cai Ferate CFR SA, Regionala CF Bucuresti, Divizia Instalatii, sectia CT 2 a fost acoperit.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost angajat ca muncitor necalificat în cadrul SC P.S.SRL Târgovişte, având ca obiect de activitate executarea de construcţii şi terasamente şi că la 20.05.2008 administratorul societăţii, numitul M C, a dat dispoziţie inculpatului să niveleze cu un buldo-escavator piatra adusă pe terenul aparţinând numitului D. D., teren aflat în vecinătatea căii ferate. M.C.s-a deplasat cu inculpatul la teren şi i-a arătat limitele terenului pe care trebuia lucrat.
După efectuarea lucrării, în timpul unei pauze, inculpatul s-a plimbat prin zonă şi a observat un fier aflat la aproximativ 5 metri distanţă de calea ferata şi s-a hotărât să-l scoată folosind buldo-escavalorul pentru a-l duce la fier vechi. În acest scop a introdus cupa utilajului în pământ în apropierea bucăţii de fier şi înspre calea ferată, fără a reuşi însă scoaterea acestuia din pământ, acţiunea inculpatului ducând la distrugerea echipamentelor de siguranţă a circulaţiei pe calea ferată.
La faţa locului au sosit organele de poliţie şi lucrători ai Staţiei CFR Aninoasa, care au efectuat o reparaţie de aproximativ 4 ore.
Situaţia de fapt a fost reţinută de către instanţa de fond pe baza probelor testimoniale, în cauză fiind audiaţi martorii T. L.şi M.V., apreciindu-se că probele se coroborează cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi cu declaraţia inculpatului, care a recunoscut deteriorarea cablurilor de cale ferată şi pătrunderea în zona de siguranţă a acesteia.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 276 alin. 1 Cod penal constituie infracţiune distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferata, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, cât şi faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 276 alin. 4 din Codul penal se pedepseşte şi săvârşirea din culpă a faptelor arătate mai sus.
Deşi s-a apreciat de către instanţa de fond că latura obiectiva a acestei infracţiuni se realizează prin distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei linii de cale ferată sau a unei instalaţii de cale ferată în funcţiune, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, totuşi pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză s-a considerat că inculpatul trebuie achitat.
Acest raport de expertiză menţiona că fapta inculpatului nu a pus şi nici nu ar fi putut să pună în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată şi că impiegaţii de mişcare din orice staţie CFR au posibilitatea de a comunica prin staţie RTF chiar şi atunci când nu există situaţii deosebite, fiind obligaţi să comunice între ei în staţiile vecine, înainte ca trenul să depăşească semnalul de intrare în staţiile respective.
Astfel instanţa de fond a constatat că prin acţiunea inculpatului nu s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate şi a concluzionat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.276 alin.4 rap. la art.276 alin.1 Cod penal, neputând fi angajată răspunderea penală a inculpatului
Pentru considerentele exprimate, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului M. N. M. în temeiul art.11 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel procurorul a arătat că hotărârea este netemeinică sub aspectul achitării inculpatului.
S-a apreciat de către procuror că săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prev. de art.276 alin.4 Cod penal rap. la art.276 alin.1 Cod penal rezultă cu certitudine din declaraţiile inculpatului care se coroborează cu declaraţiile martorilor M. C., T. L., M. V. şi T. A., cât şi cu menţiunile din adresele nr.1055/2008 şi 1482/2010 al Companiei Naţionale de Căi Ferate şi ale procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi că în mod greşit instanţa de fond a achitat inculpatul numai în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică de specialitate feroviară.
În ce priveşte obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. S. SRL, s-a apreciat că doar inculpatul trebuia obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Tribunalul Dâmboviţa prin decizia penală nr.98/04.05.2010 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, a desfiinţat în parte hotărârea atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, iar în temeiul disp.art.276 alin.1 rap. la art.276 alin.4 Cod penal, cu aplicarea disp. art.74, 76 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul M. N.M la o pedeapsă de 3 luni închisoare, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt că, în ziua de 20.05.2008, în jurul orelor 10,00, inculpatul, angajat al SC P.S. SRL Târgovişte, în timp ce lucra cu un buldo-escavator pe un teren situat pe strada Aleea Sinaia, a pătruns în zona de siguranţă feroviară a căii ferate Târgovişte – Pietroşiţa şi la km 37 + 950, din culpă, a distrus instalaţiile SCB de siguranţă a circulaţiei pe calea ferată.
Conform dispoziţiilor art. 276 alin.1 Cod penal constituie infracţiune distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferata, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, iar potrivit dispoziţiilor art. 276 alin. 4 din Codul penal se pedepseşte şi săvârşirea din culpă a faptelor arătate mai sus.
Tribunalul a apreciat că, există o evidentă contradicţie între situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi achitarea inculpatului.
Susţinerea instanţei de fond pentru justificarea acestor concluzii, în sensul că din cuprinsul expertizei tehnice de specialitate feroviară rezultă că fapta inculpatului nu a pus şi nici nu ar fi putut să pună în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată, întrucât în momentul în care s-a produs distrugerea cablurilor SCB era o pauză de circulaţie şi că între impiegatul de mişcare şi mecanicul de locomotivă trebuie să existe o permanentă comunicare prin mijloace tehnice şi că oricum mecanicul de locomotivă trebuie să oprească trenul în momentul în care nu are semnal de intrare în staţie sau semnalul este stins, nu corespunde realităţii.
Potrivit disp. art.29 alin.2 din O.U.G. nr.12/1998, privind zona de siguranţă a căii ferate „zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâşiile de teren, în limita a 20 metri fiecare, situate de o parte şi de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a circulaţiei, şi a celorlalte instalaţii de conducere operativă a circulaţiei trenurilor, precum şi a instalaţiilor şi lucrărilor de protecţie a mediului.”
Prin instituirea zonei de siguranţă legiuitorul a înţeles să protejeze infrastructura feroviară, pentru a putea evita punerea în pericol a mijloacelor de transport pe căile ferate. Acest lucru înseamnă că prin simpla pătrundere în zona respectivă se creează un pericol pentru siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată, chiar executarea unor lucrări în această zonă se realizează doar în anumite condiţii şi numai după obţinerea prealabilă a unor avize în acest sens de la organele abilitate.
Susţinerea instanţei de fond că în momentul în care s-a produs distrugerea cablurilor SCB, era o pauză de circulaţie, nefiind programat nici un tren să circule, astfel încât nu se putea pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe căile ferate, duce la concluzia că dacă nu ar fi fost pauză de circulaţie, pericolul ar fi fost iminent şi actual, ceea ce nu înlătură culpa inculpatului.
A apreciat tribunalul că, instanţa de fond era obligată să dea eficienţă şi celorlalte probe administrate în cauză, respectiv, declaraţiile inculpatului, ale martorilor, adreselor emise de CFR SA, proceselor verbale de cercetare la faţa locului şi planşelor foto.
Prin urmare, analiza materialului probator administrat pe tot parcursul procesului penal, a îndreptăţit tribunalul, ca instanţă de control judiciar, să aprecieze că soluţia instanţei de fond, de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, reprezintă rezultatul unei interpretări eronate a probelor administrate.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că fapta săvârşită de inculpatul M. N.M., în modalitatea expusă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.276 alin.4 raportat la art.276 alin.1 Cod penal, cu atât mai mult cu cât acesta nu avea voie să pătrundă în zona de siguranţă a căii ferate, iar pe perioada remedierii cablurilor SCB nu mai existau semnale şi control asupra circulaţiei pe calea ferată, funcţionarea şinelor şi a macazelor fiind perturbată, punându-se astfel în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs inculpatul M. N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în esenţă, casarea acesteia şi menţinerea soluţiei date de prima instanţă, aceea de achitare a sa în temeiul, art. 10 al.1 lit. d cod pr. penală.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a fost cea care a procedat în mod corect luând de bază concluziile expertizei tehnice efectuată în cauză şi reţinând că, prin acţiunea sa nu s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată şi astfel nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 275 al.4 cod penal.
S-a precizat că expertiza efectuată demonstrează că fapta inculpatului nu reprezenta un pericol pentru calea ferată şi nici nu ar fi putut reprezenta un astfel de pericol, întrucât pe timpul cât a durat reparaţia nu a circulat nici un tren sau dacă ar fi circulat acesta nu era în pericol, deoarece conductorul nu se ghidează numai după semnale luminoase, ci are un protocol de urmat prin transmisie radio.De asemenea, ar fi trebuit să se ţină seama de faptul că zona de siguranţă a căii ferate de care vorbeşte instanţa de apel nu exista la propriu în perimetrul respectiv, cablurile de siguranţă nefiind protejate în nici un fel.
În final, recurentul a arătat că nu este vinovat de nimic, că fapta sa a reprezentat o situaţie neplăcută, fiind mânat de curiozitate atunci când a scos din pământ bucata de fier, drept pentru care soluţia corectă era aceea de achitare a sa aşa cum a dispus prima instanţă.
Examinând decizia recurată, în raport de probele administrate în cauză, de criticile recurentului inculpat ce se pot circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct.18 cod pr. penală, ţinând seama şi de dispoziţiile alineatului 3 al aceluiaşi text legal, curtea a constatat că recursul inculpatului este nefondat.
Instanţele anterioare au reţinut, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt constând în aceea că la data de 20 mai 2008, inculpatul lucrând pe un buldo-escavator, pe terenul aparţinând SC P.S. SRL Târgovişte a depăşit perimetrul acestui teren şi, observând la o distanţă de aproximativ 5 m de calea ferată, un fier, a încercat să-l scoată din pământ pentru a-l duce la fier vechi. A introdus cupa utilajului în apropierea bucăţii de fier, înspre calea ferată, fără a reuşi scoaterea fierului din pământ, dar a distrus echipamentele de siguranţă a circulaţiei pe calea ferată ce se aflau îngropate în zona respectivă.
Inculpatul nu neagă că el este cel care, încercând să scoată acea bucată de fier, a distrus cablurile de cale ferată ce deserveau instalaţia de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar în zona respectivă, însă susţine că prin fapta sa nu a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată, în acest fel nefiind întrunite elementele constitutive ale articolului 276 al.4 cod penal rap la art. 276 al.1 cod penal, această opinie fiind îmbrăţişată şi de prima instanţă ce a dispus achitarea acestuia.
Prin urmare, divergenţa între hotărârea primei instanţe şi cea a instanţei de apel este aceea, dacă prin fapta sa inculpatul a pus sau nu în pericol circulaţia pe calea ferată, prima instanţă considerând că această condiţie prev. de art. 276 al.1 cod penal nu este îndeplinită, în timp ce instanţa de apel a considerat că toate elementele constitutive ale art. 276 alin 4 rap la art. 276 al.1 cod penal sunt întrunite.
Pornind de la acest text de lege, curtea constată că acesta prevede că infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă prevăzute de art. 276 al.1 cod penal constă în ……….. „ distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată,…dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate”.
După cum se poate observa, nu există dubiu cu privire la faptul, că prin acţiunea sa cu buldo-escavatorul în zona de siguranţă a căii ferate, inculpatul a distrus cablurile îngropate în pământ ce deserveau instalaţiile de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar în zona respectivă, distrugerea fiind rezultatul culpei inculpatului, deoarece este cert că acesta nu a acţionat cu intenţia de a afecta în vreun fel calea ferată sau siguranţa circulaţiei feroviare.
Rămâne deci în discuţie cea de-a doua condiţie prevăzută de textul citat, care impune ca distrugerea să fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Sub acest aspect, curtea îmbrăţişează opinia instanţei de apel potrivit căreia, atâta timp cât inculpatul a acţionat buldo-escavatorul în zona de siguranţă a căii ferate, unde nu avea ce să caute, cât acea cale ferată era destinată circulaţiei feroviare, nefiind una scoasă din uz, iar instalaţiile de dirijare a traficului (semafoarele electrice, macazele şi circuitele de cale ferată) au fost nefuncţionale o perioadă de aproximativ 4 ore cât timp a durat reparaţia, e clar că s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată.
Faptul, relevat de concluziile expertizei pe care s-a bazat şi soluţia primei instanţe că, întâmplător, în perioada de 4 ore cât a durat remedierea defecţiunilor, nu au circulat mijloace de transport pe calea ferată şi că există protocoale de siguranţă care impun o anumită conduită pentru personalul căilor ferate într-o situaţie de avarie, nu face să dispară starea de pericol pe care a creat-o inculpatul prin acţiunea sa de distrugere a cablurilor instalaţiei de dirijare a traficului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, inculpatului i s-a indicat de către şeful său, care sunt limitele perimetrului în care trebuie să lucreze, dar acesta, din proprie iniţiativă a depăşit limitele, s-a apropiat de calea ferată cu utilajul respectiv şi a încercat să dezgroape o bară de fier în ideea că o va valorifica la fier vechi( situaţie relevată de martorii M C şi T L).
Aşa fiind, Curtea a considerat că este corectă şi pe deplin justificată probator soluţia instanţei de apel care a constatat că sunt întrunite elementele infracţiunii de distrugere din culpă prev. de art. 276 al.1 şi 4 cod penal şi inculpatul M.N. trebuie să răspundă penal pentru săvârşirea acestei fapte.
