În cazul infracţiunii de emitere a unui cec căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, pedeapsa aplicabilă nu este închisoarea alternativ cu amenda, ci doar închisoarea, de la 6 luni la 1 an.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 573 din 11 aprilie 2013
Prin sentinţa penală nr. 167 din 25.01.2013, pronunţată de Judecătoria Brăila, s-a dispus, în baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 3201alin. (7) C.proc.pen., condamnarea inculpatului T.C. la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.750 lei pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unei file CEC fără a avea completate elementele esenţiale conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 55/1934.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631C.pen., conform căruia, dacă se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsa cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 189 şi urm. C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu nr. 2012/P/2011 din data de 28.09.2012, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul T.C., pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unei file CEC fără a avea toate elementele completate, prevăzută de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la sfârşitul anului 2009 inculpatul a emis o fila CEC seria … nr. 0100020, doar semnată la rubrica „semnătura trăgătorului”, fără a completa celelalte elemente esenţiale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 55/1934.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de proba: sesizările B.R.D., Sucursala Brăila [fila 4; declaraţie inculpat (filele 9-11); declaraţie martor I.F. (fila 12); înscrisuri (filele 15-19)].
În faza de cercetare judecătorească, fiind prezent în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa şi a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201C.proc.pen.
Analizând materialul probator administrat cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Din coroborarea declaraţiei inculpatului dată în cursul urmăririi penale cu depoziţia martorului I.F. (fila 12), instanţa a reţinut că între SC S. SRL Brăila şi SC P.T. SRL Bucureşti s-au desfăşurat relaţii comerciale în anul 2009, în urma cărora SC S. SRL Brăila, administrată de învinuitul T.C., a cumpărat diverse utilaje şi scule, urmând să plătească suma de 4.676,26 lei.
În acest sens, inculpatul a emis cu titlu de garanţie o filă CEC pe care a semnat-o doar la rubrica „semnătura trăgătorului”. La începutul anului 2010, inculpatul a achitat o parte din datorie, rămânând un rest de 2.676,26 lei. Pentru această sumă, administratorul SC P.T. SRL Bucureşti, martorul I.F., a dat dispoziţie unuia dintre angajaţi să completeze fila CEC cu data „10.05.2011” şi să o introducă la plată.
Fila CEC a fost refuzată la plată pe motivul „lipsa totală de disponibil în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare”.
Fiind audiat în faţa instanţei, inculpatul T.C. a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţia acestuia coroborându-se cu restul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale.
Faţă de cele expuse instanţa a apreciat că fapta inculpatului există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Prima instanţă a considerat că, în drept, fapta inculpatului T.C. constând în aceea că la sfârşitul anului 2009 a emis o filă CEC seria … nr. 0100020, doar semnată la rubrica „semnătura trăgătorului”, fără a completa celelalte elemente esenţiale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 55/1934, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de emitere a unui CEC fără a avea toate elementele completate, prevăzută de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
Având în vedere cele expuse, prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă cu amendă penală care să răspundă scopului definit de art. 52 C.pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen.
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut pericolul social concret al infracţiunii relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, împrejurările concrete de săvârşire a faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1987 din 8.11.2010 a Judecătoriei Brăila la pedeapsa amenzii penale de 3.000 de lei, pentru săvârşirea unei fapte similare celei deduse judecăţii.
Totodată, din fişa de a inculpatului rezultă că acesta a fost sancţionat administrativ de trei ori de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila tot pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 841pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
La individualizarea pedepsei, instanţa a luat în considerare şi faptul că prin săvârşirea acestei infracţiuni inculpatul a adus atingere relaţiilor sociale a căror existenţă şi dezvoltare este condiţionată de încrederea ce trebuie să existe în mijloacele de plată şi convenţiile civile.
Faţă de cele expuse mai sus, văzând şi limitele de pedeapsa prevăzute de art. 841pct. 3 din Legea nr. 59/1934, respectiv amendă între 5.000 şi 100.000 de lei, precum şi dispoziţiile art. 3201alin. (7) C.proc.pen., instanţa urmează a aplica inculpatului o amendă penală în cuantum de 3.750 de lei, fără a mai reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante.
Instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631C.pen., conform căruia dacă se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 189 şi urm. C.proc.pen., l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.
În termen legal împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila invocând faptul că în cauză se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, întrucât pedeapsa cu amenda din art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 trebuie considerată abrogată prin Decretul nr. 544/1954.
În plus, s-a invocat faptul că instanţa de fond a omis să contopească pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 3.000 lei amendă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1987 din 8.11.2010 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 22.10.2010.
Recursul declarat de procuror este fondat şi a fost admis.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu art. 3856alin. (3) C.proc.pen., Curtea a reţinut că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond situaţia de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor administrate în cauză, iar fapta comisă de inculpat a fost încadrată corespunzător din punct de vedere juridic.
Referitor la motivul de recurs formulat, Curtea a constatat că acesta este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, se sancţionează cu amendă de la 5.000 -100.000 lei şi închisoare de la 6 luni până la 1 an emiterea unui CEC cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale.
Deşi textul de lege mai sus arătat prevede pedeapsa închisorii cumulativ cu pedeapsa amenzii, Curtea apreciază că în fapt pedeapsa amenzii trebuie considerată abrogată astfel cum s-a dispus prin art. III din Decretul nr. 544/1954, conform căruia „Se abrogă acele dispoziţii din Codul penal, precum şi din celelalte legi, care prevăd pedeapsa cu amenda corecţională, dacă această pedeapsă este cumulativă cu o pedeapsă privativă de libertate. Amenda astfel pronunţată nu se va mai executa”.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 160 din 21.09.2000 referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 123^a2# din Legea nr. 178/1934 ce viza tot o sancţiune cu închisoarea cumulativ cu amenda, în motivarea deciziei arătându-se următoarele:
Cu privire la critica privind existenţa a două pedepse principale, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece încă din anul 1954 în dreptul român a fost abrogată amenda ca pedeapsă alăturată privaţiunii de libertate. Într-adevăr, prin dispoziţiile art. III din Decretul nr. 544/1954 s-a prevăzut că „Se abrogă acele dispoziţii din Codul penal, precum şi din celelalte legi, care prevăd pedeapsa cu amenda corecţională, dacă această pedeapsă este cumulativă cu o pedeapsă privativă de libertate.
Amenda astfel pronunţată nu se va mai executa”.
După această dată nu au mai existat în legislaţia penală română pedepse cumulative, închisoare şi amendă, dispoziţiile legale care le prevedeau nemaifiind în vigoare la data adoptării Codului penal din 1968, după cum nu mai sunt în vigoare nici în prezent. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate este, sub acest aspect, lipsită de obiect, deci inadmisibilă.
În consecinţă, Curtea a constatat că pedeapsa aplicabilă pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 este închisoarea de 6 luni până la 1 an, limite care în speţă se reduc cu o treime, având în vedere că inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201C.proc.pen.
Aşa fiind, a admis recursul promovat de procuror, iar în rejudecare a dispus condamnarea inculpatului T.C. la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum orientat spre minimul special, apreciat a fi suficient pentru atingerea scopului preventiv-educativ.
Totodată, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen.
Conform art. 81 şi art. 71 alin. (5) C.pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, putându-se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără efectivă, pentru un termen de încercare stabilit conform art. 82 C.pen.În ceea ce priveşte solicitarea de contopire a pedepsei principale ce a fost aplicată în cauză cu pedeapsa de 3.000 lei amendă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1987 din 8.11.2010 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 22.10.2010, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere decizia nr. 70/2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce stabileşte că „Instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă”.
Faţă de cele mai sus arătate, a fost casată în întregime sentinţa supusă controlului judiciar, iar în rejudecare s-a hotărât conform dispozitivului prezentei.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. şi cele ale art. 192 alin. (3) C.proc.pen.
