Infracţiunea prev. de art. 4 din legea 241/2005 – conţinut constitutiv; caracterul de lege penală mai favorabilă al art. 4 al legii, în reglementarea anterioară OUG 54/2010, din perspectiva condiţiilor de incriminare; persoana căreia îi revine obligaţia de a se prezenta la chemarea organelor fiscale în vederea verificării contabilităţii societăţii comerciale. Pentru a reţine vinovăţia unei persoane din perspectiva art. 4 al legii 241/2005 este necesar nu numai ca cele trei somaţii să-i fie adresate şi comunicate legal, dar şi ca acestea să ajungă la cunoştinţa persoanei convocate anterior datei la care i se cere să prezinte documentele solicitate, pentru a îndeplini condiţiile unei „notificări”, unei comunicări corecte din punct de vedere juridic.
Reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a C.pen. – faţă de redactarea textului corespunzător din Codul penal anterior (art. 157 alin. 1 – „infractorul n-a mai săvârşit o altă infracţiune”) se impune concluzia că o „conduită bună” nu se reduce la absenţa antecedentelor penale, ci implică, de asemenea, o atitudine cuviincioasă faţă de muncă, o comportare corectă în toate relaţiile sociale, o respectare riguroasă a îndatoririlor ce-i revin.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani nr. 3569/P/2009 din data de 16.11.2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 07.12.2011 sub nr. 15075/99/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în libertate, a inculpatului A.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 4 din legea 241/2005 şi art. 9 lit. b din acelaşi act normativ, cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
În fapt, în actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că în perioada septembrie – octombrie 2009 inculpatul a refuzat de patru ori să se prezinte la organele fiscale în vederea verificărilor financiar fiscale iar în perioada iunie 2008 – decembrie 2008 acesta s-a aprovizionat cu mărfuri din piaţa intracomunitară fără să întocmească acte de înregistrare ca plătitor TVA, cauzând un prejudiciu de 303370 lei.
Pentru a se dispune astfel, pe parcursul urmăririi penale a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar sesizare din partea Gărzii Financiare, proces verbal de control întocmit de DGFP Iaşi, copii ale confirmărilor de primire a înştiinţărilor de prezentare la organele fiscale, copia certificatului de înregistrare a SCC.T.SRL şi copia certificatului constatator al ORC, copia actului adiţional la actul constitutiv al SCC.T.SRL, a fost întocmit raport de expertiză contabilă judiciară, au fost audiaţi martorii P.N. şi P.P., precum şi inculpatul A.I..
Pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea inculpatului A.I., declaraţia acestuia fiind consemnată în proces verbal separat şi ataşată la dosarul cauzei (f. 48).
Inculpatul A.I. a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 3201 C.proc.pen., cerere care a fost respinsă de instanţa de judecată la termenul din data de 09.04.2012, pe considerentul că declaraţia făcută de inculpat în faţa instanţei nu întrunea cerinţele legale, inculpatul declarând expres că nu recunoaşte infracţiunile reţinute în sarcina sa în actul de sesizare (f. 47).
În apărare, inculpatul a solicitat instanţei, prin apărător din oficiu, administrarea probei testimoniale, probă încuviinţată de instanţa de judecată. În considerarea probei încuviinţate a fost audiată martora A.M.C. (f. 66). De asemenea, inculpatul, prin apărător, a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 67-72, 84-87 şi 93-98).
Instanţa, în considerarea şi a exigenţelor art. 6 CEDO, a procedat la audierea martorului din lucrări P.N., în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi publicitate, declaraţia acesteia fiind consemnată în proces verbal separat şi ataşată la dosarul cauzei.
Audierea martorului P.P. nu a mai fost posibilă în cauză, acesta fiind plecat la muncă în Italia, fără a se cunoaşte o adresă precisă unde să poată fi localizat, motiv pentru care instanţa a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 327 alin. 3 C.proc.pen.
Instanţa, din oficiu, a dispus ataşarea la dosarul cauzei a unei copii a sentinţei penale nr. 331/23.06.2011 a Tribunalului Iaşi, cu referat întocmit de Biroul de Executări Penale al instanţei, din care rezultă că sentinţa nu este definitivă. De asemenea, s-au solicitat relaţii ORC Iaşi cu privire la SCC.T.SRL, societate care a fost introdusă în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente, fiind citată prin intermediul lichidatorului judiciar.
Pe parcursul procedurii, la cererea părţii civile, instanţa a dispus lărgirea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpatului A.I. încă din cursul urmăririi penale şi instituirea sechestrului asigurator şi asupra bunurilor imobile şi mobile ale părţii responsabile civilmente, măsurile asiguratorii fiind duse la îndeplinire de organele fiscale.
Întrucât în cauză apărătorul din oficiu al inculpatului a contestat competenţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani de a sesiza Tribunalul Iaşi, aspecte soluţionate la termenul din data de 27.02.2012, precum şi la termenul din data de 09.04.2012, se impun următoarele precizări:
Prin legea 202/2010 infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din legea 241/2005 a fost scoasă din sfera de competenţă materială a judecătoriei şi trecută în competenţa materială a tribunalului. În legătură cu aplicarea în timp a noii legi, dispoziţiile art. XXIV au cu precizări, putându-se distinge mai multe situaţii, dintre care următoarele două au relevanţă:
– în cazul în care la data intrării în vigoare a legii 202/2010 parchetul de pe lângă judecătorie a efectuat doar acte premergătoare cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din legea 241/2005 acestea vor putea fi continuate numai de parchetul de pe lângă tribunal, singurul competent să dispună începerea sau neînceperea urmăririi penale;
– în cazul în care la data intrării în vigoare a legii 202/2010 parchetul de pe lângă judecătorie începuse urmărirea penală cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din legea 241/2005, situaţie care se regăseşte şi în prezenta cauză unde urmărire penală împotriva inculpatului A.I. a fost începută încă din data de 17.12.2009, cauza rămâne în competenţa acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, evitându-se astfel mutarea dosarelor de la parchetele de pe lângă judecătorii la cele de pe lângă tribunale.
Dacă procurorul de la parchetul de pe lângă judecătorie dispune în aceste ultime cauze trimiterea în judecată a inculpatului va trebui să sesizeze tribunalul, care este instanţa competentă potrivit normelor în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului. Astfel, legea 202 prevede, cu caracter temporar (doar în situaţii tranzitorii), o situaţie derogatorie de la dispoziţiile art. 209 alin. 4 C.proc.pen. Prin urmare, sesizarea tribunalului de către parchetul de pe lângă judecătorie nu poate ridica nici o discuţie sub aspectul existenţei unui caz de nulitate absolută ca urmare a nelegalei sesizări.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală şi probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, cu privire la fondul cauzei penale de faţă instanţa reţine următoarele:
În fapt, inculpatul A.I. a înfiinţat SCC.T.SRL încă din data de 10.06.2008, societatea având ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri iar ca activităţi secundare cele legale de importul şi exportul de bunuri. Inculpatul a devenit singurul acţionat şi administratorul acestei firme. Pentru ţinerea evidenţei contabile inculpatul nu a angajat legal vreo persoană, contabilitatea firmei fiind asigurată de martora P.N. în baza unei „convenţii verbale”.
Începând cu luna iunie 2008 SCC.T.SRL, administrată de inculpat, a desfăşurat activităţi comerciale constând în vânzarea en gros de legume şi fructe aduse din spaţiul intracomunitar. Potrivit declaraţiilor inculpatului A.I., pentru transportul acestor bunuri folosea serviciile diverselor firme de transport, firme contactate de pe internet – Bursa de transport sau telefonic. Atât contravaloarea bunurilor achiziţionate din spaţiul intracomunitar, cât şi contravaloarea serviciilor de transport, erau achitate de inculpat prin intermediul plăţii directe (cash), fără folosirea serviciilor bancare.
Din notele de recepţie puse la dispoziţia expertului de către inculpat a rezultat că între 21 iunie şi 28 iunie 2008 societatea administrată de inculpat făcuse deja achiziţii intracomunitare totale de 6231 euro, depăşind plafonul de scutire de la plata TVA, plafon calculat de expert potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cursul urmăririi penale la suma de 5833 euro (societatea fiind înfiinţată abia din 10 iunie 2008). Administratorul A.I. nu a solicitat însă în termen legal înregistrarea societăţii ca plătitor de TVA, situaţie în care aceasta a pierdut dreptul de deducere de TVA, având obligaţia de plată a TVA colectat la vânzarea mărfurilor achiziţionate de la furnizorii din Uniunea Europeană.
Din verificarea datelor furnizate de sistemele informatice privind achiziţiile intracomunitare, a documentelor de transport (CMR) şi a datelor transmise de transportatori pentru serviciile efectuate SCC.T.SRL, a datelor din aplicaţia Trafic Control şi a celor din sistemul VIES, a rezultat că societatea administrată de învinuit a efectuat achiziţii intracomunitare de produse agricole în perioada în care a fost neplătitor de TVA, respectiv de la data înfiinţării societăţii şi până la sfârşitul anului 2008, în valoare totală de 303312,7 euro (1225853,44 lei). La această valoare, în cursul urmăririi penale expertul contabil desemnat a calculat TVA necolectat la valoarea achiziţiilor efectuate de 226895 lei, TVA necolectat aferent adaosului comercial în valoare de 15984 lei şi dobânzi până la data de 30.10.2009 în valoare de 60491 lei, deci un prejudiciu de 303370 lei.
În data de 24.06.2008 a fost luată la control SCC.T.SRL de către Garda Financiară, Secţia Judeţeană Iaşi, controlul fiind efectiv efectuat la data de 24.07.2008, societatea fiind sancţionată contravenţional pentru nedotarea cu aparate de marcat. De la acea dată SCC.T.SRL a fost periodic controlată de organele fiscale cu privire la achiziţiile intracomunitare de mărfuri, fiind întocmite note de constatare, ataşate dosarului de urmărire penală. Cu ocazia acestor controale au fost identificate nereguli multiple în contabilitatea societăţii, aceasta fiind sancţionată contravenţional.
La data de 19.03.2009 inculpatul A.I. a cesionat SCC.T.SRL, cu titlu gratuit, martorului P.P., acesta devenind legal acţionar unic şi administrator al societăţii (f. 113 şi urm. d.u.p.). Potrivit punctului 2 al actului adiţional la actul constitutiv al SCC.T.SRL (act încheiat în faţa notarului public conform încheierii de autentificare nr. 3354/19.03.2009), noul acţionar şi administrator prelua „activul şi pasivul, împreună cu documentele financiar contabile şi ştampila societăţii”.
Ulterior, prin patru invitaţii succesive trimise administratorului SCC.T.SRL în perioada septembrie – octombrie 2009, acesta era invitat de organele fiscale să prezinte documentele financiar contabile ale firmei în vederea unor noi verificări, invitaţii cărora însă inculpatul A.I. nu le-a dat curs.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Astfel, atât inculpatul A.I., cât şi martora P.N., au arătat că SCC.T.SRL nu a fost înregistrată ca plătitor de TVA pentru achiziţiile intracomunitare efectuate. În declaraţiile date în cursul procesului inculpatul a susţinut că a fost indus în eroare de martoră, care ţinea contabilitatea societăţii în baza unei convenţii verbale şi care nu cunoştea plafonul până la care societatea era scutită de TVA.
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată martora P.N. a susţinut însă că inculpatul a adus târziu actele de achiziţie şi astfel a realizat târziu că societatea trebuia să plătească TVA; oricum a susţinut martora că în momentul în care şi-a dat seama de acest aspect a comunicat inculpatului obligaţia care îi revenea (f. 65).
Dincolo de faptul că atât timp cât nu avea angajat contabil în mod legal sau nu avea un contract cu o societate de profil pentru ţinerea contabilităţii societăţii SCC.T.SRL întreaga răspundere pentru contabilitatea firmei revine inculpatului (art. 10 alin. 1 din legea 82/1991), susţinerile martorei par a fi mai aproape de adevăr decât cele ale inculpatului prin raportare la menţiunile raportului de expertiză contabilă judiciară. Astfel, în cuprinsul acestui raport expertul contabil arată că actele de intrare a mărfurilor achiziţionate intracomunitar în patrimoniul SCC.T.SRL au numeroase deficienţe care le lipseşte de calitatea de document justificativ, din actele firmei nu rezultă documentele şi modalitatea în care a fost plătită marfa către furnizorii externi, documentele şi modalitatea de plată a transportatorilor, cum s-a efectuat vânzarea mărfurilor către clienţii interni; pentru multe dintre vânzările de mărfuri nu s-au întocmit facturi legale iar pentru ca gestiunea valorică să fie scăzută din marfa achiziţionată s-a folosit monetarul, nici acesta nefiind semnat, ba chiar fiind întocmit ulterior operaţiunilor (s-a ajuns astfel ca monetarul cu nr. 39 să fie întocmit la 17.07.2008 în timp ce monetarul anterior, cu numărul 38, a fost întocmit la 24.12.2008).
De altfel inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procedurii cu privire la achiziţiile intracomunitare efectuate, în încercarea de a valida susţinerea că nu a efectuat achiziţii într-un cuantum care să-i impună obligaţia de a înregistra societatea drept plătitor de TVA. În declaraţiile date succesiv inculpatul a recunoscut sau infirmat achiziţionarea unor mărfuri, pentru ca în faţa instanţei să conteste doar transportul de ceapă din Olanda şi achiziţia de roşii din Polonia (f. 48 verso). Contrar acestor susţineri, înscrisurile depuse la dosar arată faptul că inculpatul contestă achiziţiile din Olanda şi Austria, nu Polonia.
Deşi la dosar s-a ataşat o adresă din partea Waterman Onion Products BV din care rezultă că aceasta nu a efectuat livrări către SCC.T.SRL (f. 84, 85), instanţa nu va da efect acesteia prin raportare la datele furnizate de autorităţi în urma consultării înregistrărilor informatice (f. 203 – 205, d.u.p.). Faptul că societatea din Olanda nu recunoaşte livrarea de mărfuri către SCC.T.SRL nu înseamnă că o astfel de achiziţie nu a fost făcută de societatea din România dată fiind modalitatea în care inculpatul a relatat că efectua aceste achiziţii, prin plăţi exclusiv în numerar, modalitate de conducere a unei afaceri ce atestă intenţia inculpatului de a se sustrage obligaţiilor fiscale.
De altfel, nici una dintre cele două achiziţii contestate de inculpat nu produce efecte în latura penală a cauzei, SCC.T.SRL devenind plătitoare de TVA, aşa cum se arată în raportul de expertiză contabilă şi cum am reţinut anterior, încă din data de 28.06.2008, deci cu mult anterior transporturilor contestate. În plus, deficienţele majore de ţinere a evidenţelor contabile şi realitatea că nu a evidenţiat corect achiziţiile efectuate intracomunitar sunt aspecte ce nu au fost contestate de inculpat şi singurele cu relevanţă în stabilirea răspunderii penale a acestuia.
În drept, fapta inculpatului A.I. care, în calitate de asociat unic şi administrator al SCC.T.SRL a efectuat în perioada iunie – decembrie 2008 achiziţii de mărfuri din piaţa intracomunitară care prin valoare determinau obligaţia societăţii de înregistrare ca plătitor de TVA, fără a evidenţia în actele contabile aceste achiziţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în speţă obligaţia de a achita TVA la valoarea achiziţiilor efectuate şi TVA aferent adaosului comercial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din legea 241/2005.
Sub aspect obiectiv instanţa reţine că prin fapta sa de a nu organiza o evidenţă contabilă exactă a achiziţiilor efectuate intracomunitar şi de a se sustrage de la înregistrarea societăţii ca plătitor de TVA inculpatul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 242879 lei, din care TVA necolectat la valoarea achiziţiilor efectuate de 226895 lei şi TVA necolectat aferent adaosului comercial în valoare de 15984 lei. La această sumă se adaugă dobânzi calculate de expert până la data de 30.10.2009, în valoare de 60491 lei, inculpatul datorând şi în continuare dobânzi până la achitarea integrală şi efectivă a debitului.
Sub aspectul laturii subiective instanţa reţine că inculpatul a comis fapta cu intenţie directă, intenţie ce rezultă cu prisosinţă din numeroasele nereguli identificate de expertul contabil în evidenţele SCC.T.SRL. În plus, aşa cum am arătat anterior, instanţa reţine că inculpatul este singura persoană responsabilă pentru modalitatea de organizare şi evidenţiere a contabilităţii firmei, martorei P.N. neputându-i-se imputa vreo vină în condiţiile în care nu avea nici un raport legal stabilit cu societatea. Mai mult, însăşi modalitatea în care inculpatul a înţeles să efectueze tranzacţii în derularea afacerilor comerciale, prin plăţi în numerar şi evitând tranzacţiile bancare susceptibile de verificări, denotă intenţia sa de a evita legislaţia fiscală, mai ales în condiţiile în care inculpatul cunoştea reglementările în materie privind comerţul cu legume şi fructe (a fost angajat la SC T. C. SRL, societate ce avea un astfel de obiect de activitate şi care era administrată de soţia sa, f. 166, d.u.p.).
Cât priveşte cealaltă infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului instanţa reţine că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 din legea 241/2005 pentru a fi atrasă răspunderea penală a inculpatului.
În primul rând instanţa reţine că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a acestei fapte, din infracţiunea prev. de art. 4 din legea 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 4 din legea 241/2005, cu aplic. C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) Este incident astfel textul art. 4 al legii în reglementarea anterioară OUG 54/2010, text mai favorabil inculpatului din perspectiva condiţiilor de incriminare, fapta constituind infracţiune doar dacă inculpatul refuză nejustificat, după trei somaţii, să prezinte documentele legale ale societăţii, în scopul împiedicării verificărilor financiare.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul ar fi fost invitat în patru rânduri să prezinte spre control actele financiar contabile ale societăţii şi că acesta nu a dat curs invitaţiilor nr. C-10071/27.08.2009 cu confirmarea nr. 44864/28.08.2009, nr. C-10513/02.09.2009 cu confirmarea nr. 5854/09.09.2009, nr. C-11156/16.09.2009 cu confirmarea nr. 14085/17.09.2009 şi nr. C-12549/06.10.2009 cu confirmarea nr. 3729/07.10.2009. Din copia confirmărilor de primire ataşate dosarului de urmărire penală (f. 21-24) rezultă însă că invitaţiile au fost expediate pe numele societăţii SCC.T.SRL. Ori, începând cu data de 19.03.2009 inculpatul A.I. nu mai avea nici o calitate în această societate şi nu putea nici măcar să primească o corespondenţă adresată acesteia, cu atât mai mult neavând obligaţia de a se prezenta la organele fiscale. Această obligaţie revenea administratorului societăţii de la acel moment, respectiv martorul P.P., cesiunea societăţii către această persoană fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru opozabilitate conform menţiunii nr. 24115/24.03.2009 (f. 29, dosar instanţă). De altfel, una dintre invitaţiile la care procurorul face trimitere, respectiv nr. 10513, a fost adresată expres martorului (f. 24, d.u.p.), o eventuală preluare şi deschidere a corespondenţei de către inculpat presupunând comiterea de către acesta a infracţiunii de violare a secretului corespondenţei prev. de art. 195 C.pen.
S-a argumentat de către procuror în actul de sesizare a instanţei că inculpatul avea obligaţia de a prezenta documentele contabile ale SCC.T.SRL chiar dacă nu mai era administratorul firmei întrucât nu predase efectiv aceste documente noului administrator iar verificările priveau perioada de timp în care inculpatul fusese administrator. Totuşi, corespondenţa la care se face referire nu era adresată inculpatului, aşa cum am arătat anterior, iar acesta nu mai avea de ce să răspundă în numele SCC.T.SRL. În plus, aşa cum s-a menţionat la punctul 2 al actului adiţional la actul constitutiv al SCC.T.SRL (act încheiat în faţa notarului public conform încheierii de autentificare nr. 3354/19.03.2009), noul acţionar şi administrator prelua „activul şi pasivul, împreună cu documentele financiar contabile şi ştampila societăţii”.
Prin urmare, răspunderea penală a inculpatului nu poate fi reţinută pentru această infracţiune, acesta neavând obligaţia de a răspunde invitaţiilor adresate de organele fiscale.
Mai mult, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului şi a soţiei sale, martora A.M.C., inculpatul nici nu a putut lua la cunoştinţă de invitaţiile adresate de organele fiscale, fiind plecat din ţară. Aceste susţineri nu pot fi considerate exclusiv subiective în condiţiile în care la data de 04.09.2009 faţă de inculpatul A.I. a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă într-o altă cauză, mandat care nu a putut fi pus în decât la data de 10.11.2009 (f. 123-127 d.u.p. şi 27 dosar instanţă). Prin urmare, apare ca veridică susţinerea inculpatului că nu a luat cunoştinţă de invitaţiile adresate de organele fiscale, acesta nefiind la domiciliul cunoscut de autorităţi, existând indicii că ar fi fost plecat din ţară.
Prin raportare la aceste aspecte, instanţa reţine că nu se poate angaja răspunderea penală a inculpatului A.I. pentru infracţiunea prev. de art. 4 din legea 241/2005, cu aplic. C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), impunându-se achitarea acestuia conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. Aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţelor interne, pentru a reţine vinovăţia unei persoane din perspectiva art. 4 al legii 241/2005 este necesar nu numai ca cele trei somaţii să-i fie adresate şi comunicate legal, dar şi ca acestea să ajungă la cunoştinţa persoanei convocate anterior datei la care i se cere să prezinte documentele solicitate, pentru a îndeplini condiţiile unei „notificări”, unei comunicări corecte din punct de vedere juridic (decizia nr. 264/09.04.2009 şi nr. 332/07.05.2009 ale Curţii de Apel Bacău, decizia nr. 102/17.02.2009 a ÎCCJ). Ori, organele de urmărire penală nu au ataşat dosarului cauzei copia invitaţiilor la care fac trimitere dovezile de expediţie pentru a se verifica concordanţa dintre numele persoanelor invitate, ce anume acte erau solicitate şi dacă exista posibilitatea legală de a fi prezentate.
Reţinând însă că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art. 345 alin. 2 C.proc.pen. din perspectiva infracţiunii de evaziune fiscală pentru care acelaşi inculpat a fost trimis în judecată, în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat în modalitatea şi cu contribuţia anterior descrise, instanţa va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea comisă instanţa va avea în vedere dispoziţiile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) privind dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere – inculpatul a acţionat în condiţiile în care cunoştea legislaţia incidentă şi în scopul prejudicierii bugetului de stat, într-o perioadă de timp redusă dar extrem de prolifică din perspectiva numeroaselor achiziţii intracomunitare realizate – dar şi persoana inculpatului A.I. care, la acest moment, nu este cunoscut cu antecedente penale, cauza în care a fost arestat preventiv fiind soluţionată în primă instanţă şi nedefinitivă, inculpatul bucurându-se în continuare de prezumţia de nevinovăţie conform art. 52 C.proc.pen.
Deşi lipsit de antecedente penale, instanţa nu poate reţine în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a C.pen. Faţă de redactarea textului corespunzător din Codul penal anterior (art. 157 alin. 1 – „infractorul n-a mai săvârşit o altă infracţiune”) se impune concluzia că o „conduită bună” nu se reduce la absenţa antecedentelor penale, ci implică, de asemenea, o atitudine cuviincioasă faţă de muncă, o comportare corectă în toate relaţiile sociale, o respectare riguroasă a îndatoririlor ce-i revin. Ori, o astfel de conduită nu a fost probată în cauza de faţă, instanţa având, dimpotrivă, date suficiente pentru a concluziona că nu se impune reţinerea acestei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului, dar şi la circumstanţele comiterii infracţiunii şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta comisă, instanţa consideră că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
În raport de cuantumul pedepsei cu închisoarea stabilite, prin raportare la dispoziţiile art. 65 alin. 2 C.pen. şi art. 9 din legea 241/2005, se va aplica inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C.pen. – dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei – pentru o perioadă de 2 ani, calculată conform disp. art. 66 Cod penal.
În baza art. 71 C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c – dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale -, pe durata pedepsei principale.
În raport de prevederile art. 71 alin. 2 C.pen., instanţa va interzice inculpatului doar drepturile prevăzute de art.64 alineatul 1 literele a teza a-II-a, lit. b şi c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, reţinând că natura faptei săvârşite şi datele personale ale inculpatului (a fost implicat într-un conflict extrem de violent, fiind condamnat în primă instanţă) conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat.
Referitor la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, instanţa constată că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de administrator în vederea comiterii infracţiunii, motiv pentru care se impune aplicarea art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, inculpatului urmând a-i fi interzis dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. De altfel, acesta va deveni şi nedemn de a mai ocupa o astfel de funcţie la momentul rămânerii definitive a condamnării prin raportare la prevederile art. 12 din legea 241/2005.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanţa va avea în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 06.10.2005, prin care instanţa europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr.1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată a unui drept fundamental consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, depăşeşte marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar şi decizia 74/2007 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii. Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce priveşte dreptul de a alege, instanţa nu va interzice exerciţiul acestui drept de natură electorală şi, în consecinţă, nu va face aplicarea art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal. Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, iar inculpatul, deşi căsătorit, nu are copii în întreţinere, întrucât nu rezultă din actele dosarului că inculpatul ar fi fost desemnat, sau să existe posibilitatea previzibilă ca acesta să fie desemnat, tutore sau curator al unei persoane, instanţa nu va interzice inculpatului nici drepturile prev. de art. 64 lit. d şi e C.pen.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că acesta nu a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea vreunei infracţiuni, vârsta inculpatului şi faptul că acesta pare a avea suportul familiei în adoptarea unui comportament licit pe viitor, dar şi gravitatea relativ redusă a faptei comise de acesta, prin raportare la cuantumul prejudiciului şi modalitatea efectivă de comitere, instanţa consideră că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat şi că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, acesta nu va mai comite alte infracţiuni. Instanţa are în vedere şi faptul că inculpatul, chiar dacă nu a recunoscut comiterea faptelor (de altfel, a şi fost achitat pentru una dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată), s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi pare a conştientiza consecinţele grave ale comportamentului ilicit adoptat.
De aceea instanţa, în baza C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.
Instanţa, în baza art. 359 C.proc.pen. va atrage atenţia inculpatului că în cazul săvârşirii altei infracţiuni se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei şi executarea acesteia în întregime.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa constată că partea civilă , Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat obligarea inculpatului A.I. la plata sumei de 303370 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală.
Potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit în cursul urmăririi penale, prin fapta sa de a nu organiza o evidenţă contabilă exactă a achiziţiilor efectuate intracomunitar şi de a se sustrage de la înregistrarea societăţii ca plătitor de TVA, inculpatul A.I. a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 242879 lei, din care TVA necolectat la valoarea achiziţiilor efectuate de 226895 lei şi TVA necolectat aferent adaosului comercial în valoare de 15984 lei. La această sumă se adaugă dobânzi calculate de expert până la data de 30.10.2009, în valoare de 60491 lei, inculpatul datorând şi în continuare dobânda legală prev. de art. 120 din OG 92/2003 până la achitarea integrală şi efectivă a debitului.
Deşi inculpatul a contestat cuantumul prejudiciului stabilit de expert susţinerile sale sunt nefondate. Aşa cum am arătat în latura penală a cauzei, deşi contestă unele achiziţii de mărfuri pentru care expertul a calculat TVA în raportul ataşat dosarului de urmărire penală, inculpatul nu a depus la dosar acte contabile care să contracareze susţinerile expertului din raportul întocmit. Ori, însuşi expertul arată în raportul de expertiză că există posibilitatea recalculării prejudiciului dacă inculpatul prezintă documente din care să rezulte că a achitat parţial TVA-ul calculat, documente ce nu au fost depuse. Faptul că inculpatul contestă transportul de mărfuri din Olanda şi Austria sau că societatea din Austria a negat că ar fi avut relaţii comerciale cu SCC.T.SRL nu înseamnă că inculpatul nu a efectuat acele achiziţii, în condiţiile în care acestea sunt înregistrate în sistemele informatice consultate de autorităţi, inculpatul avea o modalitate de derulare a afacerilor comerciale de natură a evita supravegherea fiscală şi nu a ţinut o evidenţă contabilă legală a tranzacţiilor efectuate.
De aceea instanţa va admite acţiunea civilă promovată în cauză şi va obliga inculpatul la repararea prejudiciului cauzat, astfel cum a fost anterior defalcat.
Având în vedere prevederile art. 11 din legea 241/2005, se va menţine măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, astfel cum a fost dispusă prin încheierea din data de 09.04.2012.
În baza art. 13 din legea 241/2005 şi art. 7 şi 21 din legea 26/1990 se va comunica Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi copie a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare şi punerii în practică a interdicţiei legale prev. de art. 12 din legea 241/2005.
