Art. 289 Cod procedură penală precizează că judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu. Luarea în considerare a unor declaraţii de martori date la notariat contravine principiilor consacrate de acest text procedural.
Prin sentinţa penală nr. 437/14.06.2007 Judecătoria Suceava l-a condamnat pe inculpatul B.M.D. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 4 raportat la art. 209 al. 1 lit. e, g Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. c Cod penal şi la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 78 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. d Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 4 luni închisoare.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni.
În temeiul art. 71 al. 2 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal a căror a fost suspendat condiţionat conform art. 71 al. 5 Cod penal.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată MVG şi l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 1179,60 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 25.02.2006 în jurul orei 2000, partea vătămată M. V. G. din com. Zamostea s-a deplasat împreună cu prietena sa L. R. la discoteca organizată în com. Zvoriştea, la volanul autoturismului marca Dacia 1310,proprietatea tatălui său.
În timp ce se afla în discotecă partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul B. M. D. care a întrebat-o de unde este şi ce caută în Zvoriştea.
În jurul orei 000, la solicitarea martorei L. R., partea vătămată a părăsit incinta discotecii cu intenţia de a o conduce pe prietena sa la domiciliu.
După ce a pornit motorul autoturismului, partea vătămată a început să cureţe parbrizul de zăpadă, timp în care, la volan, fără acordul părţii vătămate, s-a urcat inculpatul B. M. D. demarând în trombă pe DN 29 A în direcţia Zvoriştea – Vîrful Câmpului.
După parcurgerea unei distanţe de aproximativ de 50 metri, datorită faptului că nu poseda permis de conducere şi a condiţiilor meteo defavorabile, învinuitul B. M. D. a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, intrând într-un podeţ ce permitea accesul în curtea Dispensarului uman din com. Zvoriştea.
Urmare a accidentului, partea frontală a autoturismului a fost serios avariată, însă inculpatul nu a suferit leziuni.
Partea vătămată a încercat, fără succes, să-l oprească pe inculpat, care după evenimentul rutier a ameninţat-o cu acte de violenţă, spunându-i că îi va distruge autoturismul.
Soluţionând latura civilă a cauzei, prima instanţă a admis în parte acţiunea promovată de partea vătămată obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 1179,60 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea pieselor distruse de la autoturism, conform actelor doveditoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul arătând că, în mod nelegal a fost condamnat pentru infracţiunea de furt a autoturismului, deoarece fapta nu există, maşina fiindu-i dată de partea vătămată. În ce priveşte cea de a doua infracţiune consideră că, dată fiind lipsa de pericol social concret al faptei comise, poziţia sa procesuală corectă, vârsta sa, se impunea achitarea, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b1 C.pr.pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Prin decizia penală nr.428/5.XI.2007 Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. M. D. şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut din probele administrate că, la data critică, inculpatul s-a urcat la volanul maşinii părţii vătămate deşi nu avea permis de conducere, şi a condus o porţiune de drum, izbindu-se de un podeţ.
S-a mai reţinut că declaraţiile martorilor A. G. E. şi I. M., audiaţi în apel la propunerea procurorului, sunt evident nesincere cu privire la indicarea persoanei care în noaptea critică a condus autoturismul părţii vătămate, întrucât, pe de o parte, nu se coroborează cu celelalte probe mai sus menţionate, iar pe de altă parte inculpatul i-a propus în apărarea sa, la un interval mare de timp de la incident (peste un an), cei doi nefiind în măsură să indice cu certitudine măcar culoarea maşinii, cu toate că locul din faţa discotecii era luminat.
Cât priveşte declaraţia martorului S. C. se constată că la urmărirea penală acesta susţine că nu a văzut cine s-a urcat la volanul maşinii cu care venise partea vătămată, pentru ca în instanţă să afirme contrariul, precizând totodată că îşi menţine şi declaraţia dată în cauză la urmărirea penală. În consecinţă, în mod justificat prima instanţă nu a ţinut seama de declaraţia dată de acesta, cu ocazia pronunţării sentinţei apelate.
Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta a fost just şi proporţional individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs inculpatul B. M. D. cu motivarea că nu a sustras maşina părţii vătămate şi nici nu a condus-o, solicitând achitarea sa în temeiul art.10 lit.a C.pr.pen..
Apărătorul inculpatului a depus la dosar declaraţiile notariale ale martorilor N. E., S. C., D. A., A. C. şi a părţii vătămate M. V. G..
Analizând cauză prin prisma motivelor invocate cât şi a celor care pot fi luate în considerare din oficiu conform art.3859 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată că recursul este întemeiat numai sub aspectul laturii civile.
Apărările inculpatului că nu el a condus autoturismul sunt contrazise de probele aflate la dosar, respectiv declaraţiile martorilor care au asistat la săvârşirea faptei, coroborate cu declaraţia părţii vătămate şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
Art. 289 Cod procedură penală precizează că judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
Nemijlocirea constă în obligaţia instanţei de a îndeplini în mod direct toate actele procesuale şi procedurale, care dau conţinut şedinţelor de judecată. Pentru a se realiza nemijlocirea în judecarea cauzelor penale, instanţa readministrează probele care au fost administrate în faza urmăririi penale. Astfel, un martor audiat în cursul urmăririi penale trebuie reaudiat în faţa instanţei, acest lucru nerealizându-se în situaţia în care, în mod obiectiv, ascultarea martorului nu mai este posibilă.
În speţă, martorii care au văzut direct cum s-au săvârşit faptele au fost L. R., L. A. C. V., însă primii doi martori nu au putut fi audiaţi întrucât sunt plecaţi la muncă în străinătate, aşa cum rezultă din procesele-verbale de executare a mandatului de aducere întocmite de organele de poliţie. În ce priveşte martorul C. V., deşi inculpatul a propus audierea acestuia la instanţa de apel, fiind citat în acest sens, la termenul de judecată din 05.XI.2007 a fost audiat martorul I. M., la cererea inculpatului.
Prezenţa acestui martor, I. M., la locul incidentului nu este confirmată de nicio altă probă.
Declaraţia martorului S. C. este apreciată ca subiectivă ţinând cont de faptul că motivul disputei dintre inculpat şi partea vătămată a fost legată de incidentul pe care martorul l-a avut cu partea vătămată în discotecă.
Faţă de motivele expuse mai sus, instanţa nu va lua în considerare declaraţiile martorilor date la notar, nefăcându-se dovada că aceştia nu se puteau prezenta şi la instanţa de fond sau apel pentru a fi audiaţi nemijlocit.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că hotărârea criticată este legală şi temeinică sub aspectul laturii penale, din probe rezultând că inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului aparţinând părţii vătămate fără acordul acestuia şi l-a condus aproximativ 50 m când a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un pod.
Faţă de declaraţia dată la de partea vătămată prin care precizează că nu are nici un fel de pretenţie faţă de inculpat, având în vedere şi principiul disponibilităţii, curtea va lua act că aceasta a renunţat la pretenţiile civile.
În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul, va casa în totalitate decizia penală şi în parte sentinţa penală sub aspectul laturii civile.
