Infracţiunea de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin. 1 C.pen. Lipsa relei-credinţe în săvârşirea infracţiunii. Achitarea Gestiune frauduloasă


Sub aspectul naturii subiective, infracţiunea de gestiune frauduloasă se săvârşeşte numai cu intenţie, cerinţă ce rezultă, chiat şi în situaţia în care fapta se realizează prin inacţiuni, din expresia ,,rea-credinţă,, folosită în cuprinsul art. 214 C.pen. În speţă, inculpata nu a produs prejudiciu societăţii angajatoare cu intenţie, ci din culpă, prin neîntocmirea actelor de recepţie, neînregistrarea medicamentelor în evidenţe, necontrolarea mărfurilor la primirea acestora şi neevidenţierea mărfurilor cu ajutorul Registrului Jurnal de gestiune, inculpata neprevăzând rezultatele păgubitoare ale faptelor sale, deşi putea şi trebuia să le prevadă.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, înregistrat pe rolul instanţei la 8.04.2005 a fost trimisă în judecată în stare de libertate inculpata B. M., acuzată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin.1 C.p.

În expozitivul rechizitoriului a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:

La data de 20.02.2003, SC “Farmacia X” SRL Craiova prin reprezentant legal a depus plângere cu privire la inculpata B. M. din jud. Dolj pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prev. de art. 215 ind. 1 C.p. În motivarea plângerii s-a arătat faptul că la data de 30.12.2002 inculpatei B. M. în calitate de gestionar la punctul farmaceutic deschis de SC “Farmacia X” SRL Craiova în com. Y, jud. Dolj, i s-a efectuat un inventar privind situaţia financiară, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat o lipsă în gestiune de 27.254,7302 lei, lipsă în gestiune pe care inculpata nu a putut să o justifice. Tototadă din plângere rezultă că la mijlocul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar şi s-a constatat că prejudiciul era în realitate de 32.000 lei.

S-a reţinut că, în luna aprilie 2001 SC “Farmacia X” SRL Craiova a deschis un punct de lucru în jud. Dolj ocazie cu care inculpata B. M. a fost angajată în funcţia de asistent de farmacie. Potrivit fişei postului, inculpata avea obligaţia să administreze gestiunea punctului farmaceutic, să comande medicamente, să recepţioneze marfa, să le depeziteze corect, să menţină starea de curăţenie etc.

Din materialul probator ataşat la dosar rezultă că inculpata, în calitatea pe care o avea, trebuia să asigure desfăşurarea în condiţii optime a punctului farmaceutic din jud. Dolj, atât din punct de vedere al vânzării medicamentelor, cât şi din punct de vedere al aprovizionării cu medicamente pe baza comenzilor sale.

Activitatea de urmărire penală stabileşte că din punctul de vedere al activităţii de serviciu, inculpata B. M. se aproviziona cu marfă de la Depozitul O.L.T.D.E.P. şi de la Farmacia X din centrul mun. Craiova unde, conform declaraţiei inculpatei „mi se strângea marfa cu factura”. Totodată din declaraţia inculpatei rezulta că aceasta nu verifica dacă ceea ce era dat de depozit pe baza solicitării ei corespundea cu ceea ce era trecut pe factură sau pe avize. De asemenea, tot din declaraţia inculpatei se constată că aprovizionarea cu marfă de către inculpată pentru punctul farmaceutic din com. Y se făcea şi prin alte persoane cum este menţionat faptul că un cumnat al acesteia care venea în Craiova cu probleme personale îi mai lua şi ei marfă pentru punctul farmaceutic.

Cu privire la modalitatea în care inculpata B. M. ţinea evidenţa referitoare la vânzarea produselor, stocul rămas şi notele de recepţie, din declaraţia inculpatei rezultă că „deşi cunosc că ar fi trebuit să ţin şi evidenţa cu privire la vânzarea produselor, la stocul rămas şi notele de recepţie nu am făcut acest lucru, considerând că acesta trebuia făcut de către contabilitatea sediului central din Craiova deoarece aşa mi s-a spus”. Mai mult, inculpata nu avea nici un fel de evidenţe cu privire la reţetele compensate sau gratuite, precizând că sumele de bani rezultate în urma vânzării medicamentelor le evidenţia în monetare zilnice, iar în zilele de 15 şi 30 ale lunii le preda la sediul farmaciei pe baza unui registru de casă. Activitatea defectuoasă desfăşurată de inculpata B. M. la punctul farmaceutic a fost generată şi de modalitatea în care se dădeau medicamente Spitalului Brabova, întrucât inculpata livra medicamentele de baza unui registru în care se evidenţiau medicamentele şi valoarea lor dar nimeni nu semna acest registru.

La sfârşitul anului 2002 inculpatei B. M. i s-a efectuat un inventar la punctul farmaceutic din com. Y stabilindu-se o lipsă în gestiune de 27.254,7302 lei, iar în cursul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar, constatându-se că prejudiciul se ridica la valoarea de 32.000 lei. În aceste condiţii s-a depus plângere pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 215 ind. 1 C.p.

Cercetările efectuate ulterior în cauză de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Cercetări Penale, au stabilit că fapta inculpatei s-a comis în situaţia prezentată anterior şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin.1 C.p.

În timpul urmăririi penale la dosarul cauzei a fost ataşată nota de constatare cu privire la activitatea desfăşurată de punctul farmaceutic din com. Y în perioada aprilie 2001-februarie 2003, precum şi facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii în fotocopii.

Pe baza actelor contabile care au caracterizat activitatea economică a punctului farmaceutic din com. Y, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective lipsa în gestiunea punctului farmaceutic din com. Y, modalitatea în care s-a produs prejudiciul, modalitatea de ţinere a gestiunii şi dacă aceasta s-a făcut conform normelor legale, precum şi normele legal încălcate şi persoana care a încălcat normele respective din punct de vedere contabil.

Conform raportului de expertiză contabilă nr. 289/5.10.2004 a Corpului Experţilor Contabili din România „punctul farmaceutic din com. Y, jud. Dolj aparţinând SC “Farmacia X” SRL Craiova înfiinţat în luna aprilie 2001 a desfăşurat activitatea de la 1.05.2001 până la 10.02.2003 şi a fost gestionat de asistenta de B. M. – cu contractul individual de muncă înregistrat sub nr.16643/4.06.2001 şi prin fişa postului avea prevăzută şi obligaţia să administreze gestiunea punctului farmaceutic plus o serie de 9 operaţiuni, atribuţii şi sarcini de îndeplinit – toate fiind specifice activităţii de asistent de farmacie”. Totodată din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat se stabileşte un minus de inventar de 31.048,5056 lei care constituie prejudiciul adus de inculpată la SC “Farmacia X” SRL Craiova .

De asemenea, cu ocazia expertizei sunt menţionate şi nerespectarea de către inculpată a normelor cu privire la formele de evidenţă contabilă precizând faptul că „datorită neconducerii registrului jurnal de gestiune şi nici altă formă de evidenţă tehnico-operativă, gestionara B. M. nu a cunoscut situaţia valorii şi starea integrităţii stocurilor de mărfuri, nu a făcut confruntări ale gestiunii de care răspundea cu evidenţa contabilă a SC “Farmacia X” SRL Craiova încălcând atât regulamentul privind aplicarea legii contabilităţii cât şi HCM 2230/1969”. Se menţionează că asistenta de farmacie B. M. nu a condus evidenţa gestiunii cu ajutorul registrului jurnal de gestiune şi nici cu ajutorul nici altei forme de evidenţă tehnico-operativă, nu a verificat conţinutul cutiilor de medicamente livrate de Depozitul OLDEP şi de SC “Farmacia X” SRL Craiova sub aspectul cantităţii înscrise în facturi şi în avizele de însoţire a mărfii făcându-se referire şi la faptul că efectuarea de activităţi de transport a medicamentelor de către alte persoane erau anormale în raport cu sarcinile sale de serviciu.

Raportul de expertiză contabilă prezintă punctual modalitatea defectuoasă în care inculpata ţinea evidenţa banilor încasaţi pe vânzarea medicamentelor precizând şi faptul că datorită încălcării normelor legale gestionara B. M.nici nu a sesizat conducerea SC “Farmacia X” SRL Craiova dacă are diferenţe în plus sau minus sau cazuri de sustragere din gestiune.

La raportul de expertiză contabilă este ataşată situaţia intrărilor de medicamente la punctul farmaceutic din com. Y, jud. Dolj în perioada aprilie 2001-10.02.2003.

Pe parcursul cercetărilor lucrătorii Poliţiei Municipiului Craiova au ataşat la dosar fişa postului inculpatei B. M. şi au administrat probe testimoniale care confirmă aspecte cu privire la activitatea Farmaciei X Craiova.

Pentru dovedirea acestei situaţii de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţia reprezentantului legal al SC “Farmacia X” SRL Craiova procese verbale, raport de expertiză contabilă nr. 289/5.10.2004; fotocopii facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii; declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.

În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecata din data de 06.09.2005, au fost audiaţi inculpatul şi partea vătămată, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar. În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimisă in judecată, precizand ca nu şi-a insuşit bunuri sau bani din gestiune si nu isi poate explica lipsa din gestiune descoperita de organele de control.

În conformitate cu dispoziţiile art. 327 C.p.p. a fost audiata martora din rechizitoriu: D. F., declaraţiile acesteia fiind consemnata şi ataşata la dosar.

Instanta a incuviintat inculpatului, in aparare, proba testimoniala trei martori: S.I., M.F., C.I. Martorii incuviintati au fost audiati sub prestare de juramant religios, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.

La dosar au fost depuse un referat de evaluare a inculpatei, intocmit de S.P.V.R.S.I. de pe langa Tribunalul Dolj, precum si fisa de a acesteia.

A fost efectuata o adresa catre CAS Dolj pentru a comunica data la care a devenit obligatorie evidenta cantitativ valorica de catre unitatiel farmaceutice si modul in care s-a adus aceasta la cunostinta, raspunsul primit fiind atasat la dosar.

Partea civila a depus la dosar o nota de constatare incheiata la data de 30.11.2001 de catre CAS Dolj si un contract de prestari servicii.

Analizand intregul material probator administrat atat in faza de urmarire penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

In luna aprilie 2001 SC Farmacia X Craiova a deschis un punct farmaceutic de lucru in comuna X judetul Dolj, care si-a inceput activitatea la data de 01.05.2001.

In vederea desfasurarii activitatii acestui punct farmaceutic a fost angajata in functia de asistenta de farmacie, cu contractul individual de munca, inculpata. Aceasta si-a inceput activitatea la data de 01.05.2001 si avea, potrivit fisei postului, obligatia sa administreze gestiunea punctului farmaceutic, la care se adauga un numar de 9 operatiuni, atributii si sarcini specifice unui asistent de farmacie si gestionar.

Inculpata B.M. se aproviziona cu marfa de la depozitul OLTDEP si de la Farmacia X Craiova, pe baza de facturi si avize de insotire a marfii.

Potrivit declaratiilor inculpatei, aceasta nu a verificat niciodata daca continutul cutiilor in care primea medicamentele de la cele doua unitati amintite anterior corespundea cu datele inscrise in documente (facturi si avize de insotire), nu intocmea nici un act de receptie si nu inregistra valoarea marfurilor intrate, desi pe baza facturilor sau avizelor de insotire se stabilesc preturile medicamentelor la nivelul punczului farmaceutic.

Aprovizionarea cu marfa de catre inculpata pentru punctul de lucru se facea si prin alte persoane, cum ar fi cumnatul acesteia.

La sfarsitul anului 2002, inculpatei B.M. i s-a efectuat un inventar la punctul farmaceutic, stabilindu-se o lipsa in gestiune de 27.254,7302 lei, iar in cursul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar, constatndu-se ca prejudiciul se ridica la valoarea de 32.000,00 lei.

Potrivit expertizei contabile dispuse in cauza, prin compararea stocului scriptic existent la data inventarierii cu valoarea totala a medicamentelor si produselor farmaceutice existente faptic la inventarierea din 11.02.2003 s-a stabilit un minus de inventar in suma de 31.048,5056 lei care constituie prejudiciul cauzat partii civile SC Farmacia X Craiova.

Punctul farmaceutic din comuna X jud. Dolj este definit ca ,,unitate comerciala de vanzare cu amanuntul,, cu gestiune valorica si conducerea evidentei stocurilor de marfuri si ambalaje cu ajutorul metodei global-valorice, conform prev. art. 2 din Legea nr. 22/1969, pct. 66 lit. a si art. 72 lit.c din regulamnetul privind aplicarea legii contabilitatii, aprobat prin HG nr. 704/1993.

De asemenea, potrivit raspunsului primit de la CAS Dolj prin dispozitiile Ordinului Comun CNAS/Colegiul Medicilor din Romania nr. 269/79/2001 pentru aporbarea Normelor Metodologice de aplicare a Contractului Cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2001, a fost introdusa obligatia furnizorului de medicamente de a practica o evidenta de gestiune cantitativ-valorica, iar pe cale de consecinta, contractele incheiate, in anul 2001, intre CAS Dolj si farmacii, a cuprins o clauza contractuala in acest sens.

La punctul farmaceutic din com. X, jud. Dolj nu s-a condus Registrul jurnal de gestiune prevazut pentru unitatile care folosesc metoda global-valorica, incalcandu-se astfel prevederile mentionate anterior. Singura evidenta care s-a tinut a fost reprezentata de un registru de casa, in care inculpata a inregistrat monetarele intocmite zilnic privind incasarile de numerar din vanzarea marfurilor.

Potrivit raportului de expertiza, dataorita neconducerii Registrului jurnal de gestiune si nici unei alte evidente tehnico-operative, inculpata nu a cunoscut situatia valorii si integritatii stocurilor de marfuri, nu a facut confruntari ale gestiunii de care raspundea cu evidenta condusa de contabilitatea partii civile, incalcandu-se astfel prevederile pct. 72 lit. c din Regulamentul de aplicare a legii contabilitatii si prev. art. 5,7,8 si 9 din HCM nr. 2230/1969 care reglementeaza aceste obligatii ale gestionarilor.

Iesirile din gestiune a medicamentelor si produselor farmaceutice s-au efectuat prin vanzarea in numerar (pentru care s-au intocmit monetare zilnice inscrise in registrul de casa al punctului farmaceutic) pe baza retetelor gratuite si retetelor compensate prezentate de cumparatori, precum si pe baza condicilor de eliberare catre Spitalul Brabova, jud. Dolj.

De doua ori pe luna, numerarul incasat cu filele din registrul de casa si cu monetarele zilnice inregistrate, toate retetele gratuite si cele compensate (fara nici o situatie sau borderou) si condica privind medicamentele eliberate Spitalului Brabova se depuneau la sediul partii civile, fara nici o confirmare scrisa de primire a documentelor si fara chitanta de incasare a numerarului.

Pentru prejudiciul de 31.048,5056 lei produs partii civile si pentru incalcarile actelor normative aratae anterior, raspunderea revine inculpatei care a indeplinit functia de gestionara a punctului farmaceutic din comuna X jud. Dolj.

Insa, pentru neorganizarea si neefectuarea nuci unei inventarieri a gestiunii punctului farmaceutic in perioada 01.05.2001 pana la 11.02.2003 s-au incalcat prev. art. 8 alin. 1 din legea contabilitatii, iar raspunderea revine conducerii SC Farmacia X Craiova.

Potrivit art. 214 alin. 1 din C.pen. constituie infractiunea de gestiune frauduloasa ,,pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinta, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri,,.

Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de gestiune frauduloasa se savarseste numai cu intentie, cerinta ce rezulta, chiar si in situatia in care fapta se realizeaza prin inactiuni, din expresia ,,rea-credinta,, folosita in cuprinsul art. 214 C.pen.

Intentia presupune ca faptuitorul sa prevada ca pricinuieste, prin actiunile si inactiunile sale, pagube persoanei ale carei bunuri le administreaza, rezultat pe care fie il urmareste, fie accepta posibilitatea producerii lui.

Desi constata in atitudinea psihica a persoanei si se manifesta prin anumite procese psihice-intelective si volitive – vinovatia are existenta obiectiva si trebuie dovedita pentru a stabili existenta infractiunii. Proba vinovatiei este posibila deoarece atitudinea psihica a persoanei se exteriorizeaza prin comportamentul sau, prin modul si mijloacele de savarsire, prin conduita faptuitorului anterior, concomitent si posterior savarsirii faptei.

In mod cert, prejudiciul de 31.048,5056 lei suferit de partea civila a fost cauzat de catre inculpata B.M., care a incalcat mai multe norme legale ce reglementeaza desfasurarea activitatii de gestinar. Astfel:

– nu a controlat la primirea marfurilor daca acestea corespund datelor inscrise in facturile, procesele verbale si avizele de insotire a marfurilor emise de depozitul OLTDEP si Farmacia X Craiova;

– nu a intocmit actele de receptie si nu a inregistrat medicamentele si produsele farmaceutice in evidenta tehnico-operativa a locului de depozitare;

– nu a condus evidenta cu ajutorul Registrului jurnal de gestiune si nu a efectuat nici un control asupra concordantei inregistrarilor din evidenta gestiunii (care nu s-a condus) cu cea din contabilitate.

Insa acest prejudiciu nu a fost produs de inculpata cu intentie (rea-credinta), ci din culpa, intrucat inculpata nu a prevazut rezultatele pagubitoare ale faptelor sale, desi putea si trebuia sa le prevada.

Potrivit regulamentului de ordine interioara la punctul de lucru din comuna X jud. Dolj trebuiau sa se deplaseze dupa un anumit program (cate o zi pe saptamana) trei farmacisti, si anume D.E, B.D, M.F.

In realitate insa, pe intraga perioada cat inculpata si-a desfasurat activitatea, desi nu avea suficienta experienta, la punctul de lucru nu s-a deplasat nici un farmacist. Inculpata primea sfaturi prin telefon de la acesti farmacisti sau in momentul in care se deplasa la Craiova.

Pe de alta parte, reprezentantii SC Farmacia X Craiova aveau cunostinta de faptul ca la punctul farmaceutic nu se tinea nici o evidenta.

Din cauza neconducerii niciunui fel de evidenta gestionara si modului cum a predat documentele justificative la sediul partii civile, fara nici o confirmare scrisa de primirea documentele si numerarului, inculpata nu a cunoscut situatia gestiunii si nua sesizat niciodata conducerea SC Farmacia X Craiova daca are diferente in plus sau in minus, sau cazuri de sustrageri din gestiune.

Toate aceste aspecte relevate anterior, tinand cont si de faptul ca prin nici un mijloc de proba administrat in cauza nu a fost probata in nici un fel reaua-credinta a inculpatei in gestionarea frauduloasa a punctului farmaceutic din comuna X, duc la concluzia ca fapta inculpatei, de a produce o paguba partii civile, cu ocazia administrarii bunurilor acesteia, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de gestiune frauduloasa prev, de art. 214 alin. 1 C.pen. sub aspectul laturii subiective, forma de vinovatie a savarsirii faptei fiind culpa.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen. instanta va dispune achitarea inculpatei B.M. pentru savarsirea infractiunii de gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin. 1 C.pen.