Infracţiunea de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave. Elemente constitutive

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Sentinţa nr. 128 din 15 noiembrie 2013, extrase

Potrivit alin. 1 al art. 215 Cod penal infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Obiectul juridic principal al acesteia constă în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, relaţii care trebuie să se bazeze pe încredere şi bună credinţă. La infracţiunea de înşelăciune încrederea este obţinută prin amăgire.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de inducere în eroare, săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele două modalităţi, inculpatul îi creează părţii vătămate o falsă reprezentare a realităţii, indiferent de mijloacele folosite în acest sens.

Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există şi a fost inventată. Această prezentare frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii, trebuie să fie aptă de a capta buna – credinţă, încrederea victimei şi să o inducă în eroare, să o amăgească sau să o menţină în eroarea produsă anterior. Pentru a realiza infracţiunea, inculpatul foloseşte anumite mijloace de înşelare (orale sau scrise) extrem de ingenioase şi variate, acestea depinzând de fantezia acestuia în imaginarea diferitelor modalităţi de înşelare a unor persoane – vulnerabilitatea acestora din urmă, fiind în raport direct proporţional cu naivitatea lor.

în speţa de faţă, corect inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune, deoarece inculpatul L. în calitate de asociat şi administrator la o firmă comercială, în cooperare cu celelalte două inculpate au obţinut prin înşelarea victimelor mai multe sume de bani, în vederea edificării unui imobil, iar după încasarea acestora le-au însuşit. Pentru a realiza amăgirea victimelor, inculpatul L. şi-a atribuit în mod mincinos calitatea de arhitect, pe care nu o avea la data încheierii convenţiilor de vânzare cumpărare cu victimele, manoperă ce a fost de natură să inducă în eroare părţile vătămate, însuşindu-şi banii plătiţi de aceştia.

în practica judiciară şi literatura de specialitate „s-a decis că săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune acela care plăsmuieşte acte sub semnătură privată, pe care apoi le foloseşte pentru inducerea în eroare a unor persoane, în vederea determinării acestora să încheie convenţii păgubitoare pentru ele ”.

Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea de titluri, funcţii pe care inculpatul nu le are în realitate (inculpatul L. susţinut de celelalte două coinculpate s-a prezentat părţilor vătămate, ca fiind arhitect, calitate evident nereală, la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare). Prin mijloc fraudulos trebuie înţeles acel mijloc care este veridic şi în mod obişnuit inspiră încredere, înlătură orice bănuială, dar care, în realitate, este mincinos (de exemplu, prezentarea de recomandări din partea unor persoane onorabile sau firme de renume, recomandări obţinute fie prin fals, fie prin alte modalităţi ilegale, folosirea unor acte false, manoperă întrunită în speţa prezentă).

Urmarea imediată la infracţiunea de înşelăciune, constă în producerea unei pagube materiale persoanei înşelate. Elementul subiectiv în cazul acestei infracţiuni constă în intenţie directă, inculpatul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta produce o pagubă, urmare a cărei împlinire o urmăreşte în vederea realizării unui folos material injust (intenţie calificată prin scop). Nu interesează, pentru realizarea infracţiunii, mobilul de care este animat inculpatul. în speţă, apărarea celor trei inculpaţi, a vizat buna lor credinţă în edificarea imobilului, care însă nu a putut fi materializată, datorită piedicilor puse de administraţia locală clujeană.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, respectiv paguba efectivă, în patrimoniul celui înşelat (persoană publică sau privată). Infracţiunea de înşelăciune se consumă la data producerii pagubei şi nu la cea a inducerii în eroare a părţii vătămate. Acţiunea de amăgire poate îmbrăca uneori forma unei activităţi infracţionale continuate, cazuri în care infracţiunea de înşelăciune se epuizează în momentul efectuării ultimului act al activităţii infracţionale.

Potrivit alin.2 al art. 215 Cod penal atât înşelăciunea prevăzută în alin.1 cât şi cea reglementată în alin.3 al art 215 sunt mai grave dacă au fost săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase. Agravanta se referă la mijloacele frauduloase folosite de inculpat, respectiv nume sau calităţi mincinoase. Pot fi considerate mijloace frauduloase, toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele infracţiuni (folosirea unor înscrisuri false, uzurparea de calităţi oficiale, falsul în declaraţii făcut în scopul obţinerii unor drepturi).

In literatura de specialitate s-a arătat că deosebirea dintre mijloacele de inducere în eroare din alin.1 şi mijloacele frauduloase din forma agravată este mai mult cantitativă sau de intensitate, că un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de natură să asigure mai uşor reuşita acţiunii inculpatului, când are aparenţa unui mijloc veridic, atunci când, în mod obişnuit inspiră încredere şi înlătură orice bănuială.

In speţa de faţă, infracţiunea de înşelăciune s-a săvârşit în forma agravată, deoarece inculpatul L. s-a prezentat în calitate de arhitect, al unei firme reale, calitate pe care nu o avea, obţinând astfel prin inducerea în eroare a victimelor, sume de bani de la acestea, cu promisiunea de a edifica un imobil, cu destinaţia spaţii de locuit, în realitate însă, însuşindu-şi banii părţilor vătămate, fără a-şi respecta promisiunile.

Potrivit alin 3 al art 215 Cod penal înşelăciunea în convenţii constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Elementul material poate fi realizat atât printr-o acţiune de inducere în eroare cât şi prin aceea de menţinere în eroare, fapta de inducere sau menţinere în eroare trebuie să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia „cuprilejul încheierii unui contract” se înţelege intervalul de timp care se scurge de la începerea tratativelor şi până la stabilirea acordului de voinţă, iar prin expresia „ cu prilejul executării unui contract” rezidă intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la definitiva executare.

Inculpaţii s-au apărat în cauza de faţă, că ei au încheiat cu victimele, convenţii civile de vânzare a unui bun viitor, asumându-şi o obligaţie de rezultat, pe care însă, datorită unor motive independente de voinţa lor, nu au putut să o onoreze (neobţinerea autorizaţiei de construcţie datorită persecuţiei religioase a inculpatului, sau că organele administraţiei publice locale şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, condiţionând eliberarea actelor necesare edificării construcţiei de obţinerea unor foloase necuvenite).

Potrivit practicii constante a instanţei supreme, rezultă că, neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract încheiat, nu constituie infracţiunea de înşelăciune, dacă nu s-a stabilit că, s-au folosit manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei cu ocazia încheierii contractului. In acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în primul Protocol adiţional la Convenţie, prevede că, „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală ”.

Eroarea provocată ori menţinută, trebuie să aibă rol determinant în încheierea, executarea ori rezilierea contractului, condiţie care este îndeplinită, dacă fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat, executat ori reziliat, contractul în condiţiile stipulate.

Aserţiunile de mai sus ale Curţii sunt reliefate de probele administrate nemijlocit în faţa instanţei, în primul ciclu procesual, constând în declaraţiile părţilor vătămate constituite părţi civile şi ale aceloraşi părţi civile care au lipsit prima dată în faţa magistratului fondului – T.C., R.L., coroborate cu cele ale martorilor H.V., H.R., M.R., R.A., M.I.A., M.A., T.M., V.C., B.M., B.I., P.R. (ascultate prin comisie rogatorie).

Astfel, inculpatul L.M.S. s-a prezentat ca arhitect martorei A.M. şi părţii civile

A.M., cărora le-a comunicat textual „că vor fi vecini”, iar autorizaţia de construire o va obţine în scurt timp. Părţii civile A.M., într-o discuţie telefonică cu inculpatul L. „i s-a comunicat numărul autorizaţiei de construire 74716, iar în perioada următoare a fost asigurată de realizarea proiectului şi de către inculpata B.N.”.

Inculpatul L. s-a prezentat ca arhitect şi în faţa părţii civile B.S.L. căreia i-a dat asigurări „că blocul se va construi, că a mai edificat şi alte imobile prin ţară, iar la Cluj cu deosebire, „Centrala Băncii Transilvania”, iar pe de altă parte, a studiat la „Facultatea de

Arhitectură din Italia”. La aceste discuţii, nu poate fi ignorată împrejurarea că au fost prezente şi inculpatele C.M. şi B.N. care prin atitudinea lor, i-au dat de înţeles părţii civile că afirmaţiile inculpatului L. sunt adevărate, ceea ce pune în evidenţă existenţa unei coeziuni psihice a celor trei în derularea activităţii infracţionale.

Inculpatul L.M.S. a susţinut în faţa părţii civile B.S.L. că autorizaţia de construire nu a fost obţinută pentru că, „ i s-a cerut şpagă de către autorităţile statului”.

De remarcat, că partea civilă s-a deplasat de 9 ori la sediul Agenţiei C. din Cluj pentru recuperarea sumelor date inculpaţilor cu titlu de avans şi comision de intermediere, în final inculpatul L. agresând-o fizic, aşa cum rezultă din declaraţiile constante ale victimei, din faza de urmărire penală şi cea a judecăţii.

De asemenea, inculpatul L. l-a asigurat pe partea civilă B.L. „de seriozitatea sa şi a firmei, afirmând că a construit clădirea Băncii Transilvania din Cluj”.

În acelaşi sens, inculpatul L. a afirmat către martora B.N. că firma lui „are experienţă în domeniul construcţiilor, a realizat blocuri în Cluj, în Mănăştur”. Demn de remarcat, este faptul că inculpatul L., pentru a da mai multă credibilitate afirmaţiilor sale efectuate către părţile civile, a fost însoţit de o altă persoană pe care a prezentat-o „ca diriginte de şantier”, lucru care s-a dovedit nereal, deoarece lucrările de construire a imobilului nu au început niciodată, nefiind angajată nici o persoană în această calitate.

La fel, în cazul părţii civile B.C., inculpatul L. „s-a recomandat ca patron al firmei E., a confirmat prezentarea anterioară a proiectului de edificare a blocului „efectuată de inculpatele B. şi C., ceea ce pune în evidenţă existenţa unei cooperări şi a unei legături subiective dintre inculpaţi, având drept scop înşelarea victimelor şi obţinerea unor foloase injuste”.

De remarcat că, inculpatul L. a afirmat către partea civilă B.C. că „a construit mai multe imobile în Timişoara printre care şi un mall, va obţine autorizaţia de construire întrucât partea superioară a imobilului va fi utilizată de Biserica Luterană, iar membrii ei vor efectua presiuni la Primăria Cluj-Napoca pentru eliberarea autorizaţiei”.

Faţă de partea civilă B.A.M., inculpatul L. s-a prezentat ca „arhitect, cu experienţă în domeniul construcţiilor, susţinând că a proiectat şi construit clădirea Maestro Center din Cluj, B-dul 21 Decembrie 1989 şi o biserică în cartierul Grigorescu. A afirmat totodată, că în scurt timp va obţine autorizaţia de construire, deoarece documentaţia a fost depusă la primărie”.

Către părţile civile B.C. şi C.F., inculpatul L. s-a prezentat ca arhitect şi le-a spus că „reprezintă o firmă cu potenţial internaţional care a mai construit şi alte imobile”. A justificat întârzierea în edificarea imobilului, susţinând că blocul „va fi ridicat pe o structură metalică”.

În acelaşi sens, inculpatul L. a confirmat părţii civile B.D. susţinerile inculpatei

B.N. cu privire la realizarea proiectului, împrejurare ce pune în evidenţă că cei doi acţionau ca un grup, la care a aderat prin activitatea sa şi inculpata C.S.. Faţă de aceeaşi parte civilă, cei doi inculpaţi au afirmat că, imobilul nu s-a construit pentru că nu s-a reglementat drumul de acces la teren.

Tot din declaraţiile părţii civile B.L., din ambele faze ale procesului penal, rezultă că, inculpatul L. s-a prezentat în faţa ei şi a afirmat că „este arhitect, el a proiectat imobilul şi firma sa este cu capital mixt român-italian. A precizat că prin firma lui a construit şi biserici baptiste în cartierul Gheorgheni şi Grigorescu din Cluj, realizând totodată proiectul Business Center din Cluj-Napoca cu sediul pe str. 21 decembrie 1989”.

Din declaraţiile părţii civile B.I., din ambele faze ale procesului penal, rezultă că inculpatul L. l-a asigurat pe acesta „înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare că avizele sunt pe cale de a fi obţinute, i-a prezentat un extras carte funciară pentru terenul din str. P. nr. 10 şi certificatul de urbanism nr. 3435 din 31 iulie 2006. I-a spus că firma E. are proiecte similare şi în alte zone din ţară, că este reprezentant al unei firme serioase, a unui concern internaţional şi că nu vor fi întârzieri în realizarea construcţiei”.

în acelaşi sens, partea civilă B.I. a afirmat că „niciunul din cei trei inculpaţi nu l-au informat la 19 decembrie 2006, că existau mari întârzieri în executarea construcţiei”.

Mai mult, inculpatul L. a afirmat în faţa martorului B.I. din ambele faze ale procesului penal, că „va obţine autorizaţia de construire până în luna martie 2007. A susţinut că este arhitect şi a proiectat şi construit prin firma sa, imobilul Maestro Center din Cluj-Napoca str 21 decembrie 1989. Inculpatul L. i-a prezentat în copie xerox certificatul de urbanism nr. 3435 din 31 iulie 2006 şi PUD şi PUZ întocmite pentru Centrul de conferinţe liber Luteran, cu sediul în Cluj, str. P. nr. 12.

De asemenea, Curtea reţine că inculpatul L. în ambele faze ale procesului penal, a afirmat către martora B.R. că, „este patron al SC N.P. SRL SIBIU, că va construi un bloc cu şapte etaje pe str. P. nr. 14, inculpatul L. prezentându-i victimei planul şi schiţele imobilului, o autorizaţie de construcţie şi un extras C.F. din care rezulta că este proprietarul terenului. I-a dat posibilitatea martorei B.R. să aleagă unul din cele două apartamente, care mai erau oferite spre vânzare, argumente ce au determinat-o să cumpere o locuinţă”. Ulterior, martora a verificat datele SC N.P. şi a constatat că nu este înscrisă în evidenţele ORC, iar datele de identificare aparţin altor firme.

Martora arată că „inculpatul L. i-a spus cu ocazia perfectării actului de vânzare-cumpărare că şi el a copilărit în Satu-Mare, iar părinţii săi ar fi decedaţi (aspecte nereale)”.

Cu altă ocazie, inculpatul L. a confirmat faţă de martora B.B.. susţinerile reprezentantelor Agenţiei Imobiliare, ale inculpatelor B. şi C., dându-i asigurări martorei că „firma este serioasă, a mai construit blocuri de locuinţe şi biserici în Timişoara şi Cluj”, ceea ce pune încă o dată în evidenţă cooperarea şi coeziunea psihică a celor trei inculpaţi, în scopul înşelării victimelor şi realizării unor sume importante de bani, urmate de însuşirea lor în interes personal. Către aceeaşi martoră, aşa cum rezultă din declaraţiile acesteia din faza de judecată, inculpatul L. a afirmat că, „lucrările vor demara curând, că a adus deja echipe de muncitori ce sunt cazaţi în Cluj”.

Curtea reţine că în faţa părţii civile B.C. aşa cum învederează această victimă atât în faţa procurorului cât şi faţa instanţei, inculpatul L. a reluat afirmaţiile făcute de inculpata B.N. cu privire la oferta imobiliară, deosebit de favorabilă părţilor vătămate. Partea civilă B.C. relatează că ”deplasându-se pe str. P. nr. 12 a constatat că acolo funcţiona o grădiniţă”.

în acelaşi sens, Curtea reţine că inculpatul L. în mod nereal i-a spus părţii civile

C.A. la începutul anului 2007 „că a primit autorizaţia de construire, iar inculpata B.N. i-a şi prezentat-o”. Curtea reliefează că şi în acest caz se dovedeşte înţelegerea din punct de vedere psihic şi cooperarea dintre inculpaţii ce compun grupul infracţional, în sensul că, ceea ce susţinea liderul grupului, inculpatul L., inculpata B.N. punea în executare, conform sarcinilor prestabilite pe care le aveau în cadrul acestuia.

Mai mult, în faţa procurorului cât şi în faţa Curţii în primul ciclu procesual, partea civilă C.S.I. susţine că inculpatul L. a afirmat că „a terminat facultatea de arhitectură la Veneţia, discuţie avută în luna octombrie 2006, că va obţine rapid autorizaţia de construire”.

În acelaşi sens, declară în ambele faze ale procesului penal şi partea civilă C.M.D. respectiv că, în faţa sa „inculpatul L. a afirmat că este arhitect şi patron al firmei E”.

De asemenea, aceeaşi parte civilă a învederat că inculpatul L. cu ocazia discuţiilor a confirmat prezentarea anterioară a proiectului imobiliar efectuată de către cele două inculpate B. şi C., ceea ce dovedeşte cooperarea psihică dintre aceştia în comiterea infracţiunii de înşelăciune şi obţinerea unor sume importante de bani de la victimele proiectului imobiliar. Din aceleaşi probe, Curtea reţine că inculpatul L., i-a spus părţii civile C. „că în bloc vor locui persoane importante, menţionându-l pe arhitectul G.Z.”, împrejurare nereală.

Curtea reţine că partea civilă C.C. relatează în sensul că, în faţa sa inculpatul L. sa prezentat ca „preot şi patron al firmei constructoare”, confirmând prezentarea anterioară a proiectului imobiliar efectuată de inculpatele B.N. şi C.S., ceea ce demonstrează fără echivoc, cooperarea din punct de vedere subiectiv a celor trei inculpaţi în înşelarea victimelor, şi faptul că erau structuraţi ca un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune. În faţa aceleiaşi părţi civile, C.C., inculpatul a susţinut şi a dat multiple asigurări „că va obţine rapid autorizaţia de construire”.

Şi în faţa părţilor civile C.M., P.S.D.I. şi P.O.R., inculpatul L. a afirmat că, „este arhitect şi a urmat cursuri de specializare în acest domeniu în străinătate”. Le-a prezentat imagini cu mai multe proiecte, pe care a susţinut că le-a realizat prin firma sa şi i-a asigurat că va obţine autorizaţii de construire, având depuse toate actele la Primăria Cluj-Napoca.

De asemenea, Curtea reţine că aşa cum rezultă din declaraţia părţii civile C.V.C., din ambele faze ale procesului penal, inculpatul L. „i-a predat acesteia o copie a CF nr. 118043 şi un plan pe etaj al imobilului, i-a prezentat un acord unic şi i-a spus că este posibil ca blocul să fie construit pe str. P. nr. 14 şi autorizaţia de construire nr. 585 din 3 mai 2005,eliberată pe numele A.C.D., pentru terenul din P. nr. 14”.

Curtea reţine, din declaraţia părţii civile C.V., din ambele faze ale procesului penal, că inculpatul L. s-a recomandat „ că este arhitect şi administrator al firmei SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ”. Curtea învederează că, aşa cum rezultă din declaraţia acestei părţi civile, cei trei inculpaţi au cooperat din punct de vedere subiectiv în vederea înşelării victimelor, prezentându-le în mod mincinos, că vor edifica un bloc de locuinţe, în scopul înşelării victimelor şi a însuşirii unor sume importante de bani.

Probele dosarului atestă că inculpatul L. i-a dat asigurări şi părţii civile C.O., înainte de semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare afirmând că, „va obţine autorizaţia de construire şi va finaliza blocul la termen. I-a prezentat totodată un extras

C.F. din care rezulta că este proprietar al terenului de pe str. P. nr. 10, afirmând că firma sa a mai construit şi alte imobile în Timişoara. A justificat tergiversarea lucrărilor, prin prezentarea de diferite înscrisuri (grafic de lucru şantier, P.U.D-ul zonei)”. La un moment dat, inculpatul L. i-a comunicat părţii civile C.O. că nu a primit autorizaţie de construire pentru str. P. nr. 10, dar are posibilitatea să-i vândă un apartament într-un imobil de pe Calea Turzii, înscris în CF 8909, pe care urma să-l finalizeze la 20 februarie 2008. Partea civilă având încredere în inculpatul L. a acceptat oferta şi în incinta unui restaurant din

Cluj, a semnat anexa nr. 3 la pentru noul imobil promis, dar niciunul din cele două nu au fost construite de către inculpat, aşa cum reiese fără dubiu din probele dosarului”.

Curtea reţine că pentru a menţine în eroare părţile civile, inculpatul L. le-a spus că a obţinut deja autorizaţia de construire, cazul părţilor civile M.I.G., P.L., P.S.M..

În privinţa inculpatelor B.N. P. şi C.M. S., manoperele de inducere şi menţinere în eroare ale părţilor vătămate, ce compun latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, sunt conturate prin probele administrate nemijlocit atât în faţa procurorului, cât şi în faţa Curţii, atât în primul ciclu procesual cât şi în rejudecare, după cum urmează:

Astfel, inculpata B. i-a comunicat martorei A.M. că „inculpatul L.M. este arhitect, că documentaţia a fost depusă la Primăria Cluj şi că autorizaţia va fi obţinută în curând”.

De asemenea, inculpata B. i-a spus părţii civile A.D. „că va obţine discount dacă achită un avans mai mare sau va obţine reducerea preţului apartamentului de la 30.000 la

25.000 euro dacă achită un avans de 50 % din preţul final”.

Mai mult, aceeaşi inculpată B. a afirmat în faţa părţii civile A.M. „că inculpatul L. este o persoană de încredere, că a verificat personal documentele puse la dispoziţie de acesta, iar întârzierile în obţinerea autorizaţiei de construcţie, se datorează birocraţiei din Primăria Cluj”.

Aceleaşi probe relevă că, inculpata B.N. i-a comunicat părţii civile B.C. că „obţinerea autorizaţiei de construire este o chestiune de timp, doar o formalitate. Inculpata B. i-a spus aceleiaşi părţi civile că este direct interesată în realizarea construcţiei, întrucât şi-a cumpărat trei apartamente în acelaşi imobil şi că este convinsă că actele vor fi emise de către Primăria Cluj”.

Curtea reţine că inculpatele B.N. şi C.M. S. pentru inducerea în eroare a părţii civile B.A.M. au susţinut în faţa acesteia şi totodată „i-au prezentat pe calculator proiectul imobilului şi au asigurat-o că au efectuat verificări cu privire la firma şi persoana inculpatului L. şi că totul este în regulă. I-au precizat că apartamentele au preţuri promoţionale şi se vând foarte bine. Aceleaşi inculpate i-au dat asigurări părţii civile B.A.M. că cele spuse de inculpatul L. sunt reale şi că acesta va obţine în scurt timp autorizaţia de construire”. Pentru menţinerea în eroare a părţii civile B.A.M., inculpatele B. şi C. au susţinut că, „ blocul nu se construieşte, deoarece există probleme cu vecinii”.

Inculpata B.N. tot pentru inducerea în eroare a părţii civile B.C. I. „ i-a arătat schiţe ale imobilului şi l-a asigurat că în două săptămâni se va obţine autorizaţia de construire”.

În acelaşi sens, Curtea reţine că inculpata B.N. a susţinut în faţa părţii civile B.D. că „ firma inculpatului L. este serioasă, a mai construit şi alte imobile şi biserici în Cluj şi Timişoara, iar autorizaţia de construire va fi obţinută în cel mai scurt timp, iar dacă imobilul nu se va finaliza, se vor restitui integral banii plătiţi ca avans”.

Aceeaşi modalitate de operare, în sensul prezentării ca adevărate a unor fapte mincinoase, Curtea o reţine în sarcina inculpatei B., aceasta afirmând şi dându-i asigurări părţii civile B.L. că „blocul se va construi, preţul este bun iar realizarea tranzacţiei prin intermediul agenţiei imobiliare reprezintă o garanţie pentru victimă, în vederea contractării apartamentului, iar plata în rate era deosebit de avantajoasă”.

În acelaşi sens, prima instanţă reţine că inculpata B.N. i-a dat asigurări părţii civile B.I., că „va începe construcţia clădirii întrucât s-a obţinut autorizaţia de construire,

dar nu poate fi pusă în practică, decât după trecerea termenului de contestaţie de 30 de zile”.

Cele declarate de partea civilă B.I. în faţa procurorului sunt confirmate de martorul B.G., ascultat în mod nemijlocit de către Curte. Partea civilă, învederează că „dacă ar fi cunoscut adevărata situaţie nu ar fi încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu inculpatul L. şi nici nu ar fi plătit comisionul de intermediere Agenţiei C.”.

De asemenea, acelaşi mod de operare l-a practicat inculpata B.N. şi faţă de partea civilă B.C. A. căruia i-a prezentat planuri şi schiţe ale blocului de pe str. P. nr. 12, comunicându-i totodată că, în scurt timp „ se va obţine autorizaţia de construcţie, iar firma constructoare are experienţă în domeniul edificiilor, construind imobile în diferite localităţi din ţară. A precizat că, cererea de apartamente pentru acest imobil este foarte mare şi dacă partea se hotărăşte să cumpere, trebuie să facă o rezervare şi să achite un avans de 500 euro”.

Curtea reţine că inculpata B.N., i-a spus părţii civile C.A. „că există documentaţia necesară, iar autorizaţia de construire va fi obţinută în maxim o săptămână. A afirmat totodată că, firma inculpatului L. are experienţă în domeniul imobiliar, realizând proiecte similare în Timişoara. Aceleiaşi părţi civile la începutul anului 2007, inculpata B. i-a prezentat o autorizaţie cu privire la drumul de acces în zonă”.

Aceleaşi manopere de inducere în eroare, au fost exercitate de inculpata B. şi faţă de partea civilă C.S. „căreia i-a comunicat că a cumpărat mai multe apartamente în acelaşi imobil, determinând-o totodată să nu rezilieze contractul, afirmând că nici ea nu a renunţat. A indicat ca lucrări executate de firma inculpatului L.- cupola clădirii Romtelecom Cluj şi una dintre reprezentanţele auto de pe Calea Turzii”.

Către aceeaşi parte civilă, Curtea reţine că la începutul anului 2007, inculpata B. a afirmat textual „să nu o mai deranjeze pentru că a predat firma şi a devenit avocat”, în condiţiile în care victimele se interesau de motivele ce împiedică edificarea imobilului de pe str. P. nr. 10.

în acelaşi sens, inculpata B. a afirmat către partea civilă C.I.G., chiar sora inculpatei că” L.M.S. este arhitect, iar imobilul nu se construieşte pentru că primăria solicită de fiecare dată avize suplimentare”.

Aceleaşi manopere de inducere şi menţinere în eroare a victimelor, au fost exercitate de inculpata B. şi faţă de partea civilă C.V., căreia i-a spus că „întârzierile sunt determinate de neobţinerea autorizaţiei de construire, schimbarea conductelor de gaz, neobţinerea aprobării pentru drumul de servitute”.

Mai mult, inculpata B.N. i-a dat asigurări părţii civile C.O. referitoare la „seriozitatea constructorului, la faptul că imobilul se va construi până în luna martie 2007, precizând că şi agenţia a achiziţionat mai multe apartamente în viitorul edificiu. A precizat că majoritatea apartamentelor sunt vândute, fiind disponibile doar la etajul 6 şi 8. Cu ocazia unei noi întâlniri, inculpata B. i-a spus aceleiaşi că are de vânzare un apartament situat la etajul 3, întrucât cumpărătorul iniţial renunţase”.

în final, inculpatele B.N. şi C.M. i-au precizat părţii civile C.O. că ” blocul se va construi, iar persoanele care au postat pe internet articole denigratoare la adresa inculpatului L. sunt răuvoitoare”.

Infracţiunea de înşelăciune în convenţii este probată pe deplin şi prin activitatea inculpatei C.M. S. care, „i-a prezentat părţii civile B.S.L., date despre firma

constructoare, afirmând că „inculpatul L. este patronul firmei R.E. având şi calitatea de arhitect”.

Aceeaşi inculpată, i-a arătat părţii civile B.A.L. planuri şi imagini ale blocului de pe str. P. nr. 10, susţinând că „proiectul a fost realizat de arhitectul M.L., administratorul firmei E.. I-a comunicat că, documentaţia a fost depusă la Primăria Cluj, iar la următoarea şedinţă a comisiei de urbanism, se va aproba autorizaţia de construire. Inculpata C. a susţinut că, inculpata B. şi-a cumpărat patru apartamente în acel imobil, iar ea a achitat avans pentru un apartament.”

În acelaşi sens, Curtea reţine că inculpata C.M. l-a amânat pe partea civilă B.C. cu restituirea banilor şi nerealizarea construcţiei, invocând în mod mincinos „nerezolvarea drumului de acces la teren, destituirea arhitectului şef al judeţului” câtă vreme aceasta ştia cu certitudine că inculpatul L. nu solicitase niciodată autorizarea edificării imobilului de pe str. P. nr. 10.

De asemenea, inculpata C.M. împreună cu inculpata B. au prezentat părţii civile

B.I., planuri ale imobilului şi fotografii ale acestuia, inculpata C. susţinând mincinos că „şi ea şi-a cumpărat un apartament în acelaşi imobil. Partea civilă a primit totodată asigurări de la cele două inculpate, că în cazul nerealizării construcţiei, i se va restitui dublul avansului”.

Pe de altă parte, aceleaşi manopere de inducere şi menţinere în eroare le-a exercitat inculpata C.M. şi faţă de martora B.A. căreia i-a spus „că pe str. P. nr. 10 se construiesc la preţuri avantajoase, apartamente. Împreună cu inculpata B.N., i-au prezentat planuri şi imagini ale imobilului şi au dat asigurări cu privire la seriozitatea firmei constructoare. Au precizat la unison că firma inculpatului L., a mai construit alte imobile şi biserici în Timişoara, susţinând că inculpatul are calitatea de arhitect şi preot lutheran. La aceeaşi discuţie i-au dat victimei, asigurări, că blocul va fi construit”.

Din probele de la dosar, rezultă că „la sfaturile inculpatei C.M., martora B.A. a suplimentat avansul cu 2.000 euro, inculpata afirmând că numai aceasta este modalitatea în care va putea obţine reducerea preţului apartamentului de la 21.000 la 18.000 euro”.

Curtea reţine, potrivit probaţiunii scrise şi testimoniale ataşate cauzei, că martorei

B.A. i s-au restituit banii, de către inculpatul L. în prezenţa inculpatei B.N., într-un bar din cartierul Mărăşti, la insistenţele inculpatei C.M..

Pe de altă parte, inculpatele C.M. şi B.N. i-au comunicat martorei B.B.. Roxana „că inculpatul L. este arhitect şi preot, şi reprezentantul firmei constructoare SC R.E. SRL, iar blocul se va construi pe str. P. nr. 10. Cele două inculpate au asigurat totodată victima, că documentaţia este în regulă şi în scurt timp se va obţine şi autorizaţia de construire. La unison, inculpatele C. şi B. au tot amânat-o şi asigurat-o pe martora B.B.. că totul este perfect, existând mici probleme, legate de obţinerea de avize şi rezolvarea drumului de acces. Cu ocazia întâlnirilor, cei trei inculpaţi B., C. şi L. i-au sugerat martorei B.B.. să nu rezilieze contractul, întrucât edificiul va fi ridicat”.

Probele dosarului reliefează că inculpatele C.M. şi B.N., au exercitat aceleaşi manopere de inducere în eroare şi faţă de partea civilă C.F., insistând ca acesta „să fie de acord cu prelungirea termenului de finalizare a construcţiei, afirmând că firma lui L. a mai cumpărat un teren, lângă cel iniţial şi că va construi blocul, chiar fără autorizaţie de construire”.

În acelaşi sens, actele ataşate dosarului relevă că inculpatele C.M. şi B.N., l-au asigurat pe partea civilă C.M.D. că „vor obţine rapid autorizaţia de construire, că este

vorba de o firmă serioasă, parte a unui concern multinaţional cu sediul central în Italia şi care a construit hoteluri în zona litoralului italian.”

În baza aceloraşi probe, Curtea reţine că, inculpatele C.M. şi B. i-au spus părţii civile C.D. că „întărzierile se datorează refacerii proiectului iniţial, afirmând totodată că în urma reluării proiectului a câştigat o suprafaţă de 4 mp în plus, la apartamentul cumpărat „ ceea ce evident era o împrejurare nereală, o afirmaţie mincinoasă prin care au indus în eroare victima”.

De asemenea, inculpatele C.M. şi B.N. i-au comunicat martorului C.C. că „SC R.E.P. are experienţă în domeniul construcţiilor şi a derulat mai multe proiecte imobiliare. Totodată au susţinut că, toate apartamentele până la etajul 7 inclusiv erau vândute, rămânând disponibile doar cele de la etajele superioare 8,9, 10”.

Curtea reţine că menţinerea în eroare a martorului C.C., a fost realizată de către inculpatele C.M. şi B.N., prin susţineri mincinoase, în sensul că „întârzierile în edificarea blocului se datorează unor avize şi aprobări ce necesitau a fi obţinute de la primărie”.

Pe de altă parte, inculpata C.M., tot în mod mincinos „a asigurat-o pe partea civilă

C.V.C. că firma constructoare are experienţă în domeniu, construind şi o biserică pe str. Donath din Cluj susţinând că, dacă blocul nu va putea fi edificat pe str. P. nr. 10 construcţia se va realiza pe str. P. nr. 12 şi va avea 10 etaje”. Aceeaşi inculpată C.M., a susţinut în faţa părţii civile C.V. că, „lucrările se amână pentru obţinerea unor avize noi, fie întârzierile se datorează decalării termenului de începere a lucrărilor”.

Aceleaşi probe testimoniale şi scrise, administrate în faţa instanţei, relevă că, inculpatele C.M. şi B.N., împreună cu inculpatul L.M., au prezentat părţii civile C.V. „planul de amplasament şi delimitare a terenului de pe str. P. nr. 10, schiţa apartamentului şi i-au spus că în câteva zile va fi obţinută autorizaţia de construire, documentaţia fiind depusă la Primăria Cluj”.

În speţa de faţă, Curtea reţine că au fost trimişi în judecată în calitate de coautori a infracţiunii de înşelăciune, toţi trei inculpaţii: L.M.S., B.N. P. şi C.M. S..

Ca atare, probele vor fi analizate în comun, simultan, pentru toţi trei inculpaţii, raportat la toate infracţiunile deduse judecăţii.

Deosebit de relevantă, în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în privinţa inculpatei B.N. este declaraţia părţii civile H.M. care învederează următoarele: „M-am deplasat la sediul Agenţiei C. unde am discutat cu inculpata B., care s-a prezentat în calitate de şef al agenţiei şi de profesie avocat. Totodată, aceasta mi-a prezentat planul imobilului, imagini ale acestuia, afirmând că, documentaţia este depusă la Primăria Cluj, autorizaţia urmând a fi obţinută în maxim 30 de zile, astfel că din luna septembrie va începe construcţia blocului. A precizat că, autorizaţia era deja semnată de toţi consilierii şi că doar primarul Emil Boc, mai trebuia să o iscălească, însă acesta fiind bolnav, manopera urma a fi îndeplinită la însănătoşirea acestuia”.

Curtea relevă că inculpata B., a urmărit cu intenţie directă înşelarea părţii civile H.M., întrucât rezultă din cele relevate mai sus că, victima s-a deplasat la sediul Agenţiei imobiliare în luna iulie 2006, ori la acea dată aceasta nu avea calitatea de avocat, intrarea în profesie fiind realizată de abia la 6 septembrie 2007. Mai mult, inculpata B. cunoştea împrejurarea că inculpatul L. nu depusese în realitate, nicio documentaţie la Primăria Cluj, în vederea autorizării edificării imobilului de pe str. P. nr. 10, astfel că, în mod mincinos a susţinut în faţa părţii civile, că actele legale vor fi obţinute în 30 de zile şi că, din luna septembrie 2006 va începe construcţia blocului. Pe de altă parte, tot în mod

nereal, a afirmat că „autorizaţia era deja semnată de toţi consilierii şi că lipsea doar semnătura primarului Emil Boc, căruia însă, fiindu-i alterată starea sanitară, absenta de la locul de muncă”.

Aceste probe au fost administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală la fila 56 vol. IV dosar u.p. cât şi prin cele susţinute în faţa Curţii în primul ciclu procesual, fila 321 Vol. VI.

Prin aceleaşi probe s-a dovedit fără dubiu, că în speţă, sunt întrunite şi elementele infracţiunii de constituire a inculpaţilor într-un grup infracţional organizat, întrucât partea civilă H.M. învederează că, „după ce a purtat discuţiile în mod nemijlocit cu inculpata B., aceasta de îndată l-a condus într-un alt birou al agenţiei, unde se afla inculpatul L. şi martorul C.D., care i-a fost prezentat în calitate de avocat al firmei SC R.E., calitate care s-a dovedit ulterior, prin declaraţia martorului din faţa Curţii, ca fiind nereală. Coeziunea psihică şi cooperarea dintre cei doi inculpaţi, a fost probată prin împrejurarea că inculpatul L. „a confirmat integral „ cele susţinute de inculpata B., dându-i asigurarea părţii civile că totul va fi bine.

Cu aceeaşi ocazie, la 31 iulie 2006,    inculpatul L. a susţinut în mod mincinos, că

este    arhitect şi că a mai construit şi alte    imobile în municipiul    Timişoara,    Sibiu şi

Caransebes, dar în Cluj-Napoca, este prima lui construcţie ce va fi edificată.

Curtea reţine că la alte părţi civile,    atât inculpata B. cât şi    inculpatul    L., le-au

comunicat că acesta a mai fost implicat în ridicarea mai multor    construcţii    în Cluj-

Napoca, de exemplu: clădirea Romtelecom, Banca Transilvania de pe str.George Bariţiu, Hotelul Zimbru şi Biserica E. din cartierul Grigorescu, Cluj.

Partea civilă H.M. observând că nu demarează lucrările a contactat agenţia imobiliară C., ocazie cu care inculpata B. l-a menţinut în eroare, prin manoperele efectuate, afirmând mincinos că, „a început organizarea şantierului, fiind aduse mai multe utilaje la terenul din str. P. nr. 10. Mai mult, în luna martie 2007 i-a comunicat din nou părţii civile H., că s-a obţinut autorizaţia de construcţie însă, doar pentru garajele subterane ale imobilului”. Partea civilă sesizând că este indusă în eroare, s-a deplasat la faţa locului şi a constatat existenţa unei macarale şi a unor materiale de construcţii, dar şi-a dat seama că după topografia terenului, pe acesta, nu poate sub nici o formă, a fi edificat imobilul promis. Mai mult, a constatat că nu exista drum de acces la acel teren, el fiind traversat de o conductă de gaz.

Infracţiunea de înşelăciune în convenţii este dovedită fără dubiu prin declaraţiile părţii civile H.M., în sarcina inculpaţilor B. şi L. care învederează atât în faţa procurorului cât şi în faţa instanţei textual că „ la încheierea antecontractului, dar nici ulterior, nici un moment inculpata B. nu i-a spus că au fost încheiate anterior şi alte asemenea convenţii de vânzare ale unor locuinţe, al căror termen de finalizare era depăşit, iar în luna iulie 2007 , într-una din vizitele pe care le-a efectuat la sediul Agenţiei C., după ce şi-a dat seama că a fost înşelat, a constatat că la sediul acesteia, se afla o persoană căreia inculpata B. îi prezenta proiectul de pe P. nr. 10, iar la întrebarea victimei H. „cum de îşi permite să continue să înşele oamenii?”, nu a primit nici un răspuns din partea inculpatei B., care doar i-a zâmbit ironic şi l-a scos afară din agenţie. Partea civilă a susţinut în faţa instanţei că, în situaţia în care i s-ar fi prezentat adevărul de către inculpata B., el nu ar fi fost de acord să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare. Curtea constată că, aceleaşi manopere de inducere şi menţinere în eroare, realizate de inculpata B., au fost descoperite şi în cazul martorului G.N..

Şi în cazul părţii civile H.L., conform declaraţiei nemijlocite a acesteia din faza de urmărire penală, filele 76 vol IV coroborate cu cele din faţa Curţii, fila 326 vol.VI rezultă că, inculpata B.N. şi L.M. au executat faţă de aceasta manopere de inducere în eroare, pentru a o determina la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, în scopul obţinerii de către aceştia în interes personal a unei sume importante de bani, cu care victima a fost prejudiciată.

Astfel, partea civilă H.L. învederează că, „ în momentul în care în luna martie 2007 s-a deplasat la sediul Agenţiei C., în discuţiile purtate cu inculpata B., a asigurat-o de seriozitatea constructorului, respectiv a firmei inculpatului L., susţinând că, până la sfârşitul lunii martie 2007 va fi obţinută autorizaţia de construire, iar lucrările vor fi demarate. I-a prezentat schiţele imobilului şi un model de contract de cesiune”.

Curtea reţine că, afirmaţiile inculpatei B. erau mincinoase, deoarece nu avea cum să fie obţinută autorizaţia de construire, până la finele lunii martie 2007, câtă vreme inculpatul L. nu solicitase niciodată autorizarea edificării imobilului de pe str. P. nr. 10. Partea civilă relevă că, a purtat discuţii nemijlocite şi cu inculpatul L., la locuinţa acestuia din Cluj-Napoca, str E., acesta susţinând aceleaşi împrejurări mincinoase, ca şi inculpata

B.. Din declaraţia părţii civile din ambele faze ale procesului penal, rezultă că, în luna august 2007, contactând-o pe inculpata B., aceasta pentru a o menţine în eroare a afirmat mincinos că, „pentru anumite autorizaţii termenul a expirat şi a fost necesară obţinerea altora”. Sesizând că este indusă în eroare, partea civilă H. a telefonat la sediul firmei E. şi a purtat discuţii cu martora F.D. care, din dispoziţia inculpatului L., s-a prezentat sub o altă identitate, aceea de I.N., afirmând textual că „ societatea va face în continuare demersuri pentru construirea imobilului de pe str. P. nr. 10. Într-o altă convorbire, aceeaşi martoră a afirmat către partea civilă, că societatea E. a fost preluată de o societate din Cipru”.

Curtea reţine fără dubiu că, aceste afirmaţii sunt nereale, fiind făcute cu scopul evident de a induce şi a menţine în eroare părţile civile, în scopul înşelării acestora şi a obţinerii de către inculpaţi în interes personal, a unor importante sume de bani. Instanţa de fond, reţine că, nicicând firma E. nu a fost preluată de vreo altă societate din Cipru, ci din contră aceasta a intrat în , în prezent, fiind radiată din înregistrările Oficiului Registrului Comerţului.

Şi în privinţa martorului H.V., s-a dovedit că inculpaţii L.M. şi B.N. au săvârşit în mod nemijlocit infracţiunea de înşelăciune în convenţii. Astfel, în momentul în care martorul s-a deplasat la sediul Agenţiei C., în luna ianuarie 2006, inculpata B. i-a comunicat că „blocul va avea şapte etaje, că firma constructoare este din Timişoara, reprezentată de M.L., i-a prezentat planul unui nivel, schiţa apartamentului şi imagini pe calculator cu întreg imobilul şi cu interioarele unor locuinţe”, deşi ştia că, nicicând imobilul nu va fi edificat, inculpatul L. nesolicitând Primăriei Cluj autorizarea edificării imobilului de pe str. P. nr. 10.

Cu toate acestea, la data de 17 februarie 2006, inculpata B. i-a programat o întâlnire cu inculpatul L.M. la sediul agenţiei imobiliare C., ocazie cu care acesta s-a prezentat ca arhitect şi preot lutheran, iar despre firma R.E.P. a susţinut că are o vastă experienţă „ în domeniul construcţiilor şi a mai realizat astfel de proiecte în Bologna-Italia”.

Infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită de către inculpaţii B. şi L. şi faţă de partea civilă H.G. aşa cum rezultă din declaraţia acestuia din faza de urmărire penală fila 109 vol IV şi din faţa Curţii fila 324 Vol. VI.

Astfel, victima învederează că la data de 24 martie 2006 s-a deplasat la sediul Agenţiei C.G. din Cluj, unde se aflau inculpaţii B. şi L., ocazie cu care prima i-a oferit detalii cu privire la construcţia ce urma a fi edificată, prezentându-i schiţe, PUD şi PUZ iar inculpatul L., l-a asigurat că imobilul va fi finalizat până în luna martie 2007 şi pentru a-l determina să încheie contractul de vânzare-cumpărare, i-a arătat coala unei cărţi funciare, din care rezultă că era proprietarul terenului din str. P. nr. 10. Pentru menţinerea în eroare a părţii civile H.G., inculpatele B. şi C. l-au asigurat după achitarea banilor către inculpatul L. şi către Agenţia C., respectiv după 24 martie 2006 că ”edificiul se va construi, punându-i la dispoziţie mai multe documente, respectiv, grafic de lucru şantier, certificat de urbanism, avizul Spitalului Clinic de boli infecţioase, avizul Consiliului Judeţean Cluj”.

Curtea reţine de asemenea, că infracţiunea de înşelăciune în sarcina inculpatelor

B. şi C. precum şi aceea de constituire a unui grup infracţional organizat, este dovedită prin declaraţiile părţii civile J.V. din faza de urmărire penală fila 149 vol IV u.p. precum şi din faţa instanţei fila 57 vol VIII.

În acest sens, partea civilă J.V. învederează textual „m-am deplasat la începutul anului 2006 la sediul Agenţiei C.G., luând legătura cu inculpatele B.N. şi C.S.. Ambele mi-au spus că se va edifica un imobil pe str. P. nr. 10, cu şapte etaje, de către SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ, reprezentată de arhitectul L.M..

Inculpatele B. şi C. i-au prezentat părţii civile imagini de ansamblu ale blocului, planuri şi schiţe, afirmând că, „firma constructoare va cumpăra şi terenurile din vecinătate.

Mai mult, inculpata C. a precizat că, mai multe persoane cu funcţii din cadrul Primăriei şi Poliţiei, inclusiv medici, şi-au cumpărat apartamente în acel imobil. Totodată, l-a caracterizat pe inculpatul L.M. ca fiind o persoană serioasă, care a mai construit anterior, alte imobile de acelaşi gen în Cluj şi Timişoara”. După cum declară partea civilă J.V. „nu am mai avut nici o îndoială cu privire la seriozitatea ofertei, după cele susţinute de inculpatele B. şi C., mai ales că fiul său se cunoştea cu inculpata C.S”.

Din declaraţia aceleiaşi părţi civile, rezultă fără îndoială că, după câteva zile „l-a întâlnit pe inculpatul L.M. la sediul agenţiei imobiliare C., acesta confirmând întrutotul susţinerile mincinoase ale inculpatelor B. şi C., dând asigurări nereale cu privire la obţinerea autorizaţiei de construire”.

Curtea reţine că este demnă de relevat împrejurarea ce i-a atras atenţia părţii civile în sensul că, „ în momentul efectuării plăţii valorii antecontractului de vânzare-cumpărare, inculpatul nu a numărat banii primiţi, aşezându-i direct într-o geantă”.

Instanţa de fond reţine că, inculpata B. faţă de alte părţi civile a susţinut în mod mincinos că inculpatul L. a edificat clădirea Romtelecom din Cluj-Napoca, şi reprezentanţa auto de pe Calea Turzii, cum este cazul părţii civile C.S., iar către martorul

G.P. a afirmat nereal că şi în Timiş inculpatul L. a construit mai multe imobile, iar faţă de martorul G.N. a învederat că acesta a mai construit biserici în Timişoara şi construcţii civile.

Curtea reţine, aşa cum a învederat,că şi în cazul părţii civile J.V., este dovedită constituirea inculpaţilor într-un grup infracţional organizat, care cooperau din punct de

vedere subiectiv în scopul înşelării victimelor, relevată de împrejurarea că inculpatele B. şi C. aveau ca sarcină principală racolarea victimelor, în scopul încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, din dispoziţia inculpatului L., care prin folosirea de calităţi mincinoase, le menţinea în eroare pe părţile civile, în scopul însuşirii unor sume importante de bani, în interes personal.

După cum rezultă textual, din declaraţia părţii civile J.V., din ambele faze ale procesului penal „după nenumărate insistenţe, cu sprijinul inculpatei C.S., în toamna anului 2006, am primit de la inculpatul L.M., suma de 4.000 euro”, reieşind astfel, că fără intervenţia şi susţinerea victimei, din partea unuia dintre membrii grupului, nu ar fi reuşit să-şi recupereze paguba.

Infracţiunea de înşelăciune este dovedită ca fiind comisă în calitate de coautori de către cei trei inculpaţi, L., B. şi C. şi în privinţa părţii civile L.M., aşa cum rezultă din declaraţia acesteia din faza de urmărire penală, fila 161 precum şi din faţa Curţii din primul ciclu procesual, fila 56 Vol.VIII.

Astfel, partea civilă precizează textual „la începutul anului 2006 m-am deplasat la agenţia C., unde inculpata B. mi-a prezentat planul şi schiţe ale apartamentelor, mi-a spus că imobilul se află în stadiu de autorizare şi are ca termen de finalizare luna martie 2007.

în zilele următoare, l-a întâlnit la sediul firmei C. pe inculpatul L.M., care şi-a atribuit calitatea de arhitect şi patron al firmei constructoare.

A confirmat susţinerile anterioare ale coinculpatei B., precizând că a construit mai multe imobile în Cluj şi în alte oraşe”. Curtea reţine că procedeul de înşelare, uzitat de cei doi inculpaţi L. şi B. este identic cu cel folosit şi în cazul martorilor G.N. şi G.P. şi al părţii civile C.S., cărora le-au relevat aceleaşi împrejurări mincinoase, în sensul că, inculpatul L. ar fi demarat şi realizat mai multe imobile în Cluj şi în alte zone din România.

Pentru menţinerea în eroare a părţii civile, Curtea reţine că inculpatele B. şi C. au utilizat mai multe manopere, constând în afirmaţii mincinoase în sensul că „ blocul va fi construit, dar întârzierile se datorează lipsei unor avize şi acorduri, care însă erau rezolvabile. I-au prezentat părţii civile PUZ-ul şi PUD-ul emise pentru P. nr. 12. La obiecţiile părţii civile cu privire la această împrejurare, cele două inculpate i-au spus să stea liniştită că şi acel teren aparţine tot inculpatului L. şi el va edifica şi la această adresă un imobil.

Practic, agenţia imobiliară tot timpul a afirmat că societatea inculpatului L. va construi pe toată zona pe str. P. de la nr. 12 la nr. 14”. Curtea reţine că tot în mod mincinos şi nereal, pentru menţinerea în eroare a părţii civile, inculpatele B. şi C. au susţinut că „ în cazul neobţinerii autorizaţiei pentru str. P. nr. 12, victima îşi va putea alege alte apartamente la adresa din Cluj, str. P. nr. 14, unde inculpatul ar fi obţinut autorizaţie de construire”.

Pe lângă infracţiunea de înşelăciune, în cazul acestei părţi civile este dovedită şi constituirea inculpaţilor într-un grup infracţional organizat, în scopul înşelării victimelor şi a obţinerii unor sume importante de bani, împrejurări relevate de modul identic de operare al acestora, durata mare de timp în care au acţionat, rolul de lider revenind inculpatului L., care a avut şi ideea infracţională, aducând la sediul agenţiei C. toate actele falsificate de către el, în vederea inducerii în eroare a victimelor, revenind coinculpatelor rolul de racolare a victimelor în vederea

încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare şi al convenţiilor de intermediere al locuinţelor.

Şi în privinţa părţii vătămate L.P., Curtea reţine că este dovedită săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii de către inculpatele B.N. şi C.S.. Astfel, partea civilă învederează textual în declaraţia de la fila 217 vol IV u.p. că „în luna martie 2006 s-a deplasat la sediul Agenţiei C. unde le-a întâlnit pe inculpatele B. şi C., care i-au dat asigurări privind seriozitatea constructorului, afirmând că acesta a mai construit alte imobile în localitatea Caransebes, precum şi Biserica Lutherană.

Au afirmat ambele că, documentaţia a fost depusă la Primăria Cluj-Napoca şi va fi obţinută autorizaţia de construire, iar blocul va fi dat în folosinţă până la 1 martie 2007. Inculpatele B. şi C. i-au prezentat totodată, planul şi schiţele imobilului, conducându-l chiar şi la terenul de pe str. P. nr. 10 „.

Aceeaşi parte civilă relevă că, la data de „9 martie 2006 s-a întâlnit cu inculpatul L.M. la sediul Agenţiei C., ocazie cu care acesta a confirmat susţinerile mincinoase ale coinculpatelor B. şi C., şi l-a asigurat de obţinerea autorizaţiei de construire şi edificarea la timp a imobilului”. Partea civilă arată că, „inculpatul a afirmat că orice corespondenţă cu el se va realiza prin Agenţia C., parteneră a firmei constructoare, care îi va comunica periodic, stadiul execuţiei lucrărilor”.

Mai mult, în luna decembrie 2007 partea civilă L.P. a luat legătura cu inculpata

C.M., care l-a asigurat că, „ imobilul de pe str. P. nr. 10 va fi edificat de către o altă societate comercială, care a preluat antecontractele, iar persoanele care vor să obţină locuinţă, trebuie să încheie acte adiţionale”.

Curtea reţine că, relevant în speţă, pentru dovedirea manoperelor de inducere şi menţinere în eroare a părţii civile, exercitată de către inculpatele B. şi C., este afirmaţia acestora, în sensul că „documentele primite cât şi dialogul cu inculpata C.S. au fost de natură să îl convingă că blocul se va construi”.

Curtea reţine, faţă de cele relevate de partea civilă că, în speţă, este probată activitatea de inducere şi menţinere în eroare a victimelor, uzitată de inculpatele B. şi C., din dispoziţia inculpatului L., dar, totodată, este dovedită şi coeziunea psihică dintre aceştia şi cooperarea în vederea realizării scopului comun, acela al înşelării victimelor, în vederea încasării unor importante sume de bani, în interes personal, reliefată prin susţinerile mincinoase, reciproce şi concomitente ale acestora cu privire la, veridicitatea depunerii actelor la Primăria Cluj, pentru autorizarea edificării imobilului, iminenta obţinere de la Administraţia Locală clujeană a actelor necesare pentru demararea construcţiei, precum şi ridicarea la termen, conform antecontractelor, a acestuia.

Instanţa de fond reţine că şi prin declaraţia martorului C.I., audiat în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, fila 57 vol X. este probată cooperarea şi coeziunea psihică a inculpaţilor precum şi constituirea acestora într-un grup infracţional organizat, acesta învederând textual „ inculpata B. l-a chemat pe partea civilă L.P. la SC C.G. pentru a semna un proces-verbal, prin care se prelungea termenul de finalizare a construcţiei, actul fiind semnat din partea inculpatului L.M. de către martorul C.D., deşi ştia că, acesta nu avea nici o funcţie în cadrul societăţii, iar pe de altă parte, că imobilul nu se va realiza niciodată.”

Curtea reţine, contrar susţinerilor inculpatelor B. şi C. şi apărărilor formulate de acestea, în sensul că, activitatea infracţională a luat sfârşit în luna mai 2007, împrejurarea că, din contră, ele au săvârşit înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, şi

în luna decembrie 2007, aspect dovedit cu faptul că, „i-au trimis părţii civile L.P. mai multe acte din care reieşea că blocul va fi edificat de o altă firmă, împrejurare mincinoasă”.

De asemenea, constituirea inculpaţilor L., B. şi C. într-un grup infracţional organizat este probată şi prin declaraţia părţii civile L.B. de la fila 254 vol IV u.p. cât şi din faţa Curţii, fila 61 vol.VIII care afirmă textual că „având încredere în cei trei inculpaţi, am încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare. Am primit asigurări de la reprezentantele agenţiei că lucrările sunt în desfăşurare şi totul decurge în regulă”.

Aceeaşi parte civilă L.B., prin declaraţia sa nemijlocită din faţa Curţii, dovedeşte şi comiterea infracţiunii de înşelăciune de către cei trei inculpaţi, relevând textual că „de la Primăria Cluj am aflat că nu s-a înregistrat vreo cerere pentru obţinerea autorizaţiei, la finele lunii mai 2006, dar cu toate acestea ei continuau să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare”.

Cooperarea subiectivă şi coeziunea dintre inculpaţi precum şi constituirea lor într-un grup infracţional organizat este dovedită prin declaraţia părţii civile M.G.I. din faza de urmărire penală fila 12 vol V u.p. precum şi din faţa Curţii unde învederează textual că „ a fost convins că blocul va fi construit, deoarece inculpatul L., inculpata B. şi inculpata

C., i-au comunicat că în contract se va introduce o clauză, în sensul că, în situaţia în care apartamentul nu va fi construit până la data de 1 martie 2007, SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ îi va restitui dublul sumei de bani avansate”.

Prin declaraţia aceleiaşi părţi civile M., este probată şi săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii de către cei trei inculpaţi, după cum aceasta învederează textual în ambele faze ale procesului penal „în luna februarie 2006 m-am deplasat la sediul Agenţiei C. unde am discutat cu inculpatul L. care mi-a spus că este arhitect, administrator al SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ şi proprietar al terenului pe care urma să fie construit imobilul, aspecte mincinoase, confirmate de coinculpatele B. şi C.. Cu aceeaşi ocazie, inculpaţii mi-au spus că imobilul va avea şapte etaje plus mansardă.”

Infracţiunea de înşelăciune în convenţii comisă de către cei trei inculpaţi este reliefată prin declaraţia părţii civile M.G. din ambele faze ale procesului penal care învederează textual că „ la data de 9 ianuarie 2007 m-am întâlnit cu inculpatul L. la sediul firmei C., care i-a comunicat că doar la data de 12 decembrie 2006 i s-a emis de către Primăria Cluj, autorizaţia de construire a blocului, dar că va începe edificarea sa, în 2007 şi îl va finaliza până la 1 noiembrie 2007.

Pentru a o convinge de cele afirmate pe partea civilă M., inculpatul L. i-a arătat pe calculator, o autorizaţie de construire emisă de Primăria Cluj, pentru blocul de pe str. P. nr. 10, având data de 12 decembrie 2006”.

Partea civilă făcând verificări la Primăria Cluj, a aflat adevărul în sensul că, inculpatul L. nu depusese actele necesare autorizării construcţiei, cu toate că, aşa cum afirmă textual în faţa instanţei „ inculpatul L. alături de reprezentantele agenţiei inculpatele B. şi C., au susţinut contrariul, în sensul că, firma R.E.P. ar avea toate actele necesare demarării lucrărilor”. Mai mult, partea civilă a relevat instanţei că, autorizaţia de construire prezentată pe calculator de către inculpatul L. în ianuarie 2007, este identică cu cea apărută în ziarul „Cetăţeanul clujean” editat pentru perioada 5-12 noiembrie 2006.

Mai mult, săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii şi constituirea inculpaţilor într-un grup infracţional organizat, este dovedită prin declaraţia martorei M.R., mama părţii civile M.G. care afirmă textual atât în faţa procurorului cât şi

în faţa instanţei „ a doua zi după semnarea antecontractului, m-am deplasat la sediul Agenţiei imobiliare SC C.G. SRL CLUJ, unde am discutat cu cei trei inculpaţi, care m-au asigurat de faptul că, inculpatul L. a depus la Primăria Cluj toată documentaţia privind emiterea autorizaţiei de construire a blocului, iar în cel mai scurt timp, se va emite acel act.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul L. a afirmat că este proprietarul terenului pe care urmează să se construiască blocul. Ulterior, edificiul nefiind realizat, am purtat discuţii cu inculpatele B. şi C., care au susţinut mincinos că s-au aprobat PUD-ul şi PUZ-ul, drumul de servitute şi se va emite şi autorizaţia de construire, împrejurări evident nereale”.

Săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii de către inculpaţii L.M. şi B.N. este dovedită şi prin afirmaţiile făcute în faza de urmărire penală şi în faţa Curţii în primul ciclu procesual de către partea civilă M.I., care învederează textual „ preţul locuinţei contractate, sub cel al pieţei, a fost motivat de inculpatul L. prin faptul că va folosi la construirea blocului materiale şi tehnologie de ultimă generaţie, de faţă la aceste susţineri fiind şi inculpata B..”

Menţinerea în eroare a acestei părţi civile a fost realizată de către inculpatele B. şi

C. care, potrivit susţinerilor victimei „i-au comunicat că întârzierea lucrărilor se datorează unor probleme legate de obţinerea autorizaţiei de construire, de existenţa unor neclarităţi cu privire la accesul pe amplasamentul propus. Mai mult, la un scurt interval de timp pe terenul de pe str. P. nr. 10 a fost adus un buldo-excavator, împrejurare ce a determinat-o pe victimă să creadă că imobilul va fi construit”.

Activitatea infracţională de inducere în eroare exercitată de inculpaţi, specifică infracţiunii de înşelăciune, este relevată şi prin declaraţia martorului H.V. din faza de urmărire penală şi instanţă, căruia inculpatul L. în prezenţa inculpatei B. i-a spus că „a mai realizat astfel de proiecte în Bologna- Italia”.

Importantă pentru dovedirea infracţiunii de înşelăciune, comisă de inculpatul L.M. în prezenta speţă, este declaraţia părţii civile M.M.E. care învederează că „ la data de 1 septembrie 2007 acesta însoţit de martorul C.R. s-au deplasat la locuinţa victimei, ocazie cu care i-au prezentat un extras CF, care atesta faptul că este proprietarul terenului, schiţa imobilului, precum şi o autorizaţie de construire.

Cei doi au arătat părţii civile, două legitimaţii cu fotografie, care atestau că sunt angajaţii firmei respective, iar inculpatul L. a afirmat că este arhitect şi patron al firmei E. SRL TIMIŞOARA, care a construit mai multe imobile în Cluj şi Timişoara. Totodată inculpatul L. i-a spus părţii civile că pe str P. nr. 14 din Cluj, construieşte un bloc mai mic cu un regim de înălţime de două etaje şi mansardă, imobil în care vor fi şapte apartamente, dintre care numai două mai sunt libere. Inculpatul L. a afirmat către partea civilă că în aceeaşi zonă, urmează să mai construiască încă alte trei imobile identice, un bloc cu 10 etaje, care este vândut în totalitate precum şi un centru lutheran.”

Curtea reţine că edificatoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii şi constituirea unui grup infracţional organizat, de către cei trei inculpaţi, este declaraţia părţii civile M.C. care învederează textual „ în momentul în care m-am deplasat la sediul agenţiei C., inculpatele B. şi C. au asigurat-o pe victimă că totul este în regulă, construcţia este doar în fază de proiect, dar urmează să se obţină autorizaţia de construire. Inculpatele i-au spus că plata se putea face în trei tranşe, dar în situaţia în care ar achita jumătate din sumă, va beneficia de un discount de 2000 euro.

Pentru a câştiga încrederea părţii civile şi a o convinge să încheie antecontractul de vânzare cumpărare, inculpatele B. şi C. i-au spus victimei că şi ele şi-au cumpărat apartamente în blocul respectiv.

În aceeaşi zi, anterior semnării antecontractului, partea civilă s-a întâlnit cu inculpatul L., care şi-a declinat calitatea de arhitect. Inculpatul L. a afirmat către victimă, că a obţinut certificatul de urbanism nr. 4022 din 28 iulie 2006 şi este proprietarul terenului, sens în care a predat acesteia o copie a actului şi un extras cf.

Totodată, inculpatul L. a asigurat-o pe partea civilă că totul este în regulă şi în scurt timp va obţine autorizaţia de construire, precizând că a mai construit şi alte imobile, biserici şi sedii de firmă”.

Curtea reţine că aceleaşi susţineri mincinoase, cu privire la implicarea sa şi în alte proiecte imobiliare, în alte localităţi din ţară, inculpatul L. le-a făcut şi în faţa părţii civile

H.M. şi a martorilor G.N. şi H.V..

Comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii de către inculpaţii L., B. şi C. este dovedită şi prin declaraţia părţii civile M.A., care învederează textual în faza de urmărire penală, menţinută şi în faţa instanţei că „la sediul agenţiei imobiliare, inculpatele B. şi C. i-au dat detalii cu privire la imobil, i-au prezentat schiţe şi planuri ale acestuia, i-au explicat modalitatea de plată a preţului, prin plata unui avans de 30 % la încheierea antecontractului şi a unei convenţii de intermediere cu agenţia, cu plata comisionului aferent de 2 % din valoarea totală a contractului.

Cele două inculpate B. şi C. au susţinut că, documentaţia necesară construirii imobilului, a fost depusă la Consiliul Local Cluj, iar autorizaţia de construire va fi obţinută în câteva zile.

Tot atunci, la sediul Agenţiei imobiliare victima l-a cunoscut pe inculpatul L., care a susţinut că este arhitect şi a construit mai multe imobile în diferite localităţi din ţară. Şi el, alături de coinculpate a precizat că întreaga documentaţie este depusă la primărie şi în cel mai scurt timp va obţine autorizaţia de construire, va demara lucrările.”

Relevantă în cauză este susţinerea părţii civile M.A. care învederează că, „a fost convins de faptul că inculpatul L. este o persoană serioasă şi datorită împrejurării că a insistat pe clauza prevăzută în contract, conform căreia, în caz de nerealizare a lucrării la termen, i se va restitui dublul sumei achitate ca avans”.

Menţinerea în eroare, ca modalitate specifică a infracţiunii de înşelăciune este dovedită şi prin activităţile efectuate în cazul acestei părţi civile şi de către inculpata C.M. S., care în momentul în care victima a dorit rezilierea contractului, aceasta i-a spus că „face o mare greşeală, întrucât a crescut preţul apartamentelor şi nu va mai putea să achiziţioneze o la un asemenea preţ.

Inculpata C., a asigurat victima, că imobilul se va construi, ba mai mult l-a condus la faţa locului unde partea civilă a constatat existenţa unei macarale”. De altfel, victima afirmă textual „având încredere în afirmaţiile inculpatei C. am renunţat la cererea de restituire a banilor”.

Comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii civile M.A., de către inculpatul L., alături de celelalte două coinculpate, este reliefată prin susţinerile acestei victime, care precizează în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei că „inculpatul L. la 28 februarie 2008, când m-am deplasat la sediul firmei R.E. a susţinut că recent s-a întors de la Cluj, de unde a aflat că în cca. 10 zile va primi autorizaţia de construire, iar în cazul

în care nu va reuşi, a promis că se va deplasa personal la domiciliul său, pentru a-i restitui banii, afirmând că oricum trebuie să vină în Sovata unde construieşte un imobil”.

Curtea reţine că în acelaşi fel declară şi partea civilă R.G..

Săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii de către inculpata

B.N., este dovedită prin declaraţia părţii civile B.D.R. care învederează că, „inculpata B. la sediul agenţiei C. i-a prezentat proiectele şi desenele celor două imobile ce urmau să se construiască pe str. P. nr. 10, două blocuri cu 8-10 etaje.

Inculpata B. a susţinut că, documentaţia necesară edificării imobilelor a fost depusă la Primăria Cluj, urmând să fie obţinută autorizaţia de construire”.

Potrivit declaraţiilor victimei, „inculpata B. i-a spus că toate apartamentele din primul bloc sunt vândute, iar primele cinci persoane care cumpără apartamente în cel deal doilea bloc, beneficiază de un discount de 10.000 euro. Cu aceeaşi ocazie, inculpata B. i-a comunicat părţii civile B.D., că firma inculpatului a mai construit imobile în Timişoara şi are un site pe internet care poate fi vizualizat”.

Curtea reţine că dovedirea infracţiunii de înşelăciune de către cei trei inculpaţi, în dauna acestei părţi civile, este realizată fără echivoc prin actele scrise ataşate dosarului şi din care rezultă că pe str. P. nr. 12 avea locaţia o grădiniţă, iar la adresa P. nr. 14 avea domiciliul stabil, martorul P.M., conform susţinerilor acestuia din faţa instanţei. Instanţa stabileşte că menţinerea în eroare a acestei părţi civile, s-a realizat prin activitatea conjugată a celor trei inculpaţi, în sensul că, după expirarea termenului indicat de inculpata B., de 75 zile de la plata avansului, pentru edificarea imobilului, partea civilă contactând-o telefonic pe inculpata B., aceasta i-a stabilit o întâlnire cu inculpatul L. pentru 25 octombrie 2006.

Cu ocazia întrevederii, inculpatul L. a susţinut „că va obţine autorizaţia de construire, în prezent are ceva probleme, dar este vorba doar de o formalitate. Mai mult, inculpatul L. i-a oferit victimei un discount de 10.000 euro, în situaţia în care va cumpăra un apartament în cel de-al doilea bloc”.

Dovada cooperării inculpaţilor, în vederea înşelării victimelor rezidă şi din faptul că, partea civilă B.D. contactând-o telefonic pe inculpata B. şi solicitându-i informaţii despre stadiul documentaţiei, aceasta i-a comunicat „că blocurile se vor construi şi să urmărească pe site-ul firmei inculpatului, stadiul documentaţiei”, deşi era evident că afirmaţia era mincinoasă, cunoscând împrejurarea că inculpatul L. nu ceruse niciodată Primăriei Cluj autorizarea edificării construcţiei, pe str P. nr. 10 şi cu atât mai puţin la numerele 12 şi 14.

Infracţiunea de înşelăciune calificată în convenţii comisă de inculpata C.M. este dovedită fără echivoc, prin declaraţia părţii civile M.M., care învederează textual „când m-am deplasat la sediul agenţiei imobiliare am discutat cu inculpata C.S., care mi-a explicat că SC R.E. va construi un bloc cu 10 etaje şi mansardă, i-a precizat că firma inculpatului a mai construit imobile în alte patru oraşe din ţară, societatea este serioasă, deţine autorizaţii de construire pentru acel bloc”.

Dovada faptului că cei trei inculpaţi cooperau obiectiv şi subiectiv în vederea înşelării victimelor, rezultă din declaraţia aceleiaşi părţi civile, care precizează în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei că inculpata C. „ a condus-o la un apartament din cartierul Andrei Mureşanu din Cluj, unde s-a întâlnit cu inculpatul L., care a afirmat că are toate autorizaţiile necesare în vederea construirii, că a absolvit Facultatea de teologie, pe cea de Arhitectură şi încă altă facultate”.

Dovedirea infracţiunii de înşelăciune în sarcina inculpatului L., este realizată şi prin declaraţia părţii civile M.M. care susţine că, „ inculpatul L. i-a comunicat că a fost la 16 aprilie 2007 la Spitalul de Boli infecţioase Cluj, situat lângă terenul pe care urma să se edifice imobilul, unde a discutat cu directorul clinicii, pentru a obţine acordul în vederea efectuării lucrărilor. Inculpatul L. i-a relatat că managerul spitalului era îngrijorat de faptul că, în timpul edificării imobilului se va face zgomot, situaţie în care el a promis, că la toate ferestrele spitalului, orientate spre terenul său, va monta geamuri termopan pentru atenuarea sunetelor. La scurt timp, arată victima, inculpatul L. i-a prezentat mai multe documente, despre care a afirmat că sunt avize şi aprobări necesare construirii imobilului, susţinând că toate sunt în regulă”.

Săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii este dovedită în sarcina inculpatelor C. şi B. prin declaraţia aceleiaşi părţi civile M.M., care învederează textual „a doua zi după semnarea contractului, respectiv la 17 aprilie 2007, deplasându-se la sediul agenţiei imobiliare, în contextul în care a observat că pe antecontract nu este menţionat numărul apartamentului, a găsit-o pe inculpata C., care a afirmat că apartamentul repartizat victimei, este singurul compus dintr-o cameră la etajul 2 al imobilului, acesta fiind motivul pentru care nu este numerotat pe proiectul imobiliar.

Partea civilă precizează că, la scurt timp de la această discuţie cu inculpata C., a revenit la sediul agenţiei imobiliare, unde a luat legătura cu ambele inculpate, care la unison, au asigurat-o că imobilul va fi construit, dar înainte de începerea lucrărilor, este necesară înlocuirea unei ţevi de gaz din zonă, aspect absolut necesar, acel obiect nepermiţând accesul utilajelor de tonaj greu”, susţinere care s-a dovedit evident a fi nereală, în contextul vastului probatoriu administrat în faţa instanţei.

Manoperele de inducere în eroare specifice infracţiunii de înşelăciune, au fost exercitate în mod nemijlocit şi de către inculpata C.M., faţă de părţile civile M.C.A. şi M.V., care precizează la unison în faza de urmărire penală, precum şi în faţa instanţei că „ajunşi fiind la Agenţia Imobiliară SC C.G., inculpata C. le-a prezentat proiectul imobiliar, aparţinând inculpatului, referitor la un imobil având 10 etaje, ce urma a fi edificat pe str.P. 10.

Inculpata C. le-a arătat imagini ale blocului pe un calculator, planuri ale construcţiei, afirmând cu certitudine că toată documentaţia este în regulă, iar firma constructoare are autorizaţia de construire obţinută, lucrările urmând a demara în septembrie 2006, iar imobilul va fi finalizat la 01 iunie 2007.

Cu aceeaşi ocazie, respectiv la 14 august 2006, inculpata C. le-a comunicat celor două părţi civile, că inculpatul L. este arhitect, iar pentru a-i convinge să încheie contractul, le-a precizat în mod mincinos că şi ea a cumpărat o garsonieră în acel imobil. La aceeaşi dată, de 14 august 2006, părţile civile M.C. şi V. s-au deplasat la sediul agenţiei imobiliare, unde s-au întâlnit cu inculpatul L., care şi-a arogat titlul de arhitect cu experienţă, susţinând că a mai construit astfel de imobile, precum şi o biserică şi un sediu de bancă.

Inculpatul L. le-a dat detalii în legătură cu modul de construire al blocului, precizând că acesta va fi ridicat pe structură de metal şi sticlă, iar construcţia o va realiza o firmă din Italia, cu care colaborează”.

Curtea reţine că şi în cazul acestor două părţi civile, susţinerile inculpatului L. sunt mincinoase, fiind identice cu motivele prezentate părţii civile M.I.. Mai mult, tot la 14 august 2006, inculpatul L. „le-a confirmat părţilor civile M.C. şi V., aşa cum rezultă

din declaraţiile acestora, din ambele faze ale procesului penal”, că „deţine autorizaţia de construire”.

Curtea constată că aceste afirmaţii, de asemenea, sunt nereale, cum neadevărate au fost şi cele făcute faţă de părţile civile M.G.şi M.M., în faţa cărora inculpatul L. a susţinut că posedă autorizaţia de construire a imobilului, deşi aşa cum rezultă din probele scrise ale dosarului, niciodată el nu a solicitat Primăriei Cluj autorizarea edificării blocului.

Deosebit de relevantă în speţă, este susţinerea părţilor civile, care învederează că au fost convinse să încheie antecontractul de faptul că „intermedierea vânzării se făcea printr-o agenţie imobiliară, ceea ce nu le-a determinat să aibă vreo bănuială că proiectul nu se va realiza”.

Mai mult, în privinţa acestor părţi civile, s-a dovedit, ca de altfel, în cazul tuturor, că au fost menţinute în eroare de către cei trei inculpaţi, prin activitatea lor infracţională conjugată.

Vinovăţia inculpatului L. precum şi a inculpatelor B. şi C. în comiterea infracţiunii de înşelăciune şi a celei vizate de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este dovedită prin declaraţiile părţii civile D.V. din faza de urmărire penală şi din faţa instanţei, care arată textual: ” Inculpatul L.M.S. s-a prezentat ca şi arhitect şi patron al firmei constructoare – S.C. R.E.P. S.R.L. Caransebeş, arătându-le proiectul, planurile pe etaj, imagini pe calculator cu blocul şi o copie după C.F. care-i atesta proprietatea asupra terenului de pe P., nr.10. Văzând că lucrările nu încep la termenul stabilit, partea civilă

D.V. le-a cerut explicaţii reprezentantelor agenţiei.

Menţinerea în eroare a victimei s-a realizat de către cei trei inculpaţi, prin susţinerile inculpatei B.N.P., care i-a spus că şi-a cumpărat şi ea două apartamente în imobil şi trebuie să stea liniştită că totul este în regulă, susţineri evident mincinoase. Reprezentantele agenţiei imobiliare spuneau, de fiecare dată, că există diferite impedimente în obţinerea autorizaţiei, cum ar fi lipsa unor acte de la dosar, lipsa acordului spitalului din apropiere pentru construirea drumului de acces sau că proprietarul casei de pe P. 10 nu era de acord cu demolarea acesteia, decât contra unei sume mari de bani, lipsa avizului grădiniţei din apropiere, probleme legate de mutarea conductei de gaz sau reducerea numerelor de etaje”.

Vinovăţia celor trei inculpaţi în comiterea infracţiunii de înşelăciune şi a celei incriminate prin art. 7 din Legea nr. 39/2003 este evidenţiată şi prin declaraţia martorei M.I., care în faţa procurorului şi a instanţei arată că: ”În cursul anului 2006, s-a deplasat la agenţia imobiliară SC C.G. SRL din Cluj-Napoca pentru a solicita informaţii cu privire la blocul despre care auzise că se va construi pe str. P. nr. 10.

Inculpatele B. şi C., angajatele agenţiei imobiliare, i-au spus că imobilul în cauză va fi construit de SC R.E.P. SRL şi au informat-o că trebuie să revină la sediul acesteia pentru a se întâlni cu inculpatul L.M.S., reprezentantul SC R.E.P. SRL pentru a semna un document de reţinere a unui apartament cu o cameră, în imobilul respectiv, în schimbul sumei de 500 de euro.

La câteva zile după ce a semnat acest document, martora M.I. s-a interesat la Primăria municipiului Cluj-Napoca de unde i s-a comunicat faptul că SC R.E.P. SRL nu avea autorizaţie de construire pentru imobil, iar terenul respectiv este în litigiu”.

De asemenea, vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi cea incriminată prin art. 7 din Legea nr. 39/2003, este probată prin declaraţiile părţii

civile P.C., din faţa procurorului şi a instanţei, acesta arătând textual: ”În aprilie 2007, partea civilă P.C. (maistru din mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj) observând un anunţ în ziarul Piaţa de la A la Z , referitor la construirea unui bloc de locuinţe în Cluj-Napoca, str. P., nr. 10, s-a deplasat la agenţia imobiliară C.G. pentru a afla detalii. A luat legătura cu inculpata C.M. S., ce i-a prezentat oferta. Inculpata C. i-a spus că blocul urmează să fie construit de firma R.E.P., va avea 10 etaje iar preţul unui apartament cu o cameră, în suprafaţă de 30 mp, este de 30.000 euro. De asemenea, aceasta a afirmat că firma constructoare a obţinut mai multe aprobări şi avize, urmând să obţină şi autorizaţia de construire. Întrucât partea era interesată de ofertă, inculpata C.M. S. i-a planificat o întâlnire cu inculpatul L.M.S., asociat şi administrator la S.C. R.E.P. SRL”.

La discuţia ulterioară cu inculpatul, acesta i-a spus că „firma pe care o reprezintă este una foarte serioasă, că a mai executat alte lucrări în C. şi în Caransebeş, iar blocul de pe P. va fi finalizat până în 28.12.2007”.

Deoarece lucrările de construcţie nu au demarat, partea civilă P.C. a luat legătura de mai multe ori cu reprezentantele agenţiei imobiliare, atât telefonic, cât şi deplasându-se la sediul acesteia. De fiecare dată, inculpatele C.S.M. şi B.N.P., i-au spus să stea liniştit că blocul va fi construit. Mai mult, „ inculpata B.N.P. a afirmat că ar fi plătit şi ea un miliard de lei pentru un apartament şi două garsoniere, în acelaşi imobil şi l-a asigurat că este împăcată şi liniştită că blocul se va construi, deoarece ştie ce documente a obţinut inculpatul L.M.S. în vederea construirii blocului”.

Ulterior, a primit o comunicare de la agenţie în care se menţiona faptul că agenţia

C.G. şi-a îndeplinit obligaţiile din contract şi nu mai are nicio obligaţie, iar pentru a obţine informaţii cu privire la proiect trebuie să se adreseze S.C. R.E.P. S.R.L., la sediul din Timişoara al firmei.

Partea civilă susţine că dacă intermedierea imobiliară nu se făcea printr-o agenţie imobiliară, nu ar fi avut încredere în proiect şi că acest lucru a fost determinant pentru semnarea antecontractului.

Deşi a încercat de numeroase ori, partea civilă nu a reuşit să-l contacteze pe inculpat, deoarece acesta nu-i răspundea la telefon. A vorbit doar cu o angajată, care s-a prezentat I.N. (pe numele său real – F.D. şi care folosea pseudonimul dat de inculpat în relaţiile cu clienţii) şi care i-a spus că pe terenul respectiv a fost dusă o macara, iar lucrările vor demara. La începutul lunii martie 2008 a fost contactat telefonic de I.N., stabilind să se întâlnească la restaurantul hotelului Opera Plazza din Cluj-Napoca, în 15.03.2008.

I.N. (martora F.D.), ce era trimisă de inculpat, i-a spus părţii vătămate, că inculpatul a depus în ianuarie 2008 la primărie întreaga documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construire a unui imobil cu regim de înălţime de P+4E+M şi că în curând va obţine această autorizaţie, iar imobilul va fi construit . De asemenea, I.N. a afirmat că inculpatul va construi în acel imobil şi locuinţe sociale, ce vor fi cedate în favoarea Primăriei Cluj-Napoca şi l-a asigurat pe P.C. că îşi va primi apartamentul. Determinată de afirmaţiile martorei F.D., partea vătămată a semnat un nou antecontract de construire şi vânzare, datat tot cu 04.04.2007, însă în care data de finalizare era decalată -12.03.2009”.

Vinovăţia inculpaţilor este probată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat şi prin declaraţiile părţilor civile V.E. şi

V.B., care arată textual în faţa instanţei şi în faţa procurorului: ”În data de 07.05.2007,

soţii V. s-au deplasat la sediul agenţiei, unde au luat legătura cu inculpata B.N.P.. Aceasta s-a prezentat ca şefă a agenţiei şi le-a spus că este de profesie avocat şi deţine un cabinet de avocatură. Le-a prezentat planul imobilului şi schiţe ale apartamentelor, afirmând că ar mai fi disponibile doar trei module la etajul V, întrucât celelalte erau deja vândute. Totodată, inculpata B.N.a susţinut că documentaţia este depusă la Primărie şi în cel mult o lună se va obţine autorizaţia de construire.

A doua zi, partea civilă V.E. a revenit la sediul agenţiei, unde l-a întâlnit pe inculpatul L.M.S., acesta fiind însoţit de numiţii R.C. şi C.D., ultimul fiind prezentat ca jurist al firmei ,,E.” S.R.L.

Inculpatul L.M.S. s-a recomandat ca arhitect şi patron al S.C. ,,R.E.P.” S.R.L., firmă care urma să construiască imobilul din str. P., nr. 10. I-a spus părţii civile că a mai construit prin firma sa alte imobile şi i-a dat asigurări că blocul va fi edificat cel târziu până la finele anului 2007, începutul anului 2008, întrucât în proiect sunt implicate mai multe firme.

Partea civilă V.E. a avut încredere în realitatea datelor prezentate şi a optat împreună cu soţul V.B. pentru achiziţionarea a trei apartamente cu o cameră.

Părţile civile au vândut un apartament proprietate personală, iar pentru diferenţa de 10.000 Euro, au contractat un credit bancar, întrucât inculpatul le-a spus că dacă nu-l achită în 24 de ore, vor pierde avansul.

Plata ultimei tranşe s-a realizat la domiciliul părţii civile din Tîrgu Jiu, unde inculpatul L.M.S., însoţit de R.C. şi C.D. i-au spus că se deplasează la Bucureşti, pentru a obţine avizul din partea Autorităţii Aeronautice Române.

La data de 08.05.2007, partea civilă V.E. a încheiat cu S.C. ,,C.G.” S.R.L. convenţia de intermediere cumpărare nr. 596, achitând un comision de intermediere în sumă de 5961,24 Ron.

în perioada următoare, interesându-se de stadiul lucrărilor, părţii civile i s-au prezentat de către inculpaţii B.N.şi L.M.S. diferite argumente care justificau întârzierile, respectiv refacerea unor avize, obţinerea de noi avize.

La începutul anului 2008, partea civilă a solicitat restituirea banilor, însă inculpatul L.M.S. i-a spus că nu poate face acest lucru într-un termen rezonabil şi i-a oferit în schimb posibilitatea de a încheia un alt contract pentru un imobil pe care susţinea că îl construieşte în Timişoara.

Partea civilă a acceptat această ofertă şi la data de 14.02.2008, a încheiat cu S.C. ,,R.E.P” S.R.L. Anexa 3, prin care obiectul antecontractului iniţial era transferat la adresa Timişoara, str. V., nr. 2.

Tot pentru inducerea în eroare a părţilor vătămate, inculpatul L. menţiona clauze contractuale, doar în aparenţă în avantajul clienţilor, privind restituirea dublă a avansului în cazul depăşirii termenelor de edificare a imobilului, deoarece în realitate rezultă că nu a avut de gând să ramburseze aceşti bani.

Corespunde realităţii că unor părţi civile le-a restituit sumele încasate cu titlu de avans, dar s-a dovedit că aceste cazuri au avut un caracter excepţional şi ele s-au datorat insistenţei celorlalte două inculpate, raportat la împrejurarea că victimele le erau rude sau prieteni apropiaţi, cum este cazul părţii civile B.A..

Buna credinţă ce trebuie să guverneze raporturile juridice civile ar fi fost pusă în evidenţă, prin respectarea de către inculpaţi a clauzelor contractuale asumate, iar în caz

de imposibilitate obiectivă de conformare, prin restituirea către părţile vătămate a sumelor încasate.

S-a dovedit însă, prin raportul de expertiză contabilă depus la dosar în faţa Curţii, că în timp ce Agenţia C. a realizat un profit de pe urma colaborării cu inculpatul, părţile vătămate au fost prejudiciate.

[…]

Cei trei inculpaţi s-au apărat cu aceea că ei au încheiat cu victimele convenţii civile de vânzare a unui bun viitor, asumându-şi o obligaţie de rezultat, pe care însă, datorită unor motive independente de voinţa lor, nu au putut să o onoreze (neobţinerea autorizaţiei de construcţie datorită persecuţiei religioase a inculpatului L., sau că organele administraţiei publice locale şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, condiţionând eliberarea actelor necesare edificării construcţiei de încasarea unor foloase necuvenite).

Declaraţiile constante ale tuturor părţilor civile şi ale martorilor ascultaţi nemijlocit de către instanţă, confirmă fără echivoc, că cei trei inculpaţi au folosit la încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor şi a convenţiilor de intermediere a înstrăinării acestora manopere dolosive, faţă de creditorii obligaţiei. Prin urmare, părţile civile au fost induse în eroare, aceasta având un rol determinant în încheierea contractului, deoarece fără această eroare păgubiţii nu ar fi realizat convenţia în condiţiile stipulate.

Calitatea mincinoasă, de arhitect, a inculpatului L. de la acea dată, dublată de folosirea unor înscrisuri false de către cei trei inculpaţi la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare şi a convenţiilor de intermediere a înstrăinării acestora, constituie înşelăciune, deoarece a surprins buna-credinţă a victimelor.

Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată.

În speţa de faţă, problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate.

Cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe prin care să fie clarificată inducerea în eroare, respectiv un element fraudulos în plan subiectiv.

În cauză s-au audiat părţile civile, martorii în apărare şi acuzare pentru a se dovedi elementul subiectiv: dacă victimele au cunoscut la data încheierii contractelor, lipsa autorizaţiei de construcţie, dacă ştiau că inculpatul L. până la 1.03.2006 nu era proprietar asupra terenului pe care susţinea că va edifica imobilul.

Intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de înşelăciune presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor, în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenţiei, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită.

Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de aceasta.

Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat.

Infracţiunea de înşelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea averii victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita inculpatului adaptată acestui scop. Cercetarea judecătorească trebuie să clarifice dacă sau întrebuinţat sau nu, mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi dacă au fost

folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea părţilor vătămate în realitatea înţelegerii intervenită între părţi.

Infracţiunea de înşelăciune este dovedită prin faptul că cei trei inculpaţi au început să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare şi de intermediere cu părţile vătămate, din

30.11.2005, deşi inculpatul L. încă nu intrase în posesia terenului pe care trebuia să fie construit imobilul, aspect cunoscut, aşa cum rezultă din declaraţia acesteia şi de către inculpata B.N., împrejurare ce nu a fost adusă la cunoştinţa cumpărătorilor, ascunzându-li-se practic acest aspect esenţial, întrucât victimele nu ar fi cumpărat apartamente într-un bloc ce urma să fie construit pe un teren, care nici măcar nu aparţinea constructorului.

Majoritatea părţilor vătămate au arătat că au fost determinate să încheie aceste antecontracte în primul rând de către inculpatul L. care s-a prezentat a fi arhitect sau pastor luteran, susţinând că a ridicat diverse alte construcţii importante atât în Cluj cât şi în alte localităţi din ţară, (a se vedea spre exemplu declaraţiile părţilor vătămate M.C. f. 290, Vol. V, BL. f. 292 vol.V, B.D. f. 294 vol.V, A.M. f. 295 vol.V, R.F. A. f.60 vol.IX, P.I. f.63 vol.IX) calităţi care evident nu aveau importanţă la încheierea actelor, însă câştigau încrederea victimelor.

Inculpatul L. a menţinut în eroare părţile vătămate prin aceea că posta pe situl-ul E. (pentru care doar el avea parola de acces aşa cum rezultă din adresa SC I.A. SRL de la f.120 vol.XV şi conform contractelor de la f.121,1124 vol.XV) în permanenţă diferite aşa-zis documente în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie, diverse avize sau autorizări, acestea dovedindu-se a fi false în cele din urmă, astfel că părţile vătămate au rămas convinse că proiectul este în derulare şi că va fi ridicată în cele din urmă construcţia.

Aşa cum rezultă din declaraţiile tuturor părţilor vătămate audiate în cauză de către instanţă, acestea la momentul semnării antecontractelor aveau reprezentarea clară că autorizaţia de construcţie urmează să fie obţinută în câteva zile,că toată documentaţia este în regulă şi este depusă la Primărie, aflând aceste lucruri de la toţi cei trei inculpaţi ,când în realitate lucrurile nu stăteau deloc aşa.

Astfel,din adresele Primăriei Mun.Cluj Napoca (f.1-7 vol.XII dos.inst.) rezultă că SC E. SRL Timişoara a solicitat şi a obţinut de abia în luna iulie 2006 Certificatul de urbanism nr.3435/31.07.2006 (până la acea dată încheindu-se de către inculpaţi o mulţime de contracte) pentru întocmirea PUZ şi PUD în vederea construirii unui centru de conferinţe „Luteran liber” (deci nu un imobil destinat locuinţelor) 2D+P+16E+M pe strada P. nr.10 ,documentaţia fiind restituită pentru completare. De asemenea,la data de

6.08.2007 s-a solicitat autorizarea lucrărilor de construcţie pentru Centrul civic E.,Parcări ,etc., cerere care nu a fost soluţionată favorabil. S-a depus şi la data de 24.09.2007 o nouă cerere, care de asemenea a fost respinsă.

Ori, este evident că părţile vătămate nu ar fi remis sume importante de bani inculpaţilor, dacă ar fi ştiut că nici măcar nu s-au depus documentele la primărie în vederea obţinerii autorizaţiei sau că există probleme cu acordarea acesteia, fiind astfel induse în eroare de către cei trei inculpaţi prin ascunderea unor împrejurări esenţiale încheierii contractelor (a se vedea de ex.decl.părţii văt.Corodea Călin -f.112 vol.VII).

Inducerea în eroare a victimelor s-a realizat şi prin susţinerile mincinoase ale celor trei inculpaţi, în sensul că există autorizaţie de construcţie pentru imobilul respectiv, aşa cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate E.V.-f.188 vol.VII,P.L. f.204 vol.VIII,P.S.M. f. 195 vol-VIII,M.M. f.326 vol.VIII,T.A.C. f.327 vol.VIII,P.L. f. 116

vol.VII sau prin activitatea omisivă a inculpaţilor de a le aduce la cunoştinţă părţilor vătămate că nu posedă acest act (partea vătămată P.S. f.206 vol.VIII).

Intenţia de inducere în eroare a victimelor rezidă şi din faptul că părţilor vătămate

A.M., C.M.D., C.I., D.I., E.V., F.I., H.E.M., J.V., M.G., M.I., care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare anterior lunii martie 2006, când inculpatul L. a devenit proprietarul terenului de 500 mp de pe strada P. nr. 10, nu li s-a adus la cunoştinţă de către acesta că firma constructoare nu are încă în proprietate acel teren, pe care urma a fi edificat imobilul promis.

Aşa cum rezultă din actele scrise depuse în vol.XII şi XVII u.p., terenul din Cluj-Napoca, str. P., nr. 10 în suprafaţă de 500 m.p., este proprietatea lui L.M.S., şi nu al firmelor din Grupul E., în numele cărora a perfectat convenţiile de vânzare-cumpărare, fiind dobândit doar la data de 1 martie 2006, ulterior încheierii unei părţi din antecontracte, prin folosirea banilor încasaţi, ca urmare a acestora. De remarcat că inexistenta identităţii între constructor şi proprietarul terenului sau a vreunui act privind acordul de edificare pe acel teren, a imobilului, lipsea practic părţile vătămate de orice garanţii materiale asupra realizării proiectului.

Aşa cum reiese din actele scrise depuse în vol.XIV u.p.şi declaraţia martorei P.L. din faţa procurorului şi din faţa instanţei în primul ciclu procesual, anterior cumpărării suprafeţei de teren, de către inculpat, nu a existat nicio „asociere în cadrul proiectului imobiliar” cu proprietarul terenului de la acel moment, numitul P.I. în vârstă de 93 ani şi nici cu familia acestuia, martora din cauză P.L., de la care a cumpărat ulterior terenul în data de 1.03.2006, în baza unui antecontract semnat în data de 24.02.2006.

Dovada că cei trei inculpaţi urmăreau inducerea în eroare a victimelor rezultă din aceea că în antecontracte, blocul de locuinţe era prezentat ca având diferite caracteristici (P+7 E+M; P+10E+M; P+13E+M) şi diverse termene de finalizare a execuţiei, în contextul în care regimul de înălţime prevăzut conform PUG pentru acea zonă, era doar de 3 etaje, aşa cum reiese din actele depuse în faza de urmărire penală în vol.IX.

Mai mult, „proiectul imobiliar comercial civil C4S2/2005, str. L.P., nr. 10 Cluj Napoca, realizat de arh. M.L., desenele, schiţele apartamentelor, în realitate nu era unul întocmit de un arhitect cu drept de semnătură şi care să fi urmat procedurile de avizare PUZ/PUD şi autorizare PAC. Apartamentele erau individualizate doar prin schiţe, parte integrantă a falsului proiect imobiliar, şi nu pe baza unui proiect autorizat de autorităţile locale şi luat în evidenţă la Ordinul Arhitecţilor din România, prin filialele teritoriale.

Din declaraţiile constante ale părţilor vătămate, rezultă că toate antecontractele se raportau la acest proiect de execuţie C4S2/2005 iar inculpaţii precizau că se va obţine autorizarea pe baza acestuia, susţineri mincinoase însă, aşa cum a rezultat din vastul probatoriu ataşat cauzei.

Aşa cum rezultă din actele scrise comunicate de Primăria Cluj-Napoca -Direcţia Urbanism depuse în vol.XIII, f.100-110, inculpatul L.M.S. a cerut acestei instituţii în anul 2006, în numele unei alte firme, S.C. E. S.R.L. Timişoara, eliberarea unui certificat de urbanism nr.3435/31.07.2006, în vederea construirii unui centru de conferinţe „ luteran liber ” cu săli de conferinţe şi birouri, şi nu a unui bloc de locuinţe, pe amplasamentul din str. P., nr. 10, fiind informat despre regimul de construire în zonă ( P+3Etaje ) ceea ce atestă încă o dată, intenţia de inducere în eroare a părţilor vătămate pentru a obţine beneficii materiale consistente în interes personal, el cunoscând

de la încheierea primului antecontract şi până la ultimul, că nu a solicitat niciodată autorizarea construirii unui imobil cu destinaţia “spaţii de locuit”.

Certificatul a fost eliberat, avându-se în vedere că obiectivul menţionat în cerere nu se încadra în prevederile regulamentului de construire PUG pentru acea zonă. De asemenea, în anul 2007 s-au eliberat Certificatul de urbanism nr. 1494/10.04.2007, pe numele inculpatului, pentru amenajare drept de servitute, la imobilul din „Cluj Napoca, str. P., nr. 10, Carte Funciară nr.118043, nr. Topografic 947/2 sau identificat prin plan de situaţie” şi Certificatul de urbanism nr. 3213/04.07.2007 pentru SC E. SRL, Timişoara, pentru întocmire PUD şi autorizare construire a Centrului creştin luteran – birouri, consiliere, pentru imobilul „Cluj Napoca, str. P., nr. 10 – 12.

Prin actul depus la f.131, vol.XIII u.p. Primăria Cluj Napoca – Direcţia Urbanism atestă că toate documentaţiile tehnice prezentate de inculpat au fost returnate, întrucât lucrările propuse depăşeau scopul certificatului de urbanism şi existau o serie de deficienţe privind fişele tehnice, modul de prezentare a actelor, lipsa aprobărilor şi avizelor necesare. S-a învederat că era prematură solicitarea autorizaţiei de construire, fără obţinerea în prealabil a unui aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism pentru PUZ şi PUD, şi, implicit, aprobarea acestei documentaţii, în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca.

Mai mult, actele scrise de la dosar atestă că SC E. P. SRL şi SC N.P. SRL, alte firme în numele cărora au încheiat inculpaţii antecontracte, nu au solicitat eliberarea de autorizaţii de construire pentru Cluj Napoca str. P., nr. 14 ( alt amplasament menţionat în unele convenţii).

Aşa fiind, apare fără echivoc că afirmaţiile făcute de inculpaţi cu privire la existenţa sau eliberarea în scurt timp a autorizaţiei de construire sunt mincinoase, în condiţiile în care nu s-au urmat etapele minime obligatorii, ce trebuiau să preceadă în mod legal şi normal solicitarea de autorizare.

Din actele scrise depuse la dosar, vol.XIII u.p., f.112-130, a rezultat faptul că mai multe din documentele anexate la cererile depuse la primărie erau falsificate, în ceea ce priveşte suprafaţa disponibilă pentru edificarea construcţiei şi existenţa servituţii de trecere.

Aşa cum rezultă din actele scrise:    respectiv adresele

nr.134033/43/6.08.2008;nr.2642/431/11.01.2007;nr.3921/432/14.01.2008; 14173/431/4.02.2008 ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca – Direcţia Urbanism Serviciul Autorizări Construcţii; din adresa nr.5903/9.09.2008 a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca care atestă lipsa autorizării pentru constituirea unui drept de servitute pe terenul nr.top 947/2, din răspunsul nefavorabil comunicat inculpatului L., precum şi faptul că “avizul ferm nr.2023 din 10.10.2006 nu a fost trimis de către această instituţie; adresa nr.3098 din 2008 din 5.09.2008 a Consiliului Judeţean Cluj din care reiese că nu a aprobat constituirea vreunui drept de servitute pe culoarul 946/2/2 cu suprafaţa de 500 mp în favoarea solicitantului L.M., cu anexarea copiei după răspunsul comunicat inculpatului (al cărui conţinut este diferit de exemplarul adresei prezentate de către acesta); adresa nr.158456/492/17.09.2008 a Primăriei Cluj-Napoca prin care se atestă că imobilul situat în Cluj-Napoca str.P. nr.12 se află în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, respectiv în folosinţa Grădiniţei nr.18, inculpatul L.M.S. a falsificat extrasul după coala funciară nr. 118043 privind terenul de pe str. P. nr. 10 şi schiţele aferente acesteia eliberate de Agenţia Naţională de şi Publicitate

Imobiliară – Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, în care a adăugat menţiuni necorespunzătoare realităţii, trecând în plus şi parcela „ nr. 947/3 în suprafaţă de 1.200 mp”( pe foaia de avere A) precum şi pe foaia de proprietate B) în ceea ce priveşte înscrierea „intrat 7495/30.06.2006 Consiliul Judeţean Cluj, drept de servitute asupra 946 pe culoarul 946/2/2 cu suprafaţă de 500 mp ”, prezentând o foaie de sarcini în alb, în ciuda celor inserate în cea originală. De aceste înscrisuri falsificate prin completarea cu date necorespunzătoare realităţii, inculpatul a uzat, în faţa autorităţilor administrative locale, anexându-le la cererile depuse la Primăria Municipiului Cluj Napoca, în vederea emiterii certificatelor de urbanism, în scopul de a face dovada că deţine o suprafaţă de teren mult mai mare decât cea pe care o avea în proprietate, în realitate (de 1.700 mp în loc de 500 mp) precum şi a unui drept de servitute constituit pe suprafaţa de 500 mp proprietatea Consiliului Judeţean Cluj. Aceste aspecte nereale au fost preluate şi în memoriile tehnice prezentate Primăriei Municipiului Cluj Napoca în ceea ce priveşte suprafaţa disponibilă pentru edificarea construcţiei, rezolvarea problemei drumului de acces la teren şi proiectul pentru faza PUZ privind construcţia propusă.

Actele scrise ataşate dosarului atestă că nu există nicio documentaţie de urbanism PUZ/PUD avizată de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism sau aprobată de Consiliul Local Cluj-Napoca pentru imobilul în cauză, de pe str. P. nr. 10.

Aşa cum rezultă din actele scrise depuse la dosar, vol.XIV şi XVIII u.p., documentaţia invocată de inculpatul L. nu a trecut de faza PUD şi PUZ şi oricum avea ca obiectiv propus edificarea unui centru de conferinţe „ luteran liber” , cu săli de conferinţe şi birouri, pe str. P. 10-12, o suprafaţă mult mai mare decât cea disponibilă în realitate.

Din declaraţiile martorilor Z.R., (arhitect în cadrul SC T.I. SRL) şi B.G. ascultaţi nemijlocit, atât în faza de urmărire penală, cât şi de către Curte în primul ciclu procesual,(fila 53 şi 244) a rezultat că în niciun caz nu s-a pus problema autorizării construirii vreunui bloc de locuinţe, iar actele, pe care inculpatul le-a prezentat acestora şi care au fost avute în vedere de ei la întocmirea proiectelor pentru Centrul luteran de pe str. P. 10 – 12, erau false.

Intenţia clară de inducere în eroare a părţilor vătămate, rezidă în opinia Curţii, din modul de concepere a infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că inculpaţii au prezentat victimelor un amplasament impropriu edificării unui bloc de locuinţe, cu o suprafaţă redusă, în realitate de doar 500 mp, teren la care viitorii ai apartamentelor nu puteau ajunge în lipsa unei servituţi de trecere şi a unui acord al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj, aflat în apropiere.

Mai mult, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului L.M.S. în faza de urmărire penală (f.93-100), precum şi din faţa Curţii în rejudecare (f.287, vo.I), firma SC R.E.P. SRL Caransebeş avea doar 32 de angajaţi, nefăcându-se dovada unei baze materiale solide care să permită finanţarea unei asemenea construcţii.

Această susţinere a inculpatului L. este combătută prin declaraţia martorului K.T. din faţa procurorului şi a instanţei, care învederează că ”firma E. avea 10 angajaţi din care trei domnişoare erau secretare, doi erau desenatori tehnici, unul era fotograf, o ziaristă şi alte trei fete scriau articole pe site-ul E.T.. De încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare, se ocupa exclusiv inculpatul L., restul angajaţilor contribuind la construirea site-ului E.T.. Nu ştiu dacă aceste două societăţi, S.C.E. şi S.C. R.E.P. al căror administrator era inculpatul L. aveau vreun sau dacă se conduceau

evidenţe contabile. Ştiu că firmele nu aveau compartiment de casierie. Despre inculpat, ştiu că este arhitect şi preot lutheran, el prezentându-se în acest mod. Ştiu că inculpatul L., i-a cerut colegei mele F.D., să se prezinte sub numele de I.N., pentru a se proteja de diverşi clienţi nemulţumiţi, ea ocupându-se de contactele telefonice cu aceştia”.

Raportat la declaraţiile martorilor K.T. şi L. F., Curtea reţine fără dubiu, că inculpatul L.M. nu a avut nicicând în intenţie a edifica un imobil care să vizeze spaţii de locuit pentru persoane fizice, întrucât firmele, nu dispuneau de finanţarea necesară, întreg personalul acestora reducându-se la 10 persoane, fără specializare în domeniul construcţiilor imobiliare, iar pe de altă parte solicitările adresate Primăriei Cluj, vizau construirea unui Centru civic lutheran, cu săli de conferinţe şi spaţii pentru birouri, atitudine ce relevă intenţia de amăgire, specifică infracţiunii de înşelăciune, potenţialilor clienţi fiindu-le prezentată o altă stare de fapt, decât cea reală.

Inculpatul L. nu a dovedit cu extras de cont că poseda suma de 820.000 euro pentru ridicarea imobilului, aşa cum a susţinut în faţa curţii, în rejudecare la 1 iunie 2012.

Prin urmare, banii încasaţi cu titlu de avans, în numerar, de către inculpatul L.M.S., au fost însuşiţi de către acesta, nefiind înregistraţi în evidenţele firmei.

Semnificativă pentru dovada acordului Spitalului de Boli Infecţioase, în vederea edificării construcţiei, este declaraţia părţii civile M.M. din faza de urmărire penală (f.155, vo.V) menţinută în faţa instanţei (fila 54 Vol.VIII) care arată textual: “la data de

16.04.2007 s-a întîlnit cu inculpatul L. într-un apartament din cartierul Andrei Mureşanu din Cluj, care i-a spus că are toate autorizaţiile necesare în vederea construirii şi că a absolvit Facultatea de Arhitectură şi încă o instituţie de învăţământ superior. Cu acea ocazie, inculpatul L. i-a comunicat că tocmai a fost la Spitalul de boli infecţioase situat lângă terenul pe care urma să construiască blocul, iar directorul clinicii i-a dat acordul în vederea edificării construcţiei. Inculpatul L. i-a relatat că directorul spitalului s-a îngrijorat de faptul că în timpul edificării imobilului se va face zgomot, situaţie în care inculpatul i-a promis că la toate ferestrele clinicii orientate spre str.P. nr.10, va monta geamuri termopan, pentru atenuarea zgomotului”.

Din adresele depuse la dosar respectiv cea cu nr.502763/TM/30.07.2008 a Gărzii Financiare – Secţia Timiş, raportat la controlul de specialitate efectuat la SC C.E.P. SRL – fosta SC R.E.P. SRL privind comunicarea notei de constatare seria TM nr.0011120/29.07.2008, anexa la aceasta şi documentaţia aferentă, vol.XIV u.p. – f.90-122; adresa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş Severin nr.4455/14.07.2008 privind SC R.E.P. Caransebeş şi documentele anexate la aceasta (f.175-226); adresa nr.501550/CS/11.07.2008 a Gărzii Financiare – Secţia Caraş Severin privind verificările efectuate la SC R.E.P. Caransebeş împreună cu documentele menţionate în adresă (f. 123176); adresa nr.748 din 7.07.2008 a Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj (f.73-90); adresa nr.25410/43994/4.07.2008 a D.G.F.P.Timiş privind efectuarea de verificări la SC Con E. SRL Timişoara; adresa nr.4692 din 8.08.2008 a Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Timiş (f.73-90); adresa nr.22987 din 30.06.2008 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin (f.17-72), rezultă că inculpatul a impus efectuarea plăţilor în numerar, evitarea circuitului bancar ferindu-l de eventuale verificări, mai ales în contextul în care nu figura înregistrat la administraţia financiară, cu niciun fel de venituri impozabile.

Relevantă în acest sens este declaraţia părţii civile O.T. de la f.333 faza u.p., vol.V, precum şi din faţa instanţei din primul ciclu procesual fila 335 Vol.VIII care

învederează că “i-a achitat în numerar inculpatului L. suma de 14.500 euro cu titlu de avans, dar acesta a refuzat achitarea avansului prin virament bancar, afirmând că nu lucrează cu banca”.

Ca o dovadă indubitabilă a infracţiunii de înşelăciune, Curtea reţine că există antecontracte încheiate şi prin alte agenţii imobiliare (vol. XIV u.p.) sau direct de către inculpatul L.M.S. într-un apartament din Cluj Napoca, str. E., nr. 14, ap. 8., precum şi în numele altor firme din „Grupul E” ( S.C. E. SRL Timişoara – firmă ce nu este înregistrată fiscal şi SC N.P. SRL Sibiu – firmă inexistentă).

Mijloacele de inducere în eroare a părţilor vătămate au constat în: acordarea unor facilităţi la plată; promisiunea unor discount-uri, oferirea de „preţuri promoţionale”, inculpatul fiind flexibil în negocierea valorii apartamentelor, împrejurare confirmată şi prin declaraţiile coinculpatelor B. şi C. din faza de urmărire penală şi instanţă.

Din    actele depuse la dosar    (f.3, vol.XIV, f.7 vol.XIV    provenind    de la Ordinul

arhitecţilor    din România) rezultă    că inculpatul L.M.S. nu    a absolvit    Facultatea de

Arhitectură Timişoara, fiind exmatriculat, şi nu face parte din Ordinul Arhitecţilor, astfel că nu deţine în mod legal această calitate, cu sau fără drept de semnătură, înscrisă în antecontracte, sub care s-a prezentat în faţa părţilor vătămate şi a iscălit proiectul imobiliar, arătat acestora. De asemenea, nu a făcut dovada deţinerii vreunei diplome de licenţă sau a unui document similar recunoscut de statul român.

Această susţinere a Curţii este argumentată prin adresa nr.217 din 17.02.2008 depusă la f.7 în vol.XIV u.p.din partea Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Timiş, prin    adresa nr.05 din 6.02.2008 a aceleiaşi unităţi;    prin adresa nr.5026 din

10.09.2008    emisă de Facultatea    de Arhitectură Timişoara,    din toate    rezultând că

inculpatul L. nu figurează ca membru al Ordinului Arhitecţilor din România nici ca arhitect sau conducător arhitect cu drept de semnătură şi nici fără drept de semnătură.

Curtea constată că la data de 11 noiembrie 2013, în timp ce dosarul se afla în amânare de pronunţare, inculpatul L. a trimis prin e-mail, pentru a fi avut în vedere la deliberare, un script xeroxat în limba engleză, netradus de un traducător autorizat şi neautentificat de un notar, din care rezultă că acesta ar fi absolvit la 20.04.2005, Şcoala Europeană de Arhitectură din cadrul Universităţii Buckingham.

Curtea, la pronunţarea soluţiei nu va avea în vedere acest act, deoarece dacă el ar fi real, el trebuia tradus, autentificat la şi depus la dosar încă din faza de urmărire penală, sau în primul ciclu procesual, ştiut fiind faptul că învinuirea care i se aducea de către procurori, era tocmai aceea, că la încheierea antecontractelor cu părţile vătămate, a uzat de o calitate mincinoasă, aceea de arhitect.

Se pune întrebarea legitimă, de ce dacă actul este real şi este emis din anul 2005, nu a fost prezentat procurorilor DNA şi nici primului magistrat care a instrumentat cauza şi nici măcar în al doilea ciclu procesual, sau la 1.11.2013, când s-a dezbătut procesul pe fond, pentru a fi supus analizei contradictorii a tuturor părţilor ?

Urmare a depunerii acestui script, Curtea a accesat site-ul Universităţii Buckingham, pentru a verifica realitatea celor susţinute de inculpat, însă s-a constatat că pe acesta nu a putut fi identificată specializarea menţionată de inculpat, respectiv „European Schools of Architects”.

Cu toate acestea, în vol.III al ICCJ la f.103, inculpatul L.M.S. a depus la 22.02.2012 o diplomă de arhitect (inginer diplomat), eliberată de Institutul de Arhitectură din Viena, în copie legalizată, de către notarul C.R. din Timişoara, care

atestă că inculpatul la data de 20.12.2011 şi-a luat licenţa în arhitectură, dobândind astfel calitatea de arhitect.

Având în vedere însă că în perioada derulării activităţii infracţionale noiembrie 2005-august 2008, inculpatul L. nu a avut această calitate, în mod corect organele de urmărire penală au reţinut că la încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare cu părţile vătămate, acesta s-a prevalat de un titlu pe care nu-l avea, ceea ce atrage incidenţa alin.2 al art.215 C.pen.

Curtea reţine că în rechizitoriu, procurorul afirmă “tot ca mijloc de convingere a părţilor vătămate, inculpatul L.M.S. s-a prezentat sub calitatea mincinoasă de episcop ori preot în cadrul ,,Uniunii Protestante Luterane – East Europe”, ce nu este un cult religios recunoscut”. în legătură cu această susţinere a procurorului, instanţa de rejudecare reţine că la f.80, vol.III al îCCJ s-a depus de către Eparhia Protestantă Evanghelic Luterană Sinodul Valdeean, prin arhiepiscop R.R., în numele înaltului Cler, un certificat eparhial cu nr.7/E/2012 din care rezultă că “Biserica Protestantă Evanghelic Luterană Sinodul Valdeean este un cult recunoscut de lege în statul Austriac şi o grupare religioasă în sensul legii 489/2006 pe teritoriul României. Din acelaşi certificat reiese că inculpatul L. este hirotonit în cadrul acestei biserici, ca pastor din anul 2004, în calitate de preot din anul 2005, devenind membru în înaltul Cler, având funcţia de episcop jurist din

1.09.2005, cu atribuţii de arhiereu”.

Curtea reţine că potrivit art.2 din Legea 489/2006 “libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o , de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului”. Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, “libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege şi constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Conform art.4 din Legea 489/2006 “orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupare religioasă din România este liberă de a stabili şi menţine relaţii ecumenice şi frăţeşti cu alte persoane, culte sau grupări religioase şi cu organizaţiile inter-creştine şi inter-religioase, la nivel naţional şi internaţional”. Nu în ultimul rând, în art.5 din aceeaşi lege se prevede că “orice persoană are dreptul să-şi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi în cele fără personalitate juridică. Potrivit alin.2 al art.5 din Legea 489/2006 structurile religioase cu personalitate juridică sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase”.

Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că Legea 489/2006 nu deosebeşte drepturile grupărilor religioase faţă de cele ale cultelor, iar Biserica Protestantă Evanghelic Luterană din care face parte inculpatul L. încă din anul 2004, având funcţia de pastor, iar cea de episcop din 1 septembrie 2005, este un cult recunoscut de lege în Statul austriac şi grupare religioasă pe teritoriul României.

Din probele dosarului, nu s-a dovedit că această calitate, de episcop a inculpatului L. a fost determinantă la încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare cu părţile vătămate, iar din actele scrise reieşind fără dubiu că o avea la data de

1.09.2005, instanţa va înlătura susţinerea Parchetului în sensul că acesta nu îndeplinea o asemenea funcţie bisericească în perioada noiembrie 2005-august 2008.

După încheierea antecontractelor, inculpatul L.M.S., inculpata B.N.P. şi inculpata C.M. S. au menţinut în eroare părţile vătămate, prin promisiuni mincinoase vizând edificarea blocului respectiv, sau a unei alte construcţii pe un alt amplasament, uzând de mijloace frauduloase, respectiv acte false (inclusiv comunicări din partea Primăriei mun. Cluj Napoca falsificate – anume adresa nr. 17454/43/28.01.2008, prin care încercau să motiveze neobţinerea autorizaţiei şi avizelor necesare începerii lucrării, doar datorită unor pretinse piedici existente la nivelul Administraţiei locale clujene, în raport cu persoana sa şi a pe motive religioase), grafice cu stadiul lucrărilor, mesaje postate pe internet pe site-ul firmei E., ori prin amăgirea cu restituirea banilor, convocări repetate la noul sediu al firmei din mun. Timişoara sub pretextul plăţii avansului încasat.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor ascultaţi în faza de urmărire penală,

C.R. şi C.D., acesta fiind audiat şi de către Curte în primul ciclu procesual (f.171 Vol.X) inculpatul a postat pe site-urile firmei date nereale: cu privire la structura de conducere a societăţii, existenţa unui consiliu director, prin atribuirea de funcţii fictive persoanelor din anturajul său care figurau ca angajaţi ai SC E. SRL, precum şi cu privire la pretinse asocieri cu firme din ţară şi străinătate, pentru a-şi crea imaginea unui om de afaceri de succes, ce conduce firme „serioase”, cu bonitate.

Astfel, în declaraţia de la f.321 u.p., menţinută în faţa instanţei, martorul C.D. susţine că în vara anului 2006 inculpatul L. i-a prezentat proiectul său de pe str.P. nr.10 şi i-a solicitat să-l însoţească la unele întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor publice sau cu clienţii, pentru că “dă mai bine şi prezintă mai multă seriozitate”. În aceeaşi declaraţie, acesta susţine că a furnizat date clienţilor, doar în mod sporadic şi numai cu privire la aspectele pe care i le-a relatat inculpatul L., precizând că este nemulţumit de faptul că acesta, fără să aibă acordul său i-a menţionat numele pe site-ul firmei în calitate de director financiar, sau director resurse umane, deşi nu avea vreo calitate în cadrul societăţii, lăsând impresia că ar fi implicat în activitatea infracţională”.

La solicitarea inculpatului L., în apărarea sa, Curtea a dispus la 16.10.2013, reaudierea martorului C.D., ocazie cu care acesta a învederat textual că: ”deşi nu îndeplineam în anul 2006 calitatea de director financiar sau de resurse umane în vreuna din firmele acestuia, pe site-ul firmei S.C.R.E.P. am fost evidenţiat de către inculpat ca având aceste calităţi oficiale, deşi în realitate nu le exercitam”. Martorul învederează că la atenţionat pe inculpatul L. despre aceste inadvertenţe, acesta promiţând că o să le rectifice, lucru care nu s-a petrecut în realitate.

Cu ocazia reaudierii, martorul C. a afirmat că „îmi menţin declaraţiile date la DNA în anul 2008 şi în faţa instanţei din Cluj în primul ciclu procesual”. În declaraţia din faţa Curţii în rejudecare, surprinzător, martorul C.D. susţine că în anul 2007 cunoaşte împrejurarea că inculpatul L. ar fi primit de la un fost parlamentar, S.M., mai multe certificate de urbanism şi avize, despre care şi-a dat seama că sunt false, afirmaţii care nu au fost făcute în faţa organelor de urmărire penală şi nici în faţa instanţei de fond, deşi dacă aceste aspecte ar fi fost reale, era normal să fie aduse la cunoştinţa organelor judiciare cu ocazia derulării procedurilor de anchetă, fiind în favoarea inculpatului. Mai mult, pentru termenul din 16.10.2013, Curtea a încuviinţat la solicitarea inculpatului L., audierea martorului S.M., pe care acesta s-a obligat să îl prezinte. Deşi a fost admis la audiere, inculpatul nu l-a prezentat, susţinând că martorul nu i-a furnizat adresa de domiciliu, astfel că nu poate indica locul de unde să fie citat, iar pe de altă parte martorul

nici nu doreşte să fie prezent în faţa Curţii, astfel că inculpatul renunţă la ascultarea acestuia, dearece aceleaşi împrejurări pe care le cunoaşte S.M. le ştie şi martorul C.D..

Împrejurarea că martorul C. cunoştea aceste aspecte încă din anul 2006, dar a omis încunoştinţarea organelor judiciare, făcând acest lucru doar la rugămintea inculpatului în anul 2013, îndreptăţeşte instanţa să le considere drept aspecte neveridice şi nereale, care nu se coroborează în această privinţă cu restul probelor testimoniale şi ştiinţifice ataşate cauzei, urmând a fi înlăturate. Susţinerea Curţii în sensul înlăturării declaraţiei martorului C. din 16.10.2013, se bazează pe împrejurarea că acesta, la 18.11.2010, a fost ascultat de către instanţa de fond, în mod nemijlocit, ocazie cu care însă nu a făcut vorbire despre existenţa martorului S.M. şi despre faptul că acesta i-ar fi înmânat inculpatului L. mai multe avize şi certificate de urbanism false, pe care inculpatul le-ar fi depus la Primăria Cluj, în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie.

9    9

Este mai mult decât evident faptul că, dacă aceste susţineri ar fi fost reale şi martorul C. le-ar fi cunoscut în anul 2006 sau 2007, era obligat să le aducă la cunoştinţa organelor judiciare, cu ocazia primelor cercetări derulate. Raportat la intervalul mare de timp scurs de la data săvârşirii presupuselor infracţiuni de către inculpatul L. şi până la reaudierea martorului la 16.10.2013, este evident că acesta a putut suferi „un proces de prelucrare şi de împrospătare a memoriei din partea inculpatului L.”, astfel că depoziţia sa va fi înlăturată sub acest aspect, din contextul probatoriului administrat în speţă.

Relevantă este susţinerea martorului în privinţa faptului că inculpatul L. le atribuia calităţi nereale, tuturor persoanelor care lucrau în cadrul firmelor sale, respectiv lui C.D. i-a atribuit calitatea de director resurse umane şi financiar, mai apoi l-a prezentat coinculpatelor B. şi C. drept „juristul firmei”, fără ca martorul să aibă studii juridice de specialitate, aceleaşi aspecte fiind valabile şi în privinţa martorului C.R..

Această atitudine a inculpatului, relevă împrejurarea că el, cu bună ştiinţă, a gândit minuţios planul infracţional de inducere în eroare a victimelor, prin atribuirea de calităţi nereale şi altor persoane din anturajul său, nu numai sieşi.

Martorul C.J.R. în declaraţia de la f.322 u.p., menţionează că “a lucrat pentru inculpatul L., ca şi şofer, fără a avea contract de muncă, în perioada mai 2007-ianuarie 2008, învederând că nu a participat la prezentarea proiectelor către clienţi şi că din toamna anului 2007, la dispoziţia inculpatului, a răspuns la telefoanele firmei E., comunicându-le părţilor vătămate ceea ce îi spunea inculpatul L., să le transmită. Precizează că a fost trimis de către inculpatul L. să se întâlnească cu clienţii, în locul său şi că a observat la un moment dat că era menţionat pe site-ul E. în calitate de director decizional, funcţie care nu există şi membru al Consiliului director, aspecte mincinoase, fapt pentru care a solicitat acestuia, să înlăture aceste informaţii de pe internet.

Nu s-a dovedit în prezenta speţă, susţinerea inculpatului L. că numitul C.R. ar fi falsificat toate actele depuse la Primăria Cluj pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, în vederea edificării blocului de locuinţe amplasat pe strada P. nr 10 şi nici împrejurarea că martorul R.Z. ar fi cooperat sub aspect ilicit, cu C.R..

Nu s-a probat nici afirmaţia inculpatului L. în sensul că martorul C.R. ar fi falsificat semnăturile arhitecţilor B. şi Z. de pe actele depuse la Primăria Cluj şi pe care, aceştia trebuiau să le avizeze pentru autenticitate şi autorizare în vederea edificării imobilului de pe str. P. nr.10.

Martorul C.R. nu a putut fi ascultat nemijlocit de către Curte, fiind plecat în străinătate, în loc necunoscut, avându-se în vedere astfel declaraţia acestuia din faţa procurorului, instanţa făcând aplicarea art. 327 alin.3 C.proc.pen.

Mai mult, inculpatul L.M.S. i-a atribuit un nume fictiv, de I.N., martorei F.D., persoana desemnată de el să răspundă de relaţiile cu clienţii şi instituţiile abilitate în obţinerea autorizaţiei de construcţie, tot în vederea inducerii în eroare a victimelor.

Faţă de relatările martorei, se vor înlătura ca nesincere susţinerile inculpatului L.M.S._V

În declaraţia din faza de urmărire penală (f.164-169 vol.XIV u.p.), reiterată şi în faţa Curţii în primul ciclu procesual (f.175 Vol.X) martora F.D. angajată la E. SRL Timişoara susţine că „la mijlocul lunii februarie 2008 inculpatul L. i-a spus că ar fi mai bine să se recomande clienţilor sub pseudonimul de N.I. pentru a-şi proteja identitatea şi i-a solicitat să răspundă de clienţii proiectului imobiliar din Cluj-Napoca, str. P. nr. 10,12,14, indicându-i şi datele care trebuie să le furnizeze acestora”.

Potrivit declaraţiilor din faza de urmărire penală (f.170-174 vol.XVI u.p.) menţinute şi în faţa Curţii, martorii F.A., K.T. (f. 181-182), B.I. F. (f. 183-188), P.R. C. (f. 189-191), angajaţi la SC E. SRL Timişoara şi care şi-au desfăşurat activitatea la sediul firmei din Timişoara, …, au susţinut la unison că inculpatul L.M.S. era singurul care conducea activitatea firmelor E. şi R.E.P., ce aveau sediul comun, adresă la care s-au prezentat mai mulţi clienţi ai proiectului imobiliar Cluj-Napoca, str. P. nr. 10-14, pentru a solicita rezilierea antecontractelor şi restituirea banilor. Atribuţiile angajaţilor erau legate aproape în exclusivitate de relaţiile cu aceşti clienţi, în sensul comunicării datelor furnizate de inculpat, a întocmirii de programări, notificări sau de constituire a site-ului E.T.. Toţi martorii au afirmat că doar inculpatul avea parola de acces la site-ul E..

Intenţia inculpatului L.M. de a-şi însuşi în scop personal banii părţilor vătămate, rezultaţi în urma înşelăciunii comise, rezidă şi din datele comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă al jud. Timiş care prin adresa nr. 8436/25.09.2008 depusă la f.249 vol.XVI u.p., atestă că SC C.E. SRL Timişoara (fosta SC R.E.P. SRL) nu este înregistrată în baza de date, ca având angajaţi.

Dovada certă a comiterii infracţiunii de înşelăciune de către inculpatul L., este evidenţiată şi prin concluziile controalelor efectuate de către organele fiscale de specialitate la SC R.E.P. Caransebeş, devenită ulterior SC C.E.P. SRL, care au relevat lipsa raportărilor financiare periodice, faptul că inculpatul L.M.S. nu a putut prezenta actele contabile sintetice şi analitice ale societăţii sau dovezi că şi-a înregistrat în sumele provenite din avansuri. S-a constatat că nu erau conduse evidenţele contabile ale societăţii, iar din documentele ridicate a rezultat că firma pentru anii 2005 şi 2007 figurează cu venituri 0, de unde reiese că banii au fost însuşiţi de către administratorul L.M.S., neintrând în patrimoniul acesteia. Aşa fiind, contrar susţinerilor celor trei inculpaţi, rezultă că firma în speţă nu a avut experienţă în domeniul imobiliar şi nici rezultate excepţionale.

Aşa cum rezultă din actele depuse în vol.XIV u.p., f.135-139, în cadrul firmelor E. şi R.E.P., cu sediul comun, nu exista vreun compartiment de casierie. În urma efectuării mai multor verificări financiare şi a existenţei unor procese civile, inculpatul L. a purtat discuţii cu martorul C.G.F., în vederea conducerii evidenţelor contabile prin firma acestuia – SC H.S. SRL Timişoara, iniţial pentru E., iar de abia în luna martie 2008, pentru SC R.E.P. SRL. Aşa cum reiese din declaraţia martorului C.G.F. din faza de

urmărire penală (f.305) menţinută şi în faţa Curţii în primul ciclu procesual inculpatul L.M. nu i-a pus la dispoziţie documente legale financiar contabile, acesta nici măcar nu ştia cum arată balanţele şi bilanţurile contabile. în declaraţiile efectuate, martorul susţine că existau cheltuieli în cazul E., fără legătură cu activitatea firmei, că inculpatul L.M.S. opera exclusiv cu sume în numerar şi a transferat sume de bani din contul E. în contul lui personal.

Afirmaţiile făcute vizând o experienţă profesională deosebită în domeniul proiectării şi construirii imobilelor, de către inculpatul L.M.S., preluată ca atare şi fără nicio justificare de către inculpatele B. şi C., susţinute cu tărie în faţa părţilor vătămate, ca argumente determinante la încheierea antecontractelor, cu referiri la numeroase imobile din Cluj Napoca şi din ţară, pe care acesta le-ar fi edificat, în cadrul firmelor, pe care le reprezenta, se bazează pe date nereale. S-a probat prin actele depuse în vol.XVIII u.p., că în Cluj Napoca inculpatul a fost implicat în anul 2005 în proiectul „ Casa de rugăciuni E.”, prin folosirea calităţii de reprezentant al R.E.P. şi, respectiv, SC M.L. SRL, SC B. E. P. C. SRL – firme fictive, însă beneficiara Biserica Creştină Baptistă a renunţat la serviciile lui în faza de început a construcţiei, pe motiv de nerespectare a obligaţiilor contractuale, întârzieri în derularea lucrărilor. Din actele depuse în vol.XVIII u.p.la f.98-131, rezultă că reprezentanţii bisericii au arătat că inculpatul le datorează şi în prezent suma de 6.000 Euro pentru lucrări plătite în avans şi neexecutate de către acesta.

în acest sens, edificatoare este chiar declaraţia martorului V.C., propus în apărare chiar de inculpatul L. care afirmă că: ”In anul 2004, l-am contactat pe inculpatul L., am încheiat contract cu firma acestuia S. C. R.E.P. pentru ridicarea unei case de rugăciuni -E. din Cluj-. Documentaţia necesară pentru edificarea construcţiei a fost terminată de inculpatul L. în martie 2005, iar după o lună, am obţinut autorizaţia de construcţie. Am semnat contractul cu inculpatul pentru executarea casei de rugăciuni în schimbul sumei de 150.000 euro, dar nu am reuşit să finalizăm cu inculpatul L., decât faza de fundaţie. Nu am depăşit acest stadiu, întrucât inculpatul L. nu a depus documentaţia necesară, planurile de structură la autorităţile locale. I-am şi comunicat că nu-i mai plătim nicio sumă de bani, pe lângă cei 40.000 euro predaţi, până când nu edifică construcţia. Având în vedere că noi nu i-am mai remis alte sume de bani, inculpatul L. a reziliat contractul, imobilul rămânând doar la stadiul de fundaţie. Arăt că şi în prezent inculpatul L. ne mai este dator cu suma de 6.000 euro. Proiectul era semnat de inculpatul L. în calitate de arhitect, iar la rubrica conductor arhitect era menţionat numele L. F. ”.

Când părţile vătămate au început să aibă îndoieli asupra promisiunii de obţinere a autorizaţiei, pentru a le menţine în eroare, inculpatul L.M.S. a adus un utilaj, pe care l-a parcat mai multe luni pe terenul în cauză, pentru a crea impresia demarării lucrărilor, împrejurare ce rezultă din declaraţia părţii civile P.L. din faza de urmărire penală (f.257 vol.VI) şi din faţa Curţii în primul ciclu procesual (f.338 Vol.VIII). în declaraţiile date, în ambele faze ale procesului penal, partea civilă arată textual: “m-am deplasat de mai multe ori la terenul respectiv, pentru a vedea care este stadiul construcţiei şi am constatat că nu au fost începute lucrările, acolo aflându-se doar un utilaj defect”.

Mai mult, pentru menţinerea în eroare a părţilor vătămate, inculpatul L. le-a prezentat un alt proiect privind „Extinderea complexului rezidenţial pe strada P. nr. 12 -14 cu trei corpuri de clădire”, cu toate că nu deţinea în proprietate el sau firmele sale aceste terenuri, precum şi o altă autorizaţie de construire, expirată, nr. 585 din 3.05.2005 emisă de Primăria Municipiului Cluj Napoca pentru imobilul de locuinţe în Cluj Napoca

str. P. nr. 14, falsificată de el prin înscrierea menţiunilor privind prelungirea valabilităţii „ de la data de 13.04.2006până la data de 3.04.2008 ”.

Din adresa nr.158456/492/17.09.2008 a Primăriei Cluj-Napoca,depusă în vol.XIII u.p., rezultă că terenul de pe strada P. nr. 12 este proprietate publică şi se află în folosinţa unei grădiniţe, iar cel de la nr. 14 îi aparţine martorului P.M., care a negat orice asociere cu inculpatul L., în vederea construirii unui complex imobiliar.

Din declaraţia din faza de urmărire penală, vol.XVI, f.60-62 u.p., menţinută în faţa Curţii în primul ciclu procesual (f.234 Vol.XI), martorul P.M. a susţinut că în cursul anului 2005 l-a cunoscut pe inculpatul L., care motivând că este administrator al unor firme de proiectare şi construire imobile, şi-a oferit ajutorul pentru edificarea unei construcţii pentru martor, pe terenul proprietatea acestuia de pe strada P. nr. 14. În aceste condiţii martorul a pus la dispoziţia inculpatului L. întreaga documentaţie, incluzând şi autorizaţia de construire nr. 585 din 3.05.2005, pentru care nu se solicitase prelungirea valabilităţii. Martorul afirmă că, în luna iunie 2006 a încetat colaborarea cu inculpatul, fiind sistate şi lucrările de construire.

Datorită depăşirii termenelor de a construcţiei, convinse că acel imobil nu se va mai edifica, părţile vătămate au început demersuri pentru rezilierea contractelor şi recuperarea banilor, luând legătura cu inculpatul şi insistând pentru restituirea avansurilor încasate, promovând acţiuni civile în instanţă, formulând plângeri penale, sau sesizând Oficiul Pentru Protecţia Consumatorului, Garda Financiară.

Aşa fiind, în aceste condiţii, inculpatul L.M.S. a falsificat mai multe documente sub semnătură privată, confecţionând „dovezi de restituire a banilor”, sub diverse denumiri „ dispoziţie de plată, reziliere antecontract, anexa 5 antecontract”, folosind bucăţi din alte documente semnate de părţi, pe care a imprimat astfel de menţiuni nereale, şi completând facturi cu sumele respective, cu specificările „ restituire avans, stornare factură avans” şi chitanţe de „returnare avans”. Apoi, a postat pe site-ul firmei „E.” aceste documente false, făcând menţiunea că în cazul a 83 de persoane s-au reziliat contractele şi s-au restituit banii.

Din declaraţiile părţilor vătămate: A.D., B.S.L., B.A.M., B.C. I., B.D., B.L., B.I.,

C.F. (succesorii acestuia C.A.L. şi C.M.T.), C.M.D., C.V.C., C V. ,C.O. A., C.S.F., D.A.,

D.I., D.L., F.I., G A. şi C., H.I.N., H.E. M., H.M. , H G. Ionel, L.P., M.I.G., M.I., M.E., M C. şi A., M.A., M.M., M C A. şi V., N.L., O.I., P.Ş., P.C., P.A., P.F., P.L. şi T.C., P S D. şi P.S.V., P.S.M., P.L., R.C. V. şi C., R.L., R.F.A., R.B.V., S.R.R., S.L.M., S.M., T.M., T.V.,T.S., T.A.C., R.G., R.G., S.A., V.A.M., A.M., B.V.C., F.M., O.F., reiese că au fost falsificate astfel de documente, prin alterare, respectiv contrafacere. Aceste părţi, neagă semnarea unor astfel de acte, precum şi restituirea banilor. Mai mult, o parte din ele au depus dovezi cu privire la faptul că, la data menţionată în act se aflau în altă localitate, ţară ori la serviciu. Modul în care au fost întocmite aceste înscrisuri false, rezultă atât din probele ştiinţifice depuse în vol.XVII şi XX u.p. efectuate de către specialiştii din cadrul IPJ Cluj: constatările tehnico-ştiinţifice grafice, cât şi din constatarea informatică realizată de către specialistul DNA, I.S. ataşată în vol.XX u.p.

Curtea reţine că susţinerile părţilor, ce neagă semnarea unor astfel de înscrisuri, sunt probate atât prin rezultatul constatărilor tehnico-ştiinţifice, cât şi prin declaraţiile martorilor, ascultaţi în ambele faze ale procesului penal, C.I., C.I., prin documentele comunicate de firmele inculpatului (notificări, programări) ulterioare datelor trecute în

înscrisurile menţionate ca fiind false, prin adeverinţele de la locurile de muncă a victimelor, ce justifică prezenţa acestora la serviciu, ori în străinătate.

Pentru crearea înscrisurilor oficiale false utilizate la inducerea şi menţinerea în eroare a părţilor vătămate, inculpatul L.M.S. a recurs la falsificarea de instrumente oficiale, constând în ştampile cu impresiuni imitând pe cele folosite de către Primăria mun. Cluj Napoca (ştampile cu impresiunile „ Consiliul Local mun. Cluj, jud. Cluj”, „ Consiliul Local mun. Cluj, jud. Cluj” – timbru sec, semnătura primarului Emil Boc) şi la folosirea acestora.

Mai mult, au fost falsificate şi alte ştampile cu date ale arhitecţilor R.Z., B.G., specialişti cu drept de semnătură, ce figurează înscrişi în Registrul Urbaniştilor din România, respectiv , în Ordinul Arhitecţilor din România şi ale unor verificatori de proiecte: arh. V.V. şi ing. T.I., autorizaţi şi având ştampile originale emise de M.L.P.A.T.

Aşa cum rezultă din actele depuse la f.1-112 din vol.XV u.p., ştampilele, alături de actele falsificate (originale şi copii) în acest mod, au fost găsite în autoturismul inculpatului marca Mercedes Benz cu nr. …, respectiv, la sediul firmei cu ocazia percheziţiilor din data de 15.08.2008.

Curtea reţine că datele redate în impresiunile ştampilelor false au fost preluate de către inculpatul L.M., din documentele întocmite de către arhitecţii B.G., Z.R., V.V. şi inginer T.I., în cadrul documentaţiei privind Centrul liber luteran, P. nr. 12, sau a proiectului Casa de rugăciuni E. de pe str. 1 Decembrie 1918, din Cluj Napoca.

În declaraţiile date, în calitate de martori, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa Curţii în primul ciclu procesual, aceştia au prezentat originalul ştampilelor pe care le deţin şi care au fost emise de către instituţiile de interes public Ordinul Arhitecţilor din România, Registrul Urbaniştilor din România şi respectiv Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (f. 6-59, volumul XVI).

Pentru îngreunarea verificărilor din partea instituţiilor statului, inculpatul L. a falsificat, prin imitarea semnăturilor persoanelor cu care a fost asociat în cadrul firmei, mai multe documente depuse în anul 2008 (Act adiţional nr. 02/24.03.2008, Hotărârea nr. 01/24.03.2008 a reprezentanţilor S.C. R.E.P. S.R.L. Caransebeş, Act constitutiv actualizat al societăţii comerciale C.E.P. S.R.L. Timişoara) ce au stat la baza modificărilor operate în Registrul Comerţului, cu privire la denumirea, sediul, structura organizatorică a S.C. R.E.P. S.R.L. Caransebeş, „ devenită C.E. TIMIŞOARA”.

În realitate, foştii asociaţi (martorii A.M.A., B.D.A. şi L.F.C. f. 66-82, vol. XVI), ascultaţi în faza de urmărire penală şi în primul ciclu procesual de către Curte, declară că i-au cesionat părţile sociale inculpatului L.M. în anul 2007, în condiţiile în care ei ştiau că firma nu mai desfăşoară activităţi din anul 2004 şi nu aveau cunoştinţă despre promovarea proiectului de construire a unui bloc de locuinţe în Cluj-Napoca, încheierea antecontractelor şi încasarea sumelor de bani.

Aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.7489 din

19.11.2008 a IPJ Cluj-Serviciul Criminalistic, şi din cel de constatare grafică, semnăturile depuse pe actul adiţional nr.02 din 24.03.2008 şi hotărârea nr.01 din 24.03.2008 privind SC R.E.P. SRL şi pe actul constitutiv actualizat al SC C.E.P. SRL, nu au fost executate de către martorii de mai sus, împrejurare atestată şi de către martorul C.G.F., ce susţine că a întocmit actele la cererea inculpatului L.M.S..

Martorul C. recunoaşte atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa Curţii în primul ciclu procesual, (f. 63 Vol.X), că deşi a atestat identitatea părţilor, documentele nu

au fost semnate în prezenţa sa, a predat aceste înscrisuri în alb inculpatului L.M., la insistenţele sale, care i le-a restituit după aproximativ două săptămâni, gata semnate în dreptul celorlalţi asociaţi.(vol.XVI u.p., f.66-163 şi instanţă f.63 Vol.X).

Aşa fiind, rezultă fără dubiu că faptele inculpatului L. constituie infracţiunea de înşelăciune, deoarece împreună cu inculpatele B. şi C. au folosit manopere dolosive faţă de părţile vătămate cu ocazia încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare şi a convenţiilor de intermediere a înstrăinării apartamentelor.

în acest sens, art. 1 din Protocolul nr.4 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în primul Protocol adiţional la Convenţie, prevede că „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală”. în speţă însă, nu este vorba de neexecutarea unor convenţii civile sau comerciale, care să impună o soluţie de achitare a inculpatului L. în baza art. 10 lit. b C.p.p., cu motivarea că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, câtă vreme s-a dovedit fără echivoc, că la încheierea, executarea, ori rezilierea contractului, părţile vătămate s-au aflat în eroare provocată sau menţinută de cei trei inculpaţi, eroare, fără de care, victimele înşelate nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate.

Nu poate fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 271 din Legea nr. 31/1990, întrucât acest text de lege vizează „lichidarea societăţii pe acţiuni, şi în comandită pe acţiuni, ce nu are incidenţă în prezenta speţă”.

Din conţinutul art. 271 din Legea nr. 31/1990, rezultă că pentru a răspunde penal, este necesar ca administratorul sau reprezentantul legal al societăţii, să prezinte cu rea-credinţă în rapoartele şi comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia sau să ascundă, cu rea-credinţă, în tot sau în parte asemenea date. în alineatul 2 al aceluiaşi text, se prevede că pentru a fi atrasă răspunderea penală a administratorului este necesar ca acesta să prezinte, cu rea-credinţă acţionarilor şi asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale. în alineatul 3, din acelaşi text, se prevede că este antrenată răspunderea penală a administratorului societăţii dacă acesta refuză să pună la dispoziţie experţilor, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.

Din examinarea vastului probatoriu administrat în speţă, rezultă fără dubiu că inculpatul L. nu a fost trimis în judecată pentru asemenea activităţi, ci pentru infracţiunile de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, pentru fapta de asociere împreună cu alte persoane în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi pentru mai multe infracţiuni de fals, atât în acte cu caracter oficial şi în cele cu caracter privat, pentru faptele penale incriminate în art. 286, 287, pentru participaţie improprie la fals intelectual.

Textul art. 271 din Legea nr. 31/1990 nu are incidenţă în speţă, deoarece inculpatul nu a fost învinuit de ascunderea cu rea-credinţă a unor date mincinoase cu privire la constituirea S.C.R.E.P. SRL Caransebeş, nici pentru că ar fi prezentat asociaţilor date nereale asupra condiţiilor economice ale firmei, întrucât aşa cum rezultă din actele scrise ale dosarului, inculpatul L. este singurul asociat şi administrator al societăţii. Nu în ultimul rând, Curtea reţine că procurorii nu l-au învinuit de refuzul de a pune la dispoziţie experţilor, documentele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor legale,

astfel că textul invocat, în apărarea sa, nu poate fi considerat ca incident în speţă, neavând nicio legătură cu infracţiunile imputate inculpatului, prin actul de seizare al instanţei.

Cu ocazia rejudecării dosarului, inculpatul L. a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, în neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 Cod penal, susţinând că se face vinovat de o “indisciplină financiară ”, care în principiu nu ar atrage o răspundere penală, dar în subsidiar, învederează că poate fi pedepsit doar pentru încălcarea din culpă a atribuţiilor ce-I reveneau ca asociat şi administrator al S.C. R.E.P. SRL Caransebeş.

Solicitarea inculpatului L. este vădit nefondată. In mod corect, acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune, dovedindu-se că în calitate de administrator la o firmă comercială, în cooperare cu celelalte două inculpate B. şi C., au obţinut prin înşelarea a peste 100 victime, mai multe sume de bani, în vederea edificării unui imobil cu destinaţia de locuinţe, iar după încasarea acestora, i-a însuşit în scop personal.

Mai mult, probatoriul testimonial şi ştiinţific al dosarului a pus în evidenţă că inculpatul L. prealabil înşelării părţilor vătămate, a plăsmuit, contrafăcut şi alterat acte sub semnătură privată şi oficiale, pe care apoi le-a folosit pentru inducerea în eroare a unor persoane, în vederea determinării acestora să încheie convenţii păgubitoare pentru ele, ceea ce semnifică din punct de vedere juridic, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Infracţiunea de înşelăciune s-a comis în forma agravată prev. de art. 215 alin.2,3 Cod penal întrucât inculpatul L. s-a prezentat în faţa părţilor vătămate, cu ocazia încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare în calitatea mincinoasă de arhitect, titulatură pe care nu o avea la cel moment (noiembrie 2005-1 august 2008) şi folosind înscrisuri sub semnătură privată şi oficiale false, surprinzând astfel buna-credinţă a victimelor.Aşa fiind, nu poate fi acceptată solicitarea inculpatului de înlăturare a alin. 2 din cuprinsul art. 215 Cod penal.

În speţă, pentru toţi trei inculpaţii sunt incidente şi prevederile alin. 5 al art. 215 C.pen. pe lângă cele ale alin. 1,2,3 C.pen., infracţiunea având caracter continuat, reţinându-se astfel şi art. 41,42 C.pen., fiind comisă şi în condiţiile agravantei prev.de art. 75 lit.a C.pen.- de trei persoane împreună.

• Prin consecinţe deosebit de grave, potrivit disp. art. 146

C.pen., modificat prin O.U.G. nr.207/2000 şi ulterior prin Legea nr. 456/2001, se înţelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei, sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii persoanei juridice.

La încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune săvârşită de cei 3 inculpaţi art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal, Curtea a avut în vedere criteriul cantitativ valoric.

Ţinând cont că prejudiciul cauzat părţilor civile este de 1.166.237 euro, nu se impune înlăturarea alin. 5 al art. 215 Cod penal, încadrarea juridică fiind una corectă.

În acelaşi sens, s-a dispus şi prin decizia dată de instanţa supremă în RIL nr. 14 din 22 mai 2006, reţinându-se că „în aplicarea dispoziţiilor art. 146 C.pen., în cazul infracţiunii continuate, caracterul de consecinţe deosebit de grave se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin

toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii”.

9

8. Constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. Distincţie faţă de infracţiunea prevăzută de art. 323 C.pen. Aderare la grup şi sprijinirea acestuia

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Sentinţa nr. 128 din 15 noiembrie 2013, extras

În sensul art. 323 alin.1 Cod penal, asocierea presupune activitatea de constituire, prin consensul mai multor persoane, a unui nucleu autonom, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire planurile de comitere a unor infracţiuni. Ca urmare, infracţiunea subzistă indiferent dacă obiectivul care a determinat asocierea, se realizează sau nu din punct de vedere faptic. Asocierea mai presupune şi o pluralitate constituită de infractori, supuşi unei discipline interne, unor reguli privind ierarhia şi rolurile membrilor în realizarea obiectivului planurilor infracţionale adoptate.

Infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. 1 Cod penal implică realizarea prin consensul mai multor persoane a unei pluralităţi constituite de făptuitori, organizată în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi a aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni, iar pentru existenţa faptei este suficient, dar şi necesar, ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea respectivei grupări, consens care priveşte atât constituirea, cât şi scopul acestuia, respectiv, săvârşirea de infracţiuni.

În speţă, iniţiativa (iniţierea) constituirii asocierii a avut-o inculpatul L.M.S., care era „dotat” cu diferite mijloace şi instrumente de falsificare a unor înscrisuri oficiale (ştampile) şi care împărţea „sarcinile” fiecăruia în respectiva grupare. Inculpatele B.N. şi C.S. au dat curs propunerii primului inculpat de a coopera cu el la săvârşirea unor infracţiuni, respectiv, vânzări- cumpărări de apartamente pentru obţinerea unor venituri în scop personal.

Inculpatele B. şi C. în urma cooperării cu inculpatul L. au realizat venituri materiale substanţiale pe care anterior nu le încasaseră şi fără să verifice activitatea derulată de acesta în domeniul construcţiilor imobiliare, deşi aveau această posibilitate, au afirmat mincinos că este arhitect, calitate pe care de asemenea nu au constatat-o efectiv, prin prezentarea unei diplome sau atestat, care să le îndrituiască în clamarea aptitudinilor inculpatului, în acest segment.

Curtea reţine că, potrivit practicii constante a instanţei supreme „sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prevăzută de art. 323 Cod penal presupune săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, iniţierea constituirii unei asocieri având acest scop, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup, asocierea presupunând o întovărăşire cu perspectiva unei durate în timp a mai multor persoane, în vederea realizării unui scop infracţional comun.

Infracţiunea incriminată prin art 323 Cod penal are în latura obiectivă elemente specifice foarte clar conturate, ce ţin de activitatea de asociere sau de iniţierea constituirii unei asocieri în scopul respectiv. Aderarea sau sprijinirea, ca formă de latură obiectivă, presupun existenţa unei asocieri.

Discuţiile şi chiar tratativele pe care cei trei inculpaţi le-au avut cu părţile vătămate, în scopul încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, sunt în directă legătură cu conţinutul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

în practica instanţei supreme s-a statuat că „potrivit art 323 Cod penal constituie infracţiune fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asociaţii, în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele prevăzute de art. 167 Cod penal. Infracţiunea presupune o pluralitate de făptuitori. A se „asocia înseamnă a întocmi un plan amănunţit cu determinarea rolului fiecăruia, un consens neechivoc, o înţelegere stabilită, o disciplină. Infracţiunea se comite cu intenţie, de unde rezultă că inculpaţii cunosc scopul asocierii”.

Curtea reţine că, infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi participaţia penală sunt două instituţii diferite. în cazul participaţiei, pericolul social provine din săvârşirea infracţiunii; pluralitatea reprezintă un element de accentuare a pericolului, care însă, nu derivă din faptul că sunt mai mulţi infractori, ci din comiterea infracţiunii.

în cazul asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, pericolul social provine din însăşi constituirea şi fiinţarea pluralităţii, al cărei scop este comiterea uneia sau mai multor infracţiuni; asocierea are o existenţă independentă, cu o durată de timp şi implică

0 activitate de organizare a acţiunilor infracţionale. Pentru ca în sarcina unei persoane să se reţină infracţiunea prevăzută de art 323 Cod penal, nu este necesar ca aceasta să fi militat în cadrul asociaţiei şi nici măcar să cunoască pe toţi membrii grupului; este suficient ca ea să îşi fi manifestat voinţa de a se integra în grupul constituit în vederea săvârşirii unor infracţiuni.

Nu în ultimul rând, consensul cerut de lege pentru a constitui element material al infracţiunii prev. de art. 323 Cod penal, trebuie să privească constituirea efectivă şi, scopul bine determinat al asocierii, cu unitate de gândire şi acţiune, pe baza unui plan infracţional prestabilit.

Din probatoriul administrat în cauză, compus din declaraţiile părţilor civile H.M., P.I., O.T., din întreg cursul procesului penal coroborate cu cele ale martorilor ascultaţi atât de către procuror cât şi de către Curte: M.R., R.A., B.M., H.V., H.R., rezultă fără dubiu că cei trei inculpaţi au comis infracţiunea incriminată şi reglementată de art.7 alin.

1 din Legea nr.39/2003.

O condiţie negativă, neprevăzută în textul de incriminare al art. 323, este ca infracţiunea să nu facă parte din cele prevăzute în art. 2 lit b din Legea nr. 39/2003. în cazul în care infracţiunea face parte din cele prevăzute în textul de lege menţionat, nu se va reţine asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, ci o altă formă a pluralităţii constituite, grupul infracţional organizat.

De altfel, această condiţie este expres prevăzută în Legea nr. 39/2003, care în art. 8 prevede că iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit legii menţionate, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 Cod penal.

Curtea, reţine că potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, constituie infracţiune iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Conform art. 2 lit.a din Legea nr. 39/2003 modificată prin OUG nr. 54/23 iunie 2010, grupul infracţional organizat este cel structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Potrivit art. 2 lit.b din Legea nr. 39/2003 infracţiunea gravă este una care face parte dintre următoarele categorii: omor, omor calificat şi deosebit de grav, lipsire de libertate în mod ilegal, sclavie, şantaj, infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave.

Din definiţia legală, dată grupului infracţional organizat, rezultă faptul că pentru a fi în prezenţa acestuia este obligatoriu să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: grupul să fie format din trei sau mai multe persoane şi să funcţioneze pe o anumită perioadă de timp şi în mod coordonat. Cu privire la modul coordonat de funcţionare, este nevoie ca în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică prestabilită, o ierarhizare în rândul membrilor grupului, respectiv rolul fiecărui membru în comiterea infracţiunilor să fie dinainte cunoscut.

De asemenea, caracterul coordonat presupune şi planificare, organizare, control, procurare de instrumente, mijloace, folosirea de combinaţii. În al doilea rând, grupul infracţional trebuie să fie constituit pentru comiterea uneia sau mai multor infracţiuni grave. Legea nr. 39/2003 aşa cum am învederat, prevede explicit, prin dispoziţiile art. 2 lit. b că infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave face parte dintre infracţiunile grave, în înţelesul normei legale.

De remarcat că aceste infracţiuni, trebuie comise în mod necesar pentru ca inculpaţii să obţină direct sau indirect un beneficiu financiar, sau alt beneficiu.

Probele dosarului reliefează fără echivoc, că inculpaţii L. şi Bârla au fost iniţiatorii grupului infracţional organizat, la care a aderat şi inculpata C., ei au comis infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prin săvârşirea faptei urmărind realizarea unui folos material injust, scop care s-a şi realizat, condiţii în care în speţă sunt întrunite cerinţele infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi nicidecum prevederile art 323 Cod penal.

O altă condiţie de existenţă a grupului infracţional organizat impune ca acesta să nu aibă caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui „studiu „ prealabil care să aibă în vedere anumite calităţi, însuşiri, specializări ale membrilor acestuia.

În fapt, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente, cu sarcini complementare, în realizarea activităţii infracţionale, o aşa-zisă diviziune a muncii, în cadrul unei ierarhii, cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate.

Cu privire la atitudinea psihică a inculpaţilor, Curtea apreciază că încă de la începutul constituirii grupului, membrii acestuia trebuie să cunoască faptul că fac parte dintr-o grupare creată tocmai pentru comiterea unor infracţiuni grave şi trebuie să aibă reprezentarea clară a faptului că grupul funcţionează după reguli prestabilite, că există o anumită ierarhizare în rândul acestora.

De asemenea, aceştia trebuie să-şi cunoască chiar în linii extrem de vagi, rolul şi atribuţiile pe care le vor avea în cadrul grupului.

Dacă membrii grupului nu au această reprezentare a elementelor de mai sus, va fi imposibil de făcut distincţia între grupul infracţional organizat şi participaţia penală, în oricare dintre formele ei, în cazul infracţiunilor continuate.

Această susţinere a Curţii este confirmată chiar de către dispoziţiile Legii nr. 39/2003 care în art. 2 lit.a partea finală, dispune : „ nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată, ori roluri prestabilite pentru membrii săi, în cadrul grupului”.

Latura obiectivă a infracţiunii incriminate prin art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, elementul material al acestei fapte penale îl poate constitui fie acţiunea de a iniţia, fie cea de a constitui, fie aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat. Aceste modalităţi au conţinut diferit, sunt alternative, oricare dintre acestea fiind suficiente, pentru a se putea reţine existenţa elementului material al laturii obiective.

Constituirea implică asocierea, înţelegerea mai multor persoane, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, a organiza şi a duce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni grave, expres prevăzute de art. 2 din lege. Trebuie precizat că prin această acţiune ia naştere pluralitatea constituită de inculpaţi, care încă de la început, chiar din momentul constituirii, înţeleg că vor fi supuşi unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate.

Activitatea de iniţiere presupune nu numai concepţia, ideea de constituire a grupului ci şi activităţi de materializare a ideii: lămurire, întruniri, consfătuiri, planuri, stabilirea rolurilor, a structurii.

Aderarea la grup se realizează prin exprimarea consimţământului expres sau tacit a unei persoane de a face parte dintr-o astfel de structură infracţională.

În cazul aderării tacite, inculpatul îşi manifestă implicit voinţa de a intra în grupul infracţional, acţionând ca membru de fapt al acestuia. Atât din declaraţia sau formalităţile îndeplinite, cât şi din activitatea desfăşurată trebuie să rezulte aderarea efectivă a persoanei la grupul infracţional, nefiind suficientă simpla intenţie sau dorinţă manifestată de aderare.

Cu toate că nu este necesar ca cel care aderă să participe în mod direct la activitatea infracţională a grupului, Curtea apreciază că totuşi acest inculpat trebuie să-şi cunoască cel puţin rolul şi modul în care se va subordona celorlalţi membrii, în sens contrar, neputându-se susţine că a aderat la un astfel de grup, în condiţiile în care, de fapt, nu este implicat în niciun fel în structura organizatorică a acestuia.

Sprijinirea grupului criminal organizat, presupune furnizarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii infracţiunilor grave prevăzute de lege.

Trebuie precizat faptul că, persoana care sprijină activitatea infracţională, nu face parte din grupul organizat şi că sprijinirea poate consta în orice contribuţie de natură să înlesnească activitatea grupului sau să ajute în orice mod la existenţa acestuia. Sub aspectul ajutorului dat pentru existenţa acestuia, susţinerea poate fi materială sau morală, aceasta din urmă concretizându-se în consiliere, furnizare de informaţii, încurajări.

În ceea ce priveşte ultimele două modalităţi alternative de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 7, trebuie precizat faptul că, oricare dintre acestea se pot realiza numai

în condiţiile în care grupul infracţional organizat există deja, a fost deja constituit, fiind imposibil să aderi sau să sprijini un grup care nu există şi nu este în fiinţă.

Tot cu privire la latura obiectivă rezultă că, legea impune o cerinţă specială pentru existenţa acestei infracţiuni -aceea ca grupul să fie organizat pentru comiterea uneia sau a mai multor infracţiuni grave, expres prevăzute de textul legal-

în ipoteza în care nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat din Legea nr. 39/2003, în conformitate cu dispoziţiile art 8 din aceeaşi lege, vor fi aplicate dispoziţiile art. 323 Cod penal.

în ceea ce priveşte forma de vinovăţie, elementul subiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 7, are forma intenţiei. Altfel spus, inculpatul care constituie, iniţiază, aderă sau sprijină un astfel de grup, trebuie să aibă reprezentarea exactă a faptei sale, în sensul de a fi conştient care este scopul pentru care grupul a luat fiinţă.

Curtea apreciază că intenţia directă trebuie să fie calificată de scop. Pe de o parte, inculpatul care comite o astfel de infracţiune, trebuie să ştie şi să fie de acord cu înfiinţarea, aderarea, sprijinirea grupului, ştiind că urmează a fi comise infracţiuni grave, din cele expres prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, trebuie să se urmărească obţinerea – direct sau indirect – a unor foloase sau avantaje materiale.

Art. 323 Cod penal cuprinde o incriminare aproape identică cu cea prevăzută de art 7 din Legea nr. 39/2003, cu singura diferenţă că norma în discuţie nu specifică natura infracţiunilor ce trebuie comise de către asocierea de persoane, legea dispunând generic „săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni”.

Ca atare, Curtea reţine fără nici un fel de dubii, faptul că art. 7 din Legea nr. 39/2003 este o formă specifică a infracţiunii prevăzute de art. 323 Cod penal, singura diferenţă între cele două infracţiuni fiind aceea că, în cazul infracţiunii de la art. 7 grupul criminal trebuie constituit expres pentru comiterea unui anumit tip de infracţiuni -infracţiuni grave (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave) – determinate chiar de dispoziţiile Legii nr. 39/2003; iar în cazul infracţiunii prevăzute de art. 323 Cod penal inculpaţii asociaţi urmăresc comiterea uneia sau mai multor infracţiuni, cu excepţia celor arătate la art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Ultima diferenţă dintre cele două infracţiuni este aceea că, în cazul art. 7 este nevoie de o intenţie directă calificată de scopul obţinerii de beneficii sau alte avantaje materiale, scop care nu este prevăzut în cazul infracţiunii prev. de art. 323 Cod penal.

Din examinarea probelor administrate nemijlocit în această cauză, respectiv declaraţiile părţilor civile, precum şi ale martorilor, rezultă fără dubiu că inculpaţii L.M.S. şi B.N. P. au constituit un grup infracţional organizat, la care a aderat şi inculpata C..

Din cuprinsul rechizitoriului DNA rezultă că cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată printre altele, pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin.1, 2, 3, 5 Cod penal şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin.1Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este potrivit legii, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 Cod penal.

Întrucât în mod greşit s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cod penal, care este textul general în materie şi nu pentru

infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, care este legea specială aplicabilă, Curtea a pus în discuţie eventualitatea schimbării încadrării juridice, în temeiul art. 334 Cod procedură penală.

Inculpaţii, prin apărători, nu au fost de acord cu această problemă de drept, învederând că ei nu s-au constituit într-un grup infracţional care avea ca scop comiterea infracţiunii de înşelăciune, ci au colaborat în baza a două convenţii civile, încheiate între S.C.C. SRL G. şi firma constructoare a inculpatului L..

În conformitate cu dispoziţiile art 12 alin.1 lit a din Legea nr. 508/2004, sunt de competenţa DIICOT infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, cu excepţia cazurilor în care infracţiunea gravă este cea prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1 milion euro.

Conform art. 13 alin.1² din OUG nr. 43/2002, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin.1,2,3, şi 5 Cod penal, dacă valoarea pagubei este mai mare decât echivalentul în lei a 1 milion euro este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, în cazul în care infracţiunea pentru care s-a constituit grupul, indiferent dacă este sau nu grup infracţional organizat în sensul legii, este infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, competenţa de urmărire penală aparţine procurorilor DIICOT când valoarea pagubei este până la 1 milion euro şi procurorilor DNA când valoarea pagubei este peste 1 milion euro, condiţii întrunite în prezenta speţă.

Curtea apreciază că fapta inculpaţilor L.M., B.N. care începând cu 30 noiembrie 2005 şi până în august 2008, au participat la mai multe infracţiuni de înşelăciune, activitate la care a aderat în aceeaşi perioadă şi inculpata C.S. M., care au produs un prejudiciu cumulat, mai mare de 1.000.000 euro (milion euro), prin inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor persoane, cu scopul obţinerii unor venituri importante, în interes personal, constituie infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003.

Instanţa de fond stabileşte că acest grup se încadrează în conţinutul noţiunii de grup infracţional organizat, astfel cum este definit de art 2 lit a din Legea nr. 39/2003, întrucât este format din trei persoane, a avut o existenţă pe o perioadă foarte lungă de timp, respectiv aproximativ 2 ani şi 6 luni şi a acţionat într-un mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Cu privire la caracterul organizat al grupului, se reţine că în cadrul acestuia exista o ierarhie clară, ce rezulta din modalitatea de operare identică a membrilor, care presupunea iniţial- identificarea mai multor persoane care doreau să-şi cumpere locuinţe, racolarea lor printr-o publicitate intensă prin presă, urmată apoi de- manopere de inducere şi menţinere în eroare – prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că inculpatul L.M.S. era un arhitect renumit, cu o vastă experienţă în domeniul imobiliar, oferirea de discounturi şi preţuri promoţionale la achiziţionarea apartamentelor, unită cu susţinerea nereală că toţi cei trei inculpaţi şi-au cumpărat şi ei „proprietăţi” în imobilul de pe str. P. nr. 10, în scopul obţinerii în interes personal, al unor importante sume de bani, rezultate din păgubirea părţilor vătămate.

Din modul de operare şi conţinutul convenţiilor de intermediere a vânzării cumpărării de locuinţe nr. 031 din 30 noiembrie 2005 şi nr. 082 din 8 decembrie 2005 de exclusivitate proiect, s-a constatat că inculpaţii erau constituiţi într-un grup bine organizat, cu un program de acţiune prestabilit, fiecăruia trasându-i-se sarcini clar

definite de către liderul de grup- inculpatul L.- şi, în final, fiecare primindu-şi recompensa proporţional cu prestată.

Probele dosarului şi chiar recunoaşterile celor trei inculpaţi din faţa Curţii – în rejudecare – demonstrează fără echivoc că, Agenţia imobiliară C., după începerea colaborării cu inculpatul L.M. din 30 noiembrie 2005, a înregistrat venituri materiale substanţiale, pe care înainte nu le avusese.

S-a dovedit că inculpatul L.M. a avut iniţiativa constituirii grupului, s-a prezentat la sediul Agenţiei C., cu acte sub semnătură privată şi oficiale false, iar în urma discuţiilor cu inculpata B.N. l-au constituit la 30 noiembrie 2005. Ulterior, la 8 decembrie 2005 în mod tacit la grupul infracţional a aderat şi inculpata C.M., care şi-a manifestat implicit voinţa de a acţiona, ca membru de fapt al acestuia. Din activitatea desfăşurată şi formalităţile îndeplinite a rezultat aderarea efectivă a inculpatei C.M., la grupul infracţional.

Faptul că inculpata C. alături de inculpata B. a insistat ca partea civilă C.F. „să fie de acord cu prelungirea termenului de finalizare a construcţiei, afirmând că societatea lui L. a mai cumpărat un teren, lângă cel iniţial şi că va construi, chiar fără actele legale”, sau împrejurarea că, părţii civile C.M.D. i-au comunicat că, „vor obţine rapid autorizaţia de construire şi că SC R.E.P. este parte a unui concern multinaţional, cu sediul central în Italia, cu renume în edificarea unor hoteluri”, sunt elemente care probează faptul că, inculpata C.M. a înţeles să adere la grupul infracţional organizat.

Infracţiunea pentru care s-au asociat inculpaţii L.M. şi B.N. şi la care a aderat inculpata C.M., a fost aceea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Pentru inducerea în eroare a victimelor, liderul grupului, inculpatul L.M. s-a prezentat în calitate de arhitect, a adus la sediul Agenţiei C. mai multe acte oficiale şi sub semnătură privată, falsificate de el, le-a predat pentru utilizare reprezentantelor SC C.G. SRL CLUJ, care aveau sarcină să racoleze persoane interesate de achiziţionarea unor locuinţe în centrul Clujului, la preţuri reduse, sub cele care existau pe piaţa liberă în acel moment, iar în urma folosirii manoperelor frauduloase, să înşele cât mai multe persoane, în scopul însuşirii unor importante sume de bani, în interes personal.

Curtea a înlăturat apărarea inculpatei C.M. că nu cunoştea despre caracterul ilicit al activităţilor grupului şi nu a aflat decât în martie 2006, când s-a angajat efectiv în cadrul SC C. CLUJ, prin susţinerea inculpatei B.N.din faţa Curţii – în rejudecare – care arată că „din luna noiembrie 2005, inculpata C. a lucrat efectiv în cadrul agenţiei şi că, aceleaşi atribuţii de serviciu le aveau şi le îndeplineau amândouă „.De altfel, chiar şi inculpata C.M. în declaraţia de la fila 300 din faţa instanţei de fond, în rejudecare, precizează că „ inculpaţii L.M. şi B.N. erau asociaţi în vederea încheierii de antecontracte de vânzare-cumpărare de locuinţe şi a unor convenţii de intermediere a acestora, încă din noiembrie 2005”.Or, dacă aceasta nu presta efectiv activităţi în cadrul SC C.G. SRL din noiembrie 2005, se pune întrebarea legitimă, de unde cunoştea data asocierii coinculpaţilor ?

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că ar fi alta natura faptelor săvârşite de ceilalţi inculpaţi, în luna decembrie 2005 intenţia sa de a face parte din grup, a fost probată tocmai prin faptul că, ulterior, respectiv în 8 decembrie 2005, a semnat din partea SC C. „convenţia de exclusivitate” cu firma inculpatului L., fiind de acord să participe şi ea la comiterea unor infracţiuni ale grupului (inducere în eroare a părţii civile B.S.L., a părţii civile B.I., a părţii civile B.A., B.B.. Roxana, C.M.D., C.C., C.V., C.V. etc).

împrejurarea că inculpaţii erau constituiţi într-un grup infracţional organizat- al cărui scop, indiferent de mijloace- era înşelarea victimelor – rezidă şi din faptul că în luna ianuarie 2007, inculpata B. audiată fiind la Poliţia Cluj, împreună cu inculpatul L.M., raportat la activitatea infracţională derulată şi aflând că acesta nu este arhitect, că „este acuzat de falsificarea unor certificate de urbanism, extrase c.f., că nu avea depuse actele pentru obţinerea autorizării edificării imobilului din str P. nr. 10, în loc să stopeze încheierea de noi antecontracte de vânzare-cumpărare de apartamente şi convenţii de intermediere a acestora, a continuat inducerea în eroare a părţilor vătămate. Mai mult, cu aceeaşi ocazie şi Agenţia C. a fost amendată de către OPC CLUJ, pentru oferirea de informaţii mincinoase clienţilor şi neexecutarea obligaţiilor asumate”.

Curtea reţine că, probele existente în dosarul cauzei, fac dovada participării conştiente, deliberate a fiecăruia dintre cei trei inculpaţi la activitatea grupului infracţional.

Astfel, racolarea victimelor înşelăciunii a fost realizată, în fiecare caz în parte, de un membru al grupului, sau chiar de liderul acestuia, care i-a pus în legătură cu ceilalţi membrii, astfel că fiecare inculpat a putut avea reprezentarea clară a existenţei unei formaţiuni, a unei reţele infracţionale la care aderă şi la a cărei activitate ilegală, contribuie activ.

Toate aceste aspecte rezultă din declaraţiile părţilor civile: P.I., L.P., O.T. care precizează în faţa instanţei că „inculpaţii acţionau ca un grup infracţional”.Dovada existenţei şi cooperării active a membrilor grupului, pentru înşelarea victimelor este reliefată de declaraţia părţii civile L.P. din ambele faze ale procesului penal care arată textual „inculpatul L.M. ne-a spus că, orice corespondenţă se va face prin agenţia C.-parteneră a firmei constructoare, care le va comunica periodic, stadiul execuţiei lucrărilor”.

De asemenea, relevantă pentru existenţa grupului infracţional organizat este declaraţia părţii civile H.M., care arată atât în faţa procurorului cât şi a instanţei că, „ în iulie 2007, după ce şi-a dat seama că a fost înşelat, cu ocazia unei vizite la Agenţia C., observând că inculpata B.N. continuă să inducă în eroare alte persoane, prin prezentarea ca viabil a falsului proiect imobiliar- P. 10- la atenţionarea acesteia asupra conduitei adoptate, de amăgire a victimelor, a fost scos afară”.

împrejurarea că inculpaţii L.M. şi B.N. erau constituiţi într-un grup infracţional organizat, la care a aderat şi inculpata C.M., activitatea fiind coordonată de inculpatul L. rezidă şi din afirmaţiile martorului R.A., care învederează în faza de urmărire penală textual „l-am sunat pe inculpatul L.M. şi i-am spus că vreau să cumpăr şi eu un apartament. Acesta m-a îndrumat să contactez agenţia imobiliară C.G., precizând că are şi altă ofertă, în sensul că va construi un bloc şi la nr. 14 pe str. P., urmând ca martorul după ce va vedea planurile prezentate de inculpatele B. şi C. să achite avansul”.

Faptul că inculpaţii din grup conlucrau cu intenţie şi cu succes la înşelarea părţilor vătămate, este dovedit prin declaraţia părţii civile Rogoz Călin Vasile care întrebând-o pe inculpata B.N. „dacă afacerea nu cumva este o ţeapă, aceasta a negat. Mai mult, la solicitarea părţii civile de a face plata avansului pentru locuinţă, prin bancă, inculpata B. i-a spus textual că „patronul ce va edifica imobilul, doreşte ca banii să-i fie achitaţi în numerar şi predaţi personal, deoarece are angajaţi pe care-i plăteşte la negru, având nevoie astfel, de lichidităţi”.

Aşa fiind, inculpata B.N. absolventă a Facultăţii de Drept, avocat din 6 septembrie 2007, în cadrul Baroului Cluj, nu se poate apăra cu aceea că, nu şi-a dat seama că prin manoperele sale contribuie la inducerea în eroare a părţilor vătămate, susţinând ca reale, veridice, faptele mincinoase prezentate victimelor şi folosind în acest sens şi actele falsificate de inculpatul L.M., câtă vreme de câţiva ani era şi asociată la o agenţie imobiliară, pe care o conducea, calitate în care avea ca atribuţii de serviciu corecta informare a clienţilor cu privire la serviciile prestate.

Potrivit contractului de intermediere ataşat la dosar, rezulta că reprezentantele agenţiei trebuiau să participe la negocieri, să verifice în măsura posibilităţilor legalitatea actelor, să îndrume părţile în perfectarea în condiţii de siguranţă a actelor finale.

Agenţia C. fiind un prestator în domeniul imobiliar, avea obligaţia de a acorda numai servicii care nu afectau interesele economice ale potenţialilor cumpărători, prin aceasta înţelegându-se că întreaga conduită a societăţii de intermedieri vânzări-cumpărări imobile trebuia să se subordoneze acestui principiu, anume prestarea serviciilor astfel încât să nu se lezeze interesele financiare ale beneficiarilor, aceştia având dreptul de a fi informaţi în mod corect, complet şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor oferite de unitate.

Pe de altă parte, ca avocat ştia că practicarea muncii la negru este echivalentă cu infracţiunea de evaziune fiscală, astfel că atitudinea sa de încurajare a unor asemenea practici, se circumscrie formei de participare a complicităţii la o asemenea faptă.

Chiar şi declaraţiile nesincere ale inculpaţilor fac dovada că întotdeauna au avut cunoştinţă de existenţa a cel puţin altor doi membrii ai grupului, împreună cu care, au desfăşurat activitatea infracţională. Acest aspect este suficient pentru a le fi dat dimensiunea grupării infracţionale pe care au constituit-o (inculpaţii L. şi B.) sau la care au aderat (inculpata C.).

Curtea reţine că, materialul probator administrat în cauză, demonstrează pe deplin vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Activitatea inculpatului L.M.S. este vastă, laborioasă, desfăşurată într-o perioadă de timp îndelungată, împreună cu coinculpatele B.N. şi C.M., racolate, folosite, răsplătite pentru serviciile făcute. Alături de coinculpatele B. şi C., inculpatul L.M. este artizanul întregii activităţi infracţionale.

Contribuţiile fiecăruia dintre inculpaţi au fost necesare şi esenţiale pentru construcţia elementului material al fiecărei infracţiuni, precum şi pentru finalizarea acestora, în scopul urmărit de ei.

De esenţa conceperii şi realizării activităţii infracţionale, condusă de inculpatul L.M. era folosirea persoanelor potrivite şi capabile să susţină partitura rolului ce le revenea în cadrul ansamblului înşelăciunii; fără aportul acestora şi aderarea la grupul existent şi obiectivele propuse, activitatea infracţională nu ar fi fost posibilă.

În speţa supusă analizei, la încadrarea juridică dată faptei, Curtea a avut în vedere că activitatea infracţională desfăşurată, contrar susţinerilor inculpaţilor nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane ci s-a derulat în timp, în mod repetat, respectându-se în principiu, aceeaşi modalitate de săvârşire a infracţiunilor, iar cei trei inculpaţi au avut în mod constant acelaşi rol şi aceeaşi contribuţie la executarea planului infracţional. Cooperarea dintre cei trei inculpaţi la înşelarea victimelor este reliefată de faptul că inculpatele B. şi C. au semnat ca martore, unele antecontracte de vânzare cumpărare

încheiate cu părţile vătămate, de către inculpatul L., garantând astfel cele inserate în convenţii.

Şi sub aspect subiectiv, inculpaţii au avut reprezentarea că fac parte dintr-un grup, în sensul descris mai sus şi a caracterului agravat al înşelăciunii, în condiţiile în care acest caracter este dat prin cumularea prejudiciilor produse, prin toate actele materiale.

Aşa fiind, Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 323 Cod penal, asociere în vederea comiterii de infracţiuni în art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003.