Latura civilă – repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii în situaţia specifică în care imobilul a fost achiziţionat parţial cu un credit bancar garantat cu ipotecă asupra imobilului.
Excepţie de neconstituţionalitate invocată de inculpat în cursul dezbaterilor – sesizarea Curţii Costitituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate prin sentinţa instanţei de fond.
Prin rechizitoriul din data de 06.05.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, dat în dosarul de urmărire penală nr. 572/P/2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev şi ped de art. 215 alin. 1,3,5 Cp.
Pentru a se dispune astfel s-au reţinut următoarele, expuse rezumativ:
La data de 29.08.2008 învinuitul a vândut Cabinetului Individual de Reumatologie, Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie „dr. P.E.” Iaşi reprezentat de P.E., un imobil construit în regie proprie (cu terenul aferent) afectat de vicii ascunse de execuţie – pe care le-a cunoscut dar nu le-a adus la cunoştinţa cumpărătorului. Preţul total al vânzării (teren+casă) a fost de 493.024 lei echivalent a 140.000 euro. Pentru casă – preţul a fost de 409.506 lei, echivalentul a 116.284 euro. În cursul urmăririi penale, s-a stabilit că valoarea reală a casei la momentul vânzării a fost de 41.000 euro.
Faţă de învinuitul C.M.R. s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţia din data de 18.09.2009, confirmată de procuror la aceeaşi dată, iar la data de 23.02.2010, în prezenţa avocatului ales i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, prilej cu care a declarat că nu se consideră vinovat de infracţiunea imputată şi nu a formulat alte cereri de probe
La primul termen de judecată, inculpatul, prin apărătorii aleşi, a invocat mai multe excepţii care vizează, în esenţă, următoarele:
– necompetenţa materială a Tribunalului Iaşi pentru soluţionarea cauzei, motivat de faptul că prejudiciul cauzat nu este mai mare de 200 000 lei, astfel cum impun disp. art. 215 alin. 5 Cod penal raporta la disp. art. 146 Cod penal;
– nelegalitatea actului de sesizare cu privire la cazurile şi procedura scoaterii de sub urmărire penală a numitei C.A., cu referire la faptul ca a fost invitată la audieri în calitate de făptuitoare, iar procurorul nu s-a pronunţat cu privire la încetarea urmăririi penale faţă de aceasta;
– nelegalitatea rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată inc. C.M.R., întrucât, în opinia apărării fapta de înşelăciune nu este dovedită, în cauză fiind vorba de o faptă civilă, a răspunderii pentru viciile ascunse ale lucrului, iar pe de altă parte prejudiciul nu este calculat, nu este cunoscut cuantumul acestuia.
Alăturat acestor excepţii, inculpatul a depus un memoriu în care sunt dezvoltate motivele de nelegalitate şi netemeinicie a trimiterii în judecată a inculpatului, sub următoarele aspecte:
– fapta imputată inculpatului este de natură civilă, respectiv răspunderea pentru viciile ascunse ale lucrului, astfel cum este prev. de art. 1357 Cod civil;
– nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, întrucât inculpatul nu a indus în eroare pe cumpărător cu privire la imobilul vândut, i-a adus la cunoştinţă că structura de rezistenţa a clădirii este din lemn, iar cumpărătorul a fost de acord să cumpere, după ce a examinat imobilul şi a negociat preţul;
– nelegalitatea încadrării juridice cu referire la alin. 5 al art. 215 Cod penal, întrucât partea vătămată a recunoscut că a negociat preţul de vânzare la 140 000 euro, iar din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă modalitatea de calcul al prejudiciului, iar raportul de evaluare a stabilit că valoarea reală a imobilului este de 41 000 euro;
– conivenţa dintre cumpărător şi evaluatorul SC Compania Experţilor Evaluatori SRL, privind stabilirea valorii imobilului de 140 000 euro, expertul neefectuând expertiza de evaluare conform obligaţiilor sale de serviciu;
– inadmisibilitatea aplicării art. 170 Cod proc. pen. privind restabilirea situaţiei anterioare, întrucât cumpărătorul a distrus cu bună ştiinţă imobilul în proporţie de 90%, iar acesta nu mai poate fi folosit conform destinaţie sale.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28.09.2010, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor regularitatea actului de sesizare, conform disp. art. 300 Cod proc. pen. şi s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate anterior.
În conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, efectuată în temeiul art. 300 alin. 1 Cod procedură penală, poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale.
Prin urmare, dacă rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de conţinut prevăzute în art. 262, art. 263 şi art. 264 Cod procedură penală, instanţa nu poate dispune restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, potrivit art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale, întrucât examinarea modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare.
Or, din examinarea rechizitoriului nr. 527/P/2009 din 06.05.2010 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi instanţa a constatat că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei”, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 262, art. 263 şi art. 264 Cod procedură penală (condiţii de formă şi de conţinut).
Potrivit art. 332 Cod procedură penală instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru efectuarea urmăririi penale în cazul dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa inculpatului şi asistarea sa de către apărător, când aceste încălcări sunt constatate înainte de terminarea cercetării judecătoreşti.
În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală ( omisiunea dispunerii unor soluţii, stabilirea în mod greşit a prejudiciului cauzat prin fapta imputată inculpatului, cu consecinţa investirii tribunalului, ca primă instanţă de soluţionare a cauzei, reţinerea în mod greşit a întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune ).
Însă, având obligaţia de a-şi verifica din oficiu competenţa de a judeca prezenta cauză, instanţa a constatat că este competentă să soluţioneze cauza cu care a fost investită prin rechizitorul parchetului, competenţă determinată de încadrarea juridică dată faptei prin acest act de dispoziţia al procurorului.
Este posibil ca, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, să se schimbe încadrarea juridică în cursul judecăţii, caz în care competenţa se va determina în raport cu noua încadrarea juridică dată faptei, însă în speţă, dacă s-ar impune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune de competenţa instanţei inferioare în grad, cum a susţinut apărarea, cauza ar rămâne spre soluţionare la instanţa superioară în grad, respectiv la tribunal, prin prorogare de competenţă.
Cu privire la a doua critică invocată de apărare, respectiv omisiunea procurorului de a da o soluţia de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale faţă de numita C.A., instanţa a constatat că procurorul nu avea această obligaţie, întrucât urmărirea penală împotriva acestei persoane nu a fost începută.
Cât priveşte ultimul aspect de nelegalitate, instanţa menţionează că în cadrul verificărilor întreprinse în temeiul disp. art. 300 Cod procedură penală, nu poate analiza materialul probator şi încadrarea juridică fără a efectua cercetarea judecătorească în cadrul căreia se poate examina public, nemijlocit şi contradictoriu întregul probatoriu.
În cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu disp. art. 70 alin.2 Cod proc. pen., instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, iar acesta a consimţit să dea declaraţie în cauză, depoziţia sa fiind consemnată într-un proces verbal ataşat la dosar.
Prin cererea de probe formulată de către inculpat s-a solicitat: 1) relaţii de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, pentru comunicarea datelor de intrare-ieşire din ţară ale inculpatului din perioada 2005-2007; 2) de la BRD-G.S.G dacă în cursul lunii august 2008 se acordau persoanelor fizice contracte de credit pe o perioadă de 180 luni în sumă de 100 000 Euro; 3) Biroului notarial C.Ş., actele din dosarul notarial care au stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare; 4) SC O. SA, documentaţia care a stat la baza contractului de şi a dosarului de daună; 5) proba testimonială; 6) efectuarea unei expertize tehnice în construcţii care să stabilească viciile ascunse ale construcţiei la data vânzării –cumpărării; 7) efectuarea unei expertize evaluatorii care să stabilească valoarea de tranzacţionare pe piaţa imobiliară a unui imobil cu caracteristicile celui în discuţie; 8) efectuarea unei expertize topografice pentru stabilirea dimensiunilor, amplasamentului, delimitarea imobilului şi a căilor de acces la imobil; 9) efectuarea testului poligraf pentru inculpat şi pentru partea vătămată.
Totodată, la termenul de judecată din data de 23.11.2010, inculpatul a formulat o cerere de chemare în garanţie a următoarelor persoane: I.A., O.I., B.C., V.P.S., M.I., persoane implicate în diferite faze ale construirii imobilului în discuţie, care ar trebui, în opinia inculpatului, să răspundă pentru viciile ascunse ale imobilului.
Cu privire la aceste persoane instanţa a ridicat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar la rândul lor, persoanele chemate în garanţie au ridicat excepţia tardivităţii formulării cererii, iar în subsidiar au achiesat la excepţia invocată de instanţă.
Instanţa a cenzurat, motivat, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. 3 Cod procedură penală, cererea de probe formulată de inculpat apreciind că unele probe nu sunt pertinente, cu referire la cele de la punctele 1, 2 şi 3 din nota de probe, altele nu sunt concludente, respectiv cele de la punctele 7 şi 8, sau utile, cum ar fi solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice în construcţii care să stabilească viciile ascunse ale construcţiei, dat fiind faptul că în cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză care a avut acest obiectiv, părţile, prin apărători, având posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni la care expertul a răspuns.
A apreciat însă instanţa că se impune efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească contravaloarea lucrărilor pentru readucerea imobilului în starea de exploatare anterioară inundaţiei şi demolării scării de acces între cele două nivele ale imobilului, expertiză care a fost efectuată de către expertul G.V., şi care a avut în vedere şi documentaţia depusă la dosar de către SC O. SA.
De asemenea, instanţa a procedat la audierea reprezentantei legale a părţii vătămate Cabinetului Individual de Reumatologie, Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie „dr. P.E.” Iaşi, numita P.E., depoziţia sa fiind consemnată în procesul verbal de la fila 46 dosar instanţă.
La cererea părţii vătămate, pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului sub toate aspectele, instanţa a solicitat relaţii de la Primăria com. B. cu referire la documentaţia care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construcţie nr. 23 din 06.04.2006, precum şi precizări privind eventualele modificări ale proiectului iniţial şi a admis ca fiind utile, pertinente şi concludente celelalte probe solicitate de partea vătămată, respectiv proba testimonială şi proba cu înscrisuri.
Pe parcursul procesului penal, partea vătămată, constituită parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 200 000 Euro, a depus la dosar mai multe note privind prejudiciul suferit, cu precizarea că acesta are două componente, şi anume, preţul imobilului din contractul de vânzare cumpărare, la care se adaugă dobânzile şi comisioanele achitate băncii BRD pentru creditul contractat în acelaşi scop.
Pentru dovedirea acestui prejudiciu, partea civilă a depus la dosar înscrisuri eliberate de bancă, precum şi înscrisuri doveditoare privind cheltuielile accesorii încheierii contractului de credit şi contractului de vânzare-cumpărare.
Instanţa a procedat la audierea martorilor din lucrări şi a martorilor propuşi de inculpat şi de partea vătămată, respectiv a numiţilor: P.G., V.S.P., C.A., A.V., D.I., T.V., M.I., C.E.N. şi I.A..
La termenul din data de 06.09.2011, inculpatul a depus la dosar o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cerere care a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, iar la termenul de judecată din data de 25.10.2011 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 320 Cod proc. pen., excepţie asupra căreia instanţa îşi va exprima opina în cele ce urmează.
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 339 Cod procedură penală, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
La data de 14.09.2005, inculpatul C.M.R. a cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5358 / 14.09.2005 o suprafaţă de 800 mp teren situat în intravilanul comunei B., jud. Iaşi, întrucât dorea să-şi construiască un imobil de tip duplex, împreună cu fratele sau.
După obţinerea certificatului de urbanism ( în luna octombrie 2005), învinuitul a solicitat la data de 02.03.2006, Primăriei com. B., eliberarea unei autorizaţii de construire, sens în care a depus un dosar care conţinea proiectul imobilului, memoriul tehnic, memoriul de arhitectură, memoriul de structură, memoriu instalaţii sanitare, memoriu instalaţii electrice, schiţele imobilului, avizele tehnice, documentaţie din care rezulta că în discuţie se află obţinerea autorizaţie pentru construcţia unei locuinţe formată din două unităţi locative identice, cu fundaţii din beton armat continue sub ziduri, elevaţii din beton, zidărie portantă de cărămidă, planşeu din beton armat, şarpantă din lemn, alimentare cu apă din fântână, fosă septică vidanjabilă, specificaţii care au fost menţionate în întreaga documentaţie tehnică, de ex: în memoriul de arhitectură, pag. 5 din documentaţia depusă la dosar de reprezentanţii Primăriei B., pag. 26 din memoriul de rezistenţă, pag. 42 şi 63.
La 6.04.2006 a fost eliberată autorizaţia nr. 23 pentru casă de locuit în regim de P+M, avându-se în vedere proiectul elaborat de arhitectul autorizat Angela Ioan şi pus la dispoziţie de C.M. la momentul la care a solicitat eliberarea autorizaţiei de construire. Potrivit declaraţiei învinuitului din cursul urmăririi penale, execuţia construcţiei a început în luna octombrie 2005 şi a fost finalizată în vara anului 2006, la baza obţinerii autorizaţiei stând proiectul executat pentru o casă tip-duplex. Cum construcţia s-a realizat pe un singur corp, ulterior a fost schimbat proiectul conform a ceea ce se construise. La fila 4 a memoriului tehnic se arată: „ ..se propune realizarea unei locuinţe unifamiliale compusă din două unităţi locative identice, în oglindă, formate din parter şi etaj mansardat’’ Părţii vătămate nu i-a fost prezentat un alt proiect PAC.
La data de 27.11.2007 reprezentanţii Primăriei B. au întocmit proces verbal de recepţie, la terminarea lucrărilor, fără recomandări pentru investitorul C.M.R.. Acesta a admis că anterior recepţiei s-a constatat că imobilul nu se prezenta în forma arătată în proiectul de execuţie, astfel că a fost nevoit să-l schimbe conform modului de prezentare în fizic a construcţiei . Aşa se explică de ce devizul general privind cheltuielile necesare realizării locuinţei întocmit de arhitect, poartă data de 16.11.2007, la fel ca şi schiţele care însoţesc proiectul de execuţie, memoriile tehnice pentru instalaţiile de încălzire, sanitare, electrice pe care apare anul 2007 sau luna octombrie 2007.
Învinuitul a susţinut că niciodată nu a citit proiectul/proiectele şi nici nu şi-a asumat răspunderea asupra modului în care a fost executată construcţia, pe motiv că nu are pregătire de specialitate . În apărare a invocat că a încredinţat execuţia construcţiei unei persoane pe nume V.S.P., persoană care se ocupa cu construcţia de case, însă cu care nu a întocmit niciun contract, implicarea inculpatului care în perioada respectivă era plecat la în Italia a fost rezumată la asigurarea banilor pentru achiziţia de materiale şi plata muncitorilor (necunoscuţi, neidentificaţi), prin intermediul fratelui său, C.E.N., fără a face însă dovada unor astfel de achiziţii ori plăţi. Susţine inculpatul în declaraţia dată iniţial în cursul urmăririi penale, în prezenţa avocatului ales, că s-a ocupat personal de obţinerea autorizaţiei de construire, a contactat arhitectul şi a depus cererea la primărie, iar după ce a fost construită fundaţia casei a plecat în Italia, revenind doar când imobilul era construit şi se punea acoperişul.
În aceeaşi declaraţie inculpatul menţionează că nu a ştiut ce materiale s-au folosit şi nici modul în care s-a executat construcţia, întrucât nu are cunoştinţe de specialitate, deşi pe parcursul cercetării judecătoreşti a depus la dosar un set de fotografii cu diferitele stadii de edificare a construcţiei, imagini pe care un vânzător de bună credinţă le-ar fi prezentat cumpărătorului în momentul negocierilor, scopul realizării acestor fotografii fiind tocmai pentru a convinge un eventual cumpărător că s-au respectat toate stadiile şi etapele lucrărilor.
În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a declarat că înţelegerea cu numitul V.S.P. a fost ca acesta sa-i construiască o casă din lemn, materialul urmând să fie achiziţionat de la munte, însă efectiv V. s-a ocupat doar de fundaţia casei, iar construcţia efectivă a fost realizată de o echipă de muncitori din loc. V., jud. Suceava.
Recunoaşte inculpatul, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, că imobilul a fost înregistrat în evidenţele fiscale ale Primăriei B. ca o casă din beton şi zidărie, urmare a procesului-verbal de recepţie şi pe baza proiectului, iar în anul 2007 s-a mutat în casă împreună cu familia fratelui său. Întrucât inculpatul s-a căsătorit, spaţiul a devenit insuficient, astfel că s-a hotărât să vândă casa, sens în care a postat un anunţ la poartă şi mai multe anunţuri de mică publicitate în presă.
La începutul lunii august, P.E. şi soţul acesteia, P.G. au mers la Mănăstirea B. şi au observat pe partea opusă mânăstirii casa aparţinând inculpatului şi un anunţ de vânzare afişat pe gard, alături de un nr. de telefon mobil. Apelând la acel număr, P.G. a discutat cu inculpatul C.M.R. de la care a primit informaţii generale referitoare la condiţiile vânzării şi la compartimentarea casei.
După două săptămâni, soţii P. au fost invitaţi de inculpat să vizioneze casa. Cu această ocazie, aceştia au examinat imobilul şi au negociat un preţ de vânzare de 140.000 euro. La momentul respectiv, lui P.G. i-a fost prezentat de către învinuit, un dosar care conţinea documente legate de construcţie, interesul acestuia manifestându-se mai mult în ce priveşte planşele – schiţă ale casei – pe care la rubrica „ agendă” erau enumerate tipurile de materiale folosite la construcţie.
Inculpatul a susţinut în mod constant în cele două declaraţii că partea vătămată nu i-a cerut niciodată proiectul şi celelalte documente privind construcţia casei înainte de perfectarea vânzării-cumpărării, ci abia după ce au cumpărat casa, întrucât doreau să facă unele modificări, deşi în contractul de vânzare-cumpărare se menţionează autorizaţia de construire nr. 23 din 06.04.2006, procesul-vervbal de recepţie şi celelalte verificări efectuate la Biroul de şi Publicitate Imobiliară, unde imobilul era înscris şi unde figura liber de orice sarcini.
Hotărându-se asupra achiziţiei, P.E. a căutat să contracteze un credit bancar prin care să poată cumpăra casa, apelând în final la BRD . Tot în luna august 2008, un evaluator agreat de bancă a efectuat evaluarea proprietăţii. Conform menţiunilor din raportul de evaluare, nu s-a realizat o expertiză de detaliu ci doar o inspecţie vizuală şi având ca reper proiectul PAC, iar după anume criterii fixe, teoretice, s-a ajuns la o valoare de 140.000 euro.
La data de 29.08.2008 a fost încheiat contractul prin care inculpatul vindea către Cabinetul de Reumatologie, Recuperare Medicală, Medicină Fizică şi Balneologie, terenul şi casa, la preţul convenit. în contract s-a făcut menţiune că învinuitul primise anterior 10.000 lei, că la data autentificării contractului i-au mai fost achitaţi 124.260 lei, urmând ca diferenţa de 355.740 lei să-i fie viraţi în cont din creditul de 100.000 euro acordat de BRD- Sucursala Iaşi.
În perioada care a urmat, imobilul nu a fost folosit/locuit de partea vătămată, astfel că la sfârşitul lunii ianuarie 2009, mergând la casă, soţii P. au constatat că un racord de la instalaţia sanitară a plesnit, provocând inundaţie, iar apa nu s-a scurs prin sifonul din pardoseală întrucât acesta nu avea racord la reţeaua de canalizare. După ce societatea de asigurări a dat acordul pentru efectuarea remedierilor necesare, soţii P. au intenţionat să demareze atât lucrări de reparaţii cât şi de reamenajare.
În acest context, s-a procedat la decopertarea pereţilor şi a podelelor din baia de la etaj şi din living. Astfel, au constatat că imobilul nu era construit astfel cum se arăta în proiect, în sensul că pereţii erau executaţi din scândură, şi nu cărămidă, că pardoseala era aşezată pe un strat subţire de beton sub care se afla pietriş, fără termo şi hidro izolaţie, că pereţii de la baia de la parter nu aveau fundaţie, că un stâlp de susţinere din living nu avea talpă de susţinere, că în grinzile de rezistenţă fuseseră practicate găuri pentru trecerea cablurilor de curent electric, că sifonul de la baia de la etaj nu avea legătură cu ţeava de evacuare a apei, că fundaţia perimetrală nu avea hidroizolaţia corespunzătoare.
În aceste împrejurări, partea vătămată şi soţul acesteia au cerut explicaţii inculpatului asupra motivului pentru care construcţia nu era executată astfel cum era prezentată în proiect. C.M. le-ar fi răspuns că le-a dat o casă bună şi le-a reproşat că „ au stricat casa”. Susţine partea vătămată că inculpatul a părut surprins de cele constatate şi că s-ar fi oferit să-i plătească pentru refacerea pereţilor din rigips şi a parchetului, însă ulterior nu a mai răspuns la telefon.
La data de 1.04.2009, partea vătămată P.E. a formulat plângere penală, arătând că dacă ar fi cunoscut că respectiva construcţie nu a fost edificată conform proiectului de execuţie şi a memoriilor tehnice, nu ar fi cumpărat-o. S-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 euro reprezentând daune materiale .
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul C.M.R. a refuzat a da declaraţii, rezervându-şi exercitarea acestui drept în funcţie de concluziile unei expertize tehnice – probă pe care a solicitat-o la data de 25.09.2009.
La data de 6.10.2009, părţile – prin apărătorii aleşi – ,au fost invitate pentru a formula obiectivele expertizei, fiind urmată procedura prev de art. 120 şi urm. Cod proc. pen. Prin ordonanţa din data de 20.10.2009 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în construcţii de către un expert desemnat, fiind încuviinţată participarea la lucrările expertizei şi a experţilor recomandaţi de părţi.
Expertul C.V. a formulat următoarele concluzii:
1. proiectul elaborat de arh. A.I. nu este proiectul în baza căruia s-a eliberat autorizaţia de construcţie şi nici proiectul pe baza căruia s-a executat construcţia, neconcordanţele majore între proiect şi ceea ce s-a constatat de către expert, în teren, fiind următoarele:
Conform proiectului
Constatare în teren
fundaţie de beton continuă, sub ziduri, cu talpa din beton simplu de 60 cm înălţime şi lăţime de 70,90 şi l00 cm
fundaţie din beton continuă, fără talpă din beton, cu înălţime de 114 cm şi lăţime de 25 cm
fundaţie la adâncimea de 2,00 – 2,45 metri
fundaţie la adâncimea de 1,75 metri, lipsind pe
alocuri. Pereţii băii de la parter nu au fundaţii.
elevaţii din beton de 25 cm grosime cu centuri inferioare şi superioare armate, şi înălţime de 25 cm
elevaţii cu înălţimea de 15 cm
folosirea de zidărie portantă din cărămidă
pereţi portanţi interiori şi exteriori realizaţi din lemn, cu stâlpi şi grinzi din lemn. Umplutura cadrelor a fost executată cu scânduri din lemn groase de 5 cm pentru pereţii exteriori şi 2,5 cm pentru pereţii interiori
ancorarea zidăriei în sâmburi de beton armat cu bare introduse în rosturile orizontale
inexistent
la pereţii exteriori: strat de material termoizolant până la grosimea de 35 cm
strat termoizolant format din placă rigips – carton, vată minerală, lemn, polistiren celular cu grosime totală de 10 cm
planşeu peste parter din beton armat de 11 cm
planşeu din lemn, pe grinzi de lemn
termoizolaţie la mansardă de 15-20 cm şi barieră de vapori
termoizolaţie executată din vată de sticlă cu
grosime de 10 cm, fără barieră de vapori
realizarea unei grinzi de fundaţie
Lipseşte
instalaţie de împământare pentru protecţie contra fulgerelor
lipseşte
În realizarea construcţiei, expertul a mai constatat următoarele neconformităţi care coroborate cu ceea ce s-a constatat în fizic în raport de proiect, au condus la formarea concluziei că imobilul nu prezenta siguranţă în exploatare :
– la pereţi nu există contra-vânturi, astfel că nu este asigurată stabilitatea clădirii
– hidroizolaţia fundaţiei este formată dintr-un singur strat de carton bitumat în loc de 2 straturi de carton+3 straturi de bitum
– pardoseala de la parter avea hidroizolaţia realizată cu folie din polistiren (ineficace), hârtie Kraft şi strat de pietriş, fără strat de beton de 10 cm
– în baia de la parter, pardoseala lipsea în totalitate
– talpa de lemn a pereţilor nu a fost tratată contra umezelii, existând pericol de degradare
– stâlpul de susţinere din living este înnădit în zona de rezemare, fiind aşezat direct pe umplutură de pământ, fără talpă
– îmbinările de la grinzi şi stâlpi nu au fost consolidate cu colţare şi piese metalice
– stâlpii şi tălpile pereţilor de la baia de la parter sunt aşezaţi direct pe strat de pietriş nu au fundaţie şi hidroizolaţie terasa exterioară de la etaj a fost realizată dintr-o placă de beton cu grosime variind între 8- 15 cm ( pentru scurgerea apei), fără susţinere cu grinzi şi stâlpi, astfel că există risc de prăbuşire la cutremur
– nu există centură de împământare şi paratrăsnet, existând pericol de incendiu.
Plecând de la definiţia „ viciului ascuns” s-a concluzionat că nu puteau fi observate, indiferent cât de diligent ar fi fost cumpărătorul, următoarele neconformităţi:
– lipsa fundaţiilor la 4 axe şi a tălpilor la fundaţiile executate
– înlocuirea structurii de rezistenţă din zidărie cu structură din lemn
– execuţia planşeului, din lemn în loc de beton armat
– lipsa stratului de rupere a capilarităţii la pardoseala de la parter
– lipsa termoizolaţiei şi hidroizolaţiei sub pardoseala de la parter
– lipsa barierei de vapori sub termoizolaţia mansardei
– slăbirea elementelor structurale prin practicarea de găuri pentru cablurile de instalaţii, îmbinări de elemente neconforme, lipsa elementelor de contravântuire a structurii.
La acest raport, expertul recomandat de inculpat a făcut o serie de observaţii pledând pentru durabilitatea construcţiilor realizate din lemn şi criticând „ traumele” aduse de noul proprietar urmare a inundaţiei care a afectat imobilul. Concretizate în obiecţiuni ale inculpatului la raport, aceste observaţii au fost înlăturate întrucât nu are relevanţă cât poate rezista în timp o construcţie – atâta timp cât în mod cert ea nu prezintă siguranţă în exploatare la momentul vânzări. Inundaţia nu s-a datorat neglijenţei părţii vătămate. (Nu trebuie omis nici faptul că între sifonul chiuvetei şi ţeava de scurgere a apei nu exista legătură.
Întrucât expertul a arătat că – incluzând costurile lucrărilor de consolidare – la momentul preluării casei de către noul proprietar, valoarea imobilului era de doar 55.000 euro, s-au admis obiecţiunile părţilor doar sub acest aspect, cerându-se expertului a stabili valoarea casei de locuit, cu excluderea costurilor pentru refacere/reparaţii.
Prin răspunsul formulat la 29.01.2010, expertul a arătat că valoarea lucrărilor de consolidare pentru readucerea imobilului în stare de exploatare ar fi de aproximativ 14.000 euro, ceea ce înseamnă că preţul real al casei este de 41.000 euro. Aşa cum am arătat la început, partea vătămată a plătit pentru casă 116.284 euro.
Conform dosarului de daună depus de către societatea de asigurare O. SA, partea vătămată a fost despăgubită cu suma de 3730 lei pentru inundaţia care a avut loc în imobil, iar expertiza G.V. efectuată în cursul cercetării judecătoreşti a stabilit că valoarea lucrărilor necesare pentru readucerea imobilului în starea de exploatare anterioară inundaţiei şi demolării scării interioare de acces la etaj, este de 11.504 lei, expertul având în vedere şi documentaţia depusă de SC O. SA.
Pentru dovedirea împrejurării că pe parcursul edificării construcţiei a fost mai mult plecat din ţară, inculpatul a depus la dosar copii de pe filele paşaportului, din verificările efectuate constatându-se că acesta a fost plecat din ţară în lunile : septembrie 2005 (de 2 ori); mai 2006; iunie – septembrie 2006 ; octombrie 2006 ;decembrie 2006;18.02.2007 (dus – întors în Republica Moldova).
Inculpatul a fost oscilant în legătură cu data la care a început construcţia, susţinând în cursul urmăririi penală că:,, în luna octombrie 2005,, acesta (V.P.) s-a apucat de ridicat construcţia’’ şi că „în primăvara anului 2007 ne-am mutat în casă” , iar în cursul cercetării judecătoreşti a declarat că: la începutul anului 2006 a început construcţia casei, însă examinând datele înscrise pe paşaport înseamnă că a existat suficient timp în care inculpatul putea să se preocupe de organizarea de şantier, de însărcinarea unei persoane de specialitate ca diriginte de şantier, pentru a urmări modul şi felul în care se executau lucrările.
Aceeaşi atitudine oscilantă a avut-o inculpatul şi relativ la prezentarea documentaţiei părţii vătămate, astfel că la audierea din data de 28.09.2010 a declarat că a fost de bună credinţă şi a prezentat proiectul părţii vătămate şi i-a spus că este o casa din lemn, susţinând totodată că a prezentat şi evaluatorului trimis de bancă, autorizaţia de construire, planul urbanistic, certificatul de urbanism şi planul zonal, inculpatul încheindu-şi declaraţia susţinând că este nevinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi că partea vătămată trebuia să fie mai prevăzătoare, întrucât că el nu a obligat-o să cumpere casa.
Martorul V.S.P. – de profesie inginer constructor – a susţinut că l-a cunoscut pe învinuit în anul 2006, când, aflând că acesta intenţiona să construiască o casă, s-a oferit să-i dea sfaturile necesare. Un prim ajutor a constat în recomandarea unui arhitect pentru întocmirea proiectului, iniţial fiind vorba de un duplex, iar apoi, datorită lipsei banilor inculpatul a hotărât construirea unei locuinţe unifamiliale.
Martorul i-a făcut inculpatului un calcul estimativ al construirii fundaţiei şi s-a preocupat pentru achiziţionarea materialelor, cu banii primiţi de la fratele inculpatului, iar în aproximativ o luna de zile, cu o echipă condusă de numitul D.A., pe baza schiţelor care viza fundaţia din proiectul casei, însă respectând doar în parte specificaţiile tehnice, întrucât cantitatea de fier nu a fost cea prevăzută în proiect, nici betonul pentru planşeu şi de la grinda care lipseşte nu au fost conform proiectului, a terminat fundaţia imobilului.
Pentru construcţia propriu-zisă a declarat martorul că a fost ,,folosită o echipă din zona de munte, construcţia fiind făcută din material lemnos, cumpărat de către fratele inculpatului” . „Echipa era formată din 4-6 bărbaţi şi nu am observat ca aceştia să fie dirijaţi de un diriginte de şantier, deşi era obligatoriu” . A susţinut martorul că a fost de 2 sau 3 ori la casă pe parcursul construirii acesteia, s-a întâlnit şi cu inculpatul acolo, acesta fiind mulţumit de construcţie.
Ulterior, în primăvara anului 2009 martorul a fost chemat de inculpat pentru a asista la discuţia cu soţul părţii vătămate. Aici a dat lămuriri cu privire la adâncimea şi dimensiunile fundaţiei, a lipsei termiozolaţiei din pardoseală, precum şi la lipsa acelei grinzi de rezistenţă, care a fost o omisiune, precizând că personal nu a semnat niciun document care să ateste terminarea fundaţiei . Martorul a observat în aceste împrejurări că inundaţia afectase pereţii casei şi că într-o cameră fusese îndepărtată pardoseala.
Martorul T.V. – martor propus de inculpat în cursul urmăriri penale pentru a confirma conţinutul discuţiilor purtate cu cumpărătorul referitoare la materialele folosite la construcţia casei – a negat că a asistat la astfel de discuţii. A declarat că în luna februarie 2009, în timp ce se afla în satul T., comuna B. împreună cu inculpatul pentru a-l ajuta să-şi cumpere nişte capre, a auzit când telefonic, acesta a fost chemat să meargă în zona mănăstirii pentru a rezolva o problemă. Ajuns acolo a observat prezenţa mai multor persoane cu care inculpatul a discutat, fără a cunoaşte ce anume.
În cursul cercetării judecătoreşti martorul a dat mai multe detalii, precizând că a asistat la o discuţie în care soţul părţii vătămate îi reproşa inculpatului că baie nu era construită o grindă, , că nu este turnată pardoseala, spunând că l-a înşelat cu această casă. Inculpatul a declarat că nu a fost în ţară la edificarea construcţiei şi că a avut o persoană care s-a ocupat de construcţia casei.
Martora C.A. – soţia inculpatului a declarat că l-a cunoscut pe acesta în luna mai 2008, iar în luna iunie 2008 s-au căsătorit. La acel moment casa era în curs de finalizare, urmând a mai fi pusă gresia, faianţa şi mobila, ea personal locuind în imobil 2 luni, iulie şi august 2008. Martora a precizat că partea vătămată a fost interesată de achiziţie, vizionând casa de mai multe ori până la data cumpărării, inclusiv cerând proiectul (de precizat că inculpatul a afirmat că partea vătămată şi soţul acesteia nu i-au cerut niciodată proiectul de construire a casei ori alte acte în acest sens).
În cursul cercetării judecătoreşti martora a prezentat o altă variantă decât cea declarată iniţial, susţinând că părţile vătămate au cerut doar autorizaţia de construire, certificatul de urbanism, nu şi proiectul casei, acesta rămânând la ea. Toate documentele, inclusiv proiectul casei, susţine martora că le-a predat părţii vătămate după semnarea contractului de vânzare-cumpărare, în momentul predării cheilor.
Martora a susţinut că partea vătămată a ştiut că imobilul era construit din lemn deoarece la biroul notarial, notarul a afirmat că „ părerea lui legat de casele din lemn este una bună” . Martora a mai arătat că soţul ei a avertizat partea vătămată asupra riscului de inundaţie dacă pe timp de iarnă locuinţa nu era încălzită şi că acesta a refuzat să răspundă pretenţiilor părţii vătămate privind plata sumei de 50 000 euro pentru reparaţii şi consolidarea imobilului.
Susţine martora că în momentul în care soţul său a dorit să întabuleze construcţia, reprezentanţii primăriei au constatat că proiectul este pentru un duplex, dar în realitate s-a construit o unifamilială, astfel că inculpatul a contactat arhitecta, iar acesta s-a prezentat la faţa locului şi a văzut ce s-a construit, ocazie cu care inculpatul i-ar fi spus şi faptul că imobilul este construit din lemn, nu din cărămidă.
La solicitarea inculpatului, pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor:M.I., C.E.N. şi I.A..
Martorul M.I., persoană care a edificat imobilul aparţinând inculpatului din com, B., a declarat că este dulgher de meserie şi are o echipă cu care construieşte case din lemn. A achiziţionat materialul lemnos din loc. V., le-a dus pe parcurs la B., iar ulterior a ridicat structura din lemn, pereţii şi a pus tabla pe casa, fără însă a primi proiectul casei, comunicându-i-se de către fratele inculpatului, de la care primea şi banii, că există autorizaţie de construcţie.
Martorul nu a încheiat nici un document cu beneficiarul, nu şi-a asumat vreo obligaţie de garanţiei pentru lucrările efectuate, însă , deşi a lucrat fără proiect, din punctul său de vedere, casa era sigură pentru locuit.
Martorul C.E.N., fratele inculpatului a relatat împrejurările în care a convenit cu fratele său să-şi construiască un duplex, au cumpărat terenul în anul 2005, iar în anul 2006 au început să toarne fundaţia. Declară martorul că a văzut casa martorului V.P.S., i-a plăcut şi s-au hotărât să-şi construiască o casă din lemn.
În contradicţie cu susţinerile inculpatului care a declarat că s-a ocupat personal de proiect şi de obţinerea autorizaţiei, martorul a precizat că de aceste demersuri s-a ocupat V.S.P., pentru un comision de 400 euro.
Martorul a stabilit cu acesta şi preţul pentru prestaţia la care s-a angajat, respectiv construcţia fundaţiei, pentru 7000 de euro, iar ulterior construcţia a fost edificată din lemn, de către o echipă condusă de M.I.. Inculpatul a fost de două ori acasă în perioada construcţiei casei, de plata materialelor şi a lucrătorilor ocupându-se martorul C.E.N., dar şi acesta susţine că mergea sporadic pe la casă, supravegherea lucrărilor fiind făcută de martorul V.P.S..
Cele două familii s-au mutat în casă in anul 2007, iar ulterior inculpatul a hotărât să vândă casa, martorul neasistând la negocierile cu partea vătămată.
Recunoaşte martorul că atunci când au la faţa locului, membrii Comisiei de recepţie din cadrul Primăriei B. au constat că proiectul nu corespundea cu realitatea şi nu se putea face procesul –verbal de recepţie, nu corespundea nici cu privire la materiale, însă inspectorii nu au întrebat despre natura materialelor de construcţii.
Declară martorul în final, în totală contradicţie cu declaraţiile fratelui şi ale cumnatei sale, că toate documentele construcţiei au stat la locuinţa mamei sale, inculpatul nu le-a avut niciodată la el acasă, iar în momentul semnării contractului de vânzare cumpărare, martorul le-a adus personal de la mama sa.
Martora A.I., a realizat proiectul de arhitectură, compartimentarea imobilului, finisaje interioare şi exterioare, poziţionarea imobilului în teren, angajarea acestei lucrări fiind făcută prin intermediul unei colaboratoare pe nume G., care a negociat direct cu beneficiarul şi de la care a aflat că în discuţiei este un duplex format din parter şi mansardă.
În memoriile de arhitectură şi structură, conform indicaţiilor beneficiarului, a menţionat tipul de structură, fundaţia, structura fundaţiei, respectiv: zidărie portantă cu sâmburi de beton armat, planşeu de beton peste parter şi planşeu din lemn peste mansardă, iar la finalizare a prezentat proiectul beneficiarului.
În anul 2007 a fost contactată de aceeaşi colaboratoare care i-a spus că beneficiarul nu are bani să finalizeze duplexul şi doreşte refacerea proiectului pentru o locuinţă unifamilială. Ulterior a aflat martora că imobilul a fost construit în anul 2006, iar după refacerea proiectului inspectorii primăriei nu au emis o altă autorizaţie, astfel că toate etapele au avut la bază autorizaţia iniţială, de altfel singura eliberată inculpatului.
Martorul P.G., soţul părţii vătămate confirmă în aspectele esenţiale declaraţia acesteia, personal participând la toate negocierile contractului de vânzare-cumpărare. Declară martorul că au vizionat casa, le-a plăcut modul în care se prezenta, s-au asigurat că este făcută după proiect şi că are toate autorizaţiile legale, inclusiv procesul-verbal de recepţie a lucrării întocmit de inspectorii primăriei, astfel că au negociat preţul vânzării la 140 000 euro.
La a două vizită inculpatul le-a prezentat un dosar în care se aflau autorizaţia de construire şi proiectul , documente pe care nu le-a examinat în detaliu, martorul neavând cunoştinţe de specialitate. Şi-a dat seama din documentele prezentate că este un imobil construit din cărămidă, cu stâlpi din beton, nu l-a întrebat expres pe inculpat din ce este casa, dar avea reprezentarea, conform documentelor prezentate că este din cărămidă.
A fost prezent martorul si la evaluarea efectuată pentru obţinerea creditului, evaluatorul solicitând actele de care avea nevoie de la inculpat, iar la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, la notar, au fost prezentate de asemenea documentele despre care a făcut vorbire.
Declară martorul că nu s-au mutat imediat în imobil, întrucât doreau să facă o extensie a casei, iar în luna ianuarie, când au mers la casă, au constat că avusese loc o inundaţie în baia de la etaj, motiv pentru care au contact societatea de asigurare care a întocmit un dosar de daune şi a stabilit o despăgubire de 3000 de lei. După ce au început reparaţiile au constatat că sifonul din baia de la etaj nu avea corespondent în ţeava de scurgere, iar instalaţia sanitară era lipită cu contrabandă, vicii care au dus la producerea acelei inundaţii.
Decopertând pereţii au constatat că pereţii erau din scândură obişnuită, neprelucrată, termoizolaţia era foarte subţire, de 5 cm, peste un strat de vată minerală, la baie nu exista termoizolaţie, hidroizolaţie, folie condens, lucrări care erau prevăzute în proiect.
Au contactat inculpatul care a venit a casă însoţit de două persoane, proiectantul şi persoana care s-a ocupat de edificarea imobilului, persoane care îşi declinau răspunderea, susţinând că au făcut ce a dorit beneficiarul.
Martorele A.V. şi D.I., prietene cu partea vătămată, au relatat doar aspectele constatate cu ocazia vizitării imobilului în litigiu, respectiv faptul că imobilul arăta foarte bine, atât în interior cât şi în exterior, era îngrijit şi parţial mobilat, iar proprietarul casei a încredinţat-o pe partea vătămată că poate efectua lucrări de extindere a imobilului, întrucât acesta suportă o supraetajare întrucât este din cărămidă, deşi acest aspect nu a fost relatat de partea vătămată.
Ulterior, martorele au aflat de la partea vătămată că avusese loc o inundaţie si, cu ocazia efectuării lucrărilor de reparaţii a constatat că a cumpărat o casă de proastă calitate, cu pereţii din lemn.
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că inculpatul a construit o casă fără să aibă la bază un proiect corespunzător, cu muncitori necalificaţi, cărora nici măcar nu le-a fost prezentat proiectul, a procurat şi dat în folosinţă materiale de proastă calitate şi nepotrivite tipului de construcţie, s-a preocupat ca doar ceea ce era vizibil să pară durabil, rezistent şi de bună calitate, restul – respectiv aspectele ţinând de structură şi rezistenţă, fiind superficiale şi defectuos realizate.
Pentru a convinge cumpărătorul, a prezentat un alt proiect întocmit ulterior, mizând pe lipsa cunoştinţelor de specialitate ale acestuia . Dacă suma pe care a cheltuit-o pentru a construi casa este reală, aşa cum a declarat – 26.000 euro – nu poate fi acceptat faptul că nu a cunoscut ce materiale s-au folosit, ori „improvizaţiile’’ la care a recurs pentru a executa construcţia. De precizat că în evidenţele fiscale, la nivelul lunii august 2008, imobilul apărea ca fiind compus din teren şi casă din beton/zidărie f. 108 dosar urmărire penală.
Raportat la preturile practicate pe piaţă pentru un imobil cu acelaşi caracteristici si aceleşi amplasament, s-a stabilit că partea vătămată ar fi putut achiziţiona, la acelaşi preţ, o casă din cărămidă sau BCA, pe cadre, cu o suprafaţă mult mai mare decât cea a imobilului cumpărat.
Tratând cu uşurinţă aceste aspecte, inculpatul nu se poate prevala de o ipotetică „neimplicare” în construcţia casei pe care a vândut-o şi a pretins că era întru totul conformă celei din proiect ( mai ales când ştia că proiectul în baza căruia a obţinut autorizaţia nu era acelaşi cu cel prezentat părţii vătămate).
Conform prevederilor legale, investitorul era obligat să fie reprezentat pe şantier, în timpul execuţiei, de către un reprezentat al său de specialitate – diriginte de şantier – care avea obligaţia de a urmări atât respectarea prevederilor Autorizaţiei de construire şi a Proiectului de Autorizare de construire, cât şi a calităţii materialelor folosite.
Aşa cum am rezultă din conţinutul raportului de expertiză, casa era afectată de o serie de vicii pe care partea vătămată nu le-ar fi putut constata oricât de diligentă ar fi fost. Aceste vicii au fost cunoscute de inculpat, dar trecute sub tăcere – scopul fiind de a vinde imobilul aşa cum a fost edificat, la un preţ avantajos.
Şi trebuie menţionat că aceste vicii nu privesc doar materialele din care a fost construită casa, aspect care a constituit obiectivul central al apărării, în încercarea de a dovedi că inculpatul a informat cumpărătorul despre faptul că este o casa din lemn, ci şi celelalte neconformităţi de structură care afectează siguranţa în exploatare, şi pe care partea vătămată nu avea cum să le cunoască.
Potrivit art.215 al.1 Cod penal „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani’’.
Potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat acel contract în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în aliniatele precedente.
Conform alin. 5, înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Din analiza dispoziţiilor legale menţionate a rezultat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune trebuie dovedite toate condiţiile generale ale acesteia. Aşadar infracţiunea de înşelăciune presupune existenţa activităţii de inducere in eroare din partea inculpatului precum şi scopul urmărit. Caracterul ilicit al scopului este definită de atitudinea subiectului activ, care urmăreşte şi obţine pentru el sau pentru altul un folos injust, un profit necuvenit conştientizând că astfel produce o pagubă in patrimoniul victimei.
Totodată, fiind vorba de o infracţiune patrimonială urmarea imediată care întregeşte latura subiectivă, se caracterizează prin producerea unui prejudiciu in patrimoniul subiectului pasiv ca o consecinţă directă a înşelării acestuia prin folosirea mijlocului fraudulos, moment in care se şi consumă infracţiunea de înşelăciune.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este aşa cum s-a arătat, necesară ca inducerea sau menţinerea in eroare să fi avut un rol hotărâtor, iar mijlocul fraudulos folosit să inducă sau să menţină in eroare partea vătămată cu consecinţa obţinerii unui folos material injust, producând o pagubă in patrimoniul acelei persoane, iar aptitudinea mijlocului fraudulos de a avea false garanţii cu consecinţa luării unor măsuri păgubitoare in plan patrimonial este condiţionată de împrejurările concrete in care este folosit.
Inducerea în eroare se realizează printr-o acţiune de amăgire a victimei, aducându-se astfel atingere relaţiilor normale de ordin patrimonial, care trebuie să se bazeze pe un minim de bună credinţă şi încredere, pentru formarea, desfăşurarea şi dezvoltarea unor asemenea relaţii. Desigur, în apărarea intereselor patrimoniale, fiecare dintre părţi este obligată să manifeste grija cuvenită, grijă ce trebuie dublată şi de sprijinul de bună credinţă şi încredere reciprocă în orice tranzacţie de ordin patrimonial. Tocmai de aceea, legea penală urmăreşte să asigure bună credinţă şi încredere reciprocă între părţi pentru a garanta formarea şi desfăşurarea normală a relaţiilor de ordin patrimonial.
Însă, lipsa de diligenţa a uneia din părţile contractante nu poate legitima prin ea însăşi acţiunea celeilalte părţi de a profita de încrederea acordata, în scopul dobândirii unui folos patrimonial injust. Încriminarea faptei de înşelăciune a urmărit tocmai sancţionarea penala a persoanelor care profita de buna credinţa a contractanţilor. Din punct de vedere legal, nu interesează dacă victima a fost sau nu uşor indusă în eroare, legea urmărind să apere îndeosebi persoanele credule, mai puţin prudente, sau fără cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu, deoarece tocmai asemenea persoane sunt mai expuse să devină ale infracţiunii. Aptitudinea unui mijloc de a duce în eroare depinde şi de persoana victimei, de gradul de instrucţie şi de educaţie, mediu din care provine, de starea psihică în care se găsea în momentul săvârşirii faptei.
Astfel, faptele inculpatului, astfel cum au fost prezentate în cele ce preced, se constituie în „manopere dolozive”, se circumscriu elementului material al infracţiunii „inducerea în eroare a unei persoane”.
Or, conform art. 960, Cod civil, reprezintă un viciu de consimţământ
care consta tocmai în introducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa încheie un act juridic.
În cauza, părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil, teren şi casă de locuit, pentru care anterior au purtat negocieri, la baza încheierii contractului în formă autentică stând: Autorizaţia de Construire nr. 23 din 06.04.2006 eliberată de Primăria Comunei B., procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 13588 din 27.11.2007, Extrasul de Carte Funciară nr. 80916 din 28.08.2008 Certificatul de atestare fiscală, Planul de amplasament şi delimitare a imobilului, iar acţiunea inculpatului de prezentare a unei case ca fiind construită în baza unei documentaţii tehnice, cu anumite specificaţii, deşi în realitate casa nu respecta prevederile din proiect, trebuie calificata juridic ca făcând parte din activităţile privind încheierea contractului.
Semnarea contractului valorează mijloc probatoriu al încheierii acestuia, însă situaţia faptica reala se determină din ansamblul probelor administrate în cauza, din care rezultă în mod cert că inculpatul a indus în eroare partea vătămată.
Frauda specifică dreptului penal trebuie să ia în considerare elementele esenţiale ale contractului, loialitatea specifică relaţiilor contractuale, intenţia şi manoperele viclene şi este determinată de orice viclenie, manoperă frauduloasă sau inducere în eroare, comisă cu intenţie directă sau indirectă, fără de care subiectul pasiv nu ar fi acceptat derularea convenţiei.
În contextul specific al negocierilor pentru perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare a unei imobil, proprietate tabulară, cu referire la verificările pe care le poate efectua un viitor cumpărător asupra calităţii lucrărilor, a respectării autorizaţiei şi a proiectului, susţinerea intimatului şi prezentarea spre consultare a documentelor tehnice nereale, au creat pentru partea vătămata reprezentarea greşită a situaţiei faptice, mai ales în condiţiile în care aceasta nu avea cunoştinţe de specialitate. Din probele administrate în cauză, reiese că inculpatul a pretins în mod nereal că vinde un imobil care respectă proiectul şi autorizaţia de construire, partea vătămată semnând contractul de vânzare-cumpărare, încrezându-se în cele expuse de inculpat, fapt ce a produs societăţii vătămate un prejudiciu de 409.506 lei, echivalentul a 116 284 euro.
Conform disp. art. 146 Cod penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200 000 lei, pagubă care a fost cauzată în speţa de faţă, astfel că solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5, în infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1, 3 Cod penal, justificată doar de suma stabilită de expert pentru readucerea imobilului în starea de exploatare anterioară inundaţiei şi demolării scării interioare, nu are consistenţă juridică.
Prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului nu se rezumă doar la aceste cheltuieli necesare readucerii imobilului în starea anterioară, ci are în componenţă toate cheltuielile efectuate de partea vătămată pentru achiziţionarea imobilului în privinţa căruia a fost indusă în eroare.
În drept, fapta inculpatului, de a induce în eroare partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil afectat de vicii ascunse de execuţie, pe care dacă le-ar fi cunoscut, partea vătămată nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate, cauzând un prejudiciu mai mare de 200 000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal relative la limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a Codului penal, la gradul de pericol social concret al faptei, la împrejurările concrete în care a fost comisă, la urmările produse, cât şi la circumstanţele personale ale inculpatului. Astfel, dată fiind conduita buna a inculpatului anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale şi poziţia procesuală adoptată pe parcursul procesului, concretizată prin prezentarea în faţa instanţei, instanţa va reţine în favoarea lui circumstanţele atenuante judiciare prevăzute la art. 74 lit. a şi c Cod penal, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin.2 Cod penal.
Urmează ca în raport de criteriile sus arătate să se stabilească în sarcina inculpatului o pedeapsă cu închisoarea al cărui cuantum va fi stabilit proporţional cu gravitatea faptei şi cu periculozitatea socială a inculpatului, sub limita specială minimă prevăzuta de lege.
Se va aplica, alături de pedeapsa principală a închisorii, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a şi b Cod penal.
Raportat la modalitatea de individualizare a sancţiunii, instanţa de apel reţine că fundamentul pedepsei îl reprezintă dreptul statului de a pedepsi în vederea apărării societăţii împotriva infracţiunilor, iar potrivit art. 52 alin.1 teza a II-a Cod penal, scopul imediat al pedepsei este preventiv, astfel realizându-se atât o prevenţie generală ( avertismentul societăţii cu privire la consecinţele ce ar putea fi suportate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni), cât şi o prevenţie specială în vederea constrângerii şi reeducării inculpatului.
Individualizarea pedepsei prezintă din această perspectivă o importanţă deosebită, pentru ca prin funcţiile acesteia să fie atinse scopurile prev. de art. 52 Cod penal, această operaţiune juridică trebuind să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite.
În literatura de specialitate s-a afirmat, în mod întemeiat, că a aplica o pedeapsă necorespunzătoare gravităţii proprii infracţiunii, ar însemna fie a-l supune pe infractor unui spor de privaţiuni sau de restricţii ce nu este necesar pentru a corecta conduita sa fie, dimpotrivă, a-i impune o suferinţă care, datorită intensităţii sale reduse, în loc să-l intimideze şi să-l îndrepte, mai degrabă îl încurajează să persevereze în încălcarea legii penale.
Sub aspectul proporţionării pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul apreciază că pentru o corectă individualizare a acesteia raportat la toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., trebuie să ţină seama atât de elementele ce ţin de materialitatea faptei în sine, cât şi de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.
Sub acest aspect, tribunalul constată că elementele legate de fapta comisă şi de persoana inculpatului trebuie pe deplin valorificate în procesul de individualizare a sancţiunii penale stabilite, existenţa acestora justificând aplicarea unei pedepse în cuantum mult mai redus decât minimul special prevăzut de lege.
Trebuie acordată eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante ale inculpatului, cu referire la faptul că este tânăr, nu a mai avut implicaţii penale, a colaborat cu organele de anchetă şi instanţa de judecată pe parcursul procesului penal, manifestând interes pentru soluţionarea cauzei prin prezentarea la toate termenele de judecată, este cunoscut şi caracterizat ca persoană bine integrată în mediul socio-familial, cu preocupări licite pentru câştigarea existenţei, aspecte care conduc la ideea că funcţia de reeducare a pedepsei va fi realizată, inculpatul putând fi redat societăţii, fără teama că ar mai săvârşi alte infracţiuni şi fără executarea efectivă a pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale inculpatului, dovedite prin buna conduită în termenul de încercare.
Toate probatoriile administrate în circumstanţierea inculpatului îl califică pe acesta ca fiind o persoană aptă de realizare a acestui deziderat.
Pe de altă parte, măsurile de supraveghere care vor fi impuse inculpatului în temeiul disp. art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, constituie repere privind conduita lui viitoare, asigurându-se astfel un control specializat asupra procesului lui de reeducare.
Faţă de acestea, constatând îndeplinite şi celelalte condiţii cerute de art. 86 ind. 1 Cod penal, instanţa urmează să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre inculpaţilor C.M.R..
Se va dispune, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 ind. 3 Cod penal, ca pe durata termenului de încercare, inculpaţii să se supună unor măsuri şi obligaţii de supraveghere ce vor fi expres arătate în dispozitiv.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 Cod penal.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a şi b Cod penal şi se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Partea vătămată a solicitat soluţionarea laturii civile a cauzei prin restabilirea situaţiei anterioare, conform prev. art. 170 Cod procedură penală.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 200 000 euro, reprezentând 40 000 euro fonduri proprii, 100 000 euro credit bancar, plus cheltuielile efectuate cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi a contractului de ipotecă.
Cu ocazia audierii de către instanţa de judecată, reprezentantei părţii civile, numita P.E., a precizat că îşi menţine cererea de constituire ca parte civilă din cursul urmăririi penale, cu suma de 200 000 euro.
La data de 06.09.2011, partea civilă depune la dosar o notă de şedinţă prin care face precizări asupra acţiunii civile, după cum urmează.
– 40 000 euro reprezintă avans achitat inculpatului în temeiul contractului de vânzare cumpărare;
– 150 000 euro credit imobiliar contactat de la BCR;
– 1000 euro cheltuieli ocazionate de încheierea ante-contractului de vânzare cumpărare;
– 2000 euro cheltuieli ocazionate de încheierea contractului de vânzare cumpărare;
– 1500 euro cheltuieli ocazionate de încheierea contractului de ipotecă;
– 3000 euro cheltuieli judiciare, reprezentând onorarii experţi;
– 1500 euro cheltuieli asigurare imobil în perioada 2008-2011.
Alăturat acestor precizări a depus la dosar înscrisuri constând în copii ale contractului de credit, a contractului de ipotecă, graficul de rambursare,
La termenul de judecată din data de 25.10.2011, partea civilă depune la dosar note de concluzii privind cuantumul pretenţiilor civile, actualizate la data de 25.10.2011, după cum urmează:
– 149 280 euro, credit ipotecar;
– 40 000 euro fonduri proprii ale părţii civile;
– 10435 euro, dobânda calculată la suma de 40 000 euro în perioada 29.08.2008-25.10.2011;
– 7 444 euro costuri accesorii încheierii contractului de vânzare-cumpărare, totalul despăgubirilor civile fiind de 207.259 euro.
Alăturat acestor concluzii au fost depuse înscrisuri, chitanţe, facturi fiscale, ordine de plată privind cheltuielile efectuate.
Asupra acţiunii penale de faţă, instanţa menţionează că săvârşirea unei fapte ilicite naşte în sarcina inculpatului obligaţia de reparare integrală a prejudiciului provocat părţii civile în patrimoniul căreia s-a născut prejudiciul.
Conform art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, repararea pagubei se face, printre altele, prin restabilirea situaţiei anterioară săvârşirii infracţiunii, care este principiu de drept potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat.
Dispoziţiile art. 170 Cod procedură penală, prevăd că instanţa poate lua măsuri pentru restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din săvârşirea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.
Restabilirea situaţiei anterioare, ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin inducerea în eroare a părţii vătămate, pentru cauză ilicită, presupune şi anularea actelor subsecvente (cu referire la contractul de ipotecă instituit pe imobil, constituit în favoarea BRD-Groupe Societe Generale Sucursala Iaşi), aspecte care, însă, vor fi valorificate după achitarea integrală a prejudiciului de către inculpat.
Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune obligarea inculpatului la acoperirea nu numai a prejudiciului efectiv ( damnum emergens ) ci şi a beneficiului nerealizat ( lucrum cessans ).
În virtutea acestui principiu, se impune obligarea inculpatului la achitarea nu numai a pagubei efectiv produse, ci şi a folosului nerealizat, constând în dobânda practicată de instituţia bancară de la care partea civilă a contractat creditul, calculată de la data săvârşirii faptei ilicite şi până la achitarea integrală a debitului.
Acoperirea folosului nerealizat se realizează şi prin plata dobânzilor legale, calculate de la data producerii pagubei şi până la achitarea integrală a debitului, dobânzi ce se adaugă prejudiciului penal constatat în cauză, cu referire la suma de 40 000 euro achitată de către partea civilă din fonduri proprii.
Aşa fiind, reţinând că sub aspectul laturii civile sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 Cod civil, întrucât s-a săvârşit o faptă ilicită cu vinovăţie de către inculpat, s-a cauzat un prejudiciu părţii civile şi există legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală, rap. la art. 170 Cod procedură penală va admite acţiunea civilă prin repunerea în situaţia anterioară.
Va obliga inculpatul C.M.R. să plătească părţii civile:
– suma de 490 000 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă achitată cu titlu de preţ al imobilului;
– dobânda civilă legală, calculată conform OG 9/2000, modificată prin OG 13/2011 şi Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, la suma de 134.260 lei achitată din veniturile proprii ale părţii vătămate, de la data de 29.08.2008, până la achitarea sumei datorate,
– precum şi dobânzile şi accesoriile contractuale aferente sumei de 100 000 euro împrumutată de către partea civilă conform contractului de credit nr. 5900/29.08.2008, calculate de la data acordării creditului, până la plata integrală a capitalului împrumutat.
Consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară, partea civilă, prin reprezentantul legal, va fi obligată să predea inculpatului imobilul care a format obiectul vânzării-cumpărării, compus din teren în suprafaţă de 800 mp şi construcţia cu suprafaţa construită de 93,36 mp.
De asemenea, la momentul achitării integrale de către inculpat a prejudiciului, partea civilă va efectua demersurile necesare pentru radierea ipotecii pe imobil, constituită în favoarea BRD-Groupe Societe Generale Sucursala Iaşi.
Întrucât părţile datorează una celeilalte despăgubiri rezultând din plata de către partea civilă a cheltuielilor accesorii încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sumă de 9668 lei ( 1150 primă asigurare O., 140 taxă înregistrare arhiva electronică, 735 taxe notariat, 466×2 taxe cadastru, 4896 taxe notar, 1405 taxa OCPI, 410 lei prima asigurare 2010-2011, nu poate fi inclusă în aceste cheltuieli suma de 11800 lei, pretinsă de către partea civilă, dar achitată în realitate de către inculpat, aşa cum rezultă din chitanţa de la fila 224, nici suma de 3640 lei reprezentând onorariu expert consultant, această sumă urmând a fi inclusă în cheltuielile judiciare, conform disp. art. 193 Cod proc. pen.), precum şi din valoarea lucrărilor pentru readucerea imobilului în starea de exploatare iniţială, în cuantum de 11504 lei, în care se include şi suma de 3730 lei despăgubiri acordate de O. SA, instanţa va proceda la compensarea în parte a pretenţiilor părţii civile Cabinetului Individual de Reumatologie, Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie „dr. P.E.” Iaşi reprezentat de P.E., cu pretenţiile inculpatului C.M.R., până la concurenţa sumei de 9668 lei.
Astfel, inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile suma de 1836 lei, reprezentând diferenţa valorii lucrărilor pentru readucerea imobilului în starea de exploatare iniţială.
Vor fi respinse ca nefondate celelalte pretenţii civile invocate de partea civilă.
Cu privire la cererea d-nei expert S.E. privind obligarea inculpatului la plata onorariului în sumă de 2000 lei, în temeiul disp. art. 18 alin. 3 din Ordonanţa 2/2000 actualizată, având în vedere că d-na expert a fost expert consultant propus de partea civilă Cabinetului Individual de Reumatologie, Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie „dr. P.E.” Iaşi reprezentat de P.E., va respinge cererea.
Cât priveşte cererea formulată la data de 23.11.2010 de inculpatul C.M.R., privind chemare în garanţie a numiţilor I.A., O.I., B.C., V.P.S., M.I., instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestor persoane, iar acestea, prin memoriile depuse la dosar au invocat excepţia de tardivitate a formulării cererii, excepţie care este întemeiată şi va fi admisă pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 61 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanţie va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată şi se va depune o dată cu întâmpinarea, iar când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, care are corespondent în cadrul procesului penal cu data citirii actului de sesizare a instanţei, termen care a fost depăşit cu mult, astfel că cererea va fi respinsă ca tardivă.
Având în vedere acest motiv de respingere a cererii de chemare în garanţie este inutil să se examineze pe fond condiţiile privind admiterea unei asemenea cereri, cu referire la verificarea calităţii procesuale a persoanelor chemate în garanţie.
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 320 Cod procedură penală invocată de inculpat, tribunalul reţine că potrivit 29 alin1.din Legea 47/1992 „Curtea Constituţionala decide asupra excepţiilor ridicate in fata instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa in vigoare, care are legătura cu soluţionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”. Conform alineatului 4 al aceluiaşi text „sesizarea se dispune de către instanţa in faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale parţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, si va fi însoţita de dovezile depuse de părţi”.
Instanţa reţine că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile dintr-o lege în vigoare, ale cărei prevederi nu au fost declarate neconstituţionale, excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti de către una din părţi, respectiv de inculpat şi are legătură nemijlocită cu soluţionarea cauzei.
În consecinţa, Tribunalul apreciază ca întrunite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulata de inculpatul C.M.R..
Excepţia a fost invocată de inculpat ca urmare a respingerii, în parte, de către instanţa de judecată, a cererii privind efectuarea unor noi expertize tehnice şi evaluatorii, expertize care să aibă ca obiect stabilirea viciilor ascunse ale construcţiei la data vânzării, care este gradul de deteriorare a imobilului ca urmare a inundaţiei şi valoarea de tranzacţionare pe piaţă a unui imobil cu aceleaşi caracteristici. Apărarea a susţinut că neprevederea în cuprinsul disp.art. 320 Cod procedură penală a obligativităţii readministrării tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale este de natura a aduce atingere drepturilor procesuale, motiv pentru care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
În opinia prezentei instanţei, excepţia invocată de apelanţi este nefondată.
Disp. art. 320 Cod procedură penală având denumirea marginală ,,Lămuriri, excepţii şi cereri’’ prevăd obligativitatea preşedintelui de a încunoştinţa părţile că pot formula cereri şi ridica excepţii referitoare la legalitatea compunerii şi constituirii instanţei, la amânarea cauzei pentru angajare de apărător, precum şi cererea pentru efectuarea de probe noi, iar în situaţia în care din verificările făcute, din soluţionarea cererilor şi excepţiilor nu s-a produs dezinvestirea instanţei sau amânarea judecării cauzei, se va accede în cea de-a doua activitate din cursul şedinţei de judecată în primă instanţă, aceea a cercetării judecătoreşti.
Cercetarea judecătorească, care se desfăşoară conform disp. art. 321-331 Cod procedură penală, are ca obiect, în primul rând, readministrarea probelor care au fost strânse în cursul urmăririi penale, ca cerinţă a principiului nemijlocirii şedinţei de judecată, în scopul perceperii directe, nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată, iar în al doilea rând administrarea oricăror altor probe necesare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Aşa fiind, faptul că nu s-a prevăzut în cuprinsul art. 320 Cod procedură penală, care vizează momentul preliminar a discutării cererilor şi excepţiilor, a obligativităţii de readministrare a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale nu aduce atingere principiului constituţional al dreptului de acces la un tribunal, în accepţiunea art. 21 din constituţie, cu raportare la art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
