Petentii recurenti au fost obligati sa plateasca statului suma de câte 50 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Suceava a retinut urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 158 din data de 11.06.2008, Judecatoria Vatra Dornei, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a Cod procedura penala, a respins ca neîntemeiata, plângerea formulata de partea vatamata T.M., faptuitor fiind C. I.
În baza art. 192 al.2 Cod procedura penala partea vatamata a fost obligata sa plateasca statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca la data de 4 aprilie 2008, s-a înregistrat plângerea partii vatamate T.M., împotriva rezolutiei Parchetului, considerând ca exista indicii suficiente pentru a se efectua urmarirea penala împotriva faptuitorului C.I., pentru comiterea infractiunii de înselaciune, astfel încât considera rezolutia ca nelegala si neîntemeiata.
Din probatoriul administrat în cauza, instanta de fond a retinut ca petenta a încheiat cu faptuitorul un de vânzare – cumparare, la data de 14.09.2007, autentificat la Notariat, prin care C.I. s-a obligat sa construiasca o casa de locuit pe un teren proprietatea acestuia, imobile care se vor vinde petentei. S-a achitat un avans, dupa care au aparut discutii privind executarea lucrarilor.
Având în vedere existenta acestor relatii contractuale dintre parti, prima instanta a considerat ca rezolutia Parchetului este întemeiata, ca a fost întocmita legal, astfel încât, în baza art. 278 ind. pct. 8 lit. a Cod procedura penala, a respins plângerea formulata de partea vatamata T.M., ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs petentii T.M. si T.S.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Analizând actele dosarului si sentinta recurata atât prin prisma criticilor formulate, cât si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept în conformitate cu dispozitiile art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, Tribunalul a apreciat ca recursurile sunt nefondate.
Astfel, Tribunalul a retinut ca prin rezolutia Parchetului s-a confirmat, în temeiul art. 228 al. 6 comb. cu art. 10 lit. d Cod procedura penala, propunerea de neîncepere a urmaririi penale fata de intimatul C.I. pentru infractiunea de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal.
În motivarea acestei solutii, s-a aratat ca numitii T.M. si S.T.I. l-au reclamat pe intimatul C.I. ca le-ar fi vândut o suprafata de teren si s-ar fi angajat sa le construiasca niste case de vacanta a caror temelii erau pe acel teren, dar care ulterior nu le-a mai construit. În urma verificarii celor aratate în plângeri a rezultat ca nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infractiuni, întrucât nici la încheierea contractului de vânzare-cumparare, nici pe parcursul executarii acestuia, intimatul nu a facut acte de inducere în eroare a reclamantilor, ci a cautat sa-si îndeplineasca obligatiile asumate prin contract, dar nu a reusit. S-a constatat ca neîndeplinirea acestor obligatii contractuale constituie litigii civile si nu infractiune, astfel ca raspunderea penala este înlaturata.
Împotriva rezolutiei sus-mentionate, petenta T.M. a formulat plângere, care a fost respinsa prin rezolutia procurorului ierarhic superior, motivat de faptul ca din analiza dosarului rezulta ca solutia data în cauza este corecta.
Petenta T.M. a formulat plângere împotriva actelor procurorului la instanta de judecata, care a fost respinsa ca neîntemeiata prin sentinta penala recurata.
Tribunalul a constatat ca solutiile dispuse de catre organele de urmarire penala sunt legale si temeinice, întrucât în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, respectiv sub aspectul laturii subiective, lipsind intentia intimatului C.I. de a-i induce/mentine în eroare pe recurentii T.M. si S. T.I.
Astfel, din actele si lucrarile dosarului s-a retinut ca recurentii T.M. si S.T.I. au încheiat cu intimatul C.I. un antecontract de vânzare-cumparare autentificat la Notariat, prin care intimatul s-a obligat sa le vânda sotilor T.M. si S.T.I. un imobil constând din teren curti constructii, împreuna cu o casa de locuit si anexe. Imobilul casa se afla în constructie, dar pretul a fost stabilit pentru casa finalizata cu materiale de constructie alese de vânzator. A fost stabilit pretul total al vânzarii, din care înainte de semnarea antecontractului, intimatul a primit un avans si s-a obligat sa construiasca casa pe terenul sus-mentionat, urmând ca diferenta sa fie achitata în doua transe.
Pe parcursul executarii lucrarilor la imobilul cu destinatie de locuinta, recurentii T.M. si S.T.I. au constatat deficiente în executarea acestora, astfel încât i-au solicitat intimatului rezilierea antecontractului de vânzare-cumparare si restituirea avansului.
Desi recurentii T.M. si S.T.I. au aratat ca au fost înselati de catre intimatul C.I., întrucât acesta nu avea proiect si nici autorizatiile necesare, mentinându-i astfel în eroare cu ocazia acelui antecontract, Tribunalul a constatat ca în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, respectiv sub aspectul laturii subiective, întrucât nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoiala, faptul ca intimatul C.I. a avut intentia de a-i induce/mentine în eroare pe recurentii T.M. si S.T.I.
Astfel, având în vedere faptul ca în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumparare nu s-a facut nici o referire cu privire la existenta sau nu a proiectului de constructie si a autorizatiei de constructie, în cauza nu exista probe cu privire la existenta vreunei actiuni de inducere/mentinere în eroare din partea intimatului.
Recurentii T.M. si S.T.I. aveau posibilitatea ca, anterior încheierii antecontractului, sa efectueze verificari cu privire la existenta proiectului de constructie si a autorizatiei de constructie si sa solicite sa se efectueze mentiuni în antecontract cu privire la acestea.
Împrejurarea ca recurentii T.M. si S.T.I. au constatat grave deficiente în constructie, nu conduce la concluzia ca intimatul C.I. ar fi savârsit infractiunea de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, atât timp cât nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoiala, faptul ca intimatul C.I. a avut intentia de a-i induce/mentine în eroare pe recurenti, la dosar neexistând probe în acest sens.
Astfel, atât în literatura juridica de specialitate, cât si în practica judiciara, s-a decis ca neexecutarea obligatiilor ce deriva dintr-un contract încheiat nu constituie infractiunea de înselaciune, daca nu s-a stabilit ca s-au folosit manopere dolosive fata de creditorul obligatiei cu ocazia încheierii contractului.
Litigiul dintre parti decurgând din antecontractul de vânzare-cumparare poate fi solutionat pe calea unei actiuni civile, în cauza nefiind întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prev. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, respectiv sub aspectul laturii subiective, lipsind intentia intimatului C.I. de a-i induce/mentine în eroare pe recurentii T.M. si S.T.I.
