Tribunalul BRAŞOV Sentinţă penală nr. 127/S din data de 09.05.2013
TRIBUNALUL BRAȘOV
– SECȚIA PENALĂ –
SENTINȚA PENALĂ NR. 127/S
Ședința publică din data de 09.05.2013
PREȘEDINTE: CCG- judecător
GREFIER :GC
Cu participare PROCUROR : BAEEA – din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpații BI și BS trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art 215 alin 1,3 și 5 Cod penal.
Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate potrivit art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 25.04.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 09.05.2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov cu numărul 2733/P/2010 din data de 03.08.2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților BI și BS sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod Penal.
Ca stare de fapt s-a reținut că BI și BS au indus și menținut în eroare pe MD cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare din data de 28.08.2006 și a actului adițional din data de 30.08.2008 prin care se promitea înstrăinarea imobilului înscris în CF 18601 Bacău, lucru nerealizat din cauza atitudinii culpabile a învinuiților. S-a apreciat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod Penal, prejudiciul inițial creat fiind în cuantum de 928.000 lei, constituirea de parte civilă purtând asupra sumei de 300.000 euro.
În cursul judecății și soțul părții civile MD a solicitat introducerea în cauză ca parte civilă.
Ca atare s-a dispus introducerea în cauză în calitate de parte civilă a numitului VGR.
Constituirea de parte civilă s-a efectuat de cei doi pentru suma de 300.000 euro daune materiale și suma de 100.000 euro daune morale.
Prezenta procedură a fost declanșată ca urmare a plângerii formulate de doamna MD. În virtutea relațiilor de prietenie dintre cele două familii, doamna MD a împrumutat soții B cu sumele de bani necesare participării la licitație pentru achiziția unei hale și ulterior pentru plata acesteia, urmând ca ulterior, hala să fie înstrăinată celor doi creditori.
După adjudecarea halei, inculpații au declarat că au efectuat o serie de acte de conservare asupra imobilului. Partea civilă a declarat că ea a suportat contravaloarea acestora.
Nu s-a putut realiza vânzarea halei la scurt timp de la achiziția acestui bun de către soții B, deoarece debitorul creanței ce a determinat scoaterea la licitație publică a halei, a contestat licitația.
Ulterior, soții B au efectuat o serie de împrumuturi la bancă, ipotecând hala, aspect ce nu a fost cunoscut de părțile vătămate și care a determinat imposibilitatea vânzării halei, așa cum se convenise.
Ca stare de fapt, instanța constată următoarele:
Conform declarației părților, părțile se cunoșteau fiind buni prieteni de familie.
Doamna MD este prietenă din copilărie cu BI și ulterior a devenit foarte bună prietenă cu doamna BS.
În virtutea acestei relații doamna MD și soțul acesteia au împrumutat soții B cu diferite sume de bani pentru desfășurarea activităților comerciale.
În anul 2005, BI i-a solicitat acordarea unui împrumut bănesc pentru cumpărarea unui spațiu comercial în Bacău.
Din cauza faptului că soții B mai aveau să-i restituie alți 25.000 de euro, MD nu a dorit să acorde împrumutul solicitat, astfel aceasta a propus ca spațiul comercial să-l achiziționeze în nume propriu iar soții B îl puteau închiria contra unei sume simbolice.
La data de 28.10.2005 era preconizată desfășurarea unei licitații organizată de către judecătoresc TMR prin care se urmărea executarea garanției imobiliare constituită de debitorul SC AGINTERVAL IMPEX SRL în vederea restituirii împrumutului în valoare de 4.015.813.023 lei, creditorul fiind BCR SA, Agenția Buhuși.
Imobilul în discuție era constituit din teren plus construcție situat în Bacău, strada G. Bacovia nr. 156 în suprafață de 3080,9 mp, depozit frigorific, în suprafață construită de 1275,39 mp și birou, în suprafață construită de 17,85 mp, având număr cadastral 1363/1/2/2.
Ca atare, la data de 28.10.2005, SC TSISRL împreună cu MD au participat la licitația organizată de către TMR, procedură finalizată prin adjudecarea imobilului contra sumei de 928.000 RON așa cum rezultă din procesul – verbal de licitație imobiliară.
Taxa de participare a fost achitată de doamna MD, bani pe care aceasta i-a avut de la soțul ei VGR.
Cu privire la procedura licitației organizate, MD a afirmat că inițial, ea a adjudecat imobilul dar, din cauza dorinței de a evita plata TVA – ului, a consimțit ca bunul să fie trecut pe numele SC TSISRL, urmând ca ulterior BI să-l înstrăineze către partea civilă.
Este clar că între SC TSI SRL reprezentată de BI și partea civilă MD a intervenit o înțelegere la acel moment, în sensul participării împreună la licitație, ultima persoană menționată urmând să pună la dispoziție banii de achiziție a imobilului descris mai sus.
Actele cauzei confirmă faptul că adjudecatar a fost SC TSI SRL, ca atare se va avea în vedere că la licitație a participat și partea civilă MD, dar imobilul nu s-a adjudecat în favoarea acesteia. Este posibil ca între părți să fi existat înțelegeri pentru ca în acest fel să fie mai mici taxele ce plătesc sau care se pot deduce.
Licitația a fost organizată de către BCR Bacău și prin aceasta a fost oferit spre vânzare spațiul comercial în discuție, bun ce aparținea SC AI SRL.
La licitația respectivă au participat MD și SC TSI SRL (reprezentată de BI).
La data de 17.11.2005, SC TSI SRL a devenit adjudecatara imobilului, banii fiind plătiți de către MD și de soțul acesteia.
Banii pentru participarea la licitație și pentru achiziția halei au fost plătiți de părțile civile. De altfel, toate părțile implicate recunosc acest fapt. Viramentele bancare confirmă de asemenea această stare de fapt.
Ulterior între SC TSI SRL și SC A SRL au intervenit o serie de procese civile având în vedere refuzul celei din urmă societăți de a părăsi spațiul.
Fiind notate procesele nu s-a put realiza vânzarea halei către MD, astfel cum a existat înțelegerea inițială dintre părți.
Pentru a-și preconstitui un mijloc de probă, MD a încheiat cu BI un contract de împrumut (f. 47), specificându-se suma împrumutată (258.500 euro), scopul acordării (cumpărarea imobilului descris mai sus) și dobânda anuală (6% – adică 15.500 de euro). Data încheierii actului a fost 01.11.2005. nu a fost prevăzut un termen de rambursare.
La data de 28.08.2006 a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare prin care promitenta SC TSI SRL se obligau să vândă către MD imobilul respectiv în momentul în care procesele civile cu SC A SRL se vor finaliza specificându-se în contract faptul că prețul de achiziție a fost plătit prin banii trimiși de petentă (f. 44 – copie, f. 423 – 425 original).
La punctul 3 din actul menționat este precizat prețul stabilit de comun acord (928.000RON) specificându-se că a fost plătit integral în lunile octombrie și noiembrie 2005, existând extrase de cont doveditoare, între MD și BI.
Termenul stabilit de comun acord pentru perfectarea actului de vânzare – cumpărare a fost de o lună de la soluționarea irevocabilă a tuturor celor trei procese menționate în antecontract.
Părțile au stabilit că, în cazul în care dreptul de proprietate va fi pierdut ca urmare a celor trei procese intentate de către debitorul executat, promitenta vânzătoare (societatea) se obligă să restituie suma primită ca preț.
În Cartea Funciară a fost notată promisiunea de vânzare – cumpărare din data de 28.08.2006 (f. 72).
În decembrie 2007 s-a stabilit ca de sărbătorile pascale să fie încheiat actul de vânzare – cumpărare pentru hală.
Conform declarației părții civile, în toată această perioadă numita MD s-a comportat față de imobil ca un adevărat proprietar, în acest sens a plătit impozitul aferent anilor 2005 – 2007, a participat cu bani pentru repararea acoperișului, pentru demararea lucrărilor pentru alimentarea cu apă, pentru lucrări de intabulare etc., investiție cuantificată de parte civilă la suma de 15.181 euro. Partea civilă a declarat că acești bani au fost dați inculpatului BI.
În aprilie 2008 soții B au refuzat să încheie actul preconizat, în acest sens aceștia nu s-au prezentat la conform înțelegerii avute cu părțile civile.
Având în vedere refuzul celor doi, doamna MD a efectuat o serie de investigații pe cont propriu și a aflat că imobilul respectiv a fost grevat în februarie 2007 cu o ipotecă în favoarea BRD Bacău pentru garantarea unui împrumut luat de la unitatea bancară menționată.
În anul 2008 a fost încheiat un act adițional la antecontractul de vânzare – cumpărare soții B venind cu alte două garanții – casa bun propriu și o baracă metalică proprietatea SC TT SRL (o altă societate a învinuiților).
Actul a fost încheiat la data de 30.08.2008 și face trimitere la data încheierii antecontractului menționat anterior (28.08.2006).
Data limită a încheierii actului de vânzare – cumpărare a fost fixată la 01.03.2009.
Două dintre ipotecile încheiate în favoarea BRD – Bacău urmau a fi radiate până la data de 31.12.2008, iar cea de-a treia urma să fie preluată de promitenta – cumpărătoare pe o perioadă de maxim 3 ani.
Promitenții – vânzători aduc ca și garanție două imobile și se obligă la plata integrală a datoriei către BRD – Bacău.
În Cartea Funciară a fost notată promisiunea ipotecară în conformitate cu actul adițional menționat (f. 66 – 68, 70 – 71).
În noiembrie 2008, MD a notat în Cartea Funciară antecontractul încheiat și actul adițional.
Părțile civile au efectuat numeroase încercări pentru a se încheia actul de vânzare – cumpărare în formă autentică, aceasta nu s-a realizat.
Soții B au plătit către părțile civile lunar, sau aproape lunar sume da bani (1500 euro), acestea au fost percepute de părțile civile ca fiind chiria pentru spațiu, iar de către soții B ca fiind restituire de împrumut. Totodată inculpatul BI a susținută că la rândul său a efectuat o serie de îmbunătățiri la hală, astfel că pentru a avea lichidități a efectuat împrumuturi și a deschis linii de credit la bancă.
Faptul că nu s-a rambursat nicio parte din împrumut ci se plătea chiria lunar este cert, pentru că împrumutul și dobânda stabilită nu putea fi restituit în 8-10 ani cu plata sumei de 1500 euro pe lună. De altfel la acea dată chiar dacă exista intenția de vânzare între cele două părți nu se perfectase contractul de vânzare cumpărare, ca atare plata sumei de bani era cu titlu de chirie și nu de rată. Antecontractul de vânzare – cumpărare din data de 28.08.2006 relevă obligația celor două părți de a încheia contractul preconizat în maximum o lună de la soluționarea irevocabilă a procedurilor inițiate de SC AI SRL.
La data de 30.08.2008, între SC TSI SRL și MD se încheie un act adițional la antecontractul de vânzare – cumpărare menționat anterior (f. 46) prin care părțile stabilesc un termen ferm de încheiere a contractului (01.03.2009) și stabilesc modalitatea de stingere a datoriilor către BRD – Bacău.
Inculpații au negat semnarea acestui act, însă raportul tehnico – științific (f. 405 – 414) a stabilit că BS a semnat actul, iar referitor la BI s-a arătat că există o probabilitate ca acesta să fi semnat actul. Inculpatul BI a arătat că acest act a fost semnat în alb, la cererea părții civile MD, care a solicitat acest act ca o garanție.
Ulterior soții B prin SC TSI SRL au constituit drepturi de ipotecă în favoarea BRD – Sucursala Bacău (f. 417 – 422) și astfel nu s-a mai putut realiza vânzarea halei către MD.
Simplificând situația se constată că părțile civile solicită tragerea la răspundere penală a inculpaților, persoane fizice, care în cadrul unui contract sinalagmatic inițial a existat un contract de împrumut după care pentru suma împrumutată au stabilit vânzarea imobilului hală licitat, vânzare care urma să fie efectuată de persoana juridică, pentru faptul că inculpații în calitate de persoane fizice nu au mai executat obligațiile contractuale, astfel cum au fost stabilite prin voința părților, rezultatul produs fiind unul evident prejudiciabil pentru părțile civile, cu obținerea concomitentă a unui folos material injust pentru inculpați.
Partea civilă MD l-a împrumutat pe inculpatul B cu suma de bani necesară participării la licitație și apoi pentru adjudecarea halei în favoarea societății comerciale ce aparține inculpaților. Societatea comercială care aparține celor doi inculpați s-a obligat să vândă părții civile bunul adjudecat, adică hala, la prețul dat cu ocazia împrumutului realizat între partea vătămată și inculpatul B.
Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. 3 Cod Penal, constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, în condițiile stipulate.
În cauză instanța apreciază că este o singură parte vătămată numita MD, ea și soțul acesteia VGR fiind părți civile. Cei doi au vocația de parte civilă, banii fiind dați din patrimoniul comun al soților.
Partea vătămată MD a arătat că a avut reprezentarea că a fost indusă în eroare în momentul în care au solicitat inculpaților să se prezinte la notar pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare a halei, inculpații nu s-au prezentat și ulterior au constatat existența ipotecii instituită asupra halei.
Se impune ca atare a se stabili momentul comiterii presupusei fapte, în condițiile în care inducerea în eroare s-a realizat prin acțiune, instituirea unor ipoteci asupra bunului imobil fără acordul părților civile și prin inacțiune, neprezentarea la notar pentru perfectarea actelor, aceasta în condițiile în care ne aflăm în prezența a două raporturi juridice, un contract de împrumut încheiat între două persoane fizice, inculpatul BI și partea vătămată MD și un de vânzare cumpărare încheiat între persoana juridică SC TSI SRL și partea vătămată MD.
Pentru aplicarea art. 215 alin. 3 Cod Penal se cere ca, fie la încheierea contractului, fie pe parcursul executării, inculpatul să fi întreprins acțiuni de inducere în eroare prin mijloacele prevăzute de lege și numai în acest fel să fi determinat cealaltă parte să încheie sau să execute contractul.
Ca urmare, pentru a reține existența infracțiunii de înșelăciune, instanța trebuie să constate în ce constă inducerea în eroare și dacă datorită acestei erori, partea vătămată a săvârșit vreo acțiune sau omisiune de pe urma căreia a suferit vreo pagubă materială.
La momentul participării la licitație pentru adjudecarea halei și ulterior acestui moment, în sarcina inculpaților nu se poate reține vreo acțiune sau inacțiune specifică inducerii în eroare. Încheierea contractului de împrumut pentru banii necesari adjudecării halei și a promisiunii de vânzare a halei, s-a efectuat în condițiile în care inculpații nu au exercitat manopere dolosive.
Atitudinea ulterioară constând în ascunderea faptului că au fost finalizate litigiile cu privire la hală și instituirea unor ipoteci asupra halei, fără acordul părții vătămate nu pot fi considerate acțiuni de inducere sau menținere în eroare.
Pe de o parte aceste acțiuni se circumscriu unei conduite imorale, iar pe de altă parte simpla minciuna, simplul fapt de a afirma un neadevăr sau de a nega un adevăr, nu constituie un mijloc de inducere în eroare. Poziția procesuală a inculpaților, de negare, de recunoaștere parțială și respectiv de prezentare a stării de fapt în alt mod decât părțile civile, nu reprezintă dovezi ale inducerii în eroare a părților civile.
Prin acțiunile ulterioare, inculpații au răspuns cererii părții vătămate și a soțului acesteia de a institui diferite garanții pentru recuperarea de către părțile civile a prejudiciului suferit.
Astfel în anul 2008 a fost încheiat un act adițional la antecontractul de vânzare – cumpărare soții B prin societatea comercială au cu alte două garanții – casa bun propriu și o baracă metalică proprietatea SC TT SRL (o altă societate a învinuiților), act care are loc după momentul considerat de părțile civile ca fiind momentul inducerii în eroare.
De asemenea, faptul că proprietatea din sat Hemeiuș cu care societatea comercială a celor doi inculpați garantase la data de 30.08.2008 executarea antecontractului de vânzare – cumpărare, a fost vândută la data de 22.11.2010 către mama inculpatei (f. 440 – 441) cu 80.000 de lei deși inculpații o achiziționaseră cu 100.000 euro, poate fi considerat un act de rea credință, dar acesta a avut loc după consumarea și epuizarea acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, ca atare nu are relevanță decât sub aspectul analizei măsurii în care inculpații au urmărit cu rea credință diminuarea patrimoniului lor în detrimentul creditorilor, conduită ce poate fi sancționată printr-o acțiune pauliană.
Potrivit art. 215 din Codul penal constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Potrivit alin.3 din Codul penal, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Practica judiciară a consacrat că pentru existența înșelăciunii prev în alin 3 al art. 215 cod penal este necesar ca inducerea în eroare sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât fără aceasta eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Prin alte cuvinte, este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să fi avut rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea sau executarea contractului în condițiile stipulate.
Dacă fără inducerea sau menținerea în eroare a persoanei, aceasta tot ar fi contractat, existenta infracțiunii de înșelăciune este exclusă, chiar și în situațiile în care s-ar constata ulterior că a avut de suferit prejudicii de pe urma acelui contract.
În plus, infracțiunea de înșelăciune presupune însă sub aspectul laturii obiective o acțiune de inducere în eroare. În mod excepțional ea se săvârșește printr-o inacțiune. Pentru ca o inacțiune să poată formula elementul material al înșelăciunii este necesar să se stabilească în sarcina făptuitorului obligația de a acționa într-un anume fel, lucru pe care nu l-a făcut.
Transpunând aceste principii în cauza de față se constată că la momentul încheierii contractului de împrumut, sau a promisiunii de vânzare nu a existat din partea inculpaților nicio acțiune de inducere în eroare, faptul că ulterior nu și-au îndeplinit obligația de a se prezenta la notar pentru perfectarea contractului în formă autentică, nu reprezintă un act de inducere în eroare, în condițiile în care după acest moment se încheie un nou act juridic prin care societatea inculpaților găsește modalități de garantare a acoperirii prejudiciului suferit de părțile civile.
Pe de altă parte, neaducerea la cunoștința părților civile a finalizării litigiilor civile cu privire la hală, chiar dacă de acest moment era legat încheierea contractului în formă autentică, nu poate reprezenta inducere în eroare deoarece nu s-a prevăzut în mod expres o asemenea obligație în sarcina inculpaților. Prezentarea neadevărată a situației în sensul că litigiile nu au fost finalizate este o negare a adevărului, fără ca prin aceasta să se fi realizat inducerea în eroare.
Pe de altă parte, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de inculpați, părțile civile avea la îndemână o serie de pârghii civile pentru recuperarea prejudiciului suferit. Există un contract de împrumut, o promisiune de vânzare și un contract de garanție. Or în aceste condiții se puteau pune la adăpost pentru recuperarea prejudiciului.
Între persoana fizică pe de o parte și persoana juridică reprezentată de aceeași persoană fizică, pe de altă parte și obligațiile asumate de aceste persoane există diferențe, ca atare tragerea la răspundere penală a persoanei fizice pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții pentru o inacțiune a persoanei juridice nu este posibilă, lipsind și latura subiectivă a infracțiunii.
Partea vătămată a realizat în cursul anului 2008 inducerea în eroare, cu toate acestea plângerea pentru înșelăciune este formulată în cursul anului 2010. În mod evident, legea nu prevede în cazul înșelăciunii un termen de introducere a plângerii.
Cu toate acestea și conduita părții vătămate trebuie analizată prin prisma existenței consecinței prevăzute de lege, respectiv a inducerii în eroare și ca atare că prin plângerea formulată nu urmărește de fapt substituirea cadrului civil celui penal, pentru a obține în condiții mai ușoare contraprestația celui despre care afirmă că l-a indus în eroare.
Nu în ultimul rând, înțelegerea dintre părți s-a bazat pe relațiile de prietenie ce existau între acestea. Ca atare la baza raporturilor juridice ce s-au născut între părți nu a stat vreo acțiune dolosivă a inculpaților, ci părțile civile au acceptat participarea firmei inculpatului la licitație, cu plata sumei de participare au fost de acord cu achiziția halei cu banii lor, fără ca pentru aceasta să se fi exercitate acte dolosive, acțiuni fiind exercitate de părțile civile în virtutea relațiilor de prietenie cât și pentru a realiza o investiție.
Atitudinea ulterioară a inculpaților, prin ascunderea unor situații și împrejurări, care de altfel ar fi putut fi descoperite cu ușurință, cu atât mai mult cu cât părțile civile au cotizat inclusiv pentru plata onorariilor avocaților pentru litigiile ulterioare referitoare la hală, fiind vorba de două persoane mature, cu pregătire profesională ridicată, cu o situație socială și economică aptă se le asigure accesul la informații, nu realizează din punct de vedere al laturii subiective intenția de a induce în eroare.
Lipsind latura obiectivă adică elementul material, acțiunea de inducere în eroare cât și latura subiectivă, intenția de induce în eroare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 litera d Cod Procedură Penală.
Deși raportul juridic de conflict are la bază un contract civil, inițial ce a avut rolul unui împrumut și ulterior transformat de părți într-o promisiune de vânzare a unui bun imobil, chiar dacă una dintre părți nu și-a îndeplinit obligația asumată, tribunalul apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b Cod Procedură Penală.
Prestația părții vătămate a constat în aceea de a da banii împrumut în ideea că bunul cumpărat cu banii împrumutați de ea să intre în patrimoniul ei ca urmare a vânzării acestui bun de debitorii contractului de împrumut. Această prestație a fost îndeplinită.
Contraprestația consta în restituirea banilor împrumutați, ulterior în contraprestația ca societatea comercială ce a devenit proprietară a bunului cumpărat cu banii împrumutați să vândă părții vătămate bunul.
Este clar că patrimoniul părții vătămate a fost diminuat cu suma împrumutată în favoarea patrimoniului inculpaților care a crescut cu aceeași sumă, iar faptul că această situație nu a fost restabilită are la bază o acțiune culpabilă a inculpaților de natură a fi atrasă răspunderea civilă delictuală și nu o răspundere contractuală.
Sub aspectul laturii civile, părțile civile s-au constituit părți civile cu suma de 300.000 euro daune materiale și suma de 100.000 euro daune morale.
La termenul de judecată din data de 25.04.2013partea vătămată MD, asistată de avocatul ales a învederat instanței că își restrânge pretențiile la suma de 264.000 euro daune materiale și 100.000 euro daune morale. Daunele materiale reprezintă sumele de bani efectiv date inculpaților pentru participarea la licitație și pentru achiziția halei.
Conform art. 998 Cod Civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Potrivit art. 999 Cod Civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Faptele care formează obiectul cauei fiind comise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil, conform art. 6 din acesta din urmă sunt aplicabile dispozițiile în Vigoare la epoca faptelor.
În cauză poate opera răspunderea civilă delictuală, deoarece sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, în speță inculpații au împrumutat de la părțile civile, sume de bani, pe care pe de o parte nu le-au restituit, iar pe de altă parte nici nu și-au îndeplinit obligația de a vinde imobilul astfel cum s-au obligat, prin aceste acțiuni și inacțiuni exercitate de inculpați, chiar dacă nu au fost considerate de natură penală, au fost aduse o serie de atingeri drepturilor subiective și intereselor legitime ale părților vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, între acțiunile și inacțiunile inculpaților și diminuarea patrimoniului părților civile există legătură; vinovăția autorului faptei ilicite, în condițiile în care, în materia răspunderii civile, este atrasă această răspundere pentru cea mai mică culpă. Or în speță, vinovăția inculpaților se grefează pe întreaga conduită pe care au avut-o în cadrul neîndeplinirii obligațiilor asumate.
Prejudiciul material este cert suma de 264.000 euro reprezintă suma de bani plătită de părțile civile pentru participarea firmei inculpatului la licitație și suma de bani plătită efectiv de părțile civile pentru achiziția halei. La constituirea de parte civilă, părțile civile nu au solicitat dobânzi penalizatoare.
Deoarece ambii inculpați au recunoscut primirea banilor și disponibilitatea de a despăgubi părțile civile și ca atare pentru a restabili situația anterioară, pornind și de la premisa că banii au profitat ambilor inculpați, urmează ca în baza art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală art. 998, 999 inculpații să fie obligați în solidar la plata despăgubirilor civile de 264.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial din ziua plății.
În ceea ce privește daunele morale, pentru sentimentul de frustrare încercat de părțile civile ca urmare a faptului că erau prieteni de familie cu inculpații, nu se pot acorda daune morale în prezenta procedură, fiind vorba de o infracțiune contra patrimoniului.
Instanța nu exclude de plano posibilitatea ca o infracțiune contra patrimoniului să atragă acordarea de daune morale ci în speță, având în vedere faptul că părțile civile au contractat de bună voie fără luarea unor măsuri minime anterioare de conservare a investiției, se apreciază că daunele morale sunt excluse, deoarece au la bază invocarea propriei culpe.
Părțile civile au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților pentru a se asigura recuperarea prejudiciului.
Au fost enumerate bunurile inculpaților și anume: teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în localitatea Hmeiuș Județul Bacău; teren extravilan în suprafață de 860 mp situat în localitatea Luncani Județul Bacău și clădire, casă de locuit în suprafață de 180 mp situată în Hemeiuș Județul Bacău. Audiați inculpații, au arătat că aceste bunuri nu se mai află în patrimoniul lor.
În aceste împrejurări nu se poate institui măsura sechestrului asupra bunurilor inculpaților.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare, în baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală acestea rămân în sarcina statului.
Referitor la cheltuielile judiciare solicitate de părțile civile MD și VGR, au fost solicitate sumele de 8.064 lei onorariu avocat, 4.100 lei onorariu avocat și 913,48 euro, cheltuieli de transport și hotel.
Având în vedere soluția de achitare a inculpaților, cererea de acordare a cheltuielilor judiciare nu poate fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 11 punctul 2 litera a Cod procedură penală raportat la art. 10 litera d Cod procedură penală achită pe inculpații: BI și BS pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1, 3 și 5 Cod Penal.
În baza art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpații în solidar să plătească părților civile MD și VGR suma de 264.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial din ziua plății, cu titlu de daune materiale.
Respinge cererea părților civile de acordare a daunelor morale ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaților.
În baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Respinge cererea părților civile constând în obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu partea civilă VGR.
Pronunțată în ședință publică azi data de 09.05.2013.
