infractiunea de inselaciune. Jurisprudență Înşelăciune


Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 11 din data de 23.05.2013

infracțiune de înșelăciune, prev. de art. 215 C.pen

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. ……….

SENTINȚA PENALĂ NR. …….

Ședința publică de la ….

Președinte: ….

Grefier: …….

Parchetul de pe lângă Judecătoria …. este reprezentat de procuror ……

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 304 C.p.p.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpata … trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata din detenția Penitenciarului ……. asistată de av. ales …… lipsind partea civilă ….

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care;

În baza art. 85, 327 C.p.p., după verificarea identității și depunerea jurământului cu mâna pe Biblie se audiază separat martorii …., declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale separat atașate la dosar.

Se constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

În baza art. 339 C.p.p nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 340 C.p.p. acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria .prin care a fost trimisă în judecată inculpata … considerând faptele dovedite cu contractul de credit de consum încheiat de martorul … cu partea vătămată și anexele acestui contract, cererea de acordare a creditului de consum și actele care au stat la baza încheierii contractului, adeverința de nr. …….. falsificată de inculpată, înscrisul intitulat confirmarea numărului de telefon al angajatorului, falsificat de asemenea de inculpată, raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din care rezultă că scrisul olograf de completare de pe adeverința de venit nr. …. și pe documentul confinare număr de telefon reproduce scrisul inculpatei, adresele ORC …și ITM .. din care rezultă că martorul … nu a avut nicio calitate și nu a fost angajat la SC …, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și declarațiile martorilor care au fost audiați în cauză. Apreciază că din toate aceste probe coroborate, rezultă fără dubiu vinovăția inculpatei, de aceea solicită instanței a dispune condamnarea acesteia în baza art. 31 alin. 2 C.pen. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen. , cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. și în baza art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și cu art. 37 lit. a C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. la câte o pedeapsă cu închisoarea, just individualizată, stabilită între limitele legale, pentru fiecare din cele două infracțiuni săvârșite de inculpată, cu aplicarea art. 42 C.pen. în privința infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 83 C.pen. procurorul solicită revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. …. a Judecătoriei ….. Solicită revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. …… a Judecătoriei …

Solicită de asemenea descontopirea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. .. a Judecătoriei …. în pedepsele componente, respectiv o pedeapsă de ani închisoare, 2 pedepse de 2 luni închisoare.

Descontopirea pedpesei de trei ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. …. a Judecătoriei ..în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 luni închisoare aplicate în cauză și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. …. a Judecătoriei .. a cărei suspendare condiționată a executării a fost anulată și contopită în cauză.

În baza art. 36 alin. 2 și art. 34 lit. b C.pen. cu referire la decizia nr. …. a Î.C.C.J. solicită contopirea acestor pedepse repuse în individualitatea lor, respectiv 2 ani închisoare, 2 pedepse de 2 luni închisoare, 2 pedepse de 3 ani închisoare și o pedeapsă de 3 luni închisoare, aplicarea pedepsei celei mai grele, aceea de 3 ani închisoare, această pedeapsă reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele care fac obiectul prezentului dosar. pe cale de consecință solicită executarea acestei pedepse alături de fiecare din cele 2 pedepse stabilite în prezenta cauză, care a fost comisă de inculpată în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 36 alin. 1 C.pen. și art. 34 lit. b C.pen. solicită contopirea pedepselor astfel rezultate cu pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. ………. a Judecătoriei …., solicită aplicarea pedepsei celei mai grele la care să se aplice un spor, pedeapsă care să fie executată în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen. solicită aplicarea pedepsei accesorii și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II și lit. b C.pen. până la terminarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen. solicită deducerea din pedeapsa aplicată inculpatei a perioadei deja executată din data de 14.11.2012 la zi.

În baza art. 14, art. 346 C.pr.pen. cu referire la art. 998 C. civ. solicită obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în favoarea părții civile în măsura dovedirii pretențiilor.

Solicită anularea mandatului de emis în baza sentinței penale nr. ……. a Judecătoriei ….. și emiterea unui nou mandat de executare.

În baza art. 348 C.pr.pen. solicită anularea înscrisului intitulat adeverință de venit nr. ……. și a documentului intitulat confirmare nr. de telefon angajator, aflat la fila 58 d.u.p..

În baza art. 118 lit. a C.pen., solicită confiscarea acestor înscrisuri în favoarea statului.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Av. …… pentru inculpata …….. solicită arată că este adevărat că inculpata a recunoscut vinovăția, dar nu a uzat de prev. art. 320 ind. 1 C.pr.pen. deoarece acesta nu se consideră vinovată de infracțiunea de înșelăciune întrucât nu i-a profitat cu nimic ceea ce a făcut. Inculpata recunoaște că a comis acel act de fals. Arată că, dacă instanța se va apleca asupra stării de fapt va putea observa că adevărul este mai mult la inculpată decât la martorii care au declarat în mod neechivoc și evaziv aspecte legate de desfășurarea evenimentelor. Cu privire la declarația martorului …. arată că nu tinde să îi dea crezare la ceea ce spune, deoarece crede că a știut tot și a urmărit obținerea unui folos, fie pentru a stinge datorii, fie pentru trai.

În principal solicită achitarea inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune și condamnarea doar pentru infracțiunea de fals, la o pedeapsă just individualizată, reținând chiar ca și o circumstanța atenuantă faptul recunoașterii acestei infracțiuni pentru că, dincolo de trecutul infracțional al inculpatei, acesta a avut o atitudine sinceră și cooperantă în vederea aflării acelui adevăr pe care îl percepe în această cauză.

Cu privire la antecedența penală a inculpatei arată că achiesează la concluziile reprezentantei Ministerului Public, solicitând revocarea suspendărilor, contopirea și deducerea perioadei executate.

Inculpata având cuvântul arată că susțin concluziile apărătorului său.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria .. nr. ………….. s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatei ……pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 31 al. 2 C.pen. rap. la art. 215 al.1,2,3 C.pen., cu aplic. art. 37 al.1 lit. a C.pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 Cp., cu apl. art. 41 alin. 2 Cp. și art. 37 alin. I lit. a) Cp., constând în aceea că în cursul anului 2008, a falsificat două înscrisuri sub semnătură privată, respectiv adeverința de venit nr…… pe numele lui ………. și confirmarea numărului de telefon al angajatorului – .., după care a înmânat aceste înscrisuri martorului ………

Audiată fiind, atât în faza de urmărire penală cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpata a recunoscut doar parțial faptele comise.

Din fișa de judiciar a inculpatei a rezultat faptul că acesta a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie.

Din conținutul dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 21.05……, SC .. a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria …o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări față de … pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Parchetul de pe lângă Judecătoria ..a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului … sub aspectul săvârșirii infr. de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată reținându-se în esență, că … suferă de alcoolism cronic, stare de care a profitat …., care l-a direcționat pe … în acțiunile sale de obținere a unui credit de consum în valoare de 9080,16 lei de la ….. fiind aproape în permanență sub influența băuturilor alcoolice, săvârșind faptele fără vinovăție.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria … în vederea efectuării de cercetări față de …. sub aspectul săvârșirii infr. de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și tentativă de înșelăciune.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că numitul .….. în cursul anului 2008, a cunoscut-o pe inculpata .. prin intermediul numitului …, care a stabilit o întâlnire între aceștia în fața magazinului …… ocazie cu care inculpata i-a solicitat numitului .. să o ajute să facă cumpărături, fără a preciza ce anume, invocând totodată faptul că are datorii la bănci, astfel că nu poate solicita credit.

Propunerea inculpatei prin care îi solicita martorului ….. să ridice un credit pe numele său, banii ridicați să-i înmâneze ei, urmând ca ratele lunare să le achite ea, a fost acceptată de martor având în vedere că numitului …., care era de față la momentul la care s-a făcut această propunere, a declarat că inculpata este o persoană ” de cuvânt”;, care va plăti ratele lunare.

La solicitarea inculpatei, …….. i-a înmânat cartea de identitate în original, oferindu-i totodată acestuia băuturi alcoolice, martorul fiind de altfel o persoană ce avea probleme cu alcoolul.

În momentul în care martorului ….. i-a fost restituită cartea de identitate, i s-au înaintat mai multe formulare, ștampilate în fața sa de inculpată, pe care martorul le-a semnat în alb.

După câteva zile, martorul a fost sunat de inculpată, solicitându-i să vină la …, pentru a cumpăra produse, astfel că s-a prezentat cu aceasta la un magazin de produse electronice din ……. Nu au cumpărat nimic deoarece li s-a comunicat să vină a doua zi, însă martorul a declarat că după ce a primit bani de la …. ., s-a întors acasă și nu s-a mai întâlnit cu aceasta.

Fiind audiată, inculpata a recunoscut doar parțial faptele reținute în sarcina sa, declarând că este adevărat că a completat în fals un număr de trei adeverințe de venit în care a inserat datele lui … și pe care a aplicat apoi o ștampilă falsă a SC …… SA;

De asemenea, aceasta a precizat că este adevărat că ea a completat inclusiv rubrica destinată numelui administratorului cu numele real al acestuia, pe care 1-a aflat de pe internet, iar la rubrica destinată numelui contabilului a scris un nume fictiv, precizând totodată că a completat în fals confirmarea numărului de telefon al angajatorului și o factură fiscală pe numele lui …….

Deși inițial inculpata a declarat că nu cunoaște detalii cu privire la încheierea efectivă a contractului de credit de consum și cu privire la ridicarea bunurilor pentru care acest credit a fost acordat, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală aceasta a recunoscut, declarând că ea a fost cea care i-a spus lui …… ce activități trebuie să întreprindă pentru a obține creditul.

În faza de judecată, inculpata a revenit asupra acestui aspect, menționând că este adevărat că a emis acele adeverințe de venit, în care a inserat date nereale cu privire la faptul că numitul …….. ar fi angajatul SC ……SA, menționând un anumit salariu, o dată de angajare, însă menționează că a întocmit în fals aceste adeverințe întrucât dorea să-l ajute pe ….. să achiziționeze un credit pentru a-și cumpăra un TV și pentru a-și ridica de la amanet o chitară, în nici un caz nu a fost vorba de obținerea creditului pentru ea, declarând totodată că la momentul la care a completat în fals acele adeverințe, avea cunoștință că acestea urmau a fi folosite pentru obținerea unui credit.

Din declarația martorului ….. instanța reține că în cursul anului 2008, a inițiat procedurile de obținere a creditului de consum la solicitarea inculpatei …., care a luat legătura cu el prin intermediul martorului …….și care 1-a rugat să o ajute să cumpere niște bunuri cu ajutorul cărții de identitate a martorului întrucât nu poate contracta împrumuturi în nume propriu deoarece are alte datorii la bancă.

… a mai precizat că a fost de acord cu cele propuse de inculpată, care i-a oferit apoi băuturi alcoolice, i-a solicitat să semneze o adeverință de venit în alb, rugându-1 totodată să îi lase și cartea de identitate, ceea ce martorul a făcut; ulterior s-au mai întâlnit, …… semnând la solicitarea lui …. mai multe formulare tipizate în alb, după care nu s-a mai întâlnit cu aceasta, însă în momentul în care a văzut că la dresa de domiciliu primește mai multe înscrisuri legate de un contract de credit, a încercat să ia legătura cu inculpata și cu ….., însă nu a reușit să îi găsească.

De asemenea, martorul a precizat că nu are nicio calitate la ….. și nu a semnat nici un contract cu …….

Aspectele relevate de …. se coroborează cu cele relatate de martorul ….., care a confirmat faptul că el a fost cel care le-a făcut cunoștință celor doi și a asistat la o parte din discuțiile purtate de ei, confirmând faptul că era vorba de un contract de credit ce urma să fie încheiat în numele lui …….;

De asemenea, martorul …. a mai relatat că s-a întâlnit ulterior cu … care era revoltat de faptul că ar fi primit facturi, menționând că numita ……. ar fi achiziționat ceva marfă fără știrea lui și fără să primească nimic, astfel că urmează să se adreseze cu plângere în acest sens.

Martorul ……… a declarat că procedura premergătoare încheierii contractelor de credit de consum, încheierea propriu-zisă a acestora aceasta presupunea în toate cazurile prezentarea de către clienți a unei facturi proforma pentru bunurile pe care intenționau să le cumpere, completarea unei cereri de acordare a creditului, depunerea unei adeverințe de venit și a unei copii a cărții de identitate, trimiterea acestor înscrisuri la sediul din București al creditoarei, aprobarea creditului și semnarea contractului de împrumut.

Starea de fapt descrisă anterior, rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă și acte premergătoare: adeverința de venit nr. ……, angajament de plată ……, cerere de acordare a creditului de consum nr. ………., acord de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor, anexa 1 la cererea de credit, protocol de recepție, copie a confirmării numărului de telefon al angajatorului S.C …… S.A.), factura seria ….. emisă de S.C. …..S.R.L., grafic de rambursare client ……, contract de credit de consum cu anexe, adresă de la ORC .., adresă de la Inspectoratul teritorial de Muncă al Județului …….., proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile martorilor ……., proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, raport de constatare tehnico-științifică nr. ……… întocmit de IPJ …….- Serviciul Criminalstic, fișa fiscală pe anul 2007 a numitului ….., declarațiile inculpatei …….

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. …… întocmit de IPJ …. Serviciul Criminalstic, rezltă că scrisul olograf de completare de pe adeverința de venit cu nr. de ieșire …… a fost executat de ….. Iar scrisul olograf de completare de pe copia documentului ” Confimiare număr de telefon angajator”, cu excepția mențiunii olografe “conform cu originalul …”, reproduce scrisul executat de …….

Din cuprinsul cererii de acordare a creditului de consum nr. ….., coroborat cu contractul de credit de consum din aceeași dată, rezultă că între ….., pe de o parte și S.C. ….. S.A. pe de altă parte, s-a încheiat contractul mai sus menționat având ca obiect acordarea de S.C. …… S.A, în calitate de creditoare, a unui împrumut în valoare de 5508,82 lei în vederea achiziționării unui dulap ” Mary”, a mobilierului pentru hol “Nasnir”; prin clauza de la pct. 3 din contract s-a mai stabilit că valoarea totală a contractului este de 9 080, 16 lei, cuprinzând avans, capital, dobândă, asigurare, cheltuieli de dosar.

Din adresele emise de Oficiul Registrului Comerțului ….. și Inspectoratul teritorial de muncă al județului ……… rezultă că …nu a avut nicio calitate și nici nu a fost angajat la SC ….SA.

Întrucât starea de fapt prezentată mai sus se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că, în privința faptelor inculpatei există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.52, art. 66 C.p.p. fiind răsturnată.

În drept, fapta inculpatei ……, care a completat rubricile adeverinței de venit nr. …… în locul reprezentanților SC ….. SA, atestând în mod nereal că …….. era angajatul acestei societăți comerciale, reproducând astfel conținutul pe care îl are în mod obișnuit un astfel de înscris, după care a executat și semnăturile administratorului și contabilului și a aplicat o ștampilă falsă pe înscris, precum și fapta aceleiași inculpate care a completat documentul intitulat ” Confirmare număr de telefon angajator”, a semnat în locul directorului general și a aplicat pe înscris ștampila falsă, după care a încredințat cele două înscrisuri lui ….. pentru folosire, în vederea încheierii unui contract de credit de consum, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 Cp., cu apl. art. 41 alin. 2 Cp. și art. 37 alin. I lit. a) Cp.

Fapta aceleiași inculpate ……. care, cu intenție, a înlesnit săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, de către ……., care a acționat fără vinovăție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin. 2 Cp., rap. la art. 215 alin.l, 2, 3 Cp., cu apl. art. 37 alin. 1 lit. a) Cp.

Mijloacele frauduloase folosite pentru inducerea în eroare a angajaților S.C. …….. S.A. constau tocmai în cele două înscrisuri falsificate mai sus menționate.

Cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatei au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei reprezentându-l pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin sent. pen. …… a Judecătoriei ………

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatei ( condamnată anterior tot pentru fapte de înșelăciune, cercetată în numeroase dosare, pentru fapte similare, dovedind fără putință de tăgadă premeditarea de către inculpată a faptelor sale, atitudinea parțial sinceră adoptată de aceasta pe parcursul procesului penal).

Astfel, în baza art. 31 al. 2 C.pen. rap. la art. 215 al.1,2,3 C.pen., cu aplic. art. 37 al.1 lit. a C.pen., instanța va condamna pe inculpata ….. la o pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 290 al.1 C.pen., cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. și art. 37 al.1 lit. a C.pen., va condamna aceeași inculpată la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

Având în vedere că faptele au fost săvârșite în cursul termenului de încercare de 4 ani, instanța, în baza art. 83 C.pen. va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. … a Judecătoriei … definitivă la …. prin neapelare, urmând a revoca și suspendarea sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. ….. a Judecătoriei …., definitivă prin decizia penală nr. ……..

Va descontopi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. …. a Judecătoriei …. în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare și va descontopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. …. a Judecătoriei …… în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 luni închisoare (aplicați în cauză), 3 ani închisoare (aplicați prin s.p. …… pe care în baza art. 36 al.2-art. 34 lit. b C.pen. le va contopi în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare (acesta reprezentând primul termen al recidivei mari postcondamnatorii ) pedeapsă ce urmează a se executa alături de fiecare din cele două pedepse aplicate în cauză (3 ani și 2 luni închisoare, 4 luni închisoare), rezultând pedepsele de 6 ani și 2 luni închisoare și de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 36 al.1 C.pen și art. 34 lit. b C.pen. va contopi aceste pedepse (6 ani și 2 luni închisoare și de 3 ani și 4 luni închisoare) cu pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. ……. a Judecătoriei …..definitivă prin decizia penală nr. …. a Tribunalului …….. la care va aplica un spor de o lună, inculpata urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 ani și 3 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 C.p., va interzice inculpatei drepturile prevăzute la art.64 C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 36 al.3 C.pen se va deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată de la …… la zi.

Se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. …….. emis în baza sentinței penale nr. …… a Judecătoriei …… urmând a se dispune emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 348 C.pr.pen., instanța va dispune anularea înscrisul falsificat de inculpată, intitulat adeverință de venit nr. ….., aflat la fila 47 d.u.p și documentul intitulat confirmare nr. de telefon angajator, aflat la fila 58 d.u.p., documente pe care în baza art. 118 lit. a C.pen., le va confisca în favoarea statului.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța constatând că partea vătămată SC ……… SA, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 9080,16 LEI reprezentând total debit datorat pentru creditul acordat și având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și ale exercitării acțiunii civile alăturat celei penale, suma solicitată fiind confirmată cu contractul de credit consum nr. ….. din ….., instanța, în baza art. 14 și art. 346 C.pr.pen. referitor la art. 998 C.civ. va obliga inculpata la 9080,16 lei despăgubiri civile către partea civilă SC …….. SA.

Onorariul în sumă de 200 lei se va plăti avocatului din oficiu ………, conform delegației nr. ……, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 191 alin. 1 va fi obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 31 al. 2 C.pen. rap. la art. 215 al.1,2,3 C.pen., cu aplic. art. 37 al.1 lit. a C.pen. condamnă pe inculpata ……, ., la o pedeapsa de:

– 3 ani și 2 luni închisoare

În baza art. 290 al.1 C.pen., cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. și art. 37 al.1 lit. a C.pen., condamnă aceeași inculpată la o pedeapsă de:

– 4 luni închisoare

În baza art. 83 C.pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. …., definitivă prin decizia penală nr. ……… și de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. …… a Judecătoriei ……. definitivă la ……. prin neapelare.

Descontopește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. ….. a Judecătoriei ……… în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare.

Descontopește pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. …… a Judecătoriei ……. în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 luni închisoare (aplicați în cauză), 3 ani închisoare (aplicați prin s.p. ….. Judecătoriei …..).

În baza art. 36 al.2-art. 34 lit. b C.pen. contopește aceste pedepse repuse în individualitatea lor ( 2 ani, 2 luni, 2 luni, 3 ani, 3 luni, 3 ani) în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare (acesta reprezentând primul termen al recidivei mari postcondamnatorii ) pedeapsă ce urmează a se executa alături de fiecare din cele două pedepse aplicate în cauză (3 ani și 2 luni închisoare, 4 luni închisoare), rezultând pedepsele de 6 ani și 2 luni închisoare și de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 36 al.1 C.pen și art. 34 lit. b C.pen. contopește aceste pedepse (6 ani și 2 luni închisoare și de 3 ani și 4 luni închisoare) cu pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. ….. a Judecătoriei ……. definitivă prin decizia penală nr. …… a Tribunalului ……, la care aplică un spor de o lună, inculpata urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 ani și 3 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. 2 C. penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b C. penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 al.3 C.pen deduce din pedeapsa aplicată perioada de la 14.11.2012 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. …….., emis în baza sentinței penale nr. 108/24.01.2012 a Judecătoriei ……..și dispune emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 14 și art. 346 C.pr.pen. referitor la art. 998 C.civ. obligă inculpata la 9080,16 lei despăgubiri civile către partea civilă SC …….. SA.

În baza art. 348 C.pr.pen. anulează înscrisul falsificat de inculpată, intitulat adeverință de venit nr. 211/12.11.2008, aflat la fila 47 d.u.p și documentul intitulat confirmare nr. de telefon angajator, aflat la fila 58 d.u.p., documente pe care în baza art. 118 lit. a C.pen., le confiscă în favoarea statului.

Onorariul în sumă de 200 lei se va plăti avocatului din oficiu ……., conform delegației nr. …….., din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 191 alin. 1 obligă inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu).

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu procurorul și de la comunicare cu inculpata și partea vătămată.

Pronunțată în ședința publică din ……..

Președinte, Grefier,