Potrivit alin. 4 al art.215 C.pen., emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul obţinerii unui folos material injust, şi dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune.
Potrivit alin. 4 al art.215 C.pen., emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul obţinerii unui folos material injust, şi dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune.
Pentru existenţa acestei variante a infracţiunii este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerinţelor prevăzute în art. 1 din Legea nr.59/1934, de către o persoană care nu dispune în momentul emiterii acestui instrument de plată de fonduri proprii disponibile care să facă posibilă trasului efectuarea plăţii.
Prin urmare, atâta timp cât făptuitorul a emis mai multe file CEC, deşi ştia că societatea era în interdicţie bancară şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor şi, mai mult, folosind file CEC anulate sau declarate de el însuşi pierdute, nu se poate vorbi că susnumitul a acţionat cu bună credinţă şi din dorinţa de a încerca achitarea creanţei; dimpotrivă, acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a bonităţii sale financiare, precum şi aparenţa eforturilor depuse pentru plata datoriilor sale, în realitate făptuitorul urmărind inducerea şi menţinerea în eroare a petentei, precum şi prejudicierea acesteia, corelativ cu obţinerea unui folos material injust.
Prin urmare, atâta timp cât făptuitorul a emis mai multe file CEC, deşi ştia că societatea era în interdicţie bancară şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor şi, mai mult, folosind file CEC anulate sau declarate de el însuşi pierdute, nu se poate vorbi că susnumitul a acţionat cu bună credinţă şi din dorinţa de a încerca achitarea creanţei; dimpotrivă, acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a bonităţii sale financiare, precum şi aparenţa eforturilor depuse pentru plata datoriilor sale, în realitate făptuitorul urmărind inducerea şi menţinerea în eroare a petentei, precum şi prejudicierea acesteia, corelativ cu obţinerea unui folos material injust.
Decizia penală nr.663/R/12.11.2008
Decizia penală nr.663/R/12.11.2008
Prin sentinţa penală nr.482 /D/2008 a Tribunalului Cluj în temeiul art.278/1 alin.8 lit.”a” C.proc.pen. s-a respins plângerea formulată de petenta S.C. M & CO P S.R.L. împotriva ordonanţei din data de 06 februarie 2008 adoptată de procuror în dosarul nr.260/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi împotriva ordonanţei din data de 27 martie 2008 dată în dosarul nr.225/II/2/2008 de prim procurorul Parchetului pe lângă Tribunalul Cluj privind scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului D.D. sub aspectul comiterii de către acesta a infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art.215 alin.3,4 şi 5 C.pen. şi s-au menţinut soluţiile din ordonanţele atacate.
În temeiul art.192 alin.2 C.proc.pen. s-a dispus obligarea petentei la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul art.193 alin.6 C.poc.pen. a fost respinsă cererea formulată de făptuitorul D.D. privind obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată sub nr.1832/117/2008 din data de 05 mai 2008, petenta SC M & Co P SRL Bucureşti a solicitat instanţei ca în baza art.278/1 alin.8 lit.”b”
C.proc.pen. să se admită plângerea promovată, desfiinţarea ordonanţei din data de 27 martie 2008 adoptată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr.225/II/2/2008 privind pe învinuitul D.D. sub aspectul comiterii de către acesta a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 3,4, şi 5 C.pen. şi, pe cale de consecinţă, să se dispună trimiterea cauzei la organul de urmărire penală în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de acest făptuitor.
În motivarea plângerii petenta SC M & Co P SRL Bucureşti a învederat, în esenţă, faptul că în opinia sa, se impune reanalizarea probelor administrate în dosar, probe care demonstrează existenţa infracţiunii de înşelăciune comisă de învinuit, respectiv faptul că acesta a acţionat premeditat, cu scopul de a o păgubi pe petentă având în vedere că ştia că nu are posibilităţi financiare, însă a continuat să preia marfa pe care nu a achitat-o, cauzând un prejudiciu în cuantum de 336.985 lei, prejudiciu ce nu a putut fi recuperat ca urmare a înstrăinării tuturor bunurilor sale pe parcursul urmăririi penale, ceea ce denotă că în mod greşit s-a reţinut de procuror că învinuitul nu a acţionat cu scopul de a obţine un folos injust şi nu a urmărit prejudicierea petentei, ci doar continuarea relaţiilor comerciale cu aceasta.
Petenta a mai arătat faptul că, în speţă, se poate observa cu claritate că atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.3,4, şi 5 C.pen. sunt realizate, fiind certe şi de necontestat, coroborat cu faptul că prim procurorul nu putea să-şi formeze un punct de vedere obiectiv atât timp cât începerea urmăririi penale avea ca scop administrarea unei palete mai largi de probatorii faţă de faza premergătoare (f.2)
În drept, petenta a invocat în susţinerea plângerii formulate dispoziţiile art.278/1 C.pr.pen.
46
În probaţiune, instanţa a anexat dosarul 260/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Totodată a fost comunicată la dosar rezoluţia nr.225/II/2/27 martie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care s-a respins plângerea petentei formulată în condiţiile art.278 C.proc.pen. la data de 12.03.2008, data ştampilei P.T.T.R aplicată pe plicul prin care aceasta s-a expediat. (f.6,7 din dosarul nr.225/II/2/27 martie 2008)
Examinând plângerea formulată de petenta SC M & Co P SRL Bucureşti, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiile legale în materie, tribunalul a reţinut următoarele :
Prin rezoluţia din data de 25.10.2006 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin 3, 4 şi 5 C.pen. reţinându-se în esenţă că în calitate de administrator al SC D C SRL Cluj în cursul executării unui contract comercial încheiat cu partea vătămată SC M & Co P SRL Bucureşti în perioada 30.11.200529.02.2006 a emis pentru plată 6 file cec în valoare totală de 336.985 lei pentru care nu exista disponibil în contul băncii trase.
Prin ordonanţa din data de 06 februarie 2008 adoptată de procuror în dosarul nr.260/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus în temeiul art.262 pct.2 lit. a C.proc.pen., art.11 pct.1 lit.b raportat la art.10 lit.d
C.proc.pen. şi art.249 C.proc.pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.D. sub aspectul comiterii de către acesta a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 3, 4 şi 5 din C.pen. cu motivarea că această infracţiune nu subzistă datorită lipsei elementului subiectiv, respectiv a intenţiei directe cerute de norma de incriminare, neputându-se reţine faptul că învinuitul a acţionat cu scopul de a prejudicia vânzătoarea şi pentru obţinerea unui folos injust, câtă vreme atât anterior cât şi ulterior eliberării filelor cec, au fost efectuate multiple plăţi prin bancă, folosindu-se inclusiv file cec care au fost onorate la plată.
În ceea ce priveşte existenţa infracţiunii prev. de art. de art. 88 al. 1 din Legea 59/1934, infracţiune prevăzută în legea specială, constând în emiterea de file CEC fără a exista disponibil în cont, s-a concluzionat că din probele dosarului a rezultat că împrejurările concrete în care s-a realizat eliberarea filelor CEC şi modul în care ele au fost utilizate, nu realizează conţinutul acestei infracţiuni.
Împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului D.D. petenta SC M & Co P SRL a formulat la data de 12.03.2008 plângere adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, plângere ce a fost înregistrată sub nr.225/II/2/2008, prin care s-a solicitat reanalizarea probelor administrate în dosar, probe care demonstrează existenţa infracţiunii de înşelăciune comisă de
D.D. care a acţionat premeditat, cu scopul de a o păgubi întrucât deşi ştia că nu are posibilităţi financiare, acesta a continuat să preia marfă pe care însă nu a achitat-o. Prejudiciul cauzat de învinuitul D. D. în sumă de 336.985 lei RON nu poate fi recuperat întrucât nu are bunuri, înstrăinându-şi pe parcursul urmăririi penale toate bunurile.
Prin rezoluţia nr.225/II/2/27 martie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în temeiul art. 278 C.pr.pen. s-a respins plângerea contra soluţiei procurorului ca fiind neîntemeiată, apreciindu-se că soluţia dispusă de către procuror este temeinică şi legală, acesta stabilind în mod corect împrejurările care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, având în vedere că din probatoriul administrat nu s-au conturat probe care să ateste vinovăţia învinuitului D. D. în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina sa.
47
În fapt, numitul D.D., în calitate de administrator la SC D C SRL Cluj, a încheiat la 25.09.2003 un contract de vânzare-cumpărare cu SC M & CO P SRL Bucureşti privind livrarea de preparate din carne pe baza comenzilor efectuate de către cumpărător, cu plata în termen de 45 de zile de la facturare/livrare optându-se ca modalitate de plată utilizarea instrumentelor bancare, respectiv file cec, cu scadenţa corespunzătoare termenului de plată de 45 de zile. Această derulare a relaţiilor comerciale între părţi a decurs fără incidente, marfa livrată fiind achitată fie prin file CEC introduse la plată şi decontate, fie prin ordine de plată, convenindu-se totodată că pe parcursul derulării contractului, filele CEC să fie înmânate delegatului furnizorului, semnate, ştampilate şi completate de către învinuit.
Ulterior, la finele lunii august 2004, martora M.A.D., în calitatea sa de director comercial al societăţii vânzătoare, cu ocazia unui control al fişei clientului SC D C SRL Cluj, a sesizat că societatea are un debit de 336.985 lei şi că nu sau respectat prevederile contractuale în ceea ce priveşte modalitatea de plată.
Părţile (cele două societăţi comerciale) au purtat prin intermediul martorei M.A.D. negocieri cu privire la plata sumelor restante neachitate, astfel că la
16.09.2004 au încheiat un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare, prin care conveneau cu privire la continuarea colaborării pe încă o perioadă de 24 de luni, perioadă în care urma să fie acoperit şi debitul restant, iar în ceea ce priveşte debitul restant s-a convenit să fie emise un număr de 17 file CEC a câte
16.000 lei fiecare, scadente lunar, începând cu luna octombrie 2004 până în luna februarie 2006.
În modul în care au convenit părţile, rezultă că acestea înţelegeau să accepte emiterea şi, respectiv, primirea unor file CEC în condiţiile existenţei debitului şi, în acelaşi timp, a inexistenţei resursei financiare în patrimoniul SC D C SRL Cluj. Astfel, nu se poate concepe că în aceeaşi zi în care învinuitul D.D. îşi recunoaşte imposibilitatea achitării restanţei datorate să se accepte de către reprezentanţii SC M & Co P SRL Bucureşti că acesta în momentul emiterii filelor CEC, respectiv depunerii filelor CEC, avea posibilităţi reale de plată.
Negocierile purtate de cele două societăţi, au avut în vedere greutăţile existente atât pentru învinuit de a achita marfa, cât şi pentru cumpărător de a urmări şi a încasa efectiv sumele restante, cu atât mai mult cu cât activităţile contractuale au continuat până când în data de 1.08.2005 martora M.A.D. a constatat că debitul rămas nerecuperat era de 410.154,18 lei, din care ulterior s-a recuperat o parte, rămânând un rest de 336.985 lei.
Între părţi au continuat relaţiile comerciale, existând retururi de marfa ca fiind necorespunzătoare calitativ, dar şi incidente la încasarea sumelor restante din debitul deja existent, însă în toată această perioadă cele două au derulat tranzacţii de circa 50 miliarde lei, vânzătorul şi cumpărătorul acceptând modalităţi de plată cu file CEC, cu plata la maxim 45 de zile de la data recepţionării şi facturării mărfii de către vânzător, iar pentru debitul restant au convenit să se emită 17 file CEC care urmau a fi introduse la plată lunar până în februarie 2006.
Potrivit convenţiilor încheiate, părţile urmau să-şi încheie pe cale amiabilă ori în faţa instanţei civile orice dispută cu privire la relaţiile comerciale ce le derulau însă înainte de expirarea termenului convenit, văzând că au existat sincope în recuperarea debitului restant, în data de 26.02.2006 petenta SC M & Co P SRL Bucureşti a formulat plângere penală.
48
Instanţa de fond a concluzionat că în mod corect a reţinut procurorul atât starea de fapt, cât şi cauzele şi împrejurările care au împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale.
S-a apreciat că aspectele invocate de petentă privind vinovăţia învinuitului constituie aprecieri personale privind interpretarea probatoriului, organele judiciare având abilitarea conferită de lege să distingă, să reţină sau să înlăture depoziţiile, ţinând seama de întregul context al cauzei.
Astfel, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că instrumentele de plată au fost utilizate ca şi titluri de credit, deşi fila cec nu îndeplineşte o atare funcţie, câtă vreme acestea urmau a fi folosite lunar, plata fiind eşalonată pe durata mai multor luni. Ori, în speţă, scopul pentru obţinerea unui folos injust nu a fost demonstrat prin probele administrate, întrucât prin activitatea efectivă învinuitul D.D. nu a urmărit prejudicierea societăţii, ci doar continuarea relaţiilor comerciale cu SC M & Co P SRL care a acceptat eliberarea a 17 file CEC pe care urma să le introducă în circuitul bancar pentru recuperarea debitului, iar încă de la emiterea lor era cunoscut extrasul de cont al societăţii D C SRL şi deci implicit greutăţile acesteia în aprovizionarea contului.
Constatarea că fapta îndeplineşte toate condiţiile obiective şi subiective prevăzute de norma incriminatoare pentru existenţa infracţiunii, reprezintă condiţia necesară şi suficientă pentru fundamentarea răspunderii juridice penale.
Astfel, conform dispoziţiilor art.62 C.pr.pen. angajarea răspunderii penale a învinuitului şi a oricărei persoane în general, nu se poate face decât pe bază de probe ori, în prezenta cauză dedusă judecăţii, probatoriul administrat nu a conturat probe care să ateste fără echivoc vinovăţia învinuitului D.D. în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina sa.
În consecinţă, în speţă, s-a apreciat că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii, neputându-se reţine în sarcina învinuitului săvârşirea faptei în forma de vinovăţie a intenţiei directe, în condiţiile în care modul de derulare a relaţiilor comerciale, prin prisma extraselor de cont ale trăgătorului şi situaţia plăţilor reflectată în fişa clientului, denotă fără dubiu că infracţiunea de înşelăciune, incriminată de art. 215 alin.3,4 şi 5 C.pen., nu subzistă datorită lipsei elementului subiectiv, atât timp cât învinuitul nu a acţionat cu scopul de a prejudicia vânzătoarea şi pentru a obţine un folos injust, având în vedere că atât anterior cât şi ulterior eliberării filelor cec au fost efectuate multiple plăţi prin bancă, folosindu-se inclusiv file cec care au fost onorate la plată.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii, incriminată de art.84 alin.1 din Legea nr.59/1934 constând în emiterea de file cec fără a exista disponibil în cont, s-a apreciat că la modul concret în care au fost utilizate filele CEC de către beneficiar, nu se poate reţine în sarcina învinuitului D.D. săvârşirea acestei infracţiuni.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781alin.8 lit.”a” C.proc.pen. instanţa de fond a respins plângerea formulată de petenta S.C. M & CO P S.R.L.Bucureşti, împotriva ordonanţei din data de 06 februarie 2008 adoptată de procuror în dosarul nr.260/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi împotriva ordonanţei de respingere din data de 27 martie 2008 dată în dosarul nr.225/II/2/2008 de prim procurorul Parchetului pe lângă Tribunalul Cluj.
Având în vedere că petenta S.C. M & CO P S.R.L. a fost găsită în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin.2 C.proc.pen., instanţa de fond a dispus obligarea aceasteia la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
49
Dat fiind faptul că nici făptuitorul şi nici avocatul său ales nu au depus la dosar dovada cheltuielilor judiciare solicitate (chitanţe sau facturi fiscale) în temeiul art. 193 alin.6 C.proc.pen. raportat la art.1169 C.civ. instanţa a respins cererea formulată de făptuitorul D.D., având ca obiect obligarea petentei S.C. M & CO PS.R.L la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta S.C.”M & CO P” S.R.L.Bucureşti, criticând soluţia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună admiterea plângerii, cu consecinţa desfiinţării ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea urmăririi penale.
În motivarea recursului petenta a arătat că probele administrate în cauză dovedesc că făptuitorul a comis infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 al. 3,4, 5 C.pen., existenţa infracţiunii fiind probată atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective deoarece susnumitul, prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări mincinoase, aceea de a exista provizia sau acoperirea necesară pentru plata filelor CEC, i s-a creat petentei o falsă reprezentare a realităţii, făptuitorul având reprezentarea consecinţelor acţiunilor sale în sensul prejudicierii petentei, urmărind acest rezultat.
Procedând la soluţionarea recursului prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarul, Curtea a constatat următoarele:
Între petentă şi SC D C SRL Cluj, reprezentată de către făptuitor s-a încheiat contractul nr. 132/25.09.2003 (f. 39 dos. nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj) având ca obiect vânzarea-cumpărarea de preparate de carne. S-a stabilit ca plata să se facă prin file CEC la 45 de zile de la data recepţionării şi facturării mărfii.
În cursul lunii august 2004, martora M.A.D. – director comercial al S.C. M & CO P” S.R.L.Bucureşti, efectuează un control al fişei de client al SC D C SRL Cluj, constatând că această din urmă societate are un debit de 336.985 Ron şi că nu respectă prevederile contractuale referitoare la modalitatea de plată.
În această situaţie, în data de 16.09.2004 s-a încheiat Actual Adiţional la contractul nr. 132/25.09.2003 (f. 40 dos. nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj) potrivit căruia se prelungea cu 24 de luni durata contractului, iar petentul, în calitate de reprezentant al societăţii debitoare, confirmă existenţa debitului şi a cuantumului acestuia.
Totodată, părţile stabilesc ca stingerea debitului SC D C SRL Cluj să se facă prin achitarea lunară, în tranşe de câte 16.000 Ron începând cu luna octombrie 2004 şi până în luna februarie 2006 şi a unei tranşe de 152.292,006 Ron în luna martie 2006, a întregii sume astfel datorate, urmând ca în acest sens să se emită corespunzător file CEC.
În urma unei noi verificări efectuate la începutul lunii august 2005, petenta a constatat că societatea făptuitorului datorează suma de 410.154,18 Ron astfel că la data de 1.08.2005 se încheie actul intitulat „Proces verbal de punctaj” prin care făptuitorul, în calitate de reprezentant al SC D C SRL Cluj, recunoaşte existenţa acestui debit, precum şi faptul că la data de 31.05.2005 debitul se ridica la suma de 451.629,25 Ron (f. 41 dos. nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj).
Mai mult, potrivit înscrisului „Angajament de plată” (f. 42 nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj) făptuitorul se obligă ca până la data de
15.09.2005 să achite suma de 110.154,18 Ron din totalul debitului de 410.154,18 Ron.
50
Aşa fiind, în perioada noiembrie 2005-februarie 2006 făptuitorul a emis un număr de 6 file CEC în valoare totală de 336.985 Ron, după cum urmează:
– fila CEC Seria P308 nr. 3885709, purtând data de 30.11.2005, cec refuzat la plată în data de 08.12.2005 din lipsa totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenul de prezentare (f. 84, 85 dos. nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj);
– fila CEC Seria P308 nr. 3885711 purtând data de 25.01.2006, fila CEC Seria P308 nr. 3885713 purtând data 29.03.2006, fila CEC Seria P308 nr. 3885712 purtând data 22.02.2006, fila CEC Seria P308 nr. 3885710 purtând data 28.12.2005, toate refuzate la plată în data de 18.01.2006 din lipsa totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenul de prezentare, cu menţiunea că aceste file CEC aparţin unui set de instrumente care au fost retrase din circulaţie, fiind declarate ca anulate în data de 23.12.2005 şi fiind emise de către un trăgător aflat în interdicţie bancară (f. 87-95 dos. nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj);
– fila CEC Seria P308 nr. 3886083 purtând data 20.12.2005 refuzată la plată în data de 23.12.2005 din lipsa totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenul de prezentare, cu menţiunea că această filă CEC a fost emisă de către un trăgător aflat în interdicţie bancară, iar fila cec a fost declarată pierdută în data de 08.11.2005 de către făptuitor prin cerere scrisă (f. 10, 70, 71 95 dos. nr. 260/P/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj).
Pentru existenţa acestei variante a infracţiunii este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerinţelor prevăzute în art. 1 din Legea nr. 59/1934, de către o persoană care nu dispune în momentul emiterii acestui instrument de plată de fonduri proprii disponibile care să facă posibilă trasului efectuarea plăţii.
Apărarea potrivit căreia petenta a introdus filele CEC la plată înainte de data înscrisă nu poate fi primită deoarece art. 3 al. 2 din legea nr. 59/1934 statuează expres asupra obligativităţii existenţei disponibilului anterior emiterii cecului: „Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras”. Aceste dispoziţii sunt completate de art. 29 din aceeaşi lege potrivit căruia „Cecul este plătibil la vedere” şi că „Cecul prezentat înaintea zilei arătate ca dată a emiterii este plătibil în ziua prezentării”.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile pct. 34 al. 1 şi 2 din Normele Cadru ale BNR: „trăgătorul poate emite un cec numai în condiţiile existenţei la tras a unor fonduri proprii, disponibile în momentul emiterii instrumentului care să facă posibilă trasului efectuarea plăţii” şi „disponibilul trebuie constituit prealabil emiterii cecului şi de valoare mai mare sau egală cu cea a cecului”. Mai mult, al. 4 a pct. 34 din
51
aceleaşi norme prevede că „disponibilul trebuie să fie lichid, cert şi exigibil , adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să împiedece efectuare plăţii cecului”.
Aşa fiind, Curtea concluzionează că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că în cauză nu este dovedită intenţia făptuitorului în comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 al. 3,4,5 C.pen. şi, pe cale de consecinţă, a respins plângerea petentei, motiv pentru care în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen. s-a admis recursul declarat de petenta SC M & CO P SRL împotriva sentinţei penale nr. 482/D/26 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, sentinţă care sa casat în întregime.
Rejudecând, în temeiul art.278/1 alin.8 lit.c C.pr.pen., s-a admis plângerea petentei SC M & CO P SRL împotriva ordonanţei procurorului din 6 februarie 2008 emisă în dosar nr.260/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, ordonanţă care a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre judecare la Tribunalul Cluj sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art.215 alin.3,4 şi 5 C.pen. de către inculpatul D.D.
În temeiul art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
3. Infracţiunea de delapidare prev. de art. 215/1 C.pen. Cerere de efectuare a expertizei contabile. Respingere. Drept la un proces echitabil. Consecinţe.
Încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată, aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art. 6 paragraf 3 lit.d din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a pretinde şi de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art. 6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.
Prin urmare, prin respingerea probei ştiinţifice solicitate de inculpată şi pronunţarea unei sentinţe exclusiv pe baza probelor emanând de la partea civilă, concluzia care se desprinde este aceea că soluţia de condamnare a inculpatei nu se fundamentează pe o cercetare judecătorească completă şi, nerăspunzând apărărilor formulate, au fost încălcate reguli de bază ale procesului penal, ceea ce face să existe îndoială cu privire la existenţa faptei şi vinovăţiei, dar şi că inculpata s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerinţele convenţiei.
Prin urmare, prin respingerea probei ştiinţifice solicitate de inculpată şi pronunţarea unei sentinţe exclusiv pe baza probelor emanând de la partea civilă, concluzia care se desprinde este aceea că soluţia de condamnare a inculpatei nu se fundamentează pe o cercetare judecătorească completă şi, nerăspunzând apărărilor formulate, au fost încălcate reguli de bază ale procesului penal, ceea ce face să existe îndoială cu privire la existenţa faptei şi vinovăţiei, dar şi că inculpata s-a bucurat de un proces echitabil relativ la cerinţele convenţiei.
Decizia penală nr. 732/R/10.12.2008
Prin sentinţa penală nr. 197/10.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei sa dispus condamnarea inculpatei S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art.215/1 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen la pedeapsa de 2 ani închisoare.
52
În temeiul art. 81 şi 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul C.pen. inculpate a fost atenţionată asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionată.
În temeiul art. 14 al 3 lit.”b”, al 4 şi art. 346 al 1 C.proc.pen., rap. la art.998 C.civil şi O.G. nr.9/2000 s-a dispus obligarea inculpatei la plata către partea civilă
S.C. M SRL a sumei de 118.877.387 ROL (11.887,73 RoN) despăgubiri civile, cu dobânda legală, începând cu data de 9.03.2003 (data săvârşirii infracţiunii) şi până la achitarea integrală a sumeI.
În temeiul art. 193 al. 1 C.proc.pen. inculpata a fost obligată să plătească părţii civile suma de 1770 RON cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 al. 1 C.proc.pen. inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev.de art.215/1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin. 2 C.pen. reţinându-se că în perioada l aprilie 2002- 9 ianuarie 2003 ,în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata şi-a însuşit din gestiunea S.C. M COM SRL Sighetu-Marmaţiei suma de 58.122.600 lei şi a vândut mărfuri în valoare de aproximativ 30.000.000 lei către diverşi clienţi, fără a încasa sumele de bani reprezentând contravaloarea mărfurilor, cauzând părţii vătămate un prejudiciu în valoare de 88.122.600 lei, (filele 58-60, din dos.nr.2282/2003).
Prin sentinţa penală nr.441 din 9 octombrie 2003 inculpata a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev.de art. 215 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., suspendată condiţionat, pe un termen de încercare de 4 ani, şi obligată la 88.122.600 lei despăgubiri civile, cu dobândă legală, de la data rămânerii definitive a hotărârii , până la achitarea integrală a despăgubirilor, (filele 81-83).
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat apel inculpata, iar prin decizia penală nr.9/A/13 ianuarie 2004, pronunţată în dosar nr. 7147/2004, Tribunalul Maramureş a admis apelul, a desfiinţat în întregime sentinţa penală nr. 441 din 4 octombrie 2003 a Judecătoriei Sighetu- Marmaţiei, şi a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că procedura de citare a inculpatei nu a fost efectuată conform art. 177 alin.8 C. proc.pen., prin scrisoarea recomandată ,(filele 30-33, din dosar nr. 1364/R/2004.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub dosar nr.1364/R/2004 în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 381/25 septembrie 2006, sentinţă prin care inculpata a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev.de art. 215 al. 1 C.pen. şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În cea ce priveşte latura civilă a cauzei prin sentinţa penală amintită inculpata a fost obligată să plătească părţii civile SC M SRL suma de 11.887,73 lei cu dobânda legală de la data pronunţării sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel ce a făcut obiectul dosarului 24/307/2004 al Tribunalului Maramureş în care a fost pronunţată decizia penală nr. 274/A din 31 octombrie 2006, decizie prin care s-a admis apelul şi în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b şi art. 382 alin. 1 C.proc.pen. sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost desfiinţată în totalitate şi trimisă cauza spre rejudecare la instanta de fond.
53
Din considerentele deciziei de casare se reţine faptul că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu inculpata în străinătate, iar la termenul din 11.09.2006, deşi a fost indicată de către apărătorul ales o nouă adresă a inculpatei în străinătate, instanţa nu a dispus citarea la această adresă.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare sub dosar nr. 51/307/R/2007.
La termenul de judecată din 8 martie 2007 apărătorul ales al inculpatei a făcut dovada faptului că inculpata are domiciliul În Spania conform adresei emisă de Primăria Barcelona, tradusă în limba română(f. 12-13) motiv pentru care instanţa a dispus citarea inculpatei la adresa indicată.
Pentru termenul de judecată din 10 mai 2007, procedura a fost legal îndeplinită cu inculpata prin semnarea personal a confirmării de primire a citaţiei prin scrisoare recomandată(f.17).
Din probele de la dosar instanţa de fond a reţinut că inculpata a fost angajată la S.C. M COM SRL în baza contractului individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş sub nr. 6578/4.06.2002, în calitate de gestionar – vânzător, aceasta având obligaţia de gestionare şi desfacerea bunurilor şi mărfurilor primite.
În ziua de 19 septembrie 2002, cu ocazia efectuării unui inventar, s-a constatat o lipsă în gestiunea inculpatei de 30.500.000 lei, reprezentând atât sume de bani însuşite de către inculpată, cât şi vânzări pe datorie a mărfurilor aparţinând părţii vătămate.
Cu toate acestea inculpata şi-a continuat activitatea în calitate de gestionar-vânzător la magazinul deschis la locuinţa sa aparţinând S.C. M COM SRL -Sighetu- Marmaţiei, continuând să îşi însuşească din sumele de bani rezultaţi din vânzarea mărfurilor, precum şi vânzarea de mărfuri către diverşi clienţi, urmând să-i fie plătită ulterior contravaloarea acestora.
Astfel cu ocazia inventarului efectuat la data de 9 ianuarie 2003 s-a constatat o lipsă în gestiunea inculpatei de 88.122.600 lei.
În urma acestei constatări inculpata şi-a luat angajamentul ca până la sfârşitul lunii ianuarie 2003 să achite părţii vătămate suma de 35.000.000 lei, iar restul sumei să îl achite în două rate ulterioare.
Instanţa a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de către inculpată pentru a dovedirea caracterului nereal al prejudiciului cu motivarea că în faza de urmărire penală inculpata personal a recunoscut producerea prejudiciului şi chiar s-a angajat să achite contravaloarea acestuia în mai multe rate, sustrăgându-se apoi acestei obligaţii prin plecarea din ţară(f. 54-55 dosar urmărire penală)
În drept s-a reţinut că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev. de art. 215/1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. şi, ţinând seama de dispoziţiile art.72 şi 52 C.pen., raportat la pericolul social al faptei, la persoana inculpatei care are vârsta de 31 ani, este căsătorită, cu 2 copii minori în întreţinere,fără antecedente penale, instanţa a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Potrivit art.81 şi 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi în acest mod, iar în temeiul C.pen., inculpate a fost atenţionată asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării conditionată.
În temeiul art.14 a1.3 lit. b al. 4 şi art. 346 a1.1 C.proc.pen. rap. la art. 998
C.civ. şi O.G. nr. 9/2000 instanţa a obligat inculpata să plătească părţii civile suma de 118.877.387 ROL (11.877,3 RON) reprezentând pagube de 88.122.600 lei şi
54
beneficiul nerealizat prin raportarea la inflaţie pe perioada martie 2003- iulie 2006, potrivit adresei nr. 319 din 13.09.2006 a Direcţiei Judeţene de statistică Maramureş (fila 233), cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata care a solicitat pronunţarea unei decizii prin care să se dispună achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. şi art. 10 lit. d C.proc.pen. cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată deoarece prejudicial nu a fost cert stabilit şi că prejudicial reţinut de instanţa de fond diferă de cel indicat în actul de sesizare.
Prin decizia penală nr. 163/A/18.9.2008 a Tribunalului Maramureş întemeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpată şi s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul a constatat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt care este în concordanţă cu întregul material probator administrat. S-a constatat că lipsa de 88.122.600 lei din gestiunea condusă de către inculpată a fost stabilită prin inventarele efectuate în data de 19.09.2002 şi 9.01.2003, inventare care au avut la bază actele contabile ale gestiunii.
Instanţa de apel a mai reţinut că martorii M.A. şi S.Z. au relatat că odată cu efectuarea inventarului s-a numărat marfa pe sortimente şi bucăţi, apoi s-au întocmit listele de inventar după care s-a procedat la confruntarea cu stocul scriptic reieşit din avizele de însoţire a mărfii, operaţii care au fost effectuate în paralel şi de către inculpată care a întocmit propriile liste de inventar.
Aşa fiind, instanţa de apel a concluzionat că nu se poate susţine că prejudicial nu a fost cert stabilit, cu atât mai mult cu cât inculpata a recunoscut în faza de urmărire penală comiterea faptei şi valoarea prejudiciului, motivând că, pentru a avea bani, nu a predat toţi banii rezultaţi din vânzări, reţinându-şi o parte din aceştia.
Instanţa de apel a conchis că sancţiunea penală aplicată a fost corespunzător individualizată sub aspectul cuantumului şi modalităţii de şi că, raportat pericolul social al faptei şi la datele care caracterizează persoana inculpatei scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.
Sub aspectul laturii civile Tribunalul a reţinut că prejudiciul a fost corect stabilit şi că în mod corect s-a dispus obligarea inculpatei şi la plata beneficiului nerealizat de către partea civilă deoarece inculpate este ţinută la repararea integrală a prejudiciului cauzat.
Împotriva acestei decizii şi, implicit împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs inculpat S.M., criticând soluţiile atacate ca fiind netemeinice şi nelegale şi a solicitat casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului inculpata a arătat că s-a dispus condamnarea sa doar pe baza probelor produse de partea civilă în faza de urmărire penală şi, deşi a solicitat efectuarea unei probe constând în expertiza contabilă, cererea i-a fost respinsă în mod nejustificat.
Procedând la soluţionarea recusrului prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită
55
potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în procesul penal.
Pe de altă parte, orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă, iar învinuitul sau inculpatul, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Totodată, din economia textului art. 345 C.proc.pen. rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării
judecătoreşti, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârşită de inculpat.
Astfel, pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată, în aceste condiţii, instanţa poate reţine, motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele
administrate în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată, aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Ori, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a pretinde şi de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării
condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii
pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c C.proc.pen. s-a admis recursul declarat de inculpată împotriva deciziei penale nr. 163/A/18.09.2008 a Tribunalului Maramureş, casându-se decizia atacată împreună cu sentinţa penală nr. 197/10.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, Judecătoria Sighetu Marmaţiei, stabilindu-se a se avea în vedere administrarea a probei ştiinţifice a expertizei contabile solicitată de către inculpată.
Decizia penală nr. 732/R/10.12.2008<
