Pe calea contestaţiei la nu se poate modifica încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, aceasta însemnând încălcarea autorităţii de lucru judecat.
În privinţa infracţiunii de înşelăciune reţinută în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele situaţiilor prevăzute de art. 458 Cod procedură penală, deoarece modificările aduse prin OUG nr. 207/2000 şi prin Legea nr. 456/2001 nu dezincriminează infracţiunea, ci prevăd că această faptă, care a avut drept consecinţă crearea unui prejudiciu sub 2 miliarde de lei nu mai constituie infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, variantă agravată prevăzută de art. 215 alin. 5 Cod penal.
Nu sunt incidente prevederile art. 14 Cod penal care se referă la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, atunci când pedepsele ce s-au aplicat contestatorului prin hotărârile care fac obiectul contestaţiei la executare nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 147/R din 7 martie 2007
Prin contestaţia la executare formulată de contestatorul M.C. cu privire la sentinţa Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul penal nr. 493/1998, s-a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 461 lit d Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care s-a dispus condamnarea sa, din art. 215 alin. 5 în art. 215 alin. 3,4 Cod penal, deoarece potrivit OUG nr. 207/2000 s-a modificat plafonul
prejudiciului la 1 miliard lei, iar ulterior, în anul 2001, la 2 miliarde de lei. Pe cale de consecinţă, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Ulterior, petentul condamnat şi-a precizat contestaţia, solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptelor sale în dosarele cu nr. 493/1998 a Tribunalului Vrancea şi cu nr. 1381/1999 a Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii sale, precizate, s-au invocat dispoziţiile art. 458-461 lit d Cod procedură penală şi art. 14 Cod penal, precum şi decizia nr. IX/2005 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea dispoziţiilor art. 215 Cod penal, potrivit căreia, dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin 1 pct 2 din Legea nr. 59/1934.
Tribunalul, analizând susţinerile petentului condamnat, prin prisma motivelor invocate şi a sentinţelor prin care s-a dispus condamnarea petentului şi care fac obiectul cererii sale (sentinţa penală nr. 19/5 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul penal nr. 493/1998 şi sentinţa penală nr. 461/21 septembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul penal nr. 1381/1999), a apreciat că cererea este neîntemeiată, respingând-o pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 19 pronunţată la 5 februarie 1999 de Tribunalul Vrancea în dosarul penal nr. 493/1998 s-a dispus condamnarea inculpatului M.C. la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, în temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. 3,4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b şi c Cod penal, pentru o perioadă de 8 ani, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 146/1996 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, pedeapsă pe care inculpatul M.C. o va executa alături de cea de 11 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în total 12 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b şi c Cod penal, cu deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive, din 14 ianuarie 1998 la 24 martie 1998.
Prin considerentele acestei sentinţe se reţine că inculpatul a indus în eroare părţile vătămate cu privire la capacitatea de plată, emiţând 3 file de CEC fără acoperire în bancă, pentru obţinerea unui folos material injust şi cauzând părţii vătămate un prejudiciu mai mare de 50.000.000 lei (în total 953.226.715 lei din care 765.384.222 lei contravaloare mărfuri şi 187.845.493 lei penalităţi de întârziere). Această sentinţă a rămas definitivă la 12 aprilie 2000, prin decizia penală nr. 1608/2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosar nr. 1590/1999.
Prin sentinţa penală nr. 461/1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia I penală în dosar penal nr. 1381/1999, s-a dispus condamnarea inculpatului M.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin.3,4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal şi art. 37 lit a Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 96/1996 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, pedeapsă care s-a adăugat celei de 10 ani, susmenţionată, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă de 11 ani şi 6 luni închisoare, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, degradarea militară, potrivit art. 67 Cod penal, deducerea perioadei de arest preventiv, din 26 ianuarie 1999 la 30 ianuarie 1999 şi obligarea inculpatului la despăgubiri civile în cuantum de 94.046.683 lei, 42.317.160 lei şi respectiv 100.622.352 lei către părţile vătămate.
În motivarea acestei sentinţe se reţine că în perioada noiembrie-decembrie 1997 inculpatul M.C. a indus în eroare părţile vătămate cu privire la capacitatea de plată a societăţii al cărui administrator era, prin emiterea unor file CEC fără acoperire, cauzând părţilor vătămate prejudiciile sus-menţionate. Această sentinţă a rămas definitivă, la 28 decembrie 1999, prin decizia penală nr. 585/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, prin care s-a respins apelul condamnatului ca nefondat.
Prin sentinţa penală nr. 3490/22 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 4077/2004, s-a admis cererea de contopire formulată de condamnatul M.C. cu privire la pedepsele ce i-au fost aplicate, printre care şi cele două pedepse sus-menţionate şi care fac obiectul cererii sale de contestaţie la executare, s-au descontopit pedepsele în individualitatea lor, s-au contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1270/2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, aplicându-se condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 11 ani şi 6 luni închisoare, sporită până la 15 ani închisoare, s-au dedus perioadele executate de condamnat din pedepsele ce i-au fost aplicate, s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit a,b,c Cod penal şi s-a menţinut pedeapsa complementară a degradării militare.
În prezent condamnatul petent execută pedeapsa de 15 ani închisoare, rezultată în urma contopirii, prin sentinţa penală nr. 3490/22 decembrie 2004, pronunţată de Judecătorie sectorului 5 Bucureşti, sus-menţionată.
Prin contestaţia la executare formulată în cauză, astfel cum s-a precizat petentul a solicitat aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, în temeiul dispoziţiilor art. 14 Cod penal, cu motivarea că, potrivit modificărilor aduse Codului penal, ulterior condamnării sale, în anul 2000 şi respectiv 2001, cuantumul prejudiciului cauzat prin faptele comise (în dosar nr. 493/1998 al Tribunalului Vrancea şi în dosar nr. 1381/1999 al Tribunalului Bucureşti) nu se mai înscrie în prevederile textului legal care se referă la „consecinţe deosebit de grave”.
Prin cererea formulată de condamnat se solicită, implicit, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa, respectiv înlăturarea reţinerii alin.5 a art. 215 Cod penal. Pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, aceasta însemnând încălcarea autorităţii de lucru judecat, prevederile art. 458 Cod procedură penală referindu-se numai la dezincriminarea faptei sau la modificarea pedepsei definitive.
Condamnatul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală şi a dispoziţiilor art. 458 Cod procedură penală.
Potrivit art. 461 alin. 1 lit d Cod procedură penală, contestaţia la executare se poate formula când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării, iar potrivit dispoziţiilor art. 458 alin. 1 Cod procedură penală, atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută, sau urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12 , art. 14 şi art. 15 Cod penal.
Analizarea textului art. 458 Cod procedură penală duce la concluzia că acesta se referă, într-o ipoteză la situaţia dezincriminării faptei, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă care nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, instanţa urmând să ia
măsuri de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor art. 12 Cod penal, înlăturând toate consecinţele penale ale condamnării. În altă ipoteză, textul se referă la modificarea pedepsei, care poate interveni ca urmare a înscrierii în legea nouă a unei pedepse mai uşoare decât cea avută în vedere de legea veche şi care să fie în curs de executare sau să urmeze a se executa, caz în care instanţa urmează să procedeze conform art. 14 şi 15 Cod penal.
În cauză nu sunt îndeplinite cerinţele situaţiilor prevăzute de art. 458 Cod procedură penală, deoarece modificările aduse prin OUG nr. 207/2000 şi prin Legea nr. 456/2001 nu dezincriminează infracţiunea de înşelăciune, ci prevăd prin această faptă, care a avut drept consecinţă crearea unui prejudiciu sub 2 miliarde de lei nu mai constituie infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, variantă agravată prevăzută de art. 215 alin. 5 Cod penal.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 14 Cod penal care se referă la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, deoarece pedepsele ce s-au aplicat contestatorului prin hotărârile care fac obiectul contestaţiei la executare nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă (15 ani închisoare).
Pe de altă parte, potrivit deciziei nr. 1477/7 martie 2006 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prevederile art. 458 Cod procedură penală nu sunt aplicabile în cazul în care cererea condamnatului priveşte schimbarea încadrării juridice ca urmare a unor modificări legislative, cum este aceea prin care sa majorat valoarea pagubei ce atrage încadrarea juridică în variantele agravate, privitoare la producerea consecinţelor deosebit de grave ale unor dintre infracţiunile contra patrimoniului.
Împotriva hotărârii tribunalului, în termen legal a declarat recurs contestatorul solicitând prin apărător, casarea acesteia şi, rejudecând, să fie admisă contestaţia şi să se reducă cuantumul pedepsei ce o execută, urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
În plus, prin memoriul depus la dosar, contestatorul a solicitat şi o schimbare de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost condamnat, din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin 3,4,5 C.pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934., având în vedere Decizia nr. IX/2005 în interesul legii, pronunţată de ÎCCJ în aplicarea dispoziţiilor art. 215 C.pen.
Verificând decizia atacată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 461 lit.d C.pr.pen., potrivit căruia, contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face, printre altele, când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
În cauză, contestatorul invocă o lege penală mai favorabilă apărută după condamnarea sa definitivă, care prevede pedepse mai mici pentru faptele comise, dar în acelaşi timp, si o greşită încadrare juridică a faptelor pentru care a fost condamnat, sens în care s-a pronunţat şi ÎCCJ, printr-o decizie în interesul legii, dată în aplicarea dispoziţiilor art. 215 C.pen.
În fapt, contestatorul a fost condamnat prin cele două sentinţe contestate, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin.3,4,5 C.pen cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., faptele fiind comise în perioada octombrie – decembrie 1997, iar sentinţele au rămas definitive la 28 decembrie 1999 şi, respectiv 12 aprilie 2000.
Este adevărat că, ulterior rămânerii definitive a condamnărilor, mai sus menţionate, art. 146 din Codul Penal care reglementează conţinutul noţiunii de „ consecinţe deosebit de grave” – a fost modificat succesiv, prin O.U.G. 207/2000 şi apoi Legea nr. 456/2001, în sensul că limitele pagubei produse printr-o infracţiune, care se circumscriu acestei noţiuni au crescut de la 50.000.000 lei ROL (la data comiterii faptelor de către contestator ), la 1.000.000.000 lei ROL şi, respectiv,
2.000.000.000 lei ROL (ulterior rămânerii definitive a condamnărilor).
Însă, potrivit art. 10 C.pr.pen., legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. În cauza de faţă, raportat la valoarea pagubei produse prin infracţiunile comise de contestator, s-a aplicat legea penală în vigoare la data respectivă, respectiv art. 215 alin.3,4,5 C.pen. privind înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave.
Pentru a se putea face aplicarea art. 458 C.pr.pen. rap. la art. 14 C.pr.pen., este necesar ca legea penală apărută după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să prevadă pentru aceeaşi infracţiune ce a făcut obiectul condamnării, o pedeapsă mai uşoară. Ori, modificările legislative despre care se face vorbire în prezenta cauză, nu vizează şi pedeapsa pentru înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave, care a rămas aceeaşi ca la data condamnării contestatorului : 10 – 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Numai în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptelor, în sensul înlăturării alin. 5 a art. 215 C.pen. s-ar fi putut discuta de o micşorare a pedepsei, ori schimbarea încadrării juridice nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, în acest sens pronunţându-se şi ÎCCJ. De asemenea, nici schimbarea încadrării juridice în infracţiunea din Legea cecului – Legea nr. 59/1934, nu poate face obiectul contestaţiei la executare, neputând constitui o cauză de micşorare a pedepsei, în sensul art. 461 lit.d C.pr.pen.
Aşa fiind, se constată că, în mod corect prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare, motivele invocate neîntrunind condiţiile legale pentru a putea constitui cauză de micşorare a pedepsei în sensul art. 461 lit. d C.pr.pen.
În consecinţă, hotărârea atacată este temeinică şi legală, iar recursul formulat va fi respins ca nefundat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen.
În baza art. 189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 40 lei onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat contestatorul recurent să plătească în favoarea statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorariu avocaţial.
