Infractiunea de inselaciune, solutie de condamnare Înşelăciune


TRIBUNALUL BRASOV

-sectia penala-

Infractiunea de inselaciune, solutie de condamnare. Sp. 606/S/16.11.2006

Prin sentinta penala …, pronuntata de Tribunalul Brasov, s-a dispus….

1. In baza art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal – 3 acte materiale – condamna inculpatul MC la o pedeapsa de 12 ani inchisoare.

Face aplicarea art. 71-64 lit. a teza II, b si c Cod penal.

In baza art. 65 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 215 alin. 5 teza finala Cod penal interzice inculpatului MC drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza II, b si c Cod penal – relativ la art. 64 lit. c Cod penal fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comerciala – pe o durata de 6 ani dupa executarea pedepsei principale.

In baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 condamna acelasi inculpat la o pedeapsa de 10 luni inchisoare.

In baza art. 1 din Legea 543/2002 constata gratiata pedeapsa anterior indicata, aplicata pentru infractiunea prevazuta de art. 84 pct. 3 din Legea 59/1934.

In baza art. 1 din Legea 543/2002 constata gratiata pedeapsa anterior indicata, aplicata pentru infractiunea prevazuta de art. 84 pct. 3 din Legea 59/1934.

Pune in vedere inculpatului MC dispozitiile art. 7 din Legea 543/2002 a caror nerespectare are ca urmare revocarea gratierii.

2. In baza art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal condamna inculpatul BN la o pedeapsa de 5 ani inchisoare.

Face aplicarea art. 71-64 lit. a teza ii, b, c Cod penal.

3. In baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 condamna inculpatul TV la o pedeapsa de 6 luni inchisoare.

In baza art. 81 Cod penal suspenda conditionat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de incercare stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal.

In baza art. 120 alin. 2 Cod penal reduce termenul de incercare la 2 ani.

Pune in vedere inculpatului TV dispozitiile art. 83 Cod penal dar si ale art. 7 din Legea 543/2002.

Retine art. 13 Cod penal cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii relativ la inculpatul TV.

In baza art. 14 Cod procedura penala si art. 346 Cod procedura penala cu aplicarea art. 998 si urmatoarele obliga inculpatii MC si BN, in solidar si cu partea responsabila civilmente SC KI SRL, la plata sumei de 700.000.000 ROL catre partea civila SC EG SRL Bucuresti cu titlu de despagubiri civile reprezentand daune materiale.

In baza art. 14 Cod procedura penala si art. 346 Cod procedura penala cu aplicarea art. 998-999 Cod civil obliga inculpatul MC la plata urmatoarelor sume de bani:

– 826.192.566 ROL catre partea civila SC LD SRL cu titlu de despagubiri civile reprezentand daune materiale;

– 1.136.598.215 ROL catre partea civila SC DO SRL cu titlu de despagubiri civile reprezentand daune materiale.

In baza art. 118 lit. b Cod penal confisca de la inculpatul MC 4 stampile ( 2 dreptunghiulare si 2 rotunde ) aflate actualmente la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brasov.

In baza art. 7 din Legea 26/1990 dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotarare penala, la ramanerea definitiva a acesteia, la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bacau si de pe langa Tribunalul Brasov pentru a se efectua mentiunile corespunzatoare.

In baza art. 191 alin. 1, 2, 3 Cod procedura penala obliga inculpatul MC – in solidar cu partea responsabila civilmente SC KI SRL – la plata catre stat a sumei de 9.000.000 ROL, inculpatul BN – tot in solidar cu partea responsabila civilmente SC KI SRL – la plata catre stat a sumei de 5.000.000 ROL iar inculpatul TV la plata catre stat a sumei de 1.500.000 ROL, toate aceste sume cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu apel in 10 zile de la pronuntare pentru Ministerul Public si inculpatul TV si de la comunicare pentru celelalte parti.

Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr.277/P/2003 intocmit la 29.04.2004 de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului MC pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.215 al.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal- 3 acte materiale – si art. 84 pct.3 din Legea 59/1934 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului BN pentru savarsirea infractiunii prev.de art.215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal precum si a inculpatului TV pentru comiterea infractiunii prev.de art.84 pct.3 din Legea 59/1934.

In esenta prin actul de sesizare a instantei s-a retinut ca inculpatul BN – in calitate de director general al SC”KI „SRL Onesti – a indus in eroare reprezentantii SC”EG”SRL Bucuresti cu prilejul executarii contractului nr.1/04.01.2002 prin remiterea unei file CEC catre reprezentantii partii civile, respectiva fila CEC fiind emisa de coinculpatul MC pe seama Uniunii Europene Patronale catre SC ”KI” SRL si girata ulterior catre SC”EG” Bucuresti, finalmente fiind cauzat un prejudiciu de 700.000.000 ROL ( lei vechi) in patrimoniul partii civile indicate.

In sarcina inculpatului MC – pe langa fapta anterior expusa ce a prejudiciat SC”EG”SRL – s-a mai retinut ca, in calitate de presedinte al UEP si de administrator al SC ”I& LFI” SRL Brasov, l-a determinat pe coinculpatul TV – in data de 09.05.2002 – sa incheie un contract comercial cu reprezentantii partii civile SC ”L„ SRL-Depozitul Brasov sens in care a prezentat reprezentantilor partii civile faptul ca TV face parte dintr-o asociatie patronala a carei presedinte este-in scopul stingerii unei obligatii anterior asumate de catre inculpatul MC – si pricinuind o paguba de 826.192.566 ROL (lei vechi).

In sarcina aceluiasi inculpat s-a retinut ca-in aceleasi calitati anterior indicate –in data de 25.07.2002 , cu ocazia semnarii unui contract comercial cu SC”RI”SA Bacau a prezentat cele doua entitati economice, respectiv U.E.P. si SC”I& LF”SRL, ca fiind prospere si avand posibilitati financiare iar cu ocazia executarii contractului a emis o fila CEC desi cunostea ca pentru valorificarea ei nu exista acoperire necesara, cauzand astfel un prejudiciu de 566.697.498 ROL/ (lei vechi), toate faptele descrise fiind savarsite de inculpatul MC in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale.

In sarcina inculpatului MC s-a mai retinut ca, in calitate de aadministrator al SC”I&LFI” SRL Brasov a emis catre SC”L” o fila CEC ce nu avea completate toate cerintele esentiale prevazute de lege.

Relativ la inculpatul TV s-a retinut ca, in calitate de administrator al SC” RI”SRL, a emis o fila CEC ce nu avea cerintele esentiale prevazute de lege, instrument de plata ce a fost remis de catre SC”L”- Depozitul Brasov pentru a garanta executarea unui contract comercial incheiat la 08.05.2002.

In cursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe: declaratii ale inculpatilor MC, BN si TV, raport de expertiza criminalistica asupra unei file CEC emise de inculpatul MC, rapoarte de constatare tehnico-stiintifica, declaratii ale reprezentantilor partilor civile, declaratii ale martorilor BA, IV, NG, DJ, MN, BI, TV,PI, inscrisuri – respectiv file CEC emise de inculpati, sesizare a Garzii Financiare Brasov, acte constitutive ale SC”E”SRL, adrese ale unor banci relativ la disponibilul banesc al firmelor inculpatilor, facturi, chitante, etc.

In cursul cercetarii judecatoresti efectuate de Tribunalul Brasov s-a depus la dosarul cauzei „certificat de radiere” al partii civile SC” RIO”SA si dovezi in sensul ca SC”DO”SRL a preluat activul si pasivul primei societati sens in care aceasta din urma are calitate de parte civila in prezenta cauza.

In sensul art. 16 al.1 Cod procedura penala, la solicitarea Ministerului Public, in cauza a fost introdusa in calitate de parte responsabila civilmente si SC”KI”SRL.

In cursul cercetarii judecatoresti a fost audiat inculpatul TV precum si martorii IV, BA, NG, AA, AM, DJ, BI, PI, TV si MN, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Inculpatul BN, desi prezent personal in stare de libertate la termenul de judecata de la 26.05.2005 (fila 88, vol II ) sens in care a primit termen in cunostinta in intelesul art. 291 al.3 Cod procedura penala, nu s-a mai prezentat in instanta drept pentru care nu s-a putut proceda la ascultarea sa.

Inculpatul MC, desi legal citat, nu a inteles sa se prezinte in instanta insa a trimis la dosarul cauzei o serie de inscrisuri prin care, pe de-o parte, a aratat ca are cunostinta de procesul penal in care are calitatea de inculpat iar, pe de alta parte, a aratat ca este internat in diverse unitati spitalicesti.

In sensul celor relevate de inculpatul MC instanta a efectuat , din oficiu, o serie de verificari din care a rezultat ca inculpatul indicat intelege sa se sustraga inclusiv de la tratamentul medical la care a fost supus iar locurile unde acesta a sustinut ca ar fi fost internat au comunicat prin reprezentantii lor fie ca nu il cunosc pe inculpatul MC fie ca acesta a parasit, fara acceptul medicilor, spitalul unde s-a aflat o perioada de timp sub tratament medical.

La dosarul cauzei s-au mai depus, de catre inculpatii BN si TV, o serie de inscrisuri in principal relativ la situatia financiara a firmelor acestora.

Analizand ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei instanta va retine urmatoarele:

La inceputul anului 2002 inculpatul BN – care pe parcursul timpului a detinut calitatea de administrator si director la mai multe societati comerciale, calitati care l-au „determinat” sa savarseasca mai multe fapte penale pentru care a fost condamnat definitiv- l-a cunoscut pe administratorul SC”EG”SRL, AA, cu care a negociat o relatie „comerciala” urmare careia a obtinut suma de 700.000.000 ROL pe care inculpatul BN trebuia sa o returneze intr-o perioada de 30 de zile.

Negocierile au fost purtate de inculpatul BN in calitate de director al SC”KI” SRL Onesti iar conventia scrisa incheiata intre parti a fost semnata de numitul Barbuta Ioan, ca reprezentant al SC”K „,si de AMi din partea „E”SRL.

Instanta va retine ca suma de 700.000.000 ROL obtinuta de catre inculpatul BN a fost virata ulterior catre societatile indicate de catre respectivul inculpat- adica SC „CRI”SRL Brasov si SC”T”SRL – iar initial inculpatul B a predat reprezentantilor partii civile o fila cEC emisa de SC”SCAS”SRL si girata catre SC”KI” SRL.

Instanta va mai retine ca, doar ulterior primirii banilor de la SC”E”SRL, inculpatul BN a recunoscut in fata reprezentantilor partii civile ca fila CEC initial inmanata acestora nu are acoperire in banca sens in care a propus reprezentantilor SC”E”SRL sa le remita o alta fila CEC care are provizionul necesar in banca.

Pentru a capta bunavointa reprezentantilor partii civile inculpatul BN a discutat cu inculpatul MC – presedinte al Uniunii Europene Patronale –care a fost de acord cu eliberarea unei file CEC catre „KI”SRL desi intre cele doua entitati economice nu existau nici un fel de relatii comerciale iar UEP era in interdictie bancara, toate cele expuse avand loc cu acordul inculpatului MC care avea cunostinta despre activitatea „comerciala” a coinculpatului BN.

Instanta va mai retine ca fila CEC emisa de inculpatul MC pe seama UEP a fost inaintata reprezentantilor SC”E „SRL-prin gir- insa la momentul introducerii in banca a fost refuzata la plata urmare a interdictiei bancare in care se afla U.E.P., finalmente fiind cauzat un prejudiciu de 700.000.000 ROL in patrimoniul partii civile SC”EG”SRL.

Tribunalul va retine ca, in aceeasi perioada de la inceputul anului 2002 inculpatul MC – folosindu-se de calitatile sale de administrator la SC”I&L FC”SRL Brasov dar si de presedinte la asociatia „patronala” ce avea titulatura de „UEP”- a negociat si achizitionat de la Sucursala Brasov a SC”L”SRL produse petroliere sens in care incheiat si o conventie cu nr. 11/03.04.2002 in temeiul careia a inmanat reprezentantilor „L” o fila CEC, si anume BC 33800006026, relativ la care insa nu a completat mentiunile obligatorii.

Astfel inculpatul MC a achizitionat initial motorina in valoare totala de 588.102.610 ROL care a fost comercializata, in intelegere cu BN, catre alte societati iar banii obtinuti au fost folositi in alte scopuri decat plata debitului inregistrat la SC”L”SRL.

Tribunalul va mai retine ca inculpatul MC, in colaborare cu inculpatul BN, a initiat un circuit financiar tip „suveica” prin care au incercat sa acopere prejudiciile cauzate „E” si „L” prin transferarea debitelor catre alte societati comerciale drept pentru care l-au contactat si pe inculpatul TV administrator al SC”Ranova Impex”SRL caruia i-au prezentat o situatie nereala precum circuitul financiar extins in care un rol „deosebit” il are „UEP” condusa de inculpatul MCi.

Inculatul TV a fost atras de perspectivele deosebite ce i-au fost prezentate de catre inculpatii MC si BN drept pentru care in cadrul obiectului de activitate al „RI” a inclus si comercializarea de produse petroliere, si-a deschis cont bancar si a ridicat de la banca mai multe file CEC.

Tribunalul va mai retine ca,la indemnul si sub coordonarea inculpatilor M si B, inculpatul TV s-a deplasat la reprezentantii sucursalei Brasov ai SC”L”SRL iar la data de 08.05.2002 a semnat contractul de vanzare-cumparare nr. 55 prin care achizitiona produse petroliere pentru a caror plata „garanta „ cu o fila CEC – semnata de inculpatul TV –care nu cuprindea insa mentiunile obligatorii si relativ la care nu exista disponibilul banesc in contul bancar.

Reprezentantii SC”L”SRL nu au permis parasirea depozitului –desi marfa achizitionata de catre SC „RI”fusese incarcata- pana in momentul in care debitul initial al inculpatului MC, reprezentant al SC”I&LF „SRL, nu era achitat drept pentru care inculpatul TV a completat mai multe chitante ce atestau ca ar fi primit contravaloarea produselor petroliere de la SC”H”SRL – cumparatorul produselor achizitionate de SC”Ranova „ – pe care le-au remis martorului PI ce s-a deplasat la B de unde a preluat contravaloarea motorinei si anume suma de 826.192.566 ROL ce finalmente au ajuns la inculpatul M care a putut sa-si execute obligatia asumata initial catre SC”L”SRL iar marfa SC”R” a putut parasi depozitul.

Urmare a faptelor anterior descrise a fost cauzat un prejudiciu in cuantum de 826.192.566 Rol in patrimoniul SC „L”SRL, fila CEC emisa de inculpatul TV,la solicitarea coinculpatului MC, neavand acoperire bancara.

Tribunalul va mai retine ca, in luna iunie a anului 2002, inculpatul M C,-insotit de PI – s-a deplasat la SC”RIO”SA Bacau unde, folosindu-se de calitatea sa de presedinte al „UEP”, a captat atentia si increderea reprezentantilor SC”R”sens in care s-a incheiat contractul nr. … ce avea ca obiect achizitionarea de produse petroliere.

Urmare a acestui contract inculpatul MC a ridicat de la SC”RI”SA produse petroliere in valoare totala de 822.048.225 ROL- ce a fost vanduta ulterior tot catre SC”H ”Bacau – pentru care a emis o fila CEC si anume BC 33800006028 care a fost introdusa la plata insa a fost refuzata de catre banca, finalmente cauzandu-se un prejudiciu in cuantum de 1.136.598.215 ROL partii civile SC”RIO ”SA Bacau.

Situatia de fapt anterior expusa a fost retinuta de catre instanta avandu-se in vedere ansamblul materialului probator in acest sens observandu-se declaratiile reprezentantilor partilor civile, sustinerile martorilor IlV, BA, N G, AA, AMi, DJ, MN, PI, TV dar si ale inculpatilor TV, MC si BN – pentru ultimii doi observandu-se declaratiile din faza de urmarire penala – sau inscrisurile existente la dosarul cauzei, exemplificativ filele CEC emise de catre inculpati, adrese „B”Brasov si „C”Brasov, sesizare a Garzii Financiare Brasov etc. dar si concluziile raportului de expertiza criminalistica sau rapoartelor de constatare tehnico stiintifica intocmite in faza de urmarire penala.

In sensul celor aratate tribunalul va observa ca cvasitotalitatea persoanelor audiate in cauza au conturat, prin declaratiile lor, nu doar profilul psihologic al inculpatilor MC si BN ci si modalitatea in care acestia au inteles sa initieze si sa concretizeze relatiile „comerciale” cu partile civile „EG”SRL, „L” SRL si „RI”SA.

Astfel inculpatul TV a aratat „M i-a prezentat lui BUEP si importanta acesteia” (fila 28 si urm.,vol.III) iar martorul Ilie Vlad a invederat „M a la mine cu niste ” poezii despre viitor in sensul ca detinea o fundatie formidabila…” (fila 112, vol.III) in acelasi sens fiind declaratiile martorilor BA „M mi-a aratat contractul cu o firma din strainatate in valoare de 1.000.000 USD sau „T a picat intr-un cerc de escroci” (filele 111 si urm.) in acest sens fiind sustinerile mai multor persoane audiate in cauza – AA arata „B mi-a aratat pozele unui castel pe care l-ar avea la Tulcea ce au relevat modul si mijloacele concrete in care inculpatii M si B s-au prezentat in fata reprezentantilor partilor civile ca si prosperi oameni de afaceri desi au cauzat finalmente prejudicii consistente SC”E”, SC”L” si SC”RI”.

Relativ la modul in care cei doi inculpati au inteles sa desfasoare activitati „comerciale” ce au implicat sume mari de bani este si faptul ca acestia au captat increderea reprezentantilor partilor civile prezentand anumite situatii nereale – precum contracte iluzorii cu firme din strainatate sau „castele” detinute in Romania etc. – omitand insa a releva situatia financiara dificila in care se aflau toate entitatile economice detinute de catre acestia, finalmente toate instrumentele emise fiind refuzate la plata de catre unitatile bancare.

Pe de alta parte instanta va observa ca marfurile achizitionate de la „L”SRL si „RI”SA au fost revandute aproape imediat insa din sumele consistente obtinute de catre inculpati nu s-a acoperit – nici macar partial- prejudiciul cauzat partilor civile din prezenta cauza.

Tribunalul va mai observa ca filele CEC folosite de inculpatii B si M pentru a-si spori credibilitatea – si in lipsa carora, exemplificativ, SC”E” nu ar fi imprumutat suma de 700.000.000 ROL, vezi declaratia AA (fila 182, vol.III) – au consfiintit relatii comerciale inexistente, precum cele dintre „K” si „U.E.P.”, si au avut unicul scop al aptarii increderii reprezentantilor partilor civile din prezenta cauza.

Instanta nu va putea retine sustinerile aparatorilor inculpatilor BN si MC – in sensul ca filele CEC au fost doar „garantii” ale platilor ce trebuiau efectuate de catre inculpati ce nu au intentionat prejudicierea partilor civile – observand ca orice „cec” emis in cadrul unei relatii comerciale are o functie si o finalitate care – prin insasi esenta sa – tine de efectuarea unei plati de catre debitorul unei obligatii comerciale (vezi exemplificativ declaratie martor AA, cetatean strain „pentru mine fila CEC e ceva sfant… cand mi s-a inmanat am crezut ca nu e vorba de o simpla foaie de hartie”).

In acest sens instanta va mai observa ca – chiar acceptandu-se varianta, din pacate frecventa in relatiile comerciale dezvoltate actualmente in Romania, folosirii unor file CEC ca o „garantie” a efectuarii unor plati ce urmeaza a fi realizate in alta modalitate – esenta si finalitatea folosirii filei CEC tine tot de posibilitatea subsidiara ca aceasta sa fie utilizata, prin introducerea spre decontare, in cazul in care plata nu se face in alt mod ( numerar, transfer bancar etc.) in caz contrar fila CEC fiind – cum arata martorul Agil Ahmad – un simplu „inscris” lipsit de orice eficienta practica.

Pe de alta parte, instanta nu poate ignora celelalte aspecte anterior expuse – relativ la modalitatea in care inculpatii BN si MC au inteles sa initieze si sa concretizeze anumite relatii „comerciale” – ce contureaza, fara echivoc, intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii de „inselaciune” inclusiv in ceea ce priveste latura subiectiva a acestei infractiuni.

Astfel inculpatii B si M au actionat cel putin sub forma intentiei indirecte – in intelesul art.19 pct.1 lit.b Cod penal- in sensul ca daca nu au urmarit, cel putin „ au acceptat” posibilitatea producerii unui prejudiciu in patrimoniul partilor civile din prezenta cauza penala.

Instanta nu va putea retine nici incidenta „faptului scuzabil” relativ la infractiunea prev.de art.84 pct.3 din Legea 59/1944 comisa de inculpatul TV atat timp cat acesta cunostea ca nu detine in contul bancar suma necesara acoperirii valorii inscrise pe fila CEC emisa in numele „RI”SRL dar si – asa cum s-a aratat- functia si finalitatea unui asemenea instrument de plata precum si mentiunile obligatorii necesar a fi inscrise intr-un asemenea instrument.

Pe de alta parte nu se pot retine nici celelalte aparari ale inculpatului TV – in sensul incidentei art.10 lit.b/1 Cod procedura penala sau art. 10 lit.d Cod procedura penala – atat timp cat este vorba de o suma mare de bani pentru care a fost emisa fila CEC de catre „RI” si cat sunt intrunite toate elementele constitutive ale infractiunii prev.de art. 84 pct.3 din Legea 59/1934, in sarcina acestui inculpat neputandu-se retine intentia inducerii in eroare a reprezentantilor partii civile SC „L”SRL.

Faptele inculpatului MC, astfel cum au fost retinute de catre instanta, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de „inselaciune cu consecinte deosebit de grave”, in forma vizata de art.41 al.2 Cod penal, drept pentru care, in baza art. 215 al.1,2,3,4 si 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal , drept pentru care, in baza art.215 al.1,2,3,4 si 5 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal – 3 acte materiale – se va dispune condamnarea sa la o pedeapsa de 12 ani inchisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit.a teza a II_a, b si c Cod penal.

In baza art. 65 al.2 Cod penal cu aplicarea art. 215 al.5 teza finala Cod penal va interzice inculpatului MC drepturile prev.de art. 64 lit.a teza II,b si c Cod penal- relativ la art.64 lit.c Cod penal fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comerciala – pe o durata de 6 ani dupa executarea pedepsei principale.

In baza art. 84 pct.3 din Legea 59/1934 se va dispune condamnarea aceluiasi inculpat la o pedeapsa de 10 luni inchisoare, pedeapsa ce va fi constatata gratiata conf. Art. 1 din Legea 543/2002.

Vazand si art. 7 din Legea 543/2002.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului MC instanta a avut in vedere criteriile de individualizare vizate de art.72 Cod penal observandu-se gradul de pericol social al faptelor comise – prin prisma art. 18/1 al.2 Cod penal in principal fata de „modul si mijloacele „ folosite si vazand „urmarea produsa” fiind vorba,in cazul infractiunii de „inselaciune”, de un prejudiciu mare cauzat partilor civile- sau persoana infractorului care, desi nu este recidivist in intelesul art. 37 Cod penal, nu este la prima confruntare cu rigorile legii penale si a adoptat o atitudine necorespunzatoare pe parcursul prezentului proces penal.

Faptele inculpatului BN intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de „inselaciune” sens in care , in baza art. 215 al.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, va fi condamnat la o pedeapsa de 5 ani inchisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit.a teza II, b si c Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului BN au fost observate tot criteriile de individualizare vizate de art.72 Cod penal atat prin prisma gradului de pericol social al faptei- vazand „urmarea produsa” in patrimoniul „EG ” SRL Bucuresti- cat si al persoanei infractorului care este recidivist si persista in incalcarea valorilor sociale ocrotite de legea penala si care a adoptat o atitudine procesuala necorespunzatoare.

In baza art. 84 pct. 3 din Legea 59/1934 se va dispune condamnarea inculpatului TV la o pedeapsa de 6 luni inchisoare la stabilirea careia s-a tinut cont tot de dispozitiile art. 72 Cod penal vazand gradul de pericol social al faptei comise dar si persoana infractorului ce nu este la primul contact cu legea penala insa a adoptat o atitudine sincera pe parcursul procesului penal.

Instanta, vazand ca sunt intrunite conditiile cumulativ vizate de art. 81 Cod penal, va dispune-observand participatia penala concreta a inculpatului TV dar si atitudinea sa procesuala corespunzatoare – suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de incercare stabilit conform art. 82 alin.1 Cod penal.

In baza art.1 din Legea 543/2002 va constata gratiata pedeapsa aplicata inculpatului TV si va face aplicarea art. 120 al.2 Cod penal.

Va pune in vedere inculpatului TV dispozitiile art. 83 Cod penal si art. 7 din Legea 543/2002.

Va retine art. 13 Cod penal cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii relativ la inculpatul TV.

Asa cum s-a mai aratat faptele inculpatilor MC si BN au cauzat un prejudiciu partii civile SC”EG”SRL iar cele ale inculpatului MC si partii civile SC”L”SRL si SC”DO”SRL sens in care sunt intrunite in cauza in mod cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale in intelesul art.998 si urm.Cod civil.

Fata de cele anterior expuse instanta, vazand art.14 Cod procedura penala si art. 346 Cod procedura penala, va obliga inculpatii MC si BN- in solidar cu partile responsabile civilmente „KI”SRL Onesti – la plata sumei de 700.000.000 ROL catre partea civila SC”EG”SRL Bucuresti iar inculpatul MC va fi obligat si la plata sumelor de 826.192.566 ROL catre partea civila SC”LD”SRL respectiv 1.136.598.215 ROL catre partea civila SC”DO”SRL toate aceste sume cu titlu de despagubiri civile reprezentand daune materiale.

In baza art. 118 lit.b Cod penal va confisca de la inculpatul MC 4 stampile aflate actualmente la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Brasov.

1