C. pen., art. 189 alin. 2, art. 191
C. proc. pen., art. 334
Fapta inculpatului de a constrânge partea vătămată să efectueze o activitate contrar voinţei sale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie prevăzută de art. 191 C. pen. În condiţiile în care inculpatul nu a acţionat cu voinţa de lipsi partea vătămată de libertate, ci de a o constrânge la efectuarea unei munci, în mod judicios s-a apreciat de către instanţa de apel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi se impune schimbarea încadrării juridice a faptei într-o altă infracţiune, aceea prevăzută de art. 191 C. pen., iar nu achitarea inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,
Decizia penală nr. 73 din 20 ianuarie 2011, dr. M.B.
Prin sentinţa penală nr. 1888/13.10.2010 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 6567/55/2010, în baza art. 211 alin. (1) C. pen. inculpatul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) a fost achitat inculpatul de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.
În baza C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 28.05.2009.
În baza art. în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, la data de 19.05.2009 în jurul orelor 16.00 inculpatul C.M. însoţit de martorii V.T. şi R.A. s-au deplasat în zona cantonului silvic 9 Ghedeş din localitatea Pecica. Acolo inculpatul i-a observat pe partea vătămată A.G. minor de 17 ani şi pe martorul F.I. care se plimbau cu bicicletele prin zonă.
Inculpatul s-a deplasat cu o căruţă în apropierea acestora cerându-le să îi dea ţigări însă martorul şi partea vătămată i-au spus că nu sunt fumători şi nu au ţigări asupra lor. În aceste condiţii inculpatul a luat un leaţ şi l-a lovit peste spate şi peste ureche iar cu pumnul în zona feţei pe partea vătămată deposedându-l astfel de telefonul mobil marca Sony Ericson model K800I şi şi-a transferat un credit de 3 euro pe telefonul său mobil. După ce l-a deposedat pe partea vătămată de telefonul mobil inculpatul l-a obligat să îl însoţească pe o distanţă de aproximativ 250 metri şi apoi i-a cerut acestuia şi martorului F.I. să cosească iarba şi să o încarce în căruţa sa. Inculpatul după ce aceştia au terminat de încărcat iarba le-a desfăcut ventilele de la biciclete şi le-a spus să nu îndrăznească să sesizeze organele de poliţie.
Urmare a actelor de violenţă aplicate de inculpat partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Telefonul mobil a fost ridicat de către organele de poliţie de la inculpat şi restituit părţii vătămate.
Starea de fapt astfel cum a fost descrisă a fost probată cu declaraţia părţii vătămate, declaraţii martori, certificat medico-legal, planşe foto.
Susţinerea inculpatului în sensul că a lovit-o pe partea vătămată din joacă a fost înlăturată, întrucât, atât declaraţia părţii vătămate cât şi a martorului F.I. arată că nu au tratat incidentul ca pe o joacă. În acest sens sunt şi concluziile certificatului medical care au atestat că partea vătămată a suferit mai multe leziuni având tumefacţii şi echimoze care evident nu pot fi cauzate din joacă.
Prima instanţă a apreciat că, fapta inculpatului de a o deposeda prin violenţă pe partea vătămată de telefonul său mobil întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 C. pen., text de lege în baza căruia instanţa va condamna inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Fapta aceluiaşi inculpat, de a obliga partea vătămată să-l însoţească pe o distanţă de 250 de metri şi de a-i cere acestuia de a cosi iarba şi de a o încărca în căruţă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 2 C. pen.
Elementul material al acestei infracţiuni constă într-o faptă prin care persoana vătămată este lipsită de libertatea sa fizică de posibilitatea de a se deplasa şi de a acţiona în conformitate cu propria voinţă.
Ca formă agravată aceasta există atunci când în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj sau victima este minoră.
În speţă nu s-a probat faptul că partea vătămată a fost efectiv lipsită de libertate motiv pentru care instanţa consideră că lipseşte latura obiectivă a acestei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţei penale au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi inculpatul C.V.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin motivele depuse a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe, iar în rejudecare, pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să fie condamnat inculpatul C.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) şi art.189 alin. (2) C. pen., apreciind că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de liberare, urmând ca aceasta să fie executată în regim de detenţie. Deşi inculpatul este tânăr şi nu este cunoscut cu antecedente penale a comis două infracţiuni în concurs real, cu un grad ridicat de pericol social. Felul în care inculpatul a comis faptele denotă un dispreţ total faţă de normele de convieţuire în societate. În timpul procesului inculpatul a avut o atitudine flegmatică, regretul manifestat la ultimul cuvânt a fost o atitudine de faţadă. Inculpatul şi partea vătămată locuiesc în aceiaşi localitate, cu puţini locuitori, lăsarea în liberate a inculpatului nefiind în aceste condiţii decât de natura de a mări sentimentul de frustrare al părţii vătămate.
Inculpatul prin apărător a solicitat reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 351/7.12.2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6567/55/2010, în baza art. 379 alin. (1) pct.2 lit. a) Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, împotriva sentinţei penale nr. 1888/13.10.2010 pronunţată în dosar nr. 6567/55/2010 al Judecătoriei Arad, care a fost desfiinţată în latura penală a cauzei cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei şi greşita achitare a inculpatului C.M. şi în consecinţă:
În baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art.189 alin. (2) Cod penal în infracţiunea de supunere la muncă forţată sau obligatorie prevăzută de art. 191 Cod penal.
În baza art. 191 Cod penal inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, de 3 ani închisoare pentru art. 211 alin. (1) Cod penal şi 1 an închisoare pentru art. 191 Cod penal, în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 (trei) ani închisoare.
Tribunalul Arad, examinând apelurile declarate de inculpat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinţei primei instanţe, în raport cu motivele invocate, analizate prin prisma art. 371 şi următoarele Cod procedură penală, a apreciat că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: împrejurarea că inculpatului la data de 19.05.2009 a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată de telefonul său mobil întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) Cod penal. De asemenea, legal a apreciat prima instanţă că fapta inculpatului de a o obliga pe partea vătămată de a-l însoţi pe o distanţă de 250 de metri şi de a-i cere acestuia de a cosi iarba şi de a o încărca în căruţă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) Cod penal întrucât elementul material al acestei infracţiuni constă într-o faptă prin care persoana vătămată este lipsită de libertatea sa fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi de a acţiona în conformitate cu propria voinţă.
Concluzionând, tribunalul a constatat că legal a apreciat prima instanţă că această activitate nu se încadrează obiectiv şi subiectiv în norma de incriminare a art. 189 alin. (2) Cod penal dar, a omis că fapta putea primi o altă încadrare juridică respectiv cea prevăzută de art. 191 Cod penal. Infracţiunea prevăzută de art. 191 Cod penal face parte tot din categoria infracţiunilor privind libertatea individuală, libertate care include posibilitatea de alegere pe care o are o persoană de a presta sau nu o muncă. În condiţiile în care inculpatul nu a acţionat cu voinţa de a o lipsi de partea vătămată de libertate ci, de a o constrânge la efectuarea unei munci, în mod greşit s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 Cod penal. Tribunalul, în urma admiterii apelului declarat de procuror, va da eficienţă art. 334 Cod procedură penală şi va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând casarea hotărârii atacate şi aplicarea unei pedepse cu în regim de detenţie, considerându-se că doar în această modalitate se poate realiza reeducarea inculpatului şi apărarea societăţii civile prin descurajarea unor fapte atât de grave cum este infracţiunea de tâlhărie şi pentru care legiuitorul a instituit un regim sancţionator extrem de sever.
Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, instanţa constată că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad este nefondat, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică şi legală.
Astfel, instanţa de apel – Tribunalul Arad, în mod judicios a analizat starea de fapt dedusă judecăţii, atât în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă simplă, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., pentru care şi prima instanţă de altfel a dispus condamnarea inculpatului, cât şi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie prevăzută de art. 191 C. pen. şi a stabilit că inculpatul C.M. se face vinovat de săvârşirea acestor infracţiuni, dispunând în mod judicios schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 C. pen., în infracţiunea de supunere la muncă forţată sau obligatorie prevăzută de art. 191 C. pen.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, starea de fapt a fost determinată în mod corect chiar de către prima instanţă, aceasta constând în împrejurarea că inculpatul la data de 19,.05.2009 a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată de telefonul său mobil, faptă care întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, în formă simplă, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.
Cu privire la cealaltă faptă, reţinută în sarcina inculpatului, aceea de a obliga pe partea vătămată de a-l însoţi pe o distanţă de 250 metri şi de a-i cere acestuia să îi cosească iarba şi apoi a o încărca într-o căruţă, prima instanţă în mod judicios a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen., în schimb se încadrează într-o altă norma incriminatoare, respectiv cea prevăzută de art. 191 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie.
În aceste condiţii, apreciindu-se în mod corect că inculpatul prin fapta sa a constrâns partea vătămată la efectuarea unei munci, contrar voinţei sale, încadrându-se în textul incriminator al art. 191 C. pen., Tribunalul Arad în mod judicios a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în forma prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de supunere la muncă forţată sau obligatorie, prevăzută de art. 191 C. pen., dând eficienţă dispoziţiilor C. proc. pen., corectându-se astfel această omisiune a instanţei de fond, care doar a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
