In baza art. 11 ,pct.2,lit. a din c.p.p. rap. la art.lO,lit. b din cp.p. s-a dispus achitarea inculpatului O.D., sub aspectul săvîrşirii infracţiunii prev. şi ped. De art.254,al.l şi 2 cu ref.la art.6 şio 7,al.l din Legea 78/2000.
In baza art.334 din c.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de la pct.2 din infracţiunea prev. şi ped. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu ref. la art.6 din Legea 78/2000 în infracţiunea prev. şi ped. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu ref. la art.6 şi 7,al.l din Legea 78/2000, texte în baza cărora a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64,lit.a,b,c din cp. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
In baza art.86/1 din cp. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 6 ani conform art.86/2 din cp. şi în baza art.359 din c.p.p. i s-a atras atenţia inculpatului.
In baza art.86/3 lit.a din cp. a fost obligat inculpatul să se prezinte la S.R.S.S. din cadrul tribunalului Bihor pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art.86/3,al.l,lit. b-d din cp., pe care le-au impus în sarcina acestuia.
In baza art.88 din cp. s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv din 09.10.2002 la 26.11.2002.
In baza art.254,al.3 din cp. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 84.083.177 lei.
In baza art. 163 din c.p.p. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului Dacia Super Nova BH-05-WJR, proprietatea lui O.D., prin ordonanţa Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bihor în data de 18.07.2002.
In baza art. 191 din c.p.p. a fost obligat inculpatul la 15.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Societatea Comercială Marpig SRL Marghita a cumpărat prin lichidator activele S.C. Marsuin S.A. Marghita (fermă de porci) cu suma totală de 3.515.645 lei din care suma de 561.283.414 lei reprezintă TVA. Potrivit dispoziţiilor legale, avea dreptul la rambursarea acestei ultime sume, sens în care a formulat o cerere la organele fiscale înregistrată la 14.05.2002 cu nr.5997.
Coroborînd declaraţia inculpatului cu cea a martorei M.F. ce avea calitate de inspector fiscal delegat să soluţioneze cererea de rambursare TVA, se desprinde concluzia că această martoră s-a deplasat la sediul firmei, iar actele contabile nu erau în regulă, nu era făcut nimic, nu aveau centralizatoare., De asemenea, a mai precizat că “inculpatul O.D. nu avea în sarcinile de serviciu atribuţii privind restituirea acelui TVA” şi, totodată nu îi solicitase “niciodată nimic în legătură cu firma respectivă şi nici în ceea ce priveşte modul cum a fost soluţionată cererea de restituire a TVA-ului.
Declaraţia inculpatului ( în sensul că nu a fost obligat de firma SC Marpig SRL Marghita pentru a soluţiona cererea de rambursare a TVA şi că suma de 12.000.000 lei pretinsă de inculpat reprezintă contravaloarea muncii sale; întocmirea pentru acea firmă, în timpul său liber, a actelor contabile, centralizatorului, balanţelor şi bilanţurilor, pe o perioadă de 1 an de zile) a fost confirmată şi prin declaraţiile martorului L.E. care a arătat că, în calitatea sa de şef la fermă al societăţii SC Marpig SRL ştia că societatea avea de recuperat TVA în sumă de circa 500.000.000 lei. A mai subliniat că el i-a cerut inculpatului O.D. în urma unei întîlniri întîmplătoare “să vină să verifice actele”, iar inculpatul i-a replicat că nu au delegaţie în acest sens la Administraţia Financiară. “In săptămîna următoare, inculpatul a la firmă şi a procedat a verificarea actelor contabile ale societăţii şi mi-a spus că toate actele trebuie refăcute şi s-a oferit să mă ajute în timpul liber”. Din aceeaşi declaraţie reese faptul că inculpatul i-a pretins acestui martor suma de 12.000.000 lei în schimbul ajutorului dat la refacerea actelor contabile, fără a exista vreun angajament din partea acestuia ca în schimbul sumei să obţină soluţionarea favorabilă sau cu celeritate a cererii de restituire TVA. De asemenea, inculpatul nu a uzat de această sumă pentru a exercita vreo influenţă asupra colegei sale M.F. (delegată să soluţioneze cererea de rambursare de TVA către SC Marpig SRL).
In acelaşi sens au fost reţinute şi declaraţiile martorei K.E., precum şi ale martorei B.E.
Instanţa de fond coroborînd toate declaraţiile mai sus menţionate cu faptul că inculpatul nu a fost delegat pentru a rezolva cererea de restituire a TVA-ului către firma SC Marpig SRL Marghita şi constatînd că suma de bani a fost pretinsă pentru efectuată în timpul liber, a apreciat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
In ceea ce priveşte însă încadrarea juridică (pentru ambele fapte) şi, văzîndu-i fişa postului şi, constatîndu-se că este o persoană ce avea în atribuţii constatarea şi sancţionarea contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau
judecare a infracţiunilor, instanţa în baza art.334 din c.p.p. a schimbat încadrarea juridică dată faptei de la pct. 1 şi 2 din infracţiunea prev. şi ped. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu ref.la art.6 din Legea 78/2000 în infracţiunea prev. şi ped. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu ref.la art.6 şi 7, al.l din Legea 78/2000.
De asemenea, instanţa de fond apreciind că în cazul în care inculpatul ar fi încasat vreo sumă de bani şi nu ar fi declarat suma ca venit din alte activităţi, se putea face vinovat de săvîrşirea unor fapte care nu sunt de natură penală, în baza art.l 1 pct.2,lit.a rap. la art.lO, lit. b din c.p.p. 1-a achitat pe inculpatul O.D. sub aspectul săvîrşirii infracţiunii prev. şi ped. de art.254,al.l şi 2 cu ref. la art.6 şi 7,al.l din Legea 78/2000 (fapta de la pct.l din rechizitoriu).
Referitor la fapta de la pct.2, prima instanţă a reţinut că S.C. Latirom Forest Product SRL era o societate comercială româno-italiană ce avea ca profil prelucrarea şi comercializarea lemnului, cu sediul în loc. Abram jud. Bihor, ce aparţinea de Circumscripţia Financiară Marghita, iar în temeiul dispoziţiilor legale avea dreptul la restituirea TVA de 19% la factura de achiziţie a materialului lemnos, dacă acesta era procurat din România.
Ulterior, prin schimbarea sediului din mun. Oradea în loc. Abram, această societate comercială a intrat din punct de vedere al controlului fiscal şi aprobării restituirii de TVA în competenţa organelor fiscale din Marghita, deci şi a inculpatului O.D.
In luna august 2000, cu ocazia deplasării inculpatului la sediul firmei, după o discuţie introductivă în care a subliniat rolul său în controlarea financiară a firmei, evocînd şi posibilitatea de a încheia actele de rambursare a TVA cu întîrziere sau celeritate, a pretins şi primit de la administratorii acestei firme 1,5% din fiecare sumă rambursată cu titlu de TVA, pînă în luna mai 2002.
Deşi inculpatul a încercat să acrediteze ideea că de fapt (legat de infracţiunea de luare de mintă referitor la SC Latirom SRL) a fost vorba de înscenare din partea martorului B.O. care l-ar fi ameninţat că o să-1 aranjeze, în momentul în care inculpatul a vrut să-1 amendeze pentru că a constatat nereguli la firma SC Latirom SRL, arătînd totodată că a adus la cunoştinţa superiorilor săi acest incident, dar este demn de reţinut faptul că dacă acest incident a existat, aceasta a avut loc în cursul lunii iulie 2002, după cum afirmă martora B.I. şi martorul H.I. şi nicidecum în perioada vara anului 2000 – mai-iunie 2002, perioadă în care se reţine comiterea faptei de inculpat.
împotriva acestei hotărîri au declarat apel, în termen, Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul O.D.
In apelul parchetului s-a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru săvîrşirea celei de a doua infracţiuni – de luare de mită, pentru care s-a dispus achitarea de prima instanţă, aplicarea unei pedepse privative de libertate şi menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului proprietatea inculpatului.
Inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărîrii apelate şi achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracţiunilor sus menţionate, ridicarea secherstrului
asigurător asupra autoturismului şi restituirea sumelor de bani ridicate de la domiciliul său, întrucît este nevinovat, fiind victima unei înscenări din partea martorului B.O.
Prin decizia penală nr.42/A/22.02.2005 Curtea de apel Oradea- Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu majoritate de voturi a admis apelurile declarate de P.N.A. – Serviciul teritorial Oradea şi de inculpatul O.D. împotriva sentinţei penale nr.351/30.09.2004 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că:
1. a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la 3 ani
închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi de la 4 ani la 2 ani, după executarea pedepsei;
2. a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.86/1 şi 86/3 din cp. şi în baza
art.81 din cp. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei
de 3 ani închisoare pe durata prev. de art.82 din cp. şi i-a atras atenţia
inculpatului conform dispoziţiilor art.359 din c.p.p.;
3. a înlăturat dispoziţia privind ridicarea sechestrului asigurător şi a
dispus menţinerea acestuia asupra autoturismului Dacia Super Nota
BH-05-WIR, pînă la plata integrală a sumei de bani la plata căruia a
fost obligat inculpatul conform dispoziţiilor art.254,al.3 din cp.;
4. a redus cuantumul numai cu privire la care s-a dispus confiscarea de la
84.083.177 lei la 38.500.000 lei;
5. a dispus restituirea în favoarea inculpatului a sumelor de 2500 USD,
2240 USD, 500 EURO şi 66.400 forinţi, depuse la BNR – Sucursala
judeţeană Bihor şi ridicate de la domiciliul acestuia pe baza procesului
verbal de la fila 141 din dosarul de urmărire penală.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a constatat că în mod corect instanţa de fond 1-a achitat pe inculpat de sub învinuirea comiterii infracţiunii de luare de mită, denunţată de martorul L.E., însuşi martorul denunţător apreciind că suma de 12.000.000 lei solicitată de inculpat reprezenta de fapt contravaloarea muncii depuse de acesta pentru întocmirea corectă a actelor contabile şi a dosarului în vederea restituirii de TVA. Pe de altă parte s-a reţinut că inculpatul nu a avut nici o atribuţie în restituirea de TVA către firma al cărei angajat era martorul L.E., dosarul respectiv fiind repartizat unei colege de-a inculpatului, în speţă martorei M.F.
Privitor la infracţiunea de luare de mită de la patronii sau angajaţii firmei SC Latirom SRL, instanţa de control judiciar a constatat că această faptă este dovedită cu probele existente la dosar chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, pe tot parcursul procesului penal.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că în baza probelor certe de la dosar, un rol de seamă l-au avut acele file xeroxate din caietul întocmit de martora P.S. (caiet de altfel, dispărut în condiţii neelucidate) din care a rezultat că suma de bani încasată efectiv de inculpat şi care a făcut obiectul infracţiunii
de luare de mită a fost de doar 38.500.000 lei. Totodată, constatînd că inculpatul nu a plătit suma de bani cu privire la care s-a dispus confiscarea specială a decis să fie menţinută măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului proprietatea acestuia, dar sumele de bani ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa inculpatului a dispus a fi restituite proprietarului.
împotriva sus menţionatei decizii au declarat recurs D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul O.D., ambele părţi criticînd-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea a invocat motivele de recurs prev. de art.385/9,pct.l8 şi 14 din c.p.p., susţinînd că, hotărîrea judecătorească este rezultatul unei grave erori de fapt, aspect reflectat în menţinerea soluţiei primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvîrşirea infracţiunii de luare de mită descrisă la primul punct din rechizitoriu şi respectiv, faptul că inculpatului i-au fost aplicate pedepse greşit individualizare în raport cu prevederile art.72 din cp. De asemenea, s-a mai susţinut că în mod greşit s-a dispus reducerea cuantumului sumei cu privire la care s-a decis confiscarea (pentru fapta descrisă la pct.2 rechizitoriu) de la 84.083.177 lei la 38.500.000 lei.
Inculpatul O.D. a invocat drept motive de recurs dispoziţiile art.385/9, pct.12 şi 18 din c.p.p. şi a solicitat admiterea propriului recurs, casarea deciziei pronunţată şi pe fond, admiterea apelului declarat de acesta împotriva sentinţei primei instanţe, desfiinţarea acesteia în parte şi pe cale de consecinţă, în baza art.l0,al.l, lit. d rap. la art. 11 ,pct.2,lit. a din c.p.p. achitarea sa pentru fapta prev. la pct.2 din rechizitoriu. Pe latura civilă a solicitat înlăturarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului proprietate personală, precum şi înlăturarea măsurii confiscării asupra sumelor de bani. A mai solicitat menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Examinînd hotărîrile atacate, în raport de criticile invocate cît şi din oficiu, în limitele prev. de art.385/9,al.3 din c.p.p., înalta Curte constată că recursul formulat de D.N.A. – Serviciul teritorial Oradea este întemeiat sub aspectul soluţionării laturii penale a cauzei şi cu privire la aplicarea măsurii privind confiscarea sumelor de bani ce au constituit obiecte ale infracţiunilor, iar recursul declarat de inculpat este nefundat pentru considerentele ce vor urma:
Atît instanţa de fond cît şi cea de control judiciar au realizat o greşită evaluare a criteriilor impuse de lege potrivit art.72 din cp., împrejurare care a avut drept consecinţă individualizarea incorectă a pedepselor aplicate inculpatului O.D., mai ales în ce priveşte modalitatea de a acestora.
Astfel, pedepsele aplicate inculpatului trebuie să reprezinte nişte măsuri de constrîngere eficiente, prin care dispoziţiile legii referitoare la scopul pedepsei să fie respectate, aşa cum sunt stipulate ă nart.52 din cp.
Inlata Curte constată că infracţiunile pentru care inculpatul O.D. a fost trimis în judecată: 2 fapte de luare de mită prev. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu aplicart.6 şi 7,al.l din Legea 78/2000 cu modificările şi completările prev. de Legea 161/2003 prezintă un pericol sporit, evidenţiat din însăşi reglementarea
specială prev. de legiuitor în textele Legii 78/2000, ce prevăd un regim sancţionator mai drastic, iar soluţia de achitare a inculpatului pentru fapta de luare de mită descrisă la pct.l din rechizitoriu dispusă de prima instanţă şi menţinută de instanţa de control judiciar este vădit greşită.
Vinovăţia inculpatului în săvîrşirea acestei infracţiuni este pe deplin dovedită cu declaraţiile martorilor L.E., B.E., K.E., date în faza de urmărire penală (filele 12-26), precum şi cu declaraţia denunţătorului B.I (filele 27-28) dosarul de urmărire penală.
Astfel, din declaraţia martorului L.E., rezultă că inculpatul i-a spus că “deşi a fost desemnată M.F., nu este nici o problemă, căci va veni şi el împreună cu aceasta şi vor soluţiona ei cererea de restituire a TVA-ului. In final, martorul declară că “susţin faptul că O.D. mi-a pretins 12.000.000 lei, pentru a efectua verificările care se impuneau faţă de cererea de restituire a TVA-ului şi pentru a completa şi efectua actele contabile, în baza cărora au solicitat restituirea TVA-ului”.
Martora B.E., declară că “inspectorii fiscali s-au prezentat la sediul firmei pentru a verifica actele contabile care au stat la baza cererii formulată de către noi”, afirmaţie regăsită şi în cuprinsul declaraţiei martorei K.E.
De remarcat este faptul că declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală se coroborează cu declaraţia denunţătorului B.I. ce a susţinut că nu a fost de acord cu plata sumei de 12.000.000 lei pretinsă de inculpat pentru a soluţiona cererea de restituire a TVA-ului.
Deşi soluţia primei instanţe se bazează în exclusivitate pe declaraţiile de martori luate în faza de judecată, neacordîndu-se aceeaşi relevanţă depoziţiilor aceloraşi martori date în faza de urmărire penală, declaraţii retractate ulterior fără nici o justificare plauzibilă, se apreciază că, dublat de lipsa oricărui fundament motivaţional în privinţa formulării unui denunţ de B.I. în ipoteza că în starea de fapt ar fi fost alta decît c ea atestată de denunţător, instanţa de fond a procedat greşit acordînd în mod nejustificat o mai mare importanţă declaraţiilor date în faza de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art.63,al.2 din c.p.p. probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrare, iar prin coroborarea cărora să se atingă scopul suprem al aflării adevărului.
In speţă, declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală se coroborează cu declaraţia martorului, iar revenirea lor asupra acestor declaraţii este total nemotivată şi, prin urmare, trebuiau înlăturate de prima instanţă.
Cît priveşte încadrarea juridică a acestei fapte în textul incriminator a art. 254,al.l şi 2 din cp., în condiţiile în care inculpatul nu fusese delegat să efectueze verificări la S.C.- Marpig SRL Marghita, este incontestabil faptul că O.D. a îndeplinit funcţia de referent al Circumscripţia Financiară Marghita şi avea printre alte obligaţii de serviciu şi aceea de control, putînd aplica şi amenzi.
Procesele verbale încheiate de acesta puteau constitui baza unei eventuale restituiri a TVA, aşa cum rezultă din fişa postului. Mai mult, atîta vreme cît legea nu distinge, este lipsit de relevanţă dacă actul pentru care se dă priveşte o îndatorire de serviciu specifică sau generală, mai ales dacă din ansamblul probator administrat s-a demonstrat, în mod cert, că inculpatul a efectuat verificări proprii acestor activităţi la SC Marpig SRL Marghita, aşa încît nu prezintă n ici un fel de importanţă faptul că în speţă nu se emisese o delegare specială în acest scop.
Toate aceste aspecte au fost tratate cu superficialitate de instanţele anterioare şi, astfel, nu şi-au găsit reflectarea în modalitatea de executare a pedepselor, fapt ce a atras aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Or dacă instanţele anterioare ar fi analizat mai atent:
– contextul în care inculpatul a săvîrşit faptele, care în calitatea sa de
referent în cadrul Circumscripţiei Financiare Marghita, aparţinînd
Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, în luna iulie 2002 a
pretins martorului L.E. – şef de fermă în cadrul S.C Marpig SRL
Marghita, suma de 12.000.000 lei pentru a-1 ajuta la întocmirea
documentului şi la aprobarea cu celeritate a cererii de rambursare a
TVA (fapta de la pct.l din rechizitoriu); iar de la reprezentanţii SC
Latirom Product SRL Abram a pretins şi primit suma de 84.083.177 lei
reprezentînd 1,5% din rambursările TVA pe perioada august 2000 –
noiembrie 2001, pentru a verifica cu celeritate solicitările legate de
rambursarea TVA;
– atitudinea procesuală constant nesinceră a acestui inculpat;
– – perseverenţa în activitatea infracţională – fapte de acelaşi gen aflate
în concurs real;
– valoarea deloc de neglijat a obiectului infracţiunilor de corupţie;
sumele de bani luate efectiv de la denunţători ce ating cifre de ordinul zecilor de milioane, atunci ar fi avut în mod concret adevărata dimensiune a activităţii infracţionale a inculpatului O.D., iar singura cale de urmat era aceea a dispunerii unei măsuri de constrîngere şi reeducare eficientă, prin respectiv aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Faţă de considerentele mai sus enunţate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr.6948/09.12.2005 a dispus admiterea recursului declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea şi casarea hotărîrilor atacate numai cu privire la soluţionarea laturii penale, cu privire la aplicarea cnfiscării, precum şi respingerea recursului declarat de inculpat.
In esenţă, inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64,lit. a şi b din cp. pentru infracţiunea prev. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu aplicart.6 şi7 din Legea 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice,(pct.l) respectiv 5 ani închisoare, 3 ani
interzicerea drepturilor prev. de art.64,lit. a,b din cp. pentru infracţiunea prev. de art.254,al.l şi 2 din cp. cu aplic.art.6 şi 7 din Legea 78/2000 prin schimbarea încadrării juridice (pct.2).
In urma aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni art.33,lit. a şi art.34,lit. b şi art.35,al.3 din cp. s-a dispus ca inculpatul să execute 5 ani închisoare cu aplic. Art.71 şi 64 din cp., respectiv interzicerea drepturilor prev. de art.64,lit. a,b din cp.
S-a constatat de asemena că, instanţa de apel a redus în mod nejustificat cuantumul sumei cu privire la care s-a dispus confiscarea de la 84.083.177 lei la 38.500.000 lei, reţinînd în exclusivitate fapta probantă a filelor fotocopiate din caietul întocmit de martora P.D., fără să ţină cont de faptul că respectivele file constituie de fapt un fragment de probaţiune şi nu un întreg ansamblu probator.
Imprejurarea că acel cuantum al sumelor remise inculpatului este mult mai mare decît cel regăsit în filele de caiet, existente la dosar (fiind de 84.084.177 lei) conform anexei de la fila 146 din dosarul de urmărire penală, este dovedită de susţinerile, coroborate prin similitudine, înserate în cuprinsul declaraţiilor martorilor P.S., B.O., B.S.G, din faza de urmărire penală.
In consecinţă în baza art.254,al.3 din cp. s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumelor de 12.000.000 lei vechi, respectiv 84.083.177 lei, sume ce au format obiecte ale infracţiunilor.
