Procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat – motive de nulitate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, nr. 34/P/2011 din data de 24.06.2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 27.06.2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în libertate, a inculpatului M.R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 7 alin. 1 din legea 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 şi 2 C.pen.
În actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că inculpatul M.R.V., în calitate de comisar al Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Iaşi, aflat în exerciţiul funcţiunii, a acceptat/primit la data de 16.02.2011 suma de 1000 RON de la numitul Z.O. pentru a nu extinde verificările efectuate la punctul de lucru al SC HRS SRL Iaşi şi cu privire la alte aspecte decât cele care au făcut obiectul Notei de Constatare seria IS nr. 104885/15.02.2011 şi, respectiv, pentru a aplica o sancţiune contravenţională minimă. Reţine procurorul că solicitarea adresată inculpatului a fost concretizată favorabil prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0236612/16.02.2011 prin care s-a dispus aplicarea faţă de societatea HR S SRL a sancţiunii avertismentului pentru contravenţia prev. de art. 2192 alin. 1 din OG 92/2003 şi, respectiv, a unei amenzi de 1000 RON (minimă) pentru contravenţia prev. de art. 41 alin. 1 pct. 1 din legea 82/1991.
Pentru a dispune astfel pe parcursul urmăririi penale s-a întocmit proces verbal de consemnare a actelor premergătoare efectuate în cauza 34/P/2011, proces verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de apărare, au fost ataşate înscrisuri, respectiv fişa postului inculpatului M.R.V. (f. 32-37), relaţii furnizate de ORC referitor la SC HR S SRL (f. 117-118 şi 244-252), extras de cont (f. 119 şi 125), contract asupra medierii forţei de muncă (f. 120-123 şi 133-136), factura emisă de SC HR S SRL seria FF19038324 din 18.10.2010 (f. 124), nota de constatare seria IS nr. 104885 din 15.02.2011 (f. 127-128 şi 186-187), adresa nr. 89435 din 24.01.2011 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava – Serviciul de Investigare a Fraudelor (f. 129-131 şi 200-202), nota explicativă din data de 15.02.2011 8f. 132), declaraţie recapitulativă privind prestările intracomunitare (f. 137-141), dovada emisă de ITM Iaşi nr. 163917/15.09.2010 (f. 142), înscrisuri din contabilitatea SC HR S SRL (f. 156-177 şi 235-246), statutul SC HR S SRL şi certificatul de înregistrare (f. 178-185), proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0236612 din 16.02.2011 (f. 196), adresa ANAF nr. 800349/IS/22.02.2011 (f. 198-199), nota unilaterală seria IS nr. 203820 din 21.02.2011 (f. 205), copii ale unor declaraţii date de persoane pentru care SC HR S SRL a realizat activităţi de intermediere date în cursul altor proceduri (f. 207-234). De asemenea, organele de urmărire penală au întocmit proces verbal de conducere în teren şi planşă foto, au aplicat sechestru asigurator pe bunurile inculpatului (f. 50-52) şi au procedat la audierea inculpatului M.R.V. (f. 38-46), a învinuiţilor C.A.M. (f. 58-70), Z.A. (f. 88-97) şi Z.O. (f. 102-111) şi a martorilor D.A. (f. 71-76), G.M.A. (f. 78-84) şi M.I.L. (f. 113-116).
Pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea inculpatului M.R.V., în prezenţa apărătorului ales, declaraţia acestuia fiind consemnată în proces verbal separat şi ataşată la dosarul cauzei (f. 36-37), precum şi la audierea martorilor din lucrări C.A.M. (f. 45), G (fostă D) A (f. 46), G.M.A. (f. 48-49), Z.A. (f. 50) şi Z.O. (f. 51).
În apărare, inculpatul M.R.V. a solicitat instanţei administrarea probei testimoniale cu audierea martorului M.V. şi a probei cu înscrisuri în circumstanţiere, probe încuviinţate de instanţa de judecată ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.
În considerarea probelor încuviinţate, inculpatul a depus la dosarul cauzei o caracterizare (f. 50) şi s-a procedat la audierea martorului M.V. a cărui declaraţie a fost consemnată în proces verbal separat şi ataşată la dosarul cauzei (f. 47).
Instanţa din oficiu a dispus efectuarea unei adrese pentru a fi înaintată fişa de judiciar a inculpatului, care a fost ataşată la dosarul cauzei (f. 66), precum şi a unei adrese către Garda Financiară în vederea comunicării integrale a adresei ANAF nr. 800519, adresă ce a fost, de asemenea, ataşată la dosarul cauzei (f. 58-63).
Audierea martorului M.I.L. nu a fost posibilă, în raport de menţiunile procesului verbal de îndeplinire a mandatului de aducere emis pe numele acestuia (f. 65) instanţa făcând aplicarea în cauză a disp. art. 327 alin. 3 C.proc.pen.
La termenul din data de 03.10.2011 instanţa, din oficiu, a pus în discuţia contradictorie a părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul M.R.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, din infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din legea 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 şi 2 C.pen., în infracţiunea prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 C.pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. 1 din legea 78/2000.
Aşa cum a precizat instanţa de judecată la acel termen, schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie este mai mult de ordin tehnic, însă urmează a fi admisă.
Din analiza textelor legale incidente cauzei se reţine faptul că textul de incriminare al infracţiunii de luare de mită pentru care inculpatul M.R.V. a fost trimis în judecată este art. 254 alin. 1 şi 2 C.pen., incriminarea de bază a infracţiunii fiind cea din Codul penal, aspect confirmat şi de disp. art. 6 din legea 78/2000, text potrivit căruia infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 C.pen. se pedepseşte potrivit acelui text de lege. Evident că în cauză sunt incidente dispoziţiile legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar dispoziţiile reţinute de procuror ca incidente cauzei – art. 7 alin. 1 – nu pot fi prioritare normei tip de incriminare, respectiv art. 254 C.pen.
Instanţa reţine şi faptul că din încadrarea juridică făcută de procuror prin actul de sesizare a instanţei lipsesc prevederile art. 6 ale legii 78/2000, text care, deşi nu modifică cu nimic norma tip de incriminare din Codul penal, aşa cum am arătat anterior, încadrează fapta de luare de mită ca „infracţiune de corupţie”, motiv pentru care textul art. 6 nu poate lipsi dintr-o încadrare juridică corectă şi completă a faptei cu a cărei judecare a fost sesizată instanţa.
Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C.proc.pen., instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul M.R.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, din infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din legea 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 şi 2 C.pen., în infracţiunea prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 C.pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. 1 din legea 78/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală şi probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, cu privire la fondul cauzei penale de faţă instanţa reţine următoarele:
În fapt, potrivit adresei nr. 89435/24.01.2011 a MAI, IGPR, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, Serviciul de Investigare a Fraudelor, împotriva SC HRS SRL Iaşi au fost formulate plângeri penale de către mai multe persoane referitor la derularea unor contracte de intermediere ce au avut ca urmare plasarea de forţă de muncă în Cehia, motiv pentru care s-a solicitat Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Iaşi verificarea înregistrării în contabilitatea societăţii a acestor contracte şi, eventual, calcularea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea lor, cu consecinţa sesizării organelor judiciare competente.
În vederea efectuării acestor verificări au fost desemnaţi doi comisari din cadrul Gărzii Financiare, Secţia Judeţeană Iaşi, respectiv martorul G.M.A. şi inculpatul M.R.V..
Martorul G.M.A. a contactat telefonic pe administratorul firmei SC HR Suport SRL stabilind ca dată de efectuare a controlului la sediul firmei 15.02.2011 şi punând în vedere administratorului să pregătească documentele financiar contabile ale firmei din luna iunie 2010, în special cele privind recrutarea persoanelor plecate la muncă în Cehia. Aceleaşi aspecte au fost comunicate de martor şi asociatului unic al SC HR S SRL, martora Z.A., care l-a contactat ulterior.
La data de 15.02.2011, orele 13:00, cei doi comisari din cadrul Gărzii Financiare, Secţia Judeţeană Iaşi, respectiv martorul G.M.A. şi inculpatul M.R.V., s-au deplasat la punctul de lucru al societăţii situat în Iaşi, solicitând martorilor Z.O. (administratorul societăţii) şi C.A.M. (contabila societăţii) să le prezinte evidenţa financiar – contabilă a societăţii pe ultimele 6 luni, precum şi toate documentele legate de contractul asupra medierii forţei de muncă nr. 52/24.09.2010 încheiat cu firma cehă D. Cei doi comisari au verificat documentele puse la dispoziţie într-unul dintre birourile firmei, în prezenţa celor doi martori anteriori menţionaţi, dar şi a martorei Z.A., aceasta fiind chemată pentru a da relaţii cu privire la derularea contractului de mediere cu firma cehă.
Din analiza documentelor puse la dispoziţie de reprezentanţii firmei cei doi comisari au stabilit faptul că societatea HR S SRL nu este înregistrată în Registrul Operatorilor Intracomunitari iar reprezentanţii firmei nu au înregistrat în factura fiscală seria FF19038324 nr. 432 din 18.10.2010 emisă pentru suma de 1612 euro (factură respinsă iniţial de partenerul ceh şi apoi rămasă neconfirmată de acesta şi care nu a fost înregistrată în din dispoziţia asociatului unic, martora Z.A.). Aceste aspecte au fost evidenţiate ca atare de cei doi comisari în cuprinsul Notei de Constatare seria IS nr. 104885 din 15.02.1011 (f. 127), notă semnată fără obiecţiuni de martorul Z.O.. Cei doi comisari au comunicat reprezentanţilor firmei verificate că a doua zi vor stabili sancţiunile aplicabile, sens în care s-a convenit cu administratorul să se prezinte la sediul Gărzii Financiare pentru semnarea procesului verbal.
După plecarea celor doi comisari martorii Z.O., Z.A. şi C.A.M. au convenit să dea acestora o sumă de bani, respectiv suma de 1000 lei, cu scopul evident de a beneficia de un regim sancţionator mai blând în raport de neregulile constatate de comisari şi comunicate prin nota de constatare întocmită.
Pentru punerea în practică a deciziei luate cei trei au convenit că inculpatul M.R.V. este cel mai „abordabil” dintre comisari iar martora Z.A. l-a apelat pe telefonul mobil (convorbire din data de 15.02.2011, orele 15:06, f. 14, d.u.p.) spunându-i că a uitat un dosar cu acte la sediul firmei. Deşi a realizat faptul că nu uitase nimic la sediul firmei, inculpatul a spus martorei să-i aducă dosarul a doua zi, când era stabilită şi întâlnirea pentru „finalizarea” acţiunii de control.
Potrivit înţelegerii, martorul Z.O. a retras în data de 15.02.2011 din conturile SC HR S SRL suma de 1100 lei (f. 125) şi a doua zi dimineaţă s-a deplasat la sediul Gărzii Financiare Iaşi unde s-a întâlnit cu martora C.A.M. în jurul orelor 08:30. Cei doi au urcat cu liftul la etajul 9, unde fuseseră informaţi că se află biroul inculpatului, timp în care martorul Z.O. a înmânat celeilalte martore suma de 1000 lei. Martora C.A.M. a identificat biroul inculpatului, a bătut la uşă şi a solicitat acestuia să iasă pe hol. Aici, martora i-a spus inculpatului că a să-i aducă „hârtiile” uitate, solicitând să i le remită într-un loc mai ferit. Inculpatul M.R.V., realizând despre ce „hârtii” este vorba, i-a condus pe cei doi într-un hol de la etajul 9 al clădirii (ce asigură accesul spre baie şi casa scării), unde martora C.A.M. i-a dat suma de 1000 lei, bani pe care inculpatul i-a pus în buzunar. La momentul plecării celor doi martori, inculpatul M.R.V. i-a spus martorului Z.O. că va fi sunat în cursul aceleiaşi zile pentru a veni la sediul Gărzii Financiare să semneze actele de finalizare a controlului.
Cei doi martori au coborât din sediul Gărzii Financiare, moment în care martorul Z.O. i-a dat martorei C.A.M. suma de 100 lei pentru serviciile de contabilitate efectuate la firmă (restul din suma de bani retrasă anterior din contul societăţii).
În acest timp, martorul G.M.A. a avut o discuţie cu şeful de divizie, numitul I.A., cu privire la modul de finalizare a procesului verbal în ceea ce priveşte constatarea a două contravenţii în sarcina societăţii HR S SRL, în contextul în care factura neînregistrată în contabilitate nu era confirmată de partenerul extern. Şeful de divizie a exprimat o opinie în legătură cu existenţa celor două contravenţii, recomandând ca cei doi comisari să discute şi cu şeful secţiei judeţene, martorul M.V.. În jurul orelor 09:15, martorul G.M.A. a revenit în birou, unde l-a găsit şi pe inculpatul M.R.V., căruia i-a spus ce a discutat cu şeful de divizie şi recomandarea acestuia. Cei doi au mers să discute cu martorul M.V. în jurul orelor 09:30. Acestuia i-au expus cele constatate la societatea HR S SRL, concluzia discuţiilor fiind că cele două contravenţii există şi pentru sancţionarea lor trebuiau aplicate sancţiuni contravenţionale minime.
Ulterior, martorul G.M.A. şi inculpatul M.R.V. au revenit în biroul de la etajul 9 al clădirii, începând redactarea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
În aceeaşi zi, în jurul prânzului, martorul Z.O., administratorul SC HR S SRL, s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare Iaşi şi, în biroul comisarilor care au efectuat controlul, a semnat procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0236612 (f. 196 d.u.p.). În cuprinsul acestuia s-a reţinut comiterea de către contravenienta HR S SRL a două contravenţii prev. de art. 2192 alin. 1 din OG 92/2003 şi art. 41 pct. 1 din legea 82/1991, pentru care s-au aplicat sancţiunea contravenţională a avertismentului, respectiv amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei (minimul legal).
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Astfel, din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei rezultă cu prisosinţă modalitatea de sesizare a Gărzii Financiare Iaşi pentru realizarea controlului la SC HRS SRL Iaşi şi obiectivele acestuia. În acelaşi sens, din înscrisurile ataşate dosarului cauzei, coroborate cu declaraţiile martorilor C.A.M., G (fostă D) A, G.M.A., Z.A. şi Z.O., cu declaraţiile inculpatului M.R.V., cu menţiunile Notei de Constatare seria IS nr. 104885 din 15.02.1011 şi ale procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria H nr. 0236612, rezultă dincolo de orice dubiu modalitatea de desfăşurare a controlului la firma HR S SRL şi concluziile acestuia, respectiv constatarea comiterii de către reprezentanţii firmei a două contravenţii constând în omisiunea de înregistrare a firmei în Registrul Operatorilor Intracomunitari, deşi a efectuat operaţiuni de prestări servicii intracomunitare, şi neînregistrarea în contabilitate a facturii FF19038324 nr. 432 din 18.10.2010.
Contrar celor reţinute de procuror în actul de sesizare, instanţa nu poate reţine că cei doi comisari ar fi avut intenţia de a reveni într-un control mai extins la aceeaşi societate şi că discuţiile purtate de cei doi comisari ai Gărzii Financiare cu reprezentanţii SC HR S SRL au determinat pe aceştia din urmă să ia decizia de a da o sumă de bani comisarilor. Aşa cum au precizat martorii în faţa instanţei de judecată nici unul dintre cei doi comisari nu a spus că vor reveni în control iar discuţiile legate de veniturile salariale ale comisarilor au apărut în contextul mai larg legat de necesitatea unor venituri mai ridicate în condiţiile economice actuale (martora Z.A. a precizat că a renunţat la locul de muncă de la ITM datorită veniturilor salariale) şi nu au fost direcţionate intenţionat de inculpat pentru a sugera reprezentanţilor societăţii să-i dea o anumită sumă de bani.
Ca atare, instanţa reţine că ideea de a da o sumă de bani inculpatului M.R.V. a venit exclusiv din partea reprezentanţilor societăţii HR S SRL, aspect confirmat de martora C.A.M. („după plecare, eu şi soţii Z am hotărât să dăm ceva celor doi inspectori, aşa cum se face la noi”), ca şi de martorii Z.A. („După finalizarea controlului, eu, împreună cu administratorul şi contabila firmei, am avut iniţiativa de a da celor doi inspectori o sumă de bani (…) întrucât era primul control la firmă şi ştiam că aşa se face”) şi Z.O. („După plecarea celor doi inspectori, împreună cu soţia şi contabila, am considerat necesar să le dăm celor doi inspectori o sumă de bani. Nu am făcut acest lucru cu un scop anume însă am auzit că aşa se procedează la noi la efectuarea controalelor financiare.”).
Deşi martorii anterior menţionaţi au declarat că nu au dat suma de bani cu un scop anume, este mai mult decât evident că acea sumă avea legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului M.R.V. şi că prin remiterea ei se viza aplicarea unor sancţiuni contravenţionale cât mai reduse firmei HR S SRL. Această sumă nu a fost remisă cu titlu de „atenţie” cum a susţinut martora Z.A. întrucât nu-l cunoştea pe inculpat anterior, nu erau prieteni şi acesta nu-i făcuse nici un serviciu anterior momentului controlului din data de 15.02.2011. Prin urmare, nu exista nici un motiv (fără legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului) pentru ca martora Z.A. să-i dea un cadou, o sumă de bani cu titlu absolut gratuit, inculpatului; în plus, dacă „atenţia” era un simplu cadou este inexplicabil de ce banii au fost daţi şi primiţi anterior definitivării actelor de control şi stabilirii sancţiunii contravenţionale. Iar martora Z.A. a dorit ca remiterea să se facă anterior momentului semnării procesului verbal de contravenţie, după cum rezultă din discuţia purtată cu inculpatul la data de 15.02.2011, tocmai în scopul de a beneficia de un tratament sancţionator mai favorabil societăţii pe care o deţine.
Deşi inculpatul M.R.V. nu a recunoscut că a luat banii oferiţi de martora C.A.M., remiterea şi primirea sumei de bani rezultă cu prisosinţă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu menţiunile proceselor verbale de redare a interceptării convorbirilor telefonice efectuate autorizat. Faptul că suma de 1000 lei a fost extrasă din conturile societăţii de martorul Z.O. rezultă din extrasul de cont ataşat la dosarul cauzei, iar remiterea ei către inculpat din declaraţiile celor doi martori implicaţi direct, respectiv C.A.M. şi Z.O.. Chiar dacă între declaraţiile celor doi există unele neconcordanţe, aşa cum a subliniat şi avocatul apărării, acestea privesc aspecte de detaliu (cum au ajuns la sediul Gărzii Financiare, cum era îmbrăcat inculpatul şi în ce buzunar a pus banii) fără legătură cu elementele constitutive ale infracţiunii ce face obiectul judecăţii, cât timp ambii martori, sub prestare de jurământ, au declarat că suma de bani a fost remisă şi acceptată de inculpatul M.R.V..
În plus, din coroborarea declaraţiilor martorilor Z.A., C.A.M. şi Z.O., cu declaraţiile inculpatului, cu declaraţiile martorilor G.M.A. şi M.V. şi cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat rezultă că remiterea sumei de bani către inculpat a avut loc în jurul orelor 09:00, în dimineaţa zilei de 16.02.2011. Aceasta este ora la care martorul G. nu se afla în biroul comun, potrivit propriilor declaraţii, birou în care rămăsese inculpatul, martorul revenind în jurul orelor 09:15 în birou după discuţia cu numitul I.A. În plus, în cursul convorbirii telefonice dintre martorii Z.A. şi Z.O. din data de 16.02.2011, orele 09:07, acesta din urmă deja confirma către soţia sa că a rezolvat „problema”, deşi nu cunoştea ce amendă urmează a fi aplicată societăţii pe care o reprezintă. Aceste aspecte sunt concordante cu declaraţiile date de martorii C.A.M. şi Z.O. atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
Chiar dacă apărarea a contestat declaraţiile martorilor Z.A., C.A.M. şi Z.O. pe motiv că sunt persoane interesate în cauză, instanţa le va reţine ca fiind pe deplin veridice. Denunţul în cauză nu a fost făcut de mituitori pentru ca aceştia să fie bănuiţi că ar avea interes în restituirea sumei de bani date cu titlu de mită (art. 255 alin. 5 C.pen.) iar declaraţiile date de martori sunt susţinute de conţinutul proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat. De altfel, chiar Î.C.C.J. în practica sa (decizia 948/12.03.2010) a reţinut că declaraţiile martorului care a avut iniţial calitatea de învinuit în cauză pot servi la aflarea adevărului, întrucât acesta este considerat martor în accepţiunea jurisprudenţei CEDO (cauza Spânu vs. România).
Instanţa reţine că nu exista nici un motiv pentru ca martorii C.A.M. şi Z.O. să recunoască, imediat după remiterea sumei de bani către inculpat, acest aspect în convorbirile purtate cu martora Z.A.. Astfel, în convorbirile din data de 16.02.2011, orele 09:07 şi orele 09:37 (f. 16, d.u.p.), martora Z.A. primeşte confirmarea că a fost remisă suma de bani inculpatului atât de la martorul Z.O., cât şi de la martora C.A.M.. Ori, la acel moment, martorii nu aveau cunoştinţă că sunt cercetaţi penal în vreo cauză, deci poziţia lor referitor la remiterea sumei de bani inculpatului nu poate fi contestată decât prin probe. Aceste probe nu au fost însă solicitate în cauză, iar simpla susţinere a inculpatului că nu a primit suma de bani nu poate avea valoare probatorie în contra declaraţiilor celor doi martori şi a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, declaraţia inculpatului având valoare probatorie condiţionată potrivit art. 69 C.proc.pen. în timp ce declaraţiile martorilor au valoare probantă deplină.
Referitor la legalitatea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, legalitate contestată de apărare, instanţa reţine că aceasta nu poate fi pusă la îndoială. Convorbirile telefonice purtate de martora Z.A. în perioada 11.02.2011 – 16.02.2011 au fost interceptate într-un alt dosar penal, în care martora era cercetată pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane (dosar nr. 224/D/P/2010 al DIICOT Iaşi), însă interceptarea era autorizată (autorizaţie nr. 78/01.02.2011 emisă de Tribunalul Iaşi) iar potrivit art. 912 alin. 5 C.proc.pen. convorbirile interceptate într-o cauză penală pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date şi informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prev. de art. 911 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., inclusiv cele prev. de legea 78/2000 cum este cazul speţei de faţă.
Legalitatea convorbirilor interceptate autorizat în cauză a fost contestată de apărare şi pentru motivul că procesele verbale de redare nu au fost certificate de procuror conform art. 913 alin. 2 C.proc.pen. Dincolo de faptul că apărarea nu a indicat vătămarea cauzată inculpatului prin lipsa menţiunii de conformitate de pe procesele verbale de redare, mai ales în condiţiile în care inculpatul nu a contestat autenticitatea convorbirilor ci le-a recunoscut conţinutul, convorbiri pe care le-a audiat integral potrivit procesului verbal (f. 55, d.u.p.) fără a le contesta, instanţa reţine că ambele procese verbale de redare au fost întocmite de procuror şi nu de un alt organ de cercetare penală şi ar fi fost un nonsens ca procurorul să confirme autenticitatea unor procese verbale pe care singur le-a întocmit.
Mai mult, în cauză a fost întocmit proces verbal de consemnare a actelor premergătoare conform art. 224 alin. 3 C.proc.pen. (f. 26, d.u.p.), care poate fi mijloc de probă, iar faptul că procesele verbale se referă la convorbiri interceptate anterior începerii urmăririi penale în cauză nu reprezintă un motiv de nelegalitate a acestora.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 911 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor sunt subordonate unor condiţii strict determinate, şi anume: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; să fie utile pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe; să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent. Ori, toate aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză iar textele legale nu condiţionează legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video de începerea urmăririi penale. Nici o dispoziţie legală nu interzice ca autorizarea de interceptare şi de înregistrare audio sau video să se poată da ca act premergător începerii urmăririi penale.
Reţinerea unei astfel de condiţionări ar reprezenta o interpretare a dispoziţiilor Codului de procedură penală prin adăugare la lege. Atunci când legiuitorul a dorit ca autorizarea unei ingerinţe în dreptul la viaţă privată să se facă doar după începerea urmăririi penale a făcut-o în mod expres. Mărturie stau disp. art. 100 C.proc.pen. care reglementează percheziţia şi care prin legea 281/2003 au fost completate cu alin. 6 în care se prevede că „percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale”. În cazul înregistrărilor audio sau video nu există un text prohibitiv şi nici nu putea să existe atât timp cât autorizarea poate fi dispusă atunci când sunt date despre pregătirea săvârşirii unor infracţiuni grave şi pentru identificarea sau localizarea infractorilor, aspecte ce implică şi o muncă de informare. În plus, textele legale anterior menţionate au fost validate de Curtea Constituţională ca nefiind în contradicţie cu legea fundamentală prin numeroase decizii (ex. 962/25.06.2009, 410/10.04.2008 etc.) iar practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este tot în sensul că autorizarea interceptării convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale (ex. decizia 276/27.01.2010, decizia 948/12.03.2010).
Prin urmare, critica apărării privind obţinerea ilegală a probelor în cauză nu poate fi primită de instanţă.
Apărarea a invocat şi faptul că inculpatul ar fi fost pus într-o situaţie de inegalitate şi că nu a putut să-şi susţină nevinovăţia în cauză.
Instanţa constată însă că egalitatea armelor a fost respectată de instanţă şi că inculpatului, asistat de apărător ales, i-au fost încuviinţate toate probele solicitate în apărare, probe efectiv administrate. CEDO a explicat în practica sa că exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze în situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său (Dombo Beheer B.V. vs. Olanda), şi dreptul inculpatului de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror (Bendenoun vs. Franţa, Edwards vs. Marea Britanie).
Ori, inculpatul a avut acces la toate probele administrate de procuror şi şi-a expus punctul de vedere asupra acuzaţiei formulate împotriva sa prin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, fiindu-i încuviinţate şi administrate probatorii în apărare.
Faptul că instanţa a reţinut ca temei al vinovăţiei acestuia declaraţiile date de martorii care au avut (parte dintre ei) şi calitatea de mituitori nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil întrucât declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului, potrivit cărora nu a pretins şi nu a acceptat bani de la martori, nu şi-a încălcat cu nimic atribuţiile de serviciu, sunt infirmate în mod indubitabil de celelalte mijloace de probă administrate, mijloace de probă ce se coroborează unele cu altele şi la care instanţa a făcut referire pe larg anterior.
În drept, fapta inculpatului M.R.V. care, la data de 16.02.2011, în calitate de comisar al Gărzii Financiare, Secţia Judeţeană Iaşi, a primit de la martorii C.A.M. şi Z.O. suma de 1000 lei în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv cu scopul de a crea un regim sancţionator mai blând pentru cele două contravenţii constatate în sarcina SC HRS SRL Iaşi (firmă la care martora C.A.M. era contabil, firmă administrată de martorul Z.O.) cu ocazia controlului efectuat la data de 15.02.2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 2 C.pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. 1 din legea 78/2000.
Forma agravată a infracţiunii de luare de mită este reţinută în cauză din perspectiva atribuţiilor de control pe care le avea inculpatul M.R.V., atribuţii relevate de fişa postului (f. 32, d.u.p.).
În plus, potrivit fişei postului şi actelor întocmite cu ocazia controlului efectuat la SC HRS SRL Iaşi (notă de constatare şi proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor), inculpatul M.R.V. avea atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor, situaţie în care în încadrarea juridică a faptei comise de acesta trebuiesc reţinute şi dispoziţiile art. 7 alin. 2 din legea 78/2000 cu referire la art. 254 alin. 2 C.pen.
Dispoziţiile art. 6 din legea 78/2000, deşi nu influienţează asupra condiţiilor de incriminare a infracţiunii de luare de mită, sunt reţinute de instanţă în încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul M.R.V. pentru a evidenţia calificarea legală a infracţiunii de luare de mită ca şi infracţiune de corupţie, inculpatul intrând în categoria persoanelor prev. de art. 1 lit. a din legea 78/2000 ca fiindu-le aplicabile dispoziţiile legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Sub aspectul laturii subiective a faptei instanţa reţine că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe prev. de art. 19 pct. 1 lit. a C.pen. Inculpatul şi-a dat seama în momentul primirii sumei de bani că aceştia nu i se cuvin şi cu toate acestea a vrut să-i primească. În acelaşi timp, inculpatul a avut reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
Legătura directă dintre suma de bani primiră de la mituitori şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului rezultă cu prisosinţă din modalitatea de remitere a acesteia, anterior aplicării sancţiunii contravenţionale şi după ce fusese contactat de mituitori pentru o presupusă uitare a unor documente la sediul firmei verificate. Inculpatul a ştiut că urma să i se dea o sumă de bani în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu întrucât, deşi nu uitase nici un document la societatea controlată, a spus martorilor să i le aducă a doua zi. În plus, livrarea de către martora C.A.M. a presupuselor documente uitate s-a făcut, la solicitarea martorei şi cu acceptul inculpatului care cunoştea mai bine locaţia, într-un loc mai retras. Ori, dacă era convins că cei doi martori au venit la sediul Gărzii Financiare doar pentru a-i restitui documente uitate la sediul firmei, inculpatul putea evident să spună acestora să i le lase în birou, fără a căuta un loc mai izolat pentru remitere, situaţie ce denotă cunoaşterea de către inculpat a caracterului ilegal al acţiunilor sale.
Infracţiunea de luare de mită a fost comisă de inculpatul M.R.V. în cea de-a doua modalitate incriminată de disp. art. 254 C.pen,. respectiv prin primirea unei sume de bani remisă de mituitori, sumă la care nu era îndreptăţit, inculpatul efectuând control la SC HRS SRL Iaşi în virtutea îndatoririlor sale de serviciu.
Instanţa reţine, pentru considerentele arătate şi anterior, că suma de 1000 lei a fost primită de inculpat cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care s-a angajat tacit să o adopte, respectiv crearea unui regim sancţionator mai blând pentru cele două contravenţii constatate în sarcina SC HRS SRL Iaşi cu ocazia controlului efectuat. Angajamentul inculpatului a fost unul tacit întrucât martorii C.A.M. şi Z.O. nu au declarat că i-ar fi adresat vreo solicitare explicită inculpatului, dar scopul pentru care i se dădea suma de bani era unul evident în condiţiile în care în urma controlului efectuat cu o zi înainte reţinuseră două contravenţii în sarcina SC HR S SRL, societate reprezentată de cei doi martori, iar martorii au remis bani inculpatului anterior ca acesta să comunice reprezentanţilor societăţii sancţiunile contravenţionale aplicate. Or, nu exista nici un alt motiv pentru care martorii C.A.M. şi Z.O. să remită inculpatului suma de 1000 lei decât cel legat de exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
Este adevărat că instanţa nu poate reţine că inculpatul M.R.V. a intervenit în vreun fel în sancţionarea contravenţională minimă a SC HR S SRL, sancţiunile aplicate societăţii fiind urmarea consultării dintre cei doi comisari (inculpatul M.R.V. şi martorul G.M.A.) şi conducerea Gărzii Financiare Iaşi, respectiv numitul I.A. şi martorul M.V., dar pentru existenţa infracţiunii de luare de mită nu este necesar ca scopul special urmărit de făptuitor să fie efectiv realizat, el trebuind doar să existe în momentul primirii sumei de bani. Prin urmare, este nerelevant în cauză faptul că inculpatul nu a acţionat în nici un fel pentru a determina sancţionarea contravenţională minimă a SC HRS SRL Iaşi, important fiind că acesta a primit bani de la reprezentanţii societăţii în acest scop, moment în care şi infracţiunea de luare de mită a fost comisă. Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită este irelevant dacă scopul pentru care au fost daţi banii a fost atins sau nu, dacă funcţionarul s-a conformat cerinţei sau nu ori dacă a îndeplinit actul cu respectarea atribuţiilor de serviciu sau nu, actul funcţionarului subiect al infracţiunii prev. de art. 254 C.pen. fiind un act licit sau ilicit.
Fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C.proc.pen. instanţa va dispune condamnarea inculpatului pentru fapta comisă.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea comisă instanţa va avea în vedere faptul că, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcţionarii publici sau orice alţi funcţionari nu trebuie să fie influienţaţi de interese materiale, de obţinerea unor foloase ce nu li se cuvin. Ei sunt ţinuţi să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corect şi să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricăror acte care intră în competenţa lor nu trebuie să fie determinată de asemenea mobiluri ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu şi a respectării legalităţii. Faptele de venalitate ale precum şi ale celorlalţi funcţionari aduc o gravă atingere activităţii de serviciu, ca şi intereselor persoanelor.
Potrivit disp. C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere – prin primirea unei sume de bani şi nu pretinderea acesteia – dar şi de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpatului M.R.V. anterior comiterii faptei, conduită relevată şi de caracterizarea efectuată de superiorul direct al inculpatului, depusă la dosarul cauzei (f. 53, dosar instanţă), instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a C.pen.
Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului, astfel cum sunt ele relevate de probele administrate în cauză (inculpatul M.R.V. are 34 de ani, studii superioare, căsătorit şi nu are antecedente penale iar anterior faptei ce face obiectul prezentei cauze şi-a îndeplinit corect îndatoririle de serviciu), dar şi la circumstanţele comiterii infracţiunii (mituitorii au fost cei care au avut iniţiativa de a da bani inculpatului, pentru că „aşa se face la noi”, folosul primit de inculpat a avut o valoare scăzută (1000 lei) iar inculpatul nu a intervenit pentru realizarea efectivă a scopului pentru care a primit banii), instanţa consideră că se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de incriminare, dând efect dispoziţiilor art. 76 lit. c C.pen.
În aceste condiţii instanţa consideră că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 10 luni închisoare pentru inculpatul M.R.V. corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
Faţă de reţinerea în cauză a circumstanţelor de atenuare a pedepsei instanţa consideră că nu se impune aplicarea pedepsei complementare inculpatului, dând efect astfel prevederilor art. 76 alin. 3 C.pen.
În baza art. 71 C.pen. se va aplica inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C.pen.
În raport de prevederile art. 71 alin. 2 C.pen., instanţa va interzice inculpatului doar drepturile prevăzute de art.64 alineatul 1 literele a teza a-II-a, lit. b şi lit. c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia publică de comisar în exercitarea căreia a comis fapta, reţinând că natura faptelor săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului şi conştientizarea redusă a încălcării normelor legale (rezultată din poziţia procesuală de negare a faptei adoptată de inculpat) conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat dar şi în exercitarea în continuare a funcţiei publice în exercitarea căreia a comis fapta de corupţie.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanţa va avea în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 06.10.2005, prin care instanţa europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr.1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată a unui drept fundamental consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, depăşeşte marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar şi decizia 74/2007 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii. Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce priveşte dreptul de a alege, instanţa nu va interzice exerciţiul acestui drept de natură electorală şi, în consecinţă, nu va face aplicarea art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal. Cum inculpatul nu are copii minori, neexistând nici posibilitatea rezonabilă de a se prevedea că ar putea fi numit tutore sau curator, drepturile prev. de art. 64 aliniatul 1 lit. d şi e nu-i vor fi interzise.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului M.R.V., astfel cum au fost anterior evidenţiate, şi gravitatea oarecum redusă a faptei comise de acesta (prin raportare la circumstanţele comiterii infracţiunii – mituitorii au fost cei care au avut iniţiativa de a da bani inculpatului, pentru că „aşa se face la noi”, folosul primit de inculpat a avut o valoare scăzută (1000 lei) – şi având în vedere faptul că inculpatul nu a intervenit ulterior primirii banilor pentru realizarea efectivă a scopului pentru care a primit suma respectivă), instanţa consideră că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru acesta şi că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, acesta nu va mai comite alte infracţiuni.
Instanţa are în vedere şi faptul că inculpatul a fost judecat în stare de libertate iar în această perioadă nu a mai adoptat un comportament ilicit, că prin pronunţarea condamnării inculpatul devine incompatibil de a mai exercita vreo altă funcţie publică de natura celei în care a comis fapta ce face obiectul cauzei până la reabilitare (art. 54 alin. 1 lit. h din legea 188/1999) şi că raporturile de serviciu cu Garda Financiară, instituţie publică în cadrul căreia a funcţionat la data comiterii faptei ce face obiectul cauzei, vor înceta de drept la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (art. 98 alin. 1 lit. f, legea 188/1999), astfel încât posibilitatea ca inculpatul să recidiveze în comportamentul ilicit adoptat sau să comită o altă faptă de este una extrem de redusă.
Având în vedere aceste aspecte, vârsta inculpatului şi faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, instanţa consideră că scopul pedepsei prev. de art. 52 C.pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă, în regim de detenţie, a acesteia, simpla pronunţare a condamnării penale constituind un avertisment suficient de puternic pentru inculpat.
De aceea, instanţa, în baza C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni stabilit potrivit art. 82 C.pen., şi potrivit art. 359 C.proc.pen. va atrage atenţia inculpatului că în cazul săvârşirii altei infracţiuni se va dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei şi executarea acesteia în întregime.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii stabilite de instanţă.
Întrucât instanţa a constatat că fapta ce a făcut obiectul judecăţii există, constituie infracţiunea de luare de mită şi a fost comisă de inculpat, dispunând condamnarea acestuia, în baza art. 19 din legea 78/2000 şi art. 254 alin. 3 C.pen. va dispune confiscarea de la inculpatul M.R.V. a sumei de 1000 lei. Instanţa are în vedere şi faptul că mituitorii nu au formulat denunţ în cauza de faţă, scoaterea de sub urmărire penală a acestora fiind dispusă de procuror în temeiul art. 10 lit. b1 C.proc.pen., neexistând astfel nici un motiv legal pentru a dispune restituirea sumei date cu titlu de mită către aceştia.
Având în vedere soluţia dispusă în latura penală a cauzei, de condamnare a inculpatului, precum şi măsura asiguratorie a confiscării speciale a sumei de bani primite cu titlu de mită de inculpat, instanţa, în baza art. 20 din legea 78/2000, va menţine măsura asiguratorie a sechestrului, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 28.03.2011 dată în dosar nr. 34/P/2011 al DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, asupra conturilor bancare deţinute de inculpatul M.R.V. la BCR – Sucursala Iaşi, până la concurenţa sumei de 1000 lei.
