Citeste şi


PLÂNGERE ÎMPOTRIVA SOLUŢIEI PROCURORULUI.PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE.REDESCHIDERE URMĂRIRE PENALĂ.Acte ale autorităţilor publice


PLÂNGERE ÎMPOTRIVA SOLUŢIEI PROCURORULUI.PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE.REDESCHIDERE URMĂRIRE PENALĂ.

Prin sentinţa penală nr.534 din 29.10.2009 pronuntata in dosarul nr.11843/301/2009 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in baza art. 278/1 al. 8 lit. b C.p.p. a admis, în parte, plângerea formulată de petenta Asociaţia de Bl. 4 A din Bucureşti, împotriva Ordonanţei nr. 4831/P/2002 din 13.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 1383/II-2/2009 din 05.06.2009 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii G.I. şi R.S.

S-a desfiinţat, în parte, Ordonanţa nr. 4831/P/2002 din 13.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, respectiv numai cu privire la soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 C.p. dispusă faţă de intimatul G.I. şi cu privire la soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 C.p. dispusă faţă de intimata R.S. şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de intimatul G.I. pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 C.p. şi faţă de intimata R.S. pentru infracţiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 C.p.

S-au menţinut următoarele soluţii dispuse prin aceeaşi Ordonanţă nr. 4831/P/2002 din 13.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti: scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C.p. şi de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p. dispusă faţă de intimatul G.I.; scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p. dispusă faţă de intimata R.S.; neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C.p. şi înşelăciune prev. de art. 215 C.p. dispusă faţă de intimata R.S şi neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C.p. dispusă faţă de intimatul G.I.

În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Prin ordonanţa nr. 4831/P/2002 din 13.04.2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 262 pct. 2 lit. a rap. la art. 11 pct. 1 lit. b rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.p.p. şi art. 228 al. 6 C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.p.p., scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C.p., delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 C.p. şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p. faţă de intimatul G.I; scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunile de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 C.p. şi neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p. faţă de intimata R.S.; neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C.p. şi înşelăciune prev. de art. 215 C.p. faţă de intimata R.S. şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C.p. faţă de intimatul G.I.

Instanţa a apreciat că plângerea trebuie analizată în raport de soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 4831/P/2002 prin rezoluţia din 13.04.2009 şi nu în raport de soluţia dată de prim-procurorul adjunct prin rezoluţia nr. 1383/II-2/2009 din 05.06.2009 pentru următoarele considerente:

Plângerea formulată în temeiul art. 278/1 C.p.p. se poate face împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. Din analiza textului rezultă că această enumerare a actelor ce pot face obiectul unei astfel de plângeri este limitativă, neputând fi extinsă şi cu privire la alte acte ale procurorului sau la alte soluţii date de acesta. Deci o astfel de plângere vizează o soluţie de netrimitere în judecată, iar prin rezoluţia nr. 1383/II-2/2009 din 05.06.2009 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu s-a dispus o astfel de soluţie. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 6879 din 17 decembrie 2004 prin care a concluzionat că este inadmisibilă plângerea adresată instanţei împotriva celorlalte acte ale procurorului, prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. În consecinţă, rezoluţia prin care prim-procurorul adjunct s-a pronunţat cu privire la plângerea formulată în temeiul art. 278 C.p.p., dispunând respingerea acesteia, nu poate fi atacată separat cu o plângere în temeiul art. 278/1 C.p.p., deoarece prin această rezoluţie nu s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată.

Având în vedere actele de urmărire penală efectuate în cauză, în raport de prezenta plângere, dar şi de plângerea formulată în baza art. 278 C.p.p., instanţa a apreciat ca plângerea ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată în parte.

Sub aspectul infracţiunilor de gestiune frauduloasă şi neglijenţă în serviciu instanţa a constatat că fapta pentru care s-a început urmărirea penală este aceeaşi, numai că pentru fiecare încadrare juridică s-a dat în parte o altă formulare aceeaşi situaţii de fapt. Instanţa a mai constatat că aceeaşi faptă a fost încadrată juridic şi în infracţiunea de delapidare.

Din analiza actelor dosarului, s-a reţinut că intimatul G.I. a avut calitatea de administrator de drept şi de fapt, iar intimata R.S. calitatea de administrator de fapt; că în perioada 1997-2002, când intimaţii au avut calitatea de administratori, Asociaţiei i s-a creat un prejudiciu de aproximativ 267.510.376 lei vechi; că acest prejudiciu nu este rezultatul încălcării din culpă a vreunor îndatoriri de serviciu sau al culpei petentei şi că acest prejudiciu nu este rezultatul unei gestionări frauduloase a banilor asociaţiei. Având în vedere acestea instanţa a apreciat că fapta celor doi intimaţi nu poate fi analizată decât în raport de dispoziţiile art. 215/1 al. 1 C.p., întrucât nu întruneşte elementele constitutive ale niciuneia dintre infracţiunile prev. de art. 214 C.p. şi art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p.

În consecinţă, pentru aceste considerente instanţa a apreciat că soluţiile de netrimitere în judecată dispuse faţă de intimaţi pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă şi neglijenţă în serviciu, chiar dacă pentru alte considerente de fapt decât cele avute în vedere de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sunt legale şi temeinice.

În ceea ce priveşte cele două infracţiuni de gestiune frauduloasă şi neglijenţă în serviciu instanţa a mai constatat şi următoarele:

Sub aspectul infracţiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C.p. , din procesul verbal din 10.07.2002 de începere a urmăririi penale faţă de intimatul G.I., a rezultat că ultimul act material al faptei este săvârşit în octombrie 2001. De asemenea, instanţa a constatat că pentru aceeaşi infracţiune faţă de intimata R.S. nu a fost începută urmărirea penală.

Conform Codului penal în vigoare la data faptei, infracţiunea de gestiune frauduloasă în varianta pentru care s-a început urmărirea penală, era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Conform art. 122 al. 1 lit. d C.p. termenul de prescripţie a răspunderii penale aplicabil pentru această infracţiune fiind de 5 ani, calculat de la data faptei, iar potrivit art. 14 C.p. prescripţia specială intervine când termenul prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate, oricâte întreruperi ar interveni. A rezultat că termenul de prescripţie specială, ce este în cazul acestei infracţiuni de 7 ani şi 6 luni, calculat de la data ultimului act material, respectiv din octombrie 2001, s-a împlinit în ceea ce îl priveşte pe intimatul G.I în aprilie 2009. În ceea ce o priveşte pe intimata R.S, deoarece faţă de aceasta nu s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea prev. de art. 214 C.p., a fost aplicabil termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, acesta împlinindu-se în octombrie 2006.

Sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p., din procesul verbal din 04.12.2007 de începere a urmăririi penale faţă de intimaţii G.i. şi R.S., a rezultat că fapta s-ar fi consumat în perioada 1982-2002. Din actele dosarului a rezultat că fapta ar fi fost săvârşită până în luna februarie 2002, sub acest aspect instanţa a avut în vedere atât plângerea penală a petentei, cât şi raportul de expertiză contabilă, dar şi celelalte acte de urmărire penală efectuate în cauză.

Conform Codului penal în vigoare la data faptei, infracţiunea de neglijenţă în serviciu pentru care s-a început urmărirea penală, cu aplicarea art. 13 C.p., era pedepsită cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă. Conform art. 122 al. 1 lit. d C.p. termenul de prescripţie a răspunderii penale aplicabil pentru această infracţiune fiind de 5 ani, calculat de la data faptei, iar potrivit art. 14 C.p. prescripţia specială intervine când termenul prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate, oricâte întreruperi ar interveni.A rezultat că termenul de prescripţie prev. de art. 122 al. 1 lit. d C.p. calculat de la data faptei, din februarie 2002, s-a împlinit în februarie 2007, deci anterior datei începerii urmăririi penale, iar termenul de prescripţie specială, ce este în cazul acestei infracţiuni de 7 ani şi 6 luni, calculat de la data faptei, din februarie 2002, s-a împlinit în august 2009.

Având în vedere acestea, chiar şi în situaţia în care s-ar fi apreciat că soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti cu privire la infracţiunile de gestiune frauduloasă şi neglijenţă în serviciu nu sunt temeinice şi legale, în cauză nu se mai poate dispune reluarea cercetărilor pentru aceste infracţiuni deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.

Sub aspectul infracţiunii de înşelăciune instanţa a constatat că prin plângerea penală petenta nu a descris în ce anume ar consta această infracţiune. De asemenea, în urma analizării actelor dosarului, instanţa a constatat că din acestea nu rezultă săvârşirea de către vreunul dintre intimaţi a vreunei acţiuni din cele prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune. În aceste condiţii, existenţa unui prejudiciu creat petentei fără ca acest prejudiciu să fie consecinţa vreunei acţiuni prevăzute de art. 215 C.p., a dovedit că în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că soluţia de netrimitere în judecată dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti faţă de intimaţi pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C.p. este legală şi temeinică.

Pentru argumentele anterior expuse instanţa a menţinut soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti prin Ordonanţa nr. 4831/P/2002 din 13.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti pentru infracţiunile prev. de art. 214 C.p., art. 249 C.p. rap. la art. 258 C.p. şi art. 215 C.p.

Sub aspectul infracţiunii de delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 C.p. instanţa a constatat că probatoriul administrat nu a dovedit temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti faţă de cei doi intimaţi.

Pentru a aprecia în acest sens instanţa a avut în vedere că acest probatoriu nu a dovedit cu certitudine care a fost perioada exactă în care intimatul G.I. a fost adminstrator de drept şi de fapt şi perioada exactă în care intimata R.S. a fost administrator de fapt. Sub acest aspect instanţa a avut în vedere că martorii ascultaţi la urmărirea penală au dat declaraţii contradictorii sau nu au fost ascultaţi cu privire la perioada în care fiecare dintre cei doi au îndeplinit atribuţii de administrator. Instanţa a mai constatat că probatoriul nu stabileşte pentru fiecare dintre intimaţi dacă pentru toate încasările făcute au eliberat chitanţe doveditoare şi dacă toate plăţile le-au făcut cu documente justificative. Instanţa a apreciat că numai după lămurirea acestor aspecte se poate analiza, în raport de dispoziţiile art. 215/1 al. 1 C.p., vinovăţia intimaţilor şi contribuţia fiecăruia la crearea prejudiciului constatat prin expertiza efectuată, prejudiciu care a fost stabilit ca diferenţă între încasări şi plăţi.

În consecinţă, instanţa a admis, în parte, plângerea formulată de petenta Asociaţia de Proprietari bl. 4 A din Bucureşti, împotriva Ordonanţei nr. 4831/P/2002 din 13.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 1383/II-2/2009 din 05.06.2009 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a desfiinţat, în parte, această ordonanţă, respectiv numai cu privire la soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 C.p. dispusă faţă de intimatul G.I. şi cu privire la soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 C.p. dispusă faţă de intimata R.S. şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de intimatul G.I.pentru infracţiunea de delapidare prev. de art. 215/1 al. 1 C.p. şi faţă de intimata R.S. pentru infracţiunea de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215/1 al. 1 C.p.

Pentru a se dipune în acest sens organele de urmărire penală trebuie să procedeze la efectuarea următoarelor acte: reascultarea tuturor martorilor de la urmărirea penală şi a celor doi intimaţi pentru a preciza următoarele: în ce perioadă încasările şi plăţile în contul administraţiei au fost făcute numai de intimatul G.I., în ce perioadă au fost făcute numai de intimata R.S. şi dacă au fost perioade în care ambii intimaţi au făcut încasări şi plăţi; dacă pentru încasările pe care le făceau intimaţii au eliberat întotdeauna chitanţe doveditoare; dacă toate plăţile au fost făcute de intimaţi în baza unor documente justificative; dacă au fost efectuate plăţi fără documente justificative şi, în caz afirmativ , dacă se poate dovedi realitatea acestora; efectuarea oricăror alte acte de cercetare penală a căror utilitate şi concludenţă ar rezulta din efectuarea actelor mai sus menţionate, inclusiv, dacă aceste acte impun, a unui nou raport de expertiză contabilă pentru a stabili, pentru fiecare intimat în parte, care este prejudiciul pe care l-a creat în perioada în care fiecare a fost singurul care a făcut încasări şi plăţi, respectiv pentru perioada în care ambii au făcut încasări şi plăţi.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală nr. 534 din 29.10.2009, dosarul nr. 11843/301/2009