Actiune în constatarea existentei dreptului de proprietate imobiliara. Nelegalitatea invocarii exceptiei autoritatii de lucru judecat in situatia in care o prima actiune in constatare a fost respinsa ca inadmisibila. Inexistenta puterii lucrului judecat urmare a faptului ca primul proces nu a fost solutionat în fond, prin cercetarea temeiniciei pretentiilor deduse judecatii. Consecinte pe plan procesual.
-Codul Civil, art. 1201
Nu se poate nega împrejurarea ca prin hotarâre judecatoreasca irevocabila s-a respins ca inadmisibila cererea prin care recurentul-reclamant a solicitat constatarea calitatii sale de proprietar asupra aceluiasi bun cu cel vizat prin pretentia având ca obiect constatarea exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate.
Aparent, ar fi îndeplinite toate conditiile prevazute de art. 1201 Cod Civil privitoare la prezumtia legala irefragabila a puterii de lucru judecat, text ce are urmatorul continut:
Aparent, ar fi îndeplinite toate conditiile prevazute de art. 1201 Cod Civil privitoare la prezumtia legala irefragabila a puterii de lucru judecat, text ce are urmatorul continut:
“Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeasi cauza si este între aceleasi parti, facuta de ele si în contra lor în aceeasi calitate.”
“Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeasi cauza si este între aceleasi parti, facuta de ele si în contra lor în aceeasi calitate.”
Cu alte cuvinte, ar exista tripla identitate de elemente (parti, obiect si cauza) ceruta de lege între procesul finalizat prin decizia nr. 207/2006 si cel ce face obiectul prezentei pricini.
Cu alte cuvinte, ar exista tripla identitate de elemente (parti, obiect si cauza) ceruta de lege între procesul finalizat prin decizia nr. 207/2006 si cel ce face obiectul prezentei pricini.
Însa, interpretând dispozitiile art. 1201 Cod Civil, doctrina si jurisprudenta sunt unanime în a reliefa ca se bucura de autoritate de lucru judecat doar acele hotarâri prin care cauza a fost solutionata în fond – adica prin examinarea temeiniciei pretentiilor deduse judecatii – nu si cele în care nu s-a cercetat pricina în fond, precum acelea în care actiunea a fost respinsa prin invocarea unei exceptii.
Însa, interpretând dispozitiile art. 1201 Cod Civil, doctrina si jurisprudenta sunt unanime în a reliefa ca se bucura de autoritate de lucru judecat doar acele hotarâri prin care cauza a fost solutionata în fond – adica prin examinarea temeiniciei pretentiilor deduse judecatii – nu si cele în care nu s-a cercetat pricina în fond, precum acelea în care actiunea a fost respinsa prin invocarea unei exceptii.
Or, în aceasta ultima categorie se înscrie si decizia civila nr. 207/2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, prin care, în final, actiunea reclamantului în constatare a fost respinsa ca inadmisibila.
Or, în aceasta ultima categorie se înscrie si decizia civila nr. 207/2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, prin care, în final, actiunea reclamantului în constatare a fost respinsa ca inadmisibila.
Aceasta decizie nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamna ca în mod eronat instanta de apel a retinut contrariul prin hotarârea recurata.
Aceasta decizie nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamna ca în mod eronat instanta de apel a retinut contrariul prin hotarârea recurata.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALA, DECIZIA NR. 7001 din 03.11.2011)
Prin decizia civila nr. 1302/A din data de 11.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV a Civila, s-a respins ca nefondat apelul declarat de catre reclamantul I.C.N., în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucuresti, împotriva sentintei civile nr. 380/22.01.2010 a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, prin care s-a respins ca neîntemeiata actiunea având ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii nr. 22, Sectorul 5 si constatarea exercitarii în mod legal de catre reclamant a dezmembramintelor dreptului de proprietate asupra aceluiasi imobil.
Analizând actele si materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, precum si hotarârea instantei de fond, prin raportare si la motivele de apel invocate, tribunalul a apreciat ca apelul formulat este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste primul motiv de apel, acesta a fost considerat ca fiind nefondat, întrucât în mod corect a fost respinsa cererea de abtinere formulata de catre domnul judecator I.N., prin încheierea din 04.09.2009, având în vedere ca, potrivit art. 27 pct. 7 C.p.c., judecatorul se poate abtine daca si-a spus parerea cu privire la pricina care se judeca.
În speta dedusa judecatii, prin sentinta civila nr. 8961/2008 a Judecatoriei Sector 5, în primul ciclu procesual, s-a respins ca lipsit de interes capatul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului si s-a respins ca inadmisibil capatul de cerere având ca obiect constatarea existentei posesiei asupra imobilului.
În consecinta, tribunalul a apreciat ca în cauza nu exista un motiv de abtinere de la judecarea cauzei a domnului judecator I.N., întrucât judecatorul nu s-a pronuntat în nici un moment asupra fondului cauzei, ci doar a solutionat o anumita exceptie invocata, însa acest lucru nu atrage incidenta art. 27 pct. 7 C.p.c. si nu constituie un motiv de incompatibilitate la judecarea cauzei.
În niciun moment judecatorul I.N. nu s-a pronuntat în cadrul sentintei civile nr. 8961/2008 cu privire la fondul pretentiilor deduse judecatii, astfel încât cererea sa de abtinere trebuia în mod evident respinsa, cu atât mai mult cu cât, ulterior, reclamantul si-a modificat actiunea în ceea ce priveste capatul 2 de cerere, solicitând altceva decât capatul de cerere solutionat initial prin admiterea unei exceptii de catre judecatorul I.N..
În ceea ce priveste motivele 2 si 3 de apel, acestea au fost considerate ca nefondate pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, a fost admisa actiunea în revendicare formulata de Daschievici Venera Elena (fosta Bratulescu – a se vedea copia certificatului de casatorie) si a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucuresti sa lase în deplina proprietate imobilul situat în Bucuresti, str. Zarii, nr. 22 – 24, sector 5, compus din teren în suprafata de 116 mp si constructia existenta pe acesta.
Conform certificatului nr. 22057/IND.12 – C/14.03.1997, eliberat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti – Departamentul Patrimoniului Imobiliar (fila nr. 69 din dosarul nr. 2278/302/2007), imobilul la care se refera sentinta civila nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti si Dispozitia nr. 1492/11.10.1996 a Primarului General al Municipiului Bucuresti are în prezent nr. 24 de pe str. Zarii.
În calitatea sa de unic mostenitor al defunctei Daschievici Venera Elena, reclamantul I.C.N. a solicitat instantei sa constate ca este proprietarul terenului în suprafata de 156 mp si a constructiei edificate pe acesta, situate în Bucuresti, str. Zarii, nr. 22 (fost Dr. Asache, nr. 22 ), sector 5, actiune care însa a fost respinsa pentru autoritate de lucru judecat, prin sentinta civila nr. 1642/29.03.2004 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.
În considerentele acestei hotarâri judecatoresti, s-a retinut, în esenta, ca prin sentinta civila nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti imobilul a fost restituit autoarei reclamantului.
Apelul promovat de reclamant a fost respins prin Decizia civila nr. 2152/08.11.2004 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a Civila (fila nr. 79 din dosarul nr. 2278/302/2007).
Prin Decizia civila nr. 207/30.01.2006, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila a admis atât exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu, cât si recursul declarat de reclamant, a modificat decizia recurata, în sensul admiterii apelului împotriva sentintei civile nr. 1642/29.03.2004, schimbarii, în tot, a sentintei apelate si respingerii actiunii, ca inadmisibila.
În considerente, s-a retinut ca actiunea de constatare are caracter subsidiar, fiind admisibila în situatia în care nu exista posibilitatea introducerii unei actiuni în realizarea dreptului si ca, întrucât reclamantul sustine ca imobilul a fost nationalizat în baza Decretului nr. 92/1950, are la dispozitie actiunea în revendicare.
Urmare a acestor dezlegari în drept realizate de instantele judecatoresti, reclamantul a promovat actiunea în revendicare, însa, pe parcursul judecatii, si-a modificat cererea în sensul retinut si de instanta de control judiciar, prin Decizia civila nr. 855/27.04.2009.
Asa cum s-a aratat în cele ce preced, prin decizia civila nr. 207/2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila s-a retinut, cu autoritate de lucru judecat, ca actiunea în constatare formulata initial de catre reclamant, prin care a solicitat sa se constate ca este proprietarul terenului în suprafata de 156 mp si a constructiei edificate pe acesta, situate în Bucuresti, str. Zarii, nr. 22 (fost Dr. Asache, nr. 22), sector 5, este inadmisibila.
Asadar, atâta timp cât printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila s-a constatat ca actiunea formulata de catre reclamant este inadmisibila, Tribunalul a constatat ca apelantul nu mai poate critica prin intermediul prezentului apel modalitatea de solutionare a litigiului anterior ce a facut obiectul deciziilor sus mentionate, aceste decizii se bucura de autoritate de lucru judecat în raport de apelant care nu poate ignora efectele acestor decizii privite ca realitate juridica, iar apelantului îi incumba obligatia generala a oricarei subiect de drept de a respecta raporturile juridice pe care aceste hotarâri judecatoresti le consacra.
S-a constatat ca deciziile civile sus-mentionate sunt opozabile apelantului, atât în sensul restrâns, apelantul fiind parte în respectivele dosare dar sunt opozabile si în sensul general al notiunii de opozabilitate, care presupune respectarea situatiei juridice consacrate printr-o hotarâre judecatoreasca, cu atât mai mult cu cât decizia este irevocabila.
În realitate, în raport de hotarârile judecatoresti sus mentionate, intrate în puterea lucrului judecat, apelantul nu mai poate solicita printr-o noua actiune constatarea acelorasi raporturi juridice, chiar daca termenii utilizati în continutul cererii de chemare în judecata sunt, la prima vedere, diferiti.
Tribunalul a avut în vedere ca, în speta, cauza juridica a actiunii este pretinsa posesie a bunului de catre reclamant si exercitarea în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate, ori, prin decizia sus-mentionata CAB Sectia a III – a Civila a retinut în mod irevocabil ca o asemenea actiune în constatare este inadmisibila, iar reclamantul nu are decât posibilitatea introducerii unei actiuni în realizare.
Analizarea oricarei cereri de chemare în judecata sau a unei cai de atac se face, în conformitate cu art. 84 Cod procedura civila, nu numai în raport de sensul concret pe care partea a înteles sa o dea termenilor utilizati în continutul cererilor, de argumentele de fapt aratate, ci si în raport de finalitatea urmarita, ori, actiunea modificata de catre reclamant prin care solicita sa se constate exercitarea în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate are aceeasi finalitate ca actiunea formulata initial, prin care solicita sa se constate ca este proprietarul terenului în suprafata de 156 m.p. si a constructiei edificate pe acesta.
Asa cum în mod corect a apreciat instanta de fond, în loc sa finalizeze actiunea în revendicare, astfel cum instanta de recurs i-a recomandat prin Decizia civila nr. 207/30.01.2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, sau actiunea prin care a solicitat lamurirea dispozitivului sentintei civile nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, reclamantul a solicitat a se constata ca exercita în mod legal dezmembramintele dreptului de proprietate.
Într-adevar, interesul reclamantului ar fi acela a i se recunoaste dreptul de proprietate asupra terenului de aproximativ 178 mp în acte (156 mp cum se precizeaza în cererea din 2004), ce excede suprafetei de 116 mp la care (în lipsa unei lamuriri a dispozitivului) se refera sentinta civila nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, pentru ca astfel sa se refaca imobilul dobândit în anul 1921 de catre Constantin Bratulescu.
Or, aceasta recunoastere a dreptului pe cale judecatoreasca se face prin actiunea în revendicare, daca reclamantul nu se afla în posesia bunului, sau printr-o actiune în constatare, întemeiata pe art. 111 Cod procedura civila în cuprinsul carora pot fi analizate, inclusiv sub aspectul valabilitatii (asa cum se cere prin primul capat al cererii precizatoare), eventualele titluri de proprietate pe care le înfatiseaza partile.
În speta, prin Decizia civila nr. 207/30.01.2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, s-a retinut, cu putere de lucru judecat, inadmisibilitatea actiunii în constatare, astfel ca reclamantul avea doar posibilitatea revendicarii imobilului.
Chiar daca aceasta decizie ar fi eronata, tribunalul nu a putut face abstractie de continutul acesteia, fiind intrata în puterea lucrului judecat si prin urmare este de necontestat ca în raport de aceasta decizie reclamantul numai poate promova o noua actiune în constatare care sa aiba aceiasi finalitate.
În concluzie, a se constata exercitarea în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate este absolut acelasi lucru din punct de vedere juridic cu a se constata ca reclamantul este proprietarul imobilului, întrucât dezmembramintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale, rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate; a exercita toate dezmembramintele dreptului de proprietate este acelasi lucru cu a exercita dreptul de proprietate asupra imobilului.
Asadar, s-a constatat ca prin reformularea actiunii, reclamantul încearca printr-un subterfugiu juridic, care nu poate fi admis, sa eludeze autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 1642/2004, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 207/2006.
În ceea ce priveste sustinerile apelantului, în sensul ca instanta nu a analizat primul capat de cerere si ca, odata ce se constata nelegalitatea si nevalabilitatea titlului statului, pe cale de consecinta trebuia admis si capatul doi de cerere, tribunalul a apreciat ca acestea sunt neîntemeiate, iar apelantul se afla într-o grava eroare, pentru urmatoarele considerente:
Asa cum s-a aratat anterior, prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sub nr. 2278/302/2007, astfel cum a fost modificata, reclamantul a solicitat sa se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii, nr. 22, sector 5, precum si exercitarea în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate.
Prin sentinta civila nr. 8961/28.11.2008, a fost respins, ca lipsit de interes, capatul de cerere privind constatarea nevalabilitatii titlului statului si ca inadmisibila cererea având ca obiect constatarea existentei posesiei asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii, nr. 22, sector 5.
Prin Decizia civila nr. 855/27.04.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila a admis recursul declarat de recurentul reclamant, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
În motivarea acestei decizii, s-a aratat de catre instanta de recurs ca este întemeiata numai critica referitoare la gresita solutionare a capatului 2 de cerere, capatul unu de cerere care a fost respins ca lipsit de interes fiind pastrat de catre instanta de recurs.
Asadar, în raport de decizia civila nr. 855/2009, hotarârea instantei de fond a fost casata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare numai cu privire la solutionarea capatului 2 de cerere, având ca obiect constatarea exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate, nefiind casat sau modificat si primul capat de cerere având ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului, capat de cerere respins ca lipsit de interes de instanta de fond.
Asadar, în raport de limitele rejudecarii prevazute de art. 315 C.proc.civ. instanta de fond trebuia sa analizeze în rejudecare numai capatul 2 de cerere, nemaifiind investite cu primul capat de cerere, având ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului pârâtului.
În consecinta, în raport de considerentele aratate în cele ce preced tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Apelantul-reclamant a declarat recurs, criticând decizia precitata sub urmatoarele aspecte, în esenta:
I. Instanta de apel a apreciat ca legala încheierea din 04.09.2009 a instantei de fond dupa casare privind solutionarea cererii de abtinere, pronuntând o hotarâre nelegala, caz prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila
Intr-adevar, urmare desemnarii directe (nu aleatorii) a d-lui magistrat I.N., sa solutioneze si-n fond dupa casare pricina, acesta a formulat cerere de abtinere, semnalând incidenta în cauza a disp. art. 27 pct. 7 Cod procedura civila în sensul ca si-a exprimat implicit opinia cu privire la pricina dedusa judecatii prin pronuntarea sentintei civile nr. 8961/28.11.2008 si nu doreste sa solutioneze cauza în fond dupa casare.
Instanta de judecata desemnata sa solutioneze acest incident procedural, în schimb, apreciaza ca magistratul la judecarea în fond a cauzei s-a pronuntat numai asupra exceptiei lipsei de interes a reclamantului sa solicite constatarea existentei posesiei bunului, fara a invoca un titlu de proprietate asupra imobilului, situatie în care, urmare admiterii recursului prin decizia civila nr. 855/27.04.2009 a Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civila, temeiurile admiterii exceptiei nu mai subzista si deci magistratul, în fond dupa casare, nu mai este pus a se pronunta din nou asupra problemei litigioase cu privire la care si-a exprimat parerea si prin “încheierea” din 04.09.2009 respinge cererea.
În opinia recurentului solutia este gresita.
În primul rând, instanta de judecata chemata sa solutioneze cererea de abtinere, face o analiza partiala a situatiei de fapt si de drept invocata de magistrat, analizând numai exceptia lipsei de interes juridic. Or, magistratul a analizat o situatie de fapt si de drept pronuntându-se si asupra exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare în judecata modificata, ocazie cu care îsi exprima clar si categoric parerea cu privire la pricina, ceea ce a condus la formularea cererii de abtinere.
În al doilea rând, gresita solutionare a cererii de abtinere, este confirmata (spre regretul sau) de “parerea” magistratului I.N. care îsi continua rationamentul juridic initial din prima hotarâre criticând si rastalmacind dispozitiile deciziei de casare obligatorii pentru instanta de fond dupa casare, si practic, prin solutia pronuntata îsi mentine parerea, punctul de vedere exprimat la prima hotarâre judecatoreasca.
Oare acesta este rostul si fundamentul institutiei juridice a abtinerii si recuzarii în cazul prevazut de art. 27 pct. 7 Cod procedura civila ?! Desigur ca nu!.
Nu în ultimul rând, respingerea cererii de abtinere a creat un vadit “disconfort” juridic atât magistratului dar si reclamantului, fapt confirmat de solutia pronuntata în fond dupa casare, care confirma faptul ca insistenta negativa de a participa la solutionarea unei cauze, în care sunt incidente disp. art. 27 pct.7 c. pr. civ, nu are rezultate pozitive, de principiu, modul de analiza si solutionare în fond dupa casare de magistratul care a formulat cererea de abtinere fiind clare, categorice, de aceeasi maniera, cu încalcarea grava a legii si a dreptului de proprietate pretins de reclamant, astfel cum va fi precizat în motivele de recurs.
Or, instanta de apel în loc sa analizeze în concret implicatiile morale, intelectuale si profesionale asupra magistratului care din proprie initiativa a recunoscut ca nu trebuie sa participe în fond dupa casare la solutionarea cauzei, prin prisma disp.art. 27 pct. 7, apreciaza generic, teoretic, ca solutia pronuntata de respingere a cererii de abtinere, este corecta, ceea ce în opinia sa reprezinta o hotarâre judecatoreasca nelegala, ce îi încalca categoric dreptul la un proces echitabil, rezonabil, privind un drept de proprietate fundamental, erorile recunoscute în hotarârile judecatoresti pronuntate nerezolvând problema sa.
II. Instanta de apel a apreciat ca în mod corect instanta de fond dupa casare nu s-a pronuntat asupra primului capat de cerere privind constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului, deoarece nu era investita în limitele casarii, pronuntând o hotarâre judecatoreasca nelegala, caz prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila
Astfel, instanta de apel a apreciat ca decizia de casare pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila, decizia civila nr. 855/27.04.2009 prin care a fost admis recursul formulat de I.C.N., a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, ar fi vizat numai rejudecarea capatului II de cerere având ca obiect constatarea exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate, în conditiile în care nu a fost casat sau modificat si primul capat de cerere având ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului, capat de cerere ce a fost respins ca lipsit de interes juridic de catre instanta de fond.
In aceste conditii, instanta de fond dupa casare, în limitele rejudecarii prevazuta de art. 315 Cod procedura civila a analizat numai cel de al II-lea capat de cerere, nefiind investita cu primul capat de cerere, hotarârea fiind apreciata ca fiind legala de catre instanta de apel.
In opinia recurentului hotarârea instantei de apel este nelegala.
Prin decizia civila nr. 855 pronuntata la 27.04.2009 de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a civila, s-a pronuntat o decizie de casare totala si nicidecum partiala, asa cum în mod nelegal retine instanta de apel.
Chiar daca termenii motivarii deciziei de casare nu sunt foarte clari, solicita analizarea cu atentie, chiar si literar, dispozitiile acestei decizii de casare si sa se retina ca în niciun caz nu se precizeaza ca primul capat de cerere privind nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului ar fi fost respins în cadrul motivelor de recurs analizate. Mai mult, chiar daca motivarea este extrem de sumara, totusi termenii casarii sunt foarte clari si categorici, este vorba de o casare totala nicidecum de o casare partiala, care sa salveze în parte hotarârea primei instante de fond; casarea este pur si simplu totala, cu toate implicatiile juridice.
Per a contrario, daca s-ar primi punctul de vedere al instantei de apel, precum ca decizia de casare ar fi vizat numai cel de al II-lea capat de cerere, iar primul capat de cerere ar fi fost solutionat în conditiile în care prima instanta de fond a invocat si retinut exceptia lipsei de interes juridic, ca reclamantul sa solicite analizarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului, s-ar ajunge la concluzia ca acest prim capat de cerere al actiunii ar fi fost respins numai pentru ca reclamantul, nu ar fi dovedit un interes juridic sa formuleze o asemenea cerere, ceea ce ar da posibilitatea formularii unei noi cereri de chemare în judecata.
Or, un asemenea rationament este în contradictie cu cererea de chemare în judecata, cu probele administrate cu hotarârile judecatoresti pronuntate de instantele de judecata din 1998 pâna la zi, fara a le însirui, pentru ca recurentul-reclamant are un interes juridic, actual, direct, sa-si clarifice dreptul de proprietare invocat asupra imobilului ce-l are în posesie legala si pentru care plateste taxele si impozitele pe proprietate la zi, deci, situatia fiind categoric contrara acestor rationamente aparent juridice.
În concluzie, în opinia recurentului, decizia civila nr. 855 pronuntata la 27.04.2009 de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila reprezinta o casare totala a primei instante de fond, ce ulterior a fost inculcata grav atât de instanta de fond dupa casare si de catre instanta de apel.
Aceste instante de judecata erau obligate sa analizeze toate criticile formulate de reclamant cu privire la nevalabilitatea titlului statului român asupra imobilului în cauza, prin aplicarea abuziva a Decretului 92/1950 asupra autorului sau Bratulescu Constantin, si sa se pronunte clar, categoric, fara echivoc asupra acestui capat de cerere.
In aceste conditii, în care instantele de judecata nu s-au pronuntat asupra acestui capat de cerere solicita admiterea recursului casarea hotarârii instantei de apel si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, conform art. 312 pct. 5 Cod procedura civila .
III. Instanta de apel a retinut în mod gresit ca prin decizia civila nr. 207/2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IlI-a Civila s-a retinut ca autoritate de lucru judecat ca actiunea formulata de reclamant este inadmisibila, interpretând gresit actul juridic, a schimbat natura juridica a acestuia, pronuntând o hotarâre nelegala, caz prevazut de art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila
Instanta de apel a facut o analiza si interpretare profund gresita a deciziei civile nr. 207 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IlI-a Civila la 30.01.2006, a schimbat natura juridica a acesteia si în final a pronuntat o hotarâre nelegala, de respingere a apelului.
Chiar daca redactorul acestei decizii, irevocabile, a expus extrem de succint situatia juridica a recursului dedus judecatii, totusi solicita ca analizând cu atentie actul juridic dedus judecatii care rezulta neîndoielnic din analiza si a deciziei civile nr. 2152 pronuntata la 08.11.2004 de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civila ca instanta de apel, sa se retina urmatoarele:
a) În conditiile în care, în opinia sa, prin sentinta civila nr. 4363 pronuntata de Judecatoria Sector 5 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, i-au fost restituite ambele imobile situate în Bucuresti, str. Zarii nr. 22-24, sector 5, ulterior, la aparitia problemelor administrative, s-a adresat Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, în temeiul art. 281 Cod pr. civ. solicitând o clarificare a întelesului, întinderii si aplicarii dispozitivului sentintei civile nr. 4363/1995, respectiv daca scurta hotarâre priveste restituirea ambelor imobile sau nu.
Aceasta actiune a fost respinsa, considerându-se ca sentinta civila nr. 4363/1995 vizeaza numai imobilul situat în str.Zarii nr. 24, sector 5, compus din teren în suprafata de 116 mp si constructie, iar terenul in suprafata de 156 mp si constructiile ce fac obiectul imobilului din str. Zarii nr. 22. sector 5 nu fac obiectul hotarârii judecatoresti mai sus precizate.
b) Fata de aceasta solutie, s-a adresat Judecatoriei Sector 5 Bucuresti si a solicitat sa se constate ca recurentul este, prin mostenire, proprietarul imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii nr. 22, sector 5, compus din teren în suprafata de 156 mp si constructii, provenind de la autoarea Daschievici Venera Elena, care la rândul sau l-a mostenit pe tatal sau Bratulescu Constantin, iar la cererea instantei de judecata s-a precizat temeiul de drept al actiunii, ca fiind art. 480 si art. 481 Cod civil, considerata actiune în revendicarea bunului.
In cauza s-a administrat proba cu înscrisuri si au fost depuse toate actele existente si-n prezenta cauza, depuse la solicitarea instantei de judecata.
Dupa o analiza complexa, dar în opinia sa gresita, instanta de fond a apreciat ca exista identitate de parti, obiect si cauza, între dosarul nr. 4172/1995 în care s-a pronuntat sentinta civila nr. 4362 a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti ramasa definitiva si prezenta cauza (dosar nr. 13227/2003 al Judecatoriei Sector 5 Bucuresti) si în final, a apreciat ca sunt întrunite elementele autoritatii de lucru judecat, apreciind ca este inadmisibil ca reclamantul sa obtina doua hotarâri judecatoresti, respectiv doua titluri de proprietate pentru unul si acelasi imobil din str. Zarii nr. 22-24, sector 5 si, pe cale de consecinta, a admis exceptia autoritatii de lucru judecat si pentru acest motiv i-a respins actiunea.
Deci practic, instanta de fond a apreciat ca reclamantul are, în temeiul sentintei civile nr. 4362/1995 a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, un drept de proprietate clar, categoric asupra ambelor imobile, str. Zarii nr. 22 si str. Zarii nr. 24, dar acest fapt îi era în continuare contestat de celelalte organisme ale statului român – notarul de stat si Oficiul publicitatii imobiliare.
Arata recurentul ca a formulat apel si conform deciziei civile nr. 2145 din 08.11.2004 a Curtii de Apel Bucuresti sectia a IV-a civila i-a fost respins apelul.
A formulat recurs si conform deciziei civile nr. 207 pronuntata la 30.01.2006, Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IlI-a Civila, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de instanta din oficiu si în consecinta a admis recursul declarat, modificata decizia recurata, în sensul ca a admis apelul formulat împotriva sentintei civile nr. 1642 pronuntata la 29.03.2004 de Judecatoria Sector 5 Bucuresti si pe fond a schimbat în tot sentinta apelata în sensul ca a respins ca inadmisibila cererea de revendicare formulata.
Esentiala în analizarea si solutionarea cauzei, este motivarea acestei decizii, respectiv:
“Recurentul-reclamant a formulat la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti o actiune în contradictoriu cu Municipiul Bucuresti prin Primarul General si cu Consiliul General al Municipiului Bucuresti si a solicitat a se constatata ca este proprietarul terenului în suprafata de 156 m.p. si a constructiei edificate pe acest teren, situat în Bucuresti str.Zarii nr. 22, sector 5.
Cererea este întemeiata pe prevederile art. 111 Cod procedura civila , (gresit fiind precizat temeiul de drept art. 480 si art. 481 C. Civ.)
Potrivit acestui text, partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.
În situatia în care reclamantul s-ar afla în posesia bunului imobil, actiunea în constatare este admisibila, pentru ca reclamantul nu are calea unei actiuni în realizare, respectiv a unei actiuni în revendicare.
Recurentul-reclamant are asadar la dispozitie actiunea în revendicare, situatie în care, Curtea urmeaza a admite exceptia inadmisibilitatii actiunii, in baza art. 312 Cod procedura civila, a modifica decizia recurata în sensul admiterii apelului si pe fond a schimbarii în tot a sentintei, în sensul respingerii actiunii ca inadmisibila.
Se impune precizarea ca, prin admiterea acestei exceptii nu i se creeaza recurentului o situatie mai grea în propria sa cale de atac, deoarece actiunea a fost respinsa la instanta de fond prin admiterea unei alte exceptii, respectiv a autoritatii de lucru judecat. ”
Important este ca:
– actiunea formulata, întemeiata pe disp. art. 480, 481 c. civ, era o actiune de revendicare a imobilului;
– Curtea de Apel din oficiu, fara nicio clarificare daca are sau nu posesia asupra imobilului, a considerat numai ca primeaza actiunea in revendicare si pe cale de consecinta, actiunea in constatare este inadmisibila pentru acest motiv, omitând pur si simplu ca era o actiune în revendicare;
– Curtea de Apel, în recursul formulat, a considerat ca prin aceasta solutie nu i se creeaza recurentului, in propria cale de atac o situatie mai grea.
Constata ca, în realitate, i se creeaza o situatie mai grea in “propria cale de atac si pe fondul unor carente de redactare, motivare si interpretare” a unor dispozitii legale.
Practic i se refuza accesul la justitie, sau mai direct spus actul de justitie în niciun caz nu clarifica dreptul sau de proprietate, ci mareste confuzia creata de Decretul nr. 92/1950 pâna azi, inclusiv, chiar daca a redobândit posesia asupra imobilului.
c) Exceptia autoritatii de lucru judecat nu functioneaza in acest caz, astfel cum gresit a retinut instanta de apel.
In decizia civila nr. 207 pronuntata la 30.01.2006, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia III a Civila, a invocat si a retinut exceptia inadmisibilitatii actiunii în constatare, în temeiul disp. art. 111 Cod procedura civila, când a retinut ca reclamantul are în principiu calea actiunii în revendicare, situatie în care cererea în constatare este inadmisibila.
Art. 111 Cod procedura civila: “Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. ”
În conditiile în care I.C.N. are posesia asupra imobilului în cauza, plateste taxe si impozite la zi pe proprietatea asupra imobilului, Decretul nr. 92/1950 a fost declarat abuziv si nelegal prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, este evident ca actiunea în revendicare, a devenit pe parcursul timpului ca inadmisibila, în timp ce actiunea în constatare, având posesia asupra imobilului, a devenit perfect admisibila.
Mai mult, chiar decizia civila nr. 207/30.01.2006 precizeaza în mod foarte clar:
În situatia în care reclamantul s-ar afla în posesia bunului imobil, actiunea in constatare este admisibila, pentru ca reclamantul nu are calea unei actiuni în realizare, respectiv calea unei actiuni în revendicare.
Or, tocmai aceasta argumentare a invocatei decizii de casare, ce ar fi intrat în autoritate de lucru judecat, nu a fost atent si corect interpretata de instanta de apel, care astfel a rastalmacit pur si simplu actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura si întelesul actiunii deduse judecatii.
Mai mult, chiar si-n sensul teoretic al exceptiei autoritatii de lucru judecat atâta timp cât instanta de judecata, nu s-a pronuntat asupra fondului problemei, ci numai pe exceptie, într-un prim proces între aceleasi parti, cu acelasi obiect si întemeiat pe aceiasi cauza juridica, în cel de-al doilea proces nici macar nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, mai ales ca între timp situatia s-a schimbat radical.
Numai cu titlu teoretic, desi în primul proces nu s-a solutionat fondul problemei, azi în cel de-al doilea proces, obiectul si cauza juridica sunt oricum total diferite fata de cele avute în vedere în anul 2006.
Astfel:
– în ceea ce priveste obiectul
Obiectul reprezinta atât pretentia formulata cât si dreptul subiectiv invocat.
În primul proces, cererea era de revendicare a imobilului, invocându-se dreptul de proprietate. Aceasta cerere nu a fost solutionata pe fond, ci numai pe exceptiile invocate de instantele de judecata, fie în fond fie în recurs.
In cel de al doilea proces, in noile conditii, cererea de revendicare fiind inadmisibila, cererea in constatarea dreptului si a exercitarii dezmembramintelor dreptului de proprietate sunt complet diferite de cele din primul proces.
– în ceea ce priveste cauza
Cauza este fundamentul raporturilor juridice deduse judecatii, temeiul juridic al cererii de chemare în judecata.
Este clar si categoric faptul ca în prima cauza nu s-a analizat pe fond raportul juridic, dreptul de proprietate invocat în baza art. 480, 481 c. civ., ci au fost solutionate exceptii.
In cea de a doua cauza, urmare schimbarii raporturilor juridice, fata de inadmisibilitatea unei actiuni în revendicare, cererea în constatare întemeiata pe art. 111 Cod procedura civila atât cu privire la nevalabilitatea titlului statului dar si cu privire la exercitarea dezmembramintelor dreptului de proprietate, este complet diferita.
În concluzie, solicita a se constata ca în niciun caz nu se poate pune problema autoritatii de lucru judecat astfel cum in mod gresit a retinut instanta de apel.
IV. Instanta de apel a interpretat în mod gresit actul juridic dedus judecatii, s-a sprijinit pe motive contradictorii si straine cauzei, pronuntând o hotarâre cu încalcarea grava a legii, caz prevazut de disp. art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila
În opinia sa, instanta de apel :
a) a interpretat gresit iar motivarea cuprinde elemente straine pricinii, în legatura cu primul capat de cerere privind nevalabilitatea titlului de proprietate al statului prin aplicarea abuziva, nelegala a Decretului nr. 92/1950 fata de autorul sau Bratulescu Constantin, deoarece:
– casarea a fost totala, fata de ambele capete de cerere;
– exceptia lipsei de interes invocata, oricum nu poate sa subziste, recurentul-reclamant are un interes juridic, concret, actual, legal sa-si clarifice dreptul de proprietate invocat asupra imobilului.
Altfel, reclamantul ar putea formula o noua actiune, în care sa dovedeasca acest interes juridic, cu mai multa determinare, în conditiile în care evident nu i se poate opune cu succes exceptia autoritatii de lucru judecat; dar nu aceasta este finalitatea actului de justitie, sa formuleze permanent actiuni în justitie.
b) a interpretat gresit, actul dedus judecatii, a schimbat natura juridica, întelesul exceptiei autoritatii de lucru judecat, motivele pe care se sprijina hotarârea fiind contradictorii, cu privire la cel de al doilea capat de cerere privind exercitarea legala a dezmembramintelor dreptului de proprietate asupra imobilului din Bucuresti, str. Zarii nr. 24, sector 5.
Hotarârea instantei de apel cuprinde motive contradictorii, straine pricinii si oricum gresite:
– precizeaza ca în opinia instantei, hotarârea judecatoreasca – decizia civila nr. 207/2006 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IlI-a, este o decizie eronata, dar Tribunalul nu poate face abstractie de ea;
– apelantul în loc sa finalizeze actiunea în revendicare astfel cum i-a fost recomandat prin decizia civila nr. 207/2006 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IlI-a Civila, formuleaza prezenta actiune în constatare;
– apelantul nu a finalizat actiunea prin care a solicitat lamurirea dispozitivului sentintei civile nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sector 5, care ar fi avut mai mari sanse de reusita.
Aceste argumente, motive contradictorii sunt oricum gresite, nelegale, deoarece, o actiune în revendicare imobiliara, în conditiile în care recurentul de azi detine posesia asupra imobilului, plateste taxele si impozitele pe proprietate la zi, ar fi categoric inadmisibila.
Nu se pune problema ca recurentul nu doreste sa formuleze actiunile “recomandate'” de decizia civila nr. 207/2006, ci acesta urmareste realizarea acelor actiuni admisibile, legale, prin prisma modificarilor survenite dupa pronuntarea deciziei civile nr. 207/2066 si sau prin depasirea unor erori strecurate în aceasta.
Actiunea în lamurirea dispozitivului sentintei civile nr. 4362/1995 a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti s-a finalizat anterior formularii celei de-a doua actiuni de fata, prin respingerea cererii.
Argumentul instantei de judecata a fost acela ca cererea de revendicare a vizat exclusiv terenul în suprafata de 116 mp si constructiile situate in Bucuresti, str. Zarii nr. 22, sector 5, restul terenului de 156 mp si constructiile nefiind solutionate de acea instanta.
In aceste conditii, apreciaza ca instanta de apel a pronuntat o hotarâre nelegala refuzând nejustificat analizarea modului gresit, nelegal de solutionare a celor doua capete de cerere astfel modificate la 24.10.2008.
Reanalizând cu atentie întregul material probator administrat în fata instantei de fond dupa casare, cu acte scrise si expertiza topo imobiliara, rezulta cu certitudine:
– primul capat de cerere privind nelegalitatea titlului de proprietate al statului prin aplicarea decretului 92/1950 este perfect admisibil.
Instantele de judecata trebuiau sa constate ca autorul sau Bratulescu Constantin nu a pierdut niciodata dreptul de proprietate asupra acestui imobil, si ulterior l-a transmis prin mostenire legala succesiva pâna la recurentul-reclamant.
– cel de al II-lea capat de cerere, prin care reclamantul a solicitat sa se constate ca exercita în mod legal dezmembramintele dreptului de proprietate asupra imobilului, din calitatea de mostenitor, este la fel de admisibil.
Plecând de la solutionarea corecta a primului capat de cerere, în baza probelor administrate inclusiv cu concluziile raportului de expertiza care confirma categoric toate sustinerile noastre cu privire la suprafetele terenurilor imobilului de la nr. 22 si nr. 24, inclusiv constructiile, solutia juridica corecta, legala, în sensul de a produce efectele juridice recunoscute de lege, era aceea sa se constate ca recurentul exercita în mod legal dezmambramintele dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii nr. 24, sector 5, compus din 156 mp teren si constructii.
In concluzie, solicita admiterea recursului, modificarea hotarârii instantei de apel în sensul admiterii apelului, desfiintarii hotarârii instantei de fond dupa casare si admiterea cererii de chemare în judecata astfel cum a fost modificata la 24.10.2008.
Nu s-au propus noi dovezi în cauza.
În baza art. 312 alineatul 1-4 Cod procedura civila , vazând si prevederile art. 304 pct. 9 din acelasi cod, precum si pe cele ale art. 312 alineatul 6/1, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacata, va retine cauza spre rejudecare, va admite apelul si va schimba sentinta atacata în sensul mentionat prin dispozitivul prezentei decizii, pentru considerentele de fapt si de drept ce vor fi expuse mai jos.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs se afirma, în esenta, ca în mod gresit Tribunalul ar fi retinut ca prin decizia civila nr. 855/27.04.2009 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a Civila s-ar fi dispus doar o casare partiala a hotarârii primei instante cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar sub aspectul capatului de cerere având ca obiect constatarea exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Ca atare, a aratat instanta de apel, în considerarea dispozitiilor art. 315 Cod procedura civila , instanta de rejudecare nu avea obligatia de a se pronunta asupra pretentiei privind constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului.
Asa cum rezulta din analiza actelor de la dosar, prin decizia civila nr. 855/27.04.2009 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a Civila, s-a admis recursul reclamantului I.C.N., în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucuresti, s-a casat sentinta civila nr. 8961/28.11.2008 a Judecatoriei Sector 5 si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante. De mentionat faptul ca prin aceasta sentinta fusese respins ca lipsit de interes capatul de cerere având obiect constatarea nevalabilitatii titlului statului si ca inadmisibil capatul de cerere ce viza constatarea exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate asupra imobilului.
Curtea considera ca prin decizia nr. 855/2009 s-a dispus casarea în întregime a hotarârii recurate, inclusiv cât priveste solutia data pretentiei privind constatarea nevalabilitatii titlului statului. Nu a fost vorba de o casare partiala pentru ca în dispozitivul deciziei nu se face nicio mentiune în acest sens. Recursul exercitat de reclamant în cauza respectiva a fost admis în totalitate, iar nu în parte, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia ca si casarea a fost totala, iar nu partiala.
Trebuie avute în vedere, sub acest aspect, prevederile art. 312 alineatul 2 Cod procedura civila, potrivit cu care “în caz de admitere a recursului, hotarârea atacata poate fi modificata sau casata, în tot sau în parte.”
Din interpretarea logico-gramaticala a acestui text legal rezulta fara echivoc ca în caz de casare partiala a unei hotarâri, trebuie aratat în mod expres sau explicit care sunt limitele în care a avut loc casarea, altfel spus, care sunt dispozitiile si actele de procedura mentinute (care nu mai trebuie reluate sau refacute) si care sunt cele desfiintate si este necesar a fi supuse rejudecarii. Pe cale de consecinta, în toate cazurile în care în dispozitivul deciziei de casare nu se face o asemenea mentiune, casarea este totala.
Nu poate fi omis nici faptul ca potrivit art. 315 alineatul 3 Cod procedura civila, “dupa casare, instanta de fond va judeca din nou, tinând seama de toate motivele invocate înaintea instantei a carei hotarâre a fost casata.” Deci, instanta de rejudecare este obligata sa aiba în vedere toate motivele de fapt si de drept invocate de partile din procesul finalizat prin hotarârea casata.
Asa fiind, este eronata concluzia Tribunalului ca instanta de rejudecare a fondului nu avea obligatia de a se pronunta si asupra capatului de cerere referitor la constatarea nevalabilitatii titlului statului. Ca atare, cel de-al doilea motiv de recurs este gasit întemeiat si va fi admis.
Aceeasi solutie si în ce priveste al treilea motiv al caii de atac exercitata în cauza de fata.
În cadrul acestuia se sustine ca în mod gresit, Tribunalul ar fi retinut existenta cât priveste cererea de constatare a exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate asupra imobilului, a autoritatii de lucru judecat decurgând din continutul deciziei civile nr. 207/2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IlI-a Civila.
Prin aceasta decizie, s-a admis exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu, s-a admis recursul reclamantului I.C.N., s-a modificat decizia civila nr. 2152/08.11.2004 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a Civila si admitându-se apelul declarat de acelasi reclamant contra sentintei civile nr. 1642/29.03.2004 a Judecatoriei Sector 5, s-a schimbat hotarârea apelata în sensul respingerii ca inadmisibila a actiunii prin care se solicitase sa se constate ca reclamantul este proprietar al imobilului din Bucuresti, str. Zarii nr. 22, Sector 5.
Deci, nu se poate nega împrejurarea ca prin hotarâre judecatoreasca irevocabila s-a respins ca inadmisibila cererea prin care recurentul-reclamant a solicitat constatarea calitatii sale de proprietar asupra aceluiasi bun cu cel vizat prin pretentia având ca obiect constatarea exercitarii în mod legal a dezmembramintelor dreptului de proprietate.
Curtea considera întemeiat si ultimul motiv de recurs. Atât prima instanta, cât si cea de apel, au retinut calitatea recurentului-reclamant de proprietar al imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii nr. 22, Sector 5, bun pe care l-a dobândit ca succesor în drepturi (unic mostenitor) al defunctei Daschievici Venera Elena, cu precizarea ca imobilul a fost restituit acesteia în natura prin hotarâre judecatoreasca irevocabila (sentinta civila nr. 4362/07.07.1995 a Judecatoriei Sector 5) si Dispozitia nr. 1492/1996 a Primarului General al Capitalei.
De mentionat faptul ca intimatul-pârât nu a contestat în nici un moment pe parcursul procesului aceasta calitate de proprietar a reclamantului-recurent.
Din analiza materialului probator administrat în cauza (înscrisuri, raport de expertiza topografica întocmit de expert Burciu Constantin) rezulta si aspectul ca recurentul-persoana fizica este si posesor al imobilului, stapânindu-l în fapt înca de la data introducerii actiunii. Aceasta situatie exista chiar si la momentul pronuntarii deciziei civile nr. 207/2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila.
În aceste conditii, tinând seama ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 480 si 1846 Cod Civil, nu exista ratiune sau fundament pentru a înlatura pretentia exprimata de catre recurentul-reclamant prin cel de-al doilea capat de cerere al actiunii. O astfel de cerere în constatare putea fi respinsa doar în temeiul art. 111 Cod procedura civila , adica daca titularul dreptului de proprietate ar fi avut la îndemâna calea actiunii în realizare (în concret revendicarea imobiliara). Or, posesorul proprietar nu poate revendica bunul de la o alta persoana, deci nu are posibilitatea exercitarii unei actiuni în realizare, situatie în care pentru a i se confirma calitatea de proprietar, este îndreptatit sa introduca o actiune provocatorie în constatare de tipul celei din pricina de fata. Literatura juridica si jurisprudenta au sprijinit în mod constant aceasta ipoteza.
Este necesara o precizare: prin modul de redactare al motivarii în fapt a cererii de chemare în judecata, prin cuvintele si expresiile folosite, prin textele de lege invocate, recurentul-persoana fizica a învestit instanta de judecata cu o actiune în constatarea exercitarii în mod legal a prerogativelor dreptului de proprietate (prevazute de art. 480 Cod Civil), iar nu a “dezmembramintelor” acestuia (uz, uzufruct, habitatie, servitute, superficie). Acesta este întelesul termenului “dezmembraminte” utilizat în petitul actiunii si în acest sens trebuia calificata din punct de vedere juridic pretentia respectiva, fiind arhicunoscut ca în lumina dispozitiilor art. 84 Cod procedura civila, instanta nu este tinuta strict de denumirea data de autor cererii sale de chemare în judecata.
Toate cele ce preced justifica admiterea recursului, casarea deciziei atacate – întrucât prin hotarârea Tribunalului s-a mentinut o sentinta prin care pricina nu a fost rezolvata în fond, ci prin argumente derivând din retinerea autoritatii de lucru judecat a inadmisibilitatii actiunii, existând din acest punct de vedere contrarietate între considerentele si dispozitivul sentintei apelate – retinerea cauzei spre rejudecare (Curtea nu mai putea dispune casarea cu trimitere deoarece s-a mai pronuntat o solutie în acelasi sens anterior în prezentul proces, fiind aplicabile din aceasta perspectiva prevederile art. 312 alineatul 6/1 Cod procedura civila ), admiterea apelului si schimbarea sentintei primei instante în sensul admiterii în parte a actiunii si constatarii ca reclamantul exercita în mod legal prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Zarii nr. 22, Sectorul 5, format din constructie si teren având componenta, dimensiunile si amplasamentul indicat în raportul topo întocmitde expert Burciu C-tin si în planul de situatie anexat acestui raport.
Aceasta solutie este necesara si se justifica nu numai pentru a evita posibilitatea unei eventuale condamnari a Statului Român în materia dreptului de proprietate de catre Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, dar si pentru a înlatura rigiditatea si formalismul hotarârilor pronuntate în fond si în apel în pricina de fata, vicii care nu sunt neaparat imputabile judecatorilor care au dat aceste solutii, ci au o alta sursa. Este vorba despre decizia civila nr. 207/2006 a CAB – Sectia a III-a în cuprinsul careia se afirma explicit ca proprietarul-posesor are la îndemâna calea actiunii în constatarea existentei unei astfel de calitati, dar prin care este respinsa o solicitare de acelasi gen a recurentului-persoana fizica, aflat si la acel moment în situatia de a fi proprietar si posesor al imobilului în discutie.
Vor fi respinse ca neîntemeiate celelalte pretentii deduse judecatii, caci pârâtul Municipiul Bucuresti nu a invocat vreun titlu de proprietate cu privire la acelasi imobil, nu a contestat calitatea de proprietar a autorului actiunii, iar prin Dispozitia nr. 1492/1996 a Primarului General al Capitalei s-a conformat de buna-voie hotarârii judecatoresti irevocabile prin care s-a admis actiunea în revendicare formulata de autoarea reclamantului-recurent.
În final, trebuie relevat ca data fiind solutia adoptata în privinta celorlalte motive de recurs, primul dintre acestea – care tindea si el la casarea deciziei atacate – nu a mai fost analizat de catre Curte, apreciindu-se ca are un caracter accesoriu si subsidiar criticilor deja admise.
1
