Sentinţa civilă
Daune morale. Incidenţa art.10 din CEDO
Reclamantul P.M. a solicitat obligatia pârâtului S.A. in calitate de ziarist si a ziarului în care a publicat, la plata unor daune morale in suma de 100.000 lei.
Reclamantul arata ca paratul a publicat in ziar mai multe articole defaimatoare la adresa lui si neadevarate, aducandu-i astfel atingere onoarei si reputatiei.
In urma analizarii probatoriilor administrate, instanta a respins actiunea reclamantului retinind urmatoarele:
Ziarul „X” – redactia de Vaslui nu are capacitate procesuala intrucat nu are personalitate juridica, nu este subiect colectiv de drepturi civile, nu participa de sine statator in raporturile judiciare. Elementele care confera calitatea de persoana juridica se regasesc intrunite in favoarea societatilor care editeaza ziarele.
Prin urmare actiunea reclamantului in contradictoriu cu acest pârât a fost respinsa pentru lipsa capacitatii procesuale a pârâtului.
Raportat la actiunea reclamantului in contradictoriu cu ziaristul instanta a retinut urmatoarele:
Începând cu 18.10.2007, în presa locală au apărut mai multe articole care vizau activitatea managerială a reclamantului in calitate de director al SAJ , articole semnate de pârâtul S.A., redactor la ziaral „Obiectiv”-editia de Vaslui.
Cu excepţia articolelor „Dilema P…ană : A fi sau a nu fi (de) rahat ? „ şi „K 1 de Vaslui”, celelalte articole ” Taxa P…”, „Miliţianul P…”, „P… se răzbună”, „ P… prins în laţ”, „ P… în luneta Prefecturii” , „ La SAJ s-a deschis cutia Pandorei”, cuprind informatii culese de ziarist de la angajatii SAJ Vaslui, precum şi de la persoane cu rancţii publice, precum prefectul.
Martorii audiaţi în cauză au arătat că toate informaţiile expuse în articolul pârâtului au fost furnizate benevol acestuia de către angajaţii SAJ, nemulţumiţi de activitatea reclamantului ca şi director al acestui serviciu.
Instanta retine, lecturând aceste articole, că ziarisrul s-a limitat la a expune faptele aşa cum i-au fost prezentate de către alţii, expunând astfel opiniei publice, activitatea reclamantului ca director al SAJ, instituţie publică a cărei funcţionare prezintă un interes public, pentru ca publicul să cunoască şi să judece atirudinea reclamantului ca manager.
Articolele în cauză nu cuprind cuvinte jignitoare sau vexatorii la adresa reclamantului , limbajul folosit de pârât este nejignitor şi nonviolent.
Pornind de la aceste aspecte generale care caracterizează litigiul dintre părţi, instanţa va analiza în ce măsură libertatea de exprimare a ziaristului şi de informare a publicului garantată de art. 10 din CEDO vine în contradictie cu art. 8 din CEDO care reglementează dreptul la respectarea vietii private şi de familie a reclamantului.
Articolul 10 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.
Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fară să poată exista nici un amestec al autoritătilor publice. Exercitarea acestor libertăti presupunând îndatoriri şi obligatii poate fi supusă anumitor formalităti, condiţii, restrictii sau sanctiuni prevăzute de lege, care să constituie măsuri necesare într-o societate democratică,… pentru
3
protecţia reputaţiei sau a drepturilor altuia(aceasta fiind restricţia ce interesează cauza de faţă).
Regăsim aceste garanţii şi în art.30 din Constituţia României care prevede că: „ Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel… prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine.
Răspunderea civilă pentru informaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului…. în condiţiile legii.
Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Pe de altă parte, art.31 din Constituţie garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, neîngrădit , iar mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
De asemenea, art. 8 din CEDO garantează oricărei persoane dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, garanţie regăsită şi în art.26 din Constiruţia României.
Instanţa reţine însă, că în cauza de faţă nu se poate vorbi de dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private şi de familie întrucât articolele incriminate nu fac referire la acest aspect ci, la activitatea sa publică de director al unei instituţii publice.
Exerciţiul dreptului la liberă exprimare presupune dreptul de a primi informaţii şi de a comunica altora informaţii. A interzice unui ziarist să expună publicului informaţiile primite cu privire la activitatea unei persoane publice in îndeplinirea atributiilor profesionale, echivalează cu o încălcare a art. 10 din CEDO, atât sub aspectul libertăţii de exprimare cât şi a dreptului la informare.
A aplica sancţiuni pecuniare unui ziarist care critică o persoană publică tinde să-1 determine pe acesta ca pe viitor să nu mai recurgă la critici şi să renunţe la discutarea publică a problemelor ce interesează viata colectivitătii.
91
In cazul Lingens contra Austriei Curtea a statuat că , caracterul esenţial al libertăţii de exprimare într-o societate democratică, este valabil şi pentru „informaţiile” şi „ideile” care lovesc, şochează sau neliniştesc.
Curtea subliniază că presei îi revine sarcina de a comunica informaţii asupra unor chestiuni de interes general, iar publicul are
4
dreptul de a le primi, în afară de aceasta, libertatea presei este un bun instrument pentru cunoaşterea şi judecarea ideilor şi atitudinilor unor conducători, iar exigenţele de protejare a reputaţiei acestora trebuie puse în balanţă cu interesele discutării libere a problemelor politice.
Desigur cauza Lingens contra Austriei viza persoana unui om politic, dar principiile enunţate de Curte în această cauză pot fi extinse şi asupra persoanelor care îndeplinesc o funcţie publică aşa cum este cazul reclamantului.
Sigur că faptele expuse de pârât în articolele sale au fost de narură să dăuneze reputaţiei reclamantului, dar fiind fapte de interes public activitatea ziaristului intră sun protecţia art. 10 din CEDO.
Dacă faptele expuse sunt sau nu adevărate, nu este obligaţia ziaristului să o dovedească, Curtea acordând garanţii solide din acest punct de vedere presei, statuând că ziariştii nu trebuie să fie obligaţi să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate arunci când acţionează cu bună credinţă, bazându-se pe informaţii credibile, situaţie pe care o regăsim şi în cauza de faţă.
Chiar şi în situaţia în care persoana calomniată dobândeşte o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea faptelor imputate de ziarist, (situaţie valabilă şi în cazul reclamantului) Curtea a considerat că nici acest argument nu poate fi suficient pentru a justifica o condamnare a ziaristului, în situaţia în care ne găsim în domeniul de protecţie sporită acordat de art. 10 din Convenţie.
In consecinţă, instanţa apreciază că, raportat la articolele pârâtului, care expun fapte şi informaţii aşa cum au fost ele furnizate de alte persoane, acesta beneficiază de protecţia acordată de art. 10 din CEDO şi nu poate fi obligat la despăgubiri către reclamant.
Mai există însă două articole, cu pronunţat iz satiric, respectiv ” Dilema P…ană: A fi sau a nu fi(de) rahat? „ şi „K 1 de Vaslui”, care nu au fost scrise in genul articolelor analizate mai sus.
Dacă al doilea articol prezintă un ipotetic meci de K 1 între reclamant şi liderul de sindicat, scris într-o manieră satirică, dar fară a conţine cuvinte injurioase sau vexatorii la adresa reclamantului, articolul „Dilema P…ană….” este scris într-o altă manieră.
Articolul a fost scris având la bază afirmatia reclamantului referitoare la calitatea ziarului in care publică pârâtul. Asocierea persoanei reclamantului cu cuvântul “rahat” şi insinuarea unei asemănări între cele două, precum şi întreaga manieră de redactare a
5
articolului este apreciată de instanţă ca fiind vexatorie, de natură să prejudicieze demnitatea reclamantului.
Instanţa apreciază că reclamantul se bucură în această situaţie de protecţia instituită de art.30 al.6 din Constituţie, pârâtul depăşind limitele fireşti ale libertăţii de exprimare.
Cu toate acestea, deşi reclamantul avea dreptul la despăgubiri în acest caz conform art.998 Cod civil, instanta retine că nu s-au facut nici un fel de probatorii cu privire la daunele morale suferite de reclamant.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite şi să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acesteia. Pentru acest lucru este însă necesar ca reclamantul să probeze măsura în care i-a fost afectată reputaţia şi situaţia profesională, socială şi familială.
Articolul 998 Cod civil nu face distincţie între daunele morale şi cele materiale, dar atât timp cat pentru daunele materiale sunt necesare probatorii pentru dovedirea lor, regula se aplică şi în cazul daunelor morale, instanţa neputând prezuma existenţa unui prejudiciu moral.
Raportat celor expuse mai sus acţiunea reclamantului urmează a fi respinsă.
