Drept la apărare. Exercitare efectivă.
C. pr. pen. – art. 6
C.E.D.O. – art. 6
Desemnarea unui apărător din oficiu care nu a avut posibilitatea şi timpul fizic de a studia dosarul şi de a lua legătura cu inculpatul arestat, echivalează cu neasigurarea dreptului la apărare şi atrage nulitatea absolută a hotărârii.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 1181 din 13 noiembrie 2006
Prin încheierea din 8 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza art. 139 C. pr. pen. s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul V.V., ca neîntemeiate şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 60 de zile.
Prima instanţă a reţinut că există şi în prezent temeiuri care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul este trimis în judecată şi cercetat pentru infracţiunile prev. de art. 257 C. pr. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în condiţiile art. 41 alin. 2 C. pen., art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a solicitat punerea sa în libertate.
Recursul este fondat pentru considerentele reţinute.
Art. 6 paragraful 3 lit. S din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice acuzat are în special dreptul să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer.
Conform acestor prevederi orice persoană acuzată de săvârşirea unor infracţiuni ar trebui să dispună de timpul necesar pregătirii apărării, acest timp trebuie să fie suficient pentru pregătirea apărării.
Dreptul de a recurge la serviciile unui avocat ales şi dreptul implicit de a lua legătura cu avocatul ales şi de a putea discuta sau coresponda cu acesta în condiţii de confidenţialitate se aplică în faza premergătoare sesizării instanţei de judecată (S. c. Elveţia Hotărârea din 28 noiembrie 1991).
Acest drept include şi dreptul de a lua legătura şi de a discuta în condiţiile de confidenţialitate, cu avocatul ales, în special în cazul persoanelor privative de libertate (C.E.D.O., F.C.B. a Italiei Hotărârea din 28 august 1991).
Raportat la aceste considerente se constată că inculpatul în şedinţa din 8 noiembrie 2006 a renunţat la serviciile avocatului pentru motivele arătate, situaţie în care a solicitat amânarea cauzei pentru a putea angaja un apărător ales.
În condiţiile în care prima instanţă a avut în vedere că inculpatul a făcut o cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată şi a renunţat la apărătorul său, prin acestea se încearcă tergiversarea soluţionării dosarului, astfel că a dispus desemnarea unui apărător din oficiu, a cărui concluzii au fost contestate de inculpat avându-se în vedere că acesta nu a avut timpul necesar să studieze dosarul.
Raportat la faptul că C.E.D.O. apreciază necesitatea acordării unui timp suficient pentru pregătirea apărării în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze (Comisia E.D.O., Decizia din 4 octombrie 1974 plângerea nr. 5523/72, Recuiel nr. 46, p.107) de natura şi complexitatea acesteia (Curtea E.D.O. Albert şi Le Compte Hotărârea din 10.02.1983, seria nr. 58), în speţa analizată se constată că pentru garantarea dreptului la apărare (art. 6 din Codul de procedură penală) se impunea să acorde un termen pentru ca inculpatul să poată angaja un avocat, neputându-se reţine că prin această cerere s-ar fi urmărit tergiversarea soluţionării cauzei, cu atât mai mult cu cât trebuia avută în vedere complexitatea şi natura cauzei cu atât mai mult cu cât măsura arestării preventive urma să expire la data de 27 noiembrie 2006.
Prin neacordarea termenului pentru ca inculpatul să-şi poată angaja un alt avocat chiar în condiţiile în care a renunţat la un altul ales pentru considerentele pentru care el le-a avut în vedere că nu i s-a asigurat apărarea prin lipsa la mai multe termene, prima instanţă nu a respectat acest drept la apărare al inculpatului.
În consecinţă, în baza art. 38515 punct. 2 lit. c) C. pr. pen. s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat încheierea primei instanţe şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş pentru considerentele arătate.
