1. Prezentarea sesizării. Prin decizia penală nr. 353/R/10 septembrie 2008, Curtea de Apel Tg.-Mureş a admis recursul declarat de inculpatul Xx împotriva deciziei penale nr. 67/A/14 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş, a casat integral hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureş, pe motiv că instanţa de apel, neluând toate măsurile în vederea aducerii la judecată a inculpatului Xx pentru a-i oferi posibilitatea efectivă să facă noi declaraţii, a încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin cererea înregistrată astfel la Tribunalul Mureş sub dosar nr. 3178/320/2007/22 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş a declarat apel împotriva sentinţei penale nr.1397 din 23 octombrie 2007 pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr.3178/320/2007.
În motivarea căii de atac, s-a apreciat că soluţia instanţei de fond de achitare a inculpatului Xx de sub acuza comiterii infracţiunii de înşelăciune în fomă continuată, prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen., cu reţinerea art. 41 alin. 2 C. pen., pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală, este total greşită. În cauză, susţine procurorul, sunt întrunite atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii. Reaua credinţă de care a dat dovadă inculpatul pe parcursul derulării întregii sale activităţi infracţionale rezidă din aceea că de la început acesta a prezentat o situaţie financiară eronată a societăţii sale afirmând că este profitabilă, când în realitate bilanţul contabil întocmit la data de 30.06.2004 reflecta cu totul altceva – respectiv o serie de pierderi financiare. Prin urmare e certă intenţia infracţională cu care a acţionat inculpatul.
Analizând apelul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. 3178/320/2007 al Judecătoriei Tg.-Mureş, a motivelor invocate, a concluziilor şi motivelor reprezentantului Ministerului Public şi ale avocatului inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. 1397/23 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosar nr.3178/320/2007:
– în baza art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 litera b din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului XX, de sub acuza săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, întrucât fapta de care este acuzat acesta nu este prevăzută de legea penală.
-în baza art. 346 alin. 4 din Codul de procedură penală s-a lasat nesoluţionată acţiunea civilă a părţii civile XX.
-în temeiul art. 192 alin. 1 punctul 1 litera a din Codul de procedură penală, partea vătămată a fost obligată la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că, inculpatul Xx a fost administrator al XX. Câmpia Turzii, societate care avea ca principal obiect de activitate efectuarea şi comercializarea de instalaţii electrice, şi care se află, în prezent, în stare de lichidare judiciară.
La începutul lunii noiembrie 2004, inculpatul a luat legătura telefonic cu administratorul XX. din Tg-Mureş, cunoscându-l pe acesta prin intermediul tatălui său, şi a comandat de la societatea menţionată cabluri electrice.
La data de 12.11.2004, inculpatul s-a deplasat personal la Tg-Mureş şi, în baza înţelegerii cu reprezentantul XX. Tg-Mureş, a ridicat cabluri electrice în valoare de 13.248,61 RON. S-a convenit ca plata să fie efectuată în termen de 30 de zile de la livrare, pe baza unui bilet la ordin. Biletul la ordin a fost emis în ziua livrării mărfurilor având înscris numărul contului şi banca la care era deschis contul.
Inculpatul a dat asigurări administratorului XX. Tg-Mureş că, la data scadenţei, va avea disponibilul necesar în contul bancar pentru decontarea biletului la ordin, spunându-i totodată că societatea sa este profitabilă.
În acelaşi mod, inculpatul a achiziţionat ulterior, în trei rânduri, mărfuri de la XX. Tg-Mureş, respectiv la datele de 17.11.2004, 03.12.2004 şi 16.12.2004, de fiecare dată prezentându-se personal pentru a ridica marfa şi emiţând de fiecare dată câte un bilet la ordin cu scadenţa la 30 de zile de la livrare, dând din nou asigurări că biletele la ordin vor fi onorate la scadenţă.
Prin modalităţile menţionate mai sus, inculpatul a achiziţionat de la XX. Tg-Mureş, mărfuri în valoare totală de 39.808,75 RON.
Când au devenit scadente biletele la ordin acestea au fost refuzate la plată din cauza lipsei parţiale sau totale a disponibilului din contul societăţii cumpărătoare.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a folosit produsele aprovizionate de la XX. Tg-Mureş în procesul de producţie şi a valorificat produsele finite către clienţii firmei sale, însă aceştia nu i-au achitat contravaloarea produselor livrate, motiv pentru care, la rândul său, nu a reuşit asigurarea disponibilului în cont necesar decontării celor patru bilete la ordin. Inculpatul a mai menţionat că nu a avut intenţia de a-l înşela pe reprezentantul XX. Tg-Mureş, că l-a anunţat pe acesta că nu şi-a încasat sumele cuvenite de la clienţii săi şi că nu poate să-i onoreze biletele la ordin.
Prin adresa nr. 3815 din data de 11.05.2006, RB ROMEXTERRA BANK – Sucursala Cluj-Napoca a comunicat faptul că XX. Câmpia Turzii a fost declarată în interdicţie bancară la data de 07.11.2003, pentru o perioadă de un an, din cauza lipsei totale de disponibil în cazul emiterii unui cec barat şi prezentării acestuia la plată înainte de expirarea termenului de prezentare, şi că această interdicţie a fost adusă la cunoştinţa reprezentantei firmei la aceeaşi dată (fila 32). În somaţia trimisă de bancă firmei inculpatului nu se menţionează decât de interdicţia de a mai emite file cec (fila 33).
În rechizitoriu s-a reţinut faptul că inculpatul nu a efectuat nici o plată către XX. deşi în conturile XX. Câmpia Turzii au intrat unele sume de bani, precum şi faptul că inculpatul ar fi prezentat administratorului firmei păgubite o situaţie financiară eronată a societăţii pe care o administra, pretinzând că aceasta este profitabilă, deşi ştia că situaţia reală era cu totul alta, conform bilanţului contabil întocmit de inculpat la data de 30.06.2004, dată la care societatea administrată de inculpat înregistra pierderi.
În cursul judecăţii, inculpatul nu a putut fi audiat întrucât, deşi a fost prezent la termenul de judecată din data de 19.06.2007 şi i s-a acordat, la cererea sa, un termen pentru a-şi angaja apărător, atrăgându-i-se cu acea ocazie atenţia că are obligaţia de a comunica, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare de locuinţă, la următoarele termene de judecată acesta nu s-a mai prezentat, sustrăgându-se astfel de la judecată.
În raport de starea de fapt prezentată aşa cum a rezultat din probele administrate, prima instanţă a apreciat că fapta de care este acuzat inculpatul nu este probată suficient, cel puţin din punctul de vedere al laturilor obiectivă şi subiectivă.
Faptul că inculpatul a dat asigurări reprezentantului legal al firmei păgubite că va exista disponibilul necesar pentru decontarea biletelor la ordin şi că, în realitate, nu s-a întâmplat aşa la scadenţe, nu reprezintă o manoperă de inducere în eroare ci, cel mult, o încălcare a obligaţiilor comerciale asumate, încălcare care era sancţionată prin perceperea de penalităţi de întârziere conform convenţiei dintre părţi.
Deşi se face vorbire în actul de sesizare al instanţei că inculpatul ar fi prezentat administratorului societăţii comerciale păgubite o situaţie nereală a firmei sale, acest fapt nu este dovedit. Însăşi reprezentantul legal al părţii vătămate a arătat în declaraţia sa dată în faţa instanţei că inculpatul, la data comandării mărfurilor, nu i-a făcut o prezentare a firmei sale (fila 117). Acelaşi reprezentat legal al persoanei vătămate a arătat că a acceptat plata mărfurilor livrate cu bilete la ordin datorită uzanţelor comerciale şi datorită încrederii pe care o avea în tatăl inculpatului, căruia i-a livrat, de asemenea, mărfuri, şi care i le-a achitat la timp.
Totodată, sunt adeverite într-un fel susţinerile inculpatului potrivit cărora l-ar fi rugat pe reprezentantul părţii vătămate să nu introducă biletele la ordin în bancă pentru decontare întrucât nu are încă disponibilul necesar pentru aceasta, chiar prin declaraţia reprezentantului legal al firmei păgubite, acesta afirmând că, înainte de data scadentă pentru primul bilet la ordin, a fost rugat, într-adevăr, de către inculpat în acest sens, şi acesta este motivul pentru care a introdus primul bilet la ordin doar după câteva zile de la data scadenţei.
Faptul că inculpatul a făcut promisiuni reprezentantului legal al firmei păgubite că va onora plata biletelor la ordin în urma derulării unor operaţiuni comerciale, chiar de natura compensărilor, iarăşi nu poate fi considerată o manoperă de inducere în eroare de natura celor reclamate de existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţie, neonorarea promisiunii putând reprezenta doar o nerespectare a obligaţiilor comerciale asumate.
Producerea pagubei a fost posibilă şi datorită neefectuării unor verificări de către reprezentantul legal al firmei păgubite, la banca clientului său sau în alte evidenţe legale la care avea acces, această „delăsare” datorându-se încrederii pe care acesta o avea în tatăl inculpatului. Inculpatul nu avea cum să ascundă situaţia reală a firmei sale din moment ce a întocmit şi depus un bilanţ contabil la data de 30.06.2004, iar acel bilanţ contabil putea fi solicitat expres de reprezentantul persoanei vătămate înainte de încheierea contractului şi de livrare a mărfurilor.
Nici chiar interdicţia bancară în care s-a aflat o perioadă societatea inculpatului nu reprezintă o manoperă de inducere în eroare, la data emiterii primului bilet la ordin interdicţia nemaifiind în vigoare.
Faţă de toate aspectele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că litigiul ivit între cele două societăţi comerciale este unul de natură pur comercială şi constă în neonorarea obligaţiilor asumate prin contract, lipsind cu desăvârşire manoperele dolosive de inducere în eroare specifice unei infracţiuni de înşelăciune.
Având în vedere soluţia pronunţată în privinţa acţiunii penale, în temeiul art. 346 alin. 4 din Codul de procedură penală, instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.
3. Punctul de vedere al instanţei de apel. În ceea ce priveşte expunerea stării de fapt;, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.
Cu toate acestea, apelul promovat în cauză împotriva sentinţei penale nr. 1397/23 octombrie 2007 a Judecătoriei Tg.-Mureş este fondat, iar împrejurările pe care le vom expune în continuare vor determina, în temeiul art. 379, pct. 2, lit. a C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele desfiinţării integrale a sentinţei şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:
3.1. a) Examenul elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în forma continuată. După cum rezultă din declaraţia reprezentantului părţii civile Xx(f.117 dos.fond) inculpatul l-a asigurat că biletele la ordin emise vor avea acoperirea necesară, întărindu-i astfel încrederea în justeţea relaţiilor comerciale pe care urmau să le întreprindă. Această încredere i-a fost întărită reprezentantului părţii vătămate chiar şi de tatăl inculpatului. Împrejurarea că după emiterea primului bilet la ordin din 12 noiembrie 2004, inculpatul l-a rugat să nu-l depună la scadenţă pe motiv că nu are încă bani constituie un motiv în plus pentru a demonstra activitatea de menţinere în eroare a reprezentantului părţii civile pe durata executării convenţiei şi de a-i întări acestuia încrederea în „buna credinţă” a inculpatului.
În plus, înainte de data emiterii primului bilet la ordin societatea inculpatului înregistra pierderi, conform bilanţului contabil întocmit la 30.06.2004 (f.48-78 dos.u.p.), iar din data de 7.11.2003 XX (f.32 dos.u.p.) a fost declarată în interdicţie bancară, aspect adus la cunoştinţa inculpatului de reprezentanta Romexterra Bank – Sucursala Cluj Napoca.
Cu toate acestea, inculpatul a dat asigurări reprezentantului părţii vătămate că va avea disponibil suficient şi a continuat astfel, ascunzând situaţia reală a firmei sale, să emită alte bilete la ordin la datele de 17.11.2004, 3.12.2004, 16.12.2004 cu scadenţă la 30 de zile de la emitere şi pe baza cărora a achiziţionat marfă în valoare de 39.808,75 lei de la partea civilă XX. Tg-Mureş. Situaţia financiară dezastruoasă prin care trecea societatea inculpatului până la urmă a şi dus la lichidarea judiciară a acesteia în luna ianuarie sau februarie 2005 (f.28-29 dos.u.p.), aşa cum a declarat chiar inculpatul în faza de urmărire penală, întrucât în faza cercetării judecătoreşti, nu s-a mai prezentat în instanţă pentru audiere, deşi a dat asigurări că se va prezenta după ce îşi va angaja un avocat. Susţinerile aceluiaşi inculpat din faza de urmărire penală că avea de încasat sume de bani de la alţi clienţi nu sunt justificate în nici un fel, astfel că nu pot fi luate în considerare.
Motivarea instanţei de fond că cel îndrituit să facă verificări cu privire la firma inculpatului era reprezentantul părţii civile este doar parţial fondată şi, oricum, deşi era necesară o minimă diligenţă din partea reprezentantului societăţii comerciale, absenţa acesteia nu înlătură vinovăţia inculpatului. Acesta din urmă era animat de credinţa că acuzatul a acţionat cu bună-credinţă, din moment ce anterior avusese relaţii comerciale optime cu tatăl inculpatului, iar acuzatul şi tatăl său i-au dat asigurări că marfa livrată va fi achitată, ascunzându-i realitatea cum că societatea lor avea pierderi mari.
Elementele expuse demonstrează atât latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, constând în inducerea şi menţinerea în eroare a reprezentatului părţii vătămate în mod repetat, cu ocazia încheierii şi apoi a derulării convenţiilor comerciale, cât şi intenţia directă a inculpatului de a-l induce în eroare pe reprezentantul părţii civile în scopul de a obţine un folos material injust. Intenţia nu era sub nicio formă aceea de a-şi redresa situaţia financiară a firmei prin crearea unor lichidităţi în urma valorificării instalaţiilor electrice, întrucât nu rezultă că inculpatul ar fi folosit marfa cumpărată în interesul firmei, cu atât mai mult cu cât societatea sa a intrat în lichidare judiciară. Reaua credinţă a inculpatului este cu atât mai evidentă cu cât nu a acoperit nici măcar parţial paguba produsă, deşi în faza de urmărire penală s-a angajat să o acopere până la data de 2.10.2006 (f.29 dos.u.p.).
În consecinţă, în raport de specificul cauzei aşa cum a fost expus în fapt de prima instanţă şi reanalizat în drept de către instanţa de apel, activitatea inculpatului Xx de a induce şi de a menţine în eroare pe reprezentantul părţii vătămate XX cu prilejul încheierii şi al executării unui contract privind achiziţionarea de cabluri electrice, în mod repetat, prin patru acte materiale, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul producerii unei pagube, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. Astfel, la speţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 345 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen., privind existenţa infracţiunii, săvârşirea ei de către inculpatul Xx şi comiterea ei cu vinovăţia cerută de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen., cu reţinerea art. 41 alin. 2 C. pen.
b) Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia. La individualizarea pedepsei pe care o vom aplica inculpatului, vom ţine seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. şi, în egală măsură, de regula neagravării situaţiei în propria cale de atac, având în vedere că pricina se rejudecă în apel ca urmare a admiterii recursului formulat doar de inculpat împotriva primei decizii pronunţate în apel. Pornind de la: -gradul de pericol social al infracţiunii de înşelăciune, concretizat în modul şi mijloacele comiterii actelor care compun elementul material al infracţiunii de înşelăciune; activitatea susţinută a inculpatului în realizarea rezultatului dorit şi urmărit, perioada de timp scursă de la momentul consumării şi până la cel al epuizării infracţiunii, urmarea de rezultat produsă. stăruinţa de care a dat dovadă inculpatul pe parcursul efectuării activităţii infracţionale, numărul actelor materiale, timpul scurs de la consumarea şi până la epuizarea faptei, prejudiciul însemnat cauzat subiectului pasiv. În acest context, nu poate fi ignorată uşurinţa cu care reprezentantul vătămate s-a lăsat indus şi menţinut în eroare, fără să efectueze un minim de verificări ale situaţiei financiare a societăţii administrate de acuzat. Această împrejurare, cum precizam mai sus, nu înlătură însă vinovăţia inculpatului, întrucât legea penală pedepseşte acţiunea ilicită a celor care induc ori menţin în eroare pe alţii, cu scopul de a obţine un profit injust, tocmai pentru a apăra pe cei imprudenţi şi încrezători, fiindcă cei prudenţi şi diligenţi se apără în general şi singuri;
-persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, dar şi comportamentul său manifestat pe durata procedurilor, manifestat în lipsa totală de interes cu privire la cauza derulată împotriva lui şi cu privire la repararea prejudiciului. Împrejurarea că inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale într-un sens care nu a fost reţinut de instanţă nu este de natură să-i creeze o situaţie mai grea sub aspect sancţionator, fiind interpretată ca o modalitate de exercitare a apărării şi nu ca o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei şi îngreunare a aflării adevărului;
-dispoziţiile art. 41 alin. 2 C. pen. şi ale art. 42 C. pen., privind definirea şi indicarea tratamentului sancţionator al infracţiunii continuate;
-limitele de pedeapsă prevăzute de art. 215 alin. 1, 3 C. pen.
În raport de criteriile expuse, o pedeapsă de 6 luni închisoare care se va aplica inculpatului este suficientă pentru a da eficienţă nevoilor reeducării şi prevenţiei generale şi răspunde în mod adecvat principiului proporţionalităţii.
Văzând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. şi, în raport de gravitatea concretă a infracţiunii comise şi persoana inculpatului, apreciind că aplicarea pedepsei constituie un avertisment suficient de puternic pentru acuzat în vederea îndreptării, chiar şi fără executarea efectivă a acesteia, vom dispune suspendarea condiţionată a pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Vom atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau neexecutării cu rea-credinţă a obligaţiilor civile pe durata termenului de încercare.
3.2. Latura civilă. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 39.808,7547 lei. Deşi a menţionat atunci că îşi rezervă dreptul să solicite şi alte daune, precum şi penalităţi (f. 8/verso, dosar de urmărire penală), nu a mai formulat asemenea pretenţii, astfel încât cererea părţii o vom analiza prin prisma câtimii pretinse expres. În declaraţiile făcute de inculpat în cursul urmăririi penale (f. 24,25, 28, 29), acesta a recunoscut datoria avută la partea vătămată, creanţă care, oricum este demonstrată de înscrisurile aflate la dosar. Declaraţiile inculpatului echivalează cu o achiesare la pretenţiile părţii civile, situaţie în care, potrivit art. 346 alin. 1 C.pr.pen., vom admite acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, inculpatul fiind obligat, conform art. 14 alin. 3 lit. b C.pr. pen., art. 998-999 C. civ., să plătească părţii civile Xxsuma de 39.808,7547 lei, cu titlu de daune materiale.
3.3. Cheltuielile judiciare. a) Pentru culpa sa procesuală rezultată din culpa infracţională, potrivit art. 191 alin. 1 C. pr. Pen., inculpatul va fi obligat să suporte cheltuielile judiicare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad, în cuantum de 240 lei, din care sumele de 100 lei pentru urmărire penală şi câte 10 lei pentru fiecare termen de judecată acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării pricinii; iar suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu în prim grad şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei.
b)Având în vedere soluţia principală adusă apelului, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
3.4. Aspecte de procedură. Prin decizia penală nr. 353/R/10 septembrie 2008, Curtea de Apel Tg.-Mureş a reproşat Tribunalului Mureş că nu a luat măsurile adecvate pentru a asigura inculpatului posibilitatea efectivă să facă declaraţii în faţa instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât în prim grad acuzatul fusese achitat.
În rejudecare, inculpatul s-a prezentat la un singur termen de judecată, când a solicitat amânarea cauzei în vederea prezentării de înscrisuri în apărare. Asemenea înscrisuri le-a depus prin registratura instanţei, însă el nu s-a mai înfăţişat, nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi adus în faţa instanţei şi nici nu a indicat o altă adresă de unde să fie chemat. Este, de altfel, atitudinea manifestată de inculpat şi la judecata în prim grad. Având în vedere acest comportament, instanţa apreciază că inculpatul se sustrage de la judecată, iar acordarea de noi termene pentru o eventualitate a înfăţişării din nou a inculpatului în apel este inutilă şi contravine termenului rezonabil impus ca o componentă esenţială a echităţii procedurilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, în condiţiile în care, în prezenta cauză, care nu implică un grad ridicat de complexitate, notificarea oficială asupra învinuirii s-a făcut în urmă cu cinci ani, iar trenarea până în acest moment a procesului s-a datorat în cea mai mare măsură comportamentului inculpatului.
