Prin actiunea înregistrata la Judecatoria Strehaia sub nr. 2088/313/2007, reclamantul C.P. a chemat în judecata pe pârâtii D.L. si ISJ Mehedinti, pentru pretentii.
În motivarea actiunii, reclamantul a sustinut ca în primavara anului 2007 ca urmare a decesului sotiei sale si a situatiei materiale precare , a fost nevoit sa-si transfere minorii C.D., C.C. si C.R. din cadrul Scolii Generale Butoiesti la Scoala Generala Voloiac.
Consiliile de Administratie ale Scolilor Generale Butoiesti si Voloiac au aprobat transferul celor trei minori, însa pârâta D.L. a refuzat sa o primeasca pe minora C.R. la cursuri la clasa sa, astfel încât minora nu a beneficiat de instructie scolara 2-3 saptamâni si a fost supusa unor traume psihice.
În calitatea sa de parinte, a formulat plângere penala împotriva pârâtei D.L. pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art.246 si art. 247 Cod penal, iar Parchetul de pe lânga Judecatoria Strehaia, prin Ordonanta nr. 476/P/2007, i-a aplicat acesteia o sanctiune cu caracter administrativ.
A solicitat ca pârâta D.L. sa fie obligata în solidar cu pârâtul Inspectoratul Scolar Judetean Mehedinti, la plata sumei de 100.000 EURO cu titlul de daune morale.
Actiunea a fost întemeiata în drept pe dispozitiile art. 998, 999 si 1000 alin 3 cod civil, precum si pe dispozitiile art. 1 si 14 din Conventia Europeana pentru drepturile Omului si art.2 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului.
Pârâta D.L. a formulat întâmpinare si a solicitat respingerea actiunii formulate de reclamant ca neîntemeiata, sustinând ca transferul minorei de la Scoala Generala Butoiesti la Scoala Generala Voloiac a fost aprobat de cele doua Consilii de Administratie cu încalcarea legii si ca, datorita acestui motiv aceasta nu a primit minora la clasa.
Prin Hotarârea nr.325/2007, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, a clasat sesizarea reclamantului privitoare la discriminarea minorei si a constatat inexistenta unor probe care sa ateste sustinerile acestuia.
De asemenea, prin sentinta civila nr. 99/22.01.2008 a Tribunalului Mehedinti s-a dispus anularea deciziei nr. 6/31.05.2007 a Scolii Generale Voloiac, decizie prin care pârâta fusese sanctionata disciplinar, pentru incidentul creat prin neprimirea minorei C.R. la clasa.
In consecinta, în sarcina sa nu poate fi antrenata raspunderea disciplinara.
Prin sentinta civila nr. 143/29.01.2009 Judecatoria Strehaia a admis în parte actiunea si a obligat pârâtii, în solidar, la plata sumei de 1500 lei, cu titlul de daune morale si la 50 lei cheltuieli de judecata.
Prima instanta a retinut ca minora C.R. a fost supusa unor traume psihice ca urmare a refuzului pârâtei D.L. de a-i permite accesul la clasa pentru a beneficia de procesul de instructie scolara , iar pârâta D.L. se afla în raporturi de prepusenie cu pârâtul ISJ Mehedinti, în speta fiind incidente dispozitiile art. 1000 alin 3 Cod civil.
Împotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Strehaia au declarat recurs, recurentii ISJ Mehedinti si D.L. si apel apelantul C.P., criticând hotarârea pentru nelegalitate si netemeinicie
Recurentul I.S.J. Mehedinti a motivat ca instanta de fond a admis în mod eronat actiunea introdusa de reclamantul C.P. si a obligat recurentul la daune morale în solidar cu D.L.; ca , raporturi de munca exista între pârâta D.L. si unitatea scolara Scoala cu clasele I-VIII Voloiac, si nu cu ISJ Mehedinti, astfel ca, fata de ISJ Mehedinti trebuia sa se observe lipsa calitatii procesuale pasive.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii primei instante si respingerea cererii formulate de reclamant.
Recurenta D.L. a motivat ca actiunea formulata este o actiune pirat, ca discriminarea rasiala invocata de petent nu a existat, lucru confirmat si de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii prin hotarârea nr. 325/2007 ramasa definitiva; ca, la pronuntarea hotarârii nu s-au avut în vedere decât probele administrate de partea adversa.
A solicitat admiterea recursului si anularea sentintei civile nr. 143/29.01.2009.
Apelantul C.P. a apreciat ca hotarârea este netemeinica si nelegala si nu corespunde principiului reparatiei juste a prejudiciului cauzat fiicei sale C.R.
Ca, suma de 1500 lei face ca despagubirea acordata sa fie mai mult decât derizorie si sa se produca o alta încalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale.
A apreciat ca sentinta este netemeinica, întrucât din ansamblul probelor administrate în cauza rezulta ca minorei i s-au creat traume psihice si prejudiciul trebuia apreciat ca atare si ca instanta nu a motivat în nici un fel hotarârea pronuntata.
In sedinta publica din 11 mai 2009 , în baza disp.art.2821 Cod pr. civila, recursurile declarate au fost recalificate ca apeluri.
Prin decizia civila nr. 210/A/01.06.2009 pronuntata de Tribunalul Mehedinti în dosarul nr.2088/313/2007, apelurile au fost anulate ca netimbrate.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut ca la 11 mai 2009 s-a dispus citarea apelantilor cu mentiunea de a achita taxa de timbru, apelantul reclamant cu taxa în cuantum de 8386 lei si timbru judiciar pentru cererea introductiva si 4193 lei taxa timbru în apel, apelantii pârâti D.L. si ISJ Mehedinti cu mentiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4193 lei si 2,5 lei timbru judiciar si ca apelantii nu si-au îndeplinit obligatia de plata stabilita , încalcând dispozitiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997.
Împotriva deciziei civile nr.210/A/01.06.2009 pronuntata de Tribunalul Mehedinti, a formulat recurs recurentul reclamant C.P., apreciind ca atât cererea de chemare în judecata, cât si apelul erau scutite de taxa de timbru, întrucât despagubirile solicitate erau consecinta unei fapte penale savârsite de pârâta D.L., despagubirile reprezentând latura civila a infractiunii de abuz în serviciu, latura ce deriva din actiunea penala.
Prin decizia civila nr. 1099/20 octombrie 2009 pronuntata de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.2088/313/2007, a fost admis recursul, casata decizia si trimisa cauza spre rejudecarea apelurilor Tribunalului Mehedinti, unde cauza a fost înregistrata sub nr. 8011/101/2009.
La 29.112009 apelantul Inspectoratul Scolar Mehedinti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii formulate de petentul C.P.
A sustinut ca trebuia admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a apelantului, între inspectorat si pârâta D.L., neexistând raporturi de munca.
Apelanta D.L. a depus concluzii scrise.
Prin decizia civila nr.30/A din 08 februarie 2010 , pronuntata de Tribunalul Mehedinti în dosarul nr.8011/101/20090, s-au admis apelurile declarate de reclamantul C.P. si pârâtul ISJ Mehedinti, împotriva sentintei civile nr. 143 din 29.01.2009, pronuntata de Judecatoria Strehaia în dosarul nr. 2088/313/2007.
A fost schimbata partial sentinta , în sensul ca a fost obligata pârâta D.L. la plata cu titlul de daune morale catre reclamant a sumei de 5000 euro sau echivalentul în lei la data platii si la 50 lei cheltuieli de judecata de la fond.
S-a respins actiunea fata de pârâtul ISJ Mehedinti.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
S-a respins apelul pârâtei D.L., împotriva aceleiasi sentinte.
Pentru a decide astfel , tribunalul a retinut ca la data de 10.12.2007, reclamantul apelant C.P., în numele sau si ca reprezentant legal al fiicei sale minorei C.P., a chemat în judecata pe pârâta D.L., învatatoare la Scoala Generala Voloiac si pe ISJ Mehedinti , solicitând obligarea pârâtilor , în solidar, la plata sumei de 100.000 EURO daune morale , pentru prejudiciul cauzat fiicei sale, C.R., care nu a fost acceptata în clasa de pârâta, urmare a transferului a cesteia de la Scoala Generala Butoiesti la Scoala Generala Voloiac.
În urma cercetarii penale a cazului, Parchetul de pe lânga Judecatoria Strehaia, prin Ordonanta pronuntata în dosarul nr.476/P/2007, a aplicat o amenda administrativa de 100 RON pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ( art. 246 Cod penal ) si a dispus N.U.P. fata de pârâta D.L., sub aspectul comiterii infractiunii prevazuta de art. 247 Cod penal.
Cu privire la apelul declarat de ISJ Mehedinti si motivele invocate, instanta a apreciat în mod eronat ca între apelant si pârâta ar exista un raport de prepusenie, astfel ca sustinerea apelantului ca nu are calitate procesuala pasiva este întemeiata, întrucât raporturile de munca ale pârâtei sunt cu Scoala cu clasele I-VIII Voloiac, unitate în care aceasta îsi desfasoara activitatea si are personalitate juridica.
Cu aceasta motivare , tribunalul a admis apelul Inspectoratului Judetean Mehedinti, a retinut incidenta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia si a schimbat sentinta, respingând actiunea fata de acest pârât.
Apelul reclamantului C.P. a fost admis , sentinta fiind modificata sub aspectul cuantumului prejudiciului moral de la 1500 lei la 5000 EURO, apreciindu-se ca suma acordata de prima instanta nu corespunde principiului repararii integrale a prejudiciului, antrenându-se astfel raspunderea pârâtei în temeiul art. 998-999 Cod civil si art. 1 si 14 din CEDO.
Pentru a acorda aceasta suma , tribunalul a valorificat ansamblul probator administrat, din care a rezultat ca prin atitudinea sa culpabila pârâta a supus minora unor traume psihice, refuzându-i practic dreptul la învatatura si cauzându-i acesteia un prejudiciu.
Probatoriul administrat a stat la baza respingerii apelului pârâtei, aceasta nefiind în masura sa cenzureze hotarârile Consiliului de Administratie al Scolii Voloiac, în ceea ce priveste transferul elevilor între scoli, dubiile pârâtei în privinta acestui aspect urmând a fi lamurite prin concursul organelor abilitate.
Împotriva deciziei în termen legal au declarat recurs reclamantul si pârâta D.L.
Criticile reclamantului vizeaza cuantumul daunelor morale acordate de tribunal, apreciate ca derizorii, nefiind susceptibile de a respecta principiul repararii juste si integrale a prejudiciului cauzat, precum si a retinerii gresite a incidentei exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului ISJ Mehedinti.
În justificarea primei critici, reclamantul invoca fapta de o gravitate fara precedent, savârsita de pârâta, unica în România, când unui copil i se refuza dreptul la învatatura pe criterii rasiale, fapta ce angajeaza raspunderea pârâtei pe dispozitiile art. 998- 999 Cod civil, art. 1000 alin. 3 Cod civil, art. 1 si 14 din CEDO, art. 2 din Protocolul nr. 1 la CEDO , ce reglementeaza dreptul la instruire.
Criticile pârâtei au vizat trei aspecte: calificarea actiunii si neregularitati de procedura, interpretarea eronata a probatoriului administrat si cuantumul excesiv de mare al prejudiciului moral acordat în raport cu fapta savârsita si posibilitatile sale de plata. Pârâta a sustinut ca actiunea promovata de reclamant este o actiune pirat, nesemnata de acesta, formulata la îndemnul directorului scolii unde lucreaza aceasta. Instanta de apel a dat eficienta depozitiilor martorilor D.C.V.si F.V.A. care nu pot fi obiective, cunoscuta fiind situatia conflictuala existenta între ea si conducerea scolii. Depozitia martorului D.C.V. a fost contradictorie si mincinoasa, ignorându-se hotarârile judecatoresti prin care pârâta a triumfat în litigiile solutionate de Tribunalul Mehedinti – Sectia de Conflicte si Asigurari Sociale, respectiv sentinta nr. 2509/2008 prin care s-a anulat evaluarea propusa de conducerea scolii în perioada 2006-2007, sentinta nr. 99/2008 prin care s-a anulat dispozitia de suspendare a contractului de munca al pârâtei în anul 2008, sentinta nr. 2308/2008 prin care au fost obligate pârâtele Scoala cu clasele I-VIII Voloiac si Consiliul Local Voloiac la contravaloarea tichetelor cadou aferente anului 2008, catre familia D. Nu s-a avut în vedere hotarârea nr. 325/2007 a CNCD prin care s-a constatat ca nu exista fapta de discriminare si nici Ordonanta nr. 476/P/2007 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Strehaia prin care a fost scoasa de sub urmarire penala.
Pârâta a sustinut ca nu a savârsit fapta ilicita retinuta în sarcina sa, ce i-a atras raspunderea patrimoniala, fiindca transferul descendentilor reclamantului efectuat între cele doua scoli nu a fost legal si din acest motiv nu a primit minora în clasa.
Analizându-se acest regulament , pârâta avea dreptul sa efectueze un minim de control al actelor de transfer al elevei; ca, pentru minora era mai avantajos sa învete la Scoala Generala Cotoroaia , localitate unde are domiciliul temporar.
În drept, ambele recursuri sunt întemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
Examinând actele si lucrarile dosarului prin prisma criticilor formulate, Curtea constata urmatoarele:
În virtutea accesului liber la justitie, garantat de art. 21 din Constitutia României, reclamantul C.P. a investit Judecatoria Strehaia cu o actiune în despagubiri, estimata la suma de 100 mii EURO pentru prejudiciul moral cauzat fiicei sale C.R., pentru încalcarea art. 2 din Protocolul 1 aditional la CEDO , ce reglementeaza dreptul la instruire , art. 14 din Conventie ce reglementeaza discriminarea si art.998 – 999 Cod civil, art. 1000 alin. 3 Cod civil, în contradictoriu cu pârâtii D.L. si ISJ Mehedinti.
În fapt, prin cererea adresata conducerii Scolii cu clasele I-VIII Voloiac (fila 44 fond), reclamantul a solicitat transferul descendentilor sai C.D., C.R. si C.I.C., de la Scoala cu Clasele I-VIII Jugastru, comuna Butoiesti la Scoala cu clasele I-VIII Voloiac, transfer aprobat prin Hotarârile Consiliilor de Administratie ale celor doua scoli.
Transferul elevei nu a fost acceptat de catre pârâta mai multe zile la rând, fapt ce a determinat interventia reprezentantilor pârâtului ISJ Mehedinti si a mass-mediei, astfel justificându-se existenta casetei depusa la dosarul cauzei, care a si fost transmisa pe posturile de televiziune la acel moment.
Conflictul dintre pârâta si conducerea scolii, invocat atât în motivele de recurs cât si în cuprinsul casetei, nu justifica încalcarea dreptului la învatatura pentru eleva C.R., pe perioada în care i s-a interzis frecventarea cursurilor scolare.
Instanta nu este tinuta sa analizeze cronologia conflictului existent în acea unitate de învatamânt, ci sa aprecieze daca prin fapta sa pârâta i-a cauzat minorei o trauma psihica si daca refuzul primirii în clasa a minorei este legitimat obiectiv de pretinsul transfer nelegal efectuat între cele doua unitati de învatamânt.
Prin fapta sa pârâta a încalcat art. 16 alin. 1 din Constitutia României, care garanteaza dreptul la egalitate: “Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari”.
Potrivit Constitutiei României, art. 20 alin. 1 ” Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenesti, vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului , cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.”
Dreptul de încalcarea caruia se plânge reclamantul, este ” dreptul la instruire reglementat de art. 32 din Constitutia României, care dispune ca “Dreptul la învatatura este asigurat prin învatamântul general obligatoriu, prin învatamântul liceal si cel profesional, prin învatamântul superior si prin alte forme de instruire si de perfectionare” si de art. 26 paragraful 1 din Declaratia Universala, care dispune ca ” Orice persoana are dreptul la educatie, care trebuie sa fie gratuita cel putin în privinta învatamântului elementar si de baza, ca învatamântul elementar este obligatoriu…”
De asemeni, statele membre ale Consiliului Europei au înteles ca dreptul la instruire trebuie sa fie cuprins printre drepturile si libertatile fundamentale pe care ele au înteles sa le garanteze în sistemul de protectie al acestora, instaurat prin vointa lor.
Dreptul la instruire este reglementat în art. 2 din Protocolul 1 aditional la Conventie care dispune ca ” Nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire”, sau altfel spus prin raportare la dispozitiile art. 1 din Conventie, “Orice persoana aflata sub jurisdictia unui stat contractant, poate fi beneficiara acestui drept”.
Exercitarea dreptului la instruire pe care-l recunoaste Conventia, trebuie asigurata fara nici o deosebire bazata în special pe sex, rasa , culoare, limba , religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala , avere, nastere sau orice alta situatie.
Cu alte cuvinte, dreptul la instruire trebuie exercitat fara discriminare, principiu reglementat de art. 14 din Conventie si Protocolul 12 aditional la Conventie, potrivit caruia ” Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nicio discriminare bazata în special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine sociala sau nationala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate la paragraful 1.”
Statele au obligatia ” Sa garanteze persoanelor aflate sub jurisdictia lor , dreptul de a beneficia în principiu de posibilitatile de instruire existente la un moment dat” si ca un stat trebuie sa vegheze ca toti copiii sa-si poata exercita dreptul la instruire recunoscut de Conventie ( CEDH , 15 martie 1993 Castello – Roberts C/Royaumeuni) .
În speta dedusa judecatii, discriminarea a fost produsa de pârâta D.L. în calitate de învatatoare si deci reprezentanta a autoritatii statale de învatamânt, iar victima discriminarii este fiica reclamantului C.R., careia i s-a refuzat dreptul la învatatura.
Critica pârâtei ca transferul efectuat între cele doua scoli este nelegal, nu constituie o justificare rezonabila si obiectiva a acesteia. Transferul elevilor este prevazut în Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de învatamânt preuniversitar emis în anul 2005, în capitolul I sectiunea a 7-a, prevazându-se modalitatile în care se poate efectua transferul între unitatile de învatamânt, fara a exista vreo norma în care învatatorii sau profesorii pot cenzura acest transfer. Neavând aceasta abilitare legala, pârâta nu se putea opune transferului aprobat de cele doua unitati scolare, astfel încât atitudinea sa a excedat conduitei permise de lege.
Critica invocata de pârâta referitoare la ignorarea Hotarârii nr. 325/2007, pronuntata de CNCD, prin care s-a clasat dosarul nr. 8A/2007, din lipsa de probe, (conexat cu nr. 267/2007), ce viza Autosesizarea Consiliului nr. 5670/30 mai 2007, care s-a bazat pe articolul publicat în ziarul “Adevarul” din 26 mai 2007 si Petitia nr. 5494/2007, înregistrata ca urmare a adresei nr. 2039 din 24.05.2007 a Primariei Comunei Voloiac, în care s-a aratat ca pârâta a refuzat primirea elevei C.R. pe motiv ca este rudarita, este neîntemeiata si urmeaza a fi înlaturata.
Reclamantul s-a adresat instantei civile, invocând art. 14 din Conventie, ce vizeaza discriminarea, însa Curtea are în vedere si legislatia nationala în aceasta materie, respectiv O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 27 alin. 1 din acest act normativ “Persoana care se considera discriminata poate formula în fata instantei de judecata o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Cererea este scutita de taxa judiciara si nu este conditionata de sesizarea consiliului.
Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, termenul pentru introducerea cererii este de trei ani si curge de la data savârsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savârsirea ei.”
Curtea apreciaza ca reclamantul s-a adresat direct instantei civile cu cerere în despagubiri, în termenul legal prevazut de dispozitiile mai sus citate, în cauza urmând a fi antrenata si raspunderea civila delictuala a pârâtei, în conformitate cu exigentele art. 998-999 Cod civil, fiind întrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta faptei ilicite, prejudiciul, vinovatia pârâtei, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul.
Caracterul ilicit al faptelor rezulta din refuzul primirii minorei în clasa.
Limbajul agresiv folosit de pârâta în prezenta minorei, a conducerii scolii, reprezentantilor pârâtului ISJ Mehedinti, reprezentantilor mass-mediei, va fi analizat separat, apreciindu-se ca acesta denota lipsa de profesionalism. Aceasta conduita negativa a avut drept consecinta încalcarea dreptului la instruire al minorei pe o perioada de doua-trei saptamâni, motiv pentru urmeaza a fi sanctionata patrimonial.
Nu are nici o relevanta faptul ca pârâta nu a fost sanctionata penal, însa i s-a aplicat o amenda administrativa în cuantum de 100 lei, retinându-se în Ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, pronuntata în dosarul nr. 476/P/2007, ca prin refuzul sau pârâta D.L. a încalcat elevei dreptul la educatie, la învatatura si a produs în acest fel încalcarea ceruta de art. 246 Cod penal, aducând atingere unui interes legal al minorei, acela de a urma cursurile unei scoli la care si-a dorit sa învete.
Aceasta sanctiune administrativa a fost justificata prin gradul de pericol social redus al faptei pârâtei , ce nu constituie din acest motiv infractiune , corelat cu lipsa antecedentelor penale ale pârâtei. Raspunderea administrativa nu exclude însa raspunderea civila în repararea prejudiciului moral.
Prin refuzul de a primi minora în clasa , prin expresiile folosite de pârâta în perioada în care i s-a refuzat acesteia accesul la orele de curs, pârâta i-a cauzat un prejudiciu moral , ce a constat în afectarea psihicului minorei datorita traumelor cauzate acesteia si încalcarea dreptului la instruire pe perioada aratata.
Remediul legal pentru repararea prejudiciului cauzat victimei îl reprezinta în speta acordarea daunelor morale prevazute în dreptul român de art. 998 Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie în temeiul carora “orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a o repara”, întregit cu cele ale art. 999 Cod civil, conform carora “omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si pe acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.
Întrucât aceste texte legale nu fac distinctie dupa cum prejudiciul este patrimonial sau nepatrimonial, înseamna ca ambele sunt susceptibile a fi reparate pe cale baneasca.
Instanta suprema stabileste cu valoare de principiu ca aprecierea judecatorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care stau la baza cuantumului despagubirilor morale sunt obiective.
Criteriul general evocat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora. Acest criteriu este aplicat si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, potrivit careia despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa dreptului încalcat. Transpunând acest criteriu la speta de fata, se apreciaza ca scena la care a fost martora minora, precum si refuzul accesului la învatamânt s-a reflectat negativ în psihicul minorei, a lasat o cicatrice în sufletul acesteia care va retrai mult timp aceasta scena. Amintirea traumatizanta a provocat rani emotionale minorei care-si vor pune amprenta pe personalitatea acesteia. Respingerea minorei de catre pârâta, marginalizarea acesteia în raport cu ceilalti copii, a clatinat încrederea copilului de etnie rroma în sistemul de învatamânt care va privi cu teama viitorul, fiind necesar mult timp pentru remodelarea caracterului acesteia. Pe de alta parte, atitudinea violenta, ireverentioasa a pârâtei învatatoare, manifestata atât în prezenta minorei, fiica reclamantului, cât si a celorlalti elevi, a afectat grav procesul de educatie pe care trebuia sa-l desfasoare pârâta. A situat-o pe minora într-o pozitie de inferioritate fata de ceilalti minori, pe care acestia sa o perceapa ca atare în raport cu atitudinea exprimata de propria lor învatatoare, stiut fiind ca învatatoarea reprezinta un “summum” de încredere al elevilor pe care îi formeaza.
Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, întinderea despagubirilor acordate de tribunal pentru repararea traumelor psihice la care a fost supusa minora nu este îndestulatoare si constituie un motiv de nelegalitate, deoarece nu respecta principiul repararii juste si integrale a prejudiciului, raportat la cauza producerii acestuia, motiv ce se încadreaza în art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
Critica reclamantului fiind întemeiata în acest sens, urmeaza a se majora despagubirile banesti de la suma de 5000 EURO la suma de 10.000 EURO.
La stabilirea cuantumului prejudiciului, instantele nu sunt tinute de posibilitatile materiale ale pârâtei, asa încât aceasta critica urmeaza a fi înlaturata.
În mod corect s-a apreciat ca în speta se va angaja raspunderea proprie a pârâtei pentru fapta savârsita, pârâtul Inspectoratul Scolar Judetean Mehedinti nu are calitate procesuala pasiva, întrucât raportul de prepusenie reglementat de art. 1000 alin. 3 Cod civil exista între pârâta si unitatea scolara în care aceasta functioneaza, respectiv Scoala cu clasele I-VIII Voloiac, însa scoala nu a fost parte în proces, pentru a raspunde patrimonial.
Este neîntemeiata si critica invocata de pârâta privind nelegalitatea transferului minorilor reclamantului, întrucât la dosarul cauzei exista o adresa din partea pârâtului Inspectoratului Scolar Judetean Mehedinti prin care se precizeaza ca transferul a fost legal si în concordanta cu dispozitiile art. 135 din Ordinul MEC nr. 4925 privind Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor din învatamântul prescolar care prevad ca “Elevii au dreptul sa se transfere de la o unitate la alta, de la o filiera la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesionala la alta, de la o forma de învatamânt la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament si ale regulamentului intern al unitatii de învatamânt de la care si la care se face transferul. Aprobarile pentru transfer se dau de catre consiliile de învatamânt ale celor doua unitati de învatamânt”.
Instanta de apel a calificat corect actiunea, a apreciat incidenta în speta a dispozitiilor art. 998-999 Cod civil, art. 2 din Protocolul 1 aditional la CEDO, art. 14 din Conventie si Protocolul 12 aditional la CEDO, hotarârea fiind argumentata în fapt si drept, în conformitate cu art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, singura critica ce urmeaza a fi retinuta fiind cea referitoare la cuantumul despagubirilor acordate, hotarârea instantei de apel fiind nelegala sub acest aspect.
Critica pârâtei ce vizeaza în opinia sa aprecierea gresita a probatoriului administrat în cauza nu poate fi primita, întrucât nu se circumscrie nici unuia din motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 1 – 9 Cod pr. civila , din actuala reglementare.
Fata de considerentele mai sus – expuse, în cauza subzistând motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civila , invocat de reclamant, urmeaza ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civila, sa se admita recursul reclamantului, sa se modifice decizia în sensul obligarii pârâtei la plata sumei de 10.000 EURO , sau echivalentul în lei la data platii si sa se respinga recursul pârâtei.
Celelalte dispozitii ale deciziei urmeaza sa se mentina.
Urmeaza sa se ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata de avocat S.G..
