Efectele unei hotarâri de condamnare a României de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, urmata de plata despagubirilor stabilite prin aceasta, în privinta raporturilor juridice nascute între fostul proprietar al imobilului si chiriasii cumparatori în baza Legii 112/1995
În ipoteza unui imobil preluat de stat fara titlu valabil, prin plata despagubirilor catre proprietarii de drept ai acestuia se poate retine consolidarea dreptului în patrimoniul statului care a transmis bunul altuia prin vânzare-cumparare, iar nu ca s-ar fi dobândit un drept nou; raportul juridic cu privire la preluarea abuziva a imobilului de statul comunist de la proprietarii de drept, a fost epuizat prin executarea hotarârii de condamnare a statului român prin Hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, iar prin plata despagubirilor exigentele art. 1 Protocolul 1 aditional la Conventie au fost restabilite, urmare a acestei reparatii echitabile; pe de alta parte, nici fostii proprietari însisi nu ar mai putea în prezent sa invoce vreun drept cu privire la imobil, câta vreme acestia au încasat reparatii juste si echitabile, la acest moment, dreptul lor de proprietate fiind stins.
Decizia civila nr.205 R /09.04.2009
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru cauze privind Proprietatea Intelectuala
Asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 5594/25.04.2008 pronuntata de Judecatoria sector 1 Bucuresti s-a respins exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de pârâte prin întâmpinare.
S-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, invocata de instanta din oficiu.
S-a respins cererea formulata de reclamantul MUNICIPIUL BUCURESTI prin Primarul General în contradictoriu cu pârâtii Z.M., Z.I.,R.L.O. si SC HERASTRAU NORD SA, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut în ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii în revendicare, ca Legea nr.10/2001 nu cuprinde o dispozitie expresa care sa interzica exercitarea actiunii în revendicare de drept comun, mai mult, art. 46 din acest act normativ recunoaste implicit exercitarea acestei actiuni.
Pe de alta parte, s-a retinut ca aceasta lege speciala reglementeaza raporturile dintre fostii proprietari sau mostenitorii lor si autoritatile/unitatile detinatoare, iar nu cele dintre acestia si noii proprietari, în calitate de cumparatori, în baza Legii 112/1995.
În ceea ce priveste calitatea procesuala activa, prima instanta a retinut ca reclamantul a înstrainat apartamentul în litigiu în mod valabil, printr-un contract de vânzare-cumparare care nu a fost anulat, astfel ca nu este îndreptatit sa pretinda restituirea acestui bun de la persoanele cu care a încheiat contractul de vânzare cumparare.
Împotriva acestei hotarâri a declarat apel reclamantul Municipiul Bucuresti prin Primarul General, criticând solutia pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civila nr. 1126A/30.09.2008, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III- Civila a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut ca intimatele pârâte au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului litigios în baza contractului de vânzare cumparare nr.3543/25735/1997, încheiat în baza Legii 112/1995, contract ce nu a fost anulat.
Actiunea în revendicare este actiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instantei sa i se stabileasca dreptul de proprietate asupra bunului si sa redobândeasca posesia lui de la cel care îl stapâneste fara a fi proprietar.
Astfel spus, actiunea în revendicare este actiunea prin care o persoana cere în justitie sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedat.
Totodata, tribunalul a mai apreciat ca o conditie esentiala pentru exercitarea unei asemenea actiuni, este aceea ca reclamantul trebuie sa fie proprietarul exclusiv al bunului revendicat.
Având în vedere situatia de fapt constata în cauza, tribunalul a retinut ca apelantul reclamant nu este titularul unui drept de proprietate asupra apartamentului litigios, acest bun aflându-se în proprietatea exclusiva a intimatelor pârâte în baza unui act juridic pe deplin valabil.
În aceasta situatie, s-a apreciat ca prima instanta în mod corect a retinut ca reclamantul nu are calitate procesuala activa, calitate ce presupune existenta unei identitati între persoana celui ce formuleaza cererea de chemare în judecata si cel care ar fi titular al dreptului pretins, drept care în speta, nu a fost dovedit de catre apelantul reclamant.
Pe de alta parte, motivele de apel invocate vizeaza de fapt analiza contractului de vânzare cumparare, situatie ce a intrat în puterea lucrului judecat prin decizia civila nr.1209/2007 pronuntata în dosar nr.38729/299/2006 de catre Tribunalul Bucuresti, astfel ca argumentele invocate în pricina de fata nu au mai putut fi analizate.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul Municipiul Bucuresti prin Primar General a formulat recurs, prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul învedereaza ca prin cererea de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu intimatele-pârâte a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare nr. 3543/06.03.1997 privind apartamentul situat în Bucuresti, sector 1 si obligarea pârâtelor sa-i lase acest imobil în deplina proprietate si posesie.
Instanta de apel ca si instanta de fond, a retinut în raport de definitia data de literatura de specialitate actiunii în revendicare, ca recurentul reclamant nu este titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului litigios, acesta aflându-se în proprietatea exclusiva a intimatelor pârâte în baza unui act juridic ce nu a fost anulat.
În opinia recurentului, s-a omis însa a se avea în vedere criteriile consacrate de doctrina pentru determinarea titlului preferabil dintre cele opuse de fiecare parte.
Prezenta actiune a fost promovata ca urmare a sesizarii neregulilor savârsite la încheierea contractului de vânzare-cumparare între Primaria Municipiului Bucuresti reprezentata prin mandatar SC Herastrau Nord SA si pârâtele persoane fizice din prezenta cauza si are ca obiect revendicarea imobilului, în urma anularii contractului de vânzare cumparare pentru ilegalitatile survenite la încheierea acestuia.
Legea nr. 112/1995 a instituit anumite reguli de înstrainare a acestor imobile, reguli ce trebuiau respectate fara nici un fel de abatere.
În speta, recurentul considera ca la perfectarea actului de proprietate al intimatelor au fost încalcate mai multe prevederi imperative din prezenta lege, respectiv dispozitiile art. 9 si art.10 din actul normativ invocat.
Imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la B.A., fapt ce a avut ca efect stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar si constituirea unui drept de proprietate în favoarea statului.
În aceste conditii, recurentul considera ca este îndreptatit sa solicite anularea contractului si obligarea intimatelor sa le lase în deplina proprietate si posesie apartamentul, atât timp cât pentru el s-au platit despagubiri de catre institutiile statului litigiu în urma unei decizii a Curtii Europene a Drepturilor Omului si contractul de înstrainare s-a încheiat cu încalcarea prevederilor legale.
Recurentul conchide ca are calitate procesuala activa, deoarece, în urma platii daunelor catre fostii proprietari, este singura care mai poate pretinde vreun drept si opune actualilor proprietari un titlu valabil.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauza, vazând criticile formulate prin motivele de recurs si examinând decizia recurata pe temeiul acestora, Curtea apreciaza ca în speta nu sunt întrunite cerintele ipotezei prevazute de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata initial pe rolul Judecatoriei sector 1 la data de 21.11.2006, Municipiul Bucuresti a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr. 3543/25735/6.03.2006 încheiat între Z.N. si Z.M.(în prezent, calitate procesuala pasiva având-o si intimata Z.I., mostenitoare a lui Z.N., alaturi de Z.M.), invocând încalcarea unor dispozitii imperative ale Legii 112/1995 la momentul încheierii lui, act juridic în care reclamantul figureaza în calitate de vânzator prin mandatarul sau SC Herastrau Nord SA, solicitând totodata, prin aceeasi cerere introductiva, ca pârâtele sa fie obligate sa-i lase în deplina proprietate si pasnica posesie apartamentul ce a format obiectul contractului mentionat.
Cauza a fost solutionata initial prin sentinta civila nr. 1795/5.02.2007 a Judecatoriei sector 1 în sensul respingerii ca prescris al capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare (retinându-se incidenta art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, republicata), însa aceasta sentinta a fost desfiintata si cauza trimisa spre rejudecare prin decizia civila nr. 1209A/15.10.2007 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a III-a Civila, instanta de apel statuând ca în mod legal s-a observat termenul special de prescriptie pentru actiunea în nulitatea contractului de vânzare cumparare, însa constatând ca pe cel de-al doilea capat de cerere prima instanta nu s-a pronuntat; acest al doilea capat de cerere a fost calificat drept o actiune în revendicare.
Pricina a fost din nou înregistrata pe rolul Judecatoriei sector 1, cauza fiind solutionata prin sentinta civila nr. 5594/25.04.2008, în temeiul lipsei calitatii procesuale active, asa cum deja s-a aratat, cu referire la capatul de cerere în revendicare, întrucât respingerea cererii în nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare încheiat între parti a intrat în puterea lucrului judecat, fata de considerentele deciziei civile nr. 1209A/15.10.2007 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a III-a Civila, ramasa irevocabila prin nerecurare.
Solutionarea cererii în revendicare pe calea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a fost în mod legal confirmata de instanta de apel.
În situatia în care recurentul reclamant a avut calitatea de vânzator în contractul de vânzare cumparare nr. 3543/25735/6.03.2006 catre intimatele pârâte din cauza, act juridic care se opune cu puterea legii partilor lui contractante în virtutea principiului obligativitatii actului juridic civil, astfel cum este consacrat de art. 969 Cod civil, exprimat în adagiul pacta sunt servanda, egal opozabil oricareia dintre partile acestuia în virtutea principiului relativitatii efectelor contractului, conform art. 973 Cod civil, rezulta cu evidenta ca recurentul reclamant nu mai are în patrimoniul sau dreptul de proprietate transmis în patrimoniul intimatelor prin efectul contractului de vânzare cumparare mentionat si prin urmare, cum corect au retinut instantele este lipsit de legitimare procesuala activa.
O parte dintr-un contract translativ de proprietate cum este contractul de vânzare cumparare si care este tocmai înstrainatorul, nu ar putea redobândi posesia asupra bunului înstrainat, decât ca efect al aplicarii principiilor ce guverneaza efectele nulitatii contractului, cu referire la principiul repunerii în situatia anterioara – restitutio in integrum, prin urmare numai pe calea desfiintarii actului translativ, iar nu pe calea actiunii în revendicare, câta vreme actul îi este în continuare opozabil; altminteri, ar însemna sa se accepte ideea ca transmitând un drept de proprietate asupra unui bun în întregul sau, în acelasi timp înstrainatorul a pastrat acelasi bun si pentru sine pentru ca apoi sa se poata întoarce cu actiune în revendicare împotriva celui caruia i l-a transmis în puterea unui act juridic valabil, consolidat prin împlinirea termenului de prescriptie, date fiind prevederile art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, republicata si sa ceara restituirea lui, ceea ce nu poate fi primit, întrucât s-ar încalca prevederile art. 969 si art. 1294 Cod civil.
Curtea apreciaza ca nu ar putea fi luata în considerare nici teza conturata de recurent în sensul unei subrogari a acestuia în drepturile fostilor proprietari B. si P., care au obtinut condamnarea României la CEDO pe temeiul art. 6 alin. 1 din Conventie si art. 1 Protocolul 1 aditional la Conventie, în sensul ca platindu-li-se acestora despagubiri la valoarea de circulatie a imobilului (deoarece restituirea în natura nu mai era posibila, data fiind existenta acestui contract de vânzare cumparare dintre recurent si intimate), recurentul ar putea invoca aceleasi drepturi ca fostii proprietari.
Imobilul respectiv a fost preluat de stat fara titlu valabil, iar prin plata despagubirilor catre proprietarii de drept ai acestuia se poate retine consolidarea dreptului în patrimoniul statului care a transmis bunul altuia prin contractul mentionat, iar nu ca s-ar fi dobândit un drept nou prin plata acestor despagubiri; raportul juridic cu privire la preluarea abuziva a imobilului de statul comunist de la proprietarii de drept, a fost epuizat prin executarea hotarârii de condamnare a statului român prin Hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, iar prin plata despagubirilor exigentele art. 1 Protocolul 1 aditional la Conventie au fost restabilite, urmare a acestei reparatii echitabile; pe de alta parte, nici fostii proprietari însisi nu ar mai putea în prezent sa invoce vreun drept cu privire la imobil, câta vreme acestia au încasat reparatii juste si echitabile, la acest moment, dreptul lor de proprietate fiind stins.
Fata de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
